S T E N O G R A M A

şedinţei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor şi a Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

din ziua de luni, 13 martie 2017

 

 

 

Şedinţa a început la ora 13,35.

Lucrările au fost conduse de domnul Liviu Dragnea, preşedinte al Camerei Deputaţilor.

 

Au participat: domnul Petru Gabriel Vlase, doamna Carmen-Ileana Mihălcescu – vicepreşedinţi, domnul Georgian Pop, doamna Ioana Bran, domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc şi domnul Cristian Ghinea – secretari, domnul Mircea-Gheorghe Drăghici, domnul Seres Denes, domnul Andrei Dominic Gerea şi domnul Valeriu-Andrei Steriu – chestori, domnul Ion-Marcel Ciolacu – Grupul parlamentar al PSD, domnul Victor Paul Dobre – Grupul parlamentar al PNL, domnul Marton Arpad-Francisc – Grupul parlamentar al UDMR, domnul Marian-Gheorghe Cucşa – Grupul parlamentar ALDE, domnul Petru Movilă (de la ora 13,51) – Grupul parlamentar al PMP, domnul Varujan Pambuccian – Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale  şi doamna Silvia-Claudia Mihalcea, Secretarul general al Camerei Deputaţilor.

 

Invitaţi: doamna Ştefania Bîrlibescu – Ministerul    pentru relaţia cu Parlamentul, domnul George Ionuţ Dumitrică – secretar general-adjunct, domnul Georgică Tobă – secretar general-adjunct interimar, domnul Gabriel Stecoza şi domnul Ştefan Lagunovschi – Departamentul Secretariatului Tehnic, doamna Adriana Diaconescu – Direcţia pentru organizarea lucrărilor în plen, domnul Sorin Berbece – Direcţia pentru lucrările şi secretariatul comisiilor, doamna Gabriela Enea – director Direcţia comunicare şi relaţii publice, domnul Andrei Mocearov – şef departament Departamentul de studii parlamentare şi politici UE, doamna Anca Mihaela Spiridon – director general la Cancelarie Preşedinte şi doamna Andreea Stăncescu – director general la Cabinet Secretar general.

 

*

 

Domnul Liviu Dragnea:

Bună ziua stimaţi colegi.

Deschid şedinţa noastră de Birou permanent .

 

PUNCTUL 1

Ordinea de zi pentru şedinţa Camerei Deputaţilor

 

Dacă la ordinea de zi pe care aţi primit-o sunt observaţii?

Vă rog.

 

Domnul Victor Paul Dobre:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş vrea să completăm ordinea de zi legat de prezenţa, săptămâna viitoare, a doamnei viceprim-ministru în problema centenarului. Să clarificăm câteva chestiuni. Dar - la punctul respectiv.

 

Domnul Liviu Dragnea:

Imediat îmi spuneţi care este legătura.

 

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Această invitaţie a fost transmisă la Biroul Permanent trecut.

Noi am avut o discuţie cu doamna vicepremier Sevil Shhaideh, şi dânsa o să trimită  un punct de vedere astăzi - că în atribuţiile dânsei nu este Centenarul.

Presupun că de aceea se insistă, dar o să vină şi punctul de vedere, şi vedem în Biroul permanent de mâine cum se hotărăşte.

 

Domnul Liviu Dragnea:

Nu ştiu dacă are atribuţii, dar dacă nu are, nu e în regulă!

Nu ştiu ce au stabilit la Guvern.

Vă mulţumesc.

 

Domnul Victor Paul Dobre:

Voiam tocmai să aduc nişte clarificări de ce, şi mă bucură precizarea dumneavoastră.

 

Domnul Liviu Dragnea:

Domnul Marton Arpad, vă rog.

 

Domnul Marton Arpad-Francisc:

Eu aş avea nişte completări la Ordinea de zi pentru ziua de azi şi pentru mâine.

Una este dorinţa de a pune pe primele puncte pe ordinea de zi PL-x 10/2017, Ordonanţa cu DIICOT-ul, respectiv PL-x 12/2017 - este un Proiect de lege legat de Ordonanţa nr.96/2016.

Ambele, mâine, sunt cu aprobare tacită.

Ar trebui să le punem astăzi în primele două puncte pe ordinea de zi, cu retrimitere şi prelungirea termenului de aprobare tacită la 60 de zile.

Una este o solicitare din partea Comisiei juridice pentru a face nişte modificări, a fost retrimisă în comisie; iar PL-x 12/2017 este o problemă legată de două comisii - cea pentru muncă, am înţeles eu, şi cea pentru învăţământ.

Cele două comisii nu au reuşit încă să se înţeleagă, nici cele două ministere, şi le-ar mai trebui încă două săptămâni şi lor, ca să aibă un punct de vedere comun, legat de lege, aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr.96/2016.

Deci, acestea sunt cereri pentru ziua de astăzi, iar pentru ziua de mâine există raport de adoptare a PL-x 519/2016 să treacă la numărul care urmează pentru aprobări. Am înţeles că sunt doar vreo zece proiecte de lege de aprobare, deci nu este o urgenţă, este un raport de adoptare să treacă pe ordinea de zi.

 

Domnul Liviu Dragnea:

Vă rog, domnul Dobre.

 

Domnul Victor Paul Dobre:

Dacă discutăm de situaţia privind îndeplinirea termenelor constituţionale, există Ordonanţa privind modificarea reglementărilor Direcţiei de Informaţii şi Protecţie a Ministerului de Interne; este raport făcut de Comisiile pentru apărare şi respectiv Comisia pentru administraţie, şi, dacă nu intră în  săptămâna aceasta, se depăşeşte termenul constituţional şi nu cred că este bine să meargă la Senat, fără să o dezbatem şi în Cameră.

Vă mulţumesc.

 

Domnul Liviu Dragnea:

Eu, personal, sunt de acord cu toate propunerile.

Aş fi vrut să fim atenţi şi la Legea Ministerului Apărării Naţionale, care a plecat, după aprobare tacită, la Senat.

De acord.

Dacă mai sunt alte observaţii.

Deci, întreb Comitetul liderilor dacă este de acord cu acest proiect al ordinii de zi a Camerei Deputaţilor pentru această săptămână, cu aceste observaţii.

Cine este pentru?

Aprobat în unanimitate.

 

PUNCTUL 2

Notă privind iniţiativele legislative pentru care rapoartele comisiilor au fost depuse şi distribuite în zilele de miercuri, 8 şi joi, 9 martie 2017 care, la propunerea motivată a Biroului permanent sau a unui lider de grup parlamentar, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, în unanimitate, poate aproba înscrierea pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor pentru a fi dezbătute în ziua de marţi, 14 martie 2017

 

Domnul Liviu Dragnea:

Avem o notă privind iniţiativele legislative pentru care rapoartele comisiilor au fost depuse şi distribuite în zilele de miercuri, 8 şi joi, 9 martie 2017, care, la propunerea motivată a Biroului permanent sau a unui lider de grup parlamentar, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, în unanimitate, poate aproba înscrierea pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor pentru a fi dezbătute în ziua de marţi, 14 martie 2017.

Susţineţi introducerea pe ordinea de zi? Este în regulă.

 

PUNCTUL 3

Ora prim-ministrului – Procedura dezbaterilor politice şi timpul maxim stabilit de regulament

 

Domnul Liviu Dragnea:

Ora Premierului – Procedura dezbaterilor şi timpul maxim stabilit de Regulament.

Timpii sunt calculaţi potrivit articolului 206 din Regulament.

Comitetul liderilor, sunteţi de acord?

 

Domnul Marton Arpad-Francisc:

Cu o singură observaţie, domnule preşedinte: ca, înainte de începerea acestui punct de pe ordinea de zi, să fie cele două legi retrimise. Este o procedură de cinci minute înainte de începerea „Orei Primului-ministru”, deoarece mâine se împlinesc cele 30 de zile.

 

Domnul Liviu Dragnea:

Este în regulă.

Deci, aprobăm timpii, conform Regulamentului, care bineînţeles nu vor fi respectaţi, dar...

 

PUNCTUL 4

Programul de lucru al Camerei Deputaţilor

·       Secretari de şedinţă

 

Domnul Liviu Dragnea:

Avem programul de lucru al Camerei Deputaţilor pentru această săptămână.

Comitetul liderilor este de acord cu proiectul de program? Înţeleg că da.

Unanimitate.

Secretarii de şedinţă vor fi: domnul Georgian Pop şi domnul Cristian Ghinea.

Vicepreşedintele care va conduce lucrările consacrate  răspunsurilor la întrebări şi interpelări: doamna Carmen Mihălcescu.

 

PUNCTUL 5

Notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor

 

Domnul Liviu Dragnea:

La punctul 5 avem o notă cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor.

Nu avem cereri de procedură de urgenţă, şi vă propun să aprobăm această notă.

Cine este pentru? Voturi împotrivă? Abţineri?

În unanimitate a fost aprobată.

 

PUNCTUL 6

Scrisoare din partea domnului prim-ministru Sorin Mihai Grindeanu referitoare la situaţia unor proiecte de legi iniţiate de Guvern care au fost înaintate, spre dezbatere şi adoptare, Parlamentului înainte de 03.01.2017 şi care, în prezent, se află în diferite stadii de legiferare la Camera Deputaţilor şi la Senat

 

Domnul Liviu Dragnea:

Avem o scrisoare din partea domnului Prim-ministru Grindeanu referitoare la situaţia unor proiecte de legi iniţiate de Guvern care au fost înaintate, spre dezbatere şi adoptare, Parlamentului înainte de 3 ianuarie 2017 şi care, în prezent, se află în diferite stadii de legiferare la Camera Deputaţilor şi la Senat, şi vă propun să trimitem aceste puncte de vedere la comisii.

Cine este pentru? Mulţumesc.

În unanimitate s-a aprobat.

 

PUNCTUL 7

Scrisoare din partea doamnei Graţiela Leocadia Gavrilescu, Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, prin care transmite adresa ministrului delegat pentru afaceri europene cu privire la scrisoarea Comisiei Europene de punere în întârziere în cauza 2016/2148

 

Domnul Liviu Dragnea:

Avem o scrisoare din partea doamnei Graţiela Gavrilescu, Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, prin care transmite adresa Ministrului delegat pentru afaceri europene cu privire la scrisoarea Comisiei Europene de punere în întârziere în cauza 2016/2148.

Vă propun să o trimitem la Comisia pentru agricultură pentru a analiza această adresă şi a fi transmis un răspuns până în data de 20 martie.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Abţineri?

Unanimitate.

 

PUNCTUL 8

Solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi referitoare la proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PLx 10/2017)

 

Domnul Liviu Dragnea:

La punctul 8 avem o solicitare din partea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Vă rog.

 

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Domnule preşedinte, nu mai are obiect pentru că am trecut-o deja pe ordinea de zi.

 

Domnul Liviu Dragnea:

În regulă.

 

PUNCTUL 9

Punctul de vedere al Comisiei pentru regulament privind calcularea zilelor de concediu plătit al deputaţilor

 

Domnul Liviu Dragnea:

Punctul 9 - Comisia pentru Regulament a trimis punctul de vedere cu privire la calcularea zilelor de concediu plătit al deputaţilor. Deci, cele opt zile de concediu plătit solicitate se calculează pentru fiecare tip de sesiune - opt zile maximum în sesiune ordinară, opt zile maximum în sesiune extraordinară.

Luăm act şi distribuim acest punct de vedere către grupurile parlamentare.

 

PUNCTUL 10

Solicitare din partea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială de a lucra în paralel cu plenul Camerei Deputaţilor

 

Domnul Liviu Dragnea:

La punctul 10 avem o solicitare din partea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială de a lucra în paralel cu plenul Camerei Deputaţilor. Comisia doreşte să lucreze în paralel cu plenul astăzi începând cu ora 17,00.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

În unanimitate a fost aprobată solicitarea.

 

PUNCTUL 11

Solicitare din partea Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale

 

Domnul Liviu Dragnea:

La punctul 11 avem o solicitare din partea Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale. Comisia doreşte să participe în ziua de marţi, 21 martie, între orele 9,00 şi 12,00 la o dezbatere publică organizată de doamna deputat Adriana Săftoiu.

Cine este pentru? Mulţumesc.

În unanimitate a fost aprobată solicitarea.

 

PUNCTUL 12

Notă referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 238 alin. (1) teza finală din Codul de procedură penală, în varianta anterioară modificării prin art. II pct. 54 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.18/2016

 

Domnul Liviu Dragnea:

La punctul 12 avem o notă referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.238 alin.1 teza finală din Codul de procedură penală, în varianta anterioară modificării prin art.II pct.54 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.18/2016.

O trimitem la Comisia juridică, spre informare.

 

PUNCTUL 13

Notă referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 70 din Codul de procedură penală

 

Domnul Liviu Dragnea:

La punctul 13 avem o notă referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.70 din Codul de procedură penală.

Senatul este prima Cameră sesizată.

O trimitem la Comisia juridică.

 

PUNCTUL 14

Notă referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin.(1) din Codul de procedură penală

 

Domnul Liviu Dragnea:

O altă notă referitoare la referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a articolului 220 alin.(1) din Codul de procedură penală.

Tot la Comisia juridică o trimitem.

 

PUNCTUL 15

Solicitare din partea domnului deputat Ionuţ Simionca privind efectuarea unui concediu cu plată

 

Domnul Liviu Dragnea:

Solicitare din partea domnului deputat Ionuţ Simionca privind efectuarea a 4 zile de concediu cu plată.

Vă propun să fim de acord.

Cine este pentru?

Mulţumesc.

Solicitarea a fost aprobată în unanimitate.

 

PUNCTUL 16

Solicitare din partea domnului deputat Eugen Tomac privind efectuarea unui concediu cu plată

 

Domnul Liviu Dragnea:

Domnul deputat Eugen Tomac solicită efectuarea unui concediu cu plată de două zile.

Vă propun să fim de acord.

Cine este pentru?

Vă mulţumesc.

 

PUNCTUL 17

Solicitare din partea domnului deputat Ovidiu-Ioan Sitterli

 

Domnul Liviu Dragnea:

Domnul deputat Ovidiu-Ioan Sitterli solicită aprobarea Biroului permanent pentru ca în 14 şi 15 martie să lipsească de la lucrările Camerei Deputaţilor.

Vă propun să aprobăm.

Cine este pentru?

Mulţumesc.

 

PUNCTUL 18

Solicitare din partea doamnei deputat Camelia Gavrilă

 

Domnul Liviu Dragnea:

La punctul 18, avem Solicitare din partea doamnei deputat Gavrilă Camelia. Doamna deputat solicită învoirea de la lucrările Camerei Deputaţilor în data de 13 martie întrucât are un deces în familie.

Vă propun să aprobăm.

Cine este pentru?

Mulţumesc.

 

PUNCTUL 19

Solicitarea Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională

 

Domnul Liviu Dragnea:

La punctul 19 avem Memorandum intern: Solicitarea Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Biroul permanent a aprobat deplasarea unei delegaţii a comisiei la Oradea şi Nădlac.

Acum sunt solicitate următoarele: transport pentru deplasarea de la Palatul Parlamentului până la Aeroportul Otopeni şi decontarea transportului la întoarcere şi cazarea pentru membrii delegaţiei.

Cine este pentru?

Aprobat.

 

PUNCTUL 20

Memorandum Intern: Solicitarea Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor

 

Domnul Liviu Dragnea:

La punctul 20 avem Memorandum Intern: Solicitarea Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor.

Este solicitată gratuitate pentru utilizarea Sălii „Drepturile omului” în data de 15 martie.

Vă propun să aprobăm.

Cine este pentru?

Mulţumesc.

 

PUNCTUL 21

Memorandum Intern: Solicitarea Comisiei pentru industrii şi servicii

 

Domnul Liviu Dragnea:

La punctul 21 avem Memorandum Intern: Solicitarea Comisiei pentru industrii şi servicii.

Comisia organizează o dezbatere în data de 16 martie tot în Sala „Drepturile Omului” şi solicită punerea la dispoziţie cu titlu gratuit.

Vă propun să aprobăm.

Cine este pentru?

Vă mulţumesc.

 

PUNCTUL 22

Materiale pe linia relaţiilor externe

 

1. Memorandum intern privind contribuţia financiară a Parlamentului României la bugetul Uniunii Interparlamentare pentru anul 2017

 

Domnul Liviu Dragnea:

La punctul 22 avem Materiale externe.

Memorandum intern privind contribuţia financiară a Parlamentului României la bugetul Uniunii Interparlamentare pentru anul 2017.

Cine este pentru?

Mulţumesc.

În unanimitate, a fost aprobat.

 

2. Memorandum intern privind contribuţia financiară a Parlamentului României la bugetul Grupului 12 Plus al Uniunii Interparlamentare pentru anul 2017

 

Domnul Liviu Dragnea:

Memorandum intern privind contribuţia financiară a Parlamentului României la bugetul Grupului 12 Plus al Uniunii Interparlamentare pentru anul 2017.

Cine este pentru?

Mulţumesc.

 

3.Memorandum intern privind participarea la Conferinţa privind sănătatea maternă şi femeile refugiate (Malta, 20 – 21 martie 2017)

 

Domnul Liviu Dragnea:

Memorandum intern privind participarea la Conferinţa privind sănătatea maternă şi femeile refugiate.

Cine este pentru?

Mulţumesc.

 

4. Memorandum intern privind participarea la cea de-a treia reuniune din cadrul Programului APF „Tineri Parlamentari Francofoni” (Phnom Penh, Cambodgia şi Ho Chi Minh-Hanoi, Vietnam, 21 - 27 martie 2017)

 

Domnul Liviu Dragnea:

Memorandum intern privind participarea la cea de-a treia reuniune din cadrul Programului „Tineri Parlamentari Francofoni” (Phnom Penh, Cambodgia şi Ho Chi Minh-Hanoi, Vietnam, 21 - 27 martie 2017).

Participant: 1 deputat – doamna Simona Bucura Oprescu.

Cine este pentru?

Vă mulţumesc.

 

5. Memorandum intern privind participarea la lucrările Comisiei pentru afaceri sociale, sănătate şi dezvoltare durabilă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Paris, 24 martie 2017)

 

Domnul Liviu Dragnea:

Memorandum intern privind participarea la lucrările Comisiei pentru afaceri sociale, sănătate şi dezvoltare durabilă a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Paris, 24 martie 2017).

1 participant – domnul Cezar Preda.

Cine este pentru?

Vă mulţumesc.

 

6. Memorandum intern privind participarea la reuniunea Subcomisiei ad-hoc a Comisiei pentru afaceri politice şi democraţie a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Sankt Petersburg, 27 – 28 martie 2017)

 

Domnul Liviu Dragnea:

Memorandum privind participarea la reuniunea Subcomisiei ad-hoc a Comisiei pentru afaceri politice şi democraţie a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (Sankt Petersburg, 27 – 28 martie 2017).

Participant: 1 deputat – domnul Mugurel Cozmanciuc.

Cine este pentru?

Vă mulţumesc.

 

7. Memorandum intern privind participarea la cea de-a XXIII-a Conferinţă internaţională anuală cu tema „Valori şi interese într-o lume în schimbare: abordarea creştină (Berlin, 27 – 29 martie 2017)

 

Domnul Liviu Dragnea:

Memorandum intern privind participarea la cea de-a XXIII-a Conferinţă internaţională anuală cu tema „Valori şi interese într-o lume în schimbare: abordarea creştină (Berlin, 27 – 29 martie 2017).

Participant, 1 deputat – domnul Miron Ignat.

Cine este pentru?

Vă mulțumesc.

 

8.Informare privind vizita de lucru în Republica Serbia a delegaţiei Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării (22 – 24 februarie 2017)

 

Domnul Liviu Dragnea:

Informare privind vizita de lucru în Republica Serbia a delegaţiei Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării.

Luăm act de această informare.

Întrucât am epuizat ordinea de zi, declar închise lucrările şedinţei.

Dacă mai sunt observaţii sau completări.

Vă rog.

 

Domnul Victor Paul Dobre:

În legătură cu chestiunea pe care o discutasem la începutul şedinţei, solicitarea noastră este: ştiu că există un Departament Centenar în cadrul Secretariatului general al Guvernului care are o serie de lucruri stabilite, dar sunt câteva chestiuni. Totuşi, este Centenarul. Noi credem că trebuie să avem în vedere în pregătirea Centenarului refacerea infrastructurii istorice a Albei Iulia – ne referim la Sala Unirii, la Muzeul Naţional, la casele de cultură care sunt acolo, la casa avocatului Velican – primul primar român al Albei Iulia, la monumentul Unităţii Naţionale. Sunt proiecte care au fost depuse în cadrul PNDM şi ni s-a comunicat că sunt eligibile, şi dezbaterea este pe acest subiect care depăşeşte Secretariatul general al Guvernului, chestiuni clasice – plachete, medalii şi altele.

Din aceste considerente, ne menţinem solicitarea să o invităm pe doamna viceprim-ministru.

Vă mulţumesc.

 

Domnul Liviu Dragnea:

Vă mulţumesc şi eu.

Vă rog, domnule Cozmanciuc.

 

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc:

O precizare, pentru că s-a trecut repede şi nu am vrut să întrerup atunci când a fost punctul de pe ordinea de zi care privea deplasarea mea: m-am abţinut de la vot şi nu votez.

Aici va fi o problemă de interpretare din punctul de vedere al conflictelor de interese.

 

Domnul Liviu Dragnea:

Stimaţi colegi, trebuie să facem eforturi să revenim la realitate.

 

Domnul Corneliu-Mugurel Cozmanciuc:

Ştiţi cum a fost şi problema cu cabinetul parlamentar.

 

Domnul Liviu Dragnea:

Eu ştiu sigur că sunt legi în Parlament pe care le votăm şi cumva şi noi beneficiem de ele.

Înainte de a pleca, vreau să îi transmit domnului Ghinea, pentru că am înţeles că aţi depus o solicitare în legătură cu locurile vacante din cadrul instituţiilor sub autoritatea Parlamentului. Săptămâna trecută am avut o discuţie cu domnul Călin Popescu-Tăriceanu, şi miercuri vrem să facem un Birou permanent reunit care să aibă, printre altele, acest punct pe ordinea de zi – să demarăm procedurile parlamentare pentru a fi ocupate posturile care sunt la BNR, la ASF şi aşa mai departe; toate care sunt. De fapt, să ştie toată lumea.

Vă mulţumesc mult şi vă doresc o zi bună.

 

*

 

Şedinţa s-a încheiat la ora 13,52.