Ședințele Biroului permanent
Ședința curentă
Sunteți în secțiunea: Prima pagina > Legislatura 2004-2008 > Camera Deputaților > Biroul Permanent > Calendar sedințe mai. 2008 Versiunea pentru printare
Stenograma ședinței Biroului permanent al Camerei Deputaților din 5 mai 2008 ora 13:00

24. Scrisoare din partea Comisiei juridice, de disciplină și imunități
aprobată - cu completările aduse în ședința Biroului permanent din data de 5 mai 2008, conform stenogramei consultă

Vorbitor: Gabor Gheorghe

Scrisoare din partea Comisiei juridice, de disciplină și imunități Domnul Gheorghe Gabor:

Voi încerca să fiu cât mai concis.

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Cred că imunitatea unui ministru parlamentar este doar o imunitate din punct de vedere politic și atunci, cred că acei parlamentari care vor fi delegați de către fiecare grup parlamentar în această subcomisie propusă de către domnul Andon, vor avea o sarcină extrem de dificilă, pentru că ei nu vor trebui să stabilească dacă există sau nu există vinovăție, ci dacă urmărirea penală a început ca urmare a unei comenzi politice și dacă se stabilește acest lucru, înseamnă că s-a urmărit ceva. De aceea, spun că este extrem de dificilă misiunea acelei subcomisii sau acelui grup de raportori și cred că este bine ca fiecare grup parlamentar să-și desemneze un membru, fie jurist, fie lider de grup, care să examineze materialele și să poată să-și exprime punctul de vedere politic dacă este o făcătură sau într-adevăr, persoana respectivă, ministrul respectiv se face vinovat de săvârșirea unor infracțiuni. Mulțumesc.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 17 iunie 2019, 9:59
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro