Ședințele Biroului permanent
Ședința curentă
Sunteți în secțiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-prezent > Camera Deputaților > Biroul Permanent > Calendar sedințe dec. 2019 Versiunea pentru printare
Stenograma ședinței Biroului permanent al Camerei Deputaților din 23 decembrie 2019 ora 15:00

Ședința a început la ora 15,11.

Lucrările au fost conduse de domnul Ion-Marcel Ciolacu, Președintele Camerei Deputaților.

Au participat: domnul Florin Iordache, doamna Carmen-Ileana Mihălcescu și domnul Marilen-Gabriel Pirtea - vicepreședinți, domnul Cristian Buican, domnul Cătălin-Ioan Nechifor și domnul Dragoș Gabriel Zisopol - secretari, domnul Laurențiu-Dan Leoreanu, domnul Seres Denes și domnul Andrei Dominic Gerea - chestori, domnul Alfred-Robert Simonis - Grupul parlamentar al PSD, domnul Florin-Claudiu Roman - Grupul parlamentar al PNL, domnul Stelian-Cristian Ion - Grupul parlamentar al USR, domnul Szabo Odon - Grupul parlamentar al UDMR, doamna Steluța-Gustica Cătăniciu - Grupul parlamentar ALDE, domnul Varujan Pambuccian - Grupul parlamentar al minorităților naționale, domnul Emil-Marius Pașcan - Grupul parlamentar al PMP și domnul Victor-Viorel Ponta - Grupul parlamentar PRO Europa.

Invitați: domnul Nini Săpunaru (de la ora 15,13) Secretar general-adjunct al Guvernului - Departamentul pentru relația cu Parlamentul, domnul George Ionuț Dumitrică - Secretar general-adjunct, domnul Georgică Tobă - Secretar general-adjunct interimar, domnul Gabriel Stecoza și domnul Ștefan Lagunovschi - Departamentul Secretariatului Tehnic, doamna Adriana Diaconescu - Direcția pentru organizarea lucrărilor în plen, domnul Sorin Berbece - Direcția pentru lucrările și secretariatul comisiilor, doamna Cristina Stroescu - Departamentul de studii parlamentare și politici UE, doamna Anca-Mihaela Spiridon - Director general la Cancelarie Președinte, doamna Andreea Stăncescu - Director general la Cabinet Secretar general, și domnul Alexandru Tănase - Centrul de Dezvoltare Tehnologică.

*

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Dacă la ordinea de zi a ședinței de Birou permanent sunt intervenții?

Dacă nu, cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Cu unanimitate.

Ordinea de zi a Camerei Deputaților

PUNCTUL 1

Ordinea de zi a Camerei Deputaților

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Ordinea de zi a Camerei Deputaților.

Proiectele de legi care au rămas pe ordinea de zi la finalul acestei sesiuni.

Am luat act.

Notă privind inițiativele legislative pentru care rapoartele comisiilor au fost depuse și distribuite în perioada 17 - 19 decembrie 2019 care, la propunerea motivată a Biroului permanent sau a unui lider de grup parlamentar, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, în unanimitate, poate aproba înscrierea pe ordinea de zi a Camerei Deputaților

PUNCTUL 2

Notă privind inițiativele legislative pentru care rapoartele comisiilor au fost depuse și distribuite în perioada 17 - 19 decembrie 2019 care, la propunerea motivată a Biroului permanent sau a unui lider de grup parlamentar, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, în unanimitate, poate aproba înscrierea pe ordinea de zi a Camerei Deputaților

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Notă privind inițiativele legislative pentru care rapoartele comisiilor au fost depuse și distribuite în perioada 17 - 19 decembrie 2019 care, la propunerea motivată a Biroului permanent sau a unui lider de grup, Comitetul liderilor în unanimitate, poate aproba înscrierea pe ordinea de zi a Camerei Deputaților.

Dacă nu sunt intervenții, rămân la termen.

Programul de lucru al Camerei Deputaților pentru perioada 23 - 28 decembrie 2019

PUNCTUL 3

Programul de lucru al Camerei Deputaților pentru perioada 23 - 28 decembrie 2019

Secretari de ședință

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Programul de lucru.

Astăzi vom avea cele patru ședințe comune ale celor două Camere, iar mâine comisiile.

Secretari: Lia Olguța Vasilescu - e lipsă, trebuie înlocuită, da? A, de la Cameră unul singur și sunteți dumneavoastră, domnul Buican, da? Da, dumneavoastră.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate, domnul Buican, să fiți dumneavoastră.

Programul de lucru al Camerei Deputaților pentru zilele de 30 și 31 decembrie 2019

PUNCTUL 4

Programul de lucru al Camerei Deputaților pentru zilele 30 - 31 decembrie

Secretari de ședință

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Programul de lucru al Camerei Deputaților pentru zilele 30 - 31 decembrie.

Vor fi comisii, secretari: Cătălin Nechifor și Dragoș Zisopol.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Notă cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaților

PUNCTUL 5

Notă cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaților

Notă suplimentară

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Notă cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei și o notă suplimentară.

Dacă membrii Biroului permanent sunt de acord cu comisiile și termenele propuse?

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Lista cuprinzând proiectele de acte legislative și proiectele de acte fără caracter legislativ primite de la Uniunea Europeană

PUNCTUL 6

Listă cuprinzând proiectele de acte legislative și proiectele de acte fără caracter legislativ primite de la Uniunea Europeană

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Listă cuprinzând proiectele de acte legislative și proiectele de acte fără caracter legislativ primite de la Uniunea Europeană.

Dacă sunteți de acord, cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Scrisoare din partea domnului Cătălin Predoiu, ministrul justiției, referitoare la măsurile privind implementarea recomandărilor adresate României de către Grupul de State împotriva Corupției (GRECO)

PUNCTUL 7

Scrisoare din partea domnului Cătălin Predoiu, ministrul justiției, referitoare la măsurile privind implementarea recomandărilor adresate României de către Grupul de State împotriva Corupției (GRECO)

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Scrisoare din partea domnului Cătălin Predoiu, referitoare la măsurile privind implementarea recomandărilor adresate României de către Grupul de State împotriva Corupției (GRECO).

Suntem informați că în iunie 2019 a avut loc cea de-a 83-a reuniune plenară a GRECO; în decembrie 2019 a 84-a... să luăm măsurile necesare pentru implementarea recomandărilor.

O transmitem la Comisia juridică.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Solicitare din partea Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport privind prelungirea termenului constituțional de dezbatere și adoptare de la 45 la 60 de zile pentru propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr.1/2011 (PLx 469/2019)

PUNCTUL 8

Solicitare din partea Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport privind prelungirea termenului constituțional de dezbatere și adoptare de la 45 la 60 de zile pentru propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr.1/2011 (PLx 469/2019)

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Solicitare din partea Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport privind prelungirea termenului constituțional de dezbatere și adoptare de la 45 la 60 de zile pentru propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii educației naționale numărul 1- PLx 469/2019.

Cine este pentru?

Este la Comitetul liderilor, ați scris, nu?

Ok.

Solicitare privind înființarea unei Comisii parlamentare de anchetă privind situația cazurilor copiilor dispăruți

PUNCTUL 9

Solicitare privind înființarea unei Comisii parlamentare de anchetă privind situația cazurilor copiilor dispăruți

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Solicitare privind înființarea unei Comisii parlamentare de anchetă privind situația cazurilor copiilor dispăruți.

Acum sunt 53.

Înscriem înființarea Comisiei de anchetă în proiectul ordinii de zi a plenului.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Informare din partea doamnei deputat Marilena-Emilia Meiroșu

PUNCTUL 10

Informare din partea doamnei deputat Marilena-Emilia Meiroșu

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Informare din partea doamnei deputat Marilena Meiroșu.

Doamna deputat ... vă rog!

Domnul Victor-Viorel Ponta:

O întrebare doar.

Având în vedere că doamna Meiroșu, a votat Guvernul PNL și trece la PSD, eu dacă nu am votat Guvernul PNL pot să vin la dumneavoastră?

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Vă dau un răspuns punctual...

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Vă mulțumesc!

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Logic, ar trebui...

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Am vrut să rămână pe stenogramă răspunsul dumneavoastră, de asta că... nevotând Guvernul PNL nu știu dacă mă primiți la PSD!

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Ca să rămână pe stenogramă, vreau să vă informez...

Domnul Victor-Viorel Ponta:

Veți analiza. Mulțumesc, mulțumesc mult domn` președinte, nu răspundeți la ...

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Vreau să vă informez cu toată responsabilitatea și în această aură a Crăciunului, că am avut o discuție cu președintele organizației de la Brăila care mi-a spus că dânsa nu este încă membru.

Așa că o să vă rog, conform votului dumneavoastră, până lămurim această discuție să amânăm punerea pe ordinea de zi.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Notă din partea domnului deputat Cătălin Ioan Nechifor, secretar al Camerei Deputaților, privind situația absențelor nemotivate ale unor deputați din luna octombrie 2019

PUNCTUL 11

Notă din partea domnului deputat Cătălin Ioan Nechifor, secretar al Camerei Deputaților, privind situația absențelor nemotivate ale unor deputați din luna octombrie 2019

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Notă din partea domnului... deputat Cătălin Ioan Nechifor, secretar al Camerei Deputaților, privind situația absențelor nemotivate ale unor deputați din luna octombrie 2019.

Este vorba de patru deputați.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Solicitări privind efectuarea de concedii cu plată

PUNCTUL 12

Solicitări privind efectuarea de concedii cu plată:

domnul deputat Florin Popa

domnul deputat Alexandru Stănescu

doamna deputat Cristina Iurișniți

doamna deputat Ana Birchall

domnul deputat Alin-Vasile Văcaru

domnul deputat Lucian-Daniel Stanciu Viziteu

domnul deputat Vlad Emanuel Duruș

domnul deputat Cornel Zainea

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Solicitări privind efectuarea de concedii cu plată: domnul deputat Florin Popa 23 - 24; domnul deputat Alexandru Stănescu, opt zile începând cu 18; doamna deputat Cristina Iurișniți 27 - 30; Ana Birchall - 23; Alin-Vasile Văcaru 23 - 24; Lucian-Daniel Stanciu Viziteu - 23; Vlad Emanuel Duruș 23 - 24 și 30 - 31; Cornel Zainea 24, 27, 30, și 31.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Memorandum Intern: Măsuri pentru desfășurarea activității reprezentantului permanent al Camerei Deputaților pe lângă Parlamentul European

PUNCTUL 13

Memorandum intern: Măsuri pentru desfășurarea activității reprezentantului permanent al Camerei Deputaților pe lângă Parlamentul European

Domnul Ion-Marcel Ciolacu:

Măsuri pentru desfășurarea activității reprezentantului permanent al Camerei Deputaților pe lângă Parlamentul European.

Supun votului dumneavoastră acest memorandum.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Vă mulțumesc mult pentru prezență.

Sărbători fericite, la mulți ani!

Aveți Comitetul liderilor și îmi doresc, chiar din tot sufletul să avem un an bun, anul viitor.

*

Ședința s-a încheiat la ora 15,17.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 30 mai 2020, 19:03
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro