Vezi calendarul
Sunteți în secțiunea: Prima pagina > e-Caseta > Ordinea de zi Versiunea pentru printare
Ordinea de zi pentru ședințele Camerei Deputaților din zilele de 14 și 16 mai 2018

Aprobată: 14.05.2018

modificata plen - 16.05.2018

Poziția Număr
înregistrare
Descrierea punctului de pe ordinea de zi Doc.
1. - Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaților, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaților. -
2. Pl-x 1/2018 Solicitarea Comisiei juridice, de disciplină și imunități cu privire la încadrarea în categoria legilor de complexitate deosebită și, în consecință, prelungirea termenului constituțional de dezbatere și vot final de la 45 la 60 de zile a Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr.35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, precum și pentru modificarea art.16 alin.(3) din Legea nr.8/2016 privind înființarea mecanismelor prevăzute de Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități (Pl-x 1/2018)
3. - Dezbateri politice cu participarea domnului Anton Anton, ministrul energiei, la solicitarea Grupului parlamentar al USR, cu tema "Starea Sistemului Energetic Național - Raport al Ministrului Energiei".
Luni, 14 mai 2018, ora 16,00.
PDF format
4. PHCD 26/2018 Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaților nr.125/2016 pentru aprobarea componenței nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaților (PH CD 26/2018). Format PDF
5. Pl-x 280/2018 Proiectul de Lege privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a rețelelor și sistemelor informatice (PL-x 280/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 25.04.2018
Raport - Comisia pentru tehnologia informației (Adoptare) - distribuit - 10.05.2018
Procedură de urgență
Cameră decizională
Prioritate legislativă
6. Pl-x 253/2018 Proiectul de Lege privind piețele de instrumente financiare (PL-x 253/2018) - lege organică - Adoptat de Senat - 23.04.2018
Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 10.05.2018
Procedură de urgență
Cameră decizională
Prioritate legislativă
7. Pl-x 111/2018 Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului (PL-x 111/2018)- lege organică - Adoptat de Senat - 5.03.2018
Raport comun- Comisia juridică și Comisia pentru apărare (Adoptare) - distribuit - 8.05.2018
Cameră decizională
8. Pl-x 234/2018 Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii îmbunătățirilor funciare nr.138/2004 și pentru abrogarea alin.(2) al art.III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.79/2013 privind modificarea și completarea Legii îmbunătățirilor funciare nr.138/2004, pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.82/2011 privind unele măsuri de organizare a activității de îmbunătățiri funciare, precum și pentru modificarea literei e) a alineatului (6) al articolului 3 din Legea nr.220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie (PL-x 234/2018)- lege organică - Adoptat de Senat - 16.04.2018
Raport comun - Comisia juridică, Comisia pentru industrii și Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 10.05.2018
Cameră decizională
Prioritate legislativă
9. Pl-x 219/2018 Proiectul de Lege privind trecerea unui imobil din domeniul public al statului și din administrarea Instituției Prefectului Județul Bacău, în domeniul public al Județului Bacău (PL-x 219/2018)- lege organică - Adoptat de Senat - 16.04.2018
Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit - 9.05.2018
Cameră decizională
10. Pl-x 242/2018 Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției (PL-x 242/2018)- lege organică - Adoptat de Senat - 16.04.2018
Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit - 9.05.2018
Cameră decizională
11. Pl-x 175/2018 Proiectul de Lege pentru completarea art.386 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (PL-x 175/2018)- lege ordinară - Adoptat de Senat - 28.03.2018
Raport - Comisia pentru sănătate (Adoptare) - distribuit - 9.05.2018
Cameră decizională
12. Pl-x 58/2018 Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr.51/2006 (PL-x 58/2018)- lege organică - Adoptat de Senat - 21.02.2018
Raport comun-Comisia pentru agricultură, Comisia pentru industrii și Comisia pentru administrație publică (Adoptare) - distribuit - 16.05.2018
Cameră decizională
13. Pl-x 418/2017 Reexaminarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr.252 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.399 din 9 mai 2018 (Pl-x 418/2017/2018) - lege organică
Raport - Comisia specială comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției (Adoptare) - distribuit - 15.05.2018
Procedură de urgență
Prima Cameră sesizată
14. Pl-x 582/2017 Propunerea legislativă de modificare a Legii concurenței nr.21 din 30 aprilie 1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.153 din 29 februarie 2016, cu modificările și completările ulterioare (Pl-x 582/2017) - lege organică
Raport comun- Comisia juridică și Comisia pentru industrii (Adoptare) - distribuit - 7.05.2018 și Raport comun suplimentar (Adoptare) - distribuit - 15.05.2018
Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 19.02.2018; data la care se împlinește termenul constituțional pentru dezbatere și vot final 04.06.2018, potrivit art.75 alin.(2) din Constituție și art.113 din Regulamentul Camerei
Deputaților
15. Pl-x 326/2017 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.39/2017 privind acțiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispozițiilor legislației în materie de concurență, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr.21/1996 (PL-x 326/2017) - lege organică - Adoptat de Senat - 3.10.2017
Raport comun- Comisia juridică și Comisia pentru industrii (Adoptare) - distribuit - 15.05.2018
Procedură de urgență
Cameră decizională
16. Pl-x 488/2017 Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative privind personalul navigant (PL-x 488/2017) - lege organică - Adoptat de Senat - 20.11.2017
Raport comun - Comisia pentru muncă și Comisia pentru transport (Adoptare) - distribuit - 24.04.2018
Procedură de urgență
Cameră decizională
Prioritate legislativă
17. Pl-x 428/2017 Propunerea legislativă privind transmiterea unui bun imobil - teren din domeniul public al statului și din administrarea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului "Regele Mihai I al României" din municipiul Timișoara în domeniul privat al statului și în proprietatea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului "Regele Mihai I al României" din municipiul Timișoara, județul Timiș (Pl-x 428/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 30.10.2017
Raport comun - Comisia juridică, Comisia pentru agricultură și Comisia pentru învățământ (Adoptare) - distribuit - 7.05.2018
Cameră decizională
18. Pl-x 104/2018 Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice (PL-x 104/2018)- lege ordinară - Adoptat de Senat - 5.03.2018
Raport- Comisia pentru mediu (Adoptare) - distribuit - 15.05.2018
Cameră decizională
19. Pl-x 469/2017 Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, pentru modificarea art.587 din Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal (PL-x 469/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport -Comisia juridică
Cameră decizională
Se dezbate sub rezerva primirii raportului
20. PHCD 27/2018 Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul european, Consiliu, Comitetul economic și social european și Comitetul regiunilor O strategie europeană pentru materialele plastice într-o economie circulară COM(2018)28 (PH CD 27/2018). Format PDF
21. PHCD 28/2018 Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor cu privire la punerea în aplicare a pachetului de măsuri privind economia circulară: opțiuni pentru abordarea interfeței dintre legile privind substanțele chimice, produsele și deșeurile
COM(2018) 32 (PH CD 28/2018).
Format PDF
22. Pl-x 553/2017 Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal (PL-x 553/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport -Comisia juridică
Cameră decizională
Se dezbate sub rezerva primirii raportului
23. Pl-x 584/2017 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.82/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative (PL-x 584/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 13.12.2017
Raport -Comisia pentru muncă
Procedură de urgență
Cameră decizională
Se dezbate sub rezerva primirii raportului
24. Pl-x 359/2017 Proiectul de Lege pentru stabilirea conținutului de acizi grași trans în produsele alimentare destinate consumului uman (PL-x 359/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 10.10.2017
Raport -Comisia pentru agricultură
Cameră decizională
Se dezbate sub rezerva primirii raportului
25. Pl-x 216/2018 Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate (PL-x 216/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 11.04.2018
Raport comun - Comisia pentru politică externă și Comisia pentru apărare (Adoptare) - distribuit - 10.05.2018
Procedură de urgență
Cameră decizională
Prioritate legislativă
26. Pl-x 33/2018 Proiectul de Lege privind unele măsuri necesare pentru implementarea operațiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore (PL-x 33/2018) - lege organică - Adoptat de Senat - 12.02.2018
Raport -Comisia pentru industrii
Cameră decizională
Se dezbate sub rezerva primirii raportului
27. Pl-x 51/2018 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.89/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit și politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum și a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul garantării (PL-x 51/2018)- lege ordinară - Adoptat de Senat - 21.02.2018
Raport comun - Comisia pentru buget și Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 11.04.2018
Procedură de urgență
Cameră decizională
28. Pl-x 96/2018 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.96/2017 pentru modificarea Legii nr.26/1990 privind registrul comerțului (PL-x 96/2018)- lege ordinară - Adoptat de Senat - 7.03.2018
Raport - Comisia juridică (Adoptare) - distribuit - 17.04.2018
Procedură de urgență
Cameră decizională
29. Pl-x 143/2018 Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.6/2018 privind prorogarea termenului prevăzut la art.II din Legea nr.163/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr.10/1995 privind calitatea în construcții (PL-x 143/2018)- lege ordinară - Adoptat de Senat - 20.03.2018
Raport - Comisia pentru industrii (Adoptare) - distribuit - 18.04.2018
Procedură de urgență
Cameră decizională
30. Pl-x 142/2018 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.7/2018 pentru modificarea Legii nr.54/2016 privind asigurarea de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, a sumelor necesare acoperirii plății TVA aferente bunurilor și serviciilor achiziționate în cadrul Programului privind reducerea poverii tuberculozei în România, prin reformarea sistemului de control al tuberculozei și consolidarea gestionării tuberculozei rezistente la medicamente, prin asigurarea accesului universal la diagnostic și tratament și abordarea nevoilor grupurilor de populație cu risc, pentru perioada 1 aprilie 2015 - 31 martie 2018, implementat de Fundația Romanian Angel Appeal (PL-x 142/2018)- lege ordinară - Adoptat de Senat - 20.03.2018
Raport - Comisia pentru buget și Comisia pentru sănătate (Adoptare) - distribuit - 19.04.2018
Procedură de urgență
Cameră decizională
31. Pl-x 100/2018 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.102/2017 pentru modificarea art.20 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.47/2013 privind unele măsuri în domeniul instrumentelor structurale care privesc beneficiarii direcți finanțați din fonduri externe nerambursabile, precum și unele măsuri financiare în domeniul ex-ISPA din sectorul transporturi (PL-x 100/2018)- lege ordinară - Adoptat de Senat - 7.03.2018
Raport comun - Comisia pentru industrii și Comisia pentru transporturi (Adoptare) - distribuit - 19.04.2018
Procedură de urgență
Cameră decizională
32. Pl-x 140/2018 Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.9/2018 privind abrogarea art.1 alin.(4) din Legea nr.222/2017 pentru realizarea "Capabilității de apărare aeriană cu baza la sol", aferentă programului de înzestrare esențial "Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare (HSAM)" (PL-x 140/2018)- lege ordinară - Adoptat de Senat - 19.03.2018
Raport - Comisia pentru apărare (Adoptare) - distribuit - 24.04.2018
Procedură de urgență
Cameră decizională
33. Pl-x 93/2018 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.95/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă și pentru modificarea Legii nr.200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale (PL-x 93/2018)- lege organică - Adoptat de Senat - 5.03.2018
Raport - Comisia pentru muncă (Adoptare) - distribuit - 24.04.2018
Procedură de urgență
Cameră decizională
34. Pl-x 135/2017 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.94/2016 pentru modificarea și completarea Legii apelor nr.107/1996 (PL-x 135/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 13.02.2017
Raport - Comisia pentru mediu (Adoptare) - distribuit - 25.04.2018
Procedură de urgență
Cameră decizională
35. Pl-x 118/2018 Proiectul de Lege privind precursorii de droguri (PL-x 118/2018)- lege organică - Adoptat de Senat - 12.03.2018
Raport - Comisia pentru apărare și Comisia pentru sănătate (Adoptare) - distribuit - 26.04.2018
Procedură de urgență
Cameră decizională
36. Pl-x 391/2017 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.48/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.196/2005 privind Fondul pentru mediu (PL-x 391/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 24.10.2017
Raport - Comisia pentru mediu (Adoptare) - distribuit - 3.05.2018
Procedură de urgență
Cameră decizională
37. Pl-x 95/2018 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.101/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr.278/2013 privind emisiile industriale (PL-x 95/2018)- lege ordinară - Adoptat de Senat - 5.03.2018
Raport - Comisia pentru mediu (Adoptare) - distribuit - 3.05.2018
Procedură de urgență
Cameră decizională
38. Pl-x 569/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali (Pl-x 569/2017) - lege organică
Raport comun - Comisia pentru administrație publică și Comisia juridică (Adoptare) - distribuit - 18.04.2018
Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 12.02.2018; data la care se împlinește termenul constituțional pentru dezbatere și vot final 30.04.2018, potrivit art.75 alin.(2) din Constituție și art.113 din Regulamentul Camerei
Deputaților
Termenul pentru dezbatere și vot final fiind depășit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art.75 alin.(2) din Constituție și ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaților
39. Pl-x 31/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art.77 din Legea nr.1/2011 a educației naționale (Pl-x 31/2018) - lege organică
Raport - Comisia pentru învățământ (Adoptare) - distribuit - 23.04.2018
Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 19.03.2018; data la care se împlinește termenul constituțional pentru dezbatere și vot final 05.06.2018, potrivit art.75 alin.(2) din Constituție și art.113 din Regulamentul Camerei
Deputaților
40. Pl-x 43/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art.82 din Legea educației naționale nr.1/2011 (Pl-x 43/2018) - lege organică
Raport - Comisia pentru învățământ (Adoptare) - distribuit - 23.04.2018
Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 19.03.2018; data la care se împlinește termenul constituțional pentru dezbatere și vot final 05.06.2018, potrivit art.75 alin.(2) din Constituție și art.113 din Regulamentul Camerei
Deputaților
41. Pl-x 599/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii educației naționale nr.1/2011, în sensul ca procesul de recunoaștere și echivalare a diplomelor obținute în străinătate să nu mai impună vreun cost financiar pentru solicitant (Pl-x 599/2017) - lege organică
Raport - Comisia pentru învățământ (Respingere) - distribuit 14.03.2018 și Raport suplimentar (menține raportul inițial - Respingere) - distribuit-23.04.2018
Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 19.02.2018; data la care se împlinește termenul constituțional pentru dezbatere și vot final 07.05.2018, potrivit art.75 alin.(2) din Constituție și art.113 din Regulamentul Camerei
Deputaților
Termenul pentru dezbatere și vot final fiind depășit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art.75 alin.(2) din Constituție și ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaților
42. Pl-x 75/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea art.11 din Legea educației naționale nr.1/2011 (Pl-x 75/2018) - lege organică
Raport - Comisia pentru învățământ - (Adoptare) - distribuit - 25.04.2018
Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 03.04.2018; data la care se împlinește termenul constituțional pentru dezbatere și vot final 20.06.2018, potrivit art.75 alin.(2) din Constituție și art.113 din Regulamentul Camerei
Deputaților
43. Pl-x 595/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară (Pl-x 595/2017) - lege organică
Raport - Comisia juridică- nu a fost depus
Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 19.02.2018; data la care se împlinește termenul constituțional pentru dezbatere și vot final 07.05.2018, potrivit art.75 alin.(2) din Constituție și art.113 din Regulamentul Camerei
Deputaților
Termenul pentru dezbatere și vot final fiind depășit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art.75 alin.(2) din Constituție și ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaților
44. Pl-x 596/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.317/2004 privind organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii (Pl-x 596/2017) - lege organică
Raport - Comisia juridică- nu a fost depus
Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 19.02.2018; data la care se împlinește termenul constituțional pentru dezbatere și vot final 07.05.2018, potrivit art.75 alin.(2) din Constituție și art.113 din Regulamentul Camerei
Deputaților
Termenul pentru dezbatere și vot final fiind depășit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art.75 alin.(2) din Constituție și ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaților
45. Pl-x 598/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor (Pl-x 598/2017) - lege organică
Raport - Comisia juridică- nu a fost depus
Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 19.02.2018; data la care se împlinește termenul constituțional pentru dezbatere și vot final 07.05.2018, potrivit art.75 alin.(2) din Constituție și art.113 din Regulamentul Camerei
Deputaților
Termenul pentru dezbatere și vot final fiind depășit, propunerea legislativă se consideră adoptată, în conformitate cu prevederile art.75 alin.(2) din Constituție și ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaților
46. Pl-x 29/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.1/2011 a educației naționale (Pl-x 29/2018) - lege organică
Raport - Comisia pentru învățământ (Respingere) - distribuit - 17.04.2018 și Raport suplimentar (menține raportul inițial - Respingere) - distribuit - 9.05.2018
Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 19.03.2018; data la care se împlinește termenul constituțional pentru dezbatere și vot final 05.06.2018, potrivit art.75 alin.(2) din Constituție și art.113 din Regulamentul Camerei
Deputaților
47. Pl-x 230/2018 Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului de parteneriat privind relațiile și cooperarea între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Noua Zeelandă, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la 5 octombrie 2016 (PL-x 230/2018) - lege ordinară
Raport - Comisia pentru industrii (Adoptare) - distribuit - 9.05.2018
Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent -23.04.2018; data la care se împlinește termenul constituțional pentru dezbatere și vot final 27.06.2018,
potrivit art.75 alin.(2) din Constituție și art.113 din Regulamentul Camerei Deputaților
48. Pl-x 229/2018 Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Libaneze privind cooperarea în domeniul militar, semnat la București, la 27 noiembrie 2017 (PL-x 229/2018) - lege ordinară
Raport - Comisia pentru apărare (Adoptare) - distribuit - 10.05.2018
Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent -23.04.2018; data la care se împlinește termenul constituțional pentru dezbatere și vot final 27.06.2018,
potrivit art.75 alin.(2) din Constituție și art.113 din Regulamentul Camerei Deputaților
49. Pl-x 87/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României (Pl-x 87/2018) - lege organică
Raport - Comisia pentru administrație publică (Adoptare) - distribuit - 10.05.2018
Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent 10.04.2018; data la care se împlinește termenul constituțional pentru dezbatere și vot final 26.06.2018, potrivit art.75 alin.(2) din Constituție și art.113 din Regulamentul Camerei
Deputaților
Retrimis la comisie- Termen- 2 săptămâni (Plen-14.05.2018)
50. Pl-x 251/2018 Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Serbia privind cooperarea în domeniul apărării, semnat la Belgrad, la 4 decembrie 2017 (PL-x 251/2018) - lege ordinară
Raport - Comisia pentru apărare (Adoptare) - distribuit - 10.05.2018
Prima Cameră sesizată - Data prezentării în Biroul permanent -25.04.2018; data la care se împlinește termenul constituțional pentru dezbatere și vot final 29.06.2018,
potrivit art.75 alin.(2) din Constituție și art.113 din Regulamentul Camerei Deputaților
51. Pl-x 264/2017 Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.86/2016 privind instituirea centrelor comunitare românești în străinătate (PL-x 264/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 26.06.2017
Raport comun - Comisia pentru politică externă și Comisia pentru comunități de români din afara granițelor țării (Adoptare) - distribuit - 15.11.2017 și Raport suplimentar (Adoptare) - distribuit -19.04.2018
Cameră decizională
Prioritate legislativă
52. Pl-x 508/2017 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.11/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr.165/2016 privind siguranța operațiunilor petroliere offshore (PL-x 508/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 27.11.2017
Raport comun - Comisia pentru mediu și Comisia pentru industrii (Adoptare) - distribuit - 6.03.2018
Cameră decizională
Prioritate legislativă
53. Pl-x 37/2018 Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul gestionării financiare a fondurilor europene (PL-x 37/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 14.02.2018
Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 22.03.2018
Cameră decizională
Prioritate legislativă
54. Pl-x 105/2018 Proiectul de Lege privind aprobarea Programului de investiții pentru înființarea centrelor de colectare, spălare și prelucrare primară a lânii în zona montană (PL-x 105/2018)- lege ordinară - Adoptat de Senat - 7.03.2018
Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 17.04.2018
Cameră decizională
Prioritate legislativă
55. Pl-x 106/2018 Proiectul de Lege privind aprobarea Programului de investiții pentru înființarea centrelor de sacrificare a animalelor în zona montană (PL-x 106/2018)- lege ordinară - Adoptat de Senat - 7.03.2018
Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 17.04.2018
Cameră decizională
Prioritate legislativă
56. Pl-x 107/2018 Proiectul de Lege privind aprobarea Programului de investiții pentru înființarea stânelor montane (PL-x 107/2018)- lege ordinară - Adoptat de Senat - 7.03.2018
Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 17.04.2018
Cameră decizională
Prioritate legislativă
57. Pl-x 376/2017 Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.1/2017 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului (PL-x 376/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 17.10.2017
Raport comun - Comisia pentru muncă și Comisia pentru sănătate (Adoptare) - distribuit - 25.04.2018
Cameră decizională
Prioritate legislativă
58. Pl-x 19/2018 Proiectul de Lege pentru completarea Anexei la Legea nr.339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope (PL-x 19/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 05.02.2018
Raport - Comisia pentru sănătate (Adoptare) - distribuit - 6.03.2018 și Raport înlocuitor (Adoptare) - distribuit - 25.04.2018
Cameră decizională
Prioritate legislativă
59. Pl-x 586/2017 Proiectul de Lege privind aprobarea Programului pentru stimularea angajarii tinerilor în sectoarele agricultură, acvacultură și industria alimentară (PL-x 586/2017) - lege organică - Adoptat de Senat - 11.12.2017
Raport comun - Comisia pentru agricultură și Comisia pentru muncă (Adoptare) - distribuit - 26.04.2018
Cameră decizională
Prioritate legislativă
60. Pl-x 190/2014 Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru reabilitarea structurilor de primire turistică situate în stațiuni turistice și balneoclimaterice, de interes național (PL-x 190/2014) - lege ordinară -Adoptat de Senat -7.04.2014
Raport - Comisia pentru industrii (Adoptare) - distribuit - 3.05.2018
Cameră decizională
Prioritate legislativă
61. Pl-x 322/2017
Pl-x 527/2017
- Proiectul de Lege pentru modificarea art.66 alin.(4) din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă (PL-x 322/2017) - lege organică - Adoptat de Senat - 25.09.2017
Cameră decizională
- Propunerea legislativă pentru modificarea art.66 alin.(4) din Legea nr.76 din 16 ianuarie 2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă (Pl-x 527/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 27.11.2017
Cameră decizională
Raport comun pentru cele două inițiative legislative -Comisia pentru muncă (Adoptarea PL-x 322/2017 și Respingerea Pl-x 527/2017) - distribuit 15.03.2018
62. Pl-x 35/2018 Proiectul de Lege privind modificarea și completarea Legii nr.70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operațiunile de încasări și plăți în numerar și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată (PL-x 35/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 14.02.2018
Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 22.03.2018
Cameră decizională
63. Pl-x 34/2018 Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.39/2015 privind cazierul fiscal (PL-x 34/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 12.02.2018
Raport - Comisia pentru buget (Adoptare) - distribuit - 22.03.2018
Cameră decizională
64. Pl-x 67/2018 Proiectul de Lege privind desființarea Universității Financiar-Bancare din municipiul București (PL-x 67/2018)- lege ordinară - Adoptat de Senat - 21.02.2018
Raport - Comisia pentru învățământ (Adoptare) - distribuit - 28.03.2018
Cameră decizională
65. Pl-x 66/2018 Proiectul de Lege privind desființarea Universității "George Barițiu" din Brașov (PL-x 66/2018)- lege ordinară - Adoptat de Senat - 21.02.2018
Raport - Comisia pentru învățământ (Adoptare) - distribuit - 28.03.2018
Cameră decizională
66. Pl-x 65/2018 Proiectul de Lege privind desființarea Universității "Mihai Eminescu" din municipiul Timișoara, județul Timiș (PL-x 65/2018)- lege ordinară - Adoptat de Senat - 21.02.2018
Raport - Comisia pentru învățământ (Adoptare) - distribuit - 28.03.2018
Cameră decizională
67. Pl-x 18/2018 Proiectul de Lege privind desființarea Institutului Teologic Romano-Catolic din București (PL-x 18/2018) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 05.02.2018
Raport - Comisia pentru învățământ (Adoptare) - distribuit - 28.03.2018
Cameră decizională
68. Pl-x 164/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art.25 al Legii drepturilor pacientului nr.46/2003 (Pl-x 164/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 5.04.2016
Raport - Comisia pentru sănătate (Adoptare) - distribuit - 5.04.2018
Cameră decizională
69. Pl-x 494/2017 Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.56/2010 privind accesibilizarea fondului forestier național (PL-x 494/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 21.11.2017
Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 17.04.2018
Cameră decizională
70. Pl-x 275/2017 Proiectul de Lege privind unele măsuri în domeniul protecției apelor
(PL-x 275/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 5.09.2017
Raport - Comisia pentru mediu (Adoptare) - distribuit - 19.04.2018
Cameră decizională
71. Pl-x 812/2015 Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr.13/2015 privind utilizarea unor date din registrele cu numele pasagerilor în cadrul cooperării transfrontaliere pentru prevenirea și combaterea actelor de terorism, a infracțiunilor conexe acestora și a infracțiunilor contra securității naționale, precum și pentru prevenirea și înlăturarea amenințărilor la adresa securității naționale (PL-x 812/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -10.11.2015
Raport comun - Comisia juridică, Comisia pentru apărare și Comisia pentru transporturi (Adoptare) - distribuit - 25.04.2018
Cameră decizională
72. Pl-x 135/2018 Propunerea legislativă privind instituirea zilei de 2 aprilie - Ziua Instituției Prefectului din România (Pl-x 135/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 14.03.2018
Raport - Comisia pentru administrație publică (Adoptare) - distribuit - 25.04.2018
Cameră decizională
73. - Raportul privind activitatea Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții pe semestrul II al anului 2017- distribuit- 2.05.2018 PDF format
74. Pl-x 340/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (Pl-x 340/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 6.09.2016
Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 3.04.2017
Cameră decizională
75. Pl-x 48/2014 Proiectul de Lege pentru modificarea anexei nr.5 din Legea nr.63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ (PL-x 48/2014) - lege ordinară-Adoptat de Senat -11.02.2014
Raport comun - Comisia pentru buget și Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 3.04.2017
Cameră decizională
76. Pl-x 558/2014 Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (PL-x 558/2014) - lege ordinară -Adoptat de Senat -3.12.2014
Raport comun -Comisia pentru sănătate și Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 3.04.2017
Cameră decizională
77. Pl-x 323/2015 Propunerea legislativă pentru completarea Anexei 5 din Legea nr.63 din 10 mai 2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ (Pl-x 323/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 24.03.2015
Raport comun -Comisia pentru buget și Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 3.04.2017
Cameră decizională
78. Pl-x 35/2017 Proiectul de Lege pentru modificarea art.739 din Legea nr.7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar (PL-x 35/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 3.04.2017
Cameră decizională
79. Pl-x 257/2015 Propunerea legislativă pentru completarea și modificarea Legii nr.69 din 2000 a educației fizice și sportului (Pl-x 257/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 11.03.2015
Raport - Comisia pentru învățământ (Adoptare) - distribuit - 4.06.2015, Raport înlocuitor (Respingere) - distribuit - 22.10.2015 și Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 3.04.2017
Cameră decizională
80. Pl-x 32/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii educației fizice și sportului nr.69/2000 (Pl-x 32/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 5.02.2015
Raport -Comisia pentru învățământ (Respingere) - distribuit - 2.06.2015, Raport suplimentar (menține raportul inițial - Respingere) - distribuit - 9.12.2015 și ultimul Raport suplimentar (menține raportul inițial - Respingere)- distribuit- 3.04.2017
Cameră decizională
81. Pl-x 48/2017 Proiectul de Lege privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, pe baza bonurilor valorice (PL-x 48/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 4.04.2017
Cameră decizională
82. Pl-x 722/2015 Propunerea legislativă privind organizarea și exercitarea profesiei de medic veterinar (Pl-x 722/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -19.10.2015
Raport comun - Comisia pentru agricultură și Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 18.02.2016 și Raport comun suplimentar (Respingere) - distribuit - 4.04.2017
Cameră decizională
Propunerea comisiei, de respingere a inițiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 9.03.2016)
și ca urmare s-a hotărât retrimiterea la comisie. Primit Raport comun suplimentar - 4.04.2017.
83. Pl-x 199/2016 Propunerea legislativă privind organizarea reglementării în domeniul fondurilor europene nerambursabile (Pl-x 199/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 12.04.2016
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 5.04.2017
Cameră decizională
84. Pl-x 575/2009 Proiectul de lege privind acordarea de despăgubiri persoanelor afectate de construcția infrastructurii de transport (PL-x 575/2009) - lege organică - Adoptat de Senat - 2.11.2009
Raport comun - Comisia pentru buget și Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 27.09.2012 și Raport comun suplimentar (Respingere) - distribuit - 5.04.2017
Cameră decizională
85. Pl-x 57/2017 Proiectul de Lege pentru completarea art.5 alin.(1) din Legea nr.117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru (PL-x 57/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat -7.11.2016
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 5.04.2017
Cameră decizională
86. Pl-x 852/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare (Pl-x 852/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -18.11.2015
Raport comun - Comisia juridică și Comisia pentru administrație publică (Respingere) - distribuit -6.07.2016 și Raport comun suplimentar (menține raportul inițial - Respingere) - distribuit- 6.04.2017
Cameră decizională
87. Pl-x 89/2017 Proiectul de Lege pentru "Inocența Copilăriei" privind interzicerea cursurilor de educație sexuală în învățământul preșcolar, primar și gimnazial, fără acordul scris al părinților sau tutorelui (PL-x 89/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport comun - Comisia juridică și Comisia pentru învățământ (Respingere) - distribuit - 11.04.2017
Cameră decizională
88. Pl-x 280/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii energiei electrice și gazelor naturale nr.123/2012 (Pl-x 280/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 18.03.2015
Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 14.05.2015 și Raport suplimentar (menține Raportul inițial- Respingere) - distribuit - 11.04.2017
Cameră decizională
89. Pl-x 143/2016 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.45/2009 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu - Șișești" și a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii și industriei alimentare (Pl-x 143/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 4.04.2016
Raport comun - Comisia pentru învățământ și Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 11.04.2017
Cameră decizională
90. Pl-x 266/2016 Proiectul de Lege pentru modificarea Legii-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (PL-x 266/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport- Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 11.04.2017
Cameră decizională
91. Pl-x 101/2017 Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri (PL-x 101/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 11.04.2017
Cameră decizională
92. Pl-x 53/2017 Proiectul de Lege pentru completarea art.100 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici (PL-x 53/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport comun - Comisia pentru administrație publică și Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 11.04.2017
Cameră decizională
93. Pl-x 843/2015 Proiectul de Lege privind sediul electronic al operatorilor economici (PL-x 843/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -18.11.2015
Raport comun - Comisia juridică și Comisia pentru tehnologia informației (Respingere) - distribuit - 12.04.2017
Cameră decizională
94. Pl-x 201/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule (Pl-x 201/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 12.04.2016
Raport comun - Comisia pentru buget, Comisia juridică și Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 12.04.2017
Cameră decizională
95. Pl-x 386/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții (Pl-x 386/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 20.09.2016
Raport comun - Comisia pentru administrație publică și Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 12.04.2017
Cameră decizională
96. Pl-x 63/2017 Proiectul de Lege pentru modificarea art.2 din Legea nr.209/2015 privind anularea unor obligații fiscale (PL-x 63/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 12.04.2017
Cameră decizională
97. Pl-x 313/2016 Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(1) al art.3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule (PL-x 313/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 27.06.2016
Raport comun - Comisia juridică, Comisia pentru buget și Comisia pentru transporturi (Adoptare) - distribuit - 25.10.2016 și Raport comun suplimentar (Respingere) - distribuit - 12.04.2017
Cameră decizională
98. Pl-x 89/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea art.165 din Legea nr.263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 89/2016) - lege organică - Respinsă de Senat -14.03.2016
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit- 19.04.2017
Cameră decizională
99. Pl-x 698/2015 Proiectul de Lege pentru modificarea art.1 din Legea nr.8/2006 privind instituirea indemnizației pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică (PL-x 698/2015) - lege ordinară -Adoptat de Senat -14.10.2015
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit- 19.04.2017
Cameră decizională
100. Pl-x 91/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 91/2016) - lege organică - Respinsă de Senat -14.03.2016
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit- 19.04.2017
Cameră decizională
101. Pl-x 220/2016 Propunerea legislativă pentru completarea alin.(2) al art.96 din Legea nr.448/2006 republicată privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Pl-x 220/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 19.04.2016
Raport comun - Comisia pentru sănătate și Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit- 19.04.2017
Cameră decizională
102. Pl-x 484/2016 Propunerea legislativă pentru completarea art.165 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 484/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 17.10.2016
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit- 19.04.2017
Cameră decizională
103. Pl-x 522/2016 Propunerea legislativă privind activitatea de recuperare debite
(Pl-x 522/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 1.11.2016
Raport comun - Comisia juridică și Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit- 19.04.2017
Cameră decizională
104. Pl-x 74/2017 Proiectul de Lege privind completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii (PL-x 74/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport comun - Comisia juridică și Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit- 19.04.2017
Cameră decizională
105. Pl-x 347/2015 Proiectul de Lege privind medicina școlară (PL-x 347/2015) - lege ordinară -Adoptat de Senat -31.03.2015
Raport comun - Comisia pentru învățământ și Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit- 20.04.2017
Cameră decizională
106. Pl-x 378/2016 Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.256/2015 privind exercitarea profesiei de dietetician, precum și înființarea, organizarea și funcționarea Colegiului Dieteticienilor din România (Pl-x 378/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 20.09.2016
Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 24.04.2017
Cameră decizională
107. Pl-x 699/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.139/1995 Legea Societății Naționale de Cruce Roșie din România (Pl-x 699/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -12.10.2015
Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 24.04.2017
Cameră decizională
108. Pl-x 830/2007 Proiectul de Lege privind reorganizarea și funcționarea industriei de apărare (PL-x 830/2007) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României
Raport comun - Comisia pentru industrii și Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 25.04.2017
Cameră decizională
109. Pl-x 523/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea art.5 din Legea nr.677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (Pl-x 523/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 1.11.2016
Raport comun - Comisia juridică și Comisia pentru drepturile omului (Respingere) - distribuit - 26.04.2017
Cameră decizională
110. Pl-x 172/2014 Propunerea legislativă privind unele măsuri de stimulare a învățământului profesional, universitar și a cercetării științifice (Pl-x 172/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 31.03.2014
Raport comun - Comisia pentru învățământ și Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 26.04.2017
Cameră decizională
111. Pl-x 40/2015 Proiectul de Lege privind tichetul de servicii destinat plății prestațiilor casnice la domiciliu și prestațiilor cu caracter ocazional sau sezonier (PL-x 40/2015) - lege organică -Adoptat de Senat -5.02.2015
Raport comun - Comisia pentru buget și Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 26.04.2017
Cameră decizională
112. Pl-x 297/2016 Proiectul de Lege privind modificarea Legii nr.115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr.215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali (PL-x 297/2016) - lege organică - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport comun - Comisia juridică și Comisia pentru administrație publică (Respingere) - distribuit - 26.04.2017
Cameră decizională
113. Pl-x 46/2017 Proiectul de Lege privind aprobarea Programului "Case sociale în mediul rural" (PL-x 46/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport comun - Comisia juridică și Comisia pentru administrație publică (Respingere) - distribuit - 26.04.2017
Cameră decizională
114. Pl-x 291/2014 Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.752 din 27 decembrie 2001 privind organizarea și funcționarea Academiei Române (PL-x 291/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport comun - Comisia pentru învățământ și Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 2.05.2017
Cameră decizională
115. Pl-x 97/2017 Proiectul de Lege pentru înființarea Festivalului Internațional "București - Pasărea Măiastră" (PL-x 97/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport comun - Comisia pentru administrație publică și Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit - 2.05.2017
Cameră decizională
116. Pl-x 188/2016 Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice (PL-x 188/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat 12.04.2016
Raport comun - Comisia juridică și Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 3.05.2017
Cameră decizională
117. Pl-x 72/2012 Proiectul de Lege privind regimul juridic al averilor ilicite (PL-x 72/2012) - lege organică - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 27.06.2012, Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 8.03.2016 și ultimul Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 8.05.2017
Cameră decizională
Propunerea comisiei, de respingere a inițiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 28.12.2016) și ca urmare s-a hotărât retrimiterea la comisie. Primit Raport suplimentar - 8.05.2017.
118. Pl-x 529/2016 Proiectul de Lege privind transmiterea unui teren sub luciu de apă cu amenajarea piscicolă aferentă din domeniul public al statului și din administrarea Centrului de Cercetare-Dezvoltare pentru Piscicultură Nucet, județul Dâmbovița, în domeniul public al comunei Corbii Mari și în administrarea Consiliului Local al Comunei Corbii Mari, județul Dâmbovița (PL-x 529/2016) - lege organică - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport comun - Comisia juridică și Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 9.05.2017
Cameră decizională
119. Pl-x 82/2017 Proiectul de Lege pentru completarea art.3 din Legea nr.8/2006 privind instituirea indemnizației pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică (PL-x 82/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport -Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 9.05.2017
Cameră decizională
120. Pl-x 539/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea alineatului (3) al articolului 68 din Legea nr.64/1991 privind brevetele de invenție, republicată (Pl-x 539/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 1.11.2016
Raport -Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 9.05.2017
Cameră decizională
121. Pl-x 328/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea Art.94, alin.(2), lit.a) și b) din Legea nr.208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente (Pl-x 328/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 5.09.2016
Raport comun - Comisia juridică și Comisia pentru administrație publică (Respingere) - distribuit - 10.05.2017
Cameră decizională
122. Pl-x 521/2016 Proiectul de Lege pentru modificarea art.1 alin.(3) din Ordonanța Guvernului nr.80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice (PL-x 521/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat -1.11.2016
Raport comun - Comisia juridică și Comisia pentru administrație publică (Respingere) - distribuit - 10.05.2017
Cameră decizională
123. Pl-x 92/2014 Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii serviciilor de transport public local nr.92/2007 (PL-x 92/2014) - lege ordinară -Adoptat de Senat -24.02.2014
Raport - Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 10.05.2017
Cameră decizională
124. Pl-x 796/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea alineatului (5) al articolului 10 din Legea nr.121/2014 privind eficiența energetică și a articolului 29 al Legii nr.325/2006 a serviciului public de alimentare cu energie termică (Pl-x 796/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -3.11.2015
Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 11.05.2017
Cameră decizională
125. Pl-x 72/2014 Propunerea legislativă privind gestionarea câinilor fără deținător, identificarea și controlul reproducerii câinilor (Pl-x 72/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 18.02.2014
Raport - Comisia pentru administrație publică (Respingere) - distribuit -22.02.2017 și Raport suplimentar (menține Raportul inițial - Respingere) - distribuit - 11.05.2017
Cameră decizională
126. Pl-x 136/2015 Proiectul de Lege pentru completarea art.170 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 136/2015) - lege organică -Adoptat de Senat -25.02.2015
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 15.09.2015 și Raport suplimentar (menține Raportul inițial - Respingere) - distribuit - 11.05.2017
Cameră decizională
Propunerea comisiei, de respingere a inițiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 6.04.2016)
și ca urmare s-a hotărât retrimiterea la comisie. Primit Raport suplimentar -11.05.2017.
127. Pl-x 287/2016 Propunerea legislativă pentru completarea Legii educației fizice și sportului nr.69/2000 (Pl-x 287/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 13.06.2016
Raport - Comisia pentru învățământ (Respingere) - distribuit - 12.10.2016, Raport înlocuitor (Adoptare) - distribuit - 3.04.2017și ultimul Raport înlocuitor (Respingere) - distribuit - 15.05.2017
Cameră decizională
128. Pl-x 146/2016 Proiectul de Lege pentru completarea art.10 din Legea nr.264/2004 privind organizarea și funcționarea Academiei de Științe Medicale (PL-x 146/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat -4.04.2016
Raport comun - Comisia juridică, Comisia pentru învățământ și Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 16.05.2017
Cameră decizională
129. Pl-x 119/2016 Propunerea legislativă privind stimularea prezentării gravidelor la consultațiile prenatale (Pl-x 119/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat -22.03.2016
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 17.05.2017
Cameră decizională
130. Pl-x 90/2017 Proiectul de Lege pentru completarea art.139 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii (PL-x 90/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 17.05.2017
Cameră decizională
131. Pl-x 62/2017 Proiectul de Lege pentru completarea art.2 din Legea nr.17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice (PL-x 62/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 17.05.2017
Cameră decizională
132. Pl-x 648/2015 Proiectul de Lege privind Primul loc de muncă (PL-x 648/2015) - lege organică -Adoptat de Senat -6.10.2015
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 17.05.2017
Cameră decizională
133. Pl-x 275/2016 Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea art.52 din Legea nr.208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente (PL-x 275/2016) - lege organică - Adoptat de Senat - 8.06.2016
Raport comun - Comisia juridică și Comisia pentru administrație publică (Respingere) - distribuit - 17.05.2017
Cameră decizională
134. Pl-x 441/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.448/2006 republicată privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Pl-x 441/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 4.10.2016
Raport comun - Comisia pentru muncă și Comisia pentru sănătate
(Respingere) - distribuit - 18.05.2017
Cameră decizională
135. Pl-x 490/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.448 din 6 decembrie 2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Pl-x 490/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 17.10.2016
Raport comun - Comisia pentru muncă și Comisia pentru sănătate
(Respingere) - distribuit - 18.05.2017
Cameră decizională
136. Pl-x 78/2017 Proiectul de Lege pentru completarea art.8 din Legea nr.416/2001 privind venitul minim garantat (PL-x 78/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 22.05.2017
Cameră decizională
137. Pl-x 536/2016 Proiectul de Lege privind creșterea salariilor medicilor din sistemul public din România (PL-x 536/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport comun - Comisia pentru buget și Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 22.05.2017
Cameră decizională
138. Pl-x 97/2016 Propunerea legislativă privind declararea zilei de 28 iunie "Ziua Ziaristului Român" (Pl-x 97/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat -15.03.2016
Raport comun - Comisia pentru administrație publică și Comisia pentru cultură (Adoptare) - distribuit - 14.09.2016, Raport comun suplimentar (Adoptare) - distribuit- 13.03.201 și ultimul Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 22.05.2017
Cameră decizională
139. Pl-x 178/2013 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.265/2008 privind gestionarea siguranței circulației pe infrastructura rutieră (Pl-x 178/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 28.05.2013
Raport - Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 23.05.2017
Cameră decizională
140. Pl-x 105/2016 Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr.21/1996 (PL-x 105/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat -22.03.2016
Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 23.05.2017
Cameră decizională
141. Pl-x 127/2014 Proiectul de Lege privind înființarea Regiei Autonome "Administrația Canalului Siret-Bărăgan" (PL-x 127/2014) - lege ordinară -Adoptat de Senat -17.03.2014
Raport comun - Comisia pentru administrație publică și Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 11.06.2014 și Raport comun suplimentar (Respingere) - distribuit - 23.05.2017
Cameră decizională
142. Pl-x 222/2015 Propunerea legislativă privind amenajările rutiere destinate autovehiculelor cu regim prioritar precum și dotarea cu sisteme de semaforizare inteligentă (Pl-x 222/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 4.03.2015
Raport comun - Comisia pentru industrii și Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 24.05.2017
Cameră decizională
143. Pl-x 418/2009 Proiectul de Lege pentru modificarea art.25 din Ordonanța Guvernului nr.21/1992 privind protecția consumatorilor (PL-x 418/2009) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 9.09.2009
Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 24.05.2017
Cameră decizională
144. Pl-x 409/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.92 din 10 aprilie 2007 privind serviciile de transport public local (Pl-x 409/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 26.09.2016
Raport comun - Comisia pentru transporturi, Comisia pentru administrație publică și Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 11.04.2017 și Raport comun suplimentar (menține Raportul inițial - Respingere) - distribuit - 25.05.2017
Cameră decizională
145. Pl-x 485/2016 Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura
(Pl-x 485/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 17.10.2016
Raport comun - Comisia pentru agricultură și Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 25.05.2017
Cameră decizională
146. Pl-x 645/2013 Propunerea legislativă privind programul "Masă la Școală" pentru elevii din învățământul obligatoriu de stat și privat, primar și gimnazial (Pl-x 645/2013) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 10.12.2013
Raport comun - Comisia pentru învățământ și Comisia pentru administrație publică (Respingere) - distribuit - 30.05.2017
Cameră decizională
147. Pl-x 442/2016 Propunerea legislativă privind Programul de solidaritate socială în favoarea pensionarilor cu venituri reduse (Pl-x 442/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 4.10.2016
Raport comun - Comisia pentru buget și Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 30.05.2017
Cameră decizională
148. Pl-x 409/2014 Propunerea legislativă privind instituirea titlurilor naționale (Pl-x 409/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 2.09.2014
Raport comun - Comisia pentru învățământ și Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit - 30.05.2017
Cameră decizională
149. Pl-x 379/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanței de Guvern nr.27 din 31.08.2011 privind transporturile rutiere (Pl-x 379/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 20.09.2016
Raport comun - Comisia pentru industrii și Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 31.05.2017
Cameră decizională
150. Pl-x 385/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.227/2015 - Codul fiscal (Pl-x 385/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 20.09.2016
Raport comun - Comisia pentru buget și Comisia pentru administrație publică (Respingere) - distribuit - 31.05.2017
Cameră decizională
151. Pl-x 459/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea alineatului (1) al articolului 502 din Codul Fiscal (Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal)
(Pl-x 459/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 10.10.2016
Raport - Comisia pentru buget (Respingere)- distribuit - 28.02.2017 și Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 31.05.2017
Cameră decizională
152. Pl-x 338/2016 Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate (PL-x 338/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 6.09.2016
Raport comun - Comisia pentru politică externă și Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit -21.02.2017 și Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 31.05.2017

Cameră decizională
153. Pl-x 383/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.227/2015 - Codul fiscal (Pl-x 383/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 20.09.2016
Raport comun - Comisia pentru buget și Comisia pentru administrație publică (Respingere) - distribuit - 31.05.2017

Cameră decizională
154. Pl-x 617/2015 Proiectul de Lege pentru condamnarea totalitarismului comunist și pentru cultivarea memoriei naționale antitotalitare (PL-x 617/2015) - lege ordinară -Adoptat de Senat -22.09.2015
Raport comun - Comisia pentru învățământ și Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit - 9.11.2015 și Raport comun suplimentar (Respingere) - distribuit - 7.06.2017
Cameră decizională
155. Pl-x 203/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal (Pl-x 203/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 8.05.2017
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 9.06.2017
Cameră decizională
156. Pl-x 538/2016 Proiectul de Lege pentru completarea art.22 din Legea nr.211/2011 privind regimul deșeurilor (PL-x 538/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat -1.11.2016
Raport - Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 12.06.2017
Cameră decizională
157. Pl-x 540/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal (Pl-x 540/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 1.11.2016
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 15.06.2017
Cameră decizională
158. Pl-x 524/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal (Pl-x 524/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 1.11.2016
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 15.06.2017
Cameră decizională
159. Pl-x 701/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal (Pl-x 701/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -13.10.2015
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit- 20.06.2017
Cameră decizională
160. Pl-x 93/2014 Proiectul de Lege privind adoptarea de măsuri specifice în vederea dezvoltării comunităților sărace (PL-x 93/2014) - lege ordinară -Adoptat de Senat -25.02.2014
Raport comun - Comisia pentru administrație publică și Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit- 22.06.2017

Cameră decizională
161. Pl-x 334/2014 Propunerea legislativă privind reglementarea serviciilor prestate de către furnizorii de energie către populație (Pl-x 334/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 18.06.2014
Raport comun - Comisia juridică și Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 10.02.2016 și Raport comun suplimentar (Respingere) - distribuit - 28.06.2017
Cameră decizională
162. Pl-x 542/2011 Proiectul de Lege privind acordarea de stimulente pentru culturile de plante energetice (PL-x 542/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport - Comisia pentru agricultură (Adoptare) - distribuit - 24.10.2012, Raport înlocuitor (Respingere) - distribuit - 18.02.2016 și ultimul Raport înlocuitor (Respingere) - distribuit - 27.06.2017
Cameră decizională
163. Pl-x 129/2016 Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură și dezvoltare rurală (PL-x 129/2016) - lege organică - Adoptat de Senat -29.03.2016
Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 27.06.2017
Cameră decizională
164. Pl-x 222/2017 Propunerea legislativă pentru completarea art.190 și 1901 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (Pl-x 222/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 29.05.2017
Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 27.06.2017
Cameră decizională
165. Pl-x 336/2015 Propunerea legislativă privind Cinematografia (Pl-x 336/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 30.03.2015
Raport - Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit - 29.06.2017
Cameră decizională
166. Pl-x 603/2013 Propunerea legislativă pentru modificarea alin.(5) al art.6 - din Legea (r) nr.61 din 22/09/1993 (Pl-x 603/2013) - lege organică - Respinsă de Senat - 9.12.2013
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 10.02.2014 și Raport suplimentar(menține Raportul inițial - Respingere)- distribuit - 5.09.2017
Cameră decizională
Propunerea comisiei, de respingere a inițiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 3.06.2014)
și ca urmare s-a hotărât retrimiterea la comisie. Primit Raport suplimentar - 5.09.2017.
167. Pl-x 334/2016 Proiectul de Lege pentru completarea art.60 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal (PL-x 334/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 6.09.2016
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 6.09.2017
Cameră decizională
168. Pl-x 298/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România (Pl-x 298/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 21.06.2016
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 6.09.2017
Cameră decizională
169. Pl-x 491/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.61 din 22 septembrie 1993 privind alocația de stat pentru copii (Pl-x 491/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 17.10.2016
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 12.09.2017
Cameră decizională
170. Pl-x 550/2015 Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(3) și (4) ale art.1 din Legea nr.61/1993 privind alocația de stat pentru copii (PL-x 550/2015) - lege organică -Adoptat de Senat -29.06.2015
Raport- Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 12.09.2017
Cameră decizională
171. Pl-x 61/2017 Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (PL-x 61/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport comun - Comisia pentru sănătate și Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 18.09.2017
Cameră decizională
172. Pl-x 463/2016 Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea art.78 din Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (PL-x 463/2016) - lege organică - Adoptat de Senat -10.10.2016
Raport comun - Comisia pentru muncă și Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 18.09.2017
Cameră decizională
173. Pl-x 81/2017 Proiectul de Lege pentru completarea art.58 din Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (PL-x 81/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport comun - Comisia pentru sănătate și Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 21.09.2017
Cameră decizională
174. Pl-x 42/2017 Proiectul de Lege pentru completarea art.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare (PL-x 42/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport comun - Comisia juridică, Comisia pentru buget și Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 26.09.2017
Cameră decizională
175. Pl-x 68/2017 Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului (PL-x 68/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport comun - Comisia juridică și Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 27.09.2017
Cameră decizională
176. Pl-x 373/2012 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere (Pl-x 373/2012) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 18.09.2012
Raport - Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit -27.09.2017
Cameră decizională
177. Pl-x 551/2013 Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere
(PL-x 551/2013) - lege ordinară -Adoptat de Senat -28.11.2013
Raport - Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit- 27.09.2017
Cameră decizională
178. Pl-x 206/2011 Proiectul de Lege pentru completarea art.55 pct.5 din Legea nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere
(PL-x 206/2011) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 20.04.2011
Raport - Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 29.03.2012 și Raport înlocuitor (menține raportul inițial - Respingere)
- distribuit- 27.09.2017
Cameră decizională
179. Pl-x 628/2010 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere (Pl-x 628/2010) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 19.10.2010
Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 29.03.2012 și Raport înlocuitor - Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 27.09.2017
Cameră decizională
180. Pl-x 339/2009 Proiectul de Lege pentru modificarea alin.(4) al art.14 din Legea nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere
(PL-x 339/2009) - lege ordinară - Adoptat de Senat -24.06.2009
Raport - Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 29.03.2012 și Raport înlocuitor - Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 27.09.2017
Cameră decizională
181. Pl-x 106/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr.407/2006 (Pl-x 106/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat -22.03.2016
Raport comun - Comisia juridică,Comisia pentru agricultură și Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 4.10.2017
Cameră decizională
182. Pl-x 769/2015 Propunerea legislativă pentru completarea art.32 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2005 privind protecția mediului (Pl-x 769/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -28.10.2015
Raport comun - Comisia pentru mediu și Comisia pentru administrație publică (Respingere) - distribuit - 4.10.2017
Cameră decizională
183. Pl-x 224/2016 Proiectul de Lege pentru completarea art.11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2005 privind protecția mediului (PL-x 224/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 25.04.2016
Raport comun - Comisia pentru mediu și Comisia pentru administrație publică (Respingere) - distribuit - 4.10.2017
Cameră decizională
184. Pl-x 262/2017 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.72/2016 privind sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților (Pl-x 262/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 26.06.2017
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 4.10.2017
Cameră decizională
185. Pl-x 201/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea art.14 și 142 din Legea nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi și regim de închiriere (Pl-x 201/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 4.03.2015
Raport comun - Comisia pentru industrii și Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 10.10.2017
Cameră decizională
186. Pl-x 732/2015 Propunerea legislativă pentru completarea art.1 din Legea nr.44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război (Pl-x 732/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -19.10.2015
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit -22.02.2017 și Raport suplimentar (menține Raportul inițial- Respingere) - distribuit -10.10.2017
Cameră decizională
187. Pl-x 783/2015 Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Decretului-Lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri (PL-x 783/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -2.11.2015
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 10.10.2017
Cameră decizională
188. Pl-x 403/2016 Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice (PL-x 403/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 27.09.2016
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 10.10.2017
Cameră decizională
189. Pl-x 429/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.53/2003 - Codul muncii (Pl-x 429/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 4.10.2016
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 10.10.2017
Cameră decizională
190. Pl-x 266/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii cadru nr.284/2010 actualizată la 23 octombrie 2014 (Pl-x 266/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 26.06.2017
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 10.10.2017
Cameră decizională
191. Pl-x 45/2015 Propunerea legislativă privind modificarea și completarea articolului 58, alineatele (4) și (10) din Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Pl-x 45/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 5.02.2015
Raport comun - Comisia pentru sănătate și Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 1.04.2015 și Raport comun suplimentar (menține raportul inițial - Respingere)- distribuit - 11.10.2017
Cameră decizională
Propunerea comisiei, de respingere a inițiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 4.11.2015)
și ca urmare s-a hotărât retrimiterea la comisie. Primit raportul comun suplimentar - 11.10.2017.
192. Pl-x 561/2009 Propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Pl-x 561/2009) - lege organică - Respinsă de Senat - 2.11.2009
Raport comun - Comisia pentru muncă și Comisia pentru sănătate (Adoptare)- distribuit- 13.04.2010, Raport comun înlocuitor (Adoptare)- distribuit- 12.05.2010, Raport comun înlocuitor (Respingere) - distribuit - 2.10.2012, Raport comun suplimentar (Respingere)- distribuit- 3.09.2013, Raport comun suplimentar (Respingere)- distribuit- 14.10.2015 și ultimul Raport comun suplimentar (menține raportul inițial - Respingere)- distribuit - 11.10.2017
Cameră decizională
Propunerea comisiei, de respingere a inițiativei legislative nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 15.06.2016)
și ca urmare s-a hotărât retrimiterea la comisie. Primit raportul comun suplimentar - 11.10.2017.
193. Pl-x 424/2016 Proiectul de Lege pentru completarea art.4 alin.(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura, precum și modificarea art.II alin.(4) din Legea nr.317/2009 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura (PL-x 424/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 4.10.2016
Raport comun - Comisia pentru mediu și Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 12.10.2017
Cameră decizională
194. Pl-x 290/2017 Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii apelor nr.107/1996 (Pl-x 290/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 4.09.2017
Raport - Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 12.10.2017
Cameră decizională
195. Pl-x 400/2016 Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii apelor nr.107/1996 (PL-x 400/2016) - lege organică - Adoptat de Senat - 26.09.2016
Raport- Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 12.10.2017
Cameră decizională
196. Pl-x 872/2015 Proiectul de Lege privind reglementarea experienței profesionale
(PL-x 872/2015) - lege ordinară - Adoptat de Senat -7.12.2015
Raport comun - Comisia pentru muncă și Comisia pentru administrație (Respingere) - distribuit - 12.10.2017
Cameră decizională
197. Pl-x 672/2013 Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori (PL-x 672/2013) - lege ordinară -Adoptat de Senat -16.12.2013
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 16.10.2017
Cameră decizională
198. Pl-x 531/2016 Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului de tutun (PL-x 531/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport -Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 16.10.2017
Cameră decizională
199. Pl-x 117/2016 Propunerea legislativă privind realizarea Muzeului Dictaturii Comuniste în imobilul "Casa radio" situat în București, str.Știrbei Vodă nr.174-176 sect.1 (Pl-x 117/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat -21.03.2016
Raport - Comisia pentru administrație publică (Respingere) - distribuit - 5.10.2016, raport suplimentar (menține raportul inițial - Respingere)
- distribuit - 16.03.2017 și ultimul Raport suplimentar (menține raportul suplimentar -Respingere) - distribuit - 18.10.2017
Cameră decizională
200. Pl-x 263/2017 Propunerea legislativă privind înființarea Băncii de Resurse Genetice Vegetale "Mihai Cristea" Suceava, prin divizarea parțială a Laboratorului Central pentru Calitatea Semințelor și a Materialului Săditor (Pl-x 263/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.06.2017
Raport comun - Comisia pentru învățământ și Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 18.10.2017
Cameră decizională
201. Pl-x 300/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal (Pl-x 300/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 18.09.2017
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 19.10.2017
Cameră decizională
202. Pl-x 299/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal (Pl-x 299/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 18.09.2017
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 19.10.2017
Cameră decizională
203. Pl-x 430/2016 Propunerea legislativă pentru instituirea taxei de poluare (Pl-x 430/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 5.10.2016
Raport comun - Comisia pentru buget și Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 19.10.2017
Cameră decizională
204. Pl-x 730/2015 Proiectul de Lege privind sprijinul acordat copiilor și tinerilor din mediul rural pentru continuarea studiilor liceale și profesionale (PL-x 730/2015) - lege organică - Adoptat de Senat -19.10.2015
Raport comun - Comisia pentru învățământ și Comisia pentru muncă (Respingere)- distribuit - 28.02.2017 și Raport comun suplimentar (menține raportul inițial - Respingere) - distribuit - 24.10.2017
Cameră decizională
205. Pl-x 86/2017 Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor (PL-x 86/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 24.10.2017
Cameră decizională
206. Pl-x 370/2016 Proiectul de Lege pentru completarea art.12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura (PL-x 370/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 20.09.2016
Raport comun - Comisia pentru agricultură și Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 25.10.2017
Cameră decizională
207. Pl-x 301/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art.1 din Legea 15/09.01.2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală (Pl-x 301/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 19.09.2017
Raport - Comisia pentru administrație publică (Respingere) - distribuit - 26.10.2017
Cameră decizională
208. Pl-x 898/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea Codului Penal (Pl-x 898/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -14.12.2015
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.11.2017
Cameră decizională
209. Pl-x 217/2015 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal (Pl-x 217/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 4.03.2015
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.11.2017
Cameră decizională
210. Pl-x 789/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea articolului 309 din Legea nr.286/2009 privind Codul Penal (Pl-x 789/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -2.11.2015
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.11.2017
Cameră decizională
211. Pl-x 136/2016 Propunerea legislativă pentru completarea art.574 al Legii nr.135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală (Pl-x 136/2016) - lege organică - Respinsă de Senat -29.03.2016
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.11.2017
Cameră decizională
212. Pl-x 359/2015 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal (Pl-x 359/2015) - lege organică - Respinsă de Senat - 15.04.2015
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.11.2017
Cameră decizională
213. Pl-x 214/2015 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal (Pl-x 214/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 4.03.2015
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.11.2017
Cameră decizională
214. Pl-x 587/2014 Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal (PL-x 587/2014) - lege organică - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.11.2017
Cameră decizională
215. Pl-x 276/2016 Propunerea legislativă pentru completarea art.348 al Legii nr.286/2009 privind Codul Penal (Pl-x 276/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 7.06.2016
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.11.2017
Cameră decizională
216. Pl-x 537/2016 Proiectul de Lege pentru completarea art.999 din Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă (PL-x 537/2016) - lege organică - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.11.2017
Cameră decizională
217. Pl-x 153/2016 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal (Pl-x 153/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 4.04.2016
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.11.2017
Cameră decizională
218. Pl-x 154/2016 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal (Pl-x 154/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 4.04.2016
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.11.2017
Cameră decizională
219. Pl-x 8/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea articolelor 218 și 219 din Legea nr.286/2009 privind Codul penal (Pl-x 8/2016) - lege organică - Respinsă de Senat -1.02.2016
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.11.2017
Cameră decizională
220. Pl-x 558/2015 Propunerea legislativă pentru completarea art.574 al Legii nr.135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală (Pl-x 558/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -29.06.2015
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.11.2017
Cameră decizională
221. Pl-x 104/2015 Propunerea legislativă privind modificarea și completarea art.587 din Codul de Procedură Penală (Pl-x 104/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 25.02.2015
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 3.11.2017
Cameră decizională
222. Pl-x 105/2014 Propunerea legislativă pentru completarea prevederilor art.199 din Codul de procedură penală (Pl-x 105/2014) - lege organică - Respinsă de Senat - 25.02.2014
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 8.03.2016 și Raport suplimentar (menține Raportul inițial - Respingere)- distribuit - 3.11.2017
Cameră decizională
Propunerea comisiei, de respingere a inițiativei legislative, nu a întrunit numărul necesar de voturi (vot final din 28.12.2016) și ca urmare s-a hotărât retrimiterea la comisie. Primit Raport suplimentar - 3.11.2017.
223. Pl-x 144/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator (Pl-x 144/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 25.02.2015
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 24.11.2016 și Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 3.11.2017
Cameră decizională
224. Pl-x 392/2015 Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală (Pl-x 392/2015) - lege organică - Respinsă de Senat - 28.04.2015
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 7.11.2017
Cameră decizională
225. Pl-x 218/2015 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.286/2009 privind Codul Penal (Pl-x 218/2015) - lege organică- Respinsă de Senat - 4.03.2015
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 7.11.2017
Cameră decizională
226. Pl-x 587/2015 Propunerea legislativă pentru completarea unor prevederi ale Legii nr.286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare (Pl-x 587/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -7.09.2015
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 7.11.2017
Cameră decizională
227. Pl-x 65/2017 Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal (PL-x 65/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 7.11.2017
Cameră decizională
228. Pl-x 239/2016 Propunerea legislativă pentru completarea Legii 286 din 2009 - Codul Penal cu infracțiunea de "Înșelăciune privind date sau caracteristici ale vehiculelor" (Pl-x 239/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 25.04.2016
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 7.11.2017
Cameră decizională
229. Pl-x 505/2010 Propunerea legislativă privind organizarea și exercitarea profesiei de geodez și înființarea Ordinului Geodezilor din România (Pl-x 505/2010) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 15.09.2010
Raport - Comisia juridică (Adoptare)- distribuit -6.12.2012 și Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 7.11.2017
Cameră decizională
230. Pl-x 486/2015 Propunerea legislativă pentru completarea Legii 416/2001 privind venitul minim garantat (Pl-x 486/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -15.06.2015
Raport -Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 13.10.2015, raport suplimentar (menține raportul inițial - Respingere)
- distribuit - 7.03.2017 și ultimul Raport suplimentar (menține raportul inițial - Respingere) - distribuit - 8.11.2017
Cameră decizională
231. Pl-x 339/2016 Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice
(Pl-x 339/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 6.09.2016
Raport comun - Comisia pentru industrii, Comisia juridică și Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit -14.11.2017
Cameră decizională
232. Pl-x 325/2017 Propunerea legislativă privind modificarea alineatului (4) al articolului 1 din Ordonanța de Urgență nr.2 din 6 ianuarie 2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare (Pl-x 325/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 26.09.2017
Raport comun - Comisia pentru buget și Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit -14.11.2017
Cameră decizională
233. Pl-x 277/2017 Propunerea legislativă pentru completarea art.67 din Legea nr.46/2008 - Codul silvic (Pl-x 277/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 5.09.2017
Raport comun - Comisia pentru administrație publică, Comisia pentru mediu și Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit -16.11.2017
Cameră decizională
234. Pl-x 317/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea punctului 2 din Anexa nr.1 a Legii nr.250/2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.20/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative
(Pl-x 317/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 26.09.2017
Raport comun - Comisia juridică, Comisia pentru buget și Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit -16.11.2017
Cameră decizională
235. Pl-x 473/2014 Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal (PL-x 473/2014) - lege organică - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit -17.11.2017
Cameră decizională
236. Pl-x 337/2014 Proiectul de Lege pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2010 privind contractele pentru consumatori (PL-x 337/2014) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport comun - Comisia pentru buget și Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 21.11.2017
Cameră decizională
237. Pl-x 318/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.205/2004 privind protecția animalelor (Pl-x 318/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 27.06.2016
Raport comun - Comisia pentru agricultură și Comisia juridică (Respingere)
- distribuit - 11.01.2017 și Raport comun suplimentar (menține raportul inițial - Respingere) - distribuit - 21.11.2017
Cameră decizională
238. Pl-x 287/2014 Propunerea legislativă privind amânarea executării silite a persoanelor fizice care au accesat credite în franci elvețieni (Pl-x 287/2014) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 3.06.2014
Raport comun - Comisia pentru buget și Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 21.11.2017
Cameră decizională
239. Pl-x 223/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici *Republicată (Pl-x 223/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 29.05.2017
Raport comun - Comisia pentru muncă și Comisia pentru administrație publică (Respingere) - distribuit - 22.11.2017
Cameră decizională
240. Pl-x 228/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.230 din 2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari (Pl-x 228/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 6.06.2017
Raport comun - Comisia juridică și Comisia pentru administrație publică (Respingere) - distribuit - 22.11.2017
Cameră decizională
241. Pl-x 345/2017 Propunerea legislativă privind unele măsuri de cotizare retroactivă în sistemul public de pensii (Pl-x 345/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 10.10.2017
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 23.11.2017
Cameră decizională
242. Pl-x 527/2016 Proiectul de Lege privind modificarea art.71 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori (PL-x 527/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport comun - Comisia juridică și Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit -29.11.2017
Cameră decizională
243. Pl-x 425/2017 Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență (PL-x 425/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 30.10.2017
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 29.11.2017
Cameră decizională
244. Pl-x 455/2017 Proiectul de Lege privind combaterea exploatării ilicite a locurilor de parcare (PL-x 455/2017) - lege organică - Adoptat de Senat - 6.11.2017
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit -29.11.2017
Cameră decizională
245. Pl-x 588/2014 Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.213 din 17 noiembrie 1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia (Pl-x 588/2014) - lege organică - Respinsă de Senat -8.12.2014
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 26.04.2016 și Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 29.11.2017
Cameră decizională
246. Pl-x 324/2017 Propunerea legislativă privind protejarea suprafețelor forestiere din România (Pl-x 324/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 25.09.2017
Raport comun - Comisia juridică, Comisia pentru mediu și Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 29.11.2017
Cameră decizională
247. Pl-x 835/2015 Propunerea legislativă privind interzicerea exportului de lemn
(Pl-x 835/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -18.11.2015
Raport comun - Comisia pentru mediu și Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit -29.11.2017
Cameră decizională
248. Pl-x 425/2016 Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.265/2008 privind gestionarea siguranței circulației pe infrastructura rutieră (PL-x 425/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 5.10.2016
Raport - Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 27.11.2017
Cameră decizională
249. Pl-x 199/2015 Proiectul de Lege pentru modificarea art.62 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.23/2008 privind pescuitul și acvacultura (PL-x 199/2015) - lege ordinară -Adoptat de Senat -4.03.2015
Raport comun - Comisia pentru agricultură și Comisia pentru mediu (Adoptare) - distribuit - 31.10.2016 și Raport comun înlocuitor (Respingere) - distribuit - 28.11.2017
Cameră decizională
250. Pl-x 427/2017 Propunerea legislativă pentru abrogarea articolului 94 alin.(1) lit.m) din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici (Pl-x 427/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 30.10.2017
Raport comun - Comisia pentru administrație publică și Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 29.11.2017

Cameră decizională
251. Pl-x 76/2017 Proiectul de Lege pentru completarea art.12 din Legea nr.7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar (PL-x 76/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport -Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 5.12.2017
Cameră decizională
252. Pl-x 241/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă (Pl-x 241/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 25.04.2016
Raport -Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 5.12.2017
Cameră decizională
253. Pl-x 109/2016 Proiectul de Lege privind instituirea unor cerințe generale referitoare la lucrările la rețelele și gospodăriile tehnice care afectează străzile și parcările publice (PL-x 109/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat -21.03.2016
Raport comun - Comisia pentru administrație publică și Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 6.12.2017
Cameră decizională
254. Pl-x 445/2016 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală (Pl-x 445/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 5.10.2016
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 6.12.2017
Cameră decizională
255. Pl-x 414/2017 Propunerea legislativă privind acordarea unor facilități fiscale
(Pl-x 414/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 24.10.2017
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 7.12.2017
Cameră decizională
256. Pl-x 147/2016 Propunerea legislativă privind înființarea și funcționarea Registrului Electronic Național al Lucrărilor Științifice (Pl-x 147/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 4.04.2016
Raport comun - Comisia pentru învățământ, Comisia pentru cultură și Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 11.12.2017
Cameră decizională
257. Pl-x 88/2017 Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice (PL-x 88/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport comun - Comisia pentru industrii, Comisia pentru trasporturi și Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 12.12.2017
Cameră decizională
258. Pl-x 54/2017 Proiectul de Lege pentru completarea art.118 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice (PL-x 54/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport comun - Comisia pentru industrii, Comisia pentru transporturi și Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 12.12.2017
Cameră decizională
259. Pl-x 279/2016 Propunerea legislativă pentru completarea articolului 63 al Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195 din 12 decembrie 2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată și actualizată (Pl-x 279/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 8.06.2016
Raport comun- Comisia juridică, Comisia pentru industrii și Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 24.11.2016 și Raport comun înlocuitor (Respingere) - distribuit - 12.12.2017
Cameră decizională
260. Pl-x 502/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea art.9 din Legea nr.213/1998 privind bunurile proprietate publică (Pl-x 502/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 20.11.2017
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 13.12.2017
Cameră decizională
261. Pl-x 398/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari (Pl-x 398/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 24.10.2017
Raport comun- Comisia juridică și Comisia pentru administrație publică (Respingere) - distribuit - 14.12.2017
Cameră decizională
262. Pl-x 402/2016 Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr.268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului (PL-x 402/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 26.09.2016
Raport comun- Comisia juridică și Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 18.12.2017
Cameră decizională
263. Pl-x 288/2016 Proiect de Lege pentru modificarea art.101 din Legea nr.115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr.215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali (PL-x 288/2016) - lege organică - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport comun - Comisia juridică și Comisia pentru administrație publică (Respingere) - distribuit - 19.12.2017
Cameră decizională
264. Pl-x 385/2017 Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru (Pl-x 385/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 16.10.2017
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 20.12.2017
Cameră decizională
265. Pl-x 551/2017 Proiectul de Lege privind declararea zilei de 26 octombrie - Ziua Mișcării de Rezistență Armată Anticomunistă din 1944-1962, Ziua Partizanilor Anticomuniști (PL-x 551/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport - Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit - 07.02.2018
Cameră decizională
266. Pl-x 440/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii societăților 31/1990 (Pl-x 440/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 31.10.2017
Raport comun - Comisia pentru politică economică și Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 13.02.2018
Cameră decizională
267. Pl-x 763/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea art.12, alin.(1) din Legea farmaciei nr.266/2008, republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.85 din 02 februarie 2015 (Pl-x 763/2015) - lege ordinară - Respinsă de Senat -28.10.2015
Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 14.02.2018
Cameră decizională
268. Pl-x 43/2017 Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (PL-x 43/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 14.02.2018
Cameră decizională
269. Pl-x 290/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea articolului nr.5 din Legea nr.35/2007 privind creșterea siguranței în unitățile de învățământ (Pl-x 290/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 13.06.2016
Raport comun - Comisia pentru învățământ și Comisia pentru administrație publică (Respingere) - distribuit - 23.03.2017 și Raport comun suplimentar(menține raportul inițial - Respingere) - distribuit - 20.02.2018
Cameră decizională
270. Pl-x 480/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente (Pl-x 480/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 13.11.2017
Raport comun - Comisia juridică și Comisia pentru administrație publică (Respingere) - distribuit - 20.02.2018
Cameră decizională
271. Pl-x 495/2017 Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr.215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali (Pl-x 495/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 20.11.2017
Raport comun - Comisia juridică și Comisia pentru administrație publică (Respingere) - distribuit - 20.02.2018
Cameră decizională
272. Pl-x 498/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea alineatului (1) al articolului 145 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii (Pl-x 498/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 20.11.2017
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 20.02.2018
Cameră decizională
273. Pl-x 605/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea articolului 49 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 605/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 18.12.2017
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 21.02.2018
Cameră decizională
274. Pl-x 531/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă (Pl-x 531/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 27.11.2017
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 21.02.2018
Cameră decizională
275. Pl-x 415/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal (Pl-x 415/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 24.10.2017
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 22.02.2018
Cameră decizională
276. Pl-x 529/2017 Propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.40/2013 pentru finanțarea Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie și Imunologie "Cantacuzino" în vederea realizării Planului național de intervenție pentru prevenirea îmbolnăvirii în masă a populației, generate de epidemii și pandemii și încredințarea prestării unor servicii de interes economic general instituțiilor aflate în coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Sănătății (Pl-x 529/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.11.2017
Raport comun - Comisia pentru buget și Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 22.02.2018
Cameră decizională
277. Pl-x 105/2013 Proiectul de Lege privind subvenționarea din fonduri publice a serviciilor sociale acordate de asociații, fundații și cultele recunoscute de lege
(PL-x 105/2013) - lege ordinară -Adoptat de Senat - 25.03.2013
Raport comun - Comisia pentru buget, Comisia pentru muncă și Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 26.02.2018
Cameră decizională
278. Pl-x 278/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii educației fizice și sportului nr.69/2000 (Pl-x 278/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 4.09.2017
Raport - Comisia pentru învățământ (Respingere) - distribuit - 26.02.2018
Cameră decizională
279. Pl-x 111/2016 Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 (PL-x 111/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat -22.03.2016
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 4.10.2016 și Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 26.02.2018
Cameră decizională
280. Pl-x 108/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea art.24 alin.(6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice (Pl-x 108/2015) - lege ordinară- Respinsă de Senat - 25.02.2015
Raport comun- Comisia pentru industrii, Comisia juridică și Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 26.02.2018
Cameră decizională
281. Pl-x 558/2017 Proiectul de Lege pentru completarea art.8 din Decretul-Lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri (PL-x 558/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 27.02.2018
Cameră decizională
282. Pl-x 279/2017 Propunerea legislativă privind restituirea diferențelor salariale personalului din sectorul bugetar, determinate de măsurile de reduceri salariale dispuse în temeiul art.1 din Legea nr.118/2010 (Pl-x 279/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 5.09.2017
Raport comun - Comisia pentru buget și Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 27.02.2018
Cameră decizională
283. Pl-x 32/2017 Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 32/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 27.02.2018
Cameră decizională
284. Pl-x 518/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.49/2011 (Pl-x 518/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.11.2017
Raport - Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 27.02.2018
Cameră decizională
285. Pl-x 549/2017 Proiectul de Lege pentru modificarea art.874 alin.(1) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil (PL-x 549/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport - Comisia juridică (Respingere) - distribuit - 28.02.2018
Cameră decizională
286. Pl-x 225/2016 Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 225/2016) - lege organică - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 28.02.2018
Cameră decizională
287. Pl-x 845/2015 Proiectul de Lege pentru completarea art.97 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (PL-x 845/2015) - lege organică - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit -6.07.2016 și Raport suplimentar (menține raportul inițial - Respingere) - distribuit - 28.02.2018
Cameră decizională
288. Pl-x 99/2017 Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii dialogului social nr.62/2011 (PL-x 99/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 28.02.2018
Cameră decizională
289. Pl-x 497/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.53/2003 - Codul Muncii (Pl-x 497/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 20.11.2017
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 28.02.2018
Cameră decizională
290. Pl-x 593/2017 Propunerea legislativă pentru completarea Anexei nr.1 la Legea nr.250 din 17 decembrie 2016 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.20/2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative (Pl-x 593/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 13.12.2017
Raport comun - Comisia pentru buget și Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 1.03.2018
Cameră decizională
291. Pl-x 10/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.114 din 11 octombrie 1996 privind locuințele, republicată (Pl-x 10/2018) - lege organică - Respinsă de Senat - 21.12.2017
Raport comun - Comisia juridică și Comisia pentru administrație publică (Respingere) - distribuit - 5.03.2018
Cameră decizională
292. Pl-x 545/2017 Proiectul de Lege pentru completarea art.30 din Legea viei și vinului în sistemul organizării comune a pieței vitivinicole nr.164/2015 (PL-x 545/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport comun - Comisia pentru industrii și Comisia pentru agricultură și (Respingere) - distribuit - 6.03.2018
Cameră decizională
293. Pl-x 565/2017 Proiectul de Lege pentru modificarea art.4 alin.(2) lit.a) din Legea nr.98/2016 privind achizițiile publice (PL-x 565/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport comun - Comisia juridică și Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 6.03.2018
Cameră decizională
294. Pl-x 530/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea art.84 lit.c) din Legea nr.263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Pl-x 530/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 27.11.2017
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 7.03.2018
Cameră decizională
295. Pl-x 61/2016 Proiectul de Lege pentru completarea art.1 din Legea nr.147/2000 privind reducerile acordate pensionarilor pentru transportul intern și pentru completarea art.23 din Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (PL-x 61/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat -1.03.2016
Raport comun - Comisia pentru muncă și Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 8.03.2018
Cameră decizională
296. Pl-x 244/2017 Propunerea legislativă privind modificarea art.25 alin.(1) din Legea nr.205/2004 privind protecția animalelor (Pl-x 244/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 20.06.2017
Raport comun - Comisia juridică și Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit 14.03.2018
Cameră decizională
297. Pl-x 429/2017 Propunerea legislativă privind completarea art.4 din Legea nr.1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr.18/1991 și ale Legii nr.169/1997 (Pl-x 429/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 30.10.2017
Raport comun - Comisia juridică și Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit 14.03.2018
Cameră decizională
298. Pl-x 276/2017 Proiectul de Lege privind interzicerea temporară a exportului de lemne de foc (PL-x 276/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 4.09.2017
Raport comun - Comisia pentru mediu și Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit 15.03.2018
Cameră decizională
299. Pl-x 72/2018 Propunerea legislativă privind reparațiile morale și materiale pentru fostele cadre militare active, îndepărtate abuziv din armată în perioada 01 ianuarie 1962 - 25 decembrie 1989 (Pl-x 72/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 21.02.2018
Raport - Comisia pentru apărare (Respingere) - distribuit 14.03.2018
Cameră decizională
300. Pl-x 500/2017 Propunerea legislativă privind modificarea Legii fondului funciar nr.18 din 19 februarie 1991 (Pl-x 500/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 20.11.2017
Raport comun - Comisia juridică și Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit 15.03.2018
Cameră decizională
301. Pl-x 333/2017 Propunerea legislativă privind modalitatea de gestionare a pungilor de plastic (Pl-x 333/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 4.10.2017
Raport comun - Comisia pentru mediu și Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 20.03.2018
Cameră decizională
302. Pl-x 171/2016 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii sănătății mintale și a protecției persoanelor cu tulburări psihice nr.487/2002 (Pl-x 171/2016) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 5.04.2016
Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 21.03.2018
Cameră decizională
303. Pl-x 515/2017 Propunerea legislativă privind trecerea suprafeței de 180,44 ha fond forestier din proprietatea publică a statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva în proprietatea publică a Municipiului Buzău (Pl-x 515/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.11.2017
Raport comun - Comisia juridică și Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 22.03.2018
Cameră decizională
304. Pl-x 501/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.17 din 7 martie 2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr.268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului (Pl-x 501/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 20.11.2017
Raport comun - Comisia juridică și Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 22.03.2018
Cameră decizională
305. Pl-x 38/2017 Proiectul de Lege privind Codul aerian al României (PL-x 38/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport comun - Comisia pentru apărare și Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 26.03.2018
Cameră decizională
306. Pl-x 435/2012 Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenței (Pl-x 435/2012) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 9.10.2012
Raport comun - Comisia juridică și Comisia pentru politică economică (Respingere) - distribuit - 26.03.2018
Cameră decizională
307. Pl-x 397/2017 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.46/2008 - Codul silvic (Pl-x 397/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 24.10.2017
Raport comun - Comisia pentru agricultură și Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 27.03.2018
Cameră decizională
308. Pl-x 92/2017 Proiectul de Lege privind acordarea tichetelor de sănătate (PL-x 92/2017) - lege organică - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport comun - Comisia pentru muncă și Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 28.03.2018
Cameră decizională
309. Pl-x 62/2018 Propunerea legislativă pentru completarea art.6 din Ordonanța Guvernului nr.70/2002 privind administrarea unităților sanitare publice de interes județean și local (Pl-x 62/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 21.02.2018
Raport comun - Comisia pentru administrație publică și Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 28.03.2018
Cameră decizională
310. Pl-x 787/2015 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România (Pl-x 787/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -2.11.2015
Raport comun - Comisia pentru muncă și Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 28.03.2018
Cameră decizională
311. Pl-x 64/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români (Pl-x 64/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 21.02.2018
Raport - Comisia pentru administrație publică (Respingere) - distribuit - 28.03.2018
Cameră decizională
312. Pl-x 95/2017 Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea art.23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice (PL-x 95/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport comun - Comisia pentru industrii, Comisia juridică și Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 28.03.2018
Cameră decizională
313. Pl-x 386/2017 Propunerea legislativă pentru completarea art.23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice (Pl-x 386/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 17.10.2017
Raport comun - Comisia pentru industrii, Comisia juridică și Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 28.03.2018
Cameră decizională
314. Pl-x 25/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.99/2016 privind achizițiile sectoriale (Pl-x 25/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 05.02.2018
Raport comun - Comisia juridică și Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 28.03.2018
Cameră decizională
315. Pl-x 39/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii (Pl-x 39/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 14.02.2018
Raport comun - Comisia juridică și Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 28.03.2018
Cameră decizională
316. Pl-x 40/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.98/2016 privind achizițiile publice (Pl-x 40/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 14.02.2018
Raport comun - Comisia juridică și Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 28.03.2018
Cameră decizională
317. Pl-x 601/2017 Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.53/2003 privind Codul muncii (Pl-x 601/2017) - lege organică - Respinsă de Senat - 18.12.2017
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 4.04.2018
Cameră decizională
318. Pl-x 602/2017 Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă (PL-x 602/2017) - lege organică - Adoptat de Senat - 18.12.2017
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 4.04.2018
Cameră decizională
319. Pl-x 286/2016 Proiectul de Lege pentru modificarea art.138 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal (PL-x 286/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 13.06.2016
Raport comun - Comisia juridică și Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 5.04.2018
Cameră decizională
320. Pl-x 520/2016 Proiectul de Lege pentru completarea art.456 din Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal (PL-x 520/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat -1.11.2016
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 5.04.2018
Cameră decizională
321. Pl-x 604/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii 227/2015 privind Codul Fiscal (Pl-x 604/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 18.12.2017
Raport - Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 5.04.2018
Cameră decizională
322. Pl-x 733/2015 Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.17/07/03/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr.268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului (Pl-x 733/2015) - lege organică - Respinsă de Senat -19.10.2015
Raport comun - Comisia pentru agricultură și Comisia juridică - (Respingere) - distribuit - 10.02.2016 și Raport suplimentar (Respingere) - distribuit - 10.04.2018
Cameră decizională
323. Pl-x 21/2018 Propunerea legislativă privind exploatarea și comercializarea masei lemnoase (Pl-x 21/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 05.02.2018
Raport comun - Comisia pentru agricultură și Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 10.04.2018
Cameră decizională
324. Pl-x 277/2016 Propunerea legislativă pentru completarea art.20 din Legea nr.17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan și de modificare a Legii nr.268/2001 privind privatizarea societăților comerciale ce dețin în administrare terenuri proprietate publică și privată a statului cu destinație agricolă și înființarea Agenției Domeniilor Statului (Pl-x 277/2016) - lege organică - Respinsă de Senat - 7.06.2016
Raport comun - Comisia juridică și Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 10.04.2018
Cameră decizională
325. Pl-x 563/2017 Proiectul de Lege pentru completarea art.111 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice (PL-x 563/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport comun - Comisia pentru industrii, Comisia juridică și Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 10.04.2018
Cameră decizională
326. Pl-x 17/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență nr.195 din 12 decembrie 2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare (Pl-x 17/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 05.02.2018
Raport comun - Comisia pentru industrii, Comisia juridică și Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 10.04.2018
Cameră decizională
327. Pl-x 533/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea articolului 100 din Ordonanța de Urgență nr.195 din 12 decembrie 2002 privind circulația pe drumurile publice (Pl-x 533/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.11.2017
Raport comun - Comisia pentru industrii, Comisia juridică și Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 10.04.2018
Cameră decizională
328. Pl-x 548/2017 Proiectul de Lege privind semnalizarea corespunzătoare a drumurilor publice la nivel cu cale ferată (PL-x 548/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport - Comisia pentru transporturi (Respingere) - distribuit - 11.04.2018
Cameră decizională
329. Pl-x 536/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.189/2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură (Pl-x 536/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.11.2017
Raport -Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit - 16.04.2018
Cameră decizională
330. Pl-x 75/2017 Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice (PL-x 75/2017) - lege ordinară - Adoptat de Senat în condițiile art.75 alin.(2) teza a III-a din Constituția României, republicată
Raport comun - Comisia juridică, Comisia pentru transporturi și Comisia pentru industrii (Respingere) - distribuit - 17.04.2018
Cameră decizională
331. Pl-x 525/2017 Propunerea legislativă privind instituirea zilei de 15 mai - Ziua ardelenilor (Pl-x 525/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 27.11.2017
Raport comun - Comisia pentru administrație publică și Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit - 18.04.2018
Cameră decizională
332. Pl-x 109/2018 Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței pe filiera cerealelor și a produselor procesate din cereale (Pl-x 109/2018) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 7.03.2018
Raport - Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 24.04.2018
Cameră decizională
333. Pl-x 116/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea Anexei nr.II a LEGII - CADRU nr.153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (Pl-x 116/2018) - lege organică - Respinsă de Senat - 5.03.2018
Raport - Comisia pentru muncă (Respingere) - distribuit - 24.04.2018
Cameră decizională
334. Pl-x 432/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr.407/2006 (Pl-x 432/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 31.10.2017
Raport comun - Comisia pentru agricultură și Comisia pentru mediu (Respingere) - distribuit - 25.04.2018
Cameră decizională
335. Pl-x 590/2017 Propunerea legislativă privind marcarea calității produselor (Pl-x 590/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 11.12.2017
Raport comun - Comisia pentru industrii și Comisia pentru agricultură (Respingere) - distribuit - 25.04.2018
Cameră decizională
336. Pl-x 328/2017 Propunerea legislativă pentru modificarea art.7 alin.(10) din Legea nr.458/2002 privind calitatea apei potabile (Pl-x 328/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 4.10.2017
Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 25.04.2018
Cameră decizională
337. Pl-x 346/2017 Propunerea legislativă pentru completarea art.271 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (Pl-x 346/2017) - lege ordinară - Respinsă de Senat - 10.10.2017
Raport - Comisia pentru sănătate (Respingere) - distribuit - 25.04.2018
Cameră decizională
338. Pl-x 232/2016 Proiectul de Lege privind declararea zilei de 21 iulie - Ziua Banatului
(PL-x 232/2016) - lege ordinară - Adoptat de Senat - 26.04.2016
Raport comun - Comisia pentru administrație publică și Comisia pentru cultură (Respingere) - distribuit - 25.04.2018
Cameră decizională
339. Pl-x 191/2018 Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art.16 din Legea nr.215 din 11 noiembrie 2016 privind ceremoniile oficiale (Pl-x 191/2018)- lege ordinară - Adoptat de Senat - 4.04.2018
Raport - Comisia pentru administrație publică - (Respingere) - distribuit - 25.04.2018
Cameră decizională
340. Pl-x 70/2018 Propunerea legislativă privind protejarea agriculturii și zootehniei în România (Pl-x 70/2018) - lege organică - Respinsă de Senat - 19.02.2018
Raport comun - Comisia pentru agricultură și Comisia pentru buget (Respingere) - distribuit - 26.04.2018
Cameră decizională
341. Pl-x 618/2004 Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.166/2002 pentru modificarea și completarea Legii nr.146/2002 privind regimul juridic al fundațiilor județene pentru tineret și a municipiului București și al Fundației Naționale pentru Tineret (PL 618/2004) - redistribuit - 30.01.2009
Proiectul a fost adoptat de Senat ca lege ordinară, iar Camera Deputaților l-a adoptat ca lege organică. Comisia de mediere a propus spre adoptare textul Camerei Deputaților. La data de 10.02.2005 Senatul a aprobat textul propus de Comisia de mediere.
Amânată dezbaterea

VOT FINAL
Miercuri, 16 mai 2018, ora 12,00

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 10 decembrie 2019, 17:37
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro