ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr.122 din 28 decembrie 2010
privind stabilirea sancțiunilor aplicabile pentru încălcarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor, de modificare și de abrogare a directivelor 67/548/CEE și 1999/45/CE, precum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.907/2006

Identificare act:
Numar/data: Ordonanță de Urgență nr.122 din 28 decembrie 2010
Emitent: Guvern
Aprobata prin: L. nr.195/2011 Procesul legislativ la:
- Camera Deputatilor: P.L. nr. 141/2011
- Senat: P.L. nr. L25/2011
În vigoare: Prevederile prezentei ordonanțe de urgență referitoare la substanțe intră în vigoare în termen de 10 zile de la data publicării. (2) Prevederile prezentei ordonanțe de urgență referitoare la amestecuri se aplică începând cu 1 iunie 2015 Prevederile prezentei ordonanțe de urgență referitoare la substanțe intră în vigoare în termen de 10 zile de la data publicării.
Publicare: M.Of. nr. 892/30 dec. 2010
Functie activa:
Trimitere la: O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor
  O.G. nr.37/2002 pentru protecția animalelor folosite în scopuri științifice sau în alte scopuri experimentale (abrogata prin L. nr.43/2014)
  L. nr.180/2002 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor
  L. nr.471/2002 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 37/2002 pentru protecția animalelor folosite în scopuri științifice sau în alte scopuri experimentale (abrogata prin L. nr.43/2014)
  H.G. nr.398/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor, de modificare și de abrogare a directivelor 67/548/CEE și 1.999/45/CE, precum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.907/2006
Functie pasiva:
Aprobată: L. nr.195/2011 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 122/2010 privind stabilirea sancțiunilor aplicabile pentru încălcarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.272/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea substanțelor și a amestecurilor, de modificare și de abrogare a directivelor 67/548/CEE și 1999/45/CE, precum și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.907/2006
Modificată: L. nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal
- modifică, la data de 1 februarie 2014, art. 3 alin. (1)
dispune republicarea


Miercuri, 20 martie 2019, 09:48

Declinare de raspundere: Informațiile publicate în aceasta rubrică, precum și textele actelor normative nu au caracter oficial.