DECIZIE nr.IV din 27 septembrie 1999
Textul actului publicat în M.Of. nr. 636/27 dec. 1999

Sub președinția vicepreședintelui Curții Supreme de Justiție, Paul Florea, s-a luat în examinare recursul în interesul legii, formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, referitoare la soluționarea cererii de suspendare a actului administrativ. Ministerul Public a fost reprezentat de Ion Ionescu, primadjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.
Reprezentantul Ministerului Public a susținut recursul în interesul legii, solicitând să se decidă în sensul că hotărârea prin care se soluționează cererea de suspendare a actului administrativ poate fi atacată cu recurs numai dacă este formulată separat de cererea principală privind anularea acelui act.

SECȚIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
În practica instanțelor judecătorești nu există un punct de vedere unitar în legătură cu exercitarea căii de atac a recursului împotriva hotărârii prin care s-a soluționat cererea de suspendare a actului administrativ, reglementată prin dispozițiile art. 9 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990.
Astfel, unele instanțe au considerat că hotărârea prin care se soluționează, potrivit art. 9 din Legea nr. 29/1990, cererea de suspendare a actului administrativ atacat în justiție (conform art. 1 din lege) nu poate fi atacată (separat) cu recurs decât o dată cu hotărârea dată asupra fondului procesului.
Instanțele și-au fundamentat soluția pe dispozițiile art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât o dată cu fondul...”, precum și pe prevederile art. 316 din același cod, conform cărora „dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse” în capitolul referitor la calea de atac a recursului.
Alte instanțe au statuat că, în cazul în care cererea de suspendare a actului administrativ a fost formulată distinct de acțiunea prin care a fost atacat actul, hotărârea pronunțată poate fi atacată cu recurs.
Se constată așadar că aceeași chestiune de drept a primit soluții diferite în raport cu împrejurarea dacă cererea de suspendare a actului administrativ a fost formulată o dată cu acțiunea prin care a fost atacat în justiție actul administrativ sau a fost introdusă separat de aceasta, ceea ce este inadmisibil în drept. Pentru motivele care se vor arăta în continuare instanța supremă consideră că în ambele situații hotărârea dată asupra cererii de suspendare a actului administrativ atacat în justiție, potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990, poate fi atacată cu recurs conform art. 299 din Codul de procedură civilă. Ca o chestiune prealabilă este de remarcat că în materia contenciosului administrativ, potrivit art. 14 din Legea nr. 29/1990, hotărârea instanței, prin care a fost soluționată o astfel de acțiune, poate fi atacată numai cu recurs, apelul fiind suprimat.
În problema în discuție este de reținut, în primul rând, că încheierea prin care a fost soluționată cererea de suspendare a actului administrativ, atunci când aceasta a fost formulată în cadrul procesului în care se judecă acțiunea prin care a fost atacat în justiție, nu este o încheiere premergătoare în sensul dispozițiilor art. 282 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Încheierile premergătoare sunt cele luate în cursul judecății, care pregătesc într-un fel sau altul hotărârea ce urmează să se dea în cauză (art. 255 alin. 2 din Codul de procedură civilă), cum ar fi cele prin care se admit ori se resping anumite probe, se acordă un termen etc.
Or, încheierea prin care a fost soluționată cererea de suspendare a actului administrativ nu are caracterul unei încheieri premergătoare, pentru că o astfel de cerere apare ca un capăt de cerere distinct de cadrul procesului în care a fost atacat în substanța sa actul administrativ; nu o astfel de încheiere pregătește hotărârea ce urmează să se dea în cauză în legătură cu statuarea asupra legalității actului administrativ. De aceea o atare hotărâre, ca orice hotărâre dată într-o cauză, poate fi atacată cu recurs potrivit art. 299 din Codul de procedură civilă, indiferent dacă a fost pronunțată în procesul în care se soluționează ori s-a soluționat acțiunea prin care, potrivit art. 1 din Legea nr. 29/1990, a fost atacat actul administrativ sau a fost dată într-o cauză distinctă de cea în care se examinează legalitatea actului administrativ, pe baza unei cereri formulate separat de aceasta.
Sub acest aspect nu are nici o relevanță juridică împrejurarea dacă cererea prin care s-a solicitat suspendarea actului administrativ a fost formulată în cadrul procesului în care a fost atacat actul administrativ ori a fost introdusă separat, distinct de acest proces.
Față de conținutul art. 9 din Legea nr. 29/1990, potrivit căruia ....pentru a se preveni producerea unei pagube iminente” instanța poate dispune, la cerere, „suspendarea executării actului administrativ până la soluționarea acțiunii”, se constată că hotărârea dată privește o situație specială învederată de prevenirea unui prejudiciu pentru una dintre părți.
Prin urmare, în astfel de situații instanța pronunță hotărâri provizorii al căror efect este vremelnic, durând în timp atât cât este necesar. Hotărârea poate fi modificată ori revocată în cursul procesului, iar la sfârșitul procesului, în raport cu hotărârea dată în cauză, măsura dispusă prin hotărârea provizorie poate fi menținută, modificată sau desființată.
Hotărârile provizorii însă, fiind independente de fondul procesului, sunt susceptibile de a fi atacate pe căile legale de atac, separat și înainte de hotărârea finală.
Față de cele arătate, în temeiul art. 26 lit. b) din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993, republicată, precum și al art. 329 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că este susceptibilă de a fi atacată cu recurs atât hotărârea prin care se soluționează cererea de suspendare a executării actului administrativ, formulată în cadrul acțiunii principale, cât și hotărârea prin care o atare cerere este soluționată separat.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite recursul în interesul legii, în sensul următor:
În aplicarea dispozițiilor art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 stabilește că este susceptibilă de a fi atacată cu recurs atât hotărârea prin care se soluționează cererea de suspendare a executării actului administrativ, formulată în cadrul acțiunii principale, având ca obiect anularea acelui act, cât și hotărârea prin care o atare cerere este soluționată separat.
Pronunțată în ședință publică la data de 27 septembrie 1999.

Vicepreședintele Curții Supreme de Justiție,
Paul Florea

Prim-magistrat-asistent,
Ioan Răileanu

Vineri, 22 ianuarie 2021, 07:52

Declinare de raspundere: Informațiile publicate în aceasta rubrică, precum și textele actelor normative nu au caracter oficial.