LEGE nr.200 din 16 aprilie 2002
pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 97/2000 privind organizațiile cooperatiste de credit
Textul actului publicat în M.Of. nr. 300/8 mai. 2002

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. I. - Se aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr.97 din 29 iunie 2000 privind organizațiile cooperatiste de credit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.330 din 14 iulie 2000, cu următoarele modificări și completări:

1. La articolul 5, alineatul 1 va avea următorul cuprins:

"Organizațiile cooperatiste de credit au un număr variabil de membri cooperatori sau, după caz, de cooperative de credit afiliate, care nu poate fi mai mic decât numărul minim de membri cooperatori, respectiv de cooperative de credit afiliate, stabilit prin prezenta ordonanță de urgență."

2. La articolul 15, alineatul 1 va avea următorul cuprins:

"În cazul încetării calității de membru cooperator, acesta sau succesorii săi legali au dreptul doar la restituirea părților sociale subscrise și a dividendelor cuvenite pentru perioada în care au deținut calitatea de membru cooperator."

3. Articolul 17 va avea următorul cuprins:

"Art. 17. - Părțile sociale pot fi vândute, cesionate sau gajate numai între membrii cooperatori. Ele nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile. Părțile sociale nu pot fi utilizate pentru plata datoriilor personale ale membrilor cooperatori față de cooperativa de credit sau față de terți și nu sunt purtătoare de dobânzi.

Membrii cooperatori nu pot solicita restituirea parțială a contravalorii părților sociale subscrise. Părțile sociale sunt indivizibile."

4. După articolul 17 se introduce articolul 171 cu următorul cuprins:

"Art. 171. - În scopul întrajutorării fiecare membru cooperator care solicită un împrumut trebuie să depună un fond social ce va reprezenta cel puțin a zecea parte din valoarea împrumutului solicitat.

Pentru fondul social depus membrii cooperatori beneficiază de o dobândă anuală care se aprobă de adunarea generală o dată cu bilanțul, în funcție de rezultatele economico-financiare ale unității.

Fondul social nu poate fi retras mai devreme de un an de la data achitării ultimei rate de împrumut și a dobânzii aferente, cu excepția unor cazuri prevăzute în actul constitutiv."

5. La articolul 18, alineatul 3 va avea următorul cuprins:

"Cooperativele de credit repartizează anual 25% din profitul net pentru constituirea unei rezerve de întrajutorare, destinată creării condițiilor necesare în vederea reducerii costurilor operațiunilor bancare desfășurate cu membrii cooperatori."

6. La articolul 21, literele a), c), d) și j) vor avea următorul cuprins:

"a) acceptarea de depozite de la membrii cooperatori, precum și de la persoane fizice, microîntreprinderi, organizații obștești și de cult, asociații familiale, persoane fizice cu profesii liberale reglementate, cooperative, care domiciliază/au sediul social și își desfășoară activitatea în raza teritorială de operare a cooperativei de credit;
............................................................................................
c) acordarea de credite microîntreprinderilor, organizațiilor obștești și de cult, asociațiilor familiale, persoanelor fizice cu profesii liberale reglementate, cooperativelor, care au sediul social și își desfășoară activitatea în raza teritorială de operare a cooperativei de credit;
d) derularea de credite, în numele și în contul statului, din surse puse la dispoziție pentru membrii cooperatori, precum și pentru microîntreprinderi, organizații obștești și de cult, asociații familiale, persoane fizice cu profesii liberale reglementate, cooperative, care au sediul social și își desfășoară activitatea în raza teritorială de operare a cooperativei de credit;
............................................................................................
j) consultanță privind activitățile desfășurate de organizațiile cooperatiste de credit, acordată membrilor cooperatori, precum și persoanelor fizice, microîntreprinderilor, organizațiilor obștești și de cult, asociațiilor familiale și persoanelor fizice cu profesii liberale reglementate, cooperative, care domiciliază/au sediul social și își desfășoară activitatea în raza teritorială de operare a cooperativei de credit;"

7. La articolul 23, alineatul 2 va avea următorul cuprins:

"Raza teritorială de operare a unei cooperative de credit va cuprinde o arie determinată din cadrul unui județ, care poate include localități urbane și rurale învecinate sau neînvecinate."

8. La articolul 24, alineatul 3 va avea următorul cuprins:

"Actul constitutiv al cooperativei de credit se elaborează pe baza actului constitutiv-cadru."

9. Articolul 28 va avea următorul cuprins:

"Art. 28. - Cooperativa de credit dobândește personalitate juridică de la data înmatriculării ei în registrul comerțului, în temeiul încheierii irevocabile a judecătorului delegat acordate în baza actului constitutiv și a aprobării de constituire emise de casa centrală la care cooperativa de credit urmează să se afilieze sau, după caz, a aprobării colective de constituire a rețelei acordate de Banca Națională a României. Încheierea judecătorului delegat se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Cooperativa de credit va obține cod unic de înregistrare potrivit reglementărilor legale în vigoare."

10. La articolul 32 alineatul 1, litera j) se abrogă.

11. La articolul 35, alineatele 1 și 2 vor avea următorul cuprins:

"În adunarea generală membrii cooperatori pot fi reprezentați prin delegați care vor fi desemnați numai din rândul membrilor cooperatori care nu dețin calitatea de membru al consiliului de administrație, în baza unei delegații în formă autentică sau certificate de secretarul unității administrativteritoriale în care își au domiciliul cooperatorii respectivi. Delegațiile vor fi depuse în original la locul și la termenul stabilite prin înștiințarea de convocare și vor fi menționate în procesul-verbal.

Un delegat la adunarea generală nu poate reprezenta mai mult de 20 de membri cooperatori."

12. La articolul 38, alineatul 2 va avea următorul cuprins:

"Convocarea se face prin afișare la sediul cooperativei de credit și prin scrisoare recomandată expediată pe adresa membrului cooperator cu cel puțin 15 zile înainte de data ținerii adunării generale sau prin mijloace de comunicare în masă, dacă prin actul constitutiv se prevede această posibilitate."

13. La articolul 39, alineatul 3 va avea următorul cuprins:

"Adunarea generală mai poate fi convocată la cererea auditorului financiar sau, după caz, a cenzorilor ori a casei centrale la care cooperativa de credit este afiliată, respectiv la cererea Băncii Naționale a României."

14. Articolul 40 va avea următorul cuprins:

"Art. 40. - Copii de pe bilanțul contabil și de pe raportul auditorului financiar sau, după caz, al cenzorilor trebuie puse la dispoziție membrilor cooperatori, la sediul cooperativei de credit, cu cel puțin 10 zile înainte de data fixată pentru ținerea adunării generale."

15. Articolul 49 va avea următorul cuprins:

"Art. 49. - Membrii consiliului de administrație pot fi recompensați, în baza hotărârii adunării generale, pentru activitatea desfășurată, cu jetoane al căror cuantum lunar nu poate depăși 20% din salariul brut al președintelui cooperativei de credit."

16. La articolul 52, alineatul 1 va avea următorul cuprins:

"Consiliul de administrație se întrunește ori de câte ori este nevoie, dar cel puțin o dată pe lună, la cererea președintelui, a cel puțin doi administratori, a auditorului financiar sau, după caz, a cenzorilor ori a casei centrale la care cooperativa de credit este afiliată, respectiv la cererea Băncii Naționale a României."

17. La articolul 53, alineatul 3 va avea următorul cuprins:

"La ședințele consiliului de administrație pot participa și cenzorii sau, după caz, auditorul financiar."

18. La articolul 59, litera h) a alineatului 2 va avea următorul cuprins:

"h) analizează rapoartele auditorului financiar sau, după caz, ale cenzorilor și ia măsurile de remediere a abaterilor sesizate prin acestea;"

19. La articolul 61, alineatul 2 va avea următorul cuprins:

"Răspunderea pentru actele săvârșite sau pentru omisiuni nu se întinde și la administratorii care au cerut să se consemneze în registrul deciziilor consiliului de administrație împotrivirea lor și au încunoștințat despre aceasta, în scris, auditorul financiar sau, după caz, cenzorii."

20. La articolul 66, alineatul 1 liniuța a 3-a și alineatele 2 și 4 vor avea următorul cuprins:

"- să fi promovat examenul de bacalaureat în situația în care sunt nelicențiați, dar cu obligația ca aceștia să își completeze studiile superioare în termen de 4 ani;
............................................................................................
În cazul cooperativelor de credit care au un număr de cel puțin 5.000 de membri cooperatori și au raza teritorială de operare în spațiul geografic al unui oraș, pe lângă condițiile prevăzute la alineatul precedent, conducătorii acestora trebuie să fie licențiați în științe economice sau să fi promovat examenul de bacalaureat, în situația în care sunt nelicențiați, cu obligația ca aceștia să își completeze studiile superioare economice în termen de 4 ani, iar condițiile de experiență să se refere exclusiv la domeniul financiar-bancar.
..............................................................................................
Casa centrală va stabili reguli și norme etice și profesionale pentru calitatea, experiența și activitatea conducătorilor cooperativelor de credit afiliate."

21. La articolul 67, alineatul 1 va avea următorul cuprins:

"Persoanele desemnate în calitate de conducător al cooperativei de credit trebuie să fie aprobate de casa centrală înainte de începerea exercitării funcției, cu excepția primilor conducători ai unei cooperative de credit care se constituie și se autorizează simultan cu casa centrală."

22. La titlul II capitolul 5, secțiunea a 4-a va avea următorul titlu:

"Auditorii financiari și cenzorii cooperativelor de credit"

23. Articolul 68 va avea următorul cuprins:

"Art. 68. - Cooperativa de credit va numi un auditor financiar. Cooperativele de credit care au un număr de până la 5.000 de membri cooperatori vor putea numi în locul auditorului financiar 1-3 cenzori, în conformitate cu prevederile actului constitutiv-cadru."

24. La articolul 69, alineatele 3, 7 și 8 vor avea următorul cuprins:

"Persoanele desemnate în calitate de cenzor trebuie să fie aprobate de casa centrală la care cooperativa de credit este afiliată, înainte de începerea exercitării mandatului lor, cu excepția primilor cenzori ai unei cooperative de credit care se constituie și se autorizează simultan cu casa centrală.
...........................................................................................
Auditorul financiar al unei cooperative de credit trebuie să fie persoană juridică română. Nu poate fi auditor financiar al unei cooperative de credit decât o societate de audit financiar, autorizată în condițiile legii. Auditorul financiar va fi supus aprobării prealabile a casei centrale, cu excepția primului auditor financiar al unei coopertive de credit care se constituie și se autorizează simultan cu casa centrală."

25. La articolul 70, alineatul 2 va avea următorul cuprins:

"Nu poate fi numită auditor financiar al unei cooperative de credit o persoană juridică aflată sub controlul efectiv al unui administrator, conducător sau al uneia dintre persoanele menționate la alineatul precedent."

26. Articolul 73 va avea următorul cuprins:

"Art. 73. - Auditorul financiar sau, după caz, cenzorii sunt obligați să supravegheze gestiunea cooperativei de credit, să verifice dacă bilanțul și contul de profit și pierderi sunt legal întocmite și în concordanță cu registrele, dacă acestea din urmă sunt regulat ținute și dacă evaluarea patrimoniului s-a făcut conform regulilor stabilite pentru întocmirea bilanțului contabil.

Despre toate acestea, precum și cu privire la propunerile pe care le vor considera necesare, referitoare la bilanțul contabil și la repartizarea profitului, auditorul financiar sau, după caz, cenzorii vor prezenta adunării generale a membrilor cooperatori un raport amănunțit. Adunarea generală a membrilor cooperatori nu va aproba bilanțul contabil, dacă acesta nu este însoțit de raportul auditorului financiar sau, după caz, al cenzorilor."

27. La articolul 74, partea introductivă a alineatului 1 și alineatul 2 vor avea următorul cuprins:

"Art. 74. - Auditorul financiar sau, după caz, cenzorii au, de asemenea, următoarele atribuții:
...........................................................................................
Adunarea generală va putea stabili și alte sarcini ce vor trebui îndeplinite pe baze contractuale de auditorul financiar desemnat."

28. La articolul 75, alineatele 1 și 2 vor avea următorul cuprins:

"Constatările făcute de auditorul financiar sau, după caz, de cenzori în exercițiul mandatului lor se consemnează într-un registru special.

Auditorul financiar sau, după caz, cenzorii vor aduce la cunoștință administratorilor neregulile în administrație și încălcările dispozițiilor legale și ale prevederilor actului constitutiv pe care le constată."

29. La articolul 77, după alineatul 2 se introduce alineatul 3 cu următorul cuprins:

"Cooperativele de credit care se constituie simultan cu casa centrală vor fi autorizate în condițiile prevăzute la titlul III cap. 5 «Autorizarea caselor centrale»."

30. La articolul 78 alineatul 1, literele e) și g) vor avea următorul cuprins:

"e) comunicare privind identitatea conducătorilor cooperativei de credit, însoțită pentru fiecare dintre persoanele desemnate de un chestionar de evaluare a onorabilității, calificării și experienței profesionale, certificatul de cazier judiciar, curriculum vitae, copia legalizată de pe actul de studii și de pe celelalte documente care atestă calificarea profesională solicitată de prezenta ordonanță de urgență și de reglementările date în aplicarea acesteia, recomandări în ceea ce privește calitățile morale și profesionale din partea a cel puțin două persoane;
...........................................................................................
g) identitatea auditorului financiar sau, după caz, a cenzorilor, precum și documentele ce atestă îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență; pentru cenzor se vor prezenta, de asemenea, un curriculum vitae și certificatul de cazier judiciar, iar pentru auditorul financiar se va prezenta și documentul ce atestă asigurarea profesională;"

31. La articolul 78, după alineatul 2 se introduce alineatul 3 cu următorul cuprins:

"Casa centrală va ține la dispoziția publicului, la sediul său central și al sucursalelor acesteia, reglementările proprii referitoare la aprobarea constituirii cooperativelor de credit."

32. Articolul 88 se abrogă.

33. La articolul 92, alineatul 1 va avea următorul cuprins:

"Raza teritorială de operare a casei centrale este stabilită prin actul constitutiv și reprezintă spațiul geografic în care aceasta își desfășoară activitatea. Raza teritorială de operare a casei centrale include cel puțin razele teritoriale de operare ale cooperativelor de credit afiliate la aceasta și nu poate excede teritoriului României."

34. La articolul 93, alineatul 2 va avea următorul cuprins:

"Deschiderea de sedii secundare va fi notificată Băncii Naționale a României potrivit reglementărilor emise de aceasta."

35. La articolul 94, alineatul 1 va avea următorul cuprins:

"Casele centrale se constituie pe baza actului constitutiv, cu un număr de cel puțin 50 de cooperative de credit fondatoare și cu un nivel minim al capitalului agregat al rețelei, stabilit prin reglementări ale Băncii Naționale a României."

36. La articolul 98, alineatul 2 va avea următorul cuprins:

"Casa centrală va obține cod unic de înregistrare potrivit reglementărilor legale în vigoare."

37. La articolul 100, alineatul 1 va avea următorul cuprins:

"Părțile sociale pot fi vândute, cesionate sau gajate numai între cooperativele de credit asociate. Ele nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile. Părțile sociale nu pot fi utilizate pentru plata datoriilor față de terți și nu sunt purtătoare de dobânzi."

38. La articolul 104, literele c), j) și k) vor avea următorul cuprins:

"c) operațiuni de factoring și scontarea efectelor de comerț, inclusiv forfetare;
............................................................................................
j) primirea de împrumuturi;
k) tranzacții în cont propriu sau în contul clienților, în conformitate cu reglementările în vigoare, cu:
- valută;
- instrumente monetare negociabile (cecuri, cambii, certificate de depozit);
- titluri de stat;
- titluri de valoare emise de autorități ale administrației publice locale;"

39. La articolul 104, litera l) se abrogă.

40. La articolul 105, literele b) și d) vor avea următorul cuprins:

"b) centralizează și analizează bilanțurile contabile, precum și situațiile financiar-contabile periodice ale cooperativelor de credit afiliate și elaborează situația financiară consolidată a rețelei;
............................................................................................
d) aprobă constituirea cooperativelor de credit și supraveghează pe baze individuale cooperativele de credit afiliate în ceea ce privește respectarea de către acestea a dispozițiilor legale în vigoare, a prevederilor actului constitutiv-cadru, a reglementărilor-cadru, precum și a celor emise de Banca Națională a României și aplică sancțiuni în limita competențelor stabilite prin prezenta ordonanță de urgență și a celor delegate de Banca Națională a României;"

41. La articolul 108 alineatul 1, literele a) și l) vor avea următorul cuprins:

"a) să discute, să aprobe sau să modifice bilanțul contabil al casei centrale, precum și situația financiară consolidată a rețelei, după ce a ascultat raportul administratorilor și al auditorului financiar;
...........................................................................................
l) să hotărască retragerea mandatului membrilor consiliului de administrație pentru abateri grave de la prevederile prezentei ordonanțe de urgență sau de la actul constitutiv, pentru inactivitate ori la cererea acestora sau, după caz, rezilierea contractului cu auditorul financiar."

42. La articolul 115, alineatul 3 va avea următorul cuprins:

"Adunarea generală mai poate fi convocată la cererea auditorului financiar sau a Băncii Naționale a României."

43. Articolul 116 va avea următorul cuprins:

"Art. 116. - Casa centrală este administrată de un consiliu de administrație format din 5 până la 17 membri aleși de adunarea generală din rândul reprezentanților cooperativelor de credit afiliate și al salariaților casei centrale. Administratorii trebuie să fie cetățeni români, sunt revocabili și sunt numiți pe o perioadă de cel mult 4 ani, cu posibilitatea de a fi realeși.

Administratorii trebuie să aibă experiență de cel puțin 1 an în domeniul financiar-bancar.

Consiliul de administrație este condus de un președinte sau de persoana delegată de consiliul de administrație să îl înlocuiască. În caz de vacanță, până la data următoarei adunări generale consiliul de administrație va fi condus de vicepreședintele ales."

44. Articolul 118 va avea următorul cuprins:

"Art. 118. - Membrii consiliului de administrație pot fi recompensați, pe baza hotărârii adunării generale, pentru activitatea desfășurată, cu jetoane al căror cuantum lunar nu poate depăși 20% din salariul brut al președintelui casei centrale."

45. La articolul 121 alineatul 2 punctul 1, litera i) va avea următorul cuprins:

"i) analizează rapoartele auditorului financiar și ia măsurile de remediere a abaterilor sesizate prin acestea;"

46. La articolul 121 alineatul 2 punctul 2, literele a) și c) vor avea următorul cuprins:

"a) analizează activitatea economico-financiară, situația financiară consolidată a rețelei, precum și încadrarea cooperativelor de credit afiliate și a întregii rețele în indicatorii de performanță financiară și de prudență bancară stabiliți de Banca Națională a României sau prin reglementări proprii;
............................................................................................
c) stabilește și supune spre aprobare adunării generale situația financiară consolidată a rețelei;"

47. La articolul 126 alineatul 1, liniuța a 4-a va avea următorul cuprins:

"- să fie licențiați în științe economice;"

48. Articolul 127 va avea următorul cuprins:

"Art. 127. - Casa centrală va numi un auditor financiar."

49. Articolul 128 va avea următorul cuprins:

"Art. 128. - Auditorul financiar al unei case centrale trebuie să fie persoană juridică română. Nu poate fi auditor financiar al unei case centrale decât o societate de audit financiar, autorizată în condițiile legii. Auditorul financiar va fi validat de adunarea generală și supus aprobării Băncii Naționale a României conform reglementărilor emise de aceasta."

50. Articolul 129 va avea următorul cuprins:

"Art. 129. - Nu poate fi numită auditor financiar al unei case centrale o persoană juridică aflată sub controlul efectiv al administratorilor, al soțului/soției acestora sau al unei rude ori afin al acestora până la gradul al doilea inclusiv."

51. Articolul 130 va avea următorul cuprins:

"Art. 130. - Auditorul financiar este obligat să supravegheze gestiunea casei centrale, să verifice dacă situația financiară și contul de profit și pierdere ale casei centrale, precum și situația financiară consolidată a rețelei sunt legal întocmite și în concordanță cu registrele, dacă acestea din urmă sunt ținute regulat și dacă evaluarea patrimoniului s-a făcut conform regulilor stabilite pentru întocmirea situației financiare. Despre toate acestea, precum și cu privire la propunerile pe care le vor considera necesare, referitoare la bilanțul contabil și la repartizarea profitului, auditorul financiar va prezenta adunării generale un raport amănunțit. Adunarea generală nu va aproba situația financiară a casei centrale, respectiv situația financiară consolidată a rețelei, dacă aceasta nu este însoțită de raportul auditorului financiar."

52. La articolul 131 alineatul 1, partea introductivă și litera g) vor avea următorul cuprins:

"Art. 131. - Auditorul financiar este obligat, de asemenea:
.............................................................................................

g) să certifice situațiile financiare consolidate ale rețelei, potrivit legii, și să elaboreze un raport amănunțit în legătură cu acestea, pe care să îl prezinte adunării generale;"

53. La articolul 131, alineatul 2 va avea următorul cuprins:

"Adunarea generală va putea stabili și alte sarcini ce vor trebui îndeplinite pe baze contractuale de auditorul financiar desemnat."

54. La articolul 132, alineatele 1 și 2 vor avea următorul cuprins:

"Constatările făcute de auditorul financiar se consemnează într-un registru special.

Auditorul financiar va aduce la cunoștință administratorilor neregulile în administrație și încălcările dispozițiilor legale și ale prevederilor actului constitutiv pe care le constată."

55. La articolul 136 litera d), liniuța a 5-a va avea următorul cuprins:

"- estimări ale situației financiare consolidate a rețelei, pe primii 2 ani de activitate, întocmită potrivit reglementărilor emise de Banca Națională a României;"

56. La articolul 139 alineatul 1 punctul 2, litera f) va avea următorul cuprins:

"f) identitatea auditorului financiar și documentele ce atestă îndeplinirea condițiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, inclusiv asigurarea profesională a acestuia;"

57. Articolul 142 va avea următorul cuprins:

"Art. 142. - În termen de cel mult 4 luni de la comunicarea aprobării colective de constituire a rețelei casa centrală va prezenta Băncii Naționale a României, în vederea obținerii autorizațiilor de funcționare, pentru fiecare dintre organizațiile cooperatiste de credit din rețea, următoarele documente:

a) copie legalizată de pe certificatul de înmatriculare eliberat de oficiul registrului comerțului, însoțită de documentul prin care s-a făcut dovada efectuării vărsămintelor la capitalul social;
b) dovada deținerii, cu titlu legal, a unui spațiu aferent sediului social, corespunzător ca suprafață și condiții de securitate activităților propuse să fie desfășurate;
c) copie legalizată de pe actul constitutiv;
d) comunicare privind existența reglementărilor proprii, precum și a reglementărilor-cadru, în cazul casei centrale;
e) situația privind capitalul agregat al rețelei, defalcat pe fiecare dintre organizațiile cooperatiste de credit existente;
f) confirmarea casei centrale privind îndeplinirea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență referitoare la stabilirea razelor teritoriale de operare ale cooperativelor de credit afiliate."

58. Articolul 146 va avea următorul cuprins:

"Art. 146. - Respingerea cererii de autorizare a funcționării casei centrale atrage în mod automat revocarea avizului prealabil de constituire și a aprobării colective de constituire a rețelei, cu excepția prezentării unei noi cereri de autorizare, caz în care revocarea are loc în situația respingerii acesteia din urmă.

O nouă cerere de autorizare poate fi adresată Băncii Naționale a României o singură dată, în termen de cel mult 3 luni de la comunicarea respingerii cererii de autorizare și numai dacă au fost remediate deficiențele care au constituit motivele de respingere a cererii inițiale. În situația în care, din evaluarea documentației prezentate în oricare dintre etapele procesului de autorizare, se constată că una sau mai multe dintre cooperativele de credit din rețea nu îndeplinesc condițiile stabilite, Banca Națională a României va putea acorda avizul prealabil sau aprobarea colectivă a constituirii rețelei ori va putea elibera autorizațiile de funcționare, numai în condițiile în care sunt respectate prevederile prezentei ordonanțe de urgență și ale normelor emise în aplicarea acesteia, pentru rețeaua formată din organizațiile cooperatiste de credit care îndeplinesc condițiile de autorizare."

59. Articolul 148 se abrogă.

60. La articolul 151, litera b) va avea următorul cuprins:

"b) răscumpărarea părților sociale, cu excepția cazurilor de restituire a contravalorii părților sociale prevăzute de prezenta ordonanță de urgență;"

61. La articolul 158, după alineatul 1 se introduce alineatul 11 cu următorul cuprins:

"Informații de natura secretului profesional pot fi divulgate și în alte cazuri expres prevăzute de lege, în condițiile stabilite prin aceasta."

62. La articolul 170, alineatul 1 va avea următorul cuprins:

"Creditele acordate de o cooperativă de credit microîntreprinderilor, organizațiilor obștești și de cult, asociațiilor familiale, persoanelor fizice cu profesii liberale reglementate, care au sediul social și își desfășoară activitatea în raza teritorială de operare a acesteia, nu pot depăși 25% din activele acesteia."

63. Articolul 171 va avea următorul cuprins:

"Art. 171. - La nivelul unei rețele cooperatiste de credit trebuie respectate următoarele cerințe prudențiale, în conformitate cu reglementările emise de Banca Națională a României:

a) nivelul minim al capitalului agregat;
b) nivelul minim de solvabilitate;
c) expunerea maximă față de un singur debitor;
d) expunerea maximă agregată;
e) nivelul minim de lichiditate;
f) clasificarea creditelor acordate și a dobânzilor neîncasate aferente acestora și constituirea provizioanelor specifice de risc;
g) poziția valutară;
h) administrarea resurselor și a plasamentelor;
i) extinderea rețelei de puncte de lucru - sedii secundare ale organizațiilor cooperatiste de credit. Fiecare organizație cooperatistă de credit trebuie să respecte cerințele prudențiale prevăzute la alin. 1 lit. b)-i), în conformitate cu reglementările emise de Banca Națională a României și, după caz, cu cele emise de casele centrale la care sunt afiliate.

Fiecare casă centrală trebuie să mențină în permanență un nivel minim al capitalului, în conformitate cu reglementările emise de Banca Națională a României."

64. La articolul 180, alineatul 3 va avea următorul cuprins:

"Pe lângă situațiile financiare prevăzute la alin. 1 casa centrală va întocmi situații financiare care să reflecte operațiunile și situația financiară ale tuturor cooperativelor de credit afiliate și va întocmi situația financiară consolidată a rețelei, potrivit prevederilor legale."

65. Articolul 182 va avea următorul cuprins:

"Art. 182. - Bilanțul contabil al organizațiilor cooperatiste de credit nu va fi acceptat ca având valabilitate legală de către autoritățile în drept fără să fi fost verificat și semnat de auditorul financiar sau, după caz, de cenzorii organizației cooperatiste de credit.

Situația financiară consolidată a rețelei nu va fi acceptată ca având valabilitate legală de către autoritățile în drept fără să fi fost verificată și semnată de auditorul financiar al casei centrale."

66. Articolul 183 va avea următorul cuprins:

"Art. 183. - Fiecare organizație cooperatistă de credit publică bilanțul contabil după aprobarea lui de către adunarea generală, împreună cu opinia asupra acestuia a auditorului financiar sau, după caz, a cenzorilor, în forma și la termenele stabilite de Banca Națională a României și de Ministerul Finanțelor Publice.

Fiecare casă centrală publică situația financiară consolidată a rețelei, după aprobarea ei de către adunarea generală, împreună cu opinia auditorului financiar asupra acesteia, în forma și la termenele stabilite de Banca Națională a României și de Ministerul Finanțelor Publice."

67. Articolul 184 va avea următorul cuprins:

"Art. 184. - Raportul auditorului financiar sau, după caz, al cenzorilor trebuie să conțină, printre altele, opinia acestora, din care să rezulte dacă situațiile financiare prezintă o imagine fidelă a condiției organizației cooperatiste de credit, referiri în ceea ce privește practicile și procedurile controlului intern, precum și recomandările făcute organizației cooperatiste de credit pentru remedierea eventualelor practici și proceduri necorespunzătoare."

68. Articolul 187 va avea următorul cuprins:

"Art. 187. - Inspecțiile la sediul organizațiilor cooperatiste de credit se efectuează de către personalul Băncii Naționale a României sau, după caz, al casei centrale, împuternicit în acest sens, ori de către auditori financiari numiți de Banca Națională a României."

69. Articolul 188 va avea următorul cuprins:

"Art. 188. - Organizațiile cooperatiste de credit sunt obligate să permită personalului împuternicit potrivit prevederilor art. 187, precum și auditorilor financiari numiți de Banca Națională a României, care efectuează inspecția, să le examineze evidențele, conturile și operațiunile și să furnizeze toate documentele și informațiile legate de administrarea, controlul intern și operațiunile organizațiilor cooperatiste de credit, astfel cum vor fi solicitate de către aceștia."

70. La articolul 189 alineatul 1, partea introductivă și litera a) vor avea următorul cuprins:

"În situația în care Banca Națională a României constată că o organizație cooperatistă de credit și/sau oricare dintre administratorii, conducătorii, membrii biroului executiv, cenzorii sau, după caz, auditorul financiar al acesteia se fac vinovați de:

a) încălcarea unei prevederi a prezentei ordonanțe de urgență ori a reglementărilor emise de Banca Națională a României sau, după caz, de casa centrală în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență;"

71. La articolul 189 alineatul 2, literele c) și d) vor avea următorul cuprins:

"c) amendă aplicabilă organizației cooperatiste de credit sau, după caz, auditorului financiar, între 0,1% și 1% din capitalul social, ori administratorilor, conducătorilor, membrilor biroului executiv ori cenzorilor, între 1-6 salarii ale acestora din luna precedentă, la data constatării faptei; amenzile încasate se fac venit la bugetul de stat;
d) retragerea aprobării date conducătorilor, cenzorilor și auditorului financiar ai organizației cooperatiste de credit;"

72. La articolul 190, alineatele 1 și 3 vor avea următorul cuprins:

"În cazul în care casa centrală constată că o cooperativă de credit afiliată și/sau oricare dintre administratorii, conducătorii, membrii biroului executiv, cenzorii sau, după caz, auditorul financiar al acesteia se fac vinovați potrivit prevederilor art. 189 alin. 1 lit. a)-f), aceasta va aplica sancțiunile prevăzute la art. 189 alin. 2 lit. a)-d) sau poate propune Băncii Naționale a României retragerea autorizației de funcționare.
............................................................................................
Casa centrală va notifica Băncii Naționale a României orice sancțiune aplicată, în termen de 5 zile de la data aplicării acesteia."

73. La articolul 200, alineatul 2 va avea următorul cuprins:

"Pe perioada aplicării administrării speciale se suspendă activitatea adunării generale a organizației cooperatiste de credit, a consiliului de administrație, a conducătorilor sau, după caz, a biroului executiv, a auditorului financiar sau a cenzorilor - care va fi preluată de comitetul de administrare specială, respectiv de administratorul special -, dreptul la dividende, precum și dreptul la remunerație ale administratorilor, conducătorilor și auditorului financiar sau, după caz, ale cenzorilor."

74. Articolul 203 va avea următorul cuprins:

"Art. 203. - Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, denumit în continuare Fondul, garantează restituirea sub formă de compensații a depozitelor constituite pe numele persoanelor fizice la cooperativele de credit și la casele centrale ale cooperativelor de credit care acceptă astfel de depozite, potrivit condițiilor și limitelor stabilite în Ordonanța Guvernului nr.39/1996 privind înființarea și funcționarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, cu modificările și completările ulterioare."

75. Articolul 204 va avea următorul cuprins:

"Art. 204. - Restituirea depozitelor potrivit art. 203 se efectuează în cazul falimentului caselor centrale."

76. Articolul 205 de abrogă.

77. La articolul 214, alineatul 3 va avea următorul cuprins:

"Dacă prin fuziune sau divizare se înființează o nouă organizație cooperatistă de credit, aceasta se constituie în condițiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență și nu va putea funcționa înainte de obținerea autorizației Băncii Naționale a României. Procedura de autorizare și documentația necesară pentru acordarea autorizației se vor stabili prin reglementări emise de Banca Națională a României."

78. La articolul 219, litera c) va avea următorul cuprins:

"c) raportul auditorului financiar sau, după caz, al cenzorilor."

79. La articolul 231, alineatul 3 va avea următorul cuprins:

"Lichidatorul va fi asistat în îndeplinirea mandatului său de auditorul financiar sau, după caz, de cenzorii organizației cooperatiste de credit în lichidare."

80. La articolul 238, alineatul 2 va avea următorul cuprins:

"Bilanțul contabil semnat de lichidator și însoțit de raportul auditorului financiar sau, după caz, al cenzorilor va fi depus, pentru a fi menționat, la oficiul registrului comerțului și va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a."

81. La articolul 246, alineatul 2 va avea următorul cuprins:

"Organizațiile cooperației de credit care nu solicită în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență autorizarea de către Banca Națională a României în condițiile prevederilor secțiunii 1 sau a 2-a din cap. 1 al prezentului titlu se dizolvă prin efectul legii și vor intra imediat în lichidare, cu respectarea prevederilor Legii nr. 109/1996 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și a cooperației de credit."

82. După articolul 246 se introduc articolele 2461-2463 cu următorul cuprins:

"Art. 2461. - Până la data depunerii la Banca Națională a României a documentației prevăzute la art. 252 organizațiile cooperației de credit care au optat potrivit art. 246 alin. 1 lit. a) vor întreprinde măsurile necesare în vederea reorganizării lor conform dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență, inclusiv prin acceptarea de noi membri, prin operațiuni de divizare sau fuziune și înregistrarea la oficiul registrului comerțului a mențiunilor corespunzătoare sau, după caz, a entităților rezultate. Organizațiile cooperației de credit care au optat potrivit art. 246 alin. 1 lit. b) se pot diviza sau pot fuziona anterior schimbării formei juridice în societate comercială pe acțiuni, în vederea autorizării ca bancă în condițiile Legii bancare nr. 58/1998.

Art. 2462. - Operațiunile bancare aflate în derulare cu persoanele fizice sau juridice, care în urma reorganizării organizațiilor cooperației de credit nu mai pot deține calitatea de membru cooperator sau de cooperativă de credit asociată, și alte activități sau, după caz, investiții ori contracte, care, potrivit prezentei ordonanțe de urgență, nu pot fi desfășurate sau, după caz, deținute ori derulate de organizațiile cooperatiste de credit, vor fi lichidate prin vânzare, cesiune, transfer ori prin altă modalitate permisă de lege, până la data prezentării la Banca Națională a României a documentației prevăzute la art. 257.

Art. 2463. - Entitățile rezultate în urma reorganizării, sau, după caz, a schimbării formei juridice a organizațiilor cooperației de credit vor prelua drepturile și obligațiile organizațiilor din care au rezultat.

Vărsămintele efectuate la capitalul social al organizațiilor cooperației de credit se asimilează aporturilor în formă bănească la capitalul social al entităților rezultate."

83. La articolul 248, alineatul 2 va avea următorul cuprins:

"Organizațiile cooperației de credit care nu remit, în forma și la termenele specificate, declarația prevăzută la art. 247 pierd dreptul de a solicita autorizarea de către Banca Națională a României, se dizolvă prin efectul legii și vor intra imediat în lichidare, cu respectarea prevederilor Legii nr. 109/1996 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și a cooperației de credit."

84. Articolul 249 va avea următorul cuprins:

"Art. 249. - În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență organizațiile cooperației de credit care sunt organizate și funcționează potrivit Legii nr. 109/1996 și care au hotărât să funcționeze în cadrul unei rețele în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență vor depune la Banca Națională a României o cerere colectivă în conformitate cu prevederile art. 252."

85. Articolul 250 se completează cu alineatul 2 cu următorul cuprins:

"Pe parcursul întregului proces de autorizare fiecare organizație a cooperației de credit trebuie să nu se afle în situația de a nu-și fi onorat integral obligațiile scadente și să nu înregistreze un nivel negativ al activului net. În acest sens, pentru fiecare dintre organizațiile cooperației de credit existente se va prezenta în fiecare etapă a procesului de autorizare câte o declarație în formă autentică, semnată de reprezentanții lor legali, din care să rezulte că organizația respectivă are toate obligațiile scadente onorate și că nu înregistrează un nivel negativ al activului net."

86. La articolul 252 alineatul 1 litera d), liniuțele a 5-a și a 6-a vor avea următorul cuprins:

"- bilanțul contabil întocmit pentru exercițiul financiar anterior anului intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, respectiv bilanțul de fuziune sau de divizare în cazul organizațiilor cooperației de credit rezultate în urma fuziunii sau divizării realizate în baza prevederilor Legii nr. 109/1996, întocmite potrivit reglementărilor legale în vigoare pentru organizațiile cooperației de credit existente;
- estimări ale situației financiare consolidate a rețelei pe primii 2 ani de activitate, întocmite potrivit reglementărilor emise de Banca Națională a României;"

87. La articolul 252 alineatul 1, după litera d) se introduce litera e) cu următorul cuprins:

"e) declarație din partea fiecărei organizații a cooperației de credit existente, din care să rezulte că aceasta este organizată și funcționează în baza Legii nr. 109/1996."

88. La articolul 254, litera c) va avea următorul cuprins:

"c) una sau mai multe organizații ale cooperației de credit existente au înregistrat un nivel negativ al activului net, potrivit bilanțului contabil prevăzut la art. 252 alin. 1 lit. d) liniuța a 5-a, cu excepția situației prevăzute la art. 146 alin. (3)."

89. La articolul 257, după litera e) se introduc literele f) și g) cu următorul cuprins:

"f) confirmarea casei centrale privind îndeplinirea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, referitoare la stabilirea razelor teritoriale de operare ale cooperativelor de credit afiliate;
g) declarațiile prevăzute la art. 250 alin. 2, certificate de o societate de audit financiar, în condițiile legii."

90. Articolul 262 va avea următorul cuprins:

"Art. 262. - Organizațiile cooperației de credit care nu au obținut autorizația de funcționare potrivit prezentei secțiuni sau au fost respinse în oricare dintre etapele procesului de autorizare se dizolvă prin efectul legii și vor intra imediat în lichidare, cu respectarea prevederilor Legii nr. 109/1996."

91. După articolul 262 se introduce articolul 2621 cu următorul cuprins:

"Art. 2621. - Ordonanța Guvernului nr.39/1996 privind înființarea și funcționarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, cu modificările și completările ulterioare, se va modifica și se va completa în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 203 și 204 din prezenta ordonanță de urgență."

92. Articolul 264 va avea următorul cuprins:

"Art. 264. - Cererea de autorizare va fi înaintată Băncii Naționale a României în termen de cel mult 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în forma stabilită de aceasta. Documentația care trebuie să însoțească cererea, termenele și procedura de autorizare vor fi stabilite prin reglementările Băncii Naționale a României."

93. La articolul 265, litera g) va avea următorul cuprins:

"g) auditorul financiar;"

94. La articolul 272, alineatul 2 va avea următorul cuprins:

"Se pedepsește cu amendă cuprinsă între 10.000.000 lei și 50.000.000 lei auditorul financiar care nu convoacă adunarea generală în cazurile în care este obligat prin prezenta ordonanță de urgență sau care nu aduce la cunoștință organelor de cercetare penală, adunării generale, casei centrale, Băncii Naționale a României actele frauduloase ale unui administrator sau angajat care a adus prejudicii organizației cooperatiste de credit."

95. La articolul 274, alineatul 2 va avea următorul cuprins:

"Hotărârile luate de adunările generale în baza unui raport al unui cenzor sau auditor financiar numit cu încălcarea dispozițiilor art. 70 nu pot fi anulate din cauza încălcării dispozițiilor cuprinse în acel articol."

96. Articolul 276 va avea următorul cuprins:

"Art. 276. - Se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă cuprinsă între 50.000.000 lei și 100.000.000 lei membrul cooperator, administratorul, conducătorul sau reprezentantul legal al organizației cooperatiste de credit, care a împiedicat desemnarea cenzorului sau, după caz, a auditorului financiar ori nu l-a convocat la adunările generale.

Aceleași pedepse se aplică și în cazul în care aceștia împiedică în mod intenționat verificările sau controalele cenzorilor ori ale auditorului financiar sau refuză să comunice documentele necesare în vederea exercitării misiunii de control, în special contracte, registre, documente contabile și registrele de procese-verbale."

97. La articolul 277, partea introductivă va avea următorul cuprins:

"Se pedepsește cu închisoare de la un an la 3 ani administratorul, conducătorul sau reprezentantul legal al organizației cooperatiste de credit, care:"

98. Articolul 286 va avea următorul cuprins:

"Art. 286. - La 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă: titlul III Cooperativa de credit - bancă populară; titlul IV - Casa teritorială a cooperativelor de credit; titlul VI - Casa cooperativelor de credit - CREDITCOOP, precum și celelalte dispoziții referitoare la organizațiile cooperației de credit din Legea nr. 109/1996 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și a cooperației de credit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.252 din 18 octombrie 1996, cu modificarea corespunzătoare a titlului acesteia, precum și orice alte dispoziții contrare. Prevederile Legii nr. 109/1996 rămân aplicabile în cazurile arătate la art. 246 alin. 2, art. 248 alin. 2, art. 262 și 287 din prezenta ordonanță de urgență, până la obținerea de către organizațiile cooperației de credit a autorizației de funcționare din partea Băncii Naționale a României sau, după caz, până la lichidarea acestora."

Art. II. - Prevederile prezentei legi se aplică și cererilor de autorizare a funcționării organizațiilor cooperatiste de credit nesoluționate la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Art. III. - (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Ordonanța de urgență a Guvernului nr.114/1999 pentru suspendarea aplicării dispozițiilor art. 59 din Legea nr. 109/1996 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și a cooperației de credit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.312 din 30 iunie 1999.

(2) Ordonanța de urgență a Guvernului nr.97/2000 privind organizațiile cooperatiste de credit, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Această lege a fost adoptată de Camera Deputaților și de Senat în ședința comună din 20 martie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
VIOREL HREBENCIUC

PREȘEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU

București, 16 aprilie 2002.
Nr. 200.


Joi, 28 mai 2020, 10:19

Declinare de raspundere: Informațiile publicate în aceasta rubrică, precum și textele actelor normative nu au caracter oficial.