ORDONANȚĂ nr.9 din 7 august 1992
privind organizarea statisticii publice
Textul actului publicat în M.Of. nr. 207/25 aug. 1992

ORDONANTA Nr. 9 din 7 august 1992 privind organizarea statisticii publice

EMITENT: GUVERNUL ROMANIEI

PUBLICATA IN: MONITORUL OFICIAL NR. 207 din 25 august 1992 In temeiul art. 107 alin. (3) din Constitutia Romaniei si al Legii nr. 81/ 1992, Guvernul Romaniei hotaraste:

CAP. 1

Dispozitii generale

ART. 1
Activitatea organizata pentru culegerea, prelucrarea, analiza, difuzarea si constituirea fondului national de date statistice cu caracter social, demografic , financiar, juridic, necesare elaborarii politicii economice si aprecierii infaptuirii ei, informarii opiniei publice, elaborarii cercetarilor stiintifice si prognozelor, fundamentarii deciziilor guvernamentale si ale agentilor economici, transmiterii de date statistice organismelor internationale potrivit obligatiilor asumate de statul roman, precum si altor categorii de utilizatori interni si externi, se desfasoara cu respectarea dispozitiilor prezentei ordonante.

ART. 2
(1)Statistica publica in Romania este organizata si coordonata de Comisia Nationala pentru Statistica si aparatul sau teritorial.
(2)Ordonanta privind organizarea statisticii publice se aplica tuturor persoanelor fizice si juridice care isi desfasoara activitatea pe teritoriul Romaniei, precum si persoanelor fizice si juridice romane care isi desfasoara activitatea pe teritoriul altor state.

ART. 3
(1)Organizarea statisticii publice si desfasurarea activitatii organelor de stat specializate in acest domeniu se intemeiaza pe principiile: autonomiei, confidentialitatii, transparentei, specializarii, proportionalitatii si deontologiei statistice.
(2)Organul central al statisticii publice este autorizat sa stabileasca, cu consultarea ministerelor si organismelor interesate, in concordanta cu prevederile prezentei ordonante, sistemele de indicatori, nomenclatoarele, clasificarile, metodologiile, tehnicile de inregistrare si prelucrare, publicarea si difuzarea datelor, astfel incit sa se asigure deplina obiectivitate si realitate a cercetarilor statistice.
(3)Serviciile de statistica publica si personalul statistic au obligatia sa adopte pe parcursul intregii cercetari statistice - de la inregistrare pina la publicare - masuri de protectie a intereselor subiectilor statistici (persoane fizice sau juridice) ce ar putea fi lezate prin divulgarea datelor referitoare la patrimoniul sau activitatea acestora, in concordanta cu prevederile din cap. 2 al prezentei ordonante.
(4)Serviciile de statistica publica au dreptul si obligatia de a difuza datele de interes public, asa cum rezulta din cercetarile efectuate, fara o selectie prealabila efectuata de pe pozitii de interese ale Guvernului, partidelor politice, gruparilor etnice etc. In acest scop, serviciile de statistica publica sint obligate sa permita celor ce au interes legitim cunoasterea metodologiilor, tehnicilor si metodelor folosite la elaborarea informatiilor statistice.
(5)Serviciile de statistica publica sint obligate sa limiteze volumul datelor statistice, culese de la subiectii statistici, la nivelul care se justifica prin obiectivul cercetarilor statistice.
(6)Serviciile de statistica publica si personalul statistic au obligatia sa asigure o corespondenta optima intre cantitatea de informatii individuale ce se solicita si cantitatea de informatii prelucrate cu caracter generalizator ce se ofera utilizatorilor.
(7)Serviciile de statistica publica au datoria sa faca cunoscut gradul de precizie sau de exactitate a rezultatelor, sa garanteze ca marja de incertitudine determinata de masuratori, studii, interpretari si analize statistice a fost luata in considerare pe tot parcursul de prelucrare si difuzare a datelor si sa atraga atentia utilizatorilor, intr-o forma larg accesibila, asupra precautiilor care trebuie avute in vedere. In cazul in care conditiile tehnice sau mijloacele necesare nu permit efectuarea unei cercetari, serviciile de statistica sint indreptatite sa refuze efectuarea acesteia sau pot sa reformuleze cerintele in raport cu posibilitatile reale, stabilind gradul de satisfacere a cerintelor initiale.

ART. 4
(1)Statistica publica in Romania se desfasoara in concordanta cu prevederile prezentei ordonanate.
(2)Pentru asigurarea caracterului stiintific al metodelor si tehnicilor utilizate in efectuarea cercetarilor statistice, al indicatorilor, nomenclatoarelor si clasificarilor folosite la culegerea si prelucrarea datelor, precum si a sistemului de publicatii, se infiinteaza, potrivit prezentei ordonante, Con- siliul de Orientare si Coordonare a Activitatii de Statistica.
(3)Consiliul de Orientare si Coordonare a Activitatii de Statistica este format din 13 membri, si anume: 5 reprezentanti ai organismelor guvernamentale (finante, protectie sociala, prognoza, industrie, justitie); 3 profesori universitari sau personalitati stiintifice (economisti, demografi, sociologi);
un reprezentant al sindicatelor; un reprezentant al patronatului; presedintele , vicepresedintele si un reprezentant al aparatului teritorial al Comisiei Nationale pentru Statistica. Componenta nominala a Consiliului de Orientare si Coordonare a Activitatii de Statistica se aproba de Guvern, la propunerea presedintelui Comisiei Nationale pentru Statistica, acesta fiind si presedintele Consiliului de Orientare si Coordonare a Activitatii de Statistica.
Presedintele si vicepresedintele Comisiei Nationale pentru Statistica sint numiti de Guvern, cu rang de secretar de stat si, respectiv, de subsecretar de stat.
(4)Hotaririle Consiliului de Orientare si Coordonare a Activitatii de Statistica sint obligatorii pentru Comisia Nationala pentru Statistica si aparatul sau teritorial, pentru ministere, departamente, servicii publice, organe ale administratiei locale, regii autonome, societati comerciale, alti agenti econo- mici de stat sau privati.
(5)Atributiile Comisiei Nationale pentru Statistica si ale Consiliului de Orientare si Coordonare a Activitatii de Statistica se aproba prin hotarire a Guvernului.

CAP. 2

Cercetarile statistice

ART. 5
Pentru asigurarea datelor si informatiilor necesare constituirii fondului national de date statistice, Comisia Nationala pentru Statistica elaboreaza programe de cercetari statistice cuprinzind, in principal, urmatoarele sectiuni si domenii:
a)Teritoriul si impartirea administrativa a tarii: numarul judetelor, municipiilor, oraselor si comunelor; suprafata tarii si a unitatilor administrativteritoriale; clima si fenomenele meteorologice; formele principale de relief;
principalele cursuri de apa, lacuri si balti; lungimea frontierelor.
b)Populatia: numarul si distributia geografica a populatiei, structura pe nationalitati, demografica si social-economica a populatiei, miscare naturala si migratorie a populatiei; familia.
c)Munca: populatia activa si ocupata, somajul; structura profesionala si pe ramuri a populatiei ocupate; salarii.
d)Nivelul de trai al populatiei: veniturile, cheltuielile si consumul populatiei; bunurile de folosinta indelungata din proprietatea populatiei; puterea de cumparare a veniturilor populatiei; bugete de familie; starea de nutritie a populatiei.
e)Agricultura si silvicultura: suprafata tarii pe categorii de folosinta;
suprafata agricola, pe culturi; productia agricola vegetala, pe culturi;
numarul animalelor, pe specii si rase; vinatul; piscicultura; productia animaliera; dotarea agriculturii si gradul de mecanizare; costurile de productie si eficienta, forta de munca; suprafata forestiera; cresterea anuala a masei lemnoase; regenerarea padurilor.
f)Gospodarirea apelor.
g)Prospectarea si exploatarea geologica: resursele si substantele minerale utile si cresterea anuala a acestora; volumul pe lucrari geologice; costurile de productie; eficienta activitatii geologice.
h)Protectia mediului inconjurator.
i)Industria si constructiile: agentii economici si productia valorica si fizica; balantele materiale; balanta resurselor si consumului de energie;
balanta energiei electrice; costurile de protectie si eficienta activitatii;
productivitatea muncii si utilizarea fortei de munca; indicii productiei industriale.
j)Transporturile si telecomunicatiile: numarul si capacitatea intreprinderilor pe ramuri de transport; retelele de drumuri si cai ferate si gradul lor de modernizare; parcul de mijloace de transport auto, feroviare, navale si aeriene; volumul transporturilor; costurile si eficienta in transporturi; productivitatea muncii; mijloacele de telecomunicatii; activitatea de posta si telecomunicatii.
k)Dotarea tehnica-edilitara si serviciile comunale: numarul locuintelor si gradul lor de confort; retelele stradale de alimentare cu apa; de canalizare;
reteaua si activitatea de transport orasenesc cu tramvaie, autobuze, metrou si taximetre; salubritatea oraselor.
l)Comertul interior, exterior si turismul; reteaua unitatilor de comert si turism; volumul desfacerilor de marfuri, pe grupe de produse; cheltuielile comerciale si eficienta activitatii; numarul turistilor si volumul serviciilor prestate; volumul importului si exportului, pe tari exportatoare si importatoare si pe produse; balanta comertului exterior, balanta de plati externe.
m)Evolutia preturilor: indicele preturilor bunurilor si serviciilor de consum ale populatiei; indicele preturilor cu amanuntul; indicele preturilor cu ridicata; in industrie: indicele preturilor de deviz si al preturilor investitiilor, indicele preturilor produselor agricole; indicele preturilor din domeniul comertului exterior; indicii deflatori pentru agregatele componentelor sistemelor conturilor nationale; studiul inflatiei.
n)Invatamint, cultura, arta: reteaua de scoli dupa gradul acestora, specialitate, limba de predare si repartizarea teritoriala; numarul elevilor, studentilor si absolventilor, pe sexe si tipuri de scoli; numarul cadrelor didactice; gradul de cuprindere a populatiei in diferite forme de invatamint;
reteaua unitatilor culturale si de arta si activitatea acestora.
o)Sanatatea publica si asistenta sociala: reteaua unitatilor de asistenta sanitara si sociala si distributia teritoriala; numarul si structura personalului medical; activitatea unitatilor sanitare si a personalului medical;
starea de sanatate a populatiei.
p)Cercetarea stiintifica si progresul tehnologic: reteaua unitatilor de cercetare stiintifica; personalul ocupat in cercetarea stiintifica; veniturile si cheltuielile pentru cercetare; rezultatele cercetarii stiintifice, brevete;
patente.
r)Statistica conturilor nationale; tabloul de ansamblu al economiei nationale ; balanta legaturilor dintre ramuri; investitiile si formarea bruta a capitalului, consumul final; avutia nationala.
s)Finantele publice: veniturile si cheltuielile statului; veniturile si cheltuielile populatiei; circulatia baneasca; miscarea capitalurilor; operatiuni de bursa; operatiuni C.E.C.; asigurari de bunuri si persoane.
t)Justitia: reteaua si activitatea unitatilor de justitie, procuratura si notariate de stat; numarul si natura cauzelor civile, penale si contraventionale.
u)Electoratul: numarul populatiei cu drept de vot si numarul votantilor, numarul voturilor si al reprezentantilor alesi in Parlamentul tarii, pe formatiuni politice; rezultatele alegerilor locale.

ART. 6
Cercetarile statistice se efectueaza lunar, trimestrial, anual sau la alte periodicitati, in functie de necesitatea informatiilor, natura indicatorilor si posibilitatile de organizare si efectuare; periodicitatile se coreleaza cu practica statistica internationala.

ART. 7
Programul anual al cercetarilor statistice se aproba de catre Consiliul de Orientare si Coordonare a Activitatii de Statistica si se da publicitatii.

CAP. 3

Culegerea datelor statistice

ART. 8
Serviciile de statistica publica au dreptul - in baza si cu respectarea prevederilor din prezenta ordonanta - sa solicite si sa primeasca datele si informatiile statistice de la toate persoanele fizice si juridice care se afla, detin capital sub orice forma sau desfasoara o activitate de orice fel pe teritoriul Romaniei si de la toate persoanele de cetatenie romana cu domiciliul in Romania, care se afla sau desfasoara activitate pe teritoriul altor tari.

ART. 9
(1)Persoanele juridice - regii autonome, societati comerciale, servicii publice, organisme guvernamentale - sint obligate sa furnizeze serviciilor de statistica publica, la termenele, periodicitatile si in forma solicitata, datele statistice in conformitate cu metodologia cuprinsa in instructiunile emise de Comisia Nationala pentru Statistica in baza prezentei ordonante. Sint supuse acestor prevederi toate organismele statului, inclusiv cele militare si de ordine publica, in ceea ce priveste activitatea economica.
(2)Persoanele fizice sint obligate sa furnizeze serviciilor de statistica publica datele personale si cele privind gospodaria si activitatea economica, necesare efectuarii recensamintelor, anchetelor si sondajelor statistice;
nu fac obiectul prezentei prevederi convingerile ideologice, apartenenta politica, cazierul judiciar si viata intima.
(3)Serviciile de statistica publica sint autorizate sa efectueze, prin aparatul propriu, cercetari statistice prin culegerea directa a datelor statistice privind fenomenele economice si sociale, persoanele juridice fiind obligate sa permita, in baza unei imputerniciri exprese, accesul personalului statistic in unitatile respective si la documentele de evidenta corespunzatoare.
(4)Pentru asigurarea calitatii datelor statistice comunicate serviciilor de statistica publica, personalul acestora are dreptul sa verifice modul de determinare a datelor respective si corespondenta lor, cu evidentele detinatorilor de date primare, iar in cazul constatarii unor abateri, au obligatia sa incheie procese-verbale de constatare si sa aplice prevederile din cap. 6 al prezentei ordonante.

ART. 10
(1)Cercetarea fenomenelor si proceselor economice-sociale se efectueaza, dupa caz, prin: inregistrari statistice curente; cercetari statistice specifice;
cercetari statistice selective; recensaminte, microrecensaminte, sondaje si anchete statistice.
(2)Pentru completarea surselor de date necesare, serviciile de statistica publica au acces la evidentele administrative detinute de serviciile publice (bilanturi contabile, documente de impozitare, registre agricole, registre comerciale, registre de evidenta a populatiei si altele), cu respectarea regimului de confidentialitate a acestora.

ART. 11
Cercetarile statistice de interes national, de tipul recensamintelor populatiei, locuintelor, cladirilor, intreprinderilor, animalelor, patrimoniului, se aproba prin hotarire a Guvernului.

ART. 12
Activitatea de culegere a datelor statistice se efectueaza utilizind purtatorii de informatii, nomenclatoarele, clasificarile si metodele stabilite de Comisia Nationala pentru Statistica in urma consultarii ministerelor si organelor guvernamentale interesate.

ART. 13
(1)Culegerea de date statistice de la persoane fizice sau juridice de catre alte organe in afara serviciilor de statistica publica se poate realiza numai in urmatoarele situatii:
a)de catre ministere si alte organisme guvernamentale, pentru nevoi proprii, de la persoanele juridice si fizice din domeniul lor de activitate, iar de catre serviciile publice, cu avizul Comisiei Nationale pentru Statistica referitor la oportunitatea actiunii si corectitudinea metodelor statistice utilizate;
b)de catre ministere, alte organisme guvernamentale, servicii publice, institute de cercetari, pentru nevoi nationale - pe baza de delegare de autoritate din partea Comisiei Nationale pentru Statistica, in situatia in care cercetarile respective au un caracter specific deosebit sau depasesc capacitatea de executie a serviciilor de statistica publica;
c)de catre serviciu public sau privat, ori persoana particulara, cu acordul subiectilor (agenti economici, servicii publice sau persoane fizice) de la care se culeg datele;
d)de catre Ministerul Apararii Nationale, in conditiile prevazute de art. 13 din Legea nr. 41/1990.
(2)Pentru domeniile de cercetare statistica specifice aflate in competenta ministerelor de resort, cum sint: statistica judiciara, statistica sanitara, statistica financiara, statistica somajului, statistica mediului inconjurator , ministerele respective au obligatia de a transmite Comisiei Nationale pentru Statistica, pe baza de conventii bilaterale, datele centralizate ce urmeaza sa fie incluse in fondul national de date statistice, in publicatiile statistice sau transmise organismelor internationale.

CAP. 4

Confidentialitatea datelor statistice

ART. 14
Serviciile de statistica publica, personalul cuprins in activitatea de statistica, persoanele oficiale sau serviciile publice, care, potrivit statutului lor legal, iau cunostinta de continutul datelor statistice sint obligate sa asigure confidentialitatea acestora, dupa cum urmeaza:
a)datele statistice referitoare la persoanele juridice isi pastreaza gradul de confidentialitate stabilit de catre emitent; aceste date vor putea fi utilizate numai in scopurile statistice pentru care au fost culese si prelucrate si nu vor putea servi ca probe in justitie sau la stabilirea unor drepturi sau obligatii pentru unitatile la care se refera;
b)datele statistice agregate pentru trei sau mai multe persoane juridice isi pierd caracterul stabilit de emitent, daca datele, astfel obtinute, nu mai permit identificarea datelor individuale si dobindesc gradul de confidentialitate stabilit de catre serviciile de statistica publica potrivit reglementarilor dupa care acestea se conduc;
c)datele statistice individuale referitoare la persoanele fizice si gospodariile acestora au caracter confidential, in toate cazurile neputind fi comunicate altor persoane fizice sau juridice si nu pot fi utilizate in alte scopuri decit cele statistice.

CAP. 5

Accesul la datele statistice

ART. 15
(1)Datele si informatiile statistice reprezinta un bun national, accesibil Parlamentului, organismelor guvernamentale, serviciilor publice, unitatilor de cercetare stiintifica, agentilor economici, cadrelor didactice, cercetatorilor, studentilor si altor categorii de populatie care dovedesc ca au un interes legitim.
(2)Datele centralizate obtinute pe baza inregistrarilor cuprinse in programele de cercetari statistice ale serviciilor de statistica publica vor fi puse la dispozitia organismelor guvernamentale in mod gratuit si vor fi publicate periodic sau la sfirsitul cercetarilor, prin grija Comisiei Nationale pentru Statistica, in volume si structuri cit mai largi posibile, pentru a satisface nevoile de informare ale populatiei.
(3)Datele si informatiile statistice analitice, rezultate din cercetarile statistice efectuate, pot fi comunicate utilizatorilor pe baza cererilor motivate ale acestora, autorizate de conducatorii serviciilor de statistica publica si cu respectarea principiilor privind confidentialitatea datelor cuprinse in cap. 4 al prezentei ordonante.

ART. 16
Comisia Nationala pentru Statistica asigura, gratuit sau cu plata, difuzarea datelor si informatiilor catre diferitele categorii de utilizatori prin publicare, acces la rezultatele cercetarilor si acces direct la banca de date statistice, in conditiile specifice ale protectiei datelor si ale confidentialitatii informatiilor.

ART. 17
Serviciile de statistica publica sint autorizate sa realizeze cercetari statistice in afara celor cuprinse in programele lor, la cererea unor beneficiari interni sau externi, pe baza de contract cu plata si cu respectarea dispozitiilor prezentei ordonante privind confidentialitatea datelor. In acelasi mod se pot oferi informatii, date statistice si studii pe baza cercetarilor cuprinse in programele serviciilor statistice, daca acestea necesita prelucrari suplimentare. Din veniturile astfel obtinute se acopera cheltuielile efectuate pentru realizarea lucrarilor respective, diferenta fiind varsata la bugetul de stat.

CAP. 6

Obligatii si sanctiuni

ART. 18
Persoanele juridice sint obligate sa organizeze evidenta activitatii pe care o desfasoara, astfel incit sa poata determina si comunica serviciilor de statistica publica datele in forma si la termenele stabilite prin normele emise in baza prezentei ordonante.

ART. 19
(1)Refuzul, intirzierea transmiterii datelor statistice, comunicarea de date eronate sau incomplete, refuzul de a prezenta organelor de control statistic materialele si evidentele necesare verificarii datelor statistice, neaplicarea masurilor dispuse de organele de control statistic constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 20.000 lei la 100.000 lei.
(2)Dispozitiile privind contraventiile prevazute in prezentul articol se completeaza cu prevederile Legii privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor.
(3)Impotriva procesului-verbal de constatare se poate face plingere, in termen de 15 zile de la data comunicarii acestuia, la judecatoria in a carei raza de competenta a fost savirsita contraventia.

ART. 20
Incalcarea cu vinovatie a prevederilor prezentei ordonante de catre personalul serviciilor de statistica publica atrage dupa sine raspunderea disciplinara, administrativa, civila, contraventionala sau penala, dupa caz, a persoanelor vinovate.

CAP. 7

Dispozitii finale

ART. 21
Salariatii serviciilor de statistica publica si agentii statistici folositi la efectuarea de recensaminte si alte cercetari statistice se bucura, pe tot timpul indeplinirii acestei activitati, de protectia legii, fiind socotiti ca indeplinind o functie ce implica exercitiul autoritatii de stat.

ART. 22
Prezenta ordonanta intra in vigoare in termen de 30 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei. La aceeasi data se abroga Decretul nr.152/1970, cu modificarile ulterioare, precum si orice alte dispozitii contrare.
PRIM-MINISTRU THEODOR STOLOJAN Contrasemneaza:
Ministrul industriei, Dan Constantinescu Ministrul transporturilor, Traian Basescu Ministrul apararii nationale, general-locotenent Nicolae Spiroiu Ministrul economiei si finantelor, George Danielescu p. Ministrul lucrarilor publice si amenajarii teritoriului, Gheorghe Polizu, secretar de stat


Luni, 19 aprilie 2021, 22:01

Declinare de raspundere: Informațiile publicate în aceasta rubrică, precum și textele actelor normative nu au caracter oficial.