Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2008-2012 > Parlamentul României > Delegatii parlamentare > APCEMN > Comunicate de presa Versiunea pentru printare

Delegația Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre
Comunicat de presa din 12 iunie 2009
COMUNICAT DE PRESĂ ^
Direcția de relații parlamentare cu țările europene, America de Nord și organisme multilaterale ale acestora

În perioada 11-13 iunie 2009, la Palatul Parlamentului, se desfășoară cea de a 33-a Sesiune plenară a Adunării Generale a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice a Mării Negre (APCEMN), a cărei Președinție în exercițiu este exercitată, în numele Parlamentului României, de președintele Camerei Deputaților, doamna Roberta Alma Anastase.
Potrivit principiului rotației între statele membre, la încheierea sesiunii plenare de la București, Președinția în exercițiu a APCEMN va fi preluată, în numele Parlamentului Federației Ruse, de domnul Valeri Yazev, vicepreședinte al Dumei de Stat.
Ceremonia predării Președinției în exercițiu de către doamna Roberta Alma Anastase, președintele Camerei Deputaților, va avea loc sâmbătă, 13 iunie a.c., cu începere de la orele 11.30 (la Palatul Parlamentului, sala I.I.C.Brătianu, nivel P).
Ziariștii vor avea acces la acest eveniment și la conferința de presă anunțată de la încheierea lucrărilor (sala I.C.Brătianu, 13 iunie a.c., orele 12.00).

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 5 martie 2021, 10:05
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro