Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Activitate parlamentară
2012-2016 (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
gabrielaanghel.ro
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaților > Gabriela-Lola Anghel > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primit de la doamna deputat Gabriela Lola Anghel (neafiliat)

Doamna deputat Gabriela Lola Anghel a depus miercuri, 16 martie, un proiect de lege care vine să restabilească un echilibru între firmele care au ca obiect de activitate recuperarea de creanțe și debitori (persoanele împrumutate).

În prezent există o multitudine de contracte de credit care au fost cesionate prin vânzare de către instituțiile de credit, către terțe persoane juridice sau fizice (cesionari). Cesionarii - cumpărători se bucură de prevederile art. 1568 Cod civil, în sensul că au dreptul să solicite debitorilor pe cale amiabilă sau prin executare silită să achite debitul principal (împrumutul) împreună cu toate accesoriile, debitorii însă își pierd considerabil din drepturi prin cesionarea contractelor de către bănci. Față de modul de calcul al accesoriilor, debitorul nu beneficiază de măsuri de protecție, procedura fiind total netransparentă.
Majoritatea contractelor de credit au clauze care prevăd o dobândă variabilă. Această fluctuație de dobândă creează imposibilitatea verificării calculului de către persoana împrumutată a datoriilor pe care aceasta le are. Varianta verificării există pentru debitor numai contra cost, prin contestarea executării și angajarea unui expert contabil care să certifice corectitudinea calculelor sau prin sesizarea ANPC.
Conform art. 628 alin. 3 din Codul de procedură civilă, calculul accesoriilor se efectuează de către executorul judecătoresc. Conform dispozitiilor Legii 188/2000, executorul judecătoresc are pregătire juridică, nedispunând de instrumentele necesare pentru a efectua astfel de calcule care sunt de competența experților contabili.
Așadar, în cazul cesionărilor, calculul accesoriilor se face de către persoane juridice sau fizice care NU au pregătirea necesară efectuării unor asemenea calcule, NU au obligația de a ține evidențe contabile specifice instituțiilor bancare și care NU se supun controlului BNR.
Prin urmare, deși debitorul figurează cu o datorie, lipsa legislației și a controlului pune în sarcina debitorului consumator cheltuiala de a demonstra cât datorează.
Pentru a elimina acest dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților se impune rezolvarea situației juridice, prin stabilirea, ca în cazul cesiunii de creanță către o instituție nebancară, cesionarul să poată percepe, de la data cesiunii, doar dobânda legală.
„În contextul legii actuale debitorul este prejudiciat în relația sa cu cesionarul, el pierzându-și considerabil din drepturi în fața terților cesionari întrucât el nu mai are acces transparent la operațiunile făcute pe contul său, dreptul la transparența pe care el îl avea câștigat în raport cu banca trebuind să și-l câștige acum prin intermediul instanței de judecata sau ANPC și contra cost. Cu această lege restaurăm decența în relația debitor – cesionar, această relație fiind deja de notorietate prin lipsa de transparență, agresivitatea folosită și, dacă vreți, lipsa unui personal specializat care să poată face calculele corecte, ceea ce lasă loc la abuzuri din partea firmelor cesionare. Aceste firme nu vor mai avea dreptul să perceapă nimic în plus, ci doar dobânda legală începând cu data cesionarii, și aceasta aplicată la suma împrumutată rămasă de achitat. De asemenea, legea face referire și la contractele deja cesionate, acestora urmând a li se aplica prevederile acestei legi de la data intrării în vigoare.
Sper din toată inima ca și colegii mei să voteze această lege și să aprecieze că statul român trebuie să asigure garanțiile legale pentru respectarea drepturilor consumatorilor și că nu trebuie să mai acceptăm în România cămătăria cu legea pe masă”, a declarat doamna deputat.
Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 28 martie 2020, 22:46
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro