Activitate parlamentară
2016-prezent (dep.)
luări de cuvânt în plen
declarație de avere
declarație de interese
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-prezent > Camera Deputaților > Andaluzia Luca > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primit de la doamna deputat Tudorița Lungu (Grupul parlamentar al PNL)
Opoziția a atacat la CCR legea privind ariile naturale protejate

PNL și USR au atacat la Curtea Constituțională a României Legea privind modificarea și completarea unor acte normative din domeniul protecției mediului (PLx nr. 315/2019), inițiată de doamna deputat Gavrilescu Grațiela, deputatul Ion Cupă și senatorul Viorel Ilie. Aceasta reprezintă, în fapt, transformarea OUG 75/2018 în propunere legislativă, întrucât ordonanța a fost declarată neconstituțională în ansamblul său, în urma atacării, tot de către PNL și USR, la CCR.

La fel ca în cazul OUG 75/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul protecției mediului și al regimului străinilor, nici acest proiect de act normativ nu a beneficiat de consultări și dezbateri cu toți cei implicați pentru a se ajunge la o formă agreată de fiecare dintre factorii interesați. Mai mult decât atât, eliminarea custozilor din procesul de monitorizare și protejare a biodiversității reprezintă o problemă de discriminare, întrucât se distruge o structură care și-a demonstrat funcționalitatea, încălcându-se astfel principiul egalității de șanse.
Prin adoptarea acestei legi se periclitează biodiversitatea deoarece Agenția Naționalä pentru Arii Naturale Protejate nu are capacitatea instituțională de a gestiona corespunzător ariile naturale protejate.
PNL consideră că ariile naturale protejate din România care acoperă 16% din suprafața țării trebuie administrate de specialiști și nu de agenții nou înființate, fără experiență, eventual populate cu membri de partid.
Practic, și această lege este neconstituțională, aplicarea ei punând în pericol integritatea ariilor naturale protejate.
Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 3 aprilie 2020, 5:32
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro