Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Activitate parlamentară
2016-prezent (dep.)
inițiative legislative
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
Legături:
eliza.peta@cdep.ro
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-prezent > Camera Deputaților > Eliza-Mădălina Peța-Ștefănescu > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primită de la doamna deputat Eliza-Mădălina Ștefănescu (Grupul parlamentar al PSD)
Ariile protejate, o prioritate a statului român și pentru fiecare dintre noi!

Locurile încărcate de istorie și peisajele naturale care îți taie răsuflarea fac din România una dintre cele mai frumoase țări europene. Pentru a păstra aceste locuri de basm, trebuie însă să luăm măsuri urgente pentru protejarea ariilor din țara noastră.

Am avizat pozitiv, în cadrul Comisiei pentru muncă și protecție socială, proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.13/2018 pentru modificarea unor acte normative din domeniul protecției mediului. Actul, inițiat de Guvernul României, se află în procedură de urgență, tocmai datorită importanței implementării sale.
Delta, Apusenii, vulcanii noroioși, peșterile, rezervațiile și toate celelalte arii protejate adăpostesc specii și sunt, ele însele, obiective care trebuie protejate. În momentul de față, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate nu are resursele umane necesare pentru a se dedica așa cum trebuie fiecărei arii în parte, mai ales având în vedere că peste jumătate dintre ariile protejate din România nu au planuri de management. Iar realizarea acestora intră în atribuțiile ANANP.
Sunt de părere că astfel de locuri importante pentru România nu pot fi studiate și îngrijite dintr-un birou. Pentru ele, este nevoie de specialiști care să se deplaseze la fața locului, pentru a identifica problemele și nevoile, dar și aspectele pozitive ale fiecărei arii, pentru o mai bună promovare. Cum altfel ne putem aștepta ca turiștii să dorească să ne treacă pragul, pentru a cunoaște aceste locuri de poveste? Împreună, autoritățile competente vor găsi soluții la probleme găsite, aducând, totodată, în fața întregului public, informații proaspete și de interes pentru toți cei care doresc să viziteze aceste zone.
Prin proiectul de lege amintit mai sus, structura organizatorică a ANANP va fi modificată, astfel încât să întâlnească cerințele de la fața locului a tuturor ariilor protejate. Scopul cel mare este ca fiecare dintre ele să beneficieze de un sistem de management bine pus la punct, pentru a atinge cerințele impuse la nivel internațional, dar mai ales de către Uniunea Europeană.
Din toate aceste motive, îmi doresc cu adevărat ca această lege să intre în vigoare cât mai repede, mai ales în contextul în care Camera Deputaților este cameră decizională. Cred cu tărie în faptul că fiecare dintre noi își dorește ca frumusețea locurilor din România, ca habitatele, speciile și toate moștenirile pe care le-a lăsat timpul să nu se strice și să fie, cu adevărat, ocrotite.
Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 31 mai 2020, 20:15
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro