Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Galerie foto
Activitate parlamentară
2020-prezent (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
Legături:
viorel.baltaretu@cdep.ro
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2020-prezent > Camera Deputaților > Viorel Băltărețu > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primită de la domnul deputat Viorel Băltărețu (Grupul parlamentar al USR)
Transformarea digitală: România în deceniul digital european

Fac această declarație în contextul publicării recente, de către Comisia Europeană, a ediției din 2021 a Indicelui economiei și societății digitale (DESI). România se situează pe ultimul loc între cele 27 de state membre ale UE.

În cele patru domenii urmărite, România ocupă următoarele poziții: capitalul uman, locul 26, conectivitatea în bandă largă, locul 10, integrarea tehnologiilor digitale de către întreprinderi locul 25, respectiv digitalizarea serviciilor publice digitale, locul 27.
Cu toate acestea, contextul extern ne este favorabil.
În fața provocărilor globale ale competitivității, dar și a nevoii interne de a construi o societate digitală prosperă și incluzivă, UE mobilizează resurse fără precedent, prin intermediul noului buget multianual (cadrul financiar multianual – CFM) și al Mecanismului de Redresare și Reziliență.
Apoi, România are o poziție solidă în regiunea central-europeană. Avem un potențial semnificativ de creștere digitală, datorat infrastructurii digitale și unui ecosistem tehnologic efervescent, cu o plajă mare de talente.
De unde începem?
Cred că primul pas e digitalizarea serviciilor publice. Doar 16 % dintre utilizatorii online români interacționează activ cu serviciile de e-guvernare, în comparație cu media UE de 64%.
Prin digitalizare, vom obține simplificarea interacțiunii dintre administrația publică și contribuabili, reducerea frecvenței erorii umane și deci o administrare mai eficientă, reducerea incidenței faptelor de corupție în administrația publică și îmbunătățirea gradului de colectare a taxelor.
Cred că stă în puterea noastră, aici în Parlament, de a vota legi pentru digitalizarea serviciilor publice, precum este și cea privind obligativitatea pentru administrațiile publice de a oferi opțiuni de plată non-cash pe platformele proprii sau pe cele existente deja. Sper că vom beneficia de suportul dumneavoastră în scopul implementării acestei inițiative legislative.
Apoi, integrarea tehnologiilor digitale în procesele economice va avea impact direct asupra creșterii competitivității si productivității economiei românești. Acum, de exemplu, doar o treime din IMM-uri au un nivel de bază al digitalizării și doar 17% profită de oportunitățile oferite de comerțul online, unde ar putea înregistra mai multe vânzări transfrontaliere.
Starea infrastructurii digitale este una bună, singura arie în care ne bucurăm de un loc onorabil in statistica DESI.
Capitalul uman e o dimensiune inconsistentă. Pe de o parte, avem capital de talent tehnic semnificativ implicat în domeniul IT, dar, la celălalt capăt, avem un procent important din populație analfabetă digital. Cu alte cuvinte, ne confruntăm cu o penurie de specialiști IT la nivelul forței de muncă generale. Trebuie să profităm de șansa pe care ne-o oferă PNRR: bugetul total alocat în mod specific dezvoltării competențelor digitale este de aproximativ 1 267 de milioane EUR.
Este doar începutul, dar trebuie să apăsăm accelerația digitalizării, pentru ca toți să beneficiem pe deplin de bunăstarea oferită de o societate digitală incluzivă.
Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti sâmbătă, 26 noiembrie 2022, 21:33
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro