Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Galerie foto
Activitate parlamentară
2016-prezent (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
luări de cuvânt în ședințele Biroului permanent
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
Legături:
ioana.bran@cdep.ro
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-prezent > Camera Deputaților > Ioana Bran > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primit de la secretarul Camerei Deputaților, doamna Ioana Bran (Grup PSD)

Marți, 9 mai, a avut loc primirea de către doamna deputat Ioana Bran, secretar al Biroului Permanent al Camerei Deputaților, a delegației Comisiei pentru afaceri externe a Conferinței Consultative Politice a Poporului Chinez, condusă de domnul Pan Yunhe, președintele comisiei.

În cadrul acestei întrevederi, a avut loc un schimb de opinii despre stadiul actual de dezvoltare a relațiilor bilaterale politice, parlamentare, economice, comerciale și culturale, precum și despre posibilitățile de intensificare a acestora în viitor. Totodată, a fost subliniat interesul pe care ambele părți îl manifestă pentru realizarea și dezvoltarea unor proiecte de cooperare economică în domenii precum cel al energiei, transporturilor, infrastructurii, agriculturii și industriei informatice. Între România și Republica Populară Chineză există un istoric în ceea ce privește colaborarea, dorindu-se continuarea relațiilor ȋn cadrul Parteneriatului Amplu de Prietenie și Cooperare cu China, în special în domeniile economice (energie, transporturi, agricultură, telecomunicații) - obiectiv reflectat în Programul de guvernare.
Pe durata întrevederii, interlocutorii au realizat și o trecere în revistă a viitoarelor evenimente aflate pe agenda comună a celor două țări cum ar fi Târgul de energie în formatul 16+, primul eveniment de anvergură organizat de Centrul pentru dialog și cooperare în domeniul energiei 16+1, și vizita doamnei viceprim-ministru Grațiela-Leocadia Gavrilescu în China pentru a participa la Forumul de cooperare internațională „O centură, un drum” .
Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 31 martie 2020, 23:37
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro