Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Activitate parlamentară
2016-prezent (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
Legături:
marius.budai@cdep.ro
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2016-prezent > Camera Deputaților > Marius-Constantin Budăi > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primită de la domnul deputat Marius Budai (Grup PSD)
Guvernarea PSD+ALDE a depășit tehnocrații la investiții

Parlamentarul PSD Marius Budăi, membru în Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților, a declarat marți, 12 decembrie, că investițiile din primele luni ale anului au fost mai mari cu 3,6% față de anul trecut, depășind astfel nivelul atins de guvernarea tehnocrată.

„Ultima linie de atac la adresa programului de guvernare era că majorările de pensii și salarii s-au făcut în dauna investițiilor. Iată că realitatea economică a contrazis și această poveste, la fel cum le-a contrazis pe toate celelalte. Am avut creșteri importante la salarii și pensii, am înregistrat cea mai mare creștere economică din Europa și iată că, în același timp, am depășit și nivelul investițiilor realizate de Guvernul Cioloș și tehnocrații săi, ceea ce arată că programul nostru a fost bine alcătuit, iar acum încep să se vadă roadele”, a subliniat Marius Budăi.
Deputatul a explicat că performanța guvernării PSD+ALDE la acest capitol a avut loc în trimestrul al III-lea, când investițiile au înregistrat un avans semnificativ, de 10,3% față de aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce a condus la un plus de 3,6% pe ansamblul primelor trei trimestre. Astfel, în trimestrul III din 2017, suma totală a investițiilor a fost 4,4 miliarde euro, adică peste 20 miliarde lei.
Marius Budăi a explicat că, în condițiile în care preluarea guvernării a fost întârziată, „roadele” politicilor de stimulare a investițiilor nu se puteau vedea decât în a doua parte a anului 2017. „Trebuie subliniat că beneficiile programului de guvernarea în domeniul investițiilor nu se putea vedea în prima jumătate a anului. Fiecare măsură macroeconomică are nevoie de circa 6 luni pentru a produce efecte în economie. În plus, guvernarea PSD+ALDE a intrat în pâine abia în februarie, pentru că președintele a întârziat numirea prim-ministrului. Iar de la tehnocrați nu am primit proiecte mature care să genereze investiții și mai toate programele europene erau blocate. Acum, toate acestea s-au rezolvat și estimez că vom avea o creștere bună a investițiilor și în ultimul trimestru, când încep să se vadă efectele din PNDL și ale deblocării fondurilor europene”, a explicat Budăi.
Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 7 aprilie 2020, 7:51
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro