Curriculum Vitae
Comunicate de presă
Activitate parlamentară
2016-prezent (sen.)
2012-2016 (dep.)
inițiative legislative
întrebări și interpelări
moțiuni
luări de cuvânt în plen
votul electronic
declarație de avere
declarație de interese
2008-2012 (dep.)
www.mirceacazan.ro
 
Sunteti în sectiunea: Prima pagina > Legislatura 2012-2016 > Camera Deputaților > Mircea-Vasile Cazan > Comunicate de presa Versiunea pentru printare


primită de la domnul deputat Mircea Cazan (Grup PNL)
Până unde va merge Traian Băsescu?

La ultimele scrutinuri electorale Traian Băsescu s-a implicat în susținerea PDL. A făcut-o prin intervenții televizate, prin participarea la unele reuniuni mai mult sau mai puțin electorale ale fostului partid de guvernământ.

Evident totul cu ocolirea prevederilor Constituției. În paralel, a atacat la baionetă direct și prin intermediul propagandei portocalii adversarii politici ai PDL.
Acum se pare că Traian Băsescu a trecut la un nivel superior. După ce prin intermediul consilierilor prezidențiali a înființat Fundația Mișcarea Populară, s-a înscris oficial în această fundație. Scopul fundației este unul foarte clar: acela de a servi drept paravan, gazdă și vehicol de comunicare și propagandă electorală pentru cei care din punct de vedere legal nu pot să se înscrie în Partidul Mișcarea Populară. Mă refer în special la primarii care dacă s-ar înscrie în PMP și-ar pierde mandatele, la consilierii prezidențiali rămași în funcție și evident la Traian Băsescu.
În calitate de membru al acestei fundații, Traian Băsescu va participa nestingherit la mitinguri, marșuri electorale (la orice acțiune de fapt) ale PMP, care, mai mult ca sigur se vor desfășura având drept organizator Fundația Mișcarea Populară. Traian Băsescu va fi prezent peste tot și va îndemna direct electoratul să voteze cu PMP (în campania pentru alegerile europarlamentare) iar în campania pentru prezidențiale va îndemna electoratul cu candidatul PMP pe care evident tot el îl va desemna.
La acuzațiile care îi vor fi aduse pe bună dreptate privind încălcarea flagrantă a Constituției, cu siguranță (și cu tupeul cu care ne-a obișnuit) Traian Băsescu va spune că „nu în calitate de președinte al României, ci în calitate de membru al fundației participă la manifestări electorale”. Și evident că nu a încălcat Constituția.
Această „activitate” a președintelui este însă cea mai puțin periculoasă. Urmează o serie de turnee prin țară – începutul a fost făcut la Cluj Napoca – pentru a racola primari (pentru început din PDL, dar vor fi vizați și alții din alte partide) care, sub umbrela Fundației Mișcarea Populară să lucreze activ pentru PMP.
Îmi este teamă că sabotarea de până acum a Executivului și a Legislativului a fost doar un antrenament. Traian Băsescu spune că nu va semna acordul cu FMI, după care în campanie va acuza guvernul de probleme care se vor ivi în relația cu FMI. Traian Băsescu, în mod direct (dar și cu sprijinul neprecupețit al CCR) a reușit să blocheze organizarea unui referendum constituțional în paralel cu alegerile prezidențiale, dar în campanie va spune că majoritatea de 70% a USL nu a fost în stare să rezolve revizuirea Constituției. Îmi pun totuși o întrebare: până unde va merge Traian Băsescu?
Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 9 aprilie 2020, 4:59
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro