Plen
Ședința Camerei Deputaților din 9 iulie 1997 (sesiune extraordinară)
Sumarul ședinței
Stenograma completă

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
23-11-2022
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 1997 > 09-07-1997 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 9 iulie 1997 (sesiune extraordinară)

3. Dezbateri asupra proiectului de Lege privind taxele judiciare de timbru.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

................................................

Vom intra în ordinea de zi și urmează să luăm în dezbatere proiectul de Lege privind taxele judiciare de timbru.

Înainte, însă, vă aduc la cunoștință cele discutate la Biroul permanent de astăzi dimineață în legătură cu Sesiunea parlamentară extraordinară. Și vă rog să fiți atenți, ca să puteți să urmăriți exact această hotărâre.

Deci, noi, practic, în ordinea de zi a acestei sesiuni parlamentare extraordinare, mai avem proiectul de Lege privind taxele judiciare de timbru, o lege aflată în procedură de urgență și care are un număr destul de mic de articole și practic, două voturi finale, votul final la proiectul de Lege de modificare și completare a Legii de organizare judecătorească și pentru această Lege privind taxele de timbru.

Cu aceasta se încheie ordinea de zi a actualei sesiuni parlamentare extraordinare și, ca atare, sesiunea noastră. Totuși, având în vedere că am primit niște rapoarte de mediere, dintre care unul este extrem de important, este vorba de cel pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe în perioada vacanței parlamentare. Acest raport de mediere a fost adoptat astăzi dimineață de Senat. Din cauza procedurilor noastre mai stricte, regulamentare, va trebui să facem o nouă sesiune extraordinară de o zi și jumătate, până la sfârșitul zilei de mâine probabil, în care să discutăm aceste proiecte de mediere și să anunțăm plenului proiectele de legi adoptate de ambele Camere și pentru care dumneavoastră vă veți putea exercita dreptul de sesizare a Curții Constituționale. Probabil că această anunțare se va face în cursul zile de mâine pentru proiectele de legi care sunt în adoptare la ora actuală la Senat. Deci, având în vedere aceasta, s-ar putea, eventual, să rămână și pentru vineri o coadă asta o s-o stabilim la Biroul permanent de astăzi, de la ora 12,30.

Practic mai sunt la ora actuală 2 rapoarte de mediere, care pot intra pe ordinea de zi a acestei minisesiuni parlamentare și care probabil vor fi dezbătute începând cu astăzi după amiază. E vorba de Legea pentru abilitarea Guvernului pentru a emite ordonanțe și de Legea pentru modificarea Legii pentru organizarea Curții Constituționale. S-ar putea să mai apară până la prânz și vreun alt raport de la vreo comisie de mediere.

Acum, în continuare, intrăm în ordinea de zi cu proiectul de Lege privind taxele judiciare de timbru. În ședința noastră din 2 iulie 1997 s-a aprobat de către plenul Camerei procedura de urgență pentru acest proiect de lege.

Rog biroul Comisiei juridice să propună timpul total pentru dezbaterea acestui proiect de lege și timpul de dezbatere pe articole.

Domnul deputat Emil Popescu, președintele comisiei.

Vă rog.

Domnul Emil Teodor Popescu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor colegi,

Vă propun, ținând seama de numărul de articole și de caracterul legii, în principiu, un timp de o oră și jumătate pentru dezbaterea legii și 3 minute pentru... (Vociferări în sală) Vi se pare mult? Mult?

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Poate să fie mai mult, dacă...

Domnul Emil -Teodor Popescu:

Domnilor, mai bine să fie o oră și jumătate și terminăm mai repede. Dacă terminăm mai repede, nici o problemă. Eu v-am propus în mod obiectiv o oră și jumătate. Mie mi se pare că e bine. Dacă vom termina mai repede nu e nici o pagubă, și 3 minute pentru fiecare luare de cuvânt. Și v-aș propune, în principiu, indiferent de aspectele formale, sigur că se pot da și replici, dar numai când e cazul, pe chestiuni importante.

Vă mulțumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Deci, s-au făcut propunerile, 3 minute de intervenție și o oră și jumătate.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

În unanimitate, s-au aprobat timpii.

În continuare, trecem la dezbaterea propunerii legislative, direct pe articole. Comisia a hotărât ca acest proiect să fie supus dezbaterii Camerei în forma în care a fost prezentată legea și adoptată de Senat, fără nici un fel de amendament și există niște amendamente cuprinse în anexa la raportul suplimentar, niște amendamente făcute și respinse.

Vom începe cu titlul legii, la care nu există amendamente respinse.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.1, nu sunt nici aici amendamente respinse.

Voturi pentru?

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.2 alin.1, există amendament respins.

Domnul deputat Gaspar. Din partea Grupului parlamentar PDSR, sunt toate aceste amendamente care au fost respinse.

Vă rog.

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule președinte,

Aș dori ca președintele Comisiei juridice, de disciplină și imunități să comunice Camerei, dacă a fost primit la comisie avizul Comisiei pentru buget-finanțe, bănci, pentru că în cuprinsul raportului nu se face nici un fel de mențiune. Înainte de a dezvolta, după aceea, amendamentele, aș vrea să știu dacă Comisia pentru buget-finanțe, bănci a avizat acest proiect de lege.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnule deputat Emil Popescu, președintele Comisiei juridice, vă rog.

Domnul Emil-Teodor Popescu:

Doamnelor și domnilor deputați,

Datorită ritmului în care s-a lucrat, noi ne-am consultat cu Comisia pentru buget-finanțe, bănci, am discutat toate soluțiile, raportul se întocmea în timp ce comisia lucra.

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule președinte,

Vreau să vă informez că afirmația este inexactă. Am verificat la Secretariatul general, ca să vedem dacă există acest aviz al comisiei. Nu există avizul comisiei. Pentru că vreau să vă spun, că amendamentul pe care îl pun în discuție este un amendament de specialitate, care ar fi trebuit să fie clarificat de către Comisia pentru buget-finanțe, bănci, din cauza aceasta am... Deci, amendamentul pe care noi l-am propus, susținea să se facă o diferențiere între tranșele care sunt prevăzute pentru stabilirea taxelor.

Modul în care se prezintă proiectul de lege, în legătură cu aceste tranșe, va crea o mare problemă în aplicarea și stabilirea taxelor de către instanțele judecătorești. Și vă rog să observați și dumneavoastră și aș vrea să știu cam în ce mod ar putea o instanță să stabilească o taxă pentru o acțiune a cărei valoare este stabilită la 100 000 de lei, unde va fi încadrată? Va fi încadrată la lit.a), unde se prevede că pentru o acțiune a cărei valoare este de 100 000 de lei, taxa este de 5000 lei, sau la lit.b), unde pentru o acțiune având aceeași sumă de 100 000 de lei, taxa este de 5 000 lei, plus 10% - pentru ce depășește 100 000 de lei.

Comisia a respins amendamentul pe care noi l-am propus, cu următoarea motivare: "În proiectul inițial..." și, vă rog, rețineți acest lucru, "... redactarea articolului a fost conform amendamentului Modificarea acestuia s-a făcut ținându-se cont de punctul de vedere al specialiștilor în finanțe din Grupul PDSR de la Senat".

Vreau să spun că în Grupul PDSR de la Senat, acolo noi avem bancheri. Finanțiști specialiști pe probleme de taxe și impozite avem aici la Camera Deputaților. Iar eu, ca să fie clar în legătură cu modul în care trebuie tratat acest amendament, am să apelez ca să aibă intervenție pe acest amendament pe bdomnul Iuliu Vida, din partea dreaptă, iar de pe partea stângă să intervină domnul deputat Florian Bercea. Fiecare să-și expună punctul de vedere în legătură cu amendamentul care a fost adus în discuție, dat fiind vorba că se invocă aici autoritatea unor finanțiști de la Senat și nu știu dacă comisia noastră trebuia să gândească pe baza a ceea ce au spus cei de la Senat sau pe ceea ce era corect să stabilească - tranșele acestea diferențiate, pentru a da posibilitatea și a nu pune în încurcătură instanțele atunci când ar urma să stabilească nivelul taxelor.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul ministru Valeriu Stoica, din partea inițiatorului.

Domnul Valeriu Stoica:

Domnule vicepreședinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Eu prețuiesc foarte mult intervenția domnului Gaspar și o prețuiesc foarte mult pentru că inițial proiectul nostru de lege a fost făcut în sensul în care spune domnia-sa, dar la Senat, un distins parlamentar PDSR, cu care domnul Gaspar este foarte bun prieten, domnul Marin Stelian, mare specialist în finanțe, a spus că n-a întâlnit în viața domniei sale o asemenea formulă, anume aceea propusă de noi și împărtășită de domnul Gaspar și a făcut un amendament la acest text. Și a făcut un amendament în sensul că nu trebuie să se spună de la 100 001 lei etc. să nu mai apară cu un leu, la nici o tranșă dintre cele prezentate aici. Pentru că eu mi-am dat seama, chiar dacă nu sunt specialist în finanțe și nici matematician, că ceea ce spune domnul Marin Stelian nu este riguros exact, am ajuns la un compromis. Și care este compromisul, care înlătură orice dificultate de interpretare?

Dacă urmăriți art. 2, în partea stângă am adoptat soluția domnului Marin Stelian, pentru că domnia-sa și-a impus punctul de vedere colegilor care l-au privit ca pe un "guru" în materie de finanțe, afirmația dumnealui că n-a văzut în viața dumnealui un asemena tabel ca cel propus de noi i-a făcut pe senatori să-l agreeze dintr-o dată și să-i accepte amendamentul și atunci, ca să salvez situația, am propus ca în partea dreaptă să se facă precizarea : "pentru ce depășește 100 000 de lei sau pentru ce depășește 1 000 000 de lei". Și atunci, această precizare din partea dreaptă înlătură orice echivoc, asta înseamnă că inclusiv suma rotundă se include în tranșa anterioară, iar suma care începe cu un leu în plus față de tranșa anterioară se include la tranșa care majorează taxa de timbru.

Iată de ce, față de această precizare, nu mai este nevoie de nici o rectificare a acestui text de lege. Ajungem la situația ciudată, doamnelor și domnilor, în care la Senat se face un amendament de către PDSR, se adoptă amendamentul, iar aici, un alt parlamentar PDSR face amendamentul, ca să ne întoarcem la ceea ce a fost inițial. Lucrul acesta, oricâtă necomunicare ar exista între grupurile parlamentare de la Senat și de la Camera Deputaților, mi se pare foarte nelalocul lui.

Iată de ce, vă rog să respingenți amendamentul și să mențineți textul așa cum este, pentru că ceea ce este important este sensul textului, iar sensul textului este stabilit prin ceea ce am precizat în partea dreaptă a acestui tabel.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile Stan (din bancă):

Cine are dreptate?

Domnul Valeriu Stoica:

Am făcut o dreptate solomonică, pentru că ceea ce este important este că să se înțeleagă foarte bine că tranșa anterioară include suma rotundă, iar tranșa ulterioară începe de la suma anterioară la care se adaugă un leu. Și lucrul acesta rezultă din precizarea făcută în partea dreaptă, "pentru ce depășește 100 000 de lei", "pentru ce depășește 1 000 000 de lei" etc. Deci nu mai există nici un echivoc.

Vă mulțumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Gaspar.

Vă rog.

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule președinte,

Am rugat să fie invitat și să-și spună punctul de vedere și domnul deputat Iuliu Vida, care este specialist-finanțist. Și eu vă mai spun și altceva. Vă rog să , și să vedeți că modul de stabilire al tranșelor și de calculare al impozitului se face în această structură, diferențiat între tranșe.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Emil Popescu.

Vă rog.

Domnul Emil Teodor Popescu:

Doamnelor și domnilor deputați,

Îmi pare rău că trebuie să vă spun, nici n-ar trebui să ne ocupăm de o astfel de problemă, care este... îmi pare rău, domnul Gaspar, noi îl prețuim atât de mult... Însă, eu cred că la nivelul dânsului a fost o lipsă de informare în ce privește poziția colegului dânsului de la Senat.

Domnul Acsinte Gaspar:

Nu mă interesează poziția de la Senat!

Domnul Emil-Teodor Popescu:

Nu e așa, că nu vă interesează, că trebuie să aveți coerență, dacă-mi răspundeți așa, domnule Gaspar, "Nu mă interesează!", atunci vă răspund că la mijloc este altceva decât dezinformare. Eu cred că dumneavoastră nu ați fost informat de poziția colegului dumneavoastră.

Prin urmare, proiectul vine cum ați dorit dumneavoastră.

Cineva de la Senat, din partea dumneavoastră zice să eliminăm 1(unul) acela și să punem 0 (zero), adică este vorba - toată discuția în Parlamentul acesta - de 1 leu. Deci, până în 10 lei este atât, de la 11 lei, asta vrea domnul Gaspar, să fie atât. Or, proiectul a fost modificat, dar atunci ministerul a cerut adăugarea în coadă a exprimării gramaticale normale. Și anume: "pentru ce depășește un milion sau pentru ce depășește 5 000". Dumnealui zice așa: "pentru până la 5000 lei e bine zis, pentru tranșa următoare trebuie să se zică 5 001 lei", nu-i așa domnule Gaspar? Si, eu vă spun ori dumneavoastră acceptați... nu trebuie să vă supărați pe mine, și-mi pare rău că faceți toate amendamentele astea pe fleacuri, fiindcă sunt niște chestii de o virgulă sau de un leu și judecătorii știu să aplice. Nimeni n-o să facă confuzie între tranșa până într-o 100 000 lei și peste 100 000... se înțelege că acțiunea care este la valoarea de 100 000 de lei intră, fiindcă nu depășește, așa cum spune textul, intră până la 100 000 lei. Dacă este 100 001, atunci, fiindcă depășește 100 000, înseamnă că este la tranșa următoare, dacă vreți să citiți și restul textului. Dar eu vă rog respectuos, dacă nu acceptați că ați fost în necorelare cu colegul dumneavoastră, înseamnă că o faceți special. Nu vreau să spun alt cuvânt, nu. Și eu nu cred asta, eu vă cred că sunteți un om corect și de bună credință, dar nu ați fost informat de ceea ce este acolo.

Deci, domnul Stelian a făcut amendament contrar celui făcut de dumneavoastră. Senatul se supune, atunci ministerul zice, bine, dar trebuie să facem precizarea, exact precizarea pe care o doriți și s-a făcut: "pentru ce depășește", "pentru ce depășește", "pentru tot ceea ce depășește"... cuvintele acelea, de aceea s-au adăugat. Deci, acum textul este logic și-i răspund domnului coleg, că era un domn coleg care a întrebat aici: care are dreptate. Textul, așa cum este la ora actuală este corect și varianta inițială a ministerului era corectă. Iar varianta propusă de domnul Stelian a fost la rândul ei altoită cu adaosul: "pentru ce depășește" și cuvintele "pentru ce depășește" rezolvă problema.

Prin urmare, în orice variantă am merge, lucrurile sunt foarte clare. Vă rog, să respingeți amendamentul.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnule deputat Gaspar, mențineți amendamentul din partea grupului? Ca să pot trece la vot.

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule președinte,

În primul rând, reflecțiile pe care le face domnul președinte, Emil Popescu, sunt deranjante, adică, nu știu, dânsul tratează cu oarecare superficialitate amendamentele... că sunt de o virgulă, că sunt de un leu, de nu știu ce...

Eu vreau să fiu foarte riguros și v-am spus, luați și dumneavoastră Legea cu privire la impozitele pe salarii și o să vedeți că este structurată exact cum v-am spus eu. Cât privește lipsa de informație, de necorelare cu Senatul, nu știu dacă pentru mine trebuie ca aceasta să devină obligație, pentru mine, ceea ce consider că trebuie să fie corect, este modul în care apare textul de lege. Adică mie nu-mi este indiferent dacă un text de lege pe care îl votez este bine redactat, chiar și din punct de vedere al unei virgule, domnule Popescu.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Bun. Vă rog frumos să vă ocupați locurile în sală și să fiți atenți. Supun la vot amendamentul făcut de Grupul parlamentar PDSR și care a fost respins de comisie și de inițiator, privind conținutul art.2 alin.1.

Voturi pentru? 19 voturi pentru, insuficiente pentru a trece.

Vă supun spre aprobare primul alineat al art.2, în forma inițiatorului.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă? 5 voturi împotrivă.

Abțineri? Vă rog să numărați abținerile. 6 abțineri. A fost adoptat alin.1, în forma inițiatorului.

Alin.2. Aici nu sunt amendamente respinse.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Alin.3, nu sunt amendamente respinse.

Voturi pentru?

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.2, în ansamblul său.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă? 3 voturi împotrivă.

Abțineri? 3 abțineri.

A fost adoptat.

Art.3, nu sunt amendamente respinse.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.4, nu sunt amendamente respinse.

Voturi pentru?

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.5, nu sunt amendamente respinse.

Voturi pentru?

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Nu sunt amendamente respinse nici la art.6.

Voturi pentru?

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Nu sunt nici la art.7.

Voturi pentru?

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Nu sunt amendamente nici la art.8.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La art.9 alin.1 este un amendament respins, al Grupului parlamentar PDSR.

Domnul Acsinte Gaspar:

Renunțăm, domnule președinte.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Deci, Grupul parlametnar PDSR renunță la amendament.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă? Un vot împotrivă.

Abțineri?

A fost adoptat în forma inițaitorului.

Art.10, nu sunt amendamente respinse.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

De asemenea, la art.11.

Voturi pentru?

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La fel la art.12.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La art.13.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.14.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.15.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.16.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.17.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.18.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.19.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.20.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.21.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.22.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.23.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Art.24.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Articolul 25.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Articolul 26.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

La art. 27 există un amendament respins de comisie, făcut de Grupul parlamentar P.D.S.R.

Vă rog, domnul deputat Gaspar.

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule președinte,

Textul, așa cum este redactat, deci: "Ministerul Finanțelor va crea un cont bugetar separat, pentru încasarea veniturilor prevăzute la art. 25 și 26 din prezenta lege, pe care-l va comunica Ministerului Justiției, Curții Supreme de Justiție, Parchetului de pe lângă aceasta, Uniunii Avocaților..."

Vreau să spun că nu există această instituție "... Parchetul de pe lângă aceasta..." Adică, dacă la art. 26, cu care trebuie corelat, se arată că toate sumele acelea încasate se cuprind distinct în bugetul de venituri și cheltuieli al Ministerului Justiției, al Curții Supreme de Justiție și al Ministerului Public, nu înțeleg de ce la art. 27 când se crează acest fond bugetar, nu mai apare Ministerul Public și apare "...Parchetul de pe lângă aceasta", adică "... Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție".

Vreau să-i spun domnului ministru și președintelui comisiei că nu va fi un motiv de mediere faptul dacă în art. 27 vom trece exact cel care va fi beneficiarul acestui cont, "... Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție" sau "Ministerul Public", dar, în nici un caz, nu putem ca în text să apară: "... contul va fi deschis pentru Parchetul de pe lângă aceasta...", înțelegând "... de pe lângă Curtea Supremă de Justiție", probabil.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul ministru Valeriu Stoica, din partea inițiatorului.

Domnul Valeriu Stoica:

Eu am reținut faptul că acest amendament n-ar fi motiv de mediere, dar nu sunt de acord cu amendamentul pentru că, pe fond, nu poate fi primit și iată de ce: Ministerul Public nu este o instituție prin ea însăși, coordonată de Ministerul Public, ca și când ar fi un minister obișnuit. În realitate, Ministerul Public nu este un minister obișnuit, cum bine cunoașteți, este un cadru general, în care sunt integrate toate Parchetele.

Ca urmare, ceea ce este important, este să vedem cine din această instituție are atribuții în probleme de buget. Or, în momentul de față, în problemele de buget, atribuțiile sunt repartizate numai Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, care, practic, se ocupă de bugetul integral pentru tot Ministerul Public.

Deci, instituția care este nominalizată în momentul de față în Legea bugetului nu este Ministerul Public, pentru că Ministerul Public nu există în realitate ca minister, este ca și cum am spune că toate instanțele judecătorești din România formează Ministerul Justiției. Nu este adevărat. Instanțele formează justiția.

Ministerul Public, ca atare, nu este o instituție în sensul ministerelor. Termenul acesta, de "minister", din păcate a creat și creează numeroase complicații, pentru că toată lumea când vorbește de "Ministerul Public" se gândește că este vorba de un minister obișnuit. Nu. Este vorba de o denumire tradițională, care desemnează o structură instituțională, în care sunt integrate toate Parchetele. Sunt două denumiri diferite în art. 26 și 27, și îl rog pe domnul Gaspar să mă urmărească, pentru că vreau să vă explic de ce în art. 26 s-a folosit "Ministerul Public", iar în art. 27 s-a folosit "Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție". În art. 26 este vorba, într-adevăr, de cheltuielile care privesc întregul Minister Public, adică toate Parchetele, pe când în art. 27 este vorba de cel care trebuie să se ocupe de chestiunile bugetare pentru întreg Ministerul Public. Iar pentru întreg Ministerul Public, chestiunile bugetare nu sunt rezolvate de Ministerul Public, ca atare, că nu există. Dacă aici apare "Ministerul Public", cui trimitem noi adresa pentru aceste chestiuni bugetare? Nu se poate trimite, pentru că este o abstracție Ministerul Public. Instituția concretă, care primește această adresă este "Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție".

În momentul în care am redactat textul ne-am gândit exact la această chestiune, pe care a ridicat-o domnul Gaspar, și, realizând diferența dintre o abstracție și o realitate, am făcut această diferențiere între cele două texte, 26 și 27.

Vă mulțumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Gaspar.

Domnul Acsinte Gaspar:

Eu zic că ar trebui să verificăm anexa la Legea bugetului și să vedem cine este ordonatorul principal de credite. Este Ministerul Public, sau este Parchetul General. Bun.

Atunci, dacă ordonatorul principal de credite este Parchetul General, nu poate, potrivit art. 26, Ministerul Public să cuprindă distinct în bugetul său, când el n-are buget...

Din partea dreaptă a sălii:

Buget separat!

Domnul Acsinte Gaspar:

Și, dacă vreți, în final, în tot cazul, acceptați ideea că nu puteți în art. 27 să spuneți: "... Parchetul de pe lângă..." Spuneți: "...Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție...", măcar să apară ca instituție corectă, și v-am spus că asta nu duce la mediere. (Comentarii în sala de ședință).

Domnul Valeriu Stoica:

Deci revin asupra ideii pe care v-am spus-o: bugetul este pentru Ministerul Public, dar apare ca ordonator de credite pentru Ministerul Public, în integralitatea lui, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Iar aici, în art. 27, dacă doriți, putem să spunem expres: "... Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție...", dar n-am vrut, din punct de vedere redacțional, să facem o repetare , că înainte se spune "... Curtea Supremă de Justiție", și, după care, se spune: "... Parchetul de pe lângă aceasta". Dacă am fi spus: "...Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție", apărea o repetare în raport cu sintagma anterioară și am dorit să evităm repetarea. Mi se pare că, din punct de vedere logic, lucrurile sunt limpezi.

Cum doriți... Dacă vi se pare că este absolut necesar să spunem: "... Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție..."

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Deci, eu vă propun, totuși, să supunem la vot amendamentul...

Vă mențineți amendamentul, în primul rând, domnule deputat Gaspar?

Domnul Acsinte Gaspar (din sală):

Aceasta am propus: "... Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție".

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Bun. Vă supun spre aprobare amendamentul propus de P.D.S.R., amendament care a fost respins de comisie și care este respins și de inițiator.

Deci, pentru acest amendament, voturi pentru? Numărați, vă rog. Sunt 18 voturi pentru, insuficient .

Vă supun spre aprobare art. 27, în versiunea inițiatorului.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă? Un vot împotrivă.

Abțineri? Sunt 3 abțineri.

Adoptat.

Articolul 28. Există, de asemenea, un amendament. Renunțați la el? Deci, Grupul parlamentar P.D.S.R. renunță la acest amendament, care fusese respins de comisie. Articolul 28, în versiunea inițiatorului.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Articolul 29.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Articolul 30.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

Abțineri?

A fost adoptat în unanimitate.

Cu aceasta, am trecut acest proiect de lege pe articole, și rămâne votul final, la ora 11,00...

Da. Vă rog. Domnul deputat Dan Constantinescu, președintele Comisia pentru buget, finanțe și bănci. Vă rog.

Domnul Dan Constantinescu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Deși nu ține de activitatea propriu-zisă a comisiei, pentru că au fost totuși o serie de voturi împotrivă și abțineri, la art. 2 și 9, aș vrea să lămurim totuși această problemă, înaintea votului final, ca să fim totuși clarificați.

Această scară de impozitare este o scară continuă. Deci, practic, orice element de la mijlocul sau din parcursul scării, este impozitat la fel, fie că este inclus în precedentul sau în următorul alineat. Și am să dau un singur exemplu, ca să ne lămurim definitiv: la art. 9 alin. b), la suma de 5 milioane lei, aplicând 3% la diferența de 4 milioane lei, avem 120 mii, plus 40.000, avem 160.000. Potrivit alin. c), îl impozităm tot cu 160.000. Fiecare element intermediar din această scară de impozitare este impozitat astfel, fie după paragraful precedent, fie după cel ulterior.

Acesta este motivul pentru care nu este o problemă de finanțe, ci o problemă de aritmetică simplă, scara de impozitare fiind continuă.

Vă mulțumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

În momentul de față, am anunțat încă de ieri, ora 11,30 pentru votul final asupra acestor două legi.

O să rog toți liderii de grupuri parlamentare să anunțe colegii pe unde se află. Este foarte posibil ca votul să fie nominal și rugămintea este să-i anunțați pe absolut toți colegii, că la ora 11,30 începem votul asupra acestor legi.

Până atunci, avem o scurtă întrerupere a programului nostru, pentru consultări la grupuri și vă rog foarte mult să...

Domnul Acsinte Gaspar:

Membrii Grupului parlamentar P.D.S.R. sunt invitați la Sala de la P1.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Deci, la ora 11,30 o să supun la vot metoda de vot și vom trece pe urmă la votul propriu-zis.

*

Pauză

*

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti duminică, 27 noiembrie 2022, 4:40
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro