Domnul Florea Simion: Doamnelor și domnilor deputați, După căsăpirea creștin-democrată a minerilor la Stoenești, actuala putere crede că-și poate permite orice. De 3 săptămâni asistăm la un spectacol jalnic de mistificare a realității. Democrația și statul de drept, spun ei, care s-au autointitulat democrați, au ieșit întărite din confruntarea cu minerii. Poliția și jandarmeria sunt vajnice apărătoare ale legii. Doar profesorii, medicii, patronii întreprinderilor mici și mijlocii, șoferii, muncitorii de la roman Brașov și Sidex Galați par să fie neînțelegători și nu vor să înțeleagă valul de binefaceri care s-a abătut asupra țării. Dar puterea nu se încurcă în amănunte. După același scenariu pe care îl exersează de aproape 2 ani și jumătate, Puterea provoacă o criză, pentru ca apoi să se erijeze în salvatoarea națiunii, în promotoarea statului de drept și a democrației. Cei care încearcă să demonteze mârșăvia sunt catalogați drept dușmani ai țării, ai economiei de piață. Când face jocul Puterii, justiția își face datoria. Când nu, judecătorii sunt comuniști, relicve ale trecutului. După Costești n-am văzut nici o analiză serioasă, responsabilă a cauzelor care au condus la protestul minerilor. Am văzut, în schimb, analiza activității unor generali care, nefiind pe placul unora, au fost scoși în rezervă. Dintr-un fapt banal ca arestarea lui Miron Cozma s-a încercat și se încearcă abaterea atenției opiniei publice de la adevăratele probleme cu care se confruntă oamenii. Aud că se pregătește lansarea pe piață a casetei cu arestarea liderilor minerilor. Totul se face după tipicul marilor lansări de filme din industria show-businessului american. În același timp se caută țapi ispășitori în rândurile Opoziției. Liderii PDSR au devenit țintele unui atac perfid și concertat prin care se încearcă, a câta oară, discreditarea lor și deturnarea preocupării oamenilor de la problemele grave ale țării. Doamnelor și domnilor deputați, Actuala putere vrea cu orice preț să construiască capitalismul după chipul și asemănarea ei. Obsesia cu singura alternativă pe care își închipuie că o reprezintă s-a transformat deja într-o veritabilă parodie. Sindromul Stoenești este începutul statului polițienesc pe care Puterea se străduiește de doi ani să-l construiască. Un stat în care Opoziția, sindicatele, societatea civilă ar trebui să fie cuvântul de ordine. Atacurile josnice la adresa liderilor PDSR fac parte dintr-un scenariu grosolan care urmărește perpetuarea la putere prin forță a actualilor guvernanți. Dar o țară nu se conduce cu amenințarea cu forța, vremurile când se putea face asta au apus de mult. Prin înfricoșare și teamă nu se poate construi nimic durabil, așa cum nu se poate construi nimic cu niște oameni disperați.
|