|
Domnul Traian Neculaie Rânja: Domnule președinte, Doamnelor și domnilor colegi, Am așteptat cu interes desfășurarea grevei de avertisment inițiată de către marile centrale sindicale și cred că avem motive întemeiate să sperăm cu toții într-o stabilitate socială, dacă nu într-o pace socială. În Iași, județul pe care-l reprezint, ca și în majoritatea județelor țării, liderii sindicatelor din societăți au înțeles că mai importante sunt revendicările sectoriale, specific sindicale, decât angrenarea într-un program vast și ambițios, cu conotații politice. De aceea, folosesc termenul de stabilitate și nu de pace socială, pe care, de altfel, îl resping. Nu trebuie să transpunem în mediul sindical termeni precum "pace" și "război", pentru că un conflict de muncă, inclusiv o grevă generală, arareori produce învingători. Cred că stabilitatea socială nu trebuie interpretată idilic, ca o stare în care nu există nici un conflict de interese. În societatea românească există și vor exista întotdeauna conflicte de interese, pentru că aceasta este logica pluralismului. Problema este ca ele să fie conciliate într-un cadru coerent, să evităm excesele de orice fel. Mi se pare semnificativ mesajul pe care membrii de sindicat și liderii de la bază l-au transmis ieri conducerii marilor centrale sindicale. Oamenii au multe probleme justificate, dintre care majoritatea fac obiectul acțiunii sindicale, însă nu greva generală este soluția de rezolvare, ci acțiunea continuă și perseverentă, inclusiv din partea conducerii naționale a sindicatelor. Cred că sunt în acordul liderilor naționali când afirm că la momentul bilanțului, câteva conflicte de muncă, prevenite sau rezolvate favorabil, valorează mult mai mult în ochii salariaților decât o grevă generală ratată. S-a vorbit mult în ultimele luni de ambițiile politice ale liderilor sindicali. Nu este nimic condamnabil în a avea ambiții politice. Avem două cazuri de politicieni de succes plecați din mediul sindical: unul a ajuns prim-ministru, celălalt, membru al Biroului permanent al Camerei Deputaților. Abstracție făcând de perioada când unul dintre ei a deținut funcția de prim-ministru, nu cred că influența de acum a domniilor lor o depășește pe cea exercitată pe vremuri, când erau lideri sindicali. Iar actualii lideri sindicali au, la rândul lor, o influență pe care și-o pot transforma în prestigiu. Și, spre meritul lor, unii lideri județeni sau naționali chiar reușesc așa ceva. Este mult mai ușor pentru un guvern să negocieze, chiar să se confrunte cu lideri sindicali de prestigiu, care nu au nevoie să-și testeze lunar forțele, chemând la greva generală. Sindicatele, asemeni tuturor organizațiilor societății civile, au tot dreptul să emită opinii politice. Nu cred, însă, că este în interesul lor să forțeze punerea lor în aplicare prin metoda de gen "totul, sau nimic". Am urmărit comportarea unor sindicate occidentale, care reușesc să-și îndeplinească multe dintre obiective fără a fi nevoite să recurgă la amenințarea cu greva. Nu numai că acolo există deja o cultură a negocierii, pe care noi, atât sindicatele, cât și clasa politică, abia o deprindem, dar într-o negociere îți fixezi obiective parțiale, stabilești strategii, imaginezi compromisuri, nu te aștepți ca partenerul să accepte chiar tot din ceea ce îți propui. Amenințările și presiunile, ca să nu mai vorbim de șantaj, sunt călăuze proaste într-un proces de negociere. Închei, exprimându-mi speranța că instituțiile create pentru a facilita dialogul între partenerii sociali, vor căpăta cât mai grabnic consistență, pentru că astfel se va crea un climat mai propice negocierilor, un mediu de dialog în care nimeni, nici Guvernul, nici patronatul, nici sindicatele să nu cadă în greșeala de a plusa mai mult decât o permite miza jocului. Vă mulțumesc pentru atenție.
|
