Plen
Sittings of the Chamber of Deputies of June 14, 1999
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2020-present
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
09-06-2021 (joint)
11-05-2021
Video archive:2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 1999 > 14-06-1999 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of June 14, 1999

2. Aprobarea ordinii de zi pentru perioada 14-18 iunie 1999.

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulțumesc.

Doamnelor și domnilor deputați,

Programul de lucru a fost votat în ultima ședință a săptămânii precedente, respectiv joi. Rog distinșii colegi să facă liniște aici, aproape de prezidiu. Dacă la ordinea de zi, așa cum v-a fost propusă astăzi de Biroul permanent există obiecțiuni. Domnul Márton Árpad.

Deci, obiecțiunile pot fi făcute în numele grupurilor parlamentare de liderul de grup sau de împuternicitul acestuia.

Domnul Márton Árpad Ferenc:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

În numeole Grupului parlamentar al UDMR, al cărui vicelider sunt, solicit ca pct.4 de pe ordinea de zi de luni să ajungă la pct.1 pe ordinea de zi de marți. Toate aceste trei rapoarte de mediere au o importanță, într-adevăr, majoră, însă mi se pare, având în vedere raportul voluminos la pct.3 respectiv pct.4 că nu o să putem să terminăm aceste rapoarte astăzi și în loc să avem cât mai repede aceste legi, vom avea cât mai târziu. Ca atare, propun ca pct.4 să fie primul pe ordinea de zi de marți și să sperăm că marți vom termina și cu această lege.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Domnul Stanciu.

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi,

Este evident că un raport care este așteptat de peste 5 luni de zile, este necesar a fi introdus în dezbatere. Se ivesc însă două probleme pe care v-aș ruga să le analizați și să dispuneți, prin votul dumneavoastră, în consecință.

O primă problemă privește faptul că s-au încheiat lucrările Comisiei de mediere miercuri, în jurul orei 17.00. A apărut în casele dumneavoastră acest raport cu semnăturile celor 14 membri, respectiv cei 2 președinți din partea Senatului și din partea Camerei Deputaților.

Ingineria, am putea spune, constă în faptul că atât subsemnatul, doamna profesoară Andronescu, cât și domnul profesor Secară, cu care am discutat, dar sunt convins că și ceilalți colegi din parte puterii nu au semnat acest raport în condițiile în care dumneavoastră îl aveți semnat. Discutând cu domnul Bantaș, care a răspuns din partea organului tehnic de finalizarea acestui raport, domnia sa a precizat clar că pagina care definește raportul reprezintă o pagină de semnături și că noi am semnat în zilele anterioare definitivării raportului pentru prezență și a atașat la raport, ultima pagină, semnăturile de acum câteva săptămâni, ceea ce cred că nu este corect și nici legal și ar trebui să se ia măsurile de rigoare asupra unui funcționar care găsește de cuviință să stabilească dânsul ce înseamnă raport și în ce condiții stabilesc acest raport, cu atât mai mult cu cât putea ca pe prima pagină să pună chiar demisia noastră, că a doua pagină erau semnăturile anterioare.

Prin urmare, aș cere ca, în nici într-un caz, acest raport să nu fie astăzi introdus pe ordinea de zi, ca fiecare dintre cei 7 membri ai comisiei să verifice textul final, cu notițele pe care le avem fiecare, să vedem în ce măsură corespund, să se întocmească raportul propriu-zis, să-l semnăm toți 7.

Deci, revin și propun ca astăzi să nu se introducă, să se introducă mâine, iar până mâine, noi să putem face corecturile necesare și să se ia măsurile cu cei care găsesc de cuviință că pot face orice dintr-un act oficial al Camerei Deputaților.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

A, deci președintele sau unul din președinții Comisiei de mediere contestă semnătura de pe raport! Domnul Gavra. Eu văd că există semnătură.

Domnul Ioan Gavra:

Domnule vicepreședinte,

Aș dori o propunere de modificare a ordinii de zi pentru ziua de luni, deci, de astăzi, săptămâna viitoare și ultima luni din sesiunea ordinară, dacă nu va fi și extraordinară, deci, după pct.7 de la ordinea de zi să fie introdusă propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.101/98 privind statutul Băncii Naționale a României. Am cerut în urmă cu două săptămâni dezbaterea în procedură de urgență și s-a adoptat acest lucru, comisia a înaintat raportul. Este vorba de modificarea unui singur articol și cred că el poate fi parcurs rapid în ziua de luni. Deci, un singur articol se modifică la această lege.

Ca atare, vă propun, întrucât este procedură de urgență, nu a fost înaintat raportul decât astăzi la Biroul permanent, de aceea nu apare în ordinea de zi, să fie trecut pe locul 8, după pct.7, deci, după Ordonanței de urgență a Guvernului nr.53/1999.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Alte propuneri dacă mai sunt pentru ordinea de zi? Doamna Andronescu.

Doamna Ecaterina Andronescu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Am venit la microfon ca să îmi alătur protestul celui pe care domnul Stanciu l-a prezentat aici în legătură cu modul în care a apărut și semnătura mea pe raportul final.

Vreau să vă informez asupra faptului că, în mod expres, am menționat în momentul în care am semnat prezența, că este vorba de semnătură pe prezența la Comisia de mediere și nu pe raportul final.

Desigur, susțin introducerea raportului pe ordinea de zi, întrucât este o lege așteptată de tot sistemul de învățământ și cred că este cazul să o discutăm și să o dăm în așa fel încât, din toamnă, școala să aibă această lege, însă procedura aceasta mi se pare că este total nedemnă pentru Parlamentul României.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Pofțiți, aveți microfonul, domnule vicepreședinte!

Domnul Gheorghe Secară:

Domnilor colegi,

Cu referire la raportul întocmit de Comisia de mediere, dați-mi voie să relev încă un aspect, și anume faptul că este anexat la acest raport un material care nu face parte din lege; este vorba de o anexă, care se referă la documentele școlare de care, în raport, cu referire la ce s-a votat în Comisia de mediere nu se face nici o mențiune cu privire la această anexă. Întrebarea este: ce caută această anexă la sfârșitul acestui raport. Deci, iată încă un element care mă face să afirm că totuși asupra acestui raport trebuie să mai ne uităm.

În al doilea rând, relev și faptul că la sfârșitul ședinței, din informațiile pe care le am, fiindcă nu am participat, am refuzat să particip la ultima parte a ședinței de lucru, datorită intervențiilor făcute de membrii din actuala Putere, acest raport nu a fost supus la vot, nu se face nici o referire cu privire la modul în care s-a votat, în final, acest raport.

În consecință, iată încă un viciu care îmi arată că trebuie să cerem, și personal cer, ca să fie trimis înapoi la Comisia de mediere, pentru ca să se aducă aceste corecturi.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Doamnelor și domnilor deputați,

Înțeleg că trei din cei care apar semnați aici, au semnat un alt formular care a fost introdus ulterior, clar?

Deci, în aceste condiții trimit raportul la Comisia de mediere, să se întrunească și să-l dezbată, să-l semneze și când Biroul permanent va fi sesizat cu un raport semnat de cei în drept, mergem mai departe. Domnul Adrian Năstase.

Domnul Adrian Năstase:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Consider și eu că, în cursul zilei de astăzi, ar trebui clarificate aspectele de formă care au fost invocate. Comisia de mediere, sigur că a fost dezînvestită o dată cu prezentarea raportului. Nu ea va putea să facă aceste clarificări, ele vor putea să fie prezentate totuși la nivel tehnic, vor putea fi clarificate în cursul zilei de astăzi, astfel încât consider și eu, alături de colegii noștri de la UDMR, că raportul Comisiei de mediere ar putea să înceapă să fie discutat de mâine dimineață, astfel încât, până mâine, aceste aspecte să fie puse în ordine și, într-adevăr, să putem să începem dezbaterea în condiții firești.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Doamnelor și domnilor deputați,

Comisia de mediere încetează când depune raportul sub semnătura celor care au alcătuit-o. Parte din cei care au alcătuit și condus această Comisie de mediere nu recunosc autenticitatea raportului, îl pun în discuție.

Domnul Ioan Gavra (din bancă):

Dacă este fals, semnat fals, este grav!

Domnul Vasile Lupu:

De aici decurge consecința că noi nu putem însuși în plen un raport fals, dacă așa este, și Comisia de mediere să vină cu un raport semnat din cei care au dezbătut.

Domnul Márton Árpad.

Domnul Márton Árpad Ferenc:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Aici au luat cuvântul patru reprezentanți ai diferitelor grupuri parlamentare. Trei dintre aceștia au propus ca pct.4 de pe ordinea de zi de astăzi să fie primul punct pe ordinea de zi de mâine, chiar și cei care au invocat niște vicii de formă au spus, inclusiv domnul președinte al comisiei, au spus că aceasta se poate rezolva până mâine. Eu nu îmi aduc aminte să fi existat vreodată în plenul acestor Camere soluții ca să se fi retrimis Comisiei de mediere care, într-adevăr, în momentul când și-a terminat lucrările și-a încetat lucrul pentru definitivarea unui raport. Deci, eu cred că cel mai bun lucru ar fi să supuneți votului plenului Camerei această propunere de a ajunge mâine pe primul punct al ordinii de zi și dacă plenul nu este de acord, ci este de acord cu propunerea dumneavoastră, să o votați și pe aceea.

Și încă o problemă: ce vă faceți dacă în acest interval de timp, Senatul ia în discuție această problemă? Deci, începe discuția raportului de mediere.

Domnul Vasile Lupu:

Domnul Stanciu și apoi domnul Rădulescu.

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule președinte,

Este evident că în 7 ani de când sunt în Parlamentul României, sunt obișnuit cu toate pentru toți, dar nu realizăm un lucru. Eu vă spun și îmi asum responsabilitatea. Nici unul din cei 7 nu a semnat raportul de mediere, nici unul, ci foaia de prezență de la o ședință anterioară, nici măcar de la ultima ședință de mediere, a fost atașată după ce s-au modificat 3 cuvinte în partea de sus a ei, cu alte caractere și cu altă mașină. Deci, acest raport de mediere, să fim corecți, el nu există semnat de membri. Atunci, dacă se poate introduce pe ordinea de zi acte nesemnate de cei împuterniciți, conform regulamentului, atunci cred că putem, domnule președinte, să considerăm că a fost adoptat și, ca urmare, dați-l direct la promulgare. Deci, alt sens nu mai are, dacă totul este posibil.

De aceea, cred că soluția este corectă, să vadă cei care au făcut această modificare în ce măsură sunt îndrituiți să o facă și să vină un raport care să fie semnat de membrii Comisiei de mediere, restul dezbatem cu totul altceva. Vă rog.

Domnul Vasile Lupu:

Stimați colegi, dacă așa stau lucrurile, nu merită să mai pierdem timp pe această chestiune; un raport nesemnat de membrii Comisiei de mediere. Deci, Comisia de mediere nu și-a încetat activitatea câtă vreme raportul nu este legal.

Domnul Ioan Gavra (din bancă):

Așa este, exact.

Domnul Vasile Lupu:

Binevoiți a vă întruni, a semna cei prezenți majoritari, câți sunt, raportul Comisiei de mediere, sesizați Biroul permanent cu un raport semnat în clar și imediat îl vom pune pe ordinea de zi și îl vom dezbate. Domnul Rădulescu.

Domnul Cristian Rădulescu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Sigur că într-o chestiune atât de disputată ca cea care a fost Ordonanța 36, nu ne putem permite nici un fel de abatere de la litera regulamentului și totul trebuie să fie îndeplinit procedural până la ultimul detaliu. De aceea, neexistența unui raport de mediere votat și mai ales semnat de către toată lumea, nu este un lucru admisibil.

Cu toate acestea s-a căzut de acord, este o înțelegere politică, ca această chestiune să fie discutată. Și atunci, eu aș vrea să fiu de acord cu dumneavoastră care spuneți că trebuie retrimis spre semnare acest raport și aș vrea să reiterez propunerea domnului Marton, ca acest raport, în forma lui corectă, să figureze mâine la pct.1 al ordinii de zi și să-l terminăm cât mai repede.

Domnul Vasile Lupu:

Ca membru al Biroului permanent și reprezentant al Biroului permanent la acest prezidiu, nu accept că Biroul permanent a fost sesizat cu un document fals.

Deci, binevoiți și sesizați Biroul permanent în prima ședință cu un document semnat în clar și apoi îl vom dezbate pe ordinea de zi. Domnul Tokay.

Domnul Tokay György:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Am urmărit foarte atent obiecțiunile ridicate de onorații membri ai comisiei. Nici un membru al comisiei nu a spus că nu ar fi membru al comisiei, nici unul, toți au fost de acord că ei au fost membri ai comisiei. Pe această foaie este introdusă lista membrilor și a fost semnat în această calitate. Semnătura nu înseamnă că ar fi de acord cu conținutul raportului, ci cu faptul că au fost membri ai comisiei. Dacă am accepta ideea că cine nu semnează ultimul raport și neagă calitatea sa de membru al acestei Comisii de mediere, niciodată nu vom avea un raport de mediere, pentru că un singur membru dacă nu va semna, va fi destul ca să afirmăm că acest raport nu este legal.

În consecință, trebuie să fiu de acord și cu cealaltă constatare a domnului vicepreședinte Năstase, care a spus: Comisia de mediere, în momentul de față, nu mai există. Este la dispoziția acestui plen a Camerei Deputaților să considere dacă obiecțiunea ridicată de către membrii comisiei este sau nu de natură să facă inoperant acest raport, ori se poate constata, cu toate că nu au fost de acord cu conținutul, nimeni nu neagă că au fost prezenți în limitele descrise în raport, pentru că raportul, în penultimul alineat, spune așa. La ședința din 9 iunie, la discutarea punctului 48 de divergențe și a punctelor... ș.a.m.d., cei 6 reprezentanți ai partidelor de opoziție au părăsit sala de ședințe a Comisiei de mediere. Nimeni nu contestă și cu atât mai puțin raportul nu contestă acest fapt. Semnătura este doar pentru a certifica că acești deputați au fost membri ai comisiei, atât și nimic mai mult.

Mulțumesc. (Vociferări.)

Domnul Anghel Stanciu (din bancă):

Nu am semnat.

Domnul Vasile Lupu:

Stimați colegi, hadeți să găsim o soluție și să nu mai întindem vorba.

Deci, când comisia va veni cu raportul semnat în clar, nu de toți membrii, ci de majoritatea membrilor de comisie, îl dezbatem pe ordinea de zi. Doamna Andronescu.

Doamna Ecaterina Andronescu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Desigur că, nefiind jurist, nu am abilitatea domnului Tokay în interpretarea legii, însă, aducându-mi aminte că Brătianu spunea faptul că în calitatea domniei sale de inginer are simțul măsurii, aș spune exact același lucru. Un document este semnat nu pentru că persoana care semnează are o anumită calitate, ci este semnat pentru a da autenticitate documentului și a dovedi că persoana care a semnat își asumă ceea ce este scris în document.

De aceea, este inacceptabil pentru mine că un parlamentar poate să facă o asemenea interpretare sub cupola Parlamentului României.

Deci, această problemă este o problemă formală care vizează semnarea raportului de mediere. Medierea s-a încheiat. Comisia de mediere și-a încheiat misiunea. Raportul de mediere putea să fie semnat de 8 din cei 14 membri ai Comisiei de mediere și el putea să fie prezentat în plen.

Eu cred că în această după-amiază se poate clarifica acest aspect formal al semnării documentului, aspect care este totuși foarte grav, cu atât mai grav că se întâmplă în Parlamentul României și cred că legea care este așteptată de sistemul de învățământ poate intra în discuție mâine la primul punct al ordinii de zi.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Da, aici apare întrebarea dacă această Comisie de mediere nu mai există, juridic, legal cine se mai întrunește după-amiază?

Domnul Marcu Tudor (din bancă):

Cum să nu mai existe, dacă nu și-a finalizat treaba?

Domnul Vasile Lupu:

Domnul Cristea.

Domnul Gheorghe Cristea:

Mulțumesc, domnule președinte.

Aș vrea să fac apel și la simțul măsurii și la corectitudine și la cunoștințe. Nici un raport de mediere nu se semnează sub aspectul conținutului, se votează. În momentul în care raportul de mediere a fost votat cu majoritatea respectivă, participanții la mediere semnează documentul respectiv, deci este în afara oricărei îndoieli că așa stau lucrurile în toate rapoartele de mediere din 1992 încoace, cel puțin de când știu eu; poate înainte s-a întâmplat altfel. Deci el se însușește pe această procedură. Semnătura în sine poate să și lipseasc㠖 a unuia sau a altuia din membrii comisiei, fie că nu-l semnează, fie că n-a participat la ultima ședință, la cea în care s-a însușit raportul comisiei de mediere. Așa este regulamentar, așa este corect.

Repet: cred că n-a falsificat nimeni nici un fel de semnătură acolo; ele au fost date pentru a certifica participarea la dezbateri. Nu se însușește raportul pe semnătură, din păcate, indiferent ce-am vrea să invocăm aici. Aceasta este realitatea.

El se poate pune mâine pe ordinea de zi sau se poate dezbate astăzi la punctul la care el este pe ordinea de zi – pe locul 4, în mod absolut regulamentar, indiferent de altă motivație.

Mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Stimați colegi,

Eu cred că trebuie la acest punct să curmăm discuțiile, pentru că pierdem ședința de astăzi, în care am putea să dezbatem o parte din acest text sau din celelalte texte, doar discutând aceste aspecte procedurale regretabile pentru cei care au substituit acea foaie, cu alte semnături.

Domnul Rădulescu a cerut cuvântul.

Domnul Cristian Rădulescu:

Sigur că da, domnule președinte. Și noi suntem de acord să sistăm discuțiile aici. Lucrurile sunt clare pentru toată lumea.

Ce vroiam era însă să trec de aceasta și să mai propun o modificare la ordinea de zi, și anume ca, dacă sunteți dumneavoastră atenți, la pct.II, referitor la zilele de marți, miercuri, joi și vineri, la pct.15 figurează propunerea legislativă privind Legea fondului de mediu, și știm toți foarte bine, și înțeleg că există aproape un consens aici în sală, că este una dintre legile extrem de necesare.

Aș propune, dacă sunteți de acord, să o introducem după pct.4 și, fără să trimitem în altă parte, mai la coadă, pct.5, ci să fie pct.4, 5 și renumerotarea.

Domnul Vasile Lupu:

Da, vă mulțumesc.

Ultimul vorbitor, domnul Marcu Tudor, și trecem la vot.

Domnul Marcu Tudor:

Vă mulțumesc, domnule președinte, și poate nu sunt ultimul, dar oricum vreau să vă solicit atenția la două puncte.

În primul rând, orice comisie de acest gen, cum este aceea de mediere, își încetează activitatea o dată cu finalizarea muncii pentru care a fost îndreptățită.

Ca atare, dacă finalizarea nu a fost făcută, comisia nu s-a desființat. În felul acesta, poți s-o desființezi oricând. Deci comisia există și poate finaliza fără dificultăți, pentru că nu s-a finalizat.

Al doilea lucru este că solicit Biroului permanent să facă o sesizare Procuraturii și să sesizeze, printr-un raport pe care domniile lor îl vor face, falsul și uzul de fals de care unii dintre parlamentari au uzat în cadrul acestei comisii de mediere.

Vă rog să luați foarte în serios aceasta. Vom face public și în presa centrală faptul că unii dintre parlamentari au uzat de un fals, au atașat niște semnături anterioare, cu gândul să le dea girul competenței atributelor de altă natură și, ca atare, solicit încă o dată se se sesizeze Procuratura, pentru că colegii noștri, dacă de acum au început cu furturile, înseamnă că până la alegeri ne vom aștepta la multe lucruri, mult mai grave!

Vă mulțumesc. (Aplauze din partea stângă a sălii.)

Domnul Vasile Lupu:

Domnul Brezniceanu și apoi domnul Hilote.

Domnul Alexandru Brezniceanu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Aveți în fața dumneavoastră acest raport. Vă rog respectuos să citiți cu atenție prima pagină a acestuia. Sunt numerotați, sunt scriși membrii comisiei de mediere – cei 7 deputați, cei 7 senatori - și ultimile trei fraze de pe prima pagină respectă realitatea absolută, în sensul că demonstrează ce s-a întâmplat pe parcursul medierii – că au existat 8 ședințe de mediere și, mai mult decât atât, se stipulează exact ce membri ai comisiei de mediere au fost absenți și când.

Colegii din Opoziție, care au contestat astăzi prin cuvântul domniilor lor, nu s-au referit deloc la acest lucru, pentru că refuz să cred că dumnealor contestă cele scrise aici; n-au cum. Ele constituie o realitate absolută.

În legătură cu semnăturile, ceea ce contestă dumnealor reprezintă de fapt o formalitate.

Vă rog respectuos, și sunt convins că știți, vă rog să vă reamintiți: nu se supune la vot final raportul de mediere; se supune la vot fiecare articol.

Deci, referitor la aceste semnături, eu cred, domnule președinte, că lămurim lucrurile și împăcăm pe toată lumea dacă stafful comisiei atașează la acest raport prezența la fiecare comisie, care de fapt este stipulată în prima pagin㠖 prezența, cu semnăturile de rigoare, pentru că noi nu ne mai putem strânge acum să semnăm sau să nu semnăm. Să nu semnăm ce? Nu avem ce semna, pentru că nu am avut și nu vom avea nici un vot final asupra acestui raport de mediere.

Cel mult, vă repet, și aceasta vă propun, domnule președinte, ca procedură, n-am mai avut-o niciodată în cei 9 ani de activitate parlamentară, cel mult vă propun să atașați, și putem atașa cu ușurință și cu rapiditate, putem atașa cele 8 foi de prezență la cele 8 ședințe.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Domnul Vasile Lupu:

Domnilor, cine vă oprește să le atașați? Înțelegeți-vă în comisie, iar aici nu mâncați timpul de dezbateri o oră în plen.

Eu voi supune votului dumneavoastră propunerile care s-au făcut pentru modificarea ordinii de zi.

Domnul Hilote.

Domnul Eugen Gheorghe Hilote:

Mulțumesc, domnule președinte.

Îmi pare bine că dumneavoastră ați punctat o treabă care este esențială și pe care vreau să o fac cunoscută întregii Camere.

De fapt, se urmărește amânarea dezbaterilor la această ordonanță, pentru că problema este rezolvată în momentul în care ne uităm la foile de prezență pentru fiecare ședință în parte. Or, foile de prezență demonstrează că până la art.123, aproape în întregime comisia a lucrat cu toți membrii și s-a aprobat articol cu articol; când s-a ajuns la dezbaterea art.123 o parte a membrilor comisiei a părăsit lucrările, iar acum nu face altceva decât să încerce să amâne dezbaterea raportului.

Vă mulțumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Da, vă mulțumesc.

Deci avem o propunere ca pct.8 din anexă să fie trecut la pct.8 de luni, făcută de domnul Gavra, în numele Grupului PUNR.

O altă propunere este ca pct.4 de luni să fie trecut pe primul punct marți.

Domnule Cristian Rădulescu, dacă vreți să precizați propunerea dumneavoastră.

Domnul Cristian Rădulescu:

Propunerea mea era ca pct.15 de la II, deci pentru restul zilelor săptămânii, să treacă pe poz.5.

Domnul Vasile Lupu:

Deci pct.15 de la II – propunerea legislativă privind Legea fondului de mediu - să treacă la poz.5, tot de la II.

Și acum, vă rog, la vot.

Deci propunerea ca pct.8 din anexă să treacă la pct.8 de luni, făcută de domnul Gavra, fiind vorba de anexa care v-a fost distribuită.

Această propunere legislativă este de modificare a Legii nr.101/1998 privind statutul Băncii Naționale a României, procedură de urgență. Are raport de adoptare.

O supun votului dumneavoastră.

Cine este pentru? Numărați, vă rog. Este majoritate.

Împotrivă?

Abțineri? 60 de abțineri.

Propunerea ca pct.4 de la ordinea de zi de luni să fie la pct.1 de marți.

Voturi pentru? Majoritate.

Împotrivă? 5 voturi împotrivă.

Abțineri? 20 de abțineri.

Deci propunerea Grupului parlamentar al PD ca la pct.II de pe ordinea de zi pct.15 să treacă pe pct.5. Este vorba de Legea mediului.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abțineri? 30 de abțineri.

Votat.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania monday, 15 august 2022, 12:58
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro