Ioan Vida-Simiti
Ioan Vida-Simiti
Sittings of the Chamber of Deputies of November 30, 1999
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2020-present
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
09-06-2021 (joint)
11-05-2021
Video archive:2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 1999 > 30-11-1999 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of November 30, 1999

  1. Intervenții ale domnilor deputați:
  1.16 Ioan Vida Simiti - relatarea unui moment comemorativ - dezvelirea bustului marelui om politic Ilie Lazăr.  

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Domnul deputat Ioan Vida Simiti, care este ultimul vorbitor. O să vă rog să vă încadrați în cele 3 minute pe care foarte puțini le-au respectat astăzi.

Domnul Ioan Vida Simiti:

La mulți ani, domnule președinte Andrei Chiliman!

Doamnelor și domnilor colegi,

Duminică, 28 noiembrie 1999, în inima Maramureșului, la Giulești, am luat parte la un moment comemorativ important, acela al dezvelirii bustului marelui om politic Ilie Lazăr. Caracterul exemplar al lui Ilie Lazăr ar putea fi relevat, pe câteva direcții principale și în același timp definitorii. Întâi de toate se cuvine să arătăm că Ilie Lazăr a fost exponentul și produsul elitei intelectuale și politice a românilor ardeleni, făcând parte dinspre ambii părinți din familiile nobile ale Maramureșului și nord-vestului Transilvaniei. Mama sa provenea din familia Ivașcu din Apșa de Jos, iar tatăl din familei Purcăreți, înobilată în secolul al XVI-lea. Despre acești ascendenți ai familiei, Ilie Lazăr amintea: "Sunt descendentul al 7 generații de preoți din istoricul Mramureș, ziditor de școli și biserici." Respectând tradiția familiei, Ilie Lazăr a fost beneficiarul unei solide formații intelectuale, fiind absolvent al Facultății de drept din Viena și al șaselea doctor în drept al noii Universități românești înființate la Cluj după Marea Unire.

O a doua direcție de definire a personalității complexe a lui Ilie Lazăr provine din zona activității sale politice unde s-a dovedit adeptul instituirii unui nou cod al luptei politice, sub semnul fair play-ului și al moralității.

Înainte de Unirea din 1918, Ilie Lazăr s-a integrat în mișcarea națională a românilor din Ardeal, asumându-și, în mod deschis, obiectivele acestuia. Astfel, în perioada războiului, din poziția de ofițer în Armata Austro-Ungariei s-a manifestat ca lider de opinie în problema națională românească, atrăgându-și persecuțiile ofițerilor superiori maghiari. Activitatea lui politică și națională s-a cristalizat în mod definitiv în preajma și în timpul marii uniri de la 1 Decembrie 1918 când, alături de alți 4 delegați, a reprezentat Maramureșul la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, după care a însoțit la București delegația ardelenilor pentru predarea actului Unirii. După 1923, când s-a stabilit la București, și-a continuat activitatea politică în Partidul Național Român și apoi în Partidul Național Țărănesc.

Însă portetul politic și moral al celui care a fost Ilie Lazăr este cel mai bine surprins într-o scrisoare pe care Corneliu Coposu i-o trimitea la 28 noiembrie 1971. "Iubite nene Ilie, dumneata ești o personalitate proeminentă care ai onorat în mod necontestat viața politică și lupta democratică în perioada dintre cele două războaie mari, adăugând în mod strălucit la eroismul dovedit în războiul întregirii un inegalat curaj civic și un caracter care a provocat rafale de persecuții și nedreptăți, dar a impus în același timp și un respect, chiar și al adversarilor. Te rog, iubite nene Ilie" - încheia seniorul "...să primești încredințarea înaltei mele considerațiuni, afecțiunii mele și admirației mele".

O a treia direcție dinspre care se poate configura destinul exemplar al lui Ilie Lazăr este cea conferită de fidelitatea și consecvența idealului său politice. Ilie Lazăr a dovedit loialitate, în primul rând, față de Iuliu Maniu căruia, în timpul procesului PNȚ din 1947, a ținut să-i adreseze un ultim cuvânt: "Respectuos, vă rog, domnule președinte, să-mi permiteți ca ultimul cuvânt să-l adresez președintelui meu, Iuliu Maniu." Președintele completului de judecată, col.Petrescu i-a replicat: "Nici un președinte, ci un co-acuzat." La care Ilie Lazăr a răspuns: "Pentru mine este președinte, pe care aș dori să-l asigur de toată stima, dragostea, devotamentul și loialitatea mea până la moarte."

Aceeași consecvență, în sfera propriului ideal politic și partinic i-a oferit tăria morală pentru a traversa cu o deplină verticalitate perioada celor 18 ani de detenție în închisorile comuniste, "din care 11 singur în celulă", după cum însuși a mărturist.

În asemenea împrejurări, printr-o scrisoare datată 12 iulie 1951, Lia Lazăr se adresa părintelui său: "Tată dragă, așa cum sunt Dumnezeu și lumea, așa ești și tu. Aici sau acolo nu pot ști însă dar ești și totuși eu nădăzduiesc că ești aici, căci mai ai încă de primit multe răspunsuri din lumea aceasta. Mă tem că atunci când vei citi rândurile mele ți se va părea că prea ușor m-am gândit la o eventuală despărțire în timp și spațiu în lume. Durerea ta, durerea voastră este dătătoare de rod, ca orice jertfă. Să fie rodul vostru pentru voi, pentru noi și pentru toți aceia care așteaptă și au nevoie și lasă-mă să îngenunchez cutremurată în fața măreției jertfei voastre."

Parafrazând cuvintele Liei Lazăr, mă închin și eu cu pioșenie în fața imensei jertfe a fruntașilor partidului nostru care, avându-i în prim plan pe Iuliu Maniu, Ilie Lazăr, Ion Mihalache sau Corneliu Coposu, au ridicat convingerile și idealul politic național țărănist la nivelul unui adevărat sens existențial pe al cărui altar s-au arătat dispuși să sacrifice totul, inclusiv viața.

Vă mulțumesc.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania monday, 15 august 2022, 16:26
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro