|
Domnul Gheorghe Chiper: Prezenta declarație politică are drept cauză întârzierile nejustificate - dar atât de obișnuite - în ce privește aplicarea Legii nr.290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietatea acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța ca urmare a stării de război și aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile aliate și asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947. În mod concret, această lege elaborată din rațiuni umanitare și cu scop reparatoriu se pare că are același destin cu celelalte de acest fel (Legea nr.9/1998) în sensul că după ce se dau speranțe de despăgubiri și compensații multor oameni pe care soarta i-a prigonit de la locurile lor, obligându-i să-și părăsească proprietățile și să-și abandoneze agoniseala, acum acești oameni, concetățeni ai noștri, constată că momentul dreptății pentru ei este tot mai departe, că și-au făcut iluzii deșarte, că ar putea fi chiar înșelați în așteptările lor. Motive pentru astfel de sentimente sunt destule. Ele sunt generate de observațiile frecvente formulate de comisiile constituite în acest scop în privința întocmirii dosarelor. Sunt prea dese, dacă nu chiar generale, cazurile în care aceste comisii invocă lipsa documentelor de atestare a bunurilor avute, dar mai ales dovada că aceste bunuri nu au fost înstrăinate prin convenții civile. Trebuie să recunoaștem că soluționarea unor astfel de cereri ar ilustra o situație ideală administrațiilor și o foarte bună stare a arhivelor constituite ulterior momentului care a declanșat acest dureros și nedorit proces de emigrație a românilor în interiorul propriilor fruntarii. Dacă procurarea documentelor de proprietare este anevoioasă, și uneori imposibilă, tot la fel de greu de rezolvat este și problema ce o implică stabilirea cuantumului despăgubirilor și acordarea compensațiilor pe baza criteriilor și metodologiei de evaluare, prevăzute în normele metodologice de aplicare a legii. Sau poate tocmai asta este explicația nerespectării termenelor din lege, mai exact, aceasta poate fi cauza voită a tergiversărilor în efectuarea actelor reparatorii care sunt așteptate de atâta vreme și de atât de mulți compatrioți nevoiți să-și mute în acei ani domiciliul în teritoriile românești restrânse de tratatele secrete ale marilor puteri. Urmărind - și din rațiuni persoanele - modul în care s-a aplicat legea până acum, pot declara că în actuala formă sunt destule temeiuri să cred că nu sunt șanse de finalizare a procesului de despăgubiri, că însăși normele metodologice elaborate determină amânarea lor până la un termen incert. Practic, procurarea de documente privind producția agricolă, suprafețele cultivate, prețurile de achiziție, materialele și structurile construcțiilor, vechimea lor și "dovezile" pierderii posesiei sunt cerințe care greu pot fi satisfăcute de majoritatea solicitanților. În consecință, este greu și să se prevadă sumele necesare despăgubirilor, sume care în acest an trebuiau cuprinse în bugetul public. Faptul că nu s-a procedat așa este dovadă că însăși conceperea normelor s-a vrut complicată, generală, evazivă și confuză, tergiversându-se astfel finalizarea documentațiilor. Aș zice și pentru a "ușura" bugetul de la plata unor sume care întâmplător nu-i privește pe cei din structurile puterii. Altfel, poate s-ar fi procedat mai judicios și cu mai multă implicare în interiorul termenelor prevăzute de lege, chiar dacă aceasta necesită modificarea normelor metodologice pentru a se elimina din ele neajunsurile menționate mai sus. Fac precizarea că referitor la asigurarea sumelor necesare despăgubirilor există un precedent prin atribuirea de acțiuni la societăți cotate la bursă, așa cum s-a procedat în cazul deportaților și a persecutaților politici.
|
