Domnul Dumitru Pardău: "Activitate parlamentată" Săptămâna trecută, domnul deputat PSD de Suceava, Eugen Bejinariu, și-a amintit că este ales în Circumscripția electorală nr.35 Suceava și a organizat o conferință de presă în orașul reședință de județ. Până aici totul bine și frumos. Firesc, cred eu, ar fi fost să prezinte ce a făcut concret pentru județul Suceava în cele cinci luni de mandat. Nu s-a întâmplat așa ceva și nici nu mă așteptam să se întâmple, dar credeam că va fi onest măcar atunci când prezintă ceea ce considera dumnealui că "nu merge" în acest județ. Abordând două subiecte în mod eronat și trunchiat, domnul deputat ne-a demonstrat tuturor că este departe de a cunoaște realitatea. Mă refer la proiectele SAPARD, măsura 2.1. si drumul național 17, unde considera că sunt probleme de care se face vinovată actuala guvernare. În nota caracteristică PSD Suceava, domnul deputat îl considera vinovat de toate acestea pe domnul ministru Gheorghe Flutur. Deoarece în ceea ce privește proiectele SAPARD a intervenit chiar domnul ministru, eu mă refer la situația DN 17, mai precis la tronsonul limita județului Bistrița Năsăud/Suceava - Sadova. În acest sens vreau să-l informez pe domnul deputat Eugen Bejinariu că împreună cu domnul ministru Gheorghe Flutur am tras semnalul de alarmă la Ministerul Transporturilor, la Compania Națională de Autostrăzi si Drumuri Naționale, cu mult timp în urmă, dar concret, nu povestind, solicitând termene clare de realizare a reparațiilor pe acest tronson, deoarece pe acest drum nu se mai poate circula. Dacă vom observa că termenele stabilite nu se respectă, vom solicita declanșarea unui control în ceea ce privește respectarea clauzelor contractuale în cazul contractelor nr.4R9 si 4R10, încheiate de Compania Națională cu AKTOR SA Grecia, respectiv cu MOCHLOS SA Grecia. De acest drum se leagă dezvoltarea zonei Gura Humorului -Câmpulung Moldovenesc - Vatra Dornei, tocmai de aceea vom monitoriza foarte atent derularea acestor contracte. Așa cum am spus, pe acest drum nu se poate circula, cu toate că anul trecut s-au realizat lucrări de întreținere. Oare nu ar fi cazul ca domnul deputat Eugen Bejinariu să-și întrebe colegii de partid, partid aflat atunci la guvernare, de ce aceste lucrări nu au rezistat nici măcar un an? Locuitorii județului au înțeles aceste lucruri înaintea dumnealui: pentru că totul a fost făcut în fugă, în scop electoral și "se pare" cu firmele care au convenit PSD. De asemenea, cred că domnul deputat ar trebui să se documenteze cine va efectua aceste lucrări, dacă nu cumva aceste lucrări au fost subcontractate și de către cine. Îl asigur că surpriza va fi din nou în curtea PSD " Închei cu același gând de la început: ce a făcut în cinci luni domnul Bejinariu pentru Suceava și când va reuși să fie onest în analiza situațiilor din acest județ? Se pare că imaginea domnului Bejinariu este în cădere liberă, determinată mai ales de faptul că la partid a fost tras pe o linie auxiliară, dar să încerci să o repari criticând tot pe domnul ministru Gheorghe Flutur, este prea de tot. Ar fi cazul, stimați colegi din PSD Suceava, să treceți de la etapa declarațiilor politice la lucrări concrete.
|