Domnul Ioan Hoban: Declarație politică: "Lipsa de informație creează confuzie" Chiar dacă despre integrarea europeană se vorbește de multă vreme, oamenii văd, deocamdată, doar efectele cu impact negativ asupra vieții lor: performanță și competitivitate scăzută în economie, creșteri de prețuri la utilitățile publice, corupție, degradarea nivelului de trai. Din păcate, aceasta este fața Uniunii Europene pe care o văd și locuitorii județului Maramureș. Din întâlnirile pe care le am în teren constat că se cunoaște foarte puțin despre capitolele pe care le-a negociat România cu Uniunea Europeană, despre obiectivele propuse și eforturile pe care trebuie să le facă România până la 1 ianuarie 2007. Se simte lipsa de informație despre accesarea de fonduri europene, despre întocmirea de proiecte și programe de dezvoltare, despre lucrurile pozitive pe care românii le așteaptă de la Uniunea Europeană. Este și motivul pentru care fac această declarație politică, cu dorința ca, împreună, să găsim soluții pentru o mai bună vizibilitate a Uniunii Europene. Am încercat ca la deplasările în teren să am întâlniri cu cetățenii (recent la Sighetu Marmației și Târgu Lăpuș), să le spun ce trebuie să facă pentru eficientizarea muncii în propria gospodărie țărănească, pentru obținerea de fonduri care să le crească performanța muncii și care să-i ajute să facă față exigențelor și standardelor Uniunii Europene. Trebuie găsite modalități mai eficiente de aducere a informației către satul românesc tradițional, pentru a diminua șocul integrării. Depășirea barierelor de mentalitate înseamnă să acționezi în cunoștință de cauză, să fii în stare să-ți asumi riscuri, să ai inițiativă, să înveți să lucrezi în echipă, să ții seama de opiniile celorlalți, într-un spațiu comun, multicultural și multietnic. Populația trebuie să cunoască mai bine cum se concretizează în practică demersurile privind unificarea europeană, părțile bune și părțile mai puțin bune, făcându-se cunoscute acțiunile întreprinse de Uniunea Europeană în vederea sprijinirii României în procesul de integrare. Guvernul trebuie să găsească soluții mai eficiente prin care să se facă un pas înainte în ceea ce privește vizibilitatea Uniunii Europene în România, prin perceperea mai bună a spațiului european, a legilor și normelor care guvernează țările membre și care sunt obligatorii și pentru România. Prezentarea programelor pe care le derulează România în vederea integrării, completate cu aspecte care țin de realitatea județului Maramureș, inclus în Regiunea de Dezvoltare de Nord - Vest, care a beneficiat sau va beneficia de programe europene pentru reabilitarea mediului înconjurător, pentru sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii, pentru agricultură, pentru reabilitarea sistemului sanitar și a școlilor, pentru sprijinirea agriculturii, pentru dezvoltarea democrației etc. va cointeresa în mai mare măsură populația, antrenând-o în activitățile desfășurate. Dar, în același timp, populația trebuie să conștientizeze că Uniunea Europeană nu reprezintă o structură de asistență, ci o structură juridică, bazată pe legi și reglementări, ridicate la nivel de politici naționale, deschisă colaborării pe criterii de egalitate cu toate economiile UE.
|