Lazăr Lădariu
Lazăr Lădariu
Sittings of the Chamber of Deputies of October 1, 1996
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
03-04-2020
02-04-2020
Video archive:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 1996 > 01-10-1996 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of October 1, 1996

  1. Intervenții ale domnilor deputați:
  1.3 Lazăr Lădariu - Apel către toți cei din presă de a fi drepți și echidistanți ]n viitoarea companie electorală;

Domnul Marțian Dan:

Are cuvântul domnul deputat Lazăr Lădariu din Grupul parlamentar PUNR. Va urma domnul deputat Gavril Dejeu, după aceea.

Domnul Lazăr Lădariu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Privind fenomenul din interiorul unei meserii, cea de ziarist, încununată de peste 5.000 de articole și studii, de cele 12 cărți publicate, ca membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști și al Uniunii Scriitorilor din România, ca unul care, de peste 40 de ani, port condeiul, privesc cu un ochi spre colegii mei jurnaliști din loja presei, cu celălalt spre sala parlamentarilor, cu care am împărțit 4 ani bucuriile împlinirii, dar și amărăciunea și tristețea neîmplinirilor de multe ori și mă simt în postura rabinului din Dorohoi. Deci, în cunoștință de cauză fiind, nu pot, privind la tovarășii de breaslă, să nu mă gândesc la furcile caudine, nu puține, prin care trece presa independentă, parte inseparabilă a celei de a patra puteri în stat, câinele de pază al democrației supusă, nu o dată, numeroaselor îngrădiri directe și indirecte.

Acum, când îngrijorările emanate de pericolul votării art.205 și 206 din Codul penal, odinioară în postura posibilă a unei săbii a lui Damocles, au rămas în amintire, aș adresa un gând sincer colegilor mei ziariști, că la noi nu există un organ de autocontrol, cu rol de instanță morală, care să asigure un anumit mod de comportare, dar și de asigurare a sensului constituțional al libertății presei. Știm că unul din principiile deontologice ale profesiei noastre este corecta informare. Știm bine, într-o meserie ca a noastră, riscurile sunt mari, proporționale cu cele ale posibilei căderi în greșeală. Așadar, demersul nostru este unul de conștiință, dublat de prudența românească a măsurării de 7 ori și a tăierii o singură dată.

Există, se spune, un simț al măsurii în toate, iar românul zice: ce nu oprește legea, oprește bunul simț. Poate acesta este și motivul ce-l determina, odinioară, pe Walter Leeman să exclame: un ziarist adevărat poate greși, dar niciodată cu reacredință!

Libertatea cuvântului, cea de exprimare a gândurilor sunt prevăzute în art.30 din Constituție, dar același articol, la alin.6. prevede: "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine".

Asigurând protecția vieții private a cetățeanului, legea atrage atenția că apărarea nu este un privilegiu, ci un drept al fiecărui cetățean.

Ca ziarist, am fost întotdeauna împotriva acelor sancțiuni care se refereau nu atât la libertatea presei, ci, mai degrabă, la a celui care o practică. Am fost întotdeauna împotriva legilor- ghiulea la picioarele democrației reale, împotriva botniței puse presei, am fost pentru o lege care nu doar cere sancționarea, ci și apărarea ziaristului. Convinși că, în nobila noastră profesie, sintagma lui nenea Iancu, "cinste și gramatică", conține noțiuni inseparabile, care pot conviețui mulțumitor doar când exprimă adevărul, știm că, numai respectându-le, tot mai puțini vor fi ziariștii tentați să cadă în păcat.

Vă mulțumim tuturor din întreaga presă, celor care, în cei 4 ani, ne-ați agreat, cât și celor care nu ne-ați iubit, dar, sunt sigur, ne-ați înțeles. Încredințați că și în această campanie dură veți fi drepți și echidistanți, vă spun: la bună vedere!

Vă mulțumesc.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania saturday, 4 april 2020, 0:15
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro