Plen
Sittings of the Chamber of Deputies of September 15, 2005
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.119/22-09-2005

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2005 > 15-09-2005 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of September 15, 2005

  Continuarea dezbaterilor asupra Proiectului de Hotărâre privind modificarea Regulamentului Camerei Deputaților. (retrimis Comisiei juridice, de disciplină și imunități). Ședința a început la ora 8,45.

Lucrările au fost conduse de domnul Adrian Năstase, președintele Camerei Deputaților, asistat de domnii Gheorghe Albu și Eserghep Gelil, secretari.

 

Domnul Adrian Năstase:

Stimați colegi,

Vă rog să anunțați colegii din grupuri să putem începe. Mai avem nevoie de un secretar. De asemenea, avem nevoie și de președintele Comisiei pentru Regulament.

Stimați colegi,

Declar deschisă ședința de astăzi a Camerei. Vă anunț că din totalul celor 331 de deputați și-au înregistrat prezența la lucrări 172; sunt absenți 139, din care 11 deputați participă la alte acțiuni parlamentare.

Continuăm dezbaterile generale la proiectul de hotărâre privind modificarea și completarea Regulamentului Camerei.

Vă rog, domnule deputat Zgonea.

 
 

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Bună dimineața, domnilor colegi! Guvernarea este grea, nu?! De la 10,00, de la 10,00, da!!!

Ieri am rămas la un punct, domnule președinte, extrem de delicat, acela unde am auzit foarte multe poziții de la juriști eminenți, inclusiv președintele Comisiei juridice, de disciplină și imunități, în care ideea de a ajunge cu un aviz din partea Comisiei juridice, de disciplină și imunități pentru constituționalitatea textelor este extrem de importantă în acest moment.

De aceea, vă rog frumos, domnule președinte, să supuneți la vot această propunere de a retrimite la comisia de fond, pentru a lua avizul de la Comisia juridică, de disciplină și imunități.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Adrian Năstase:

Vă rog, domnule deputat Rădulescu.

 
 

Domnul Cristian Rădulescu:

Domnule președinte,

Într-adevăr, ieri s-a dezbătut vreo oră și jumătate această chestiune, plus multe altele, care într-adevăr dovedesc o bună cunoaștere a Regulamentului. Ceea ce nu s-a explicat, însă, relativ la această chestiune, este care este temeiul regulamentar al acestei trimiteri, fiindcă, sigur, putem fi de acord cu asimilarea hotărârii care să stea la baza adoptării Regulamentului, cu un proiect, cu o inițiativă legislativă. Dar aceasta, în art.216, 217 de la sfârșitul Regulamentului, face trimitere la un număr de articole pe care, într-adevăr, putem să le aplicăm, dacă se potrivesc, la procedura de dezbatere a hotărârii. Acolo, însă, nu se prevede nimic legat de avizul Comisiei juridice, de disciplină și imunități. Aceasta este într-un cu totul alt articol, și chiar am fi interesați să vedem care este sediul materiei.

 
 

Domnul Adrian Năstase:

Vă rog, domnule deputat Zgonea.

 
 

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnule președinte,

Noi am explicat ieri, și din păcate sunt consternat. Colegii nu au înțeles. Începând de la articolul care prezintă rolul comisiilor permanente din Parlamentului României, coroborat cu art.68 și cu 102, vă permite dumneavoastră să supuneți la vot. Plenul este suveran; așa a fost întotdeauna. Dacă nu luați dumneavoastră decizia s-o trimiteți la comisia de fond, ca să ceară avizul Comisiei juridice, de disciplină și imunități, atunci plenul poate să ia această decizie. Nu este prima Cameră sesizată. Suntem singura Cameră. Art.216 și 217 chiar prevăd acest lucru. Art.216, între art.80 și 144.

Dar distinsul meu coleg nu l-a înțeles foarte bine.

Deci, vă propun, domnule președinte, să sistați discuțiile, pentru că aveți această competență, tot conform Regulamentului, să trecem la vot, vă rog frumos.

 
 

Domnul Adrian Năstase:

Îi mai dau cuvântul domnului deputat Marton Arpad.

 
 

Domnul Marton Arpad Francisc:

Nu am vrut să intervin, dar înainte de a trece la vot, au fost invocate, și foarte corect, au fost invocate foarte multe articole, care, într-adevăr, nu sunt sediul acestei materii, pentru că art.216 vorbește astfel: "Camera Deputaților adoptă hotărâri potrivit procedurii prevăzute la art.80 - 144". tot ceea ce este înainte de art.80, deci inclusiv articolele pe care le-ați invocat, nu intră sub incidența acestei prevederi.

Sediul materiei este în art.93, alin.2 și alin.6. În alin.2 se spune clar: "Pentru propunerile legislative elaborate de o comisie parlamentară amendamentele se depun la acea comisie". Iar alin.6 spune, are o teză separată, într-o frază separată: "Numai în cazul în care consideră necesar comisia va solicita și avizul unei alte comisii". Spune clar. Citiți acest articol. Numai dacă comisia solicită ...

Evident, plenul este suveran. Se poate supune votului această trimitere la comisie. Se pune problema, dacă doriți dumneavoastră, mai ales că nu a fost o astfel de decizie, și în acest art.93 se vorbește clar despre comisii speciale, care sunt acele comisii care elaborează proiectele de legi, care sunt - conform acestui Regulament - de drept cele care dau raportul, și nu mai sunt alte comisii, decât numai atunci dacă solicită această comisie.

 
 

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Marton Arpad Francisc:

Sau doriți ca pe anumite articole, unde găsiți dumneavoastră că ar fi o problemă de constituționalitate, să-i întrebați, dar oricum, conform acestei prevederi legale din art.93, discutăm despre aceste teme. Ceea ce este înainte de art.80 nu este.

 
 

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulțumesc, domnule deputat, am înțeles.

Stimați colegi,

S-a făcut o solicitare și vă rog să observați și atribuțiile Comisiei juridice. De asemenea, vă rog să observați și să rețineți comentariile pe care le-a făcut domnul deputat Sergiu Andon, ieri. Așa că, supun votului dumneavoastră această propunere.

Da, vă rog, domnule deputat Antonescu. Sigur, opresc, ca să luați cuvântul.

 
 

Domnul Laurențiu George Crin Antonescu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

În cursul zilei de ieri a avut loc prima parte a discuțiilor de la procedură. Foarte mulți dintre dumneavoastră, reprezentanții opoziției, cât ați dorit ați luat cuvântul aici: o dată, de două ori, de trei ori, de cinci ori. V-ați exprimat - după pofta inimii - ca să zic așa, în legătură cu aceste aspecte privitoare la necesitatea consultării Comisiei juridice și avizării de către aceasta, sau altele.

Din partea noastră, nu a existat nici măcar o intervenție. Sigur că este treaba noastră, nu v-am cerut nici un aviz. Am remarcat doar faptul că, alți putut discuta în deplină liniște, seninătate și civilitate ceea ce ați dorit dumneavoastră.

De asta, mi se pare destul de neplăcut ca astăzi, distinsul nostru coleg, domnul Zgonea, să vină și să facă niște comentarii privitor la: capacitatea altor colegi de a înțelege sau nu un articol sau altul. Sunt comentarii destul de nervoase; sunt comentarii, după părerea mea, prea puțin colegiale, pe care eu nu le înțeleg. Cât înțelege fiecare, atât înțelege. Dar convingerea aceasta, a dumneavoastră, numai pentru faptul că țineți în mână, ostentativ, cărticica asta cu Regulamentul - pe cale de a fi schimbat - că îl stăpâniți în exclusivitate, mi se pare deplasată.

În al doilea rând, graba cu care astăzi aproape - colegul nostru a fost iritat de faptul că a mai intervenit și domnul Rădulescu, înainte de a se supune la vot o chestiune, iar mi se pare deplasată, în raport cu răbdarea și cu respectul cu care noi, ieri, și probabil și azi v-am ascultat și vă vom asculta.

Vă rog, domnule președinte, să procedăm și la un apel nominal, înainte de a se supune la vot această propunere sau alta. (Aplauze din partea dreaptă.)

 
 

Domnul Adrian Năstase:

Stimați colegi,

În primul rând, vreau să observați că am dat cuvântul tuturor celor care au solicitat, și așa voi proceda și în continuare. Faptul că vom lua sau nu o decizie, într-un sens sau într-altul, este o altă chestiune.

În ceea ce privește aspectele de procedură: urmează să discutăm dacă aici este o chestiune pe care putem să o vedem din punctul de vedere al Regulamentului, doar în ceea ce privește voturile finale verificarea cvorumului este necesară.

Așa că, sigur, dumneavoastră veți decide dacă trimitem sau nu. Vă rog să vă aduceți aminte, domnul Sergiu Andon a acceptat că verificarea acestor texte cu valoare legislativă, cu valoare normativă, și, de asemenea, pe problemele de constituționalitate ar fi fost utilă. Dar dumneavoastră veți decide.

Cine este pentru? Vă rog să numărați.

Cererea de apel nominal nu poate fi acceptată la acest moment. (Rumoare și vociferări din partea dreaptă.)

Vă rog să numărați. 94 de voturi pentru.

Împotrivă?

 
 

Domnul Nicolae Titu Gheorghiof:

Nu, nu așa ...

 
 

Domnul Adrian Năstase:

Aveți dreptate, domnule Gheorghiof, nu vă enervați!

Vă rog să mai numărați o dată voturi pentru și voturi împotrivă.

Nici un fel de problemă, stimați colegi, putem să stăm să numărăm până la prânz. Vă rog să luați loc în bănci!

107 voturi pentru.

Împotrivă? Vă rog să numărați.

Luați loc în bănci, ca să se poată face numărarea în mod corect.

 
 

Domnul Nicolae Titu Gheorghiof:

Asta este bătaie de joc!

 
 

Domnul Adrian Năstase:

96 de voturi împotrivă. (Aplauze furtunoase din partea stângă.)

Abțineri?

 
 

Domnul Gheorghe Albu:

Domnule președinte,

Vă rog să-mi dați voie! Aici sunt 84 de voturi numărate de mine. (Vociferări, fluierături, ropote din partea stângă.)

 
 

Domnul Adrian Năstase:

Stimați colegi,

Aș vrea ca lucrurile să fie regulamentare și de aceea aș vrea să existe siguranța, într-adevăr, a numărului de voturi.

Din acest moment, însă, rog să nu mai între nimeni în sală sau să iasă din sală, ca să putem să constatăm. Altfel, sigur că nu vom mai putea să decidem.

Domnul deputat Zgonea.

 
 

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Votul este vot. Poate fi contestat unde vor ei. A fost vot. Au fost 2 secretari. ( vociferări, fluierături din partea dreaptă.)

Este rușinos pentru dumneavoastră, ca parlamentari, să folosiți asemenea cuvinte și să aveți asemenea exprimări pe care de obicei tot dumneavoastră și colegii dumneavoastră care sunt lideri de grup și pe care i-ați ales, în ultimele săptămâni au cerut să fim decenți în exprimare. Ceea ce vede Parlamentul și ceea ce văd cetățenii este acest comportament pe care dumneavoastră îl aveți astăzi.

Și noi am pierdut de foarte multe ori la vot. Asta e viața! Mergem înainte.

107 voturi sunt pentru. Sunteți împotrivă. O trimitem la comisie.

 
 

Domnul Adrian Năstase:

Stimați colegi,

Am o rugăminte: vă rog să luați loc cu toții în bănci. Și îi rog, ca să nu existe nici un fel de semn de întrebare, îi rog pe cei doi secretari să verifice voturile pentru, în zona de stânga a sălii.

Deci, încă o dată, vă rog, chestorii, să nu mai permiteți intrarea în sală. Toată lumea să ia loc în sală și nu mai intră nimeni în sală din acest moment, în așa fel încât să putem număra.

 
 

Domnul Cristian Rădulescu:

Am cerut de 5 minute cuvântul și am așteptat liniștit.

 
 

Domnul Adrian Năstase:

Din acest moment numărăm voturile pentru, care au fost contestate.

Vă rog foarte mult, aș vrea, ca să nu existe nici un fel de problemă, să verificăm voturile pentru, care au fost contestate. Vă rog să luați loc în bănci.

Îi rog pe cei doi secretari să numere.

 
 

Domnul Cristian Rădulescu:

Aștept cuvântul de 5 minute, domnule președinte, și observați și cred că apreciați paciența mea.

 
 

Domnul Adrian Năstase:

Nu am înțeles, domnule Rădulescu.

 
 

Domnul Cristian Rădulescu:

Cred că apreciați paciența mea, și ca să mă exprim la fel, aștept din partea dumneavoastră sapiență, și dați-mi cuvântul pe care îl cer de 5 minute.

 
 

Domnul Adrian Năstase:

Vă rog.

 
 

Domnul Cristian Rădulescu:

În numai 5 minute, domnule președinte, ați greșit de nu mai puțin de patru ori. Am cerut cuvântul pe procedură, înainte de a se începe procedura de vot, și nu mi l-ați dat.

Colegul de la Liberali a cerut, de asemenea, vot nominal, pe care nu l-ați dat, apel nominal.

După care, am cerut - din nou - cuvântul pe procedură, și nu mi l-ați dat. Și se fac numai greșeli, nemaipunând la socoteală faptul că numărătoarea pe care am făcut-o și eu din poziția în care eram acolo, fără a avea dreptul, dar pe care v-o comunic informal, arăta că sunt mult mai puțini membri ai opoziției decât cei anunțați.

Deci, eu înțeleg să fim deposedați în acest joc de minge prin alunecare, dar nu prin "dare la gleznă". Haideți să respectăm regulile jocului, totuși. A număra altfel decât numărul de oameni care sunt în sală este totuși mult deplasat.

 
 

Domnul Adrian Năstase:

Mulțumesc.

Rog să verificăm voturile pentru, care au fost contestate. Îi rog pe cei doi secretari să numere încă o dată.

Vă rog să ridicați mâna cei care au fost pentru. Este o verificare a voturilor pentru.

Numărați fără colegul care a intrat acum în sală.

Treceți în bancă, vă rog. Aveți un secretar și am rugat să verifice. Vă rog să luați loc. Domnule deputat Buda, calmați-vă! (Rumoare, vociferări, fluierături, ropote.)

Domnule Nicolicea, treceți înapoi în bancă, la locul dumneavoastră.

Deci, 99 de voturi pentru.

Împotrivă? Au fost 95 voturi împotrivă.

Deci, cererea a fost admisă.

Vă mulțumesc foarte mult. Cererea a fost admisă și urmează să trimitem la comisie.

Voturile împotrivă n-au fost contestate.

Voturile pentru au fost contestate și le-am renumerotat.

Vă mulțumesc foarte mult.

Au fost contestate voturile pentru, și le-am renumerotat, le-am verificat pe cele pentru.

Stimați colegi,

Eu cred că nu există nimic împotriva Comisiei juridice, care să verifice acest text, și o va face. Am făcut-o, am reverificat numărul voturilor pentru.

Textul a fost trimis la Comisia juridică, de disciplină și imunități.

În aceste condiții, solicit Biroului permanent, la discuția ... Biroul permanent va stabili procedura în continuare.

Solicit Biroului permanent să ne întâlnim peste un sfert de oră pentru a stabili procedura mai departe.

Vă mulțumesc.

Suspend ședința.

 
   

Ședința s-a suspendat la ora 9,15.

 
     

Adresse postale: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucarest, Roumanie mercredi, 22 janvier 2020, 21:28
Téléphone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro