Aurel Vlădoiu
Aurel Vlădoiu
Ședința Camerei Deputaților din 26 septembrie 2005
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.130/03-10-2005

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2005 > 26-09-2005 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 26 septembrie 2005

10. Primirea de răspunsuri la interpelările adresate primului ministru și membrilor Guvernului de către deputații:  
  10.4 Aurel Vlădoiu
 
consultă:

 

Doamna Daniela Popa:

  ................................................

Urmează răspunsul la interpelarea domnului deputat Aurel Vlădoiu, grupul parlamentar al PSD. Este în sală?

Răspunde din partea Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației domnul secretar de stat Florin Bejan. Vă rog, aveți cuvântul.

Domnul Florin Bejan (secretar de stat, Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației):

Mulțumesc, doamna președinte.

În legătură cu interpelarea domnului deputat Aurel Vlădoiu, referitor la unele informații privind imobilul deținut de ROMTELECOM S.A. în localitatea Băile Govora, propus ca spațiu destinat muzeului și bibliotecii din această localitate, dorim să vă comunicăm următoarele: clădirea respectivă este un parter plus doi, deci un P+2, care se află în proprietatea ROMTELECOM; la etajele I și II sunt amplasate echipamentele telecomunicației, iar jumătate din parterul clădirii a fost închiriat de POȘTA ROMÂNA.

În prezent, se derulează negocieri cu această companie, în vederea preluării de către aceasta a întregului spațiu. Ca atare, clădirea nu este abandonată, ci este utilizată în scopul utilizării de activități de poștă și teleocomunicații.

Având în vedere situația juridică a imobilului, pe de altă parte, și aspectele menționate mai sus, propunerea privind o eventuală transmitere a acestuia în proprietatea Consiliului Local - Băile Govora, contravine prevederilor legale în vigoare.

Prin urmare, deși ne exprimăm regretul față de situația prezentată, soluția propusă nu poate fi agreată. În măsura în care vor apărea elemente noi, care să determine o altă abordare, vom oferi tot sprijinul necesar. Vă mulțumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulțumesc.

Doriți să interveniți, domnule deputat? Vă rog, aveți cuvântul.

Domnul Aurel Vlădoiu:

rugămintea noastră a fost ca această clădire, care este deosebit de frumoasă și nu este în acest moment decât la etajele superioare folosită, să fie redată pentru cele două activități foarte importante din Govora, respectiv muzeu și bibiliotecă. Și soluția, eu am propus-o, să putem să diminuăm partea statului la ROMTELECOM, de 40%, cu aceste acțiuni, care sunt de ordinul a câteva procente.

Vă mulțumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulțumesc.

Răspundeți la intervenția domnului deputat? Vă rog, domnule secretar de stat.

Domnul Florin Bejan:

Domnule deputat,

Aș vrea să precizez câteva aspecte suplimentare: un aspect este că în momentul de față statul român nu este majoritar în ROMTELECOM; iar pentru a se putea înstrăina - sub orice formă - conform Legii nr.31, un activ al unei societăți, este nevoie de hotărârea AGA, în primul rând.

Fără îndoială că am face demersuri în acest sens, dar asta nu înseamnă că, neapărat, ele trebuie să fie acceptate. De aceea, v-am și spus că dacă apare o altă soluție, o rezolvăm.

Pe de altă parte, întreaga clădire e ocupată, pentru că jos POȘTA și-a extins spațiul și intenționează, în cadrul programului de modernizare al poștelor din toată țara, să utilizeze și spațiul de la parter.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulțumesc.

Urmează răspunsul la interpelarea domnului deputat Eugen Bejinariu, grupul parlamentar al PSD. Este în sală? Nu este în sală.

Îl rog pe domnul secretar de stat Iosif Koto să transmită în scris răspunsul domnului deputat. Deci, nu-l mai prezentați la microfon.

La fel și pentru domnul deputat Titus Corlățean, grupul parlamentar al PSD, tot în scris.

Vă mulțumesc mult de mult.

Tot pentru domnul deputat Titus Corlățean, răspuns la interpelarea referitoare la situația NITRAMONIA - Făgăraș. Din partea AVAS, vicepreședinte Jean Cătălin Sandu, vă rog să transmiteți în scris domnului deputat, acesta nefiind prezent în sală.

  ................................................
 

Doamna Daniela Popa:

  ................................................

Rămâneți la microfon, domnule secretar de stat.

Urmează răspunsul la interpelarea domnului deputat Aurel Vlădoiu, grupul parlamentar al PSD.

Vă rog.

Domnul Virgil Nițulescu:

Stimate domnule deputat,

La întrebarea dumneavoastră v-a răspuns și colegul meu, secretarul de stat Florin Bejan, de la Ministerul Comunicațiilor.

Ceea ce aș vrea să adaug este faptul că, așa cum știți, două instituții publice de cultură (muzeul și biblioteca) se găsesc în administrarea autorității locale, care este prima îndreptățită să se îngrijească de găsirea sediilor potrivite pentru aceste instituții.

Și pe de altă parte, aș vrea să adaug faptul că, în ceea ce privește prevederile Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, lucrurile sunt destul de clare: este nevoie, practic, în cadrul sediului ROMTELECOM, de trecerea în domeniul public a unor bunuri din patrimoniul unei societăți comerciale, lucru care se poate face numai cu plata și cu acordul adunării generale a acționarilor societății comerciale respective, în cazul de față ROMTELECOM, și în lipsa unui asemenea acord, s-ar putea face prin procedura expropierii pentru cauză de utilitate publică și după o justă și prealabilă despăgubire. Acestea sunt prevederile legale. Așa cum ați menționat și dumneavoastră în interpelare, competența, în vederea transferului de proprietate, revine de fapt adunării generale a acționarilor ROMTELECOM, printre care se numără, este adevărat, și statul român, prin Ministerul Comunicațiilor, dar nu ca acționar majoritar; cum bine știți, controlul aparține în realitate investitorului străin.

Am spus toate aceste lucruri, pentru că ele pot fi valabile în cazul sediului, aflat în momentul de față în proprietatea ROMTELECOM, dar trebuie să precizez că am solicitat serviciul deconcentrat al Ministerului Culturii și Cultelor - Direcția pentru cultură, culte și patrimoniu cultural-național a județului Vâlcea, să găsim, în cel mai scurt timp posibil, niște modalități concrete de a sprijini cele două instituții publice (biblioteca și muzeul) în această perioadă de trecere, înainte de evacuarea lor din clădire.

Până în momentul în care m-am prezentat aici, în fața dumneavoastră, nu am primit încă vreo soluție din partea subordonaților noștri din județul Vâlcea. Evident că ei nu ne pot oferi decât niște idei, urmând ca, în cazul în care acest lucru va fi posibil, ministerul să fie cel care să acționeze pentru a găsi sediul cel mai potrivit.

Vă mulțumesc.

Doamna Daniela Popa:

Vă mulțumesc.

Doriți să interveniți, domnule deputat? Nu. Vă mulțumesc și eu.

Domnul deputat George Băeșu, Grupul parlamentar al PSD este în sală? Nu.

Îl rog pe domnul ministru Borbély să-i transmită răspunsul la interpelare în scris. Și același lucru îl rog și pe domnul deputat Aurel Vlădoiu. I s-a răspuns deja la două interpelări. Se poate transmite în scris?

 

Domnul Aurel Vlădoiu (din sală):

Da.

Doamna Daniela Popa:

Mulțumesc mult.

Domnule ministru, transmiteți în scris atunci.

 

Domnul Borbély László (din loja miniștrilor):

Doamna președinte, poate găsiți o modalitate în care...

Doamna Daniela Popa:

Găsim, domnule ministru.

  ................................................

Doamna Daniela Popa:

Țin să vă anunț că 19,30 este ora la care se finaliza și ședința noastră de astăzi. Mai avem 2 răspunsuri, la 2 interpelări: pentru domnul deputat Aurel Vlădoiu, Grupul parlamentar al PSD, și pentru domnul Dragoș Dumitriu, Grupul parlamentar al PRM. Dacă promiteți că răspunsurile vor fi scurte, ca să nu primească numai răspunsul scris, domnii deputați. Vă rog.

Domnul Alexandru Mircea:

Domnul deputat Aurel Vlădoiu semnalează faptul că, în mod unilateral, Ministerul Administrației și Internelor, a decis trecerea din proprietatea orașului Băile Govora în proprietatea statului a trei tronsoane imobiliare din Govora. În legătură cu acest aspect, semnalez sau precizez următoarele.

Trecerea imobilelor respective s-a făcut în conformitate cu dispozițiile Hotărârii de Guvern nr. 313/1996. Din documentele pe care le deținem, precum și din nota de fundamentare, rezultă că proiectul de hotărâre a fost promovat, la acea dată, de către prefectul județului Vâlcea și de către președintele Consiliului județean Vâlcea, fiind avizat pentru legalitate de către compartimentele de resort din cadrul acestor instituții.

În acest context, având în vedere și faptul că prin Hotărârea nr. 54/1995 a Consiliului local al orașului Băile Govora s-a dat acordul cu privire la transmiterea dreptului de administrare asupra imobilelor în discuție către Ministerului Administrației și Internelor, precizăm faptul că aprecierile, cum că ar fi fost luate în mod unilateral de către Ministerul Administrației și Internelor, sunt nefondate. Eu am la mine copii după toate aceste hotărâri și după toate documentele despre care vorbesc.

Altceva, răspuns scris, mai am.

Doamna Daniela Popa:

Îl rugăm pe domnul deputat să intervină. Vă rog.

Domnul Aurel Vlădoiu:

Doamnă președintă,

Domnule secretar de stat,

Eu nu asta am solicitat, eu am zis că au trecut, în 1995, de la primărie la pompieri, la Ministerul Administrației, astăzi, și rog ca să fie trecute înapoi, la consiliul local, pentru că au mare nevoie de ele, întrucât pompierii nu le folosesc. Deci, asta era dorința mea, să găsim o soluție să ajungă înapoi, la vechiul proprietar.

Atunci, primarul a fost foarte binevoitor și le-a cedat pompierilor, dar ei nu le folosesc, și primăria are nevoie de ele. Asta era rugămintea, să găsim o soluție, să meargă înapoi la primărie.

Deci, eu nu am zis că s-a făcut ilegal.

Doamna Daniela Popa:

Atunci, vă rog, răspunsul în scris.

Domnul Alexandru Mircea:

Soluția este foarte simplă, prin felul în care au fost transmise, la fel, se poate iniția, de la nivelul consiliului local, împreună cu prefectura, un act normativ de restituire, un act normativ de trecere în domeniul autorității respective.

Doamna Daniela Popa:

Transmiteți și răspunsul scris domnului deputat.

Domnul Alexandru Mircea:

Sigur, întotdeauna s-a trimis răspunsul scris, doamnă președintă.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 17 noiembrie 2019, 20:47
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro