Plen
Ședința Senatului din 29 mai 2006
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.89/08-06-2006

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
03-06-2020
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2006 > 29-05-2006 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 29 mai 2006

6. Dezbaterea și respingerea propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii privind constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor situate în intravilanul localităților în Delta Dunării nr. 679/2002.
 
consultă fișa PL nr. L194/2006

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

................................................

La pct. 4 în ordinea de zi avem acea propunere legislativă care are caracter de lege organică, propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii privind constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor situate în intravilanul localităților în Delta Dunării nr. 679/2002.

Îl invit pe colegul senator să o prezinte. Vom vedea dacă dăm votul final, în funcție de numărul colegilor din sală.

Comisiile sesizate în fond - Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări și Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului.

Rog pe unul dintre inițiatori, domnul senator Daniel Ilușcă. Vă rog să prezentați dumneavoastră inițiativa. Reprezentantul Guvernului este prezent.

Domnul Daniel Ilușcă:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Legea nr. 679/2002 are ca obiect de reglementare crearea unui cadru legislativ pentru stabilirea dreptului de proprietate privată a locuitorilor din unitățile administrativ-teritoriale situate în Delta Dunării, asupra terenului intravilan aferent caselor de locuit și anexelor gospodărești. Având în vedere o serie de factori specifici acestei zone de natură istorică, economică și socială, reglementările existente în actele normative cu caracter general, și mă refer aici la Legea nr. 18/1991 cu modificările și completările ulterioare, sunt inaplicabile datorită faptului că localitățile din Delta Dunării nu au fost cooperativizate. O dată cu parcurgerea etapelor de aplicare a Legii nr. 679/2002 s-au constatat unele probleme și disfuncționalități pentru soluționarea cărora se impune modificarea și completarea unor dispoziții inițiale. Inițiativa legislativă își propune următoarele obiective principale: extinderea aplicării Legii nr. 679/2002, la nivelul tuturor localităților din Delta Dunării, ea la ora actuală aplicându-se numai asupra a 9 localități din Delta Dunării. De asemenea, modificarea condițiilor de atribuire în proprietate a terenurilor aferente caselor de locuit și anexelor gospodărești, simplificarea procedurilor de atribuire în proprietate a terenurilor pentru eliminarea unei etape formale, precum și soluționarea platformelor de apărare împotriva inundațiilor a localităților din Delta Dunării. Vă mulțumesc.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc.

Îl rog pe domnul președinte al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări să prezinte raportul.

Domnul Eckstein Kovacs Peter:

Domnule președinte,

Raportul comun este de admitere cu amendamente. Cele două comisii au cerut date și un punct de vedere din partea prefecturii județului Tulcea. De asemenea, am solicitat și ni s-a aprobat prelungirea termenului de depunere a raportului de la 45 de zile la 60 de zile. Practic, prin această propunere legislativă se dorește a pune de acord reglementările în materie, care s-au referit până acum la 9 localități nominalizate, la toate localitățile din Delta Dunării. Repet, raportul este de admitere, cu amendamente. Este vorba de o propunere care face parte din categoria legilor organice, iar Senatul este prima Cameră sesizată.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Mulțumesc, domnule președinte.

Din partea Executivului, cine dorește să intervină? Microfonul 10, vă rog.

Domnul Ion Codescu:

Vă mulțumesc.

Guvernul susține adoptarea acestei inițiative legislative, sub rezerva a două observații principale: în primul rând, punerea de acord a acestui proiect de lege cu Legea nr. 18/1991 care reprezintă cadrul general, în sensul că numai în condițiile în care anumite situații nu sunt reglementate de Legea nr. 18/1991, atunci să fie reglementate de acest proiect iar, în al doilea rând, este vorba de principiul constituțional al inalienabilității bunurilor aflate în proprietatea publică a statului. Din acest punct de vedere considerăm că se impune reanalizarea dispozițiilor propuse la pct. 5 art. I. Mulțumim.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Da, vă mulțumesc. Sunteți de acord cu amendamentele formulate la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, pentru că rezolvă problemele care le-ați spus dumneavoastră? Da. Sunteți de acord cu amendamentele din Anexa nr. 1. Mulțumesc. Vă rog, la dezbateri generale.

Dacă nu sunt intervenții, stimați colegi să ne pronunțăm... În legătură cu amendamentele respinse dacă sunt colegi care doresc să le susțină? Dacă nu sunt, vă rog să ne pronunțăm asupra amendamentelor admise. Vă rog să vă pronunțați prin vot asupra raportului cu amendamentele admise. Raportul din care au fost rezolvate chestiunile spuse de domnul secretar de stat în legătură cu domeniul public și așa mai departe. Vă rog să votați, legea are caracter de lege organică.

Stimați colegi din arcul guvernamental, vă rog să vă ocupați locurile și să participați la vot.

Vă rog, domnule președinte.

Domnul Eckstein Kovacs Peter:

Mulțumesc, domnule președinte.

Eu solicit ca votul pe acest proiect de lege să-l dăm după ce discutăm Legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe. În momentul de față suntem foarte puțini în sală. Să dăm șanse unei inițiative, care, practic, nu are opoziție, să treacă.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Da, mulțumesc. Voi supune la vot acest lucru, dar pentru aceasta trebuie ca plenul Senatului să fie în cvorum de 69 de parlamentari, adică exact atât cât este cvorumul de lege organică să accepte ceea ce propuneți dumneavoastră.

Îi rog pe domnii secretari să verifice dacă suntem în cvorum.

Suntem în sală 72-73 de senatori și au votat 50.

Deci, supun, din nou, votului dumneavoastră raportul cu amendamente.

Domnul senator Dan Claudiu Tănăsescu, nu sunteți încă în arcul guvernamental. Vă rog să votați cu cartela dumneavoastră. Vă rog. Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră raportul cu amendamente acceptate de reprezentantul Guvernului.

Rog colegii senatori să se pronunțe asupra raportului favorabil cu amendamente. Vă rog să votați.

Raportul a fost adoptat de plenul Senatului cu 73 de voturi pentru și 2 abțineri.

Supun votului dumneavoastră legea în ansamblu. Vă rog să votați. (rumoare, discuții, vociferări) (Tabela indică 59 voturi pentru, 7 împotrivă și 3 abțineri)

Nu... (rumoare)

Stimați colegi,

Vă rog să vă pronunțați prin vot. Vot final pe lege.

Rog colegii senatori să voteze. Raportul a fost aprobat prin vot de către dumneavoastră.

Vă rog să votați. (Tabela arată 62 de voturi pentru, 6 împotrivă, 2 abțineri)

Bine. Vom lăsa legea după dezbaterea proiectului de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe. (rumoare)

Domnul senator Dinescu.

Domnul Valentin Dinescu:

Domnule președinte,

Putem solicita liste și o să vedeți că noi am vrut să-l sprijinim pe colegul nostru care face parte din arcul guvernamental. Am votat în consecință și prima oară, și a doua oară, dar ceea ce ne solicitați dumneavoastră, ca după un vot în care legea nu a întrunit numărul necesar pentru a fi promovată să repetăm votul, nu se mai poate. Vă mulțumesc.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Sigur, atunci, dați-mi voie să vă felicit, pentru că nu ați înțeles că prin raportul cu amendamentele admise legea a fost pusă de acord cu Constituția și cu Legea nr. 18/1991. Deci, amendamentele admise, în condițiile în care legea este respinsă, sunt înlăturate din corpul legii, iar legea va rămâne în forma inițială, care era neconstituțională și, deci, am făcut un lucru extraordinar în Senat că ne jucăm cu votul. Asta este... Da, vă rog, domnul senator Daea. Microfonul 4.

Domnul Petre Daea:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Nu este prima dată când se întâmplă acest lucru și cu regret spun că întrezăresc că nu va fi ultima oară, mi-aș dori tare mult să atrag atenția asupra modului în care noi trebuie să lucrăm și să votăm în Senatul României. Nu fac eu acum o interpretare a întregii activități, și-o face fiecare, funcție de conștiința lui politică, însă, mă văd obligat, domnule președinte, să vă solicit un comportament de compromis, astăzi, în Senatul României, și anume acela de a mai supune încă o dată la vot acest act normativ, întrucât găsesc de cuviință că între cele 3 soluții care s-au degajat în urma votului nostru, această revenire la vot ar fi cea mai înțeleaptă chiar dacă avem constrângerile Regulamentului. Suntem în plenul Senatului, am putea hotărî acest lucru. Vă mulțumesc pentru înțelegere.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Da, mulțumesc. Domnul senator Eckstein Kovacs.

Domnul Eckstein Kovacs Peter:

Mulțumesc. Intervenția este pe procedură, domnule președinte! Într-adevăr, pentru cei care nu știu, în momentul de față se desfășoară lucrările Comisiei mixte Parlamentul României - Parlamentul European, o serie de colegi sunt prinși în această activitate. Eu am solicitat ca votul să se reia după ce adoptăm Legea privind abilitarea Guvernului și cred că acesta este un motiv în plus ca să revenim după Legea de abilitare, când este un cvorum mai sănătos.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Da, domnul senator Gheorghe Funar.

Domnul Gheorghe Funar:

Domnule președinte de ședință,

Onorat Senat, eu nu sunt adeptul discriminărilor pozitive. V-am supus atenției, împreună cu colegii senatori ai Partidului România Mare, un proiect de Lege vizând arborarea drapelului național și nu am avut suficiente voturi pentru a promova această propunere legislativă, și nu a fost nici un fel de solicitare pentru clemență sau reluarea voturilor ca să înălțăm drapelul național. Este o propunere legislativă, nu a trecut, este vina colegilor de la Putere care nu doresc să-l sprijine pe colegul nostru cu această propunere legislativă și mergem mai departe, domnule președinte! Nu putem modifica Regulamentul sau să-i aducem aici, pe picior, modificări pentru a trece o propunere legislativă. Urmează Camera Deputaților unde, probabil, cei de la Putere își sprijină colegul. Vă mulțumesc.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Domnul senator Dumitru. Renunțați? Mulțumesc. Da, stimați colegi, este adevărat că a existat această cerere, venită din partea domnului senator Eckstein Kovacs, în sensul de a amâna votul final pe lege. Convins de buna-credință a tuturor celor care votează, este adevărat că am supus votului dumneavoastră, greșind eu și încălcând Regulamentul, motiv pentru care vă consult dacă sunteți de acord să reluăm votul final pe lege, conform solicitării formulate de domnul senator Daea.

Numai puțin, vă rog! Să nu votați încă. Vă rog să vă pronunțați prin vot dacă sunteți de acord cu reluarea votului.

Cu 54 de voturi pentru, 8 voturi împotrivă și 5 abțineri, plenul Senatului a aprobat acest lucru.

Votul se va relua după dezbaterea proiectului de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, proiect de lege pe care vă propun să-l luăm în dezbatere la punctul 5 înscris pe ordinea de zi.

................................................

Domnul Doru Ioan Tăracilă:

Stimați colegi,

Vă adresez rugămintea să încercăm, totuși, așa cum a hotărât plenul, să dăm vot final pe propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii privind constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor pentru cetățenii care locuiesc în Delta Dunării.

Este vot final, legea are caracter de lege organică.

Vă rog, numai puțin!

Deci, este vot final pe propunerea legislativă existentă la punctul 4.

Domnul senator Ungheanu, vă rog să vă exprimați votul.

Rog colegii senatori să voteze!

Vă rog, să votați!

Proiectul de lege a fost respins de plenul Senatului, întrucât a întrunit 63 voturi pentru, 4 voturi împotrivă și 4 abțineri, neîntrunind cvorumul de lege organică.

Toate amendamentele au fost și vor fi incluse în corpul legii care se vor trimite la Camera Deputaților.

Întrucât nu există nici o solicitare de continuare a dezbaterilor legislative, iar programul aprobat prevedea dezbaterea proiectelor de lege până la orele 18.00.

Încheiem dezbaterile legislative.

Le vom continua joi dimineața, rugămintea este să începem programul la ora 9.00 pentru că la ora 11.00 începem dezbaterea pe moțiune.

Vă rog, domnul senator Ion Vasile.

Domnul Ion Vasile:

Vă rog să-mi dați cuvântul la microfon, domnule președinte.

Domnul Doru Ioan Tăracilă:

Microfonul 3, vă rog!

Domnul Ion Vasile:

Stimați colegi senatori,

Am o mare rugăminte la dumneavoastră, este preț de trei minute și este un vot mai mult formal.

Punctul 6 care urma în ordinea de zi, este vorba de o propunere legislativă privind înființarea Centrului Medical de Recuperare Nuropsihomotorie pentru Copii - București.

Vă aduc aminte că 1 Iunie este ziua copilului, iar această categorie de copii ar trebui să fie un stimulent pentru senatori.

V-aș ruga frumos să votăm acest proiect de lege, este vorba doar de trei minute.

Domnule președinte,

Cred că găsim înțelegere să facem un cadou acestor copii.

Domnul Doru Ioan Tăracilă:

Mulțumesc pentru intervenție.

Întrerupem dezbaterile legislative, trecem la ultimul punct din ordinea de zi.

Vă adresez rugămintea ca joi să putem începe ședința la orele 9.00 dimineața cu această lege importantă, respectiv abilitarea Guvernului pentru a emite ordonanțe.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 6 iunie 2020, 17:58
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro