Plen
Ședința Senatului din 8 februarie 2007
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.5/19-02-2007

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
25-05-2020
20-05-2020 (comună)
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2007 > 08-02-2007 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 8 februarie 2007

13. Dezbaterea Legii pentru modificarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului. (Reexaminare la solicitarea Președintelui României) (votul pe raport se va da într-o ședință viitoare).
 
consultă fișa PL nr. L429/2006

Domnul Nicolae Văcăroiu:

................................................

Stimați colegi,

Punctul 11 l-am scos din ordinea de zi.

Stimați colegi,

Intrăm acum pe o suită de legi organice, avem vot final și vă propun să fiți de acord să facem și celelalte legi organice, măcar dezbaterile generale. Până atunci, rog liderii grupurilor să mobilizeze senatorii în sală.

Trecem la punctul 21 din ordinea de zi, Legea pentru modificarea Legii nr.3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului. Reexaminare.

Vă rog, vă așteptăm.

Dau cuvântul domnului președinte Eckstein Kovács Péter pentru a prezenta raportul comisiei.

Domnul Eckstein Kovács Péter:

Mulțumesc, domnule președinte.

Raportul este de admitere, cu amendamente care se regăsesc în Anexa 1. În raport cu obiectul de reglementare legea reexaminată face parte din categoria legilor organice, iar Senatul este prima Cameră sesizată.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc.

Avem o mică problemă, în sensul că reprezentanții Guvernului sunt pe drum. Vă propun, ținând seama de faptul că suntem în situația de a dezbate și a supune la vot legi organice și, întrucât nu avem numărul necesar, mulți colegi de-ai noștri, din păcate aceeași suntem care stăm permanent în sală, nu înțeleg acest lucru pentru că se poate sta două ore în sală, fără să ieși de fiecare dată la fiecare minut, la telefon, la cafea și altele. Poate o să punem o prevedere în Regulamentul pe care îl creăm acum, domnule Tărăcilă, după ce se intră în sală să se închidă sala. (Râsete) Ce să facem?

Îl rog pe domnul senator Ilie Sârbu să facă apelul. Ce să fac domnilor, suntem 50 colegi senatori în sală.

Din sală: Unde sunt la Regulament?

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Au ajuns la art.60, săptămâna viitoare sper că îl termină și vom intra... Domnul Antonie! Sper că săptămâna viitoare terminăm Regulamentul. Să intrăm cu sancțiuni, că nu se mai poate! Sunt unii colegi care cred că noi suntem de serviciu aici și noi de serviciu trebuie să fim prezenți și ei nu au probleme.

Vă rog, aveți cuvântul.

Domnul Ilie Sârbu:

- Antonie Ștefan Mihail - prezent
- Apostol Neculai - prezent
- Arcaș Viorel - prezent
- Ardelean Aurel - absent
- Arion Viorel - absent
- Athanasiu Alexandru - europarlamentar
- Basgan Ion - prezent
- Berceanu Radu Mircea - Guvern
- Blaga Vasile - Guvern
- Bobeș Marin - prezent
- Cazacu Cornelia - prezent
- Câmpeanu Radu-Anton - prezent
- Cârlan Dan - prezent
- Chelaru Ioan - absent
- Cinteză Mircea - absent
- Ciornei Silvia - europarlamentar
- Cioroianu Adrian Mihai - europarlamentar
- Cismaru Ivan - prezent
- Copos Gheorghe - Corodan Ioan - prezent - prezent
- Cozmâncă Octav - prezent
- Crețu Corina - europarlamentar
- Crețu Ovidiu Teodor - prezent
- Cucuian Cristian - delegație
- Cutaș George Sabin - prezent
- Daea Petre - prezent
- David Cristian - Guvern
- David Gheorghe - prezent
- Diaconescu Cristian - absent
- Dina Carol - prezent
- Dinescu Valentin - prezent
- Dîncu Vasile - europarlamentar
- Duca Viorel Senior - prezent
- Dumitrescu Ion Mihai - prezent
- Dumitrescu Gheorghe Viorel - prezent
- Dumitru Constantin - prezent
- Eckstein Kovacs Peter - prezent
- Fekete Szabo Andras Levente - prezent
- Filipescu Teodor - prezent
- Florescu Ion -
- Flutur Gheorghe - absent
- Frunda György - prezent
- Funar Gheorghe - prezent
- Găucan Constantin - prezent
- Geoană Mircea Dan - prezent
- Georgescu Radu Cristian - absent
- Gheorghe Constantin - prezent
- Hașotti Puiu - prezent
- Ilașcu Ilie - prezent
- Iliescu Ion - prezent
- Ilușcă Daniel - absent
- Ion Vasile - prezent
- Iorga Nicolae - prezent
- Iorgovan Antonie - prezent
- Ioțcu Petru Nicolae - prezent
- Ivănescu Paula Maria - delegația
- Jurcan Dorel - absent
- Loghin Irina - prezent
- Lupoi Mihail - prezent
- Mardare Radu Cătălin - prezent
- Marinescu Marius - Concediu medical
- Markó Bela - Guvern
- Meleșcanu Teodor Viorel - prezent
- Mereuță Mircea - absent
- Mihăescu Eugen - europarlamentar
- Mihăilescu Petru Șerban - prezent
- Moisuc Viorica Georgeta Pompilia - europarlamentar
- Moraru Ion - prezent
- Morțun Alexandru Ioan - europarlamentar
- Neagoe Otilian - prezent
- Neagu Nicolae - prezent
- Nemeth Csaba - absent
- Nicolae Șerban - prezent
- Nicolai Norica - absent
- Novolan Traian - prezent
- Onaca Dorel Constantin - prezent
- Oprea Mario-Ovidiu - delegație
- Oprescu Sorin Mircea - absent
- Pascu Corneliu - prezent
- Păcuraru Nicolae Paul Anton - prezent
- Păunescu Adrian - absent
- Pereș Alexandru - absent
- Pete Ștefan - prezent
- Petre Maria - absent
- Petrescu Ilie - prezent
- Popa Aron Ioan - prezent
- Popa Dan Gabriel - prezent
- Popa Nicolae-Vlad - prezent
- Popescu Dan Mircea - prezent
- Popescu Ionel - prezent
- Popescu Irinel - absent
- Popescu Mihail - prezent
- Prodan Tiberiu Aurelian - prezent
- Puskas Valentin Zoltan - prezent
- Rădoi Ion - absent
- Rădoi Ovidiu - absent
- Rădulescu Cristache - prezent
- Roibu Aristide - absent
- Sabău Dan - prezent
- Sârbu Ilie - prezent
- Silistru Doina - prezent
- Simionescu Aurel Gabriel - prezent
- Sogor Csaba - absent
- Solcanu Ion - prezent
- Stan Petru - prezent
- Stănoiu Mihaela Rodica - prezent
- Stoica Ilie - delegație
- Strătilă Șerban-Cezar - prezent
- Stroe Radu - Guvern
- Szabó Karoly Ferenc - europarlamentar
- Șerbănescu Verginia - prezent
- Șerbu Gheorghe Vergil - europarlamentar
- Șereș Ioan Codruț - absent
- Ștefan Viorel - prezent
- Șter Sever - prezent
- Talpeș Ioan - prezent
- Tănăsescu Claudiu - absent
- Tărăcilă Doru Ioan - prezent
- Theodorescu Răzvan Emil - prezent
- Terinte Radu - prezent
- Tîlvăr Angel - prezent
- Toma Ion - Tomoiagă Liliana - prezent - prezent
- Tudor Corneliu Vadim - absent
- Țâbuleac Mihai - prezent
- Țicău Silvia Adriana - europarlamentar
- Țîrle Radu - europarlamentar
- Ungheanu Mihai - prezent
- Ungureanu Vasile Ioan Dănuț - prezent
- Vasilescu Gavrilă - prezent
- Văcăroiu Nicolae - prezent
- Vărgău Ion - absent
- Vedinaș Verginia - absent
- Verestóy Attila - absent
- Voiculescu Dan - prezent
- Vosganian Varujan - prezent
- Vraciu Jan - absent

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc foarte mult.

Rog să se închidă ușa acolo, în spate. Fac un apel la toți colegii senatori să rămână în sală. Intrăm pe legi organice, vot final.

Vă rog să vă ocupați locurile.

Doamna secretar de stat Kibedi Katalin!

Vă mulțumesc. Vă rog să vă ocupați locurile. Nu prea veniți cu tragere de inimă, așa. Microfonul 9, vă rog.

Dacă aveți obiecțiuni la textul propus de comisie, la cererea de reexaminare a președintelui cu privire la modificarea Legii referendumului, aveți cuvântul.

Doamna Kibedi Katalin - secretar de stat în Ministerul Justiției:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Distins Senat,

Guvernul trimisese și la vremea respectivă un punct de vedere privind aspectele de neconstituționalitate sesizate și ele se axează, în principal, pe încălcarea dreptului autonomiei locale.

Cererea de reexaminare se fundamentează pe aceleași aspecte de neconstituționalitate. Noi o susținem. Vă mulțumesc.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Dezbateri generale. Sunt luări de cuvânt? Înțeleg că nu sunt. Sunt obiecțiuni la text? Domnul Dan Cârlan, microfonul 2.

Domnul Dan Cârlan:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

În numele senatorilor Partidului Democrat, poziția noastră este de a accepta, de a adopta cererea de reexaminare, așa cum a fost ea formulată de președinte și, în consecință, votul nostru va fi contrar raportului Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, așa cum a fost el adoptat.

Noi considerăm că textul propus de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, chiar modificat față de varianta inițială, este neconstituțional, intrând în conflict direct cu art.2 și art.90 din Constituția României.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc. Mai sunt alte intervenții? Domnul senator Șerban Nicolae.

Domnul Șerban Nicolae:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

În primul rând, o chestiune de procedură. Cu tot respectul față de domnul senator Dan Cârlan, nu știu să existe în Senatul României un grup de senatori PD. Noi vorbim doar de grupuri parlamentare și nu de grupuri de partide. Nu îmi este clar dacă este opinia Grupului parlamentar al Alianței Dreptate și Adevăr - PNL-PD sau a unui grup de senatori care sunt mai dificil de identificat.

În al doilea rând, vreau să-i atrag atenția că ceea ce spune domnia-sa duce la o soluție inexistentă în procesul legislativ. Noi nu putem vota scrisoarea președintelui Traian Băsescu, pe de o parte, iar, pe de altă parte, în cazul în care respingem această cerere, legea rămâne în forma inițială în care a fost trimisă la promulgare.

Dacă și domnul senator antevorbitor, și alți colegi observă cu atenție textul raportului și amendamentele admise, vor consta că noi ne-am însușit punctul de vedere al președintelui Traian Băsescu. Îi acordăm același respect ca întotdeauna - mai ales ca întotdeauna ! - și am făcut niște propuneri care vin în spiritul a ceea ce domnia-sa ne-a semnalat.

Este de făcut o observație la amendamentele admise, la nr.crt.1. Amendamentul propus de domnul senator Antonie Iorgovan - și adoptat de comisie cu majoritate de voturi, a fost o singură abținere, mi se pare - rezolvă strict problema semnalată de domnul președinte Traian Băsescu în cererea de reexaminare, problema de constituționalitate, în sensul că acest text, prevăzut în anexa la raport ca alin.2 la art.3 a fost discutat și adoptat sub forma unui amendament ce presupune modificare la art.12 alin.1.

Președintele României ne-a atras atenția că, în conformitate cu decizia Curții Constituționale, Parlamentul nu poate limita domeniile în care președintele poate cere consultarea poporului prin referendum.

De aceea, noi am propus o modificare și ea a fost însușită de comisie, vă poate confirma și președintele comisiei, în sensul că doar revizuirea Constituției nu poate face obiectul referendumului inițiat de președinte, în condițiile art.90 din Constituția României, republicată.

Deci, eu vă rog să fiți de acord că acest alin.2 de la art.3 este, de fapt, și așa a fost discutat în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, alin.1 la art.12 - acolo unde am fost sesizați cu cererea de reexaminare de către Președintele României.

Grupul parlamentar PSD susține raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări. Senatorii noștri au și votat în comisie pentru acest raport, în forma prevăzută și în anexă, cu amendamentele admise, considerând că, în acest fel, am dat curs solicitării Președintelui României de a opera unele modificări la proiect de lege trimis inițial spre promulgare. Vă mulțumesc.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnule senator Cârlan, vă rog să luați loc. Nu stați în picioare. Când vă dă președintele cuvântul, atunci luați cuvântul. Vă rog eu foarte mult. Dezbaterile s-au făcut în comisii, se ia cuvântul de către un reprezentant de grup și ați luat cuvântul.

Consult celelalte grupuri dacă au intervenții.

Domnul senator Dinescu.

Din sală: Drept la replică.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Luați loc. Vă rog să luați loc, deocamdată. Am reținut. Vă rog să luați loc. Microfonul 1.

Domnul Valentin Dinescu:

Domnule președinte, am constatat și din partea reprezentantului ministerului, și din partea domnului Cârlan faptul că se fac referiri la scrisoare, aprobând-o. Acum nu vreau să țin aici lecții de tehnică. Noi puteam să o trimitem în aceeași formulă și doar Curtea Constituțională se mai putea pronunța.

Revenind la chestiune, acelor întrebări, acelor nedumeriri, acelor observații formulate de Președintele României, comisia s-a străduit să le dea un răspuns satisfăcător. Acest răspuns se găsește - și nu vreau să vă mai răpesc din timp - atât în textul raportului, cât și în prevederile amendamentelor admise și de aceea noi considerăm că putem vota în această formă raportul propus de comisie.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă mulțumesc. Mai sunt intervenții ?

Domnul senator Nicolae-Vlad Popa. Deja am încălcat... Am apucat deja să vă spun numele, că nu trebuia să vă dau cuvântul. Vă rog, domnule senator.

Trebuie să supunem la vot dacă dorim să continuăm dezbaterile cu mai multe luări de cuvânt pe grup.

Aveți cuvântul, acum, domnule senator. Microfonul 2.

Domnul Nicolae-Vlad Popa:

Ați întrebat cine mai dorește. Mi-am permis să-mi spun și eu părerea, scurt.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Aveți cuvântul, domnule senator.

Domnul Nicolae-Vlad Popa:

Vă rog să mă credeți că sunt total în dezacord cu concluziile comisiei pe care, în acest caz, pot să o denumesc altfel decât Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, fiindcă nu face altceva decât să ocolească ideea care se dorea a fi reglementată. Adică în loc să soluționeze această problemă, soluționează alte chestiuni care, din punctul meu de vedere, se constituie ca un abuz, pentru că o reexaminare nu se face decât pe textul reexaminării și în momentul în care acest text este criticat și domnii din comisie își permit să găsească alte soluții în alt domeniu, eu cred că trebuie să nu fim de acord cu astfel de rezolvare.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc foarte mult.

Domnul senator Cârlan, vă rog, microfonul 2.

Domnul Dan Cârlan:

Domnule președinte, în legătură cu impactul pe care l-a invocat colegul de la PSD, doresc să vă spun că avizul pe care l-a dat marți Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului a fost transmis la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări în aceeași zi, pentru că așa a fost repartizată această lucrare. Nu știu care este caracterul senzațional de urgent, că marți, la ora 14,00, s-a distribuit lucrarea în Biroul permanent și tot marți, după-amiază, au fost sesizate și comisiile pentru aviz și cea pentru fond. Noi, prin aviz, am transmis un amendament. Orice comisie sesizată pentru aviz are drept de inițiativă în privința amendamentelor. Acest amendament nu figurează în raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări nici la admise, nici la respinse. Corelat cu faptul că nu am avut la dispoziție intervalul de timp regulamentar, eu vă solicit scoaterea de pe ordinea de zi și retrimiterea la comisie. (Rumoare în sală)

Stimați colegi, solicit completarea raportului Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări cu amendamentul propus de Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului, prin aviz sub semnătura mea.

Admis sau respins, rămâne să stabilească comisia. Punerea la dispoziția senatorilor în intervalul de timp stabilit de Regulament, minim 3 zile, după care să reluăm în discuție problema și să ne putem pronunța fie pe forma propusă de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, fie pe amendamentele pe care avem dreptul să le susținem în plen.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc foarte mult. S-a discutat acest lucru la Biroul permanent cu toți liderii de grup. Poate ajungeți lider de grup și veniți acolo.

Domnul președinte Eckstein Kovacs.

Domnul Eckstein Kovacs Peter:

Pe de o parte, confirm faptul că domnul președinte Cârlan a transmis avizul Comisiei pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului, pe care l-am făcut cunoscut, de altfel, membrilor comisiei. L-am analizat și am ajuns la o altă concluzie, și cred că aceasta ar fi soluția, să-i dăm posibilitatea domnului senator să- l susțină acum, în plen, și noi vom hotărî asupra acestui amendament. Într-adevăr, am lucrat repede, nu a fost depus și în scris și din acest motiv nu apare în raport.

Pe de altă parte, sunt de acord și este conform cu adevărul ceea ce susține și domnul senator Șerban Nicolae. Noi am discutat la art.3, dar sesizarea comportă asupra art.12 și, ca atare, propun ca, adoptând raportul cu acest amendament, să transpunem acest amendament la art.12.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc, stimați colegi.

Am încheiat dezbaterile generale.

Eu vreau să vă fac, înainte de a intra pe texte, următoarea precizare: suntem în fața unei cereri de reexaminare. Noi nu discutăm și nu supunem la vot legea, ci numai textele. În contextul în care aceste texte nu sunt aprobate, implicit cererea de reexaminare este respinsă și, ca atare, proiectul de lege pleacă în forma respectivă către Președinție, care nu mai poate să facă un alt demers de retrimitere.

Asta pentru a lua la cunoștință aceste două probleme.

Intrăm pe text, stimați colegi și vă supun, în primul rând, aprobării dumneavoastră, dacă sunteți de acord ca amendamentul susținut de domnul senator Cârlan și neluat în calcul, să-l discutăm în plen.

Deci, supun votului dumneavoastră acceptul pentru ca acest amendament să-l discutăm în plen.

Vă rog să votați. Rog toată lumea să voteze.

Cu 78 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă și 2 abțineri, s-a aprobat discutarea amendamentului în plen.

Deci, la art.3, textul propus de comisie - introducerea alin.2.

Dacă sunt intervenții pe acest text?

Nu sunt.

La art.5 alin.3. (Discuții din sală)

La ce anume, domnule senator Iorgovan?

Domnul senator Iorgovan, vă rog, aveți cuvântul.

Domnul Antonie Iorgovan:

Domnule președinte,

Onorat Senat,

În înțelepciunea sa, Președintele României ne-a cerut reexaminarea acestui proiect de lege, acestei inițiative legislative pe două aspecte.

Unul dintre cele două aspecte vizează art.12 și v-aș ruga să mă urmăriți. În cererea de reexaminare, ne reține atenția nouă, Parlamentului, președintele României că alin.1 de la art.12, care făcea o precizare a cazurilor de interes național pentru care se poate organiza referendum în condițiile anului 1990. Acest text a fost declarat neconstituțional de către Curtea Constituțională, iar acum, președintele României, în cererea de reexaminare spune, în esență, următorul lucru: "Dumneavoastră, Parlamentul României, nu ați binevoit să puneți acest text în acord cu decizia Curții Constituționale".

Ce înseamnă "pus în acord cu dispozițiile din decizia Curții Constituționale"?

Păi, fie scriem acolo că se abrogă, deci în legea aceasta, și atunci când se va republica Legea referendumului dispare alin.1, fie venim cu o altă reglementare care să nu intre, evident, în conflict cu decizia Curții Constituționale.

Alin.2, domnule președinte, de la poz.1, la art.3, în comisie, pentru că sunt cel care l-a propus, era sugerat acolo, la art.12. Ulterior, înțelepții comisiei, pentru că este o zonă tehnică, au ajuns la concluzia că din punct de vedere al conținutului reglementării este mai bine aici, la art.3, ca alin.2.

Bun, eu nu am nimic împotrivă, deși el trebuie un pic șlefuit, dar atunci, domnule președinte, trebuie să mai introducem o precizare - ar fi un punct - și să spunem că "alineatul 1 de la art.12 se abrogă", urmând ca acest articol să aibă numai alineatul 2, care va fi și alineat unic, până la urmă, în noua configurație a legii.

În concluzie, dacă rămânem pe formula alin.2 de la art.3, adică la poz.1, atunci, domnule președinte, trebuie obligatoriu să introducem în această anexă și precizarea că "se abrogă alin.1 de la art.12", iar formularea, dacă-mi permiteți, domnule președinte, ar trebui să fie "problemele care vizează revizuirea Constituției nu formează obiectul referendumului, în condițiile art.90 din Constituție alin.2".

Vă mulțumesc.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog, dacă mai sunt intervenții aici?

Domnul senator Eckstein Kovacs.

Domnul Eckstein Kovacs Peter:

Mulțumesc.

Formularea acestui text îi aparține domnului senator Iorgovan. Dacă dorește să o șlefuiască, cred că intră în condițiile Regulamentului. Nu sunt de acord cu domnia-sa ca acum să introducem un alineat privind abrogarea art.1, întrucât deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii de la apariția în Monitorul Oficial și dacă în termen de 45 de zile Parlamentul nu pune de acord textul care a suferit critici din partea Curții Constituționale, atunci, prin efectul legii, acea prevedere își pierde orice efect.

Deci, practic, noi am discutat acest lucru în comisie și am ajuns la concluzia că din moment ce noi, în termenul de 45 de zile, care a început să curgă din luna iulie, dacă-mi amintesc bine, și-mi amintesc bine, atunci acest text și-a pierdut orice efect. Deci, este superfluu să mai prevedem, explicit, abrogarea acestuia.

A fost soluția la care am ajuns după discuții în comisie.

În concluzie, și am mai spus, cred că suntem în limitele Regulamentului dacă facem această șlefuire de text, cum zice domnul senator Iorgovan, și nu cred că ar fi un impediment ca să-l trecem la art.12.

Suntem de acord.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Stimați colegi,

Domnul senator Eckstein, domnul senator Iorgovan, practic, nu se contrazic, ci este vorba numai de locul unde așezi acest text.

Ideea este că acest text prevăzut la alin.2 de la art.3, pe care-l propune comisia, privind reformularea propusă de domnul senator Iorgovan, să intre la art.12 alin.1. Deci, aceasta este ideea.

Dacă mai sunt intervenții aici?

Reprezentantul Guvernului, doamna secretar de stat Katalin Kibedi?

Înțeleg că nu doriți să comentați aici.

Deci, în concluzie, art.3 rămâne așa cum este la ora actuală și alin.2 de la art.3 nou, propus de comisie, se transferă la alin.1 art.12, pe formularea prezentată de domnul senator Iorgovan. Corect? Domnul Eckstein?

Deci, supun votului dumneavoastră această formulă.

Vă rog să votați.

Cu 75 de voturi pentru, 2 voturi împotrivă și 3 abțineri, s-a aprobat.

Trecem la poz.2 cu referire la art.5. Se propune eliminarea alin.3 (Discuții în sală)

Vă rog foarte mult, domnule senator Șerban, lăsați-mă să conduc!

Probabil că, cândva, pe experiența teribilă a dumneavoastră, veți veni în locul meu! (Discuții în sală)

Vă rog mult, trebuie să ascultați.

Dacă sunt intervenții?

Nu sunt.

La art.5 alin.4, comisia, la propunerea domnului senator Șerban Nicolae a aprobat un nou text. Deci, un alineat nou, 4, care ia locul alin.3.

Domnul Șerban Nicolae, vă rog să-l susțineți, dacă vreți! (Discuții în sală)

Sunt intervenții? (Discuții în sală)

Și amendamentele admise pot fi contestate în plen. Este amendament admis al comisiei. Domnul senator Cârlan are obiecții la el. De ce trebuie neapărat să sărim în sus când trebuie să respectăm procedura?

Deci, în plenul Senatului se dezbat atât amendamentele admise, cât și respinse. Asta este regula, asta este procedura.

Aveți cuvântul, domnule senator.

Domnul Dan Cârlan:

Da. Mă refer la amendamentul admis în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări. Prin acest amendament se modifică durata din textul inițial. Dacă textul inițial vorbea despre interdicția de a organiza referendumul național cu minimum 6 luni înaintea datei alegerilor prezidențiale, parlamentare sau ale Parlamentului European, soluția propusă prin amendamentul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări vine cu 3 luni înainte și 45 de zile după. Și această soluție o considerăm neconstituțională, motiv pentru care a venit și acel amendament adoptat în Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului, cu majoritatea voturilor, amendament prin care propunem eliminarea oricărei perioade anterioare sau ulterioare datei alegerilor și formularea art.5 alin.4, "organizarea referendumului național nu poate avea loc simultan cu alegerile prezidențiale, parlamentare ori pentru Parlamentul European".

Orice restrângere a dreptului constituțional de consultare a poporului prin referendum este neconstituțională. Art.2 din Constituție stabilește că "suveranitatea națională aparține poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice și corecte, precum și prin referendum". În momentul în care restrângem libertatea președintelui, organ reprezentativ ales liber și corect potrivit Constituției, restrângem libertatea sa de a consulta poporul pe orice chestiune de interes național, prin referendum, încălcăm clar Constituția.

Dacă am lua în serios chiar și textul propus de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări avem, pe parcursul unui mandat prezidențial, cel puțin o treime din durata acestui mandat, în care președintele, ca organ reprezentativ ales, nu-și poate exercita atributul de a chema poporul la consultare prin referendum și, de asemenea, poporului îi este refuzat dreptul la exercitarea suveranități naționale prin referendum.

Am avea cel puțin patru ocazii a câte patru luni și jumătate în care este interzis, pur și simplu, președintelui să-și exercite prerogativele constituționale, să cheme poporul la referendum pe o problemă de interes național. Acest lucru nu este admisibil și de aceea solicităm respingerea amendamentului în forma în care a fost propus de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, punerea în discuție a amendamentului propus pentru Comisiei pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului și adoptarea lui. Fără nici o perioadă anterioară sau ulterioară zilei în care se organizează alegeri parlamentare, prezidențiale sau pentru Parlamentul European!

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Vă rog. Un punct de vedere s-a exprimat aici. Domnul Eckstein Kovacs Peter, vă rog.

Domnul Eckstein Kovacs Peter:

Vă mulțumesc, domnule președinte. Eu cred că această interdicție pe care domnul senator Cârlan și Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului ni-l propune, pe undeva - cum să zic? - nu cred că are o bază constituțională. Sunt multe țări unde referendumul se organizează deodată cu alegerile locale sau parlamentare, stârnește interesul participanților, sunt argumente care - cum să zic? - nu sunt pentru a interzice desfășurarea simultană a referendumului cu alegerile.

Noi, totuși, suntem de acord și toată lumea este de acord că această procedură are și neajunsurile ei. Respectiv: distrage atenția asupra uneia dintre componente. Cele două se interferează și atunci este bine să nu se facă deodată. Asta a fost opinia majoritară în Parlament și necontestată, de altfel, nici de președinte.

Și dacă mergem pe acest mod de gândire, atunci cred că, într-adevăr, în afară de faptul că spui că nu este bine să se facă simultan, în același moment, trebuie să lași un moment de respiro electoratului - da? - între două alegeri. Nu este bine să aduci oamenii în fiecare lună, dacă vreți, la un plebiscit. Și, în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, era mai întâi o propunere de 4 luni, am modificat-o în 3 luni, în ideea de a nu le suprapune. Totuși trebuie un moment de respiro și noi, în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, cu majoritate de voturi ne-am oprit asupra acestei soluții, care nu cred că este neconstituțională.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Cred că v-ați referit la faptul că este vorba de probleme de interes național și acestea nu apar în fiecare zi. Vă rog. Mai sunt intervenții pe marginea acesteia? Nu mai sunt.

Conform Regulamentului, supun amendamentul propus de comisie. E vorba de poz.3 art.5, un alin.4, care devine alin.3.

Supun votului dumneavoastră propunerea comisiei. (rumoare, discuți, vociferări)

A Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări. Nu am spus altceva. Nu se aude bine aici? A Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări.

Vă rog să votați. Vă rog toată lumea să voteze.

Cu 59 voturi pentru, 15 împotrivă și 3 abțineri, s-a votat.

Trecem la poz.4 art.5, pe textul propus de comisie, admis de comisie, la propunerea domnului senator Șerban Nicolae. Sunt obiecțiuni? Nu sunt intervenții.

Supun votului dumneavoastră. Nu este necesar, că intră pe raport dacă nu sunt obiecțiuni. Mai sunt alte intervenții? Nu mai sunt.

Stimați colegi, suntem în fața unei legi organice, raportul are caracter organic și vom trece, când vom relua legile, la votul pe raport.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 26 mai 2020, 1:11
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro