Domnul Călin Popescu Tăriceanu - prim-ministru: Domnilor președinți ai Camerelor legiuitoare, Doamnelor și domnilor senatori și deputați, Îmi amintesc cum, cu multă vreme în urmă, bunicul meu îmi povestea despre momentul 1945, imediat după încheierea războiului. Și el, și prietenii lui, și toții românii, toată suflarea românească, nutreau o singură speranță. Ca trupele americane să vină să elibereze România de prezența comunistă. În 1945, trebuie subliniat, însă, că România era în poziția statului victimă, victimă a comunismului care căuta sprijinul unei mari puteri. Bunicii noștri, părinții noștri au nutrit multă vreme această speranță și ea s-a realizat mult mai târziu. Au trecut 60 de ani de la momentul 1945. Atunci, ca și acum, când ne referim la Statele Unite ale Americii, ne gândim la libertate, la democrație, la prosperitate, la forța pusă în slujba binelui. S-a schimbat însă ceva. Așa cum spuneam, dacă în 1945 România se uita la Statele Unite din postura de victimă a comunismului, acum suntem în postura de parteneri. Vreau să subliniez acest cuvânt, și anume, parteneri. Suntem parteneri în lupta contra terorismului, parteneri în structuri internaționale, cum este NATO. Cele două armate au o colaborare excelentă în Afganistan, de exemplu, sub umbrela NATO. Astfel de colaborări în diverse teatre de operațiuni au darul de a consolida alianța dintre noi și chiar de a forma prin intermediul soldaților noștri o camaraderie specială. Mă aflu astăzi în fața dumneavoastră, pentru a vă solicita un vot firesc care nu face decât să confirme încă o dată parteneriatul pe care-l avem cu Statele Unite. Au trecut deja doi ani de la semnarea Acordului dintre România și Statele Unite ale Americii privind activitățile forțelor armate ale Statelor Unite staționate pe teritoriul României. În prezent, suntem în plin proces de implementare a prevederilor acestui acord care intensifică parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite. Ca parte a demersului de implementare, astăzi, veți exprima votul dumneavoastră pentru adoptarea hotărârii privind aprobarea intrării forțelor Statelor Unite ale Americii pe teritoriul României, în vederea desfășurării activităților stabilite prin acordul dintre cele două țări la care am făcut referire anterior. Este un act juridic necesar pentru asigurarea cadrului optim de legalitate cu privire la prezența militarilor americani în bazele militare românești. Mai mult decât atât, adoptarea acestei hotărâri va reconfirma caracterul privilegiat al relațiilor de parteneriat cu Statele Unite ale Americii. Încheierea în anul 2005 a Acordului de acces al trupelor SUA la bazele românești a constituit o decizie politică de importanță majoră și a furnizat un impuls semnificativ pentru dezvoltarea relațiilor bilaterale cu Statele Unite ale Americii. De asemenea, prezența pe teritoriul României a trupelor americane va contribui decisiv la extinderea securității și la proiectarea stabilității spre Orientul Mijlociu, ca parte componentă a efortului global de combatere a terorismului. În virtutea acestor obiective de securitate, România contribuie inclusiv prin adoptarea acestei hotărâri la contracararea terorismului internațional. Votul dumneavoastră de astăzi va reprezenta o etapă importantă și esențială în procesul de implementare a prevederilor acordului din 2005. Este o dovadă a consecvenței noastre în relația cu Statele Unite ale Americii și în ceea ce privește politica externă și de securitate a României. Din motivele menționate anterior, consider că adoptarea hotărârii este o cerință imperios necesară și vă solicit un vot pozitiv. Vă asigur că textul prezentat dumneavoastră este în deplin acord cu solicitărilor partenerilor americani și îndeplinește toate criteriile de legalitate conform cadrului juridic național. Vă mulțumesc. (aplauze)
|