Plen
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 20 iunie 2007
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.96/29-06-2007

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2007 > 20-06-2007 Versiunea pentru printare

Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 20 iunie 2007

  Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru.

Ședința a început la ora 9,40.

Lucrările au fost conduse de domnul Bogdan Olteanu, președintele Camerei Deputaților, asistat de domnii Mihai Ungheanu, secretar al Senatului, și Dan Radu Rușanu, secretar al Camerei Deputaților. Din prezidiu a mai făcut parte doamna Norica Nicolai, vicepreședinte al Senatului.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnilor parlamentari,

Vă rog să luați loc pentru a putea începe ședința.

Îi rog pe liderii de grupuri să-și invite colegii în sală.

Doamnelor și domnilor deputați și senatori,

Declar deschisă ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului și vă anunț că din totalul de 464 de deputați și senatori și-au înregistra prezența 298, iar 166 sunt absenți. Cvorumul legal de lucru este îndeplinit.

Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au aprobat proiectul ordinii de zi și proiectul programului de lucru pentru ședința comună de astăzi, în forma în care au fost distribuite tuturor deputaților și senatorilor.

Dacă sunt comentarii în legătură cu ordinea de zi? Nu sunt comentarii în legătură cu ordinea de zi.

Supun votului dumneavoastră ordinea de zi.

Cine este pentru? Da, vă mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abțineri? Nu sunt.

În unanimitate, s-a aprobat ordinea de zi.

Programul de lucru aprobat este până la ora 13. Dacă în legătură cu programul de lucru sunt comentarii? Nu sunt comentarii.

Supun votului dumneavoastră atunci programul de lucru, așa cum a fost propus.

Cine este pentru? Da. Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abțineri? Nu sunt.

Programul de lucru a fost adoptat.

 
Adoptarea Proiectului de Hotărâre a Parlamentului României privind modificarea componenței nominale a Comitetului Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare.

La primul punct al ordinii de zi avem modificarea componenței nominale a Comitetului director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare.

Grupul parlamentar al PRM din Senat propune înlocuirea domnului deputat Dragoș Petre Dumitriu cu domnul senator Valentin Dinescu, în calitate de membru al comitetului director al GRUI.

Obiecții?

Observații? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră această propunere.

Cine este pentru? Da. Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abțineri? Nu sunt.

Propunerea a fost aprobată.

Adoptarea Proiectului de Hotărâre a Parlamentului României privind modificarea componenței nominale a unor grupuri parlamentare de prietenie.

Trecem la pct.2 al ordinii de zi, modificarea componenței nominale a unor grupuri parlamentare de prietenie.

astfel: 1. la Grupul parlamentar de prietenie cu Australia, domnul deputat Ionel Paler, aparținând Grupului parlamentar al PNL, este propus ca membru al Grupului de prietenie pe locul devenit vacant prin decesul deputatului Ion Preda.

Obiecții?

Observații?

Vă mulțumesc.

2. Grupul parlamentar de prietenie cu Malta. Domnul deputat Relu Fenechiu, aparținând Grupului parlamentar al PNL, este propus ca membru al Grupului de prietenie pe locul devenit vacant prin decesul deputatului Ion Preda.

Obiecții? Nu sunt. Vă mulțumesc.

3. Grupul parlamentar de prietenie cu Regatul Spaniei. Domnul senator Gavrilă Vasilescu, aparținând Grupului parlamentar al Partidului Conservator, este propus secretar al Grupului de prietenie, în locul domnului senator Constantin Gheorghe.

Obiecții? Nu sunt.

4. Grupul parlamentar de prietenie cu Bosnia și Herțegovina. Domnul deputat Emilian Valentin Frâncu, aparținând Grupului parlamentar al PNL, este propus membru al Grupului de prietenie pe locul devenit vacant prin decesul deputatului Ion Preda.

Obiecții? Nu sunt. Vă mulțumesc.

5. Grupul parlamentar de prietenie cu Malaezia. Domnul deputat Titu Nicolae Ghiorghiof, aparținând Grupului parlamentar al PNL, este propus membru al Grupului de prietenie cu Malaezia pe locul devenit vacant prin decesul deputatului Ion Preda.

Obiecții? Nu sunt.

6. Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Bolivariană a Venezuelei. Domnul deputat Mircea Ciopraga, aparținând Grupului parlamentar al PNL, este propus membru al Grupului de prietenie pe locul devenit vacant prin decesul deputatului Ion Preda.

Obiecții? Nu sunt. Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră atunci aceste propuneri.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abțineri? Nu sunt.

S-a votat în unanimitate.

Adoptarea Proiectului de Hotărâre a Parlamentului României privind modificarea componenței nominale a Comisiei pentru Afaceri Europene a Parlamentului României.

La pct.3 al ordinii de zi, modificarea componenței nominale a Comisiei pentru afaceri europene a Parlamentului României.

Grupul parlamentar al Partidului Democrat din Camera Deputaților propune înlocuirea doamnei deputat Monica Maria Iacob Ridzi cu domnul deputat William Gabriel Brînză.

Obiecții? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră această propunere.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abțineri? Nu sunt.

S-a decis în unanimitate aprobarea.

Prezentarea și dezbaterea Raportului de activitate, raportul de audit financiar și execuția bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2006 ale Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare; prezentarea și dezbaterea Raportului comun al Comisiilor pentru buget și Comisiilor economice ale celor două Camere ale Parlamentului la Raportul de activitate, raportul de audit financiar și execuția bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2006 ale Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare. (aprobat)

La pct.4 al ordinii de zi, Raportul de activitate, raportul de audit financiar și execuția bugetului de venituri și cheltuieli pe 2006 ale Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare.

Are cuvântul doamna Gabriela Anghelache, președinta Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, pentru a prezenta raportul de activitate.

Doamna președintă, vă rog.

Invit comisiile în bancă.

 

Doamna Gabriela Victoria Anghelache:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Bună dimineața, doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Vă rog să-mi permiteți să prezint în sinteză activitatea Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, așa cum este ea reflectată în raport și, de asemenea, să prezint succint rezultatele privind execuția bugetului de venituri și cheltuieli.

Anul 2006 a fost un an deosebit de important pentru Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, anul premergător momentului aderării, an în care a trebuit să implementăm integral legislația în domeniul pieței de capital, astfel încât atât legislația primară, cât și cea secundară să reflecte prevederile directivelor Uniunii Europene privind piața de capital.

În acest sens, deși procesul de elaborare a legilor și reglementărilor în aplicarea acestora a debutat încă din anul 2004, cu Legea nr.297, totuși, datorită apariției unor noi directive și a modificării unor directive existente, în anul 2006 au fost elaborate două proiecte de lege în comun cu Banca Națională a României, și, unul dintre ele, în comun și cu Comisia de supraveghere a asigurărilor.

Acestea vizează implementarea directivei privind supravegherea consolidată, inclusiv a conglomeratelor financiare, și implementarea măsurilor acordului Basel II privind adecvarea capitalului.

În aplicarea acestor proiecte de lege care întâi au fost aprobate ca ordonanțe de urgență a Guvernului și apoi discutate în comisiile de specialitate ale Parlamentului, au fost elaborate 13 regulamente în comun cu Banca Națională. În plus de acestea, au fost modificate, în sensul adaptării la noile cerințe și la noile reglementări europene, 14 regulamente ale Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare.

De aceea, activitatea de reglementare a fost importantă atât pentru piața noastră, cât și pentru acest an, când firmele de investiții din alte țări pot presta servicii de investiții financiare fără o autorizare suplimentară, în virtutea pașaportului unic european, ca și intermediarii din România care, în baza autorizației date de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, pot desfășura obiectul de activitate pe alte piețe. Acesta a fost motivul pentru care ne-am îndreptate atenția în mod deosebit către reglementare, pentru a asigura cadrul necesar prestării serviciilor și desfășurării operațiunilor transfrontaliere.

Activitatea de autorizare, care este strâns legată de cea de reglementare, de asemenea, a fost o activitate importantă, tocmai în ideea de a urmări cu multă rigurozitate cerințele de autorizare, pentru a nu crea discrepanțe și a crea diferențieri între intermediari din România și cei de pe alte piețe. Supravegherea și controlul sunt misiuni cu totul deosebite ale autorității pieței de capital. supravegherea se realizează atât prin intermediul raportărilor entităților autorizate de către Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, cât și supravegherea în timp real al pieței, inclusiv a tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate, desfășurate la Bursa de la Sibiu, nu numai a operațiunilor desfășurate la Bursa de valori Bucuresti.

În ceea ce privește supravegherea prin raportări, semnalez o dificultate și în același timp o nerealizare a comisiei, referitoare la faptul că avem încă înscriși, listați pe piața RASDAQ peste 2000 de emitenți, numărul acestora este foarte mare, unii dintre aceștia sunt emitenți ale căror acțiuni nu s-au tranzacționat de foarte multă vreme sau tranzacțiile sunt absolut sporadice.

Până acum ar fi trebuit să rezolvăm problema restructurării pieței, prin crearea sistemului alternativ de tranzacționare și înscrierea în cadrul acestui sistem numai a acelor instrumente financiare care prezintă un oarecare grad de lichiditate, pentru a deveni interesante pentru investitori. Aceasta este o chestiune deosebit de importantă - crearea sistemului alternativ de tranzacționare. În legătură cu acest aspect avem, în continuare, discuții cu reprezentanții pieței, cu reprezentanții Asociației brokerilor.

Referitor la operațiunile de piață, semnalez faptul că în anul trecut s-au desfășurat oferte de acțiuni pentru un număr de 6 emitenți, dintre care 3 oferte în vederea admiterii la tranzacționare pe piețele reglementate, acestea au fost oferte inițiale și oferte primare, și, de asemenea, un număr de 8 oferte secundare.

Am avut un succes mai mare în ceea ce privește ofertele de obligațiuni, deci considerăm că societățile comerciale încep din ce în ce mai mult să se finanțeze prin intermediul pieței de capital prin emisiuni de obligațiuni. Totuși, și atragerea emitenților către piață este o problemă care a stat și stă în continuare în atenția Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare. ne punem problema de ce există încă reticențe pentru societățile comerciale în a lista propriile acțiuni pe piață. Sigur că răspunsurile sunt importante, ele vizează în primul rând cerințele de transparență și obligațiile suplimentare pe care emitenții le au, atunci când propriile valori mobiliare sunt tranzacționate pe piață și probabil că încă nu am reușit în suficientă măsură să arătăm avantajele tranzacționării acțiunilor pe piață și crearea unei valori a propriei societăți comerciale, tocmai prin mecanismele specifice pieței de capital, prin mecanismele cererii și ofertei.

În ceea ce privește relația cu instituțiile pieței este o relație care din punctul nostru de vedere a început să se îmbunătățească, în sensul că am acordat sprijin important în aplicarea noilor reglementări și mai ales în crearea și definitivarea reglementărilor proprii ale piețelor, pentru ca acestea să fie în consonanță cu standardele europene și cu condițiile existente în România, un volum important de muncă a fost îndreptat în acest sens, în a coopera mult mai bine cu instituțiile pe care le autorizăm.

În ceea ce privește activitatea de control s-au desfășurat, conform planului de control publicat, toate operațiunile care au fost înscrise atât ca și controale de fond, cât și controale punctuale, pe anumite aspecte care au survenit pe parcursul anului. Controalele acestea s-au materializat în măsuri care au mers până la sancționare, sancțiuni care au fost aplicate de către comisie, inclusiv sancțiuni cu amenzi, sigur, care sunt mai puțin plăcute pentru actorii pieței, dar în măsura în care ele sunt prevăzute de legislație, trebuie să fie aplicate.

Am căutat ca transparența să fie mai pregnantă, în sensul că măsurile pe care le-am luat, le-am făcut publice, și în ceea ce privește reglementările am desfășurat atât dezbateri publice, cât și am postat pe site-ul comisiei toate proiectele, astfel încât să putem să luăm în considerare observațiile participanților la piață.

Dacă îmi permiteți, câteva cuvinte privind execuția bugetului de venituri și cheltuieli. Ca și în anii precedenți, politica Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare a fost aceea de a previziona indicatorii bugetari cu multă prudență, tocmai în ideea de a avea viziunea de ansamblu a potențialului pieței. Referitor la situația veniturilor, acestea au fost prognozate la niveluri destul de reduse, în sensul că nu am aplicat creșteri substanțiale față de nivelul veniturilor din anul 2005, dar activitatea din piața de capital, prin dimensiunile ei, a făcut posibilă realizarea unor venituri mult mai mari decât cele pe le-am prognozat.

Astfel, s-a depășit nivelul la toate categoriile de venituri, iar gradul de realizare a veniturilor totale a fost de 138% în anul 2006. Ponderea cea mai mare în obținerea veniturilor o reprezintă veniturile din "..

 
   

(În continuare, conducerea ședinței este preluată de doamna Norica Nicolai, vicrepreședinte al Senatului.)

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulțumesc, doamna președinte, dacă vă puteți apropia de finalul expunerii?

 
 

Doamna Gabriela Victoria Anghelache:

Da, numai o singură idee.

cheltuielile s-au efectuat în conformitate cu reglementările legale. Gradul de realizare a fost de 78%, deci s-au obținut economii, anul bugetar s-a încheiat cu excedent. Excedentul îl păstrăm, în ideea soluționării problemei care ne stă în atenție de mai mult timp, respectiv a construirii unui sediu pentru Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, chiar astăzi avem posibilitatea ca la Primăria Bucureștiului să purtăm discuții privind obținerea în concesiune a unui teren pentru rezolvarea problemei spațiului. Acesta este motivul pentru care încercăm ca excedentul de la un an la altul să existe și să ne permită o astfel de acțiune.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulțumesc și eu și vă urez succes în demersul de a obține un sediu.

Dau cuvântul președintelui Comisiei pentru buget, finanțe pentru a prezenta raportul comun al Comisiilor pentru buget ale celor două Camere.

Domnule senator Popa, aveți cuvântul.

 
 

Domnul Aron Ioan Popa:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Raport comun la raportul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare ".. Da, acum se aude.

Încă o dată vă mulțumesc, doamna președintă, pentru cuvântul acordat.

Vreau să vă prezint raportul comun pe care Comisiile pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senat și Camera Deputaților, împreună cu Comisiile pentru politică economică, reformă și privatizare din Senat și Camera Deputaților l-au întocmit la raportul anual de activitate, raportul anual de audit financiar și execuția bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2006 depuse de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare spre analiză, în conformitate cu prevederile Legii nr.514/2002 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 25/2002 privind aprobarea statutului Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare.

O să prezint foarte pe scurt acest raport și obiectivele pe care comisiile și le-a propus în analiza raportului și vă fac precizarea că cele 4 comisii de specialitate au apreciat că prin măsurile de reglementare și de restructurare a pieței de capital întreprinse mai ales în perioada de pre-aderare, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a contribuit la îndeplinirea criteriilor economice impuse de Uniunea Europeană.

De asemenea, comisiile de specialitate au constatat că apropierea de termenul aderării la Uniunea Europeană a determinat o creștere a fluxurilor de capital străin înspre piața de capital, volumul intrărilor crescând în 2006, față de anii anteriori.

Tot în urma analizei pe care am efectuat-o în cadrul comisiilor, am analizat comparativ evoluția piețelor reglementate din România cu piețele similare din Bulgaria, Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria. Activitatea de supraveghere a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare analizată de comisiile de specialitate a fost îndreptată spre creșterea încrederii investitorilor la protecția acestora împotriva practicilor neloiale, abuzive și frauduloase, precum și la prevenirea manipulării pieței de capital din România.

Comisiile de specialitate au analizat raportul anual de audit și execuția bugetului de venituri și cheltuieli, iar cheltuielile au fost sub pragul prevăzut la toate articolele, gradul de realizare a cheltuielilor totale față de cele prevăzute în perioada 1.01.-31.12.2006 fiind de 78,8%.

De asemenea, privitor la execuția bugetului de cheltuieli, comisiile au constatat că prin activitatea pe care o desfășoară Comisia Națională a Valorilor Mobiliare acordă o importanță deosebită problemelor cu care se confruntă atât investitorii, cât și alte categorii de public interesate de activitatea ce se desfășoară pe piețele reglementate supravegheate de autoritatea pieței de control.

Doamna președintă, stimați colegi,

în baza Regulamentului de funcționare a celor două Camere, cele 4 comisii de specialitate, care au fost sesizate, propun plenului Parlamentului supunerea spre dezbatere a raportului de activitate pe anul 2006 al Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare.

Vă mulțumesc.

 
   

(Din acest moment lucrările sunt preluate de domnul Bogdan Olteanu, președintele Camerei Deputaților.)

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Dezbateri generale, înscrieri la dezbateri. Până în acest moment doamna deputat Grațiela Iordache.

Doamna deputat, aveți cuvântul. Dacă mai sunt și alte înscrieri?

 
 

Doamna Grațiela Denisa Iordache:

Domnilor președinți,

Stimați colegi,

Mă aflu în fața dumneavoastră pentru că fac parte dintre acei membri ai Comisiilor economice și buget, finanțe, din Camerele reunite ale Parlamentului, care nu au fost de acord cu concluziile prezentate de președintele, colegul nostru, președintele Comisiei pentru buget-finanțe din Senat. Nu am fost de acord, pentru că noi considerăm că, de fapt, această instituție, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, nu și-a îndeplinit în mod satisfăcător activitatea.

Mai mult decât atât, există carențe grave chiar în activitatea de supraveghere și de cerințe de transparență a pieței. De asemenea, considerăm că această Comisie Națională a Valorilor Mobiliare nu și-a îndeplinit, cel puțin nu în totalitate, rolul pe care trebuie să-l aibă, față de piața de capital.

O preocupare pentru creșterea numărului de oferte publice inițiale nu a existat. Ne lăudăm cu șase oferte publice inițiale, în timp ce pe piețele din jur, deci nu vorbim de piețe dezvoltate, piețe din jur - Polonia, Ungaria, numărul de oferte publice inițiale se măsoară în două cifre și nu într-o singură cifră. Considerăm că, de fapt, Comisia Națională a Valorilor Mobiliare trebuie să-și remedieze atât aspectele legate de organizarea supravegherii și cerințele de transparență ale pieței, cât trebuie să aibă o viziune legată de dezvoltarea pieței de capital, trebuie să aibă o viziune care să meargă dincolo de elaborarea de reglementări și, mai ales, de aplicarea acestora.

Și, în încheiere, vreau să adaug atâta: nota sau mai bine spus acceptarea activității unei instituții de supraveghere cum este Comisia Națională a Valorilor Mobiliare nu vine numai de la Parlament, de la noi, aceasta este, dacă vreți, un aspect formal. Vine de la piață, de la investitori. Iar investitorii și piața, să știți că nu au dat notă de trecere Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare anul acesta sau, mai precis, nici anul acesta.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, doamna deputat.

Alte intervenții? Nu sunt. Comisia, dacă dorește să mai intervină? Nu. Reprezentanta Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, după dezbaterile generale? Nu.

În aceste condiții, supun aprobării plenului Camerelor reunite raportul comun al celor 4 comisii.

Vă rog să votați. Cine este pentru? Vă rog să numărați, secretarii de ședință... 221 de voturi.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abțineri, vă rog. Vă rog să numărați. 77 de abțineri. Raportul de activitate a fost aprobat.

 
Dezbaterea și adoptarea Proiectului de Hotărâre a Parlamentului României privind prelungirea mandatelor președintelui și a unor membri ai Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare.

La pct.5 al ordinii de zi, avem Propunerea de prelungire a mandatelor președintelui și ale unor membri ai Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare.

Rog pe domnul deputat Nini Săpunaru să prezinte această propunere din partea comisiilor.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

 

Domnul Nini Săpunaru:

Având în vederea asigurarea continuității activității Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, precum și durata procedurilor parlamentare privind...

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat, vă rog să trageți microfonul, că nu vă auzim...

 
 

Domnul Nini Săpunaru:

Având în vederea asigurarea continuității activității Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, precum și durata procedurilor parlamentare privind audierea propunerilor, vă adresăm rugămintea de a aproba prelungirea cu 90 de zile a exercitării unor mandate, după cum urmează: Gabriela Victoria Anghelache - președinte, Ileana Agalopol - membru, Bogdan Mihai Chetreanu - membru.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Intervenții?

Doamna deputat Grațiela Iordache, aveți cuvântul.

 
 

Doamna Grațiela Denisa Iordache:

Domnule președinte,

Doamnă președinte,

Stimați colegi,

Ca și în rândurile sau, mai precis, ca și dățile anterioare, Grupul parlamentar al PD își exprimă împotrivirea față de această metodă, față de acest stil de a conduce și de a organiza conducerea unei instituții.

Vă vorbeam mai înainte de importanța acestei instituții și de lipsa ei de eficiență. Este normală și firească și noi avem un rol în această lipsă de eficiență. De ce? Pentru că statuăm un provizorat permanent la conducerea acestei instituții.

Nu înțeleg de ce, dacă tot le prelungim din 6 în 6 luni de zile, nu v-ați hotărât să le mai dăm un mandat, stimați colegi?

Nu înțelegem această abordare, care nici măcar nu respectă litera și spiritul legii.

Considerăm ilegală această prelungire a mandatelor și vom vota împotrivă.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, doamna deputat.

Domnule deputat Rus, aveți cuvântul.

 
 

Domnul Ioan Aurel Rus:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

S-a văzut încă o dată dorința doamnei Gabriela Iordache de a ajunge președintă la această comisie și nu s-a reușit.

Nu-i vina noastră, nu-i vina Parlamentului. E vina partidului. De la Conservator ați mers dincolo, ați crezut că mușcați momeala. Iată că ați rămas pe lângă, rămâneți deocamdată doar cu fărâmiturile sau cu scobitorile.

Instituția va merge mai departe.

Vă mulțumesc. (Aplauze)

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Vă mulțumesc, domnule deputat.

Alte intervenții la dezbateri generale?

Vă rog, doamna deputat ".. Nu, nu aveți alte intervenții.

Avem un proiect de hotărâre, înțeleg că n-ați cerut retragerea lui de pe ordinea de zi, deci îl voi supune votului.

Supun votului dumneavoastră mai întâi titlul: "Hotărâre privind prelungirea mandatelor președintelui și ale unor membri ai Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare."

Obiecții la titlu? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră titlul.

Cine este pentru? 220 voturi pentru. Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă? 76 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt abțineri.

Art.1. Obiecții? Nu sunt.

Voturi pentru? 220 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 77 voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Art.2. obiecții? Nu sunt.

Voturi pentru? 220.

Voturi împotrivă? 77.

Abțineri? Nu sunt.

Voi supune acum votului dumneavoastră proiectul de hotărâre în ansamblul său.

Cine este pentru, vă rog? 221.

Voturi împotrivă? 76.

Abțineri? O abținere.

Cu 221 de voturi pentru, proiectul de hotărâre a fost adoptat.

Vă mulțumesc.

 
Dezbaterea și adoptarea Proiectului de Hotărâre privind constituirea Comisiei parlamentare de anchetă pentru investigarea și clarificarea modului în care au fost cheltuite sumele din fondul constituit în cotă de 2% din sumele obținute din privatizări, destinat construcției de locuințe sociale, prevăzut la art.44 alin.(2) din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată.

La pct.6 al ordinii de zi, Proiectul de Hotărâre privind constituirea Comisiei parlamentare de anchetă pentru investigarea și clarificarea modului în care au fost cheltuite sumele din fondul constituit în sumă de 2% din sumele obținute din privatizări, destinat construcției de locuințe sociale, prevăzut de art.44 alin.(2) din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată.

Dau cuvântul doamnei deputat Lia Ardelean din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator pentru a prezenta proiectul de hotărâre.

Vă rog, doamna deputat, aveți cuvântul.

 

Doamna Lia Ardelean:

Doamna președinte,

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Proiect de Hotărâre privind constituirea unei comisii parlamentare de anchetă pentru investigarea și clarificarea modului în care au fost cheltuite sumele din fondul constituit în cotă de 2% din sumele obținute din privatizări, destinat construcției de locuințe sociale, prevăzut la art.4 alin.(2) din Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Comisia are ca obiectiv aflarea adevărului în ceea ce privește utilizarea sumelor care ar fi trebuit să fie alocate din privatizări și destinate construcției de locuințe sociale.

Comisia parlamentară de anchetă va fi formată din 15 deputați și senatori conform algoritmului politic.

Componența comisiei parlamentare de anchetă este următoarea: Grupul parlamentar al P.S.D.: Popescu Dan Mircea, senator, Simionescu Aurel Gabriel, senator, Zgonea Valeriu, deputat, Rusu Mihaela, deputat, Gubandru Aurel, deputat; Grupul parlamentar al P.N.L.: Timiș Ioan, deputat, Fenechiu Relu, deputat, Prodan Tiberiu, senator; Grupul parlamentar al Partidului Democrat, Iordache Grațiela Denisa, deputat, Mocanu Alexandru, deputat; Grupul parlamentar al Partidului România Mare, Funar Gheorghe, senator, Purceld Mircea Octavian, deputat; Grupul parlamentar al UDMR, Lakatos Petru, deputat, Grupul parlamentar al Partidul Conservator, Ardelean Lia; și Grupul parlamentar al minorităților naționale, Vainer Aurel.

Biroul Comisiei va fi alcătuit dintr-un președinte, un vicepreședinte și un secretar care se vor alege în prima ședință a comisiei.

Raportul Comisiei se va prezenta în termen de trei luni de la data constituirii acesteia.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, doamna deputat.

Dacă există intervenții. Nu există intervenții.

În acest caz, trecem la votarea proiectului de hotărâre.

Dacă în ce privește titlul există obiecții. Nu există.

Supun votului dumneavoastră titlul.

Cine este pentru? Da. Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abțineri? Nu sunt.

În unanimitate adoptat.

Art.1. Obiecții? Nu sunt.

Cine este pentru? Da. Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abțineri? Nu sunt.

Adoptat.

Art.2. Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abțineri? Nu sunt.

Art.2 adoptat.

Art.3. Obiecții? Nu sunt.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abțineri? Nu sunt.

Adoptat.

Art.4. Obiecții?

Voturi pentru, vă rog? Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abțineri? Nu sunt.

Art.5. Iertați-mă, aici trebuie operată o modificare care nu s-a operat. Am propus în Birourile permanente să nu se dea termen de trei luni de la vot final, ci data de 10 decembrie, dat fiind că urmează vacanța.

Deci, dacă există comentarii la această modificare operată de Birourile permanente? Nu. Vă rog să operați în text.

Supun votului dumneavoastră art.5, cu această modificare.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abțineri? Nu sunt.

Adoptat art.5.

Art.6. Obiecții?

Cine este pentru? Mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abțineri? Nu sunt.

Adoptat în unanimitate.

Supun acum votului dumneavoastră proiectul de hotărâre, în ansamblu.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abțineri? Nu sunt.

Proiectul de hotărâre a fost adoptat în unanimitate.

 
Prezentarea Raportului de activitate al Consiliului Național al Audiovizualului pe anul 2006; prezentarea și dezbaterea Raportului comun al Comisiilor pentru cultură ale celor două Camere ale Parlamentului la Raportul de activitate al Consiliului Național al Audiovizualului pe anul 2006.

La pct.7 al ordinii de zi: Raportul de activitate al Consiliului Național al Audiovizualului pe anul 2006.

Dau cuvântul domnului vicepreședinte Attila Gasparik, pentru a prezenta raportul de activitate.

Domnule Gaspar, aveți cuvântul.

 

Domnul Gasparik Attila (vicepreședinte C.N.A.):

Doamnelor și domnilor, bună ziua!

Activitatea C.N.A. în anul 2006 a fost marcată de pregătire pentru aderarea la Uniunea Europeană. În principiu, protecția copiilor, asigurarea informării corecte și a pluralismului, protecția demnității umane și a dreptului la propria imagine, publicitatea, teleshopingul și sponsorizarea programelor, au fost punctele forte pe care ne-am bazat activitatea.

Un lucru foarte important a fost unificarea legislației secunde, după modelul britanic, am făcut un singur cod, Codul C.N.A., în care am reglementat multe lucruri, am reglementat filmarea cu camera ascunsă, difuzarea mesajelor SMS, clarificarea în privința sponsorizării, responsabilitățile culturale ale radiodifuzorilor, procentul operelor românești și europene și așa mai departe.

Strategia de dezvoltare a pieței audiovizuale, împreună cu Inspectoratul General al Telecomunicațiilor, Tehnologiei Informației, Consiliul Național al Audiovizualului a alocat 78 de frecvențe radio, 26 de frecvențe pentru canal de televiziune de mică putere, 39 pentru canale de putere mare și 8 platforme digitale, care este o alternativă pentru cablul în România, să nu mai existe monopoluri.

În ceea ce privește funcționarea financiară, lângă bugetul alocat C.N.A.-ului, am profitat de un proiect PHARE, un proiect pe care l-am făcut noi, echipa de la C.N.A., și profităm momentan de fonduri europene în valoare de 800.000 de euro.

Activitatea de monitorizare a fost iarăși un punct important în activitatea noastră, am avut în jur de 8823 de monitorizări difuzate pe 36 de canale de televiziune. Aceste monitorizări au acoperit peste 16.000 de ore difuzat, concentrându-se la 595 de rapoarte de monitorizare în ceea ce privește radiourile.

S-au efectuat 4304 monitorizări, răspunsuri la reclamații. Am dezvoltat activitatea de cercetare, am elaborat forumul C.N.A., am controlat măsurarea audienței, am avut relații interinstituționale cu diferite ministere și diferite autorități.

La ora actuală avem 31 de inspectori. În 2006 am efectuat 564 de inspecții și verificări la stațiile de radio, televiziuni și cablu, din care 233 de radio, 144 de televiziune. Am dat pe protecția minorilor 19 amenzi, 14 somații și 2 sancțiuni, considerând întreruperea difuzării 10 minute.

Pentru asigurarea informării corecte și a pluralismului, am dat 15 amenzi, 39 de somații. Pe sponsorizări, 17 amenzi, 25 de somații. Jocuri și concursuri, 10 amenzi, 8 somații.

Activitatea în viitor a C.N.A.-ului va fi marcată de elaborarea schimbării Legii audiovizualului pe care o așteptăm de la dumneavoastră și suntem siguri că ne înțelegeți, că la o nouă reglementare vom avea o capacitate mult mai mare. Sloganul nostru rămâne și pentru anul 2007 "Audiență fără violență!"

Mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule Gaspar.

Din partea comisiilor, raportul este prezentat de domnul deputat Străchinaru.

Vă rog, domnule deputat.

 
 

Domnul Petre Străchinaru:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Raportul prezentat Parlamentului de Consiliul Național al Audiovizualului pentru activitatea din 2006 relevă faptul că această activitate a fost marcată de doi factori complementari: expirarea mandatelor a șase dintre membrii Consiliului, ceea ce a prilejuit un moment de bilanț și organizarea unor conferințe de presă pe această temă, dar și amânarea numirii unor noi membri de către Parlament și, drept consecință, blocarea deciziilor Consiliului timp de trei luni, perioadă în care nu au mai avut loc ședințe din lipsă de cvorum. Cu toate aceste fapte care puteau genera o situație de criză, instituția a funcționat normal la nivelul direcțiilor, fără să înregistreze sincope sau timpi morți. Au fost monitorizate în continuare emisiunile principalelor posturi de televiziune și de radio, urmărindu-se respectarea legislației audiovizuale.

În comisiile reunite ale Parlamentului, parlamentarii au apreciat activitatea Consiliului Național al Audiovizualului din anul 2006 drept pozitivă.

Cu acest prilej au fost semnalate și unele probleme legate de posibilitatea manipulării publicului spectator prin folosirea unor imagini de arhivă nemarcate corespunzător, manipularea prin tonul folosit de unii moderatori cu intenția de a induce o anumită opinie negativă, nerespectarea prevederilor Legii nr.298/2006 privind informarea publicului asupra modalității de interpretare play-back de către artiștii interpreți în timpul spectacolelor sau concertelor.

Membrii celor două comisii au recomandat mai multă rigoare și mai multă atenție în monitorizarea emisiunilor de radio și televiziune, în vederea menținerii echilibrului în ceea ce privește exprimarea pozițiilor politice, cu deosebire în perioada premergătoare referendumului din 19 mai, în scopul informării corecte a cetățeanului și pentru a evita încălcarea reglementărilor legale.

După încheierea dezbaterilor, comisiile au hotărât să propună plenului Parlamentului aprobarea Raportului de activitate al Consiliului Național al Audiovizualului pe anul 2006, cu majoritatea voturilor celor prezenți în sală în momentul votului.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

Dacă există intervenții la dezbateri. Nu există intervenții la dezbateri din partea grupurilor parlamentare.

În acest caz, luăm act de prezentarea acestui raport.

Vă amintesc că, potrivit prevederilor legale, acest raport nu se supune votului.

 
Prezentarea, dezbaterea și aprobarea Raportului de activitate pe anul 2006 al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării; prezentarea raportului comun al comisiilor juridice, comisiilor pentru drepturile omului și comisiilor pentru egalitate de șanse ale celor două camere ale Parlamentului.

Trecem la următorul punct al ordinii de zi: Raportul de activitate pe 2006 al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Dau cuvântul domnului președinte Csaba Asztalos, pentru prezentarea raportului.

 

Domnul Asztalos Ferenc Csaba:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Am onoarea să prezint primul raport al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării pe anul 2006, care s-a caracterizat din punctul de vedere al activității noastre prin demersuri de preluare și implementare efectivă a acquis-ului comunitar, astfel încât să îndeplinim cerințele de integrare în Uniunea Europeană și, evident, de cele două activități principale ale noastre, de prevenție și combatere a discriminării.

În anul 2006, am reușit să modificăm Ordonanța nr.137/2000 și astfel am preluat în totalitate acquis-ul comunitar. Am reușit să asigurăm independența instituției, așezând-o sub control parlamentar, am clarificat structura și atribuțiile instituției, noastre, am consolidat capacitatea administrativă a instituției în special prin finalizarea unui program PHARE în valoare de 1 milion de euro în parteneriat cu Guvernul Olandei și, de asemenea, am acoperit anumite lipsuri de reglementare existente în legislația în vigoare. Mă refer aici în special la asigurarea liberului acces la justiție, precum și a dreptului la un proces echitabil în toate cazurile de discriminare, reglementarea procedurii inversării sarcinii probei și extinderea criteriilor de discriminare.

În urma acestor modificări legislative, pentru care noi vă mulțumim, România, la nivel de Uniune Europeană, a reușit să se impună printr-o legislație performantă și o instituție eficientă, astfel încât, în acest an, Comisia Europeană ne-a solicitat sprijinul de a oferi consultanță și asistență pentru două țări, Croația și Turcia, în procesul lor de preluare și implementare a acquis-ului comunitar, România fiind dat ca exemplu pozitiv.

În ce privește activitatea de soluționare a petițiilor, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, anul trecut, a primit 432 de petiții și sesizări, atât de la persoane fizice, cât și juridice și s-au autosesizat în 24 de cazuri. Au fost aplicate 41 de sancțiuni contravenționale cu avertisment sau amendă. În urma contestării în instanță a hotărârilor noastre, am avut un număr de 46 de procese, în 34 dintre acestea, instanța a menținut hotărârea noastră.

Avem și o activitate de prevenție care se exprimă în primul rând prin campanii de educare și programe în parteneriat cu ONG-uri și alte instituții ale statului. Avem un parteneriat foarte eficient cu Institutul Național pentru Magistratură cu care am organizat traininguri, specializări pentru magistrați în domeniul prevenirii și combaterii discriminării. De altfel, instituției noastre i s-a solicitat 160 de expertize în 160 de cazuri.

Pentru anul în curs și pentru anul viitor, dorim să continuăm întărirea capacității instituționale prin deschiderea de birouri teritoriale. În acest an, avem bugetate două birouri și vă cerem sprijinul pentru anul viitor în acest sens.

De asemenea, intenționăm să obținem un sediu rezonabil pentru această activitate. În acest moment, acest sediu nu este potrivit pentru activitatea pe care o desfășurăm. La noi se prezintă cetățeni, inclusiv cu dizabilități, noi facem eforturi mari în acest moment pentru a asigura accesul nelimitat al tuturor cetățenilor.

În final, după cum știți, noi rămânem cu sloganul de asigurare efectivă a drepturilor omului și în acest an am făcut apel de nenumărate ori la promovarea în public a unui comportament și a unui limbaj nediscriminatoriu. Noi vă mulțumim pentru parteneriatul pe care l-am avut și colaborarea pe care am avut-o cu instituția Parlamentului și cu comisiile specializate din Parlament. Considerăm că, pe viitor, acest lucru va continua.

Vă mulțumesc mult.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule președinte.

Din partea Comisiilor juridice, prezintă raportul domnul vicepreședinte Florin Iordache.

Domnule vicepreședinte, vă rog.

 
 

Domnul Florin Iordache:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului au sesizat șase comisii, trei de la Cameră și trei de la Senat pentru a analiza și a lua la cunoștință Raportul de activitate pe anul 2006 al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Membrii celor șase comisii au analizat și au dezbătut raportul și au formulat recomandări, apreciind activitatea desfășurată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și au considerat că a reușit să-și îndeplinească în cele mai bune condiții atribuțiile stabilite prin Ordonanța de Guvern nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Față de cele prezentate, comisiile au hotărât cu majoritate de voturi și o abținere, în conformitate cu prevederile art.22 alin.(2) din Ordonanța 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, să supună spre dezbatere și aprobare Camerelor reunite ale Parlamentului Raportul de activitate pe anul 2006 al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării în forma prezentată de acesta.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule vicepreședinte.

Dacă există intervenții la dezbateri generale. Nu există intervenții la dezbateri generale.

Înțeleg că acest raport de activitate se supune aprobării Parlamentului, potrivit art.22 alin.(2) din Ordonanța de Guvern nr.137/2000. Nu sunt dezbateri generale, înțeleg.

Supun atunci votului dumneavoastră propunerea de aprobare a acestui raport.

Cine este pentru? Da. Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abțineri? Două abțineri.

Cu două abțineri a fost aprobat Raportul de activitate al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Vă mulțumim.

 
Prezentarea și dezbaterea Raportului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor privind activitatea desfășurată și evoluția pieței de asigurări în anul 2005; prezentarea raportului comun al comisiilor pentru buget ale celor două Camere ale Parlamentului.

La pct.9 al ordinii de zi, Raportul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor privind activitatea desfășurată și evoluția pieței de asigurări în anul 2005.

Dau cuvântul doamnei Angela Toncescu, președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, pentru a prezenta acest raport.

 

Doamna Angela Toncescu (președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor):

Mulțumesc.

Domnilor președinți,

Stimați parlamentari,

Alături de acțiunile specifice de supraveghere prudențială și control a operatorilor din piață, activitatea desfășurată de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în 2005, a vizat cu prioritate îndeplinirea angajamentelor față de Uniunea Europeană prin emiterea legislației armonizate și îmbunătățirea instrumentelor de supraveghere și de protecție a consumatorilor. Totodată, s-a avut în vedere întărirea capacității administrative de supraveghere prudențială.

Din punct de vedere legislativ, în 2005, au fost modificate și completate, potrivit legislației europene, cele două legi de bază, respectiv, Legea nr.32/2000 și Legea 136/1995. Prin amendamentele aduse acestora, s-au transpus complet directivele privind asigurările de răspundere civilă auto, s-a introdus prevederea ca societățile care desfășoară atât activități de viață, cât și activități generale, să poată continua să desfășoare ambele categorii de asigurări. În acest sens, vă mulțumim pentru sprijinul acordat.

Urmarea modificărilor produse în ceea ce privește legislația primară, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a emis o serie de norme de aplicare a legilor, reglementând aspecte precum autorizarea brokerilor de asigurare, actualizarea limitei minime a capitalului social prevăzut vărsat al asiguratorilor, registrul special de evidență a activelor care acoperă rezervele tehnice și altele.

La data de 31 decembrie 2005, în evidența Comisiei de supraveghere a asigurărilor erau înregistrate 43 de societăți de asigurare, din care 42 au desfășurat activitate în cursul anului 2005.

Pe fondul evoluțiilor macroeconomice favorabile, piața asigurărilor a continuat să se dezvolte în 2005, astfel că volumul raportat de prime brute subscrise a atins în premieră echivalentul a circa 1,2 miliarde de euro.

În termeni reali, volumul subscrierilor din activitatea de asigurare cumulat pentru asigurările generale și asigurările de viață a crescut în 2005 cu 17%.

De remarcat faptul că în 2005, piața asigurărilor din România a fost caracterizată de o relansare a asigurărilor de viață, creșterea reală consemnată la această categorie fiind de două ori mai mare decât cea a asigurărilor generale.

Vă mulțumesc pentru colaborare.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Dau cuvântul domnului președinte Aron Popa pentru a prezenta raportul comun al Comisiilor pentru buget al celor două Camere ale Parlamentului.

 
 

Domnul Aron Ioan Popa:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte,

Doamna președinte,

Stimați colegi,

Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piața de capital din Senat și Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților au fost sesizate pentru dezbaterea și avizarea Raportului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor privind activitatea desfășurată și evoluția pieței de asigurări în 2005.

Aș vrea foarte pe scurt să vă prezint câteva teme pe care Comisia le-a abordat și le-a dezbătut. În primul rând, Comisia a analizat evoluția pieței asigurărilor, a apreciat eforturile pe care Comisia de supraveghere le-a depus în procesul de reglementare pe baza unor consultări cu asociațiile profesionale.

De asemenea, cele două comisii de specialitate au constatat că acțiunile de supraveghere, control de fond și acțiunile de control tematic s-au efectuat conform programului de control pe anul 2005 și în baza unor tematici aprobate de Consiliul Comisiei.

De asemenea, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, prin atribuțiile pe care le are, a acordat în perioada anului 2005 o importanță deosebită analizării și rezolvării eventualelor reclamații primite de la asigurați sau de la alte persoane fizice și juridice care apelează la serviciile asiguratorilor sau ale brokerilor de asigurare și nu în ultimul rând, am analizat situația fondului de garantare, gestionat și utilizat în vederea asigurării plăților de indemnizații, despăgubiri.

În final, Comisia a hotărât să supună spre dezbatere raportul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor privind activitatea desfășurată și evoluția pieței de asigurări în anul 2005.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule președinte.

Dacă există intervenții la dezbateri generale pe tema acestui raport.

Vă rog, doamna senator Verginia Vedinaș, aveți cuvântul.

 
 

Doamna Verginia Vedinaș:

Vă mulțumesc.

Doamna președinte,

Domnule președinte,

Distinși colegi,

Eu vreau să ridic în fața domniilor voastre o chestiune legată de rapoartele care sunt înscrise pe ordinea noastră de zi astăzi la pct.9 și la pct.10, rapoarte care privesc activitatea desfășurată de cele două autorități publice în anul 2005.

De esența raporturilor care se stabilesc între o autoritate publică cu caracter autonom și o alta, care se află sub coordonarea Parlamentului, este faptul că rapoartele care se prezintă au de regulă caracter anual, reglementările chiar stabilesc că acest lucru se întâmplă în primul trimestru sau în primul semestru al anului.

În nici un caz nu pot accepta și nu cunosc rațiunile pentru care, la mijlocul celui de-al doilea an, după anul care face obiectul raportului, se vine în fața noastră și se prezintă un raport.

Personal, nu îmbrățișez o asemenea soluție. Consider că ea este de natură să instaureze sau să oficializeze formalismul în ceea ce privește rolul nostru ca Parlament, și mă voi opune prin votul meu negativ asupra rapoartelor prezentate.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, doamna senator.

Alte intervenții la dezbateri generale? Nu sunt alte intervenții la dezbateri generale.

Luăm act de prezentarea și dezbaterea raportului de activitate al Comisiei pentru supravegherea asigurărilor.

 
Prezentarea și dezbaterea Raportului privind activitatea desfășurată de Serviciul Român de Informații în anul 2005; prezentarea și dezbaterea Raportului referitor la constatările, concluziile și propunerile rezultate din examinarea și dezbaterea în Comisia comună permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații a Raportului privind activitatea desfășurată în anul 2005 de Serviciul Român de Informații; prezentarea Raportului privind activitatea desfășurată de Comisia comună permanentă a camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații în anul 2005.

La pct.10 al ordinii de zi avem raportul privind activitatea desfășurată de Serviciul Român de Informații în anul 2005.

Dau cuvântul domnului director George Cristian Maior, pentru a prezenta acest raport.

Domnule director, aveți cuvântul.

 

Domnul George-Cristian Maior:

Domnule președinte,

Domnilor senatori și deputați,

În conformitate cu prevederile legale care instaurează controlul parlamentar asupra Serviciului Român de Informații, permiteți-mi, vă rog, să prezint într-o manieră sintetică raportul privind activitatea Serviciului Român de Informații în anul 2005.

Documentul este o evaluare a activității serviciului în această perioadă și conține mai mult decât o trecere în revistă a activității S.R.I., cuprinzând inclusiv elemente de analiză, precum și obiectivele care au fost prevăzute atunci și pentru anul 2006.

Structural, raportul este organizat pe șase capitole.

Primul capitol prezintă percepția Serviciului cu privire la manifestarea riscurilor și amenințărilor la adresa securității naționale, pentru ca imediat să fie expus și răspunsul Serviciului la aceste evoluții de securitate, prin activitatea sa informativă și de protecție informativă, inclusiv în cooperare cu partenerii noștri interni și externi.

Cap.III se referă la modul în care Serviciul și-a gestionat resursele umane și materiale, iar în partea următoare sunt tratate controlul și coordonarea activității Serviciului de către instituțiile abilitate de lege.

În sfârșit, Cap.V prezintă maniera în care Serviciul a interacționat cu Consiliul Național de Studiere a Arhivelor Securității, precum și cu societatea civilă în ansamblul său.

În final, este - așa cum am subliniat - schițată viziunea de atunci a Serviciului cu privire la obiectivele și direcțiile de acțiune pe anul 2006.

Aș prezenta, așa cum am subliniat, cât se poate de sintetic, elemente din raport, raport pe care l-ați primit și dumneavoastră, și care a fost analizat și dezbătut în Comisia de control a Serviciului Român de Informații.

Așa cum se apreciază în raport, în anul 2005 s-au întrunit o serie de condiții favorabile, care au condus la consolidarea situației generale de securitate a României.

În acest sens, în raport se menționează asumarea angajamentelor în calitate de membru al Alianței Nord-Atlantice și candidat la Uniunea Europeană, continuarea unor evoluții pozitive per ansamblu a societății și economiei românești, înregistrarea unor progrese semnificative pe linia cooperării interstituționale care a condus la diminuarea și eliminarea unor fenomene precum corupția, ineficiența administrativă sau infracționalitatea.

Cu toate aceste evoluții definite ca pozitive în raport, evident, au fost manifestate, au persistat o serie de riscuri și amenințări la adresa securității naționale, care au fost grupate în raport în patru categorii.

Riscuri de securitate internă - aici ne-am referit la consecințele acestor riscuri, prin prisma potențialului pe care-l prezentau atunci în relație cu interesele strategice legate de procesul de integrare europeană.

În domeniul clasic al spionajului, odată cu consolidarea profilului strategic al României s-a sesizat afirmarea unor oportunități informative, având ca țintă instituțiile în care se concentrau informații clasificate sau care erau angrenate în acest proces de elaborare a deciziilor în diverse domenii legate de, repet, integrarea în Uniunea Europeană și consolidarea statutului nostru în Alianța Nord-Atlantică.

Eforturile serviciilor adverse erau orientate către cunoașterea unor deficiențe instituționale din România, a eventualelor situații cu potențial conflictual de ordin etnic și social, dar și a evoluțiilor pe linia relațiilor României, repet, cu Uniunea Europeană și NATO, inclusiv prin prisma posibilității de dislocare de facilități americane pe teritoriul național.

În privința amenințării teroriste, Serviciul Român de Informații a acordat o atenție deosebită descurajării intențiilor și prevenirii acțiunilor de natură teroristă, nu numai prin prisma statutului său de coordonator tehnic al sistemului național de prevenire și combatere a terorismului, cât mai ales datorită menținerii potențialului de risc terorist la adresa securității naționale, datorită unor evoluții strategice în plan european și internațional.

Serviciul a întreprins, în acest sens, acțiuni specifice informativ-operative și de protecție în vederea prevenirii și combaterii terorismului, și și-a intensificat cooperarea cu celelalte instituții din sistemul național de prevenire.

Un argument în acest sens, o probă fiind cele aproximativ 1.200 de acțiuni în comun cu aceste instituții și dublarea practic a schimbului de informații și evaluări-analize prin intermediul Centrului de coordonare operativă antiteroristă.

Fără a intra în mai multe detalii, aș sublinia, în continuare, creșterea volumului de informații obținute de Serviciu, cu 11% față de 2004. Repet, acest raport prezintă evaluarea pe anul 2005. Dintre acestea 67% au fost obținute din surse secrete umane, 18% din surse tehnice și 14,5% din surse deschise.

Aș remarca aici scăderea cu aproximativ 5% față de anul precedent a ponderii informațiilor obținute prin mijloace tehnice. Informațiile din toate aceste categorii de surse au fost valorificate prin transmiterea către beneficiarii legali a peste 13.000 de documente de informare, de analiză, de sinteză, care au fost repartizate astfel: circa 10% către președintele României și 5% pentru Administrația prezidențială, aproximativ 15% către primul-ministru al Guvernului României, și cea mai mare pondere, peste 46%, către ministere și alte agenții guvernamentale. Aș menționa și creșterea ponderii informațiilor transmise către structurile locale și către factorul legislativ.

În cursul anului 2005, de asemenea, Serviciul a întreprins peste 8.000 de acțiuni specifice de prevenire, care au vizat în principal descurajarea și limitarea unor fenomene, riscuri, amenințări la adresa securității naționale, protecția informațiilor clasificate, alte aspecte legate de securitatea națională.

În ceea ce privește cooperarea interinstituțională de care am menționat s-a remarcat o creștere a schimbului de informații, am spus acest lucru, cu partenerii naționali, peste 4.000 de informații transmise, peste 2.000 recepționate și acțiuni în comun cu aceste instituții, circa 9.000.

În plan extern, de asemenea, este foarte important, a crescut volumul schimburilor de informații și analiză la nivel bilateral cu 96 de structuri informative din 55 de țări.

De asemenea, a fost consolidată implicarea Serviciului în cooperarea multilaterală, și am menționat deja aici prezența în Alianța Nord-Atlantică, Comitetul Special și Oficiul de securitate al NATO și relația cu Uniunea Europeană.

Consiliul Suprem de Apărare a Țării, organismul care asigură organizarea și coordonarea strategică a activităților care privesc securitatea națională a adoptat, de asemenea, în anul 2005, despre care vorbim, 26 de hotărâri pentru Serviciul Român de Informații, cu aplicabilitate la Serviciu, monitorizând foarte atent stadiul implementării acestora.

La rândul său, Serviciul a contribuit cu informări și analize la activitatea Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Am menționat, de asemenea, că Serviciul a fost deschis controlului parlamentar exercitat prin Comisia comună permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru controlul asupra activității Serviciului.

În privința controlului financiar, acțiunile de audit intern au verificat legalitatea administrării veniturilor și cheltuielilor publice ale Serviciului.

De asemenea, în conformitate cu decizia Consiliului Suprem de Apărare a Țării, Serviciul a implementat măsurile organizatorice necesare predării către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a dosarelor fostei securități. În anul 2005, peste 12.000 m liniari de arhivă au fost transportați către depozitele C.N.S.A.S.; a fost predat și sistemul electronic de evidență a dosarelor și a fost discutat, în cadrul comisiei mixte C.N.S.A.S.-S.R.I., conținutul dosarelor ce priveau siguranța națională.

De asemenea, în anul 2005, Serviciul a acordat și o atenție deosebită dialogului pe teme de securitate, intensificându-și participarea la manifestări organizate în țară și în străinătate, în mediul academic și cu societatea civilă.

Am spus că, în același raport din anul 2005, au fost inserate anumite obiective pentru 2006, care au fost abordate și care vor fi desigur discutate pe raportul pe anul 2006, care este finalizat și care urmează să fie discutat în Comisia de control asupra Serviciului.

Vă mulțumesc mult pentru atenție. (Aplauze.)

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc, domnule director.

Dau cuvântul domnului senator Radu Stroe, pentru a prezenta raportul referitor la constatările, concluziile și propunerile rezultate din examinarea și dezbaterea în Comisia comună permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra S.R.I.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 
 

Domnul Radu Stroe:

Vă mulțumesc, domnilor președinți.

Sinteza la raportul asupra constatărilor, concluziilor și propunerilor rezultate din raportul pe 2005 al activității Serviciului Român de Informații, precum și cel cu privire la activitatea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului.

În conformitate cu dispozițiile Constituției României art.62 lit.h Legea nr.51/1991 privind siguranța națională a României, art.8 alin. (3) Legea nr.14/1992 privind organizarea și funcționarea Serviciului Român de Informații, având în vedere prevederile hotărârii Parlamentului nr.30/1993 privind organizarea și funcționarea comisiei, s-a procedat la verificarea raportului de activitate al Serviciului Român de Informații pe anul 2005.

La ședință au participat toți membrii comisiei, constatându-se următoarele.

  1. în anul 2005, Serviciul Român de Informații a acționat pentru îndeplinirea atribuțiilor căreia îi sunt stabilite pentru apărarea securității naționale, în conformitate cu prevederile Constituției și ale legilor în materia securității naționale.
  2. planificarea și reglementarea activității de informații, coordonarea operativă și cooperarea interinstituțională, inclusiv pe plan extern, au susținere juridică în principiile și normele constituționale, în ansamblul legislației privind domeniul securității naționale și al serviciilor de informații, în Tratatul de aderare la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord, în hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, precum și în reglementările interne, emise de directorul Serviciului Român de Informații.

Comisia parlamentară observă, însă, că activitatea Serviciului Român de Informații, permanent adaptată la evoluțiile mediului internațional de securitate și accentuării caracteristicilor transnaționale ale amenințărilor, ca și la schimbarea fundamentală a conceptului de securitate, nu mai are decât în mică măsură elemente de referință în legislația în vigoare, adoptată la începutul anilor '90.

Față de această constatare, se apreciază responsabilitatea Serviciului Român de Informații de a-și reglementa conduita informativă în funcție de principiile și normele Constituției, în acord cu reglementările internaționale referitoare la drepturile omului, și cu asumarea răspunderilor pentru un raport rezonabil între protecția individului și apărarea securității colective.

Astfel, putem afirma că Serviciul Român de Informații a furnizat informațiile necesare factorilor de decizie ai statului, între altele privind cunoașterea prevenirii, contracarării și înlăturării amenințărilor la adresa securității naționale, susținerea informativă și contrainformativă de securitate națională, gestionarea situațiilor de urgență, susținerea operațiunilor de legătură cu serviciile statelor aliate din NATO și altele.

În rapoartele transmise Parlamentului sunt menționate și s-a putut lua act de toate elementele concrete în problematica enunțată mai sus, și nu voi mai insista. Materialele au fost remise Parlamentului.

În ceea ce privește constituționalitatea și legalitatea activității Serviciul Român de Informații, comisia nu a putut constata, cel puțin la data efectuării controalelor și a verificării raportului, nereguli majore, de natură a fi traduse în fața Camerelor reunite ale Parlamentului.

Cu privire la operațiunile de culegere de informații pentru anul 2005 și operațiunile cu restrângere temporară a exercițiului unor drepturi (ascultare, interceptare etc.), au înregistrat o scădere cu circa o treime față de anul precedent, adică 2004.

Din păcate, când vom discuta anul 2006 și 2007, vom vedea că situația se schimbă, putând deveni chiar alarmantă.

În final, comisia apreciază că sunt întrunite condițiile minime pentru ca raportul de activitate pe 2005 al Serviciului Român de Informații să fie aprobat de Parlament.

Ne exprimăm speranța că Serviciul Român de Informații va lua în considerare, în măsura în care mai sunt de actualitate, propunerile formulate de Comisia de control.

În ceea ce privește activitatea Comisiei de control pentru perioada la care ne referim, respectiv 2005, informăm plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului că au fost depuse eforturi, astfel cum s-a și prezentat în scris prin raportul comisiei depus la casete.

Principalele noastre preocupări la începutul de mandat au constat în următoarele acțiuni: întâlniri multiple cu membrii conducerii Serviciul Român de Informații pe diferite teme specifice, declarându-ne satisfăcuți pentru acea etapă, aș spune de început, de cunoaștere a specificului de activitate; controale efectuate la unele secții județene, dar și în aparatul central al S.R.I.-ului. De fapt, era tot o primă luare de contact cu oamenii, cu problemele, cu tehnica.

Recomandările făcute de comisie, în raport cu problematica apărută, au vizat o serie de sectoare, precum resursele umane, eficiența acestora, dar și calitatea profesională, reactualizarea reglementărilor legale care guvernează activitatea Serviciului, inclusiv cele de la nivelul instituției, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor în raport cu noul drum al României către NATO și Uniunea Europeană.

Apreciem, în final, că membrii Comisiei de control, pentru perioada la care ne referim, s-au acomodat cu legislația, cu problematica și au început să pătrundă substanța activității atât de sensibile din S.R.I.

În viitor, pentru anii 2006 și mai ales 2007, vom putea aprecia într-o mai bună cunoștință de cauză performanțele și deficiențele din cadrul Serviciului.

Fac această afirmație în deplină cunoștință de cauză, spre informarea plenului reunit al celor două Camere, cunoscută fiind dificultatea de realizare a unui echilibru stabil între respectul necondiționat al drepturilor și libertăților cetățeanului și nevoia asigurării securității naționale a României. (Aplauze)

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Și eu vă mulțumesc, domnule senator.

Văd că rapoartele deja au fost acceptate prin aplauze.

Deschid dezbaterile generale.

Rog grupurile parlamentare să se înscrie la cuvânt.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare, dau cuvântul domnului senator Funar.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 
 

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulțumesc, doamna președintă de ședință.

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Chiar dacă acest raport al S.R.I.-ului este prezentat cu o întârziere de un an și jumătate, ne sunt proaspete în memorie diverse întâmplări care au avut loc și evenimente în țară, și unele în străinătate.

În legătură cu acestea, permiteți-mi să formulez câteva întrebări pentru distinsul director al Serviciului Român de Informații.

Prima dintre ele: "Ce a constat și pe cine a sesizat Serviciul Român de Informații în legătură cu pregătirile făcute de Ungaria pe teritoriul românesc, împreună cu U.D.M.R.-ul, în vederea declanșării referendumurilor locale pentru autonomia teritorială a așa-zisului Ținut Secuiesc.

O a doua întrebare: fostul ministru al comunicațiilor, Nagy zsolt, a desfășurat acțiune de spionaj pe teritoriul României și în anul 2005, sau mai devreme, și a continuat-o în 2005 și în 2006, până la suspendare?

Cea de a treia întrebare. Ne amintim de plecarea celor trei ziariști în Irak. Ce informații are Serviciul Român de Informații în legătură cu pregătirea acestei excursii? Cine i-a ajutat să plece? Ce legătură a existat între cei trei, Omar Hayssam și președintele României?

Cea de a patra întrebare: ce a făcut Serviciul Român de Informații pentru a împiedica dispariția din România a teroristului nr.1, Omar Hayssam?

Ultima întrebare: în care țară din lume președintele țării respective a mai ajuns "șef de celulă", ca la noi?!

Mulțumesc. (Aplauze)

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc, domnule senator.

Dau cuvântul domnului deputat Dumitriu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator.

 
 

Domnul Dragoș Petre Dumitriu:

Mulțumesc, doamna președintă.

Toată lumea îl cunoaște pe domnul senator George Maior ca pe un om de mare bun simț. Și cred că din această cauză s-a și observat o oarecare stânjeneală atunci când a citit raportul.

Pentru că, pe lângă raportul citit în "sotto voce" de domnia sa, există cazuri concrete la care instituția, și bineînțeles raportul, nu au răspuns.

Și o să iau câteva din aceste cazuri: în primul rând, ar fi cazul Stamen Stancev, în care instituția și-a abandonat rolul profilactic, extrem de important într-o democrație, și a trecut la urmărirea unor demnitari.

Tot legat de acest caz, există o întrebare printre toți colegii noștri parlamentari sau membri ai Executivului: dacă telefoanele care se întrerup atât de des, ale demnitarilor, sunt cumva ascultate, și în ce condiții se fac aceste ascultări? Pentru că, până la ora actuală, noi nu am aflat de aceste ascultări decât după ce persoanele au fost puse sub urmărire.

O a doua problemă ar fi cea legată de cazul ridicat și de domnul președinte Funar, și anume de cazul Hayssam. Mă refer aici la abandonarea completă a acestui caz, singurul caz de terorism internațional în care este implicată România.

Cel de-al treilea caz se referă la mult mediatizatul caz "Coldea - Curtea Constituțională", în care s-a considerat că printr-o măsură administrativă se va schimba și mentalitatea sau modul de lucru al unui director al instituției principale de securitate din România, prin care acest director se interesează de dosarele membrilor Curții Constituționale.

În fine, ultimul caz la care mă voi referi este legat de semnalele trase de personalități marcante ale vieții politice, cum ar fi domnul Corneliu Vadim Tudor sau domnul Emil Boc, și nu în ultimul rând de președintele României, cu privire la implicarea mafiei și a cercurilor de interese ascunse în decizia politică.

Acum, stimați colegi, sigur că intervenția mea, ca ales al unui județ, are foarte puțină importanță față de puterea cercurilor care de fapt conduc România. Și, din această cauză, nu mizez pe un rezultat direct al intervenției mele, însă, cred că toți ar trebui să nu mai acceptăm aceste rapoarte spuse cu voce joasă, și care de fapt nu fac decât să acopere o realitate pe care o simțim toți, dar în fața cărora nu avem decât curajul să tăcem.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Doresc să vă atrag atenția că plenul Camerelor reunite este sesizat cu dezbaterea raportului de activitate pe 2005. Ca atare, chestiunile pe care domniile voastre le-ați ridicat exced posibilității de dezbatere în acest cadru. Fără îndoială, preocupările dumneavoastră sunt justificate. Vor face obiectul unor discuții în comisia de specialitate.

În conformitate cu regulile parlamentare, Camerele reunite iau act de prezentarea și de dezbaterea acestui raport.

 
Adoptarea Proiectului de Hotărâre privind desemnarea unui membru al Consiliului Național al Audiovizualului. (vot secret cu buletine de vot); Adoptarea Proiectului de Hotărâre privind alegerea unui membru și a președintelui Comisiei speciale a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului de Informații Externe (vot secret cu buletine de vot). Adoptarea Proiectului de Hotărâre privind desemnarea membrilor Consiliului de administrație al Societății Române de Televiziune. (vot secret cu bile).

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Ultimele trei puncte de pe ordinea de zi, mă refer la pct.11, 12 și 13 vizează numiri de funcții, care se fac prin vot secret, după cum urmează:

  • desemnarea unui membru al Consiliului Național al Audiovizualui, care se face prin vot secret cu buletine;
  • alegerea unui membru și a președintelui Comisiei speciale a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului de Informații Externe, prin vot secret cu buletine;
  • de asemenea, desemnarea membrilor Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune, prin vot secret cu bile.

V-aș propune, stimați colegi, pentru operativitate, ca să fie prezentate avizele comisiilor de specialitate și propunerile acestora, după care să urmeze, în același timp, votul secret cu buletine, pentru C.N.A. și Comisia specială pentru exercitarea controlului parlamentar asupra SIE, și cu bile pentru desemnarea membrilor Consiliului de administrație al Televiziunii Române.

Vă supun votului această procedură.

Dacă domniile voastre sunteți de acord?

Cine este pentru? Mulțumesc.

Este cineva împotrivă?

Se abține cineva?

Dau cuvântul domnului Adrian Păunescu, președintele Comisiei pentru cultură a Senatului, pentru a prezenta avizul comun al Comisiilor pentru cultură ale celor două Camere, cu privire la desemnarea membrilor Consiliului de Administrație al Televiziunii Române.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Adrian Păunescu:

Onorat prezidiu,

doamnelor și domnilor colegi,

Înainte de a trece la prezentarea raportului, aș vrea să fac o precizare: am primit cele mai multe dintre propunerile grupurilor parlamentare și ale instituțiilor abilitate să-și trimită reprezentanții în Consiliul de Administrație al Televiziunii.

Din păcate, au întârziat până marți, după ora 18,00, propunerile președintelui și ale Grupului parlamentar al P.D.

Chiar dacă propunerile au venit, oamenii despre care era vorba, din câte ne-a comunicat domnul deputat Străchinaru, nu erau de găsit. Propunerile au fost oarecum surprinzătoare. Din păcate, nu am putut audia pe cei în cauză, cum n-am putut primi o altă propunere de la P.S.D. pentru supleantul care fusese nominalizat într-un fel și n-a venit la audieri. Și n-am primit, de asemenea, o altă propuse de la Grupul minorităților naționale, altele decât cea maghiară, în locul domnului Țopescu, care s-a retras.

De altfel, problema supleanților ar trebui luată în serios și ar trebui trimise numele celor în cauză, pentru a putea termina în această sesiune ceea ce ne-am propus să facem.

Vreau să vă rog să fiți de acord ca președintele Televiziunii să nu fie ales astăzi, ci numai după ce luni vom face audierile și plenul va decide, săptămâna viitoare, numele tuturor celor care vor fi membri ai consiliului de administrație. Nu aș vrea să nedreptățim pe nimeni.

Și, de asemenea, aș ruga grupurile parlamentare să-și trimită oamenii să participe la ședințele comisiilor. Ieri, la Comisia pentru cultură au fost 3 oameni! Din păcate, a lipsit chiar un reprezentant al PD, care avea tot interesul să facem audierile. Vă rugăm mult să fim prezenți în aceste ultime zile, să ne facem datoria.

În audierile pe care cele două comisii le-au făcut, senzația noastră a fost diferită de cea pe care o prezintă unele dintre organele de presă, și anume, că avem de a face cu propuneri serioase. Și, ca dovadă, că, în ciuda diferențelor firești dintre noi, nu am avut niciun fel de probleme de fond, cu niciunul dintre cei pe care i-am audiat. Au fost întrebări, au fost dialoguri, uneori, aspre, dar comisiile au decis cu majorități confortabile să vă prezinte următoarele nume din partea grupurilor parlamentare: Alexandru Sassu, Anne Rose Marie Jugănaru și Victor Socaciu, ca titulari; Vasile Arhire, Dumitru Pelican și Mircea Daneliuc, care s-a retras, ca supleanți din partea Gruprilor parlamentare ale PSD; din partea Grupurilor parlamentare ale PNL, Dida Drăgan, titular, și Brândușa Nicoleta Miron, supleant; din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, Răzvan Barbato, titular, deocamdată fără supleant nominalizat; din partea Grupului parlamentar al PRM, Radu Toma, titular, și Nicolae Cristian Victor Teodorescu, supleant; din partea Grupului parlamentar al UDMR, Stanik Ștefan Ioan, titular, și Salamon Márton Láslo, supleant; din partea Grupului parlamentar al minorităților naționale, Raico Cornea, titular, și Cristian Țopescu, supleant; din partea Guvernului României, Vlad Alexandru Velcu, titular, și Mariana Mirela Luca, supleant; din partea personalului Societății Române de Televiziune, Sorin Burtea și Marian Voicu, titulari, Mihai Rădulescu și Ioana Cătălina Băntoiu, supleanți.

Așa cum spuneam, Mircea Daneliuc nu s-a prezentat la audieri, candidatura sa nu a fost nici discutată și nici supusă la vot.

Domnul Cristian Țopescu a fost audiat, dar ulterior și-a retras candidatura, Grupul minorităților naționale nominalizând ca supleant o altă persoană, care nu a fost audiată până la data redactării prezentului aviz.

Aș vrea să cer îngăduința și aprobarea plenului celor două Camere, să facem audieri luni după-amiază. Este important să terminăm această acțiune și să nu alegem din 11 un președinte, ci din 13 un președinte.

S-a votat în felul următor: doamna Dida Drăgan - 15 voturi pentru, niciun vot împotrivă și o abținere; Mihai Rădulescu - 15 voturi pentru, niciun vot împotrivă și o abținere; Alexandru Sasu - 15 voturi pentru, niciun vot împotrivă și o abținere; Radu Toma - 15 voturi pentru, niciun vot împotrivă și o abținere și domnul Vlad Alexandru Velcu - 15 voturi pentru, niciun vot împotrivă și 2 abțineri, era și firesc să fie mai multe abțineri, era din partea Guvernului.

Până la finalizarea audierilor din data de 12 iunie nu au fost primite alte propuneri de candidaturi.

Așadar, vă supunem atenției și aprobării următoarea listă de candidați pentru Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune: ca membrii titulari - Alexandru Sassu, Anne Rose Marie Jugănaru, Victor Socaciu, Dida Drăgan, Răzvan Barbato, Radu Toma, Stanik Ștefan Ioan, Raico Cornea, Vlad Alexandru Velcu, Sorin Burtea, Marian Voicu, și ca membrii supleanți, din păcate, repet, numai opt, deocamdată - Vasile Arhire, Dumitru Pelican, Brândușa Nicoleta Miron, Nicolae Cristian Victor Teodorescu, Salamon Márton Láslo, Mariana Mirela Luca, Mihai Rădulescu, Ioana Cătălina Băntoiu.

Celelalte lucruri se vor face în măsura în care vom avea o relație corectă și de colaborare cu acest consiliu, pe care sperăm să-l investiți astăzi.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc, domnule președinte.

Dau cuvântul domnului președinte Micula, pentru a prezenta raportul Comisiilor pentru cultură cu privire la desemnarea unui membru al C.N.A. Asta, încercând să echilibrăm lucrurile între Cameră și Senat. Aveți cuvântul, domnule președinte.

 
 

Domnul Cătălin Micula:

Vă mulțumesc, îmi cer scuze pentru întârziere.

Aviz comun al Comisiilor pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă ale Senatului și Camerei Deputaților asupra propunerii Camerei Deputaților pentru ocuparea unui loc vacant în Consiliul Național al Audiovizualului.

În baza prevederilor Legii audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, ca urmare a ședinței din data de 11 iunie 2007, Biroul permanent al Camerei Deputaților a decis să înainteze propunerea Grupului parlamentar al PSD, ca domnul Valentin Nicolau să fie audiat în comisiile permanente de specialitate, reunite în ședință comună, în vederea numirii sale ca membru al Consiliului Național al Audiovizualului, pe locul rămas vacant în urma decesului domnului Ralu Filip.

Menționăm faptul că Grupul parlamentar al PSD nu a nominalizat și o persoană pentru postul de supleant, în conformitate cu prevederile alin. 2 al art. 11 din lege.

Comisiile s-au întrunit în ședința comună din data de 12 iunie 2007 și au procedat la audierea candidatului. În cursul audierii domnul Valentin Nicolau a făcut o prezentate sintetică a C.V.-ului său și a răspuns întrebărilor formulate de parlamentari.

După încheierea audierii comisiile au avizat favorabil candidatura domnului Valentin Nicolau, cu 15 voturi pentru, niciun vot împotrivă și o abținere.

În conformitate cu prevederile 11 alin.(4) din Legea nr. 504/2002 și ale art. 83 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, candidatura se supune votului Parlamentului.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Și eu vă mulțumesc.

Voi da citire propunerii făcute de către Partidul Democrat, în conformitate cu art. 14 alin.(2) lit. d) din Regulamentului Camerei Deputaților: "În urma demisiei domnului Romeo Marius Raicu, grupul parlamentar al acestui partid l-a propus pe domnul deputat Cezar Florin Preda, să facă parte din Comisia specială a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra SIE și să ocupe funcția vacantă de președinte al acestei comisii", v-am dat citire propunerii.

Stimați colegi,

Fac un apel la grupurile politice pentru a se prezenta în sală, în vederea demarării procedurii de vot.

Domnule Rădulescu, pe chestiuni de procedură, aveți cuvântul.

 
 

Domnul Cristian Rădulescu:

Stimați colegi,

Domnilor președinți,

În ceea ce privește numirile pentru Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune, Grupul parlamentar al Partidului Democrat, și am cunoștință că și Președinția, au trimis notificări asupra propunerilor celor două comisii reunite, în timpul ședinței acestora de săptămâna trecută, marți, deci, acum 8 zile, aproximativ pe la ora 16,00...

 
   

Domnul Adrian Păunescu (din lojă):

18! Nu falsificați lucrurile!

 
 

Domnul Cristian Rădulescu:

18, bun. S-au primit documentele, notificările...

 
   

Domnul Adrian Păunescu (din lojă):

Numele!

 
 

Domnul Cristian Rădulescu:

Domnule președinte, permiteți-mi să vă spun că nu sunt în contrazicere cu dumneavoastră, nu avem un litigiu.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Domnule președinte, v-aș ruga să nu interveniți.

Continuați, domnule Rădulescu.

 
 

Domnul Cristian Rădulescu:

Vrem doar să lămurim niște lucruri, ca să rămână o chestiune bine stabilită după această ședință, pentru săptămâna următoare.

Persoanele, într-adevăr, nu erau, și atunci, s-a hotărât să fie audiate într-o ședință ulterioară. Nu a fost posibil nici săptămâna trecută, nu a fost posibil nici luni, nici marți, nu a fost posibil nici astăzi. Oricum, eu consider că în timp de 8 zile se puteau întruni cele două comisii, deși ele se adună greu, ca să facă audierile.

Inițial, am avut, din această cauză, tendința, noi, Grupurile PD, să propunem să se amâne toată votarea asupra candidaturilor pentru Consiliul de la Televiziune pentru săptămâna următoare, când vor veni din urmă și cei doi audiați de care era vorba. Ținem însă cont și luăm în considerație sută la sută cele declarate de domnul președinte Păunescu și de domnul președinte de la Camera Deputaților, că lunea următoare vor fi făcute aceste audieri, pentru ca, într-o ședință, pe care, de asemenea, președinții garantează că o vom convoca săptămâna viitoare, a Camerelor reunite, să venim din urmă și cu validarea celor doi membri.

Deci, cuvântul dânșilor reprezintă garanție și atunci mergem mai departe pe procedură.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc, domnule deputat.

Domnule Micula, solicitați cuvântul? Președintele Comisiei pentru cultură a Camerei.

 
 

Domnul Cătălin Micula:

Pentru clarificarea situației. Este adevărat că în timpul ședinței de audieri de marțea trecută am primit nominalizările, în jur de ora 18, dar și dacă ar fi venit la ora 19, când noi încă mai eram în ședință, am fi audiat, dar nu erau și reprezentanții respectivi, pe care să-i audiem. Ca atare, am luat act de propunerile respective, cu bucurie, vă spunem, și am decis că îi vom audia într-o ședință următoare.

Din păcate, programul Camerei Deputaților și al Senatului nu sunt identice în ceea ce privește organizarea zilelor de ședință și de plen, ieri nu am reușit să facem audierea, era singura zi în care aveam ședință de comisie și Camera Deputaților și Senatul.

Știu că la Birourile permanente reunite s-a dezbătut această problemă și am fost rugați să facem audierile, dar am dori să vă spunem - și îmi permit să spun și în numele domnului președinte Adrian Păunescu - faptul că Comisiile pentru cultură ale celor două Camere au foarte mulți membri trimiși de către partide în Parlamentul European. Practic, nu suntem în stare ca, în afara programului, să fim în cvorum.

Deci, vom trece la audieri. Am înțeles că vom avea - și sigur vom avea - o ședință reunită a celor două Camere săptămâna viitoare, până luni seară noi vom înainta propunerile, bineînțeles, în cazul în care candidații se vor prezenta.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Și eu vă mulțumesc.

Fac un apel la liderii grupurilor parlamentare pentru a reglementa această situație. Și categoric, săptămâna viitoare, într-o ședință comună, vom finaliza acest proces, în raport de procedurile parlamentare.

Stimați colegi, urmează să trecem la procedurile de vot.

Fiecare parlamentar va primi două buletine de vot și două bile: una albă și una neagră, după cum știți. Doresc să vă reamintesc că potrivit prevederilor Regulamentului ședințelor comune, în cazul votului cu buletine de vot, parlamentarii votează "pentru" lăsând neatinse pe buletin numele și prenumele persoanei propuse și votează "contra" ștergând numele și prenumele candidatului. În cazul votului cu bile, bila albă introdusă în urna albă și bila neagră introdusă în urna neagră înseamnă un vot pentru, iar bila neagră introdusă în urna albă și bila albă introdusă în urna neagră înseamnă un vot contra.

Rog domnii chestori ai Senatului și ai Camerei Deputaților să-și ocupe locurile rezervate pentru înmânarea bilelor și a procedurilor de vot. Domnii chestori! Domnule Chelaru, vă rog. Camera Deputaților, unul din domnii chestori, îl rog să se prezinte la tribună. Domnule senator Dumitru Constantin, domnule senator Funar.

Dau cuvântul domnului senator Mihai Ungheanu pentru a începe votarea cu Senatul, și asta numai pentru că domnul coleg al nostru de la Cameră nu este prezent în sală. Vă rog, domnule senator, aveți cuvântul pentru apelul nominal al senatorilor.

Și rog grupurile politice să își mobilizeze colegii în sală, pentru a realiza procedura de vot.

Aveți cuvântul, domnule senator Ungheanu.

Fac apel la dumneavoastră, încă un chestor. Haideți, domnilor, este momentul să vă validați capacitățile organizatorice.

 
 

Domnul Mihai Ungheanu:

Lista senatorilor.

Deci, se iau două buletine și bilele.
- Antonie Ștefan-Mihail - prezent
- Apostol Neculai - prezent
- Arcaș Viorel - prezent
- Ardelean Aurel - absent
- Arion Viorel - absent
- Athanasiu Alexandru - europarlamentar, absent
- Basgan Ion - absent
- Berceanu Radu Mircea - prezent
- Blaga Vasile - prezent
- Bobeș Marin - absent
- Cazacu Cornelia - prezentă
- Câmpeanu Radu-Anton - prezent
- Cârlan Dan - prezent
- Chelaru Ioan - prezent
- Cinteză Mircea - absent
- Ciornei Silvia - europarlamentar, absentă
- Cioroianu Adrian Mihai - la Guvern, absent
- Cismaru Ivan - absent
- Copos Gheorghe - absent
- Corodan Ioan - prezent
- Cozmâncă Octav - în concediu medical, absent
- Crețu Corina - europarlamentar, absentă
- Crețu Ovidiu Teodor - prezent
- Cucuian Cristian - prezent
- Cutaș George Sabin - prezent
- Daea Petre - prezent
- David Cristian - la Guvern, absent
- David Gheorghe - prezent
- Diaconescu Cristian - absent
- Dina Carol - prezent
- Dinescu Valentin - prezent
- Dîncu Vasile - europarlamentar, absent
- Duca Viorel Senior - absent
- Dumitrescu Ion Mihai - în concediu medical, absent
- Dumitrescu Gheorghe Viorel - prezent
- Dumitru Constantin - absent
- Eckstein Kovacs Peter - absent
- Fekete Szabó Andras Levente - prezent
- Filipescu Teodor - absent
- Florescu Ion - prezent
- Flutur Gheorghe - absent
- Frunda György - absent
- Funar Gheorghe - prezent
- Găucan Constantin - absent
- Geoană Mircea Dan - absent
- Georgescu Radu Cristian - prezent
- Gheorghe Constantin - prezent
- Hașotti Puiu - prezent
- Ilașcu Ilie - prezent
- Iliescu Ion - absent
- Ilușcă Daniel - prezent
- Ion Vasile - prezent
- Iorga Nicolae - absent
- Iorgovan Antonie - prezent
- Ioțcu Petru Nicolae - prezent
- Ivănescu Paula Maria - prezentă
- Jurcan Dorel - absent
- Loghin Irina - prezentă
- Lupoi Mihail - concediu medical, absent
- Mardare Radu Cătălin - prezent
- Marinescu Marius - absent
- Markó Bela - prezent
- Meleșcanu Teodor Viorel - la Guvern, absent
- Mereuță Mircea Gheorghe - prezent
- Mihăiescu Eugen - europarlamentar, absent
- Mihăilescu Petru Șerban - absent
- Moisuc Viorica Georgeta Pompilia - europarlamentar, absentă
- Moraru Ion - prezent
- Morțun Alexandru Ioan - europarlamentar, absent
- Neagoe Otilian - prezent
- Neagu Nicolae - absent
- Néméth Csaba - absent
- Nicolae Șerban - prezent
- Nicolai Norica - prezentă
- Novolan Traian - prezent
- Onaca Dorel-Constantin - absent
- Oprea Mario-Ovidiu - prezent
- Oprescu Sorin Mircea - absent
- Pascu Corneliu - prezent
- Păcuraru Paul la Guvern, absent
- Păunescu Adrian - prezent
- Pereș Alexandru - prezent
- Pete Ștefan - prezent
- Petre Maria - europarlamentar, absentă
- Petrescu Ilie - prezent
- Popa Aron Ioan - prezent
- Popa Dan Gabriel - prezent
- Popa Nicolae-Vlad - prezent
- Popescu Dan Mircea - absent
- Popescu Ionel - absent
- Popescu Irinel - absent
- Popescu Mihail în delegație, absent
- Prodan Tiberiu Aurelian - prezent
- Puskas Valentin Zoltan - prezent
- Rădoi Ion - absent
- Rădoi Ovidiu - absent
- Rădulescu Cristache - prezent
- Roibu Aristide - prezent
- Sabău Dan - absent
- Sârbu Ilie - delegație, absent
- Silistru Doina - prezentă
- Simionescu Aurel Gabriel - prezent
- Sogor Csaba - prezent
- Solcanu Ion - prezent
- Stan Petru - prezent
- Stănoiu Mihaela Rodica - prezentă
- Stoica Ilie - absent
- Strătilă Șerban-Cezar - prezent
- Stroe Radu - prezent
- Szabó Karkoly Ferenc - europarlamentar, absent
- Șerbănescu Verginia - absentă
- Șerbu Gheorghe Vergil - europarlamentar, absent
- Șereș Ioan-Codruț - absent
- Ștefan Viorel - prezent
- Șter Sever - absent
- Talpeș Ioan - prezent
- Tănăsescu Claudiu - absent
- Tărăcilă Doru Ioan - prezent
- Tîlvăr Angel delegație, absent
- Theodorescu Emil Răzvan - prezent
- Terinte Radu - absent
- Toma Ion - prezent
- Tomoioagă Liliana - prezentă
- Tudor Corneliu Vadim - absent
- Țâbuleac Mihai - prezent
- Țîrle Radu - europarlamentar, absent
- Țicău Adriana Silvia - europarlamentar, absentă
- Ungheanu Mihai - prezent
- Ungureanu Vasile Ioan Dănuț - prezent
- Vasilescu Gavrilă - prezent
- Văcăroiu Nicolae - prezent
- Vărgău Ion - absent
- Vedinaș Verginia - prezentă
- Verestóy Attila - prezent
- Voiculescu Dan - absent
- Vosganian Varujan Guvern, absent
- Vraciu Jan - prezent

- Ardelean Aurel - absent
- Arion Viorel - absent
- Basgan Ion - absent
- Bobeș Marin - absent
- Cinteză Mircea - absent
- Cismaru Ivan - absent
- Copos Gheorghe - absent
- Diaconescu Cristian - absent
- Duca Viorel Senior - absent
- Dumitru Constantin - absent
- Eckstein Kovacs Peter - absent
- Filipescu Teodor - absent
- Flutur Gheorghe - absent
- Frunda György - absent
- Găucan Constantin - absent
- Geoană Mircea Dan - absent
- Iliescu Ion - absent
- Iorga Nicolae - absent
- Jurcan Dorel - absent
- Marinescu Marius - absent
- Mihăilescu Petru Șerban - absent
- Neagu Nicolae - absent
- Néméth Csaba - absent
- Onaca Dorel-Constantin - absent
- Oprescu Sorin Mircea - absent
- Popescu Dan Mircea - absent
- Popescu Ionel - absent
- Popescu Irinel - absent
- Rădoi Ion - absent
- Rădoi Ovidiu - absent
- Roibu Aristide - prezent
- Sabău Dan - absent
- Stoica Ilie - absent
- Șerbănescu Verginia - absentă
- Șereș Ioan-Codruț - absent
- Șter Sever - absent
- Tănăsescu Claudiu - absent
- Terinte Radu - absent
- Toma Ion - prezent
- Vărgău Ion - absent
- Voiculescu Dan - absent

Am încheiat apelul.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Îl invit pe domnul secretar Rușanu să facă apelul nominal la Cameră.

 
 

Domnul Dan Radu Rușanu:

Rugămintea este, pentru că doamnele din Parlament au întâlnire la ora 12,00, să începem întâi cu dânsele, să arătăm că nu suntem un Parlament de misogini, așa cum se spune.

- Adomnicăi Mirela Elena - prezentă
- Anastase Roberta Alma - europarlamentar
- Andronescu Ecaterina - prezentă
- Ardelean Lia - prezentă
- Boagiu Anca-Daniela - prezentă
- Bruchental-Pop Ionela - absentă
- Buciu Angela - prezentă
- Buruiană Aprodu Daniela - europarlamentar
- Cliveti Minodora - prezentă
- Cocrea Olguța - absentă
- Constantinescu Anca - prezentă
- Crețu Gabriela - europarlamentar
- Drețcanu Doina Micșunica - prezentă
- Dumitrescu Liana - prezentă
- Găleteanu Monalisa - prezentă
- Iacob Ridzi Monica Maria - europarlamentar
- Iordache Grațiela Denisa - prezentă
- Jipa Florina Ruxandra - prezentă
- Lari-Iorga Leonida - prezentă
- Manolescu Oana - prezentă
- Mărculeț Petrescu Mira Anca Victoria - absentă
- Mitrea Manuela - prezentă
- Nedelcu Gabriela - prezentă
- Plumb Rovana - europarlamentar
- Popa Daniela - prezentă
- Rusu Mihaela Adriana - absentă
- Sârbu Daciana Octavia - europarlamentar
- Toma Florentina Marilena - prezentă
- Turcan Raluca - absentă
- Vasile Aurelia - prezentă
- Vasilescu Lia Olguța - prezentă
- Vălean Adina Ioana - europarlamentar
- Vâlcov-Șandru Marcela Lavinia - absentă
- Adomniței Cristian Mihai Guvern, absent
- Albu Gheorghe - prezent
- Almăjanu Marin - prezent
- Almășan Liviu - absent
- Amarie Constantin - prezent
- Amet Aledin - prezent
- Andea Petru - absent
- Andon Sergiu - prezent
- Andreica Romică - prezent
- Antal Árpád-András - absent
- Antal István - prezent
- Antonescu George Crin Laurențiu - prezent
- Apostolache Mihai Cristian - prezent
- Asztalos Ferenc - prezent
- Avram Dumitru - absent
- Baban Ștefan - prezent
- Bara Nicolae - absent
- Barbu Gheorghe - prezent
- Bardan Cornel Ștefan - absent
- Bădălău Nicolae - absent
- Băeșu George - absent
- Bănicioiu Nicolae - absent
- Bărbulețiu Tiberiu - europarlamentar
- Becsek-Garda Dezső-Kálmán - absent
- Becșenescu Dumitru - absent
- Bejinariu Eugen - prezent
- Bentu Dumitru - prezent
- Bivolaru Ioan - prezent
- Bîrsan Iulian-Gabriel - absent
- Bobeanu Răzvan-Petrică - prezent
- Boeriu Valeriu-Victor - absent
- Bolcaș Lucian Augustin - prezent
- Bonis Istvan - prezent
- Borbely Laszlo Guvern, absent
- Boureanu Cristian Alexandru - prezent
- Boșneag Valentin - prezent
- Brînză William Gabriel - prezent
- Brînzan Ovidiu - prezent
- Buciuta Ștefan - prezent
- Buda Daniel - prezent
- Buda Ioan - prezent
- Buhăianu Obuf Cătălin Ovidiu - prezent
- Bușoi Cristian Silviu - europarlamentar
- Buzatu Dan Horațiu - absent
- Buzea Cristian Valeriu - prezent
- Calimente Mihăiță - prezent
- Canacheu Costică - prezent
- Cantaragiu Bogdan - prezent
- Cazan Romeo Gheorghe Leonard - absent
- Călian Petru - prezent
- Călin Ion - prezent
- Câmpanu Liviu - prezent
- Chiper Gheorghe - prezent
- Chiș Filonaș - prezent
- Cindrea Ioan - prezent
- Ciocâlteu Alexandru - prezent
- Ciontu Corneliu - prezent
- Ciopraga Mircea - prezent
- Ciucă Liviu Bogdan - absent
- Codîrlă Liviu - prezent
- Constantinescu Viorel - absent
- Corlățean Titus - prezent
- Coșea Dumitru Gheorghe Mircea - europarlamentar
- Crăciunescu Grigore - prezent
- Cutean Vasile Emilian - prezent
- Dan Iosif - prezent
- Diaconescu Marin - prezent
- Diaconescu Renică - absent
- Dida Corneliu Ioan - prezent
- Dobre Traian - prezent
- Dorneanu Valer - prezent
- Dragomir Dumitru - prezent
- Dragomir Gheorghe - prezent
- Drăguș Radu-Cătălin - prezent
- Dumitrescu Cristian Sorin - europarlamentar
- Dumitrescu Zamfir - absent
- Dumitriu Dragoș Petre - prezent
- Dumitriu Mihai - absent
- Dumitru Ion - prezent
- Dușa Mircea - prezent
- Duțu Stelian - prezent
- Erdei-Dolóczki István - prezent
- Eserghep Gelil - prezent
- Faina Constantin - absent
- Fârșirotu Vladimir Mircea - prezent
- Fenechiu Relu - prezent
- Firczak Gheorghe - absent
- Florea Damian - prezent
- Fotopolos Sotiris - prezent
- Frâncu Emilian Valentin - prezent
- Furo Iuliu Ioan - prezent
- Gabor Gheorghe - prezent
- Ganț Ovidiu Victor - europarlamentar
- Georgescu Filip - prezent
- Gerea Andrei Dominic - absent
- Gheorghe Valeriu - prezent
- Gheorghiof Titu Nicolae - prezent
- Ghiorghioni Ionesie - absent
- Ghișe Ioan - prezent
- Giurgiu Mircia - absent
- Glăvan Ștefan - prezent
- Godja Petru - absent
- Gonțea Ion - prezent
- Grigore Dan - prezent
- Grosaru Mircea - prezent
- Gubandru Aurel - prezent
- Gușă Cozmin Horea - absent
- Gvozdenovici Slavomir - absent
- Hanganu Romeo Octavian - absent
- Hellvig Eduard Raul - europarlamentar
- Hoban Ioan - prezent
- Hogea Vlad Gabriel - prezent
- Hoinaru Marian - absent
- Hrebenciuc Viorel - prezent
- Iancu Iulian - prezent
- Ibram Iusein - prezent
- Ifrim Mircea - absent
- Igaș Traian Constantin - absent
- Ignat Miron - absent
- Ilie Cristian - prezent
- Iliescu Valentin Adrian - prezent
- Ionescu Daniel - prezent
- Iordache Florin - prezent
- Iriza Marius - prezent
- Iustian Mircea Teodor - absent
- Kelemen Hunor - europarlamentar
- Kerekes Károly - prezent
- Király Andrei-Gheorghe - absent
- Konya Hamar Sandor - europarlamentar
- Kovacs Attila - absent
- Lakatos Petru - prezent
- Lambrino Radu - prezent
- Lificiu Petru - prezent
- Liga Dănuț - absent
- Longher Ghervazen - absent
- Luchian Ion - prezent
- Macaleți Costică - prezent
- Magheru Paul - prezent
- Man Mircea - prezent
- Manda Iulian Claudiu - absent
- Manta Pantelimon - prezent
- Marian Dan Mihai - prezent
- Marin Constantin - absent
- Marinescu Marian-Jean - europarlamentar
- Martin Eduard-Stelian - prezent
- Márton Árpád-Francisc - prezent
- Máté András-Levente - prezent
- Matei Cătălin Lucian - absent
- Mazăre Alexandru - prezent
- Mătușa Tudor - prezent
- Mălaimare Mihai Adrian - prezent
- Mănăstireanu Vladimir Alexandru - prezent
- Mănescu Rareș Șerban - prezent
- Meir Nati - absent
- Merce Ilie - prezent
- Merka Adrian-Miroslav - prezent
- Micula Cătălin - prezent
- Mihalache Sorin Dan - europarlamentar
- Mihei Andrian-Sirojea - prezent
- Mircea Costache - prezent
- Mircovici Niculae - absent
- Mironescu Laurențiu - prezent
- Miroșeanu Liviu Alexandru - prezent
- Mitrea Miron Tudor - absent
- Miuțescu Gheorghe Adrian - prezent
- Mînzînă Ion - absent
- Mocanu Vasile - prezent
- Mocănescu Coloros Dan Constantin - prezent
- Mocioalcă Ion - prezent
- Mohora Tudor - prezent
- Moisoiu Adrian - prezent
- Moldovan Emil Radu - prezent
- Momanu Corneliu - prezent
- Motreanu Dan Ștefan - prezent
- Movilă Petru - prezent
- Munteanu Ioan - prezent
- Mușetescu Tiberiu-Ovidiu - prezent
- Năstase Adrian - prezent
- Nechita Aurel - prezent
- Nica Dan - absent
- Nicolicea Eugen - prezent
- Nicula Vasile Cosmin - prezent
- Niculescu-Duvăz Bogdan Nicolae - prezent
- Nistoran Dorin-Liviu - absent
- Niță Constantin - prezent
- Nițulescu Teodor - absent
- Nosa Iuliu - prezent
- Oancea Viorel - absent
- Olarean Aurel - absent
- Oltean Ioan - prezent
- Olteanu Bogdan - prezent
- Oprea Gabriel - absent
- Ovidenie Costel - prezent
- Palăr Ionel - prezent
- Pambuccian Varujan - absent
- Pardău Dumitru - absent
- Pascu Bogdan - absent
- Pașcu Ioan Mircea - europarlamentar
- Pavelescu Aurelian - absent
- Paveliu Marian Sorin - absent
- Păun Nicolae - prezent
- Petrea Constantin - prezent
- Podgorean Radu - europarlamentar
- Ponta Victor-Viorel - absent
- Pop Claudiu Adrian - prezent
- Popa Cornel - prezent
- Popa Nicolae - prezent
- Popeangă Petre - europarlamentar
- Popescu Dan Ioan - prezent
- Popescu Florin Aurelian - prezent
- Popp Cosmin Gabriel - prezent
- Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton Guvern, absent
- Preda Cezar Florin - prezent
- Pruteanu Vasile - absent
- Puchianu Ioan Dumitru - absent
- Pupeză Viorel - prezent
- Purceld Octavian-Mircea - prezent
- Pușcaș Vasile - prezent
- Pușcă Mircea Valer - prezent
- Puzdrea Dumitru - prezent
- Radan Mihai - prezent
- Rădulescu Cristian - prezent
- Rogin Marius - absent
- Romanescu Marcel Laurențiu - prezent
- Rus Ioan Aurel - prezent
- Rușanu Dan Radu - prezent
- Sanda Victor - prezent
- Sandu Gabriel - prezent
- Sandu-Capră Mihai - prezent
- Sasu Ion - prezent
- Săniuță Marian Florian - prezent
- Săpunaru Nini - prezent
- Sârb Gheorghe - prezent
- Sârbu Marian - prezent
- Sârbu Mugurel Liviu - absent
- Scutaru Adrian George - prezent
- Semcu Adrian Emanuil - prezent
- Seres Dénes - absent
- Severin Adrian - europarlamentar
- Silaghi Ovidiu Ioan Guvern, absent
- Sirețeanu Mihail - absent
- Sóki Béla - prezent
- Soporan Vasile Filip - absent
- Stan Ion - prezent
- Stan Ioan - prezent
- Stanciu Anghel - absent
- Stativă Irinel Ioan - prezent
- Stănescu Cristian - europarlamentar
- Stănescu Alexandru Octavi - absent
- Stănescu Mircea - absent
- Stoica Ion - absent
- Străchinaru Petre - prezent
- Strungă Emil - absent
- Szekely Levente Csaba - prezent
- Știrbeț Cornel - prezent
- Știreanu Octavian - absent
- Știucă Alecsandru - prezent
- Tabără Valeriu - absent
- Tamás Sándor - prezent
- Tămagă Constantin - prezent
- Tărniceru Petru - absent
- Teodorescu George Alin - absent
- Timar Liviu - prezent
- Timiș Ioan - prezent
- Todoran Pavel - prezent
- Toma Horia Victor - europarlamentar
- Tóro Tiberiu - prezent
- Tudor Constantin - prezent
- Tudor Marcu - prezent
- Tudose Mihai - prezent
- Țundrea Ioan - prezent
- Uioreanu Horea Dorin - absent
- Ujeniuc Dragoș - prezent
- Ungureanu Petre - absent
- Ungureanu Valeriu Alexandru - prezent
- Ursărescu Dorinel - prezent
- Vainer Aurel - absent
- Varga Attila - prezent
- Văsioiu Horia - prezent
- Vlase Petru Gabriel - absent
- Vlădoiu Aurel - prezent
- Voicu Cătălin - prezent
- Voicu Mihai Alexandru Guvern, absent
- Voinea Florea - prezent
- Zaharia Claudius Mihail - prezent
- Zamfir Gabriel - prezent
- Zamfirescu Dan Dumitru - prezent
- Zegrean Augustin - prezent
- Zgonea Valeriu Ștefan - prezent

 
   

Doamna Norica Nicolai:

Rugăm membrii Birourilor permanente să poftească la sala Biroului permanent al Camerei pentru numărarea voturilor și, în mod deosebit, pe domnul Văcăroiu.

După pauză.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Îl rog pe domnul Mihai Ungheanu să citească procesele-verbale care consemnează rezultatul votului.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 
 

Domnul Mihai Ungheanu:

Doamnelor și domnilor senatori,

Voi citi trei procese-verbale în ordinea pe care o veți asculta.

Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputați și senatori, cu privire la desemnarea membrilor Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune.

În temeiul prevederilor art. 52 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au procedat la verificarea și numărarea voturilor exprimate prin vot secret cu bile, de către deputați și senatori asupra listei candidaților propuși pentru a fi desemnați în calitatea de membru al Consiliului de Administrație al Societății Române de televiziune, conform art. 19 din Legea nr.41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune, republicată și au constatat următoarele:

  • Numărul total al deputaților și senatorilor: 464.
  • Numărul deputaților și senatorilor prezenți: 250.
  • Numărul total de voturi exprimate: 250.
  • Numărul de voturi anulate: niciunul.
  • Numărul total de voturi valabil exprimate din 250, dintre care voturi pentru listă, deci voturi pentru 234; voturi împotriva listei 16.

Potrivit prevederilor art. 19, Legea nr.41/1994 republicată, lista de candidați pentru desemnarea în calitatea de membru titular și de membru supleant ai Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune se aprobă cu votul majorității deputaților și senatorilor.

Ca urmare, din totalul de 464 de deputați și senatori, 234 au votat pentru ceea ce reprezintă majoritatea voturilor cerute de lege.

Parlamentul României desemnează în calitatea de membru al Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune următorii membri titulari: Alexandru Sassu, Anne-Marie Rose Jugănaru, Victor Socaciu, Dida Drăgan, Radu Toma, Stanik Ștefan Ioan, Răzvan Barbato, Raico Cornea, Vlad Alexandru Velcu, Sorin Burtea și Marian Voicu.

Membrii supleanți: Vasile Arhire, Dumitru Pelican, Brîndușa Nicoleta Miron, Nicolae Cristian Victor Teodorescu, Salamon Marton Laszlo, Mariana Mirela Luca, Mihai Rădulescu, Ioana Cătălina Băntoiu.

încheiat astăzi, 20 iunie 2007, urmează semnăturile membrilor Biroului permanent.

Îi felicităm. (Aplauze.)

Parlamentul României, Camera Deputaților, Senatul.

Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputați și senatori pentru numirea unui membru al Consiliului Național al Audiovizualului.

Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în temeiul art. 32 alin. (4) din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, procedând la verificarea și numărarea voturilor exprimate de către deputați și senatori, prin vot secret cu buletine, asupra propunerii de numire a domnului Valentin Nicolau în calitate de membru al Consiliului Național al Audiovizualului, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (5), ale art. 14 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, au constatat următoarele:

  • Numărul total al deputaților și senatorilor: 464.
  • Numărul deputaților și senatorilor prezenți: 250.
  • Numărul total de voturi exprimate: 250.
  • Numărul de voturi anulate: niciun vot anulat.
  • Numărul de voturi valabil exprimate sunt 250, dintre care voturi pentru sunt 234, iar voturi contra 20.

Potrivit prevederilor art. 38 alin. (7) din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, numirile în funcție se hotărăsc cu votul majorității deputaților și senatorilor prezenți.

Ca urmare a faptului că din totalul de 450 de parlamentari au votat pentru 230, ceea ce reprezintă majoritatea cerută de Regulament, domnul deputat Valentin Nicolau este numit în calitatea de membru al Consiliului Național al Audiovizualului.

Urmează semnăturile membrilor Biroului permanent al Camerei Deputaților și al Senatului.

Al treilea proces-verbal.

Parlamentul României, Camera Deputaților, Senatul.

Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputați și senatori pentru alegerea unui membru și președinte al Comisiei speciale a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului de Informații Externe.

Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în temeiul art. 32 alin. (4) din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, procedând la verificarea și numărarea voturilor exprimate de către deputați și senatori, prin vot secret cu buletine, asupra propunerii de alegere a domnului deputat Preda Cezar Florin în calitatea de membru și președinte al Comisiei speciale a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului de Informații Externe, în conformitate cu art. 3 alin. (1) din Legea nr. 1/1998 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Informații Externe, cu modificările ulterioare au constatat următoarele.

  • Numărul total al deputaților și senatorilor: 464.
  • Numărul deputaților și senatorilor prezenți: 250.
  • Numărul total de voturi exprimate: 250.
  • Numărul de voturi anulate: niciun vot anulat.
  • Numărul total de voturi valabil exprimate: 250, dintre care voturi pentru sunt 204, voturi contra 46.

Potrivit prevederilor art. 38 alin. (7) din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, numirile în funcție se hotărăsc cu votul majorității deputaților și senatorilor prezenți.

Ca urmare a faptului că din totalul de 250 de parlamentari au votat pentru 204, ceea ce reprezintă majoritatea cerută de Regulament, domnul deputat Preda Cezar Florin este ales în calitatea de membru și președinte al Comisiei speciale a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului de Informații Externe.

Felicitări!

Adăugăm o corectură: nu este "domnul deputat Valentin Nicolau", ci este "domnul Valentin Nicolau".

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc.

 
Depunerea jurământului de către membrul ales în Comisia specială a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SIE și de către membrii desemnați în Consiliul de administrație al Societății Române de Televiziune.

Urmează depunerea jurământului de către noul membru și președinte al Comisiei speciale pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității Serviciului de Informații Externe.

Vă rog, domnule deputat.

 

Domnul Cezar Florin Preda:

Jurământ

Eu, Preda Cezar Florin, membru al Comisiei parlamentare speciale pentru controlul activității Serviciului de Informații Externe, jur să apăr interesele României și să respect Constituția și legile țării.

Jur că, atât pe timpul mandatului, cât și după încetarea acestuia voi păstra secretul asupra documentelor, datelor și informațiilor considerate ca atare de lege, de care voi lua cunoștință în exercitarea atribuțiilor.

Jur pe propria răspundere că nu am colaborat cu structurile fostei Securități și că nu fac parte din cadrele Serviciului de Informații Externe sau ale altor servicii secrete de informații.

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Și eu vă mulțumesc și vă urez succes în noua calitate pe care o aveți. (Aplauze.)

Urmează depunerea jurământului de către noii membri ai Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune.

Domnul Alexandru Sassu.

 
 

Domnul Alexandru Sassu:

Mulțumesc.

Jurământ

Eu, Alexandru Sassu, desemnat în calitate de membru titular al Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune, jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu!

Mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Și eu vă mulțumesc.

Doamna Anne-Marie Rose Jugănaru.

 
 

Doamna Anne-Marie Rose Jugănaru:

Eu, Anne-Marie Jugănaru, desemnată în calitate de membru titular al Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune, jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu! (Aplauze.)

 
   

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulțumesc.

Domnul Victor Socaciu.

 
 

Domnul Victor Socaciu:

Jurământ

Eu, Victor Socaciu, desemnat în calitate de membru titular al Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune, jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu!

Mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Urmează doamna Dida Drăgan.

 
 

Doamna Dida Drăgan:

Jurământ

Eu, Dida Drăgan, desemnată în calitate de membru titular al Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune, jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu! (Aplauze.)

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Constat că sunteți foarte emoționată.

Îl rog pe domnul Radu Toma să poftească la tribună pentru depunerea jurământului.

 
 

Domnul Radu Toma:

Mulțumesc.

Jurământ

Eu, Radu Toma, desemnat în calitate de membru titular al Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune, jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu! (Aplauze.)

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulțumesc.

Domnul Stanik Ștefan Ioan, vă rog pentru depunerea jurământului.

 
 

Domnul Stanik Ștefan Ioan:

Jurământ

Eu, Stranik Ștefan Ioan, desemnat în calitate de membru titular al Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune, jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu! (Aplauze.)

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulțumesc.

Îl rog pe domnul Răzvan Barbato să poftească pentru depunerea jurământului.

 
 

Domnul Răzvan Barbato:

Jurământ

Eu, Răzvan Barbato, desemnat în calitate de membru titular al Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune, jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu! (Aplauze.)

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulțumesc.

Urmează domnul Raico Cornea să depună jurământul, vă rog.

 
 

Domnul Raico Cornea:

Jurământ

Eu, Raico Cornea, desemnat în calitate de membru titular al Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune, jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu! (Aplauze.)

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulțumesc.

Îl rog pe domnul Vlad Alexandru Velcu să poftească pentru depunerea jurământului.

 
 

Domnul Vlad Alexandru Velcu:

Jurământ

Eu, Vlad Alexandru Velcu, desemnat în calitate de membru titular al Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune, jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu! (Aplauze.)

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulțumesc.

Îl rog pe domnul Sorin Burtea să poftească pentru depunerea jurământului.

 
 

Domnul Sorin Burtea:

Jurământ

Eu, Sorin Burtea, desemnat în calitate de membru titular al Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune, jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu! (Aplauze.)

 
 

Domnul Sorin Burtea:

Și eu vă mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Domnul Marian Voicu, vă invit să depuneți jurământul.

 
 

Domnul Marian Voicu:

Jurământ

Eu, Marian Voicu, desemnat în calitate de membru titular al Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune, jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu! (Aplauze.)

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc.

Urmează depunerea jurământului de către membrii supleanți. Domnul Vasile Arhire.

 
 

Domnul Vasile Arhire:

Jurământ

Eu, Vasile Arhire, desemnat în calitate de membru supleant al Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune, jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu! (Aplauze.)

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulțumesc.

Domnul Dumitru Pelican.

 
 

Domnul Dumitru Pelican:

Jurământ

Eu, Dumitru Pelican, desemnat în calitate de membru supleant al Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune, jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu! (Aplauze.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulțumesc.

Doamna Brîndușa Nicoleta Miron.

 
 

Doamna Brîndușa Nicoleta Miron:

Jurământ

Eu, Brîndușa Miron, desemnată în calitate de membru supleant al Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune, jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu! (Aplauze.)

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc.

Domnul Nicolae Cristian Victor Teodorescu.

 
 

Domnul Nicolae Cristian Victor Teodorescu:

Jurământ

Eu, Nicolae Cristian Teodorescu, desemnat în calitate de membru supleant al Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune, jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu! (Aplauze.)

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Doamna Mariana Mirela Luca.

 
 

Doamna Mariana Mirela Luca:

Eu, Mariana Mirela Luca, desemnată în calitatea de membru supleant al Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune, jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu! (Aplauze.)

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulțumesc.

Domnul Solomon Marton Laslo.

 
 

Domnul Solomon Marton Laszlo:

Jurământ

Eu, Solomon Marton Laszlo, desemnat în calitate de membru supleant al Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune, jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu! (Aplauze.)

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulțumesc.

Urmează doamna Ioana Cătălina Băntoiu.

 
 

Doamna Ioana Cătălina Băntoiu:

Eu, Ioana Cătălina Băntoiu, desemnată în calitate de membru supleant al Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune, jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu! (Aplauze.)

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulțumesc.

Domnul Mihai Rădulescu.

 
 

Domnul Mihai Rădulescu:

Eu, Mihai Rădulescu, desemnat în calitate de membru supleant al Consiliului de Administrație al Societății Române de Televiziune, jur să respect Constituția și legile țării, să apăr interesele României, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, să-mi îndeplinesc cu onoare, conștiință și fără părtinire atribuțiile ce-mi revin potrivit funcției și să păstrez secretul profesional.

Așa să-mi ajute Dumnezeu! (Aplauze.)

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Și eu vă mulțumesc.

Stimați colegi, doresc să vă anunț că cei doi candidați propuși de Partidul Democrat și Președinția României, respectiv domnul Lăzescu și domnul Cătălin Avramescu nu au fost audiați. Urmează ca aceștia doi să fie audiați în comisiile de specialitate ale Parlamentului și rog grupurile politice, acolo unde nu s-au făcut propuneri pentru membrii supleanți, să procedeze la realizarea acestor propuneri.

În conformitate cu dispozițiile Legii 41/1994, art. 19, urmează ca președintele Consiliului de Administrație al Televiziunii să fie ales de Parlament, dintre membrii titulari ai Consiliului, la propunerea comisiilor permanente și după consultarea Consiliului de Administrație.

Ca atare, domniile voastre puteți proceda la desemnarea unui candidat pe care doriți să-l propuneți pentru această funcție, urmând să informați comisiile de specialitate ale Parlamentului pentru ca acesta să fie audiat în comisii și apoi supus votului plenului Parlamentului.

Vă mulțumesc.

Declar închisă ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului.

 
 

Ședința s-a încheiat la ora 13,03.

 
     

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti luni, 8 august 2022, 16:03
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro