Plen
Ședința Senatului din 15 octombrie 2007
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.139/25-10-2007

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
27-05-2020
20-05-2020 (comună)
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2007 > 15-10-2007 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 15 octombrie 2007

2. Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori:

 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

  ................................................
Mario Ovidiu Oprea (P.N.L.) - declarație politică având ca subiect durata procesului de integrare în România și mijloacele de combatere a corupției;

Vă propun să intrăm în primul punct din ordinea de zi, declarații politice.

Îl invit la tribuna Senatului pe domnul senator Mario Oprea, Grupul parlamentar al P.N.L.

 

Domnul Mario Ovidiu Oprea:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte, Stimați colegi, Zilele acestea cineva se întreba retoric: oare cât va dura la români procesul de integrare? Cu alte cuvinte: oare când va fi și în România o atmosferă politică normală, în care nota dominantă să fie calmul, nu tensiunea, iar economia să-și vadă de treabă?

Stimați colegi, În 1873, Titu Maiorescu spunea: "cuvântul, ca și alte mijloace de beție, este, până la un grad oarecare, un stimulent al inteligenței.

Consumat, însă, în cantități prea mari, el devine un mijloc puternic pentru amețirea inteligenței".

Nu am ales întâmplător acest citat, ci pentru că, în opinia mea, el ilustrează cât se poate de semnificativ ceea ce se petrece de câteva săptămâni încoace atât pe scena politică românească, dar și în mass-media scrisă și audio-vizual.

Asistăm cu toții la un soi de heirupism, un fel de întrecere între unele instituții ale statului și media în demascarea inamicului public: corupția.

Nu doresc să fiu greșit înțeles.

Cu toții ne dorim o Românie în care corupția să devină o amintire urâtă.

A induce, însă, în rândul opiniei publice ideea că politica este sinonimă cu corupția este, cel puțin, un punct de vedere periculos, cu consecințe imprevizibile chiar asupra credibilității principalelor instituții ale statului.

Ei bine, se pare că o serie de colegi de-ai noștri din politică, dar și comentatori politici agreează tot mai mult acest tip de abordare.

Nu demascarea unui corupt sau a altuia este o chestiune blamabilă, ci modul în care se înțelege atingerea acestui obiectiv.

Ei bine, sunt de acord că nu poate exista democrație fără libertate de exprimare și nici ascunderea gunoiului sub preș nu înseamnă că s-a făcut curățenie, dar, din păcate, și o spun cu profundă mâhnire și dezamăgire, am ajuns în situația jalnică în care, adesea, mediocritatea ține loc de profesionalism.

Cum altfel aș putea explica exprimări de genul: "Guvernul este sifilitic" sau "Românica devine majoră, dar tot cocotă rămâne"?

Încă o dată, cred că libertatea de exprimare nu înseamnă sfidarea bunului-simț, dar nu cred că se poate face justiție manipulând opinia publică.

Cred că politica nu poate fi eficientă dacă se sprijină pe corupți, însă cred, cu toată convingerea, că instituțiile statului cu responsabilități în actul de justiție trebuie lăsate să-și facă datoria, fără niciun fel de ingerințe politice.

Altfel, vom rămâne încremeniți în mentalități pe care le credeam demult îngropate.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Petre Daea (P.S.D.) - declarație politică având ca temă agricultura și ca titlu Refuzul de a crede și de a accepta;

Îl invit la tribuna Senatului pe reprezentantul Grupului parlamentar al P.S.D., domnul senator Petre Daea.

Microfonul central, vă rog, ca să vă vadă țara.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Petre Daea:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte, Doamnelor și domnilor senatori, Am socotit necesar să fac azi, în Senatul României, o declarație politică, pe care aș intitula-o "Refuzul de a crede și de a accepta".

Refuz să cred că într-un domeniu atât de drag, necesar, util, mult privit și discutat, cum este agricultura, nu găsim soluții de a gândi proiecte și de a acționa eficient.

Refuz să cred că incapacitatea unora, diletantismul altora și indiferența celorlalți, toți puși, într-un fel sau altul, în mănunchiul deciziilor politice sau administrative, pot fi lăsate să administreze câmpul indiferenței în agricultură.

Refuz să cred, știind că în acest domeniu au fost și mai sunt încă specialiști și buni români, pentru a nu putea întoarce brazda câmpului în care să se sădească sămânța priceperii și preocupării...

Refuz să cred că aici, unde vasul de pregătit al regulilor așezate în tiparul obligativității poate fi umplut cu balastul gândirii în domeniu sau secat de ineficiența promovării regulilor necesare...

Refuzul de a crede mă determină să refuz a accepta tot ce se întâmplă în domeniul în care m-am consacrat cu modestia găsită în locul zugrăvit de multe ori, din nefericire, de impostori.

De aceea, și acest mesaj se înscrie pe traiectoria colaborării și înțelegerii, pentru a-i putea pune în lanțul preocupărilor pe toți cei ce știu, vor și pot fi puși la treabă.

Se discută de fenomene naturale nedorite, secetă, inundații, geruri și vânturi năprasnice, care au influențat, influențează și vor influența, din nefericire, nivelul și calitatea produselor agricole, dar refuz să accept că sunt numai acestea și îmi permit să enumăr și alte câteva, cum ar fi:

terenuri abandonate de ordinul a milioane de hectare, suprafețe lucrate prost, structuri de culturi întâmplătoare, abandonarea cuceririlor științifice, răstălmăcirea rezultatelor acestora, cum ar fi organismele modificate genetic, la care se pot adăuga construcții administrative greu de înțeles, consilieri pentru a se învăța cum se pupă vițelul în bot și cum se trage cu coasa.

La un asemenea tablou se mai poate adăuga rezultatul lor: găsim în rafturi alimente puține și scumpe, oameni necăjiți, producători agricoli săraci și supărați, sate întregi aflate în întunericul neputinței.

Tabloul neîmplinirilor ne determină la meditație și acțiune.

De aceea, refuz să cred și să accept că, astăzi, nu găsim un mod unitar de acțiune.

Am solicitat în toate intervențiile mele să găsim în variantă guvernamentală acea scânteie care să aprindă nu vreascurile colaborării de moment, ci temeinicia lucrului de durată, dar în zadar - a se vedea stenogramele intervențiilor mele.

Solicit și acum, dar, de această dată, îmi permit să fac apel la întreaga clasă politică, de a introduce în agenda discuțiilor posibilitatea acceptării prin voință politică a unui program de orientare și dezvoltare a agriculturii românești, dincolo de ciclurile electorale, ca fiind o urgență a momentului și o șansă pentru viitorul țării.

Să folosim experiența anului 2004, când specialiști și instituții au găsit resurse pentru a creiona o orientare până în anul 2025!

Naivitatea mea politică este speculată de dorința unui specialist de a înțelege și de a accepta ceea ce biologic s-a consacrat, legile naturii având prioritate directivelor Uniunii Europene și a acelora plămădite în Parlamentul României, unele dintre ele dictate de forța scorului electoral.

Dacă demersul de astăzi va avea măcar darul de a ridica semne de întrebare, atunci conștiința mea profesională este acoperită de liniștea începutului.

Vă mulțumesc pentru atenție.

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Gheorghe Funar (P.R.M.) - declarație politică având ca subiect programul de calculator pentru alegerile europarlamentare din 25 noiembrie 2007;

Îl invit la tribuna Senatului pe reprezentantul Grupului parlamentar al P.R.M., domnul senator Gheorghe Funar.

Aveți cuvântul, domnule senator. Microfonul central.

 

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Doamnelor și domnilor senatori, Așa cum știți, mai sunt puține zile până la începerea campaniei electorale pentru alegerea primilor europarlamentari români.

Ne bucură și vizita pe care o face, începând de astăzi, în țara noastră și la Parlamentul României, președintele Parlamentului European și așteptăm cu mult interes să-l ascultăm în cursul zilei de mâine la ședința Camerelor reunite.

Aș vrea să vă aduc la cunoștință, doamnelor și domnilor senatori, faptul că sunt încălcate prevederile legale în ceea ce privește alegerile din 25 noiembrie, respectiv programul de calculator care trebuie să fie utilizat de Biroul Electoral Central pentru a cumula, la nivel național, rezultatul votului românilor din țară și din străinătate.

Acest program de calculator nu a fost achiziționat conform legii, respectiv Legea nr. 373/2004 art. 29 lit. r) precizează următoarele: "Autoritatea Electorală Permanentă organizează licitații în vederea selecționării programelor de calculator care urmează să fie utilizate de Biroul Electoral Central pentru centralizarea rezultatelor votării."

Această prevedere din lege nu a fost respectată.

S-a pretextat de către secretarul general al Guvernului, într-un răspuns care a fost dat în cursul săptămânii trecute Biroului Electoral Central, că această Autoritate Electorală Permanentă nu avea capacitatea de funcționare necesară pentru a organiza licitația.

Vă reamintesc, doamnelor și domnilor senatori, că, în 21 martie 2007, printr-o hotărâre a Camerelor reunite ale Parlamentului României, s-a reglementat și problema conducerii Autorității Electorale Permanente.

Deci din martie 2007 până în prezent era timp suficient ca Autoritatea Electorală Permanentă să organizeze licitația.

Nu a făcut-o!

S-a ajuns în situația ca Institutul Național de Statistică, care nu are nicio abilitare legală, să achiziționeze, prin încredințare directă, programul de calculator de la celebra firmă "Net Consulting", firmă acuzată de actualul Președinte al României, domnul Traian Băsescu, că a fraudat rezultatul alegerilor parlamentare și prezidențiale din 2004.

Aceeași firmă, tot în condiții de ilegalitate, a obținut contractul pentru programul de calculator și la referendumul din 19 mai 2007, deci tot în condiții de ilegalitate.

Acum, ni s-a aplicat politica faptului împlinit și, din nou, fără niciun temei legal, Institutul Național de Statistică a achiziționat programul de la aceeași firmă, dar nu numai programul, ci, la pachet, tot ceea ce trebuie ca modul de fraudare a rezultatului alegerilor să nu mai poată ieși cu ușurință la suprafață.

În răspunsul dat de Secretariatul General al Guvernului și înregistrat la Biroul Electoral Central cu nr. 88/c/BEC/9.X.2007 se precizează următoarele: "Menționăm că programele de calculator vor fi utilizate exclusiv în cadrul alegerilor pentru Parlamentul European, urmând ca pentru celelalte tipuri de scrutin acestea să fie achiziționate de Autoritatea Electorală Permanentă."

Mai pe românește, răspunsul dat de secretarul general al Guvernului sună așa: este ultima oară când mai încălcăm legea și pregătim fraudarea alegerilor, iar de la anul Autoritatea Electorală Permanentă va fi ajutată de Guvern să respecte legea.

Fiind extrem de gravă această pregătire care se face pentru fraudarea rezultatului alegerilor din 25 noiembrie, aș vrea să vă informez că m-am adresat birourilor reunite ale celor două Camere, care, în ședința de astăzi, au dezbătut cu multă seriozitate această problemă.

Constatându-se că nu mai există timpul fizic pentru a se recurge la o licitație de către Autoritatea Electorală Permanentă, birourile reunite ale celor două Camere au adoptat o hotărâre înțeleaptă, deocamdată, care vizează ca mâine dimineață două echipe de senatori și deputați, desemnate astăzi, să se întâlnească cu conducerea Institutului Național de Statistică și a Autorității Electorale Permanente, pentru a găsi soluția în vederea intrării în legalitate.

Sperăm să găsim mâine dimineață aceste soluții și la declarațiile politice de săptămâna viitoare să vă pot informa cu bucurie că s-a intrat în legalitate.

Altfel, dacă se admite ilegalitatea de până acum, nu știu dacă românii din țară sau din străinătate mai are sens să se prezinte la alegeri, pentru că programul de calculator a fost deja fabricat.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumim. Bine că nu ne anunțați și rezultatele.

 
Constantin Gheorghe (P.D.) - declarație politică având ca subiect absorbția fondurilor europene și ca titlu Cu îngrijorare, despre absorbția fondurilor europene;

Domnul senator Constantin Gheorghe, Grupul parlamentar al P.D.

Aveți cuvântul, domnule senator.

Microfonul central.

 

Domnul Constantin Gheorghe:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Voi vorbi astăzi, cu îngrijorare, despre absorbția fondurilor europene.

Chiar așa se numește declarația: "Cu îngrijorare, despre absorbția fondurilor europene".

Doamnelor și domnilor senatori, Stimați colegi, Titlul declarației cu care vin astăzi în fața dumneavoastră constituie un paradox, întrucât voi face referiri la incapacitatea României de a absorbi, în mod eficient, fondurile europene.

Nu acuz, nu nominalizez vinovați, nu blamez incompetența nimănui, pentru că înțeleg contextul fără să-l și aprob însă.

Din 1990 până în prezent, majoritatea reformelor importante, mai ales în economie, s-au făcut sub presiune externă.

F.M.I. ne cerea să ținem cheltuielile bugetare sub control, Banca Mondială ne-a forțat să privatizăm fostele I.A.S.-uri și întreprinderile din industrie.

Pregătirile pentru intrarea în NATO au avut printre efecte și cei mai semnificativi pași făcuți pentru normalizarea relațiilor cu minoritatea maghiară.

Pe fondul negocierilor pentru aderarea la Uniunea Europeană au fost implementate o serie de reforme ce constituie, până la urmă, un salt calitativ, fără precedent, al întregii economii.

Eficiența a fost, în general, un rezultat, așa cum spuneam, al presiunii externe.

Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, Guvernul a părut cuprins de o relaxare inexplicabilă.

Statutul de membru U.E. este, din păcate, irevocabil.

Presiunea este limitată, iar măsurile punitive nu sunt transpuse în consecințe extrem de grave pentru țara împotriva căreia sunt dictate.

Efectele nu au întârziat să apară.

Imediat după aderare, mediul politic a devenit instabil, instabilitate ilustrată prin asumarea guvernării într-o nouă formulă, formulă în care aproape toate ministeriatele au fost marcate de controverse, incoerențe grave în diplomație, chiar la vârful acesteia, reforma în sănătate încremenită în proiect, eșecul implementării unui mecanism care să asigure absorbția cu succes a fondurilor structurale, măsuri economice cu scop electoral, crearea senzației de amatorism al întregului cabinet.

În paranteză fie spus, probabil aceeași relaxare postaderare își face simțite efectele și asupra domnului ministru Cristian David, care nu a plecat la Roma imediat ce au apărut primele probleme legate de românii aflați în Italia, nici măcar pentru faptul că domnul Franco Frattini, comisarul european pe probleme de justiție, este italian.

Afirmațiile mele nu sunt exagerări polemice.

Orice portal de presă, la o eventuală căutare a articolelor ce se referă la activitatea actualului Guvern, va înșirui, în mod obiectiv și netrucat, o serie de articole în care o majoritate covârșitoare prezintă opinii în defavoarea actualului Guvern, mergându-se, adesea, până la critici extrem de dure.

Raportul prezentat de comisarul european pentru agricultură Mariann Fischer Boel asupra situației sistemului de plăți directe la hectar din România a arătat, imparțial și, evident, apolitic, că sistemul integrat de administrare și control funcționează defectuos, în sensul că aplicațiile software necesare pentru bazele de date și pentru controlul informațiilor legate de terenurile pentru care fermierii solicită plăți nu-și îndeplinesc eficient rolul.

De asemenea, s-a constatat că nici Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură nu este pe deplin funcțională.

Raportul include și avertismentul activării clauzei de salvgardare care implică reducerea cu 25% a fondurilor destinate agriculturii până la remedierea problemelor, iar creșterea economică, adesea invocată de premierul Tăriceanu, are și o latură întunecată, dacă o evaluăm în contextul apartenenței la Uniunea Europeană cu statutul de membru și, mai ales, de contribuabil.

Contribuția negociată pentru 2007 era de 864,4 de milioane de euro, dar din cauza raportării unei creșteri economice fără precedent, de 8,5%, vom plăti în plus aproape 250 de milioane de euro, acest lucru, în condițiile în care nu ne dovedim eficienți în a cheltui banii puși la dispoziție de Uniunea Europeană, circa 30 de miliarde în perioada 2007-2013.

Pentru a beneficia de acești bani, trebuie să prezentăm programe viabile, ceea ce, până acum, nu s-a întâmplat.

Așadar, se poate spune că în termeni nominali suntem mai bogați, în termeni reali, însă, se pare că mâncăm cozonac numai și numai pentru că nu avem pâine, creșterea economică nefiind susținută și de progrese la fel de sesizabile în domeniile de activitate.

Chiar dacă un lobby eficient din partea Guvernului Tăriceanu ar facilita neactivarea clauzei de salvgardare, problemele rămân.

Nevoit să reiau o idee dezvoltată pe larg săptămâna trecută, constatând cum Guvernul împarte subvenții și promisiuni cu o dezinvoltură care ar umple de invidie un guvern de stânga, trebuie să spun că electoratul liberal este prea puțin sensibil la pomeni, putând deveni reactiv la activarea clauzei de salvgardare pentru agricultură sau, în ianuarie, pentru justiție, ținând cont de faptul că de la Bruxelles nu au venit reacții favorabile în legătură cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2007 ce modifică Legea răspunderii ministeriale, actul normativ blocând un demers atent monitorizat de comisarii europeni.

Nu sunt nici avizat, nici direct interesat de relația P.N.L.-ului cu propriul electorat, dar îmi doresc ca domnul Tăriceanu să fie, pentru că, astfel, și-ar aminti că liberalismul are cea mai mare aplicabilitate și cele mai mari merite în sectorul privat, iar electoratul liberal reacționează în conformitate cu principiile din acest sector, iar sectoarele private se clădesc pe eliminarea imediată a celor ce manifestă lipsă de informație sau de pricepere, căci, altfel, ar fi prompt sancționați de mecanismele economiei de piață.

Și, poate, amintindu-și aceste lucruri în timpul pe care îl mai are, domnul premier Tăriceanu și miniștrii liberali ar putea contribui la impunerea unui mecanism similar și în sectorul politic.

Dar pentru asta ar trebui să le și pese.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Rodica Mihaela Stănoiu (P.C.) - declarație politică având ca subiect derapajele de la normele democrației;

O invit la tribuna Senatului pe doamna senator Rodica Stănoiu, din partea Grupului parlamentar al P.C.

Aveți cuvântul, doamna senator.

 

Doamna Rodica Mihaela Stănoiu:

Domnule președinte de ședință, Doamnelor și domnilor senatori, Cu ceva timp în urmă, am luat hotărârea să nu mai prezint nicio declarație politică până la sfârșitul acestei legislaturi, iar unul dintre motivele acestei decizii îl reprezintă lipsa mea totală de apetit pentru inutil.

Păcat că nu este domnul senator Adrian Păunescu aici, care tot încearcă să facă ceva cu declarațiile politice și nu-l ajutăm.

Azi îmi încalc acest angajament cu mine însămi, ceea ce mi se întâmplă foarte rar, deoarece socotesc că gravitatea evenimentelor ce au loc în România, mai ales după aderarea la Uniunea Europeană, a atins o limită periculoasă și încerc și eu să spun ceva.

Stimați colegi, Senatorul Funar ne vorbește de mai multă vreme despre balamuc.

Cum nebunia se ia, cum nebunia se propagă, social vorbind, cu mare rapiditate, se pare că este pe cale să se generalizeze.

Spectacolul săptămânii trecute oferă cel mai bun exemplu.

Ecourile continuă, ziariștii se ceartă dacă problemele dintr-un dosar penal și probele importante din acele dosare se pot transforma fără nicio opreliște în telenovelă difuzată la orele de vârf, juriștii despică firul în patru pentru a stabili diferența dintre flagrant și infracțiunea flagrantă, iar parlamentarii, ca întotdeauna, se umflă în pene și propun comisii, audieri și paraaudieri, din care, de obicei, rezultă o mărgică.

În tot acest timp, România se face de rușine, iar statul de drept devine o formă fără fond.

Toți și toate, instituții, indivizi, colectivități, acuzați și acuzatori sunt în pierdere.

Chiar și locatarul vremelnic de la Cotroceni, pe care unii îl văd veșnic învingător, este tot un învins, pentru că nu poți fi generalul învingător al unei armate, al unei oștiri învinse.

Stimați colegi, Ca om politic, ar trebui să mă comport în stilul cunoscut, să acuz și eu, să vorbesc de caltaboși, să cer demisia Guvernului, să vorbesc și eu de moțiune.

Nu am să fac acest lucru, pentru că așa nu rezolvăm nimic.

Și vă invit să medităm mai mult asupra unor lucruri.

Plasându-mă pe această direcție, a meditației, doresc să supun atenției dumneavoastră următoarele.

Examinând prin ochelarii juristului-cercetător tot ce se întâmplă de-o vreme încoace, am ajuns la concluzia că în construcția noastră instituțională am făcut unele greșeli.

Poate, pentru unele, sunt chiar vinovată.

Astfel, cele mai multe derapaje de la normele democrației se înregistrează fie în cadrul acelor structuri care dublează instituții fundamentale ale statului, fie în cadrul acelor structuri care se află, în mod paradoxal, sub controlul Parlamentului.

În cazul primei categorii, observăm că unor structuri paralele, înființate cu un scop util, considerate a răspunde unor cerințe de etapă ale dezvoltării noastre instituționale, nu am reușit să le construim un statut juridic clar, competențe strict delimitate, răspunderi adecvate.

Nu este de mirare că acest tip de structuri a devenit, cu timpul, stat în stat, funcționând după reguli netransparente și scăpând oricărui control.

Ca să mă opresc la un singur exemplu care mi se pare concludent, vi se pare normal, stimați colegi, ca procurorul general al României să fie nevoit să se adreseze C.S.M., solicitând clarificări cu privire la atribuțiile pe care le are sau pe care, mai degrabă, nu le are, în raport cu D.N.A.? Această cerere de clarificare se află pe masa C.S.M.

În cazul celei de-a doua categorii, observăm, de asemenea, disfuncționalități grave.

Astfel, Parlamentul continuă să gireze, sub diferite forme, o serie de structuri care nu au, după opinia mea, suport constituțional, Constituția fiind foarte clară în articolul 65, în acest sens.

Dar chiar și pe acelea care au suport constituțional și se află sub controlul Parlamentului le-am văzut foarte bine cum funcționează.

Formula magică "sub control parlamentar", în realitate, înseamnă "fără niciun control".

Toate derapajele semnalate în cazul serviciilor de informații - și grave, unele -, aspectele grave, unele cu conotații penale, care se petrec la C.N.S.A.S., acum, iată, teleancheta penală de la postul național de televiziune, sunt și rezultatul acestor stări anormale în care ne complacem.

Fiecare comisie și fiecare audiere, așa cum v-am spus, a produs o mărgică.

În aceeași ordine de idei se înscrie, însă, și impotența guvernanților de a ne prezenta unele acte normative de mare importanță.

În loc să recupereze rapid întârzierile datorate Monicăi Macovei și să rânească - iertați-mi cuvântul, dacă aș fi pamfletar, aș spune: "Apărați procurorii de cadoul otrăvit numit «independența procurorilor», pe care l-a dat Monica Macovei", dar nu sunt pamfletar -, ar trebui să vină cu legi care ne interesează.

În realitate, aud că vor să vină cu o nouă variantă a Codului penal, nu mai știu nici eu a câta.

Am așteptat, după plecarea mea de la Ministerul Justiției, ca miniștrii care au urmat să vină cu acel proiect de lege de care avem atâta nevoie și care se numește Codul de procedură penală.

Fără acest cod vom continua să plimbăm dosarele între Poliție și Parchet, între D.N.A. și D.I.I.C.O.T., ne vom întreba, la nesfârșit, cine ne ascultă, cu mandat sau fără mandat, cum se scurg informațiile din dosarele penale, ce se poate face și ce nu se poate face în faza actelor premergătoare, procurorii vor continua să aibă o răspundere extrem de firavă cu privire la eventualele abuzuri.

Nu regretați, domnilor liberali, câți sunteți în sală, acum, decizia de a-i obliga pe colegii dumneavoastră Nicolai și Meleșcanu să-și retragă acele amendamente care tocmai urmau să reglementeze răspunderea procurorilor? Guvernul vine, însă, în schimb, cu idei sinucigașe, precum Ordonanța de urgență privind modificarea Legii răspunderii ministeriale.

Sunt de acord și eu că este o lege proastă.

Dacă erați, însă, de bună-credință, nu era firesc să propuneți modificări atunci când ați schimbat esența acestei legi, în 2005? Sau, fascinați de Monica Macovei, nu vă preocupa atunci decât adoptarea unei căi rapide de a-i lichida cât mai repede pe foștii miniștri?

Revenind la ordonanța în discuție, pe lângă faptul că, după opinia mea, contravine vădit prevederilor constituționale, îmi permit să vă atrag atenția, stimați colegi, acelora care se bucură inconștient, acum, că i s-a luat "jucăria" președintelui, că, peste 30 de zile sau câte au mai rămas, președintele va avea la dispoziție o bombă atomică.

Cinci judecători, care, din varii motive, nu au cum să nu sucombe sub șarmul președintelui, vor conferi deciziei acestuia o greutate imposibil de zdruncinat.

Revenind la Codul de procedură penală, dacă Guvernul nu ne prezintă urgent un proiect de lege, adresez tuturor colegilor juriști din Senat rugămintea să o facem noi, printr-o inițiativă legislativă, pentru că altă soluție nu mai văd.

Pentru a încheia, doresc să vă spun că a pune tot ce se întâmplă în țara aceasta numai pe seama fie a Guvernului, fie a președintelui Băsescu reprezintă, după mine, o atitudine simplistă și periculoasă.

Sigur, majoritatea politicienilor îl consideră responsabil pe președintele Băsescu, dar, atunci, și în aceste condiții, îmi permit - și închei - să adresez o întrebare principalelor partide politice și, mai ales, liderilor principalelor partide politice.

Stimați lideri, Există, cu adevărat, preocuparea responsabilă, lucidă, generoasă de a identifica un contracandidat valabil pentru viitoarele alegeri prezidențiale, altul decât Domniile Lor sau Domniile Voastre?

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, doamna senator.

 
Ioan Chelaru (P.S.D.) - declarație politică având ca temă diaspora maghiară din Moldova și ca titlu Ce caută strigoii străini în Moldova? sau Din nou despre diaspora maghiară din Moldova;

Îl invit la tribună pe domnul senator Ioan Chelaru, Grupul parlamentar al P.S.D.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Ioan Chelaru:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi, Declarația politică este intitulată "Ce caută strigoii străini în Moldova?" sau "Din nou despre diaspora maghiară din Moldova".

Săptămâna trecută, am ascultat, stupefiat, declarația politică a distinsului nostru coleg, domnul senator Sógor Csaba, pe o temă ce viza așa-zisa solicitare a unor părinți din satul Coman, județul Bacău, pentru ca 43 de copii, citez: "să aibă șansa", subliniez șansa, "să învețe și să scrie în limba maghiară".

Ce spune domnul coleg, după ce, cu regret, a constatat că părinții și-au retras cererile înainte de începerea anului școlar? Citez, din nou: "Ce încercau cei 43 de părinți să obțină? Nimic altceva decât să fie învățați copiii lor, la școală, să citească și să scrie, să întregească vocabularul lor în acea limbă pe care o păstrează vorbind între ei, de secole".

Din păcate, cu mare părere de rău, trebuie să mărturisesc, de la înalta tribună a Senatului, că domnul senator Sógor Csaba face o dezinformare crasă.

Aș putea spune chiar mai mult, că minte cu o dezinvoltură nu știu dacă demnă de o cauză mai bună.

Distinși senatori, Ca membru al unor comunități unde se efectuează asemenea operațiuni diversioniste, mă simt dator să fac pentru dumneavoastră câteva precizări.

În fața nenumăratelor tendințe de a denatura adevărul, tendințe ce definesc, în mod eronat, comunitatea romano-catolicilor din Moldova drept o minoritate etnică, prezentând-o sub denumiri ca, citez: "ceangăi", "ceangăi maghiari", este, din nou, momentul să afirmăm că noi, cei care suntem și reprezentăm această minoritate creștină catolică din Moldova, suntem, în fapt, urmașii unor populații românești maghiarizate, așezate în locurile acestea, în principal în județele Bacău, Neamț și Iași, în secolele XVII-XVIII, și nici nu suntem, dar nici nu ne-am considerat vreodată o minoritate etnică.

Reprezentăm și vom rămâne, probabil, o minoritate religioasă, realitate care este cu totul alta decât cea care se afirmă.

Ceea ce a făcut domnul senator săptămâna trecută constituie un model de abuz, întreținut sistematic prin falsuri și denaturări, în dorința de a susține, împotriva tuturor realităților, că, în România, ar fi încălcate drepturile acestor comunități.

Nu cerem nimic, vrem doar să fim lăsați să trăim așa cum ne-au învățat părinții și bunicii noștri!

Nu pot să nu vă spun - și vă spun cu toată sinceritatea - că eu și toți ai mei am trăit și am simțit întotdeauna românește și nimeni, niciodată, n-o să-mi scoată, indiferent câte încercări se vor face, câte cărți se vor scrie, câte declarații politice se vor prezenta, acest fapt din suflet și din conștiință.

În problema romano-catolicilor din Moldova există o linie de abordare care aparține părții maghiare și care se bazează pe o inovație lingvistică, ceangăii maghiari, pe care au raportat-o la comunitatea romano-catolicilor și au creat, astfel, un fals etnonim.

Această linie de abordare ocolește cu mare grijă și dibăcie posibilitatea apartenenței la poporul român a catolicilor moldoveni, elementele tradiționale care îi înscriu, în mod evident, în această arie culturală fiind considerate ca rezultate ale asimilării exercitate de majoritatea românească.

Procedând astfel, evident partizan, în această manieră, partea maghiară ajunge, invariabil, la următoarea concluzie:

în Moldova ar exista o minoritate etnică de origine maghiară, misterioasă, exotică și fascinantă, ceangăii, care este, însă, amenințată cu dispariția, vinovați de această situație fiind, în primul rând, statul român și Biserica Romano-Catolică română. Și, așa, a fost repusă pe tapet, fiind ținută, cu mare grijă, mereu în actualitate, această falsă problemă a ceangăilor.

Chiar credeți că greutățile vieții din România de astăzi nu ne sunt de ajuns și este necesar să mai adăugați, stimați colegi de la U.D.M.R., o povară pe umerii acestei comunități încercând - pentru a câta oară, oare? - să le schimbați identitatea reală? Eu cred că ar fi fost mult mai bine-venite inițiative care să vizeze susținerea creșterii economice și afirmarea culturală, tradițională a zonelor locuite de catolicii din Moldova, măsuri de care comunitățile au nevoie pentru a primi în liniște și echilibru presiunea constantă din cursurile, cererile, donațiile, declarațiile politice, slujbele și posturile de radio și televiziune în limba maghiară, pe care cei aproape 300.000 de cetățeni romano-catolici din Moldova nu le înțeleg, pentru că nu sunt în limba lor maternă.

Este necesar ca identitatea catolicilor moldoveni să fie apărată și conservată, iar noi trebuie să insistăm mereu și mereu ca deciziile adoptate în acest sens să vizeze prezervarea adevăratei identități a acestor comunități.

Circulația persoanelor între Transilvania și Moldova era un fenomen recunoscut, în virtutea căruia legăturile dintre românii din cele două provincii au fost constante și puternice.

Desigur, din cauza statutului defavorizat al populației românești din Transilvania de până la Unirea din 1918, fluxul a fost, mai degrabă, dinspre această provincie spre Moldova decât în sens contrar.

Atunci când situația românilor transilvăneni devenea insuportabilă la ei acasă, se refugiau în Moldova.

Așa au ajuns aici și românii catolici, așezarea lor în zonă fiind accelerată începând de la sfârșitul secolului al XVII-lea.

Acțiunea de maghiarizare a românilor din Transilvania, în esență, presupunea învățarea la nivel popular a limbii maghiare și, de cele mai multe ori, înlocuirea numelor românești prin traducerea lor în maghiară.

Astfel, se explică portul, arhitectura, folclorul, tradițiile și obiceiurile care au corespondențe și înrudiri ce merg până la identificarea cu spațiul cultural al românilor din Transilvania.

Tot așa se justifică și vorbirea graiului românesc transilvănean, știut fiind faptul că moldovenii catolici nu folosesc graiul moldovenesc din zonă, ceea ce elimină teoriile care susțin românizarea lor prin contactul asimilator cu românii din această provincie.

Elementele de limbă păstrate din Transilvania, ca și caracteristica vorbirii siflante, proprie numai arealului lingvistic românesc încă din perioada de formare a limbii, demonstrează, în mod clar, că strămoșii ceangăilor au vorbit românește pe când se aflau în Transilvania și că aceasta a fost limba lor maternă dintotdeauna.

Vorbirea pe care o întâlnim la unele comunități catolice din Moldova este, de fapt, un grai, grai pe care unii îl numesc "ceangău" sau "al ceangăilor".

Este moștenit din perioada șederii în Transilvania, fiind o limbă maghiară însușită parțial, numai pe cale orală, și păstrând nenumărate și fundamentale elemente specifice limbii române.

Acest grai era menit a reprezenta o cale de comunicare cu vecinii secui sau unguri, acolo și atunci, în Transilvania.

Odată veniți în Moldova, unii catolici, aflați într-un stadiu incipient de maghiarizare sau secuizare, au abandonat, în mod natural, graiul numit ceangău, iar cei mai puternic maghiarizați au păstrat acest grai, care nici astăzi și niciodată nu a avut și o scriere proprie.

Și să vă mai aduc un argument.

Faptul că însuși preotul acela secui Zöld Peter, părintele falsului și nefericitului etnonim "ceangăi maghiari", a consemnat despre catolicii moldoveni că vorbesc stricat ungurește este semnificativ. Și gândiți-vă că afirmația a fost făcută în anul 1781, când catolicii veniți din Transilvania nu avuseseră timp să suporte presupusele presiuni asimilatorii ale autohtonilor ortodocși.

Iată de ce afirmăm că nu avem nevoie și respingem această așa-zisă șansă, conform căreia copiii noștri trebuie să învețe să citească și să scrie în limba maghiară, pentru că limba vorbită de comunitățile catolice, limba ceangăilor, nu este limba maghiară.

Încercați, dragi specialiști în această falsă problemă, să faceți efortul să vă obișnuiți cu acest lucru, pentru că nu aceasta este limba noastră maternă pe care o păstrăm vorbind între noi, de câteva secole, așa cum susțineți.

Stimați colegi, În satele și în orașele catolice de pe valea Siretului, Moldovei, Bistriței sau Trotușului încă mai umblă strigoii.

Emisari ai unor cercuri interesate din Ardeal sau chiar din Ungaria ademenesc copiii de ceangăi, promițându-le burse la Budapesta sau aiurea în schimbul însușirii limbii maghiare.

Ce caută emisarii maghiari în inima Moldovei nu e greu de ghicit.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumim, domnule senator.

 
Viorel Duca Senior (P.N.L.) - declarație politică având ca subiect culturalizarea și interesul tinerei generații față de politica și problemele țării;

Îl invit la tribuna Senatului pe domnul senator Duca Viorel, Grupul Parlamentar al P.N.L. Aveți cuvântul. Vă invit la microfonul central.

 

Domnul Viorel Duca senior:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule președinte de ședință.

Onorat Senat, Distinși colegi, Vin în fața dumneavoastră cu o declarație politică despre o problemă care este tratată cu indiferență, aș putea spune, chiar cu superficialitate de marea majoritate a clasei politice, nu numai la noi în țară, dar și în mai toate statele europene din fostul bloc comunist.

Este vorba despre problema culturalizării și integrării tinerei generații.

Nu este exclus să ne trezim în următorii ani cu o scădere a interesului tineretului față de politica țării și față de problemele ei importante în detrimentul globalizării, al pieței bunului de consum și al migrației forței de muncă.

Generațiile tinere sunt din ce în ce mai dezinteresate și plictisite de politicieni și de cei care doresc să fie actori politici principali ai acestei țări.

Mă voi referi mai cu atenție asupra generației 1989, care, anul viitor, ar trebui să se prezinte la vot pentru alegerile locale și parlamentare, dar presimt că interesul acestei generații pentru politică va fi estompat de modul de a face politică în această țară.

Tinerii născuți în 1989 sau chiar în 1988, și de ce nu în 1985, sunt interesați, în primul rând, cum să câștige mai mulți bani, cum să-și clădească o carieră pe competențe profesionale, cum să aibă o casă, mașină și multe altele, și nu cum să facă o carieră politică, cum să se implice în deciziile politice ale acestei țări, ca o responsabilitate cetățenească.

Poate anumiți colegi ar considera că acest fapt este un lucru bun, fiindcă ar fi loc de mai mult nepotism, de clientelism politic și de un monopol al generațiilor mai în vârstă.

La ceea ce afirm, deficiențele acestei situații nu s-ar putea vedea decât, probabil, peste 4-5 ani, când va exista riscul să ne trezim cu o clasă politică neperformantă și net inferioară decizional celei existente acum, cu bunele și relele sale.

Generația 1989, la fel ca și cea de după 1985, care nu au simțit dezastrul social al comunismului, nu au cunoscut sau au simțit prea puțin perioada când alimentele erau raționalizate sau libertatea de opinie nu exista, nu sunt sprijinite de noi, politicienii, în special cei din Europa de Est, în a se afirma pentru a deveni pilonii de bază ai societății actuale și viitoare.

Se poate observa că în rândul generațiilor de la sfârșitul anilor ʼ80 și începutul anilor ʼ90 există o discrepanță privind ideile politice față de restul, în sensul că ei îi tratează ca pe niște nonvalori pe cei care discută despre politică, consideră că politica o fac doar cei cu bani și copiii acestora sau că în politică intră frustrații și tinerii care nu au niciun viitor sau nu vor să-și aleagă o profesie adevărată. Și, parțial, dacă recunoaștem, cam au dreptate.

Vinovații suntem noi, parlamentarii și guvernanții, indiferent de culoarea politică, cei care tratăm această criză a tinerilor doar la nivel teoretic, fiind prea slabi să o vedem și la nivelul practic sau poate chiar dorim să nu-i înțelegem.

Tânăra generație devine din ce în ce mai apatică față de multele probleme ale țării și chiar față de perspectivele de progres și dezvoltare ale acestei națiuni.

Pentru a înțelege mai bine ceea ce vă spun, am să ofer câteva exemple scurte și alarmante pentru toți politicienii, nu numai români, ci și din statele foste comuniste.

Conform unui studiu sociologic, realizat în mai multe state europene, se poate observa că, de exemplu, în Bulgaria, tinerii sunt cei mai puțin interesați de viața politică și de societatea civilă din această țară, doar 7% din ei fiind interesați de participarea cetățenească și de implicarea în politică.

Față de 1996, când tinerii erau vârful de lance al manifestațiilor antiguvernamentale, acum, 25% din junii bulgari nu știu că acțiunile lor pot influența viața politică și nu cunosc prea bine nici cine conduce țara.

În Polonia, cu toate schimbările politice, 33% din tineri doresc să părăsească definitiv țara pentru un loc de muncă mai bine plătit în Occident și mai multă decizie politică în favoarea populației.

În schimb, în Rusia, dacă peste 80% din tineri nu au simpatii politice clare și nu sunt atrași de organizațiile de tineret ale partidelor politice, restul de 20% sunt adepții autoritarismului președintelui Putin, consideră Uniunea Europeană un rival și un dușman politic, Statele Unite ca pe distrugătorul marelui imperiu bolșevic, iar statele foste membre ale blocului comunist ca pe niște trădători.

În rândul tinerilor ruși interesați de politică se manifestă și gruparea radicală "Ai noștri", care este adepta hărțuirii adversarilor politici și care propagă cultul personalității președintelui Putin.

Să sperăm că acest gen de model politic nu va fi extrapolat și în alte țări europene, fiind ele chiar și cele comuniste.

Stimați colegi, Prin această declarație politică încerc să trag un semnal de alarmă referitor la importanța tineretului în societatea românească, respectiv în implicarea privind deciziile politice ale țării.

Dezamăgirea, scandalurile politice, piedicile puse oricărei guvernări pentru a-și îndeplini obiectivele sociale, economice și politice creează disconfort și dezinteres în rândul tinerilor între 25 și 35 de ani, care au învățat din experiența birocrației dâmbovițene cu iz fanariot din ultimii 17 ani, dar mai ales în rândul tinerilor care împlinesc 18 ani anul acesta și anul viitor.

Consider, astfel, că există un risc foarte mare ca tinerii competitivi care pot reprezenta viitorul nostru politic să fie înlocuiți cu adepții unui hibrid între democrația totalitară și totalitarismul democratic sau cu cei care preferă să fie genul lui Dinu Păturică, și nu genul lui Jack Kennedy sau Konrad Adenauer.

Atunci vine întrebarea: ce o să facem pentru a împiedica un astfel de precedent?

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Ștefan Mihail Antonie (P.D.) - declarație politică având ca subiect țara în care miniștrii sunt deasupra legii și ca titlu România, încotro?;

Îl invit la tribuna Senatului pe domnul senator Antonie Ștefan.

 

Domnul Ștefan Mihail Antonie:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor senatori, Declarația mea politică se intitulează "România, încotro?".

Înregistrarea audio-video cu presupusa mită primită de Decebal Traian Remeș prin intermediul lui Ioan Avram Mureșan, care a ajuns la TVR, a ridicat o serie de semne de întrebare și ne-a pus pe gânduri pe noi toți, cei care pretindem că trăim într-un stat democratic.

Am fost uimit când l-am văzut pe Decebal Traian Remeș, de mai multe ori ministru, om de bază în Guvernul Tăriceanu, fiind înfățișat întregii națiuni primind un plic cu bani de la un alt fost ministru.

Nu a fost pentru mine decât o confirmare tristă a faptului că, din păcate, trăim într-o țară condusă de miniștri fără rușine și fără demnitate, o țară în care miniștrii se ridică deasupra legii, iar justiția este preocupată de modalitatea în care au ajuns imaginile la televiziune, o țară în care oamenii cinstiți mai pot fi aflați doar printre cei fără conturi în străinătate și fără vile, cei care abia se descurcă de la o lună la alta.

Azi, vede toată lumea, din nefericire, rușinea uriașă a acestui Guvern, combinația de aservire și incompetență tolerată de prim-ministrul Tăriceanu, de Cabinetul său.

Într-o țară guvernată cinstit, aș fi relatat acum despre arestarea lui Remeș, despre cea a lui Mureșan, despre anchetarea complicilor din Guvern.

Într-o țară guvernată cinstit, prim-ministrul ar fi demisionat în aceeași secundă cu ministrul prins la furat.

Cum poți să mai stai în fața poporului, să privești în ochi omul care te-a votat, cu un program anticorupție, când o țară întreagă a văzut cu cine stai la masă? Politica înseamnă mai mult decât promisiuni, înseamnă și credibilitate.

Dacă până acum nu am reușit să vedem mari corupți după gratii din cauza unor vicii de procedură, atunci, justiția o vor aplica cetățenii din 4 în 4 ani.

Din aceste considerente, cred că actualul Guvern trebuie înlocuit cu un guvern competent, credibil și solid, un guvern care să nu uite de nevoile oamenilor simpli.

Astăzi, suntem, iarăși, nominalizați între primele două-trei țări din Europa în care corupția este, în continuare, totală, în care justiției i se pun piedici, în care educația este în criză, sănătatea este în criză, iar fondurile europene nu sunt absorbite sau sunt absorbite deficitar.

Suntem, din nou, ca acum doi ani, sub amenințarea clauzei de salvgardare.

Am devenit, iar, după ce părea că ne redresăm puțin, oaia neagră a Europei.

Iată-ne, din nou, de unde am plecat!

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Adrian Păunescu (P.S.D.) - declarație politică având următoarele subiecte: 85 de ani de la reîntregirea României; atitudinea lui Markó Béla care împarte România în 15 regiuni; atitudinea sfidătoare a puterii din Republica Moldova față de cetățenii din România;

Îl invit la tribuna Senatului pe domnul senator Adrian Păunescu, pentru declarația politică, din partea Grupului parlamentar al P.S.D.

După aceea, un coleg independent, domnul senator Apostol Neculai.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Adrian Păunescu:

Rareori, domnilor colegi, am trăit o perioadă atât de jegoasă, atât de urâtă, atât de înjositoare, ca aceea pe care o trăim.

Nu este simplă teroare, nu este simplu șantaj, nu este simplu stat polițienesc, este jeg ordinar. (Trece prin fața tribunei ministrul Varujan Vosganian.)

Sigur că, astăzi, eu protestez împotriva faptului că Guvernul își trimite mereu ministrul finanțelor și economiei să mă separe de dumneavoastră exact când vorbesc de la microfon. (Râsete.)

Astăzi ar fi putut fi o zi de sărbătoare pentru noi, pentru că sunt 85 de ani de la încoronarea regelui Ferdinand în Catedrala Reîntregirii din Alba-Iulia.

Nu monarhia română, care, în cazul lui Ferdinand, a avut altitudine europeană, nu orgolii separatiste în raport cu Europa ar trebui neapărat să sărbătorim noi azi, ci ideea de Românie întreagă, ideea de Românie Mare.

Din păcate, ne amintim de România Mare exact în momentul în care România este din ce în ce mai mică, din ce în ce mai fărâmițată.

Printr-un blestem și parcă printr-o proastă traducere, și printr-un lacom egoism, am ajuns să considerăm pluralismul drept fărâmițare. Și suntem fărâmițați.

Trăim parcă sub zodia unei noi echipe: racul, broasca, știuca, râma și elicopterul. Toți trag, toate trag, se trage în toate direcțiile.

Se merge împleticit, și din cauza fărâmițării, din cauza dezunirii dintre noi își permit tot felul de provocatori să ne sfideze.

Ne sfidează puterea bolșevică din Republica Moldova, care oprește la graniță niște cetățeni români care erau invitați oficiali ai primarului liberal de Chișinău, ne batjocorește colegul nostru, domnul Markó Béla, care umblă pe harta României parcă se mișcă prin holul propriei case și face 15 regiuni, că așa vrea dânsul, vrea să udemerizeze România, ne batjocorește propria noastră neglijență, propria noastră indiferență, ne batjocorește propriul nostru tembelism când acceptăm să se semneze un act european cu cele două variante, una U.E., alta în limba moldovenească.

Și toate astea se petrec în interiorul acestei erori, că nu există o forță care să coaguleze energiile pozitive și că ne pândim unii pe alții, și că trăim sub zodia "camerei ascunse", o cameră care nu funcționează în toate direcțiile, de exemplu funcționează pe uscat, la restaurante, în aer, dar pe mare nu!

Camera ascunsă nu vede și flota, camera ascunsă se oprește pe uscat, probabil ca să nu se ude! Această "cameră ascunsă" ne ia grija pe care ar fi trebuit să o avem ca purtători de conștiințe, ca să aflăm noi adevărul.

Ba, mai mult decât atât, eu vin de la audierea pe care a făcut-o plenul Comisiilor de cultură ale Parlamentului, audierile celor de la Televiziunea publică.

Se constată un lucru profund surprinzător, trăim una dintre clipele istorice în care o instituție constată că a fost furată, i s-a luat o casetă din dosar, dar nu reacționează, nu o cere înapoi, știe unde e, că a văzut la televiziune, dar nu o cere înapoi! De ce? Nu cumva instituția respectivă chiar asta a dorit, să i se fure? Nu cumva a deschis larg buzunarul cel drept pentru ca să i se fure, și pe cel stâng, ca, eventual, să primească prețul ei? E

posibil așa ceva? Să se fure o casetă de o asemenea importanță, parte a unei anchete în curs și să nu reacționeze nimeni? Să nu spună: "Nemernicilor, ticăloșilor, hoților, vă prindem!", să se audă tropotind autoritățile prin oraș, ca să recupereze caseta? Ei, nu, asta se pare că dorea o parte a ecuației, "Racul, broasca, știuca și elicopterul", nu spun care!

Hai să nu spunem "elicopterul" să spunem "transatlanticul"

sau "vaporul".

Cine e atât de bogat încât să i se fure o casetă de o asemenea importanță și să nu reacționeze? Sau se dorea nu neapărat proces, ăla, "dă-l dracu', o fi când o fi!", ci se dorea compromiterea unor oameni care au nenorocul să fie la guvernare chiar în clipa în care se fură această casetă...

Din sală: Sau a fost uitată!

 
 

Domnul Adrian Păunescu:

Sau a fost uitată! Eu am emis și supoziția că s-ar fi putut să fie procurată de la o cișmea din oraș, unde curg dosare, de pe un deal, de pe o vale.

Dar bine că am recunoscut și limba moldovenească! Să ne fie de bine, este frumos, dacă vom recunoaște și limba oltenească, dacă vom recunoaște și limba ferentărească și celelalte, vom putea fi liniștiți! Suntem mai mulți și mai contrarii? Vom recunoaște și limba belgiană, și limba austriacă.

Așadar, domnul Markó Béla dorește neapărat să facă vreo 15 regiuni din România, nu știu câte dorește să facă, dorește în orice caz să aglutineze Mureșul, Covasna și Harghita.

Așa cum am mai spus de la acest microfon, dorește Regiunea autonomă maghiară.

Foarte frumos! E un sens nobil pe care îl dă dânsul cuvântului atât de rece care este "Europa".

Așa parcă simțim o căldură umană când ne gândim că vom trăi în interiorul unui kürtőskalács.

E frumos, e nobil și este pe linia dezvoltării noastre în lume.

Așa ne trebuie!

Separatism în vremuri de regăsire! Dintr-un abuz s-a mers în alt abuz și se ajunge la generalizarea bolii, se ajunge la crearea de mari probleme acolo unde era doar o bubiță.

Se rezolvaseră niște lucruri, trebuia să redescoperim gustul muncii, să creăm fronturi de lucru, să facem autostrăzi și locuințe, împreună cu maghiarii, cu nemții, cu evreii, cu ucrainenii, cu toți oamenii care locuiesc împreună cu poporul inițial al locurilor, poporul român, aici, pe pământul Daciei latine.

Ei, nu, o luăm de la început, nu sunt bune regiunile existente. Și încă o dată întreb și rog să se audă ce spun: este de acord Guvernul României cu crearea acelei regiuni, așa cum se aude din om în om? Trăim perioade folclorice?

Trebuie să știm adevărul noi, parlamentarii trimiși aici, tocmai ca să promoveze adevărul din folclor, de la telefon? Trebuie camera ascunsă pentru a afla adevărul?

Se mai întâmplă și celelalte lucruri care nici nu mai sunt fărâmițări, ci sunt sfidări! Iată, oamenii vinovați de a-l fi omorât pe maiorul Aurel Agachie, în decembrie 1989, la Târgul Secuiesc, au fost scutiți de vinovăție.

Senatorul, colegul nostru, György Frunda a pledat convingător și ei au fost scutiți de vinovăție.

Mai mult decât atât, statul român mai are să le dea ucigașilor și niște bani, să plătească vinovăția lor.

Sunt timpuri jegoase, din păcate! Ceasul parcă se lipește de corp.

Ceasul de mână parcă intră în corp.

E mizerie în jurul nostru și nu știu, pur și simplu chiar nu mai știu pe unde să o luăm.

Eugen Barbu, marele scriitor care a vegheat debutul unora dintre colegii dumneavoastră, avea, din când în când, întrebarea asta: "Pe unde o luăm?" Și eu întreb: pe unde o luăm? Unde faci pasul, găsești o cameră ascunsă, unde faci pasul, găsești o suspiciune, și, încet-încet, ca oameni publici, vom constata ce greu scoatem capul în lume, pentru că nu doar oamenii sunt destinați compromiterii, ci instituțiile, inclusiv prima instituție a țării, care este Instituția Președintelui.

De fapt, Parlamentul e prima instituție a țării.

Nu am de ce să mă bucur de această compromitere a instituțiilor respective, pentru că Parlamentul și președintele trebuie să joace rolul României în bătăliile pentru echilibru și pentru supraviețuirea Românei.

În plan internațional nu facem nimic.

E o tristă batjocură ceea ce se întâmplă. Și această permanentă stare de suspiciune, acest... nici nămol nu pot să-i spun, că nămolul are noblețea lui și puterea lui vindecătoare, această mocirlă, cum mai spuneam, ne descalifică și ne înfundă pe zi ce trece.

Și mai este și câte o veste bună.

În ciuda faptului că, în România, astronomia nu figurează printre materiile predate în școli, iată, elevii români au obținut la Olimpiada Internațională de Astronomie, în Crimeea, două medalii de argint și trei de bronz.

Asta este chiar culmea, să nu faci în școală astronomie și să te duci, ca elev român, în Crimeea, și să iei două medalii de argint și trei de bronz! Se vede treaba că la vârsta acestor copii, stelele încă se mai văd.

Pentru noi, nu se mai vede, din păcate, decât orizontul mocirlos.

În rest, ce să vă spun?

De-atâta rău să zicem că e bine, Se-ntoarce Evul Mediu înapoi, Hei, frați români, fiți liniștiți, în fine, Căci camera ascunsă lucrează pentru voi. (Aplauze.)

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumim, domnule senator.

 
Cornelia Cazacu (P.D.) - declarație politică având ca temă educația și grija față de minori în mediul rural;

O consult pe doamna senator Cornelia Cazacu dacă dorește să mai intervină.

 

Doamna Cornelia Cazacu (din sală):

Nu mai este timp!

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Alta a fost întrebarea.

V-am întrebat dacă doriți să interveniți.

Dacă doriți, poftiți la microfon.

Aveți cuvântul, doamna senator Cornelia Cazacu, din partea Grupului parlamentar al P.D.

Microfonul central, vă rog.

 
 

Doamna Cornelia Cazacu:

Vă mulțumesc frumos, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor senatori, Ne-am indignat cu toții și ne-am declarat oripilați de situația fetiței din Vaslui care se prostituează de la vârsta de 8 ani pentru țigări și băutură.

Revolta noastră nu este, însă, decât de fațadă.

Situația respectivă, în cel mai bun caz, nu arată decât că nu cunoaștem realitățile de la nivelul satului românesc.

Cea mai bună dovadă a faptului că nu au asistat la un caz excepțional este însăși situația din comuna respectivă: 10 îmbolnăviri cu boli venerice, dintre care 4 fete cu vârste cuprinse între 11 și 16 ani, 4 adolescenți de sex masculin și doi bărbați aflați la vârsta senectuții.

Autoritățile locale fuseseră avertizate încă de acum doi ani asupra modului de viață al minorei care a făcut obiectul expunerii publice.

De ce nu a fost sesizată Protecția copilului? Dintr-un simplu motiv: primarul a spus cu gura lui, la un post de televiziune, că nu se amestecă acolo unde există deja doi părinți, chiar dacă aceștia își fac sau nu își fac datoria de părinte.

Cu alte cuvinte, la nivel rural, în România anului 2007, maturii încă mai cred că un părinte are drept de viață și de moarte asupra copilului pe care l-a conceput și că nu este treaba societății să se amestece în modul în care este crescută și educată generația tânără.

Ba, pentru a pune tânăra generație la treabă, în slujba comunității, mulți dintre bărbați au cerut servicii speciale copilelor care i-au îmbolnăvit, în final, cu sifilis.

De ce ar trebui să considerăm că satul Poieni este o excepție? Mai crede cineva asta? Eu sunt convinsă că nu!

Pe de altă parte, am întâlnit, în comunitățile rurale, cazuri de părinți care-și trimit doar băieții la școală.

Aceștia cred că fetele nu trebuie să știe carte, că nu au nevoie de asta.

Trăim într-o societate de exploatare fizică a femeilor, am putea spune.

Care este urmarea? Un viitor în care capacitatea intelectuală a femeilor este amanetată plăcerilor fizice ale bărbaților și câștigului financiar imediat al părinților acestor fete.

Evoluția societății românești, în aceste condiții, evident, nu există.

Fetele care scapă de exploatare fug să îmbogățească, cu produsul minții lor, societățile occidentale.

Acesta este motivul principal pentru care vom rămâne pe veci o țară săracă.

Suntem săraci în sentimente, în inteligență, în capacitatea de a ne dori nouă binele pe termen lung.

În alte țări europene există instituții abilitate care se ocupă, în mod constant și temeinic, de protecția copilului, cum ar fi instituția Avocatul Copilului.

Este interesat cineva să repare lucrurile la noi în țară?

Poate doar dacă este momit cu 15.000 de euro, un Q7, palincă sau caltaboș.

Am putea începe prin a da șpagă autorităților să se îngrijească și de români, nu doar de contracte.

Se oferă cineva să demareze acest proiect?

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, doamna senator.

 
Neculai Apostol (independent) - declarație politică cu titlul Cine îi va apăra pe fermierii români în Uniunea Europeană?;

Îl invit la tribuna Senatului pe domnul senator Neculai Apostol. Aveți cuvântul.

 

Domnul Neculai Apostol:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte, Doamnelor și domnilor senatori, Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Cine îi va apăra pe fermierii români în Uniunea Europeană?".

Analizând competențele profesionale ale candidaților nominalizați de fiecare partid politic pentru a ne reprezenta în Parlamentul European, am constatat, cu surprindere, că nici măcar unul dintre acești potențiali europarlamentari români nu are preocupări sau cunoștințe legate de activitățile din agricultură, industrie alimentară și mediu, extrem de importante în spațiul comunitar.

Astfel, devine extrem de îngrijorător modul cum vom fi reprezentați și cum vor fi apărate legitim interesele agricultorilor români, în condițiile în care se discută deja despre intenția de a reproiecta o schimbare profundă a politicii agricole comunitare, schimbare bazată, în principal, pe eliminarea subvențiilor de la bugetul Uniunii Europene.

Neavând nici măcar un europarlamentar de specialitate, care să provină din sistemul agricol, care să-i înțeleagă mecanismele și conexiunile pe orizontală și verticală, ne întrebăm cine îi va apăra pe fermierii români, care vin abia acum în piața agricolă comună.

Grație politicii agricole comune bazate pe subvenții, care a funcționat mai bine de o jumătate de secol, fermierii occidentali, care au fost principalii beneficiari ai fondurilor europene, și-au consolidat și dezvoltat fermele și exploatațiile agricole, le-au dotat cu tehnică și tehnologie competitive, performante, au reabilitat și dezvoltat infrastructura agricolă.

După lărgirea în valuri succesive a Uniunii Europene, o eventuală renunțare la subvențiile comunitare, destinate, în principal, agricultorilor din estul continentului, ar genera o competiție inegală, care ar determina bascularea pieței agricole comune, prin care excedentele agricole vestice să-și caute debușee în noile state integrate în contul lipsei de performanță a fermierilor autohtoni. Și, aici, m-aș duce doar la datele statistice care arată că importăm nici mai mult, nici mai puțin de 70-75% din carnea de porc, 40-45% din carnea de pasăre, aproape în totalitate carne de taurină, ca să nu mai vorbim de deficitul balanței comerciale, care este de aproape peste 2 miliarde euro.

Aceste riscuri potențiale trebuie, însă, înțelese la corecta lor dimensiune, ca impact și consecințe pe termen mediu și lung, cu afectarea complexă, de ansamblu, a procesului de dezvoltare rurală durabilă și stabilă, reclamând, astfel, a avea reprezentanți de seamă care să ne reprezinte în Parlamentul European.

Prin această declarație politică doresc să sensibilizez conducătorii partidelor politice din tot spectrul politic, pentru a reflecta, atunci când recrutăm sau nominalizăm persoane pentru candidați în Parlamentul European, și nu numai, chiar și în Parlamentul României, pentru a fi responsabili și competenți, pentru a promova și apăra interesele și valorile românești, chiar în grupurile politice comunitare cărora le vom aparține.

România trebuie să-și susțină și să-și promoveze identitatea în spațiul comunitar, conform principiului "unitate în diversitate", inclusiv în domeniul definirii corecte și echitabile a politicii agricole comune, respectând simultan principiul subsidiarității, în acord cu interesele naționale legitime.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Mihai Ungheanu (P.R.M.) - declarație politică având ca subiect limba română;

Îl invit la microfon pe domnul senator Mihai Ungheanu, ultimul coleg vorbitor.

De asemenea, adresez rugămintea colegilor senatori care mai sunt înscriși, menționându-i pe domnii senatori Ion Vărgău, Jan Vraciu, dar mai sunt și alți colegi, să depună la secretariat intervențiile politice, întrucât timpul a expirat.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Mihai Ungheanu:

Domnule președinte, Doamnelor și domnilor colegi, Intervin, pentru că nu vreau să treacă această zi fără a vorbi despre limba română.

Presa ne aduce la cunoștință un lucru privit cu o anumită detașare, că, într-un document de circulație internațională, România, ca parte, și, alături, Republica Moldova au semnat, în comun, un text în care limba celor dintre Prut și Nistru este intitulată limbă moldovenească.

Acea limbă nu este limbă moldovenească, ci este limba română!

Foarte multă vreme, în cultura română, în universitatea românească s-a lucrat în vederea cultivării acestei limbi.

Numai Stalin, în 1924, inventând o Republică Transnistreană, a ajuns să definească limba română de acolo ca limbă moldovenească, adică altceva decât limba română.

Problema este nu numai politică, ci este și de identitate.

Este limpede că diplomații români trebuiau să fie foarte atenți cu acest lucru, că nu ar fi trebuit să accepte, că trebuiau să negocieze și că documentul în cauză trebuia să cuprindă, ca limbă de cealaltă parte, limba română.

Concesia făcută este mai mult decât o concesie, este o cedare, este un abandon foarte ciudat, creat de unii politicieni români, care, altfel, pozează în figuri savante, oameni de cultură, de orizont european, neglijează lucruri elementare în ceea ce îi privește pe români, România și cultura noastră.

În anii '50, vreau să vă reamintesc, s-a predat în universități o variantă, mai ales prin Alexandru Graur, cum că această limbă vorbită între Prut și Nistru de români este limbă moldovenească.

Alături, a existat academicianul Alexandru Rosetti, care vorbea despre limba dintre Prut și Nistru ca limbă română.

Bătălia a continuat.

Faptul că acolo se vorbește românește ne-o arată literatura care se scrie acolo, ne-o arată cărțile lui Vieru, Dabija.

Acolo a fost o resurecție literară excepțională legată de generația Nichita Stănescu și Adrian Păunescu.

Cum și-au permis diplomații români, Guvernul României, să accepte, într-un document internațional, o asemenea concesie, care, în loc să-i ajute pe românii de acolo să-și păstreze identitatea, îi ajută să și-o piardă, pentru că este o mască nouă pentru niște oameni care erau și se consideră români, care au militat pentru România și a căror limbă este limba română.

Ion Ungureanu, ministrul lor de cultură, un mare regizor de teatru, a militat pentru acest lucru și le-a spus: "Vreau să-mi arătați dicționarul de la limba română la limba moldovenească".

A apărut și această performanță, ca un dicționar de limbă română să aibă opus cuvinte moldovenești.

De fapt, sunt aceleași cuvinte, dar "performanța cea mare" este inadmisibilă și greu de iertat acestui Guvern Tăriceanu, care și în alte chestiuni de politică externă s-a purtat ca și când tradiția românească nu ar exista și cultura românească ar fi zero.

Deci este de neiertat că, în negocierile care au avut loc, s-a putut accepta și s-a semnat un document în care partea românească recunoaște că acolo se vorbește altă limbă decât limba română.

Pare banal, dar lucrul este extrem de grav și am vrut ca el să fie consemnat astăzi, de la tribuna Parlamentului României, pentru că, prea adesea, jucându-se cu noțiuni, cu elemente, cu mize importante ale vieții noastre românești, unii politicieni de azi, care, de altfel, și-au dovedit dezorientarea și dezinteresul pentru cultura națională, se joacă în permanență.

Așadar, nu putem fi de acord cu un asemenea tratament, cu o asemenea negociere, cu o asemenea atitudine diplomatică a unor ambasadori români, a unor diplomați care uită pe cine reprezintă și cum reprezintă.

Politica nu se face fără istorie și fără cultură! (Aplauze.)

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
 

Adresez rugămintea colegilor senatori care ar fi dorit să aibă intervenții în ședința de astăzi să le prezinte în scris la secretariatul tehnic al ședinței.

 
 

Următoarele declarații politice nu au fost citite în plen și au fost depuse la secretariatul Senatului.

 
Jan Vraciu (P.D.) - declarație politică având ca temă lupta anticorupție;

Domnul Jan Vraciu:

Domnule președinte,

Stimate colege și stimați colegi,

Dacă promisiunea cu care s-au câștigat alegerile din 2004 s-a referit la lupta anticorupție, atunci este limpede ca lumina zilei cât este de importantă pentru poporul român respectarea acestei promisiuni.

Coruptibilitatea stă la baza succesului în România.

Omul de rând știe că este un ingredient de bază în lupta sa pentru supraviețuire.

Fără folosirea șpăgii este imposibil să înaintezi.

Unii dau, alții primesc, se înțelege.

Unii dintre funcționari nu-și pot păstra slujba dacă nu devin și ei o piesă în acest mecanism, care, ca să nu scârțâie din răsputeri, trebuie uns periodic.

Nimic nu este mai bine reglementat, instituționalizat și cunoscut în România ca mecanismul șpăgii.

Tocmai din cauza faptului că se ia și se dă șpagă în acest mod, cei ce sunt prinși afișează figuri de-a dreptul inocente: de ce tocmai noi?

Ca urmare a purtărilor sale evazive și a comportamentului său retractil în plan politic, Emil Constantinescu mi s-a părut întotdeauna un personaj tragic, deoarece distanța dintre înălțimea idealurilor la care visa și putința de a le transforma în realitate este imensă.

În vremurile sale de glorie a încercat și el să trântească la pământ balaurul corupției, deziderat prea mare pentru un personaj politic atât de mic.

Acum este nevoit să apară, din nou, într-o postură care îl dezavantajează prin asocierea P.N.L.-P.N.Ț.-C.D. într-un fantomatic pol de dreapta.

Tocmai când se fotografia fațăprofil în tandem cu Tăriceanu, pentru posteritate, a picat și rușinea cu Mureșan, ca ironia destinului să fie totală.

Suntem un popor vorbăreț.

Prin urmare, s-a vorbit mult, zilele acestea, despre chestiunea Mureșan-Remeș.

În loc să se abordeze problema corupției la nivel înalt, discuția a fost împinsă, în mod deliberat, pentru a i se atenua contururile, spre discutarea chestiunii dacă a fost sau nu deontologic să fie difuzată.

Bombardat literalmente de discuții pretențioase în care se amestecau sintagme precum "dreptul la imagine", "dreptul la viața privată", "încălcarea procedurilor", telespectatorul onest, care este, în același timp, și cetățean onest, nu știe ce să mai creadă.

Lucrurile sunt, de fapt, jenant de simple, iar poporul român, care are simțul dreptății în sânge, a înțeles firul poveștii: doi miniștri fură, în cel mai nesimțit mod cu putință, trădând cu hărnicie idealul luptei anticorupție pe ceva mai mult de 30 de arginți.

Imaginile și filmul narativ prezentat la televiziune asta arăta: doi miniștri mânați de o lăcomie vorace, care a desfigurat pentru totdeauna nu numai propriul lor profil moral, ci și vecinătățile în care mișunau, partidele politice din care fac parte, ministerele pe care le conduc.

Și când te gândești că preacinstitul domn Remeș l-a făcut praf pe predecesorul său Gheorghe Flutur, în cuvinte bine ticluite, pentru ca, vezi bine, să ne rămână întipărit momentul venirii sale pe tronul imperial de la agricultură.

M-aș fi așteptat ca presa, credincioasă adevărului pe care spune că îl servește, să-și facă datoria și să livreze opiniei publice acest decupaj trist din viața noastră reală, pentru ca, prin extirpare și tratare, această infecție să nu mai recidiveze.

În loc de asta, prin intermediul exact al trâmbiței care proclamă despre sine că este trâmbița adevărului, s-au revărsat sute de opinii mai mult sau mai puțin rafinate ale avocaților diavolului, opinii care se vor anestezic pentru minte și tampon pentru dreapta judecată.

De ce ne mai mirăm că tirajele ziarelor scad și că românii vor să vadă, mai degrabă, scene de cruzime, dar reale, decât "rafinamentele juridice" livrate de comentatorii politici hăituiți?

Gheorghe a demonstrat că TVR 1 a avut dreptate să difuzeze filmul, indiferent cum l-a obținut, că Alexandru Sassu nu este decât preșul pe care se șterge ultimul politicastru, că perdeaua de fum a invocării procedurilor este un simplu gest al celor obișnuiți să gândească în funcție de grosimea teancului de euro.

Într-un talmeș-balmeș ce amestecă vicios dreptul la imagine cu dreptul la viața privată, procedurile judiciare cu oportunitatea psihologică, ni s-au livrat lecții de deontologie și etică procedurală.

Ce drept la imagine să pretindă Remeș, acest atlet al râgâiturii demagogice și polisportiv al lăcomiei?

Lucrurile sunt de o simplitate de-a dreptul oligofrenă: un ministru fură și oamenii l-au văzut că fură.

Niciunul dintre cei care au contestat isteric procedura nu a luat în calcul ideea că au asistat la niște secvențe pur și simplu adevărate.

Au preferat să se dea cu capul de bordură la vederea unor scene de o elocvență amețitoare.

O fi dreptul avocaților sistemului să-și slujească clienții în penibile talk-show-uri, dar este datoria presei să arate adevărul, indiferent care sunt consecințele sale.

Trecuți cu arme și bagaje de partea cancerului oligarhic, mult prea mulți devin părtași la frângerea șirei prea încercatei Românii.

Demersul despletit al celor pomeniți are un singur punct forte: ideea că justiția nu trebuie făcută în stradă și la televiziune.

Întrebarea de bun-simț este însă următoarea: dar își face justiția datoria? Și-a făcut măcar într-unul din cazurile care au stârnit revolta în opinia publică? Câți dintre vinovații ultimilor 17 ani au ajuns dincolo de gratii, de la asasinii din decembrie 1989 la polițiștii implicați în accidente de automobil, trafic de droguri, asocieri cu infractori, privatizări frauduloase și mituiri nerușinate? Este vreunul condamnat?

Orbiți de ură că a ieșit la lumină o probă a monstruozității sistemului, zapciii din presă s-au dat de ceasul morții pentru a muta discuția pe implicarea Cotrocenilor.

Firește, Băsescu este de vină pentru toate relele, este vinovat că se străduiește să pună în practică ceea ce a promis în campania electorală și nu adoptă politica struțului, văzându-și, eventual dincolo de zidurile Cotrocenilor, de propriile afaceri.

Este vinovat pentru că pleacă urechea la ceea ce vor proștii de români și chiar încearcă să acționeze după cum simt ei.

Cazul Remeș a devoalat, cu o forță implacabilă, complicitatea dintre politicieni - mă refer și la cei care au uitat că menirea lor este să spună adevărul, și nu să se transforme în avocații din oficiu ai ticăloșiei și nemerniciei.

Pentru politicieni și jurnaliștii-anexă a proceda conform unui mandat popular este ceva odios, respingător, un fel de ucigă-l toaca, pe care trebuie să pui extinctorul cu tămâie.

Democratic este să șpăguim ca la balamuc, să pozăm în adevărați români verzi, nu să ne amintim că alegerile s-au câștigat pe lupta anticorupție.

De ce ne mai mirăm că tirajele ziarelor scad și că românii vor să vadă, mai degrabă, scene de cruzime, dar reale, decât "rafinamentele juridice" supte de comentatorii politicii de sub unghiile patronilor?

În fond, și unele, și altele sunt la fel de atroce, cu nuanța că ticăloșia jurnaliștilor vânduți este mai urât mirositoare decât cea mai sinistră imagine cu viol în grup livrată la domiciliu prin televiziunile-ghenă.

Ion Vărgău (P.S.D.) - declarație politică având ca temă județul Tulcea - zonă defavorizată

Domnul Ion Vărgău:

Domnule președinte, Doamnelor și domnilor senatori, Integrarea în Uniunea Europeană a însemnat pentru toți românii un moment de bucurie și împlinire, a reprezentat un nou curent în domeniul economic și social, în care au crezut și au sperat că le va aduce un trai mai bun și condiții de viață civilizate.

În curând se vor împlini 4 ani de când românii au ales schimbarea, sperând într-un viitor mai bun, într-o viață mai ușoară, cu mai puține griji și nevoi, așteptând ca cei cărora le-au acordat încrederea să își îndrepte atenția asupra problemelor reale cu care se confruntă populația zi de zi.

În acești ani, pentru mulți români nu s-a schimbat nimic.

S-au ales doar cu promisiuni și au asistat la numeroase dispute pe scena politică, dispute care nu au făcut altceva decât să descurajeze cetățenii care au devenit dezinteresați de clasa politică.

Aceste sentimente sunt împărtășite și de locuitorii județului Tulcea, un județ clasat printre cele mai sărace din țară, unde, din cauza poziției geografice, se pot dezvolta doar anumite ramuri ale industriei.

Agricultura și turismul sunt două domenii care pot fi exploatate în această zonă și poate singurele care constituie surse importante de venit pentru locuitorii județului Tulcea.

Populația din această zonă a avut de suferit, în ultimii ani, din cauza unor factori naturali greu de controlat, iar în această vară agricultorii și crescătorii de animale au pierdut foarte mult din cauza secetei, care le-a distrus culturile și le-a diminuat efectivele de animale.

Practicarea turismului în Delta Dunării, cea mai mare rezervație de ținuturi umede din Europa, reprezintă o alternativă pentru localnici, deoarece le asigură noi locuri de muncă și venituri suplimentare față de activitățile tradiționale.

Din nefericire, și această ramură a întâmpinat dificultăți în ultimii ani.

Fiind o țară europeană, turiștii care ne vizitează așteaptă servicii și condiții la standarde europene.

Deși uneori accesul în Deltă este dificil din cauza infrastructurii slab dezvoltate, în prezent, și accesul în județ este dificil, deoarece Ministerul Transporturilor a anulat cursele feroviare Tulcea-București, care asigurau confortul necesar deplasării turiștilor către aceste ținuturi.

Acum, fie că sunt simpli cetățeni, turiști sau studenți care au optat pentru o formă de învățământ superior într-un alt județ, sunt nevoiți să suporte cu toții aglomerația și lipsa de confort din microbuze.

Am făcut numeroase sesizări la Ministerul Transporturilor cu privire la reintroducerea trenului inter-city Tulcea-București și retur, dar, din păcate, ne-am ales doar cu promisiuni care nu s-au concretizat până în prezent.

Domnilor guvernanți, Turismul în Delta Dunării reprezintă o sursă importantă de venit pentru județul Tulcea, este o zonă în care s-a investit foarte mult în ultimii ani și rezultatele nu au întârziat să apară.

Indiferent de zona din care provin, nevoile și problemele cetățenilor sunt aceleași: lipsa locurilor de muncă, pensii și salarii mici, medicamente compensate insuficiente, lipsa locuințelor pentru tineri.

Stimați colegi, Aceasta este realitatea în care trăim de câțiva ani și, cu acest prilej, doresc să fac un apel la întreaga clasă politică ca această stare de incertitudine și nesiguranță să înceteze și problemele populației să fie tratate cu mai multă seriozitate și responsabilitate.

Vă mulțumesc pentru atenție.

   

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 28 mai 2020, 0:10
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro