Plen
Ședința Senatului din 17 octombrie 2007
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.142/26-10-2007

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
09-06-2021 (comună)
11-05-2021
Arhiva video:2022 2021 2020
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2007 > 17-10-2007 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 17 octombrie 2007

15. Dezbaterea și respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii
 
consultă fișa PL nr. L456/2007

Domnul Radu Mircea Berceanu:

................................................

La punctul 35 este înscrisă Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii.

Din partea Guvernului participă domnul Marius Gogescu, președintele Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice.

Comisia sesizată este Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului.

Domnule președinte, aveți cuvântul. Microfonul 9, vă rog.

Domnul Marius-Cătălin Gogescu - președintele Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice:

Mulțumesc, domnule președinte.

Punctul de vedere al Guvernului este negativ, așa cum sunt, de altfel, și concluziile comisiei de specialitate din cadrul Senatului și suntem de acord cu membrii comisiei că acest proiect de lege încalcă directivele europene.

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Din partea Comisiei pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului, domnule Mario Ovidiu Oprea, aveți cuvântul. Microfonul 7, vă rog.

Domnul Mario Ovidiu Oprea:

Mulțumesc, domnule președinte.

La această propunere legislativă, Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului a elaborat un raport de respingere, deoarece legislația națională în materie de achiziții asigură transpunerea completă și fidelă a acquis-ului comunitar referitor la acest domeniu.

Introducerea unei astfel de excepții nu este în acord cu textul directivelor Uniunii Europene și, prin obiectul de reglementare, este o lege ce face parte din categoria legilor ordinare.

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Mulțumesc.

Domnule senator Petru Șerban Mihăilescu, aveți cuvântul. Microfonul 4, vă rog.

Domnul Petru Șerban Mihăilescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Într-adevăr, noi nu am reușit niciodată să întoarcem un raport de respingere la comisie, în plen, dată fiind prezența, dar vreau să fac două comentarii legate de o altă discuție, dacă este și domnul ministru Orban aici, care a venit probabil pentru o altă chestiune, și anume, prin modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2006, pragul de achiziție directă a crescut de la 5.000 la 10.000, deci bibliotecile vor avea o pondere mai ridicată din punct de vedere legal, iar pentru negocieri a crescut la 75.000 de euro față de 40.000 de euro.

Deci bibliotecile vor fi, oricum, într-o stare mai bună.

Chiar și fără această propunere legislativă, adresez rugămintea domnului președinte de la A.N.R.M.A.P. să dea o notă scrisă celor din domeniul de carte, în care să-i învețe, așa cum ne-a lămurit și pe noi, că pot achiziționa carte în condiții foarte bune.

Vă mulțumesc.

Domnul Radu Mircea Berceanu:

Vă mulțumesc.

Deci punctul de vedere al comisiei coincide cu punctul de vedere al Guvernului, și anume de respingere.

Supun votului dumneavoastră propunerea de respingere.

Vă rog să votați.

Cu 49 de voturi pentru, un vot împotrivă și o abținere a fost adoptată propunerea de respingere a propunerii legislative.

Adresa postala: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucuresti luni, 15 august 2022, 16:18
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro