Domnul Ion Solcanu: Stimate colege, Stimați colegi, Motivația respingerii raportului asupra cererii de reexaminare înaintate de domnul președinte Băsescu a fost foarte limpede explicată de domnul vicepreședinte al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport. Mai aduc în discuție câteva lucruri. Astăzi, într-un important cotidian, pe prima pagină era prezentat cazul unor elevi dintr-o comună din județul Bacău, în care doi frați puteau merge la școală doar dacă își schimbau încălțămintea. Trebuie să fim de acord cu toții că, după revoluție și mai ales în ultimii ani, discrepanțele dintre cei bogați și cei săraci s-au accentuat. În mediul rural, aceste discrepanțe sunt și mai evidente, fapt pentru care foarte mulți copii cu posibilități intelectuale remarcabile nu pot urma școala. Proiectul de lege care a fost acceptat de dumneavoastră, senatorii, stimate colege și stimați colegi, tocmai venea să constituie un mic pansament în această situație dramatică prin care trece învățământul românesc astăzi. Satele se depopulează, copiii abandonează școala din motive economice, cei mai mulți, profesorii își părăsesc catedrele și caută soluții de salarizare mai bune. Or, toate acestea vor costa enorm țara noastră în următorul deceniu. Iată pentru ce cred că toți colegii din Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport au analizat cu multă atenție cererea de reexaminare a Președintelui României și au conchis, până la urmă, că trebuie respinsă această cerere de reexaminare. Grupul nostru, al P.S.D., va vota raportul întocmit de Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport și vă invit și pe dumneavoastră să faceți același lucru. Vă mulțumesc.
|