Emilian Valentin Frâncu
Emilian Valentin Frâncu
Sittings of the Chamber of Deputies of April 8, 2008
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.35/17-04-2008

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2008 > 08-04-2008 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of April 8, 2008

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.10 Emilian Valentin Frâncu - declarație politică intitulată "Înghețata românească la malul mării";

 

Domnul Valer Dorneanu:

  ................................................

Are cuvântul domnul Emilian Frâncu de la PNL și se pregătește domnul Vasile Mocanu de la PSD.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Declarația politică de astăzi am intitulat-o: "Înghețata românească la malul mării".

Domnul președinte George W. Bush s-a simțit foarte bine la prânzul de la Neptun. Atât de bine încât a trecut cu vederea populismul domnului președinte Traian Băsescu, care a ținut morțiș să le vorbească ziariștilor convocați pe plajă despre două subiecte în care, zice dânsul, ar fi căzut de acord cu șeful executivului de la Casa Albă.

Oricât de mult ne preocupă pe noi, românii, problema suspendării vizelor de intrare în Statele Unite, e de la sine înțeles că președintele Americii nu poate impune Congresului de la Washington să modifice o lege care nu este special făcută pentru o țară sau alta. Discuția pe acest subiect la prânzul de la Neptun rămâne, astfel, o simplă convorbire informală între doi comeseni care așteptau schimbarea farfuriilor între felul întâi și felul al doilea. De altfel, însuși domnului Băsescu i-a scăpat un indiciu în această direcție, atunci când a pomenit despre introducerea pașapoartelor biometrice pentru cetățenii români. Cu alte cuvinte, oricât de mare ar fi inexistenta izbândă pe care a raportat-o Traian Băsescu la malul mării, România are ceva de făcut, nu America, dacă vrem să călătorim fără vize dincolo de ocean.

Cealaltă victorie a președintelui Traian Băsescu constă în aceea că, manifestând veleități de arbitru-jucător al unei "democrații originale", a simțit nevoia să îl plictisească la desert pe președintele George W. Bush cu verdictul (cu siguranță nedrept, dar verdict - adică un subiect definitiv încheiat pe masa justiției) în cazul lui Teo Peter. Nicăieri în lumea civilizată, un șef de stat nu "pune o vorbă" la un alt șef de stat ca să se modifice sentințele judecătorești. Bună sau rea, dreaptă sau strâmbă (ca în cazul de față), sentința e sentință și președintele Americii nu are ce comenta, chiar dacă, în particular, dumnealui ar fi de acord cu părerea noastră.

Cele două trâmbițate așa-zise victorii ale președintelui Traian Băsescu au fost elegant taxate de președintele George W.Bush, care i-a mulțumit gazdei sale pentru ospitalitate și i-a lăudat înghețata, recomandând-o cu multă căldură presei americane.

Dacă acestea două au fost temele principale de discuție ale președintelui Traian Băsescu în vila de la Neptun, tare mă tem că somptuoasele aeronave prezidențiale au ars kerosenul degeaba, tur-retur, între București și Constanța.

Nu aș vrea să vorbesc cu păcat. Dar, să îl ai numai pentru tine, timp de câteva ore, pe președintele Americii și să discuți cu el subiecte închise, în loc să abordezi ceea ce este cu adevărat stringent și rezolvabil pentru România, iată un nedorit exemplu despre cum îți poți rata misiunea istorică de șef al statului la un summit altminteri reușit din punct de vedere organizatoric.

Metaforic vorbind, înghețata domnului Băsescu s-a cam topit și a curs din cornete, la malul mării.

Mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulțumesc.

Adresse postale: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucarest, Roumanie mercredi, 22 janvier 2020, 2:03
Téléphone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro