Domnul Viorel Palașcă - secretar de stat în Ministerul Economiei și Finanțelor: Domnule președinte, Doamnelor și domnilor senatori, Această ordonanță de urgență creează cadrul pentru acordarea unui ajutor suplimentar familiilor și persoanelor cu venituri reduse, în contextul scumpirii gazelor naturale în România. Așa cum se știe, prețurile de import ale gazelor naturale au crescut destul de mult și, în acest sens, a trebuit să existe și o corelație a prețului intern de producție a gazului natural. La 1 februarie 2008 prețul gazului din producția internă a crescut de la 470 la 495 de lei și, în acest context, Guvernul a emis o ordonanță de urgență prin care se constituie un fond social privind ajutorarea familiilor aflate în dificultate. Banii din acest fond provin din sponsorizări de la producătorii de gaze naturale. Astfel, s-au încheiat protocoale cu cei doi importanți producători din România, "Romgaz" și "Petrom", și, practic, s-a stabilit să se colecteze de la acești doi producători sume a căror valoare să fie de aproximativ 170 de milioane de lei anual. Banii aceștia, practic, ajung pentru a acorda acestor familii acest ajutor suplimentar. Acest ajutor se distribuie familiilor respective de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse urmând o procedură a Ministerului Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, procedură adoptată deja în contextul altor acte normative. Noi considerăm că acest act normativ trebuie adoptat pentru că această ordonanță trebuie adoptată prin lege, deoarece, practic, familiile nevoiașe, cele care așteaptă acest ajutor suplimentar, deja cunosc acest lucru, sursa acestor finanțări este deja rezolvată și nu sunt niciun fel de probleme în acest sens.
|