Plen
Ședința Senatului din 30 iunie 2008
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.67/10-07-2008

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
04-12-2019
27-11-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2008 > 30-06-2008 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 30 iunie 2008

18. Dezbateri asupra Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 53/2008 privind modificarea și completarea Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism (L279/2008) (retrimitere la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări și la Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital)
 
consultă fișa PL nr. L279/2008

Domnul Nicolae Văcăroiu:

................................................

La punctul 11 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 53/2008 privind modificarea și completarea Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism.

Din partea Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, doamna senator Norica Nicolai.

Din partea Guvernului, domnul secretar de stat Gabriel Tănăsescu.

Microfonul 8, vă rog.

Domnul Gabriel Tănăsescu - secretar de stat în Ministerul Justiției:

Mulțumesc, domnule președinte.

În prezent, în România activitatea de prevenire și sancționare a spălării banilor, precum și cea de prevenire a combaterii finanțării actelor de terorism sunt reglementate de Legea nr. 656/2002.

Prezentul proiect de lege pentru aprobarea ordonanței de urgență transpune două directive ale Parlamentului European și ale Consiliului Europei, Directiva nr. 2005/60 CE și Directiva nr. 2006/70 CE.

Este necesară aprobarea acestui proiect de lege pentru a ne alinia normelor comunitare.

Mulțumesc.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc.

Doamna președinte Norica Nicolai, aveți cuvântul pentru a prezenta raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări.

Doamna Norica Nicolai:

Domnule președinte, Ca urmare a adoptării a două directive de către Comisia Europeană, Parlamentul, European și Consiliul Europei, Directiva nr. 2005/60 CE și Directiva nr. 2006/70 CE, cât și a măsurilor puse în vigoare prin Regulamentul (CE) 1781 al Parlamentului European și al Consiliului Europei, s-a impus modificarea legislației în materie.

Cu prilejul dezbaterilor din Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări la care au participat Ministerul Justiției, Banca Națională a României, Asociația Română a Băncilor s-au formulat o serie de amendamente, amendamente însușite de Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, care se regăsesc în anexa la prezentul raport.

Legea are caracter de lege organică, raportul comisiei este un raport de admitere, cu amendamentele pe care colegii mei le au la dispoziție în anexa prezentului raport, și noi vă solicităm vot favorabil pentru acest proiect de lege.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc foarte mult.

Dezbateri generale.

Domnule senator Marius Marinescu, aveți cuvântul la microfonul 3.

Vă rog.

Domnul Marius Marinescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi, În urmă cu doi ani de zile am studiat legislația europeană și am modificat Legea pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor și am introdus ofițerul de conformitate, la momentul respectiv.

Din cauza acestui lucru, actele de spălare de bani și finanțare a terorismului s-au redus considerabil, a fost un amendament bine-venit.

Acum constat că această ordonanță a Guvernului este foarte bună, dar, în plus, cred că s-a făcut o greșeală în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări și s-a dat posibilitatea, printr-un amendament, respectiv art. 2 lit. d), să nu se mai poată verifica tranzacțiile dintre rezidenți și nerezidenți, atunci când este vorba de sume mai mari de 15.000 de euro.

Vreau să vă spun că, în acest fel, prin acest amendament încurajăm actele de terorism, actele de spălare de bani, iar Omar Hayssam, deși nu mai este în România, poate foarte bine să-și continue activitatea în România.

Solicitarea Grupului parlamentar al PC este să retrimitem la comisie această ordonanță de urgență și să eliminăm acest articol.

Cred că și reprezentantul Guvernului poate avea un punct de vedere, și am înțeles că este chiar favorabil inițiativei noastre, a conservatorilor.

Mulțumesc.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc.

Alte înscrieri la cuvânt?

Domnul Szabó Károly Ferenc, aveți cuvântul la microfonul 1.

Vă rog.

Domnul Szabó Károly Ferenc:

Domnule președinte,

Onorat Senat,

Deși este vorba de dezbateri generale, ar fi bine să ne aplecăm puțin asupra amendamentelor și formulărilor din amendamente, pentru că am impresia că aici s-au strecurat unele erori.

În problema transferurilor nu contează unde se află persoana, contează unde se află contul.

Am impresia că aici, cu toată buna intenție a distinșilor membri ai comisiei sesizate în fond care a prezentat raportul, ceva nu este în regulă.

Cu alte cuvinte, tot transfer se cheamă dacă am un cont într-o bancă dintr-o anumită țară și am un cont într-o bancă dintr-o altă țară, indiferent unde sunt rezident - în ideea mea, nu persoana contează, ci locația sau domiciliul contului.

De asemenea, ceea ce nu este nici până în ziua de azi rezolvat și ar putea cădea sub incidența ideii care guvernează directivele menționate în expunerea de motive:

transferurile care se fac în geantă. Știm că există anumite limite de sume care pot fi vehiculate prin trecerile de frontieră, dar ele astăzi sunt neoperante în condițiile în care nu mai există controale la frontiere și nu vor mai exista.

Nici aici nu are relevanță dacă avem de-a face cu trecerea frontierei de stat, pentru că se pot face plăți - nu vreau să fac niște divagații spectaculoase într-un domeniu foarte mediatizat în care sume imense de bani, care întrec cu mult plafoanele acelea despre care se vorbește atunci când este vorba de transfer bancar -, se vehiculează... în sacoșă.

Și eu cred că ar trebui să ne aplecăm cu mai mare atenție asupra acestui subiect chiar în faza de inițiere a actului normativ.

Sunt absolut de acord cu ideea referitoare la poziția persoanelor expuse politic față de problematica transferurilor de bani, dar care pot face obiectul unor asemenea activități care trebuie prevenite prin actele acestea normative.

Mulțumesc.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mai sunt luări de cuvânt?

Domnul senator Viorel Ștefan.

Microfonul 3, vă rog.

Domnul Viorel Ștefan:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Sigur, într-o țară unde vedem la televizor oameni cu geamantane de bani cash avem o problemă cu spălarea banilor, s-ar părea, numai că nu cred că problema poate fi abordată dinspre legiferare, pentru că, slavă Domnului!, legiferarea este completă, spunem noi, armonizată cu legislația europeană, gestionarea practică a controlului suferă, pentru că altfel nu-mi explic de ce de ani de zile asistăm cu toții la astfel de scene televizate, mediatizate care nu dispar.

Ca urmare, noi suntem de acord, am votat și în comisie, vom vota și în plen pentru adoptarea acestei ordonanțe.

Avem, într-adevăr, un semn de întrebare în legătură cu amendamentul despre care făcea vorbire domnul senator Marius Marinescu, numai că vreau să spun că nu este nicio chestiune politică, nici nu știu dacă este o chestiune tehnică foarte sofisticată, ci cred că este o chestiune în a ne explica cineva care este diferența dintre cele două texte, pentru că, dacă facem referire la transferuri, când spunem "transfer transfrontalier" spunem transfer dintr-o bancă românească aflată sub supravegherea Băncii Naționale a României și o bancă de peste graniță, aflată sub supravegherea autorității băncii centrale din țara respectivă, este ok, și textul comisiei acoperă acest lucru care nu schimbă datele problemei.

Dacă însă facem referire la transferuri din buzunarul unui rezident și al unui nerezident, chiar dacă și nerezidentul are cont deschis la o bancă din România, atunci avem o problemă, și pe aceasta a sesizat-o domnul senator Marius Marinescu.

Dacă din partea Executivului această chestiune nu poate fi clar lămurită acum printr-o explicație care să rămână la stenogramă, subscriem și noi ideii de a trimite la comisie ca să facem o analiză mai atentă acolo.

Mulțumesc.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc.

Mai sunt intervenții?

Domnule senator Mihail Lupoi, aveți cuvântul.

Microfonul 2, vă rog.

Domnul Mihail Lupoi:

Domnule președinte, Din modestele mele cunoștințe despre activitatea bancară, eu știu că orice tranzacție mai mare de 15.000 de euro se raportează la Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

Atunci cum nu se raportează una mai mare? Poate ne lămurește reprezentantul Guvernului.

Legea spune clar că orice tranzacție de peste 15.000 de euro se raportează, ca atare nu văd rostul amendamentului.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Da. Se raportează.

Mulțumesc.

Mai sunt intervenții?

Să-l ascultăm pe domnul secretar de stat Gabriel Tănăsescu.

Aveți cuvântul, vă rog.

Domnul Gabriel Tănăsescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Proiectul de lege este un proiect foarte tehnic, înțeleg că se transpun două directive comunitare.

Aspectele sunt esențialmente tehnice.

Distincția dintre, citez, "încasări între rezidenți și nerezidenți pe teritoriul României" și distincția pe care Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări o face, plăți între persoanele aflate pe teritoriul României și plăți între persoane aflate în străinătate, distincția constă în aceea că elementul de extraneitate îl dă contul.

Ministerul Justiției susține cele stabilite inițial în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2008, modificată, și nu este de acord cu amendamentul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări pe acest aspect.

Mai mult decât atât, Ministerul Justiției nu susține nici amendamentul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări referitor la articolul 3 alin. (6), indiferent dacă tranzacția se realizează prin una sau mai multe operațiuni ce par a avea legături între ele, aici amendamentul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări prevedea ca să nu se mai țină seama de operațiuni succesive, ci să se țină seama de o singură operațiune.

Sunt chestiuni pur tehnice pe care eu le-am relevat.

Lângă mine se află doamna secretar de stat de la Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.

Cu permisiunea dumneavoastră, dacă este posibil, explicații de specialist le poate da Domnia Sa.

Mulțumesc.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

S-a născut această propunere de retrimitere la comisie, și comisia în cele două săptămâni din vacanța parlamentară, împreună cu Ministerul Justiției, cu Ministerul Economiei și Finanțelor, cu Oficiul de Spălare a Banilor, să reanalizeze, să se pună de acord cu privire la aceste probleme.

Aceste discuții trebuie făcute în vacanță, pentru că la patru zile după vacanță expiră termenul de adoptare tacită și cred că suntem de acord cu toții că trebuie să dăm un punct de vedere al Senatului.

Doamna președinte Norica Nicolai, aveți cuvântul. Microfonul 7.

Doamna Norica Nicolai:

Domnule președinte, Noi nu am făcut decât să citim cu foarte mare atenție directiva.

Sunt o serie de chestiuni care au regulă de obligativitate și o serie de chestiuni care au o normă de recomandare.

De la Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, care și-a însușit amendamentele Asociației Române a Băncilor și ale Băncii Naționale, au venit aceste amendamente.

Ele sunt de natură pur tehnică.

Nu este vorba de o neraportare.

Cred că trebuie să citim textul legii în ansamblu.

La acest articol se definește ceea ce se numește "tranzacție suspectă" în două teze: prima parte, la litera c), care nu a fost modificată, se regăsește în textul actual, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 53/2008, și cea de a doua parte a fost modificată la solicitarea Băncii Naționale și a Asociației Române a Băncilor.

Despre ce este vorba? Activitatea bancară, așa cum este organizată în momentul de față, nu are capacitatea să identifice rezidenții și nerezidenții.

Această chestiune presupune, în momentul de față, adaptarea sistemului informatic al băncilor și ghidurilor pentru a se putea identifica astfel de operațiuni.

În același timp, în susținerea Asociației Băncilor se presupune raportarea unui număr foarte mare de informații nerelevante.

Pentru aceste rațiuni care țin de o realitate concretă semnalată de sistemul bancar din România, pe care eu nu îl cunosc, dar nici alții nu îl cunosc, din punctul meu de vedere, Asociația Română a Băncilor și Banca Națională cred că au competența să își spună un punct de vedere.

Pe această chestiune Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a adoptat acest amendament.

Mă voi pronunța acum cu privire la celălalt amendament.

Da, este adevărat, am făcut un amendament care reduce timpii în care această analiză se face și l-am făcut din următoarea rațiune: există un termen de 72 de ore în care Oficiul de Spălare a Banilor se pronunță, după care stă patru zile la procuror.

Dacă în situația în care nu se constată că este o operațiune suspectă, dar contractul comercial între două societăți este reziliat sau marfa se degradează, în prezenta lege nu există niciun fel de răspundere.

Or, spiritul acestei legi este să identifice tranzacțiile suspecte, dar fără a bloca acțiunile comerciale.

În acest context, am avut o discuție în plenul comisiei cu autoritățile relevate și am considerat că trebuie să reducem acești timpi pentru a da o anumită responsabilitate și celor care au o procedură birocratică de analiză, pe care nu o contestăm, dar am încercat să reducem birocrația, pentru că am constatat că prin această lege nu există răspundere.

Sunt deja spețe pe rolul instanțelor în care marfa s-a degradat în tranzit - de pildă, pe Aeroportul Otopeni - și nimeni nu plătește în instanță, probabil statul român, dar acțiuni în regres împotriva cuiva nu sunt.

În aceste condiții, am considerat că trebuie să dăm celerității șansa ei.

Acesta a fost punctul nostru de vedere.

Nu este o chestiune care vizează descoperirea terorismului.

Eu cred că atunci când facem niște afirmații trebuie să citim toată legea.

Raportăm totul, dar am definit conform acceptării Băncii Naționale aceste operațiuni între rezidenți și nerezidenți într-o formă pe care Banca Națională ne-a indicat-o a fi mai simplă și mai aproape de realitatea infrastructurii ei de analiză.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc.

Stimați colegi, Ați ascultat toate explicațiile necesare.

Suntem în fața unei legi organice extrem de importante.

Două grupuri parlamentare au solicitat să mai facem o verificare pe amendamente și o discuție cu Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor și Oficiul de Spălare a Banilor, astfel încât corecțiile pe care le aducem legii să nu nască niciun comentariu.

Voi supune votului dumneavoastră retrimiterea la comisie.

În vacanță se va analiza și, pe data de 2 sau 3 septembrie 2008, să luăm o decizie.

Domnule senator Ștefan Viorel, vă rog, aveți cuvântul. Microfonul 3.

Domnul Viorel Ștefan:

Domnule președinte, Având în vedere că sunt niște chestiuni care trebuie dezbătute împreună cu Banca Națională, Asociația Băncilor, v-aș ruga să fiți de acord ca retrimiterea la comisie, pentru ca analiza celor două amendamente să vizeze Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, în comun cu Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Ambele comisii. Și Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, și Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital.

Doamna Norica Nicolai:

Termenul de adoptare tacită este 4 septembrie 2008.

Probabil că noi vom începe pe data de 2 septembrie 2008.

Vreau să vă spun că o retrimitem la comisie ca să o adoptăm tacit.

Chiar dacă cele două comisii își vor spune un punct de vedere la sfârșitul lunii august sau în această perioadă - deși eu nu voi accepta ca în următoarele trei zile în care Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări lucrează să o dezbatem -, există pericolul ca această lege să fie adoptată tacit.

Sunt niște dispute.

Părerea mea este că noi nu suntem Cameră decizională, putem da un vot astăzi să nu depășim termenul și să nu ne batem joc de munca senatorilor, iar în Camera Deputaților toate aceste chestiuni, inclusiv luările de poziție ale grupurilor parlamentare, să fie avute în vedere.

Altfel, legea riscă să se adopte tacit pe 4 septembrie 2008.

Eu nu sunt sigură că vom începe sesiunea parlamentară pe 4 septembrie, și atunci nu vom mai avea timp să o dezbatem.

Aceasta este problema.

(Doamna senator Norica Nicolai întreabă stafful în ce zi a săptămânii este 4 septembrie.)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Nu am ce face, doamna președinte, sunt două solicitări ale grupurilor parlamentare de a retrimite la comisie această lege.

Supun votului dumneavoastră retrimiterea la comisie.

Cine este pentru?

Un vot pentru retrimitere.

Cine este împotrivă?

Cine se abține?

Deci cu un vot nu se poate retrimite proiectul de lege la comisie. (Domnul președinte de ședință este informat că ziua de 4 septembrie este joi).

Ziua de 4 septembrie este joi, deci am avea timp. (Doamna Norica Nicolai face un comentariu din sală.)

Doamna președinte, v-am dat cuvântul, v-am ascultat, vă rog foarte mult...

Repet, pentru că nu ați fost atenți: două grupuri parlamentare au solicitat retrimiterea la comisii a acestui proiect de lege.

Supun votului dumneavoastră retrimiterea la comisii.

Cine este pentru? Mulțumesc.

Cine este împotrivă? Mulțumesc.

Cine se abține? Mulțumesc.

Plenul Senatului a votat, cu 20 de voturi pentru, 60 de voturi împotrivă și nicio abținere, retrimiterea la comisii a proiectului de lege.

Suntem prima Cameră, este adevărat, dar...

Domnule senator Ștefan Viorel, v-am ascultat. Vă rog.

Domnul Viorel Ștefan:

M-ați ascultat, dar acum vă voi spune o noutate, domnule președinte.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Spuneți.

Domnul Viorel Ștefan:

Conform regulamentului, înainte de a supune la vot ar trebui să ne întrebați dacă avem obiecții cu privire la amendamentele admise la comisii.

Răspunsul meu este că avem.

Atunci să discutăm pozițiile de la amendamentele la care avem obiecții.

V-aș ruga să supuneți...

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Stimate coleg, deocamdată nu o retrimitem la comisii, că nu s-a aprobat.

Acum intrăm pe amendamente.

Domnul Viorel Ștefan:

Mulțumesc, domule președinte.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Și, atunci, de ce vă agitați? (Rumoare în sală.)

Încet, cu calm, avem timp și mâine dacă dumneavoastră propuneți.

Suntem aici.

Trecem la aceste amendamente admise.

La amendamentul de la alin. (1) sunt obiecții?

Domnul Ștefan Viorel.

Domnul Viorel Ștefan:

Domnule președinte, Stimați colegi, Modificarea operată la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări înlocuiește noțiunile de rezident, respectiv nerezident, cu noțiunile de persoane aflate în țară și persoane aflate în străinătate.

Nu cred că sunt echivalente, fapt pentru care modificarea textului prin amendament schimbă cu totul și cu totul teza pe care a intenționat să o dezvolte inițiatorul.

Vorbim de persoane rezidente și nerezidente, care au o definiție.

Nu putem pune semnul egalității între aceste definiții și definirea unei persoane aflate în țară sau aflate în străinătate.

Sunt chestii total diferite.

Eu de aceea am insistat pentru retrimitere la comisie, am fi avut timp să dezbatem câteva zile în vacanță chestiunea aceasta și am fi lămurit-o, dar, dacă nu se poate, atunci vă propun să rămânem pe textul din ordonanță, care mi se pare că este cel corect.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Dacă mă întrebați ca pe un om care are cât de cât o pregătire, dacă vorbim de transferuri externe, nu mă interesează rezidenți și nerezidenți.

Mă interesează persoana care este în țară sau în afara țării.

Acesta este un punct de vedere personal.

Vă rog să luați loc.

Ați avut cuvântul.

Nu abuzați.

Doamna senator Norica Nicolai.

Doamna Norica Nicolai:

Domnule președinte, În opinia mea, este surprinzător... pentru că aceste amendamente sunt ale Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, pe care Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări și le-a însușit.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

A uitat domnul senator Viorel Ștefan.

Doamna Norica Nicolai:

Argumentele bancherilor și ale celor care sunt specialiști în drept bancar sunt că în această definiție nu are nicio relevanță formula de rezidență sau nerezidență, acoperirea juridică este a domiciliului contului persoanei: în România sau în străinătate.

Este o chestiune care, din punctul meu de vedere, nu are relevanță și nu schimbă nici sensul legii, de aceea noi credem că trebuie menținut acest amendament.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mulțumesc.

Domnule senator Viorel Ștefan, vă rog să luați loc. (Domnul senator Viorel Ștefan cere cuvântul.)

Nu vă dau cuvântul.

Microfonul să fie închis acolo.

Eu conduc ședința.

Dezbaterile acestea trebuia să le faceți în comisii, și nu acum în plenul Senatului.

V-ați spus punctul de vedere și l-a spus și doamna senator Norica Nicolai.

Din partea Guvernului, vă rog, domnule Tănăsescu.

Domnul Gabriel Tănăsescu:

Mulțumesc.

Am spus că noi ne păstrăm punctul de vedere.

Considerăm că trebuie făcută distincție între rezidenți și nerezidenți.

Așa cum am spus mai devreme, elementul de extraneitate îl dă contul.

Așa înțeleg.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Sunteți de acord cu amendamentul?

Domnul Gabriel Tănăsescu:

Nu suntem de acord cu amendamentul.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Deci susțineți formula inițială.

Domnul Gabriel Tănăsescu:

Susținem formula inițială.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

S-a înțeles.

Vă consult dacă din partea celorlalte grupuri parlamentare mai sunt intervenții.

Domnul senator Marinescu. Microfonul 3.

Domnul Marius Marinescu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Dacă vom fi de acord cu acest amendament, atunci întreaga lege privind prevenirea și sancționarea actelor de spălare a banilor și finanțare a terorismului nu mai are niciun rost.

Cade întreaga lege. Cade obiectul acestui oficiu.

De ce? Dacă lăsăm acest amendament așa cum a fost el introdus, tranzacțiile dintre rezidenți și nerezidenți, suma de peste 15 mii de euro nu va mai putea fi verificată niciodată de Oficiul de Spălare a Banilor și această lege nu mai are obiect.

Noi, conservatorii, suntem...

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Domnule senator Marinescu, eu înțeleg așa: când între persoane aflate pe teritoriul României și în afara teritoriului...

Automat include și raportul dintre rezidenți și nerezidenți.

Domnul Marius Marinescu:

Conform altor amendamente nu se mai verifică. (Domnul senator Marius Marinescu dă explicații altor colegi din sală.)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Mă auziți?

Domnul Marius Marinescu:

Da, domnule președinte. Vă rog.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Când pun formularea între persoane aflate pe teritoriul României și în afara ei, se include automat și raportul dintre rezidenți și nerezidenți.

Domnul Marius Marinescu:

Domnule președinte, să ascultăm punctul de vedere al Guvernului, că sunt specialiști.

Vă rog să-i dați posibilitatea să vorbească, să ne explice dacă este cum spun eu sau cum spun inițiatorii acestui amendament.

Dumneaei aplică această lege.

Este foarte important.

Domnul Nicolae Văcăroiu:

S-a înțeles. Vă rog să luați loc.

Doamna senator Norica Nicolai.

Doamna Norica Nicolai:

Domnule președinte, Nu sunt un specialist în drept bancar, însă am înțeles să dau credibilitate celor care sunt specialiști.

Cred că în România Banca Națională și Asociația Română a Băncilor știu să facă distincția între un cont rezident și un cont nerezident.

Din explicațiile pe care ni le-au dat a reieșit această formulare pe care noi am făcut-o și care acoperă inclusiv operațiunile dintre rezidenți și nerezidenți, pentru că pe principiul juridic cine poate mai mult poate și mai puțin. (Rumoare în sală.)

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Stimați colegi, vă rog să luați loc.

Domnule senator Marinescu, vă rog să luați loc.

Observați din prima discuție pe amendament câtă confuzie este, cum Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital, care a făcut amendamentul, acum nu îl mai susține.

Dar asta înseamnă... (Domnul senator Viorel Ștefan dorește să ia cuvântul.)

Nu vă dau cuvântul.

Închideți microfonul 3!

Vă rog să luați loc, domnule senator Viorel Ștefan.

Vă rog să luați loc. (Rumoare, discuții.)

Vă rog să nu vă enervați, nu e bine, nu o să vă priască vacanța.

Stimați colegi, Am vrut să vă scot în evidență că problema este, într-adevăr, sensibilă și trebuie regândită.

Haideți totuși să fim de acord, deoarece este o lege extrem de importantă, să o retrimitem la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, să participe și Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital și să mai discutăm în vacanță cu Banca Națională, după care să intervenim.

Dacă domnul senator Viorel Ștefan nu se agita, lucrurile mergeau mai simplu.

Doamna senator Norica Nicolai, nu vă dau cuvântul. (Rumoare, discuții.)

Stimați colegi, Vă rog să fiți de acord cu retrimiterea la comisie și în săptămâna din vacanță cele două comisii să discute cu Banca Națională, cu Oficiul pentru Spălarea Banilor și cu Ministerul Justiției...

Da? Vă rog.

Este cineva împotriva acestei propuneri? Nu.

Abțineri? Nu.

Se retrimite la comisie. (Rumoare, discuții.)

Doamna senator, aveți două săptămâni în vacanță. (Rumoare, discuții.)

4 septembrie este joi.

După ce începem, facem alegerile luni, marți, miercuri, joi, ședință de plen, și o vom adopta.

Vă rog eu să nu vă faceți probleme, că totul se rezolvă cu calm și cu înțelegere.

Vă mulțumesc foarte mult.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 7 decembrie 2019, 13:43
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro