Plen
Ședința Senatului din 8 septembrie 2008
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.76/18-09-2008

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2008 > 08-09-2008 Versiunea pentru printare

Ședința Senatului din 8 septembrie 2008

21. Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2001 privind repartizarea profitului Companiei Naționale "Loteria Română" -S.A.. (L420/2008) (votul final se va da în sedința de marți, 16 septembrie a.c.)  
 
consultă fișa PL nr. L420/2008

Doamna Norica Nicolai:

................................................

La punctul 16 din ordinea de zi este înscrisă Propunerea legislativă pentru modificarea art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2001 privind repartizarea profitului Companiei Naționale "Loteria Română" - S.A.

Comisia economică, industrii și servicii a întocmit raportul.

Din partea Guvernului, domnule secretar de stat aveți cuvântul. Microfonul 10, vă rog.

Domnul Cătălin Doică - secretar de stat în Ministerul Economiei și Finanțelor:

Mulțumesc, doamna președinte.

Guvernul încă nu si-a precizat un punct de vedere oficial. Ministerul Economiei și Finanțelor nu a fost împotriva proiectului de act normativ. Ca atare, din punctul nostru de vedere, urmează să ne exprimăm punctul de vedere în cadrul Camerei Deputaților, care este și Camera decizională.

De asemenea, menționez că însusi Guvernul, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, a inițiat un proiect de ordonanță de urgență cu acelasi conținut ca și proiectul de act normativ promovat de domnii senatori, sperând să fie adoptat în sedința viitoare a Guvernului, adică mâine.

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc și eu, domnule secretar de stat.

Nu pot să nu constat ce convergență de opinii au Parlamentul României și Guvernul României. Îi dau cuvântul domnului senator Șerban Mihăilescu. Mă scuzați, domnul senator George Sabin Cutaș.

Microfonul 7, vă rog.

Loteria Română are tradiție la PC, am confundat calitățile, aveți cuvântul, cu scuzele de rigoare, la microfonul 6.

Domnul George Sabin Cutaș:

Să stiți că propunerea noastră legislativă nu vine decât să rezolve și să elimine un caracter discriminator aplicat Companiei Naționale Loteria Română, să alinieze, practic, această companie la schema general valabilă pentru toți agenții economici din economia națională în ce priveste participarea salariaților la profitul net al companiei, prin repartizarea unei cote de până în 10 % din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar, realizat la nivelul agentului economic.

Eu mulțumesc că Guvernul susține și că s-a gândit, dar cred că inițiativa parlamentară are prioritate, asa că as ruga toți colegii să voteze alături de noi.

Vă mulțumesc.

Doamna Norica Nicolai:

Declar deschise dezbaterile generale.

Sunt intervenții pe marginea acestui proiect de lege?

Domnul Șerban Mihăilescu, apoi domnul Carol Dina.

Vă rog, Mihăilescu. microfonul 7 pentru domnul senator Șerban

Domnul Șerban Mihăilescu:

Doamna președinte,

Noi am discutat în mai multe rânduri această problemă legislativă generoasă privind modificarea unei ordonanțe și amasteptat 3 luni proiectul acela de la Guvern, care nu a veniți nici acum, si-atunci vă rugăm, fără să mai intrăm în amănunte să acceptați să trecem de Senat această propunere legislativă, ea se va duce la Cameră, unde iarăsi are un lung drum și poate, între timp, Guvernul vine cu propunerea care să rezolve chestiunile legate de asigurarea unor fonduri pentru finanțarea de locuințe pentru tineret și să putem merge mai departe cu împărțirea profitului la Loteria Română.

Vă mulțumesc.

Am o singură chestiune pentru stenogramă. Avem o eroare în text, a rămas exercițiul financiar al anului 2007 și rog să se modifice în "exercițiul financiar al anului 2009" pentru că nu mai există timp fizic pentru a lucra în 2007.

Vă mulțumesc.

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc și eu.

Domnul senator Carol Dina, microfonul 2, aveți cuvântul.

Domnul Carol Dina:

Mulțumesc, doamna președinte.

Vreau să remarc că profiturile realizate de Compania Națională "Loteria Română", atunci când această instituție a fost creată în România, aveau drept scop soluționarea unor probleme sociale deosebite, în special pentru susținerea spitalelor.

Noi am considerat că acest act normativ vine să accentueze discriminările salariale care există în România, mai cu seamă la instituțiile care au capital majoritar de stat. Discriminările acestea sunt continuarea a ceea ce s-a întâmplat cu PETROM-ul, unde un pachet de 9% a fost cedat salariaților, cu BCR-ul la privatizare când un pachet de 10% s-a acordat salariaților, dar alte mii și zeci de mii de salariați, care sunt încă în întreprinderi unde există capital majoritar de stat nu au parte de asemenea privilegii, întrucât nu au prieteni sau relații în Parlament.

De aceea, noi ne opunem categoric ca sume importante de bani, care revin la buget, să capete alte destinații decât cele prevăzute în bugetul de stat și, eventual, dacă Guvernul apreciază că are excedente, cum ne-a obisnuit în ultima vreme, dar cum or veni acestea, nu stim încă, să fie îndreptate, efectiv, pentru soluționarea problemelor sociale grave existente în momentul de față în România.

Deci, Grupul parlamentar al PRM nu votează asa ceva.

Vă mulțumesc.

Doamna Norica Nicolai:

Domnul senator George Sabin Cutaș, aveți cuvântul. Microfonul 6, vă rog.

Domnul George Sabin Cutaș:

Eu doar voiam să-l informez pe colegul meu din Grupul parlamentar al PRM faptul că, practic, toate destinațiile prevăzute de lege rămân aceleasi. Noi nu facem decât să încercăm să modificăm, încă o dată, repet, un caracter discriminatoriu, să aibă și ei această posibilitate de a-si repartiza profitul, pentru că de acest lucru beneficiază orice societate care acționează în România. Eu cred că este corect ca și Societatea "Loteria Româna", nu este vorba de pile sau de prietenii, să aibă acelasi caracter corect pe care îl au toate societățile românesti.

Noi asta am propus, nu propunem o direcționare în alte scopuri a profitului loteriei, și cu asta sper că am fost înțeles.

Mulțumesc mult.

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc.

Dacă mai sunt intervenții?

Mai doriți să interveniți?

Nu mai sunt intervenții.

Declar încheiate dezbaterile generale.

Votul pe raportul fără amendamente și pe propunerea legislativă se va da în data de 16 septembrie.

Stimați colegi,

Declar încheiată sedința plenului Senatului de astăzi.

Sedința s-a încheiat la 19.10.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 3 iunie 2020, 1:26
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro