Plen
Sittings of the Senate of September 29, 2008
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.89/09-10-2008

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
12-12-2019 (joint)
12-12-2019 (joint)
12-12-2019 (joint)
11-12-2019
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2008 > 29-09-2008 Printable version

Sittings of the Senate of September 29, 2008

  1. Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori:

 

Ședința a început la ora 15.40.

Lucrările ședinței au fost conduse de doamna Norica Nicolai, vicepreședinte al Senatului, asistată de domnii Ivan Cismaru și Daniel Ilușcă, secretari ai Senatului.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Declar deschisă ședința plenului Senatului de astăzi, 29 septembrie 2008.

 
Aurel Ardelean (independent afiliat Grupului parlamentar al PD-L) - declarație politică având ca temă procesul educațional din România;

Începem cu declarații politice. Dau cuvântul domnului senator Aurel Ardelean.

 

Domnul Aurel Ardelean:

Stimată doamnă președinte, Doamnelor și domnilor senatori, Educația se numără printre domeniile de interes major pentru societatea românească, dorind ca aceasta să fie cât mai performantă în evoluția ei, aliniindu-ne, în acest context, la țările din Uniunea Europeană, evoluție care este necesară pentru dezvoltarea României.

După cum cunoașteți, Procesul de la Bologna este rezultatul unui efort comun al universităților și al guvernelor de a crea o universitate europeană competitivă, compatibilă și coerentă cel târziu până în anul 2010.

Din păcate, au trecut 18 ani în care schimbările din învățământ s-au lăsat așteptate, pentru că nu a existat niciodată o voință politică reală care să vizeze o schimbare de conținut a educației.

A fost nevoie de aproape un deceniu pentru ca primele universități private să-și intre în rol, parcurgând un dificil și îndelungat proces de analiză și evaluare.

Puterea cunoașterii pornește de la cuantificarea gradului în care un sistem educațional și de cercetare este capabil să dezvolte resursa umană prin contribuția sa la promovarea abilităților, competențelor, creativității, inteligenței, discernământului, inițiativei, originalității, admirației lucide față de valoare, prin corectarea carențelor de comportament civic.

În acest fel, principiile enunțate în Pactul național pentru educație, și anume modernizarea sistemului și a instituțiilor de educație, 7% din PIB pentru educație și cercetare, transformarea educației timpurii într-un bun public, educația școlară gratuită și obligatorie de 10 ani, descentralizarea comprehensivă, adoptarea principiului conform căruia finanțarea urmează elevul sau studentul, adoptarea unei Carte a drepturilor și libertăților în educație, definirea unor arii de educație prioritară, toate stau la baza unui învățământ aplicativ ce corespunde dezideratelor europene.

Pe lângă viziunea și metodologia care vor fi cuprinse în strategia de aplicare a pactului, este nevoie însă și de o reformare a mentalității sociale.

Remarcăm că realitatea din școli și universități necesită măsuri concrete urgente, stringente.

Există multe nereguli în învățământul românesc, prea multe pentru a se mai amâna măsurile concrete de reformă cu încă câțiva ani.

Această strategie trebuie să fie bine clădită, să fie acceptată de actorii sistemului educațional, însușită de clasa politică și pusă în practică prin politici publice și o legislație adecvată.

Economia contemporană a cunoașterii promovată de Uniunea Europeană presupune o populație educată și calificată, dezvoltarea unor științe noi, transmiterea lor în procesul de educație și formare profesională, diseminarea lor prin tehnologii de informație și comunicare, folosirea noilor cunoștințe în procese industriale sau servicii.

Această nouă economie impune, așadar, mai mult ca oricând, capitalizarea talentelor, lecție atât de bine însușită de țările dezvoltate.

Problema bunei guvernări în învățământ depășește, la ora actuală, frontierele instituțiilor de învățământ superior.

Ea are un impact direct asupra dezvoltării tuturor verigilor societății moderne, care cuprind piața muncii, economia, cultura, politica și alte sectoare.

Iată de ce guvernarea în învățământul superior trebuie să aibă un suport legal solid, să fie realizată în conformitate cu bunele tradiții ale libertății academice, libertate completată de autoevaluare obiectivă, transparentă și posibilități de control și autocontrol.

Învățământul românesc este un bun al tuturor cetățenilor acestei țări și al societății, în ansamblul ei, și așa trebuie să rămână.

Doamnelor și domnilor senatori, La începutul anului universitar 2008-2009, urez colegilor, dascălilor, studenților noștri bucuria muncii intelectuale și a înaltei performanțe academice.

Mult succes în noul an academic 2008-2009!

Mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc și eu, domnule profesor.

 
Adrian Păunescu (PSD) - declarație politică referitoare la: câteva momente importante din viața lui Adrian Păunescu; demisia sa din Comisia de anchetă privind activitatea Institutului Cultural Român;

Domnule senator Adrian Păunescu, aveți cuvântul.

 

Domnul Adrian Păunescu:

Am să vă rog, încă de la începutul cuvântului meu, să îmi îngăduiți să vă rețin mai mult timp cu o declarație fundamentală pentru toți acești patru ani și, poate, pentru mai mult decât atât.

Doamnelor și domnilor colegi, Trece vremea și poate că mâine nu ne vom mai vedea.

Cu siguranță, în formula în care suntem azi nu ne vom mai regăsi, un fel de ruletă nebună va rări rândurile noastre și le va și împrospăta.

De aceea, considerându-mă la fel de trecător ca oricare dintre dumneavoastră, vreau astăzi să vă arăt, cu puțin mai multă răbdare, câteva momente importante din viața celui care se întâmplă să fiu și care v-a fost coleg în toți acești ani.

În comuna copilăriei mele, Bârca, eu întocmeam scrisorile pe care familiile oamenilor arestați le trimiteau autorităților spre a încerca să afle unde sunt cei arestați.

În liceu, la Craiova, ca șef al clasei, am fost interogat care dintre colegii mei a pus, discret, în catalog, la o oră de practică, note ca să poată trece clasa.

N-am putut să particip la acea demascare și am părăsit acel liceu, mutându-mă la altul.

În facultate mi s-a cerut să merg la amfiteatrul Universității și să-l atac, pentru niște delicte de opinie, pe studentul la filozofie Virgil Tănase, cu care avusesem cu un an înainte o polemică aspră la o conferință națională studențească.

Am refuzat, cu toate riscurile, răzbunarea la care mă îndemnau lideri de partid ai Universității, afirmând că polemica noastră de la conferință era o polemică a doi oameni liberi.

Tot în timpul facultății am aflat că un student la Regie, Constantin Vaeni, a fost lăsat repetent de profesorul cu care era în dezacord pe chestiuni estetice și ideologice.

I-am luat apărarea studentului în revista "Amfiteatru" și am fost propus eu pentru exmatriculare.

Am fost ales, în câteva rânduri, secretar UTC al organizației de la Uniunea Scriitorilor, deși comitetul de sector și de municipiu mă infierau ca scandalagiu și anarhist.

În primăvara lui 1968 am organizat ședința lărgită la care a participat, cu un mare curaj, noul lider Ion Iliescu, care a ascultat răbdător criticile, unele foarte severe, ale scriitorilor și s-a solidarizat cu idealurile lor privind libertatea de gândire și de creație.

În același an, 1968, am participat la Festivalul mondial al tineretului de la Sofia, unde același Iliescu s-a luat de piept cu dogmatismul și a amenințat că delegația română va părăsi festivalul dacă sovieticii și bulgarii îi mai molestează la graniță pe tinerii social-democrați, creștin-democrați și anarhiști din Vest. Șeful delegației române nu a ezitat să fie de acord cu discursul meu în care citasem o frază genială și subversivă a lui Blaga despre noi românii: "Nu ne aflăm nici la răsărit, nici la soare-apune, noi suntem unde suntem, cu toți vecinii noștri împreună, pe un pământ de cumpănă."

În 1969, la o întâlnire a scriitorilor cu Nicolae Ceaușescu, l-am criticat vehement și, poate, excesiv pe noul secretar cu propaganda al partidului, am cerut desființarea cenzurii, afirmând că pe steagul partidului nostru nu trebuie să scrie cenzură și că nu trebuie confundate lucrurile, pentru că acela care este dușmanul cenzurii este dușmanul cenzurii, nu dușmanul țării.

În acea ședință s-a hotărât darea mea afară de la "România Literară", căci s-a luat în calcul și faptul, de o excepțională gravitate, că organizasem și publicasem în revistă ancheta "33 de scriitori despre filmul românesc", în care, la sugestia mea, toți interlocutorii afirmau că "Reconstituirea" este cel mai bun film românesc, deși filmul nu apucase să se afle pe ecrane, fiind interzis de Nicolae Ceaușescu însuși.

După ancheta din "România Literară" se dăduse drumul filmului, dar eu am fost sancționat.

Atitudinea demnă a lui Zaharia Stancu, a lui Marin Preda, a lui Eugen Jebeleanu, a lui Geo Dumitrescu și a mea au redus proporțiile nenorocirii și, în ultima instanță, am fost doar transferat.

În acel an, bursa nominală pe care am primit-o din Statele Unite ale Americii pentru Universitatea din Iowa n-a fost aprobată de autoritățile române.

Ambasada americană a insistat și, după un an, am putut pleca în America.

M-am întors cu o nouă experiență de viață și, în premieră, cu un mare interviu luat lui Mircea Eliade, care nu avea acces liber în cultura română.

Publicarea acestuia a stârnit scandal în ambele tabere: la extrema stângă că de ce, la extrema dreaptă că se efectuaseră câteva tăieturi în text.

Biroul Uniunii Scriitorilor m-a numit, la sfârșitul lui 1971 și începutul lui 1972, redactor-șef al revistei "Luceafărul".

Secretariatul CC al PCR a respins numirea mea.

Am rămas șomer timp de un an, până la 1 februarie 1973, când am fost numit redactor-șef la "Flacăra".

N-am să calific eu ansamblul activității mele de 12 ani în fruntea acelei reviste, voi spune doar că am întemeiat Cenaclul "Flacăra", mișcare culturală de frunte a întregului Est al Europei, am deschis revista problemelor oamenilor, iar pe ușa lângă care, de obicei, se dădeau bonuri petenților am cerut să se scrie "La «Flacăra» se intră fără bon", pentru a nu oferi datele de identitate ale petenților ofițerilor de Securitate, care mergeau la secția de scrisori și audiențe, din când în când, ca să țină sub control situația.

Am contribuit la scoaterea de sub cenzură a discului "Cantafabule" al trupei "Phoenix", scriind eu însumi, în acest sens, pe mapa de prezentare o pledoarie decisivă.

Am recitat pentru prima oară în public, în 1984 la Reghin, pe stadion, "Doina" lui Eminescu, după ce, în urmă cu 16 ani, îi cerusem lui Ceaușescu aprobarea și el nu mi-a dat-o decât în noiembrie 1984.

În perioada în care, la indicații de partid, s-au organizat în țară ședințe de înfierare a unei cărți de Octavian Paler, "Flacăra" a fost publicația care i-a luat apărarea scriitorului.

De altfel, în 1983, când Paler fusese dat afară de la "România Liberă" (și) pentru un articol de-al meu în care construisem parabola pompierilor dintr-un oraș italian, care, simțind că nu mai sunt necesari, pentru că se împuținează incendiile și scade și numărul lor, au început să provoace ei noaptea incendii, ca să le stingă ziua, am fost în audiență la Nicolae Ceaușescu și, pentru prima oară și ultima oară, la Elena Ceaușescu pentru a-i lua apărarea, pentru a cere dreptate pentru Paler și pentru a solicita scoaterea de sub interdicție a colindelor.

Un țăran român, Marin Ciucă, din Măldăeni, Teleorman, a fost arestat și condamnat în regim de urgență, pentru că ieșise în curte cu un nepot în brațe să-i întrebe pe niște nenorociți -

care-l considerau vinovat că nu se înscrisese în CAP și intraseră cu buldozerul în curtea lui - de ce îi distrug livada și grădina.

M-am adresat tuturor treptelor ierarhice și nu am putut face nimic, până când am ajuns la liderul de partid și l-am convins să-l grațieze.

Scriitorul maghiar din România, Méliusz József, mi-a semnalat că un tânăr maghiar a fost închis pentru niște aiureli pe care le-a spus în chestiuni, e adevărat, în care eu aveam altă părere.

Am considerat că nu pușcăria este soluția pentru tânărul Szőcs și am pledat pentru libertatea lui.

Un poet din Constanța fusese condamnat pentru niște versuri considerate antipartinice la 11 ani de închisoare.

M-am adresat lui Constantin Mitea și lui Dumitru Popescu și împreună lui Nicolae Ceaușescu, și acesta l-a eliberat din închisoare, invitându-l imediat la el în cabinet și făcând astfel inutile gesturi compensatorii, pentru că, în scurtă vreme, poetul a murit.

Trebuie să spun că o atitudine demnă a avut în proces expertul literar, criticul Gabriel Dimisianu.

Am luat apărarea unui alt nedreptățit politic, inginerul ieșean Mircea Duzineanu, care trăiește și vă poate povesti el însuși cum a fost.

La bătălia pentru ieșirea lui din închisoare au participat și Viorel Sălăgean, Dumnezeu să-l ierte!, și Florea Ceaușescu, Dumnezeu să-i ierte!

Am intervenit pentru ameliorarea regimului care li se oferea în închisoare doctorilor Gălălaie din Constanța și Aldea din Buzău și l-am convins pe Nicu Ceaușescu să mergem la procurorul general să-i cerem eliberarea lor.

Am deschis și am câștigat bătălia pentru acupunctură, homeopatie și naturism în revista "Flacăra".

Marele ziarist Leon Kalustian nu avea pensie, tot din motive politice.

Am scris în "Flacăra" până când i s-a dat pensie.

Am luat apărarea unui mare nedreptățit, maiorul român care fusese prizonier în Uniunea Sovietică și trăise în condiții cumplite la Polul Nord, și am cerut restabilirea drepturilor sale.

Într-o zi de primăvară mă plimbam împreună cu criticul Nicolae Manolescu prin Parcul Herestrău.

Acolo, când ne-am oprit lângă un ponton, omul care închiria bărcile m-a întrebat dacă recunosc niște versuri pe care mi le-a spus el pe loc. "Cred că sunt din «Divina Comedie», dar nu le știu în acest fel", i-am zis. "Da - mi-a răspuns omul de la ponton -, nu aveți de unde să le știți, pentru că asta e traducerea mea nepublicată".

"Păi dumneavoastră ați tradus Dante?" "Da, domnule Păunescu.

Am tradus Dante, dar nu am putut s-o public, pentru că am fost deținut politic și trebuie să-mi câștig pâinea aici, la bărci".

Împreună cu același Nicolae Manolescu am început și am finalizat bătălia pentru ca domnului Buznea să-i apară traducerea din Dante. Și a apărut.

În acest Senat, printr-un noroc al sorții, care mi-e de această dată favorabilă, se află cel ce s-ar putea numi copilul vitreg al acelui pușcăriaș politic, remarcabilul nostru coleg, domnul Radu Stroe.

În urmă cu 30 de ani, în localitățile Finteușul Mare și Hideaga am descoperit niște cântece interzise, dar păstrate de țăranii și intelectualii zonei, cu sfințenie, în adâncurile conștiinței lor, între ele și cântecul "Treceți, batalioane române, Carpații!", pe care nu aveau voie să le cânte în public.

Am luat cântecele și, după o aventură lungă și obositoare pe la toate vămile cenzurilor, cu un casetofon în geantă, am ajuns în biroul liderului și am obținut eliberarea acelor cântece.

În 1982 și 1983 am dat pe cont propriu bătălia pentru salvarea intelectualilor dați afară din partid și din muncă pentru participarea la "meditația transcedentală".

Între ei, Marin Sorescu, Nicolae Florei, Gheorghe Zamfir, Andrei Pleșu, Ovidiu Maitec, Ion Mânzatu, Valeriu Popa.

Am temperat, prin sârguința și devotamentul meu, zelul celor care voiau să decapiteze atâtea valori.

Sunt mândru că în biografia regretatului nostru mare scriitor Marin Sorescu felul în care l-a apărat Adrian Păunescu rămâne peste timp. Și nu numai pe el l-am apărat.

Am convins cu argumente pe Nicolae Ceaușescu că nebunia inventată de niște dogmatici, precum că la un combinat de porci dintr-un județ din sud s-au făcut tunele pentru a se fura porci și pentru a se vinde porci, în realitate nu este decât tabloul unei întreprinderi pe sub gardurile căreia porcii râmaseră. Și l-am convins că nu este corectă și dreaptă condamnarea la moarte a celor din conducerea combinatului.

Liderul a comutat pedeapsa.

Poate că nici astăzi fostul nostru coleg Predilă nu știe cine n-a avut liniște până când nu a atenuat nedreptatea care-l victimiza.

Eu, dragul meu domn Predilă.

Colegul Ion Basgan vă poate confirma că la nici 25 de ani am intuit că tatăl său, marele descoperitor Ion Basgan, trebuie sprijinit și m-am implicat în această treabă care nici astăzi nu s-a finalizat, deși ea ne-ar putea aduce din partea marilor țări producătoare de petrol care folosesc metoda sa de forare sonică la mare adâncime sume incredibile de bani.

Am dus împreună cu doctorul Radu Rey bătălia pentru apărarea Carpaților, amenințați de o distrugătoare sistematizare și de o colectivizare devastatoare.

L-am convins pe Ceaușescu să-l primească pe Rey și să-l asculte.

Freneticul și jertfelnicul doctor din Vatra Dornei a modificat viziunea liderului despre Carpați.

În 1982, la Mangalia, a avut loc o consfătuire a cadrelor din propagandă și din organizare.

În acest cadru, am luat cuvântul și m-am ridicat împotriva hotărârii de partid care cerea eliminarea din Radio și Televiziune a lucrătorilor care au rude în străinătate.

Ulterior, această măsură trebuia să se aplice și în presă.

Erau 74 de redactori care trebuiau dați afară, cei mai mulți dintre ei erau, firește, evrei.

Am îndrăznit să spun că o asemenea măsură globalistă ar fi una de tip nazist și că noi am intrat în partidul lui Nicolae Ceaușescu pentru că el ne promisese că aprecierea unui om nu se va mai face după dosarul său de cadre.

Aberanta indicație a fost oprită.

La Sarmizegetusa începuseră lucrările de demolare a vechilor semne de civilizație dacică pentru un regizor, Vitanidis, care obținuse aprobările de la partid și de la un academician din Cluj de a pune în locul golit gresie și piatră de la IGO.

Am cerut șefului județului să oprească lucrările, nu a dorit, am venit la București și am prezentat lui Dumitru Popescu situația.

A doua zi județul Hunedoara avea un lider nou și lucrările s-au desfășurat în sens invers, adică din prăpăstiile de peste tot s-a recuperat câte ceva din ce se aruncase.

L-am convins pe cel ce conducea România că la Ip și Treznea, în județul Sălaj, oamenii au cu adevărat nevoie de două monumente care să eternizeze memoria românilor uciși în somn, bestial, de ocupanții de după 1940 ai Ardealului.

Cinci ani a durat bătălia mea, dar am câștigat.

Am sprijinit lupta complicată pentru afirmarea drepturilor prioritare ale medicului român Ștefan Odobleja în descoperirea și fundamentarea principiilor ciberneticii, bătându-mă în "Flacăra" pentru recunoașterea lui și pentru republicarea în limba română a cărții lui, "Psihologia consonantistă", apărută înainte de război la Paris, cunoscută de Norbert Wiener și aplicată de el în descoperirile sale postodoblejiene.

Județeana de partid Mehedinți a fost la început obstrucționistă și ulterior indiferentă, încât Odobleja a murit sărac într-o casă modestă, pe un pat de țăruși.

Mult ulterior, oameni de știință români au întemeiat un cerc Odobleja și mi se pare o academie Odobleja.

Reproșul de fond al nomenclaturii față de Odobleja era că a fost medic militar și medic de jandarmi și că era reacționar.

Parcă în oglindă, am luat apărarea, după '89, unor medici valoroși, culpabilizați de noii justițiari nedrepți că au fost medicii lui Ceaușescu.

Așa a murit umilit marele doctor Dorin Hociotă.

Eu însă mi-am păstrat criteriile și curajul.

Am descoperit și sprijinit un leac pentru bolile reumatice, "Boicil", după numele descoperitorului Boici.

În unul dintre contactele mele cu fostul ministru al sănătății, de asemenea, Dumnezeu să-l ierte și pe el!, Theodor Burghele, acesta mi-a răspuns că nu-l interesează "Boicilul" decât dacă are efecte împotriva impotenței.

Marele handbalist român Gruia a încercat în zadar să obțină dreptul de a juca în străinătate.

Am scris în favoarea lui și m-am bătut pentru cauza lui.

Cel mai valoros crainic sportiv român, Cristian Țopescu, a pledat la o emisiune de televiziune pentru dreptul fotbaliștilor români de a juca în străinătate.

A fost dat afară din Televiziunea Română.

Săptămâna următoare, revista "Flacăra" i-a oferit o rubrică săptămânală.

Marele fotbalist Dobrin devenise victima preferată a Federației Române de Fotbal pentru relațiile sale proaste cu echipa Ministerului de Interne.

M-am situat cu hotărâre și risc personal de partea lui și a sportului civil:

Craiova, Rapid, Timișoara, Iași, Brașov, Cluj, Constanța.

Cartea mea "Istoria unei secunde" a fost arsă din motive politice în 1971.

De pe monumentul din Cotroceni de la Leu fuseseră șterse câteva cuvinte, "Flacăra" s-a bătut pentru ele până când după formularea "noi am dat suprema jertfă pe câmpurile de bătaie"

au fost reașezate cuvintele "pentru întregirea neamului".

Ziaristul Ovidiu Ioanițoaia s-a căsătorit în Statele Unite ale Americii.

A fost dat afară din partid și din redacția unde lucra.

După un timp s-a întors și, când a vrut să reintre în presă, i s-a scris pe dosar "A scuipat pe pământul sfânt al patriei".

L-am convins pe Cornel Burtică să-mi dea aprobarea de a-l primi în redacție și nu în multă vreme a devenit un ziarist de bază al presei române.

L-am convins pe același Burtică să nu se ia după cenzură și să dea drumul cărții interzise a lui Nicolae Breban, "Bunavestire".

La fel am procedat pentru discul formației "Sfinx" și al lui Dan Andrei Aldea.

Am putut angaja, de altfel, în redacția "Flacăra" oameni cu probleme politice la dosar.

Am primit critici grave de la Ceaușescu că "Flacăra" îl sprijină pe doctorul Osipov-Sinești, despre care Iorgu Iordan scrisese în memoriile sale că a fost membru al Mișcării legionare la Iași.

L-am convins pe Ceaușescu că nu numai Osipov se bucură de dragostea noastră, pentru că descoperise tratamentul împotriva parodontozei, prioritate mondială, ci și că istoria va judeca diferit de cum judecăm noi, mai nuanțat, pe legionari și că nu toți legionarii se înscriseseră din convingere în acel partid, cum nici comuniștii nu erau toți niște membri de partid convinși.

Osipov și-a putut continua activitatea și opera.

Tot în "Flacăra" a apărut primul articol despre un tânăr marinar curajos.

Nu o să vă supere faptul că respectivul... că era căpitanul de vas Traian Băsescu și că, într-un fel, se poate spune că eu l-am lansat pe Traian Băsescu în "Flacăra".

Când Ion Iliescu a fost pedepsit dur prin scoaterea din București și din postul de secretar al partidului și trimis la munca de jos la Timișoara, mi-am păstrat opțiunea pentru unul dintre oamenii luminați ai epocii, care era el, și am avut curajul să-l petrec împreună cu regretatul prieten, doctorul Apostol Turbatu, la gară, sub privirile Securității, și să merg după scurtă vreme la el la Timișoara să-mi arăt solidaritatea cu cel nedreptățit și atât de valoros.

După 1989 am fost, împreună cu Corneliu Vadim Tudor, apărător al unor foști lideri ai PCR acuzați pe nedrept și m-am zbătut pentru eliberarea lor, în scris, dar și mergând în audiență la președintele Ion Iliescu, pe care l-am agasat cu cererea de a-i grația pe acei foști lideri care se ilustraseră printr-o activitate pozitivă, cum era cazul lui Ștefan Andrei, de prietenia căruia m-am bucurat și căruia i-am arătat fără pauze prietenia mea.

Îi mulțumesc astăzi lui Ștefan Andrei pentru că în 1979 mi-a oferit posibilitatea de a vizita o lună Austria și de a ajunge în situația de afla multe adevăruri neconforme cu dogma de la București.

În ciuda unor dezacorduri anterioare, am pledat și pentru libertatea lui Dumitru Popescu, care rămâne un valoros scriitor și ziarist român, și a altora, închiși la grămadă în acele zile.

Dumneavoastră, colegii mei, ați fost părtași la inițiativa mea privind indemnizația de merit menită să lumineze și să încălzească bătrânețea unor mari personalități ale științei, culturii, învățământului și sportului din România. 1.500 de vârfuri ale societății românești nu sunt lăsate în mizerie.

Sigur că nu e mult, dar e mult mai mult decât nimic.

V-am spus acestea toate acum, când ne apropiem de finalul mandatului nostru, atât pentru a vă oferi câteva date, cu care mă mândresc, ale biografiei mele, cât și pentru a vă anunța că recenta mea numire ca membru al comisiei care trebuie să verifice, contabil, felul cum s-au cheltuit fondurile la Institutul Cultural Român nu e potrivită pentru mine.

După cum vă puteți da seama, toată viața eu am fost eficace în poziția de avocat, nu de procuror.

Doamnelor și domnilor colegi, nu este pentru mine numirea mea în această comisie.

Nu accept să mi se ia drepturi, dar nici nu pot tăcea când mi se acordă privilegii și însărcinări care nu-mi trebuie și care nu mi se potrivesc.

Vacantez, începând din această clipă, locul din Comisia de anchetă pentru ICR.

Contați pe mine în toate acțiunile care nu implică reflexe de procuror, pe care eu nu le am.

Sunt convins că și cel ce se va afla în locul meu în comisie și cei deja numiți vor ști să ajungă în adevăr și fără mine.

Vă dorește numai bine Adrian Păunescu.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Ivan Cismaru (PD-L) - declarație politică având ca subiect problemele angajaților de la fosta uzină Tractorul Brașov și drama agriculturii din România;

Dau cuvântul domnului senator Cismaru Ivan, pentru a prezenta, din partea Partidului Democrat Liberal, declarația politică.

 

Domnul Ivan Cismaru:

Doamnă președinte, Doamnelor și domnilor colegi, La sfârșitul săptămânii trecute am stat de vorbă cu un grup de foști angajați ai fostei uzine "Tractorul" din Brașov, România.

Erau ingineri, maiștri, muncitori.

Priveam în ochii lor disperarea vârstei fără împliniri, pentru că toți aveau peste 55 de ani.

Din discuții am reținut că acești oameni trăiesc drama neîmplinirii umane ca soț, tată și bunic tocmai acum, când familia aștepta de la ei marele ajutor.

Acum sunt în situația că nimeni nu mai dorește să-i angajeze, luând ca bază vârsta și dificultatea de adaptare la noul ritm și la noul stil al existenței noastre.

Oare așa să fie?

Acești oameni nu au bani nici să trăiască, dar să-și plătească taxele pentru eventuale cursuri de conversie profesională.

Le-am promis că săptămâna aceasta voi căuta soluții ca taxele pentru cursurile de conversie profesională să le fie plătite de administrația locală sau să fie scutiți, dar cu restul, cu durerea din sufletul lor și presiunea pe care o creează asupra lor ideea de inutilitate socială și familială, fără să mai vorbim de sentimentul de nerealizare profesională?

În această situație nu sunt mulți.

În curând vă voi prezenta situația reală.

Ce este de făcut în asemenea situații?

Desigur că Guvernul României, poate chiar și noi parlamentarii am acceptat prea ușor măsurile și legile care reglementau procesul de privatizare și, apoi, de vânzare a uzinei.

M-am întrebat mereu: ce strategie a avut Guvernul, referitoare la șansele agriculturii românești? Cu ce vom rezolva problemele de productivitate în agricultură, dacă tot sistemul industrial de producere a mașinilor agricole nu mai există?

Nu cred că ingineria genetică și-a pus până acum problema realizării mutanților în zona animalelor de tracțiune sau de povară.

Nu știu, dar nu cred că actualul Guvern a făcut ceva pentru a pune altceva în locul acelor uzine înmormântate.

Putem spune că România a trecut printr-o mare criză a mecanizării agriculturii și, din cauza neimplicării statului, a pierdut.

În cazuri de criză care afectează interesele naționale statul se implică pentru a redresa situația.

Iată America, acum, intervine cu 700 de miliarde de dolari pentru a salva sistemul bancar și nu-și pune problema de imixtiune a statului în zona privată.

Cine ne-ar fi condamnat pe noi dacă statul ar fi intervenit în retehnologizare și chiar în concesionarea activității manageriale din sectorul construcțiilor de mașini agricole? Poate Uniunea Europeană de care a început să ne fie așa de teamă, încât, chiar dacă nu ne cere ceva ce trebuie făcut în interesul marilor puteri din Uniunea Europeană, noi avem inițiative proprii și rapide în a face aceste schimbări, toate, de altfel, în detrimentul nostru.

Toată lumea acum se orientează spre agricultură doar ca turiști sau pentru investiții imobiliare, dar nimeni nu intervine cu nimic pentru o adevărată redresare.

În anul 2000, acum opt ani, am văzut la Paris expoziția europeană "Agricultura Europei anului 2000".

În Europa agricultura nu înseamnă decât știință și tehnologie.

Ce înseamnă la noi și pentru noi, Guvern și Parlament, agricultura în România? Tot spunem că există o speranță a redresării naționale, gândindu-ne doar la calitatea solului și la suprafețele disponibile agriculturii.

Nu este suficient doar atât, ci și cu ce lucrăm acest pământ pentru a putea să-l înnobilăm cu munca noastră și pentru a putea să executăm lucrări în perioade optime.

Cu ce lucrăm? Cu jafurile de tractoare care au mai rămas de dinainte de 1990 și cu cele care au fost aduse la second-hand?

Oare este mai în interesul națiunii să înființăm firme care să aducă tractoare, semănători, combine la second-hand sau să le producem noi?

Cred că Guvernul României, dacă nu este capabil să investească într-o nouă fabrică de tractoare, măcar să atragă investitori străini în acest domeniu, România însăși constituind cea mai bună piață în acest sens.

Vrem, prin legi, să dezvoltăm ferme prin arendare sau în sistem asociativ.

Ce am făcut să încurajăm acest lucru? Am oferit subvenții pentru cei care cultivă pământul și pentru cei care arendează, dar ce am făcut pentru a-i asigura că produsele lor vor fi preluate și valorificate pe piață? Aproape nimic.

Se vede clar că actualul sistem nu este funcțional, neinteresându-i pe producători să obțină o producție mare pe hectar, fiindcă nu li se asigură de către nimeni desfacerea și valorificarea produselor lor.

Agricultura, după părerea mea de nespecialist, dar de om care a avut multe discuții cu cei care fac agricultură, trebuie organizată de către specialiști ca un sistem producție-achiziție-valorificare, statul trebuind să joace un rol foarte important în acest sistem, de fapt în dinamizarea lui.

Revenind la discuția avută cu foștii angajați de la fosta uzină "Tractorul" din Brașov, cred că și noi trebuie să ne asumăm partea de vină și să intervenim prin lege pentru a scăpa acești oameni de coșmarul vieții ce le-a mai rămas.

Personal, voi încerca împreună cu colegii de la Comisia economică, industrii și servicii și cu cei de la Comisia pentru agricultură, silvicultură și dezvoltare rurală să găsim o soluție pentru acest grup de oameni.

Guvernul însă trebuie să-și asume eșecul și drama agriculturii românești.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc, domnule senator.

 
Verginia Vedinaș (PRM) - declarație politică având ca temă respingerea de către Curtea de Apel București a solicitării Partidului România Mare de a suspenda executarea hotărârii de guvern privind delimitarea colegiilor uninominale;

Dau cuvântul doamnei senator Verginia Vedinaș și se pregătește domnul senator Funar.

 

Doamna Verginia Vedinaș:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Distinși colegi senatori, După cum este cunoscut, săptămâna trecută, Curtea de Apel București, printr-o decizie jenantă din punct de vedere al legalității ei sau, mai degrabă, al lipsei de legalitate și de fundament, a respins demersul nostru prin care am solicitat suspendarea executării hotărârii de guvern privind delimitarea colegiilor uninominale.

Deși, la televizor, toată lumea face frumos și spune că se bucură de această decizie și că iubește de nu mai poate votul uninominal, în realitate, nu mai este un secret pentru nimeni, nici măcar pentru mass-media, că acest sistem de vot este departe de a răspunde unor nevoi nu numai ale democrației din România, ci și ale unei democrații autentice, cu atât mai mult cu cât România este pe cale să-și consolideze un asemenea sistem.

Cum Dumnezeu să ne dorim acest vot uninominal, când el are ca finalitate eliminarea pluripartitismului și degradarea calității Parlamentului prin pătrunderea în rândurile lui a unor oameni pe criterii de notorietate și de bani, indiferent cum și în ce domeniu s-au dobândit?

Dragi colegi, Iubesc și respect toate valorile autentice, dar Parlamentul este și trebuie să rămână cea mai importantă instituție a țării, stâlpul democrației.

Aceasta înseamnă că în componența lui trebuie să se regăsească profesioniști autentici din domenii care au legătură cu rolul Parlamentului, acela de unică autoritate legiuitoare și de organ reprezentativ suprem al poporului.

Avem nevoie în Parlament și de artiști, dar nu numai de artiști, și de sportivi, dar nu numai de sportivi, și de analiști politici, dar nu numai de aceștia.

Anii care vor urma vor fi grei pentru România.

După aproape doi ani de la aderare, constatăm că rezultatele țării noastre, ca stat membru al Uniunii Europene, sunt firave.

Suntem mai mult contribuitori decât beneficiari ai fondurilor europene, plătim mai mult decât primim.

Vor trebui, în continuare, adoptate acte normative care să desăvârșească procesul de integrare în Uniunea Europeană și reformele pe care le presupune acest proces.

Nu am reușit încă să adoptăm noul Cod penal și noul Cod de procedură penală, chiar noul Cod civil, pentru că actualul cod, după cum știți, are o vârstă de aproape un veac și jumătate.

Demersul Partidului România Mare de a amâna implementarea sistemului de vot uninominal este, de aceea, perfect legitim.

Soarta guvernării unei țări și-o asumă partidele, nu indivizii.

Guvernele se fac din partide și de către acestea.

Modul în care s-a conceput trecerea la sistemul de vot uninominal în România a fost pur politicianist și iresponsabil.

Sunt puține state în care el mai este practicat, iar acestea doresc să-l schimbe tocmai pentru că este ineficient.

În Irlanda, de pildă, mi s-a spus că principala hibă a acestui sistem este că-l transformă pe parlamentar într-un soi de primar, care trebuie să rezolve cele mai banale nevoi, împiedicându-l, astfel, să se ocupe de problemele specifice importante pentru un parlamentar, în speță un deputat sau un senator.

Ca profesor de drept public și ca om al cetății, respect autoritățile statului și sunt conștientă că lipsa acestui respect este unul dintre cele mai grave pericole pentru democrație.

Ca om politic, pot însă, și o fac, să critic activitatea unora dintre ele.

În condițiile în care însuși reprezentantul Guvernului, care a fost și președintele Comisiei de Cod electoral, a recunoscut că Guvernul a fost nevoit să se subroge, să înlocuiască Parlamentul și comisia parlamentară comună, pentru că această comisie nu și-a făcut treaba, cum spunea un fost ministru din Guvernul trecut, cum putem să spunem că hotărârea este legală? Putem să îndreptăm o nelegalitate și o nedreptate cu o altă nelegalitate?

În aceste condiții, ne întrebăm cum a putut puterea judecătorească, instanța judecătorească, să judece strâmb, deși este conștientă de consecințele deciziei pe care a luat-o, inclusiv din perspectiva că poate exista, și noi sperăm să se întâmple acest lucru, posibilitatea, soluția, în viitor, a instanțelor judecătorești de a anula sau a suspenda o asemenea hotărâre.

Ce se va întâmpla atunci? Se vor anula alegerile? Da.

După un principiu tradițional de drept, conform căruia ceea ce este nul produce efecte nule, acest lucru ar trebui să se întâmple și probabil se va întâmpla.

Dar cu ce efecte, cu ce consecințe, cu ce cost?

După o vorbă celebră, Partidul România Mare a pierdut o bătălie, dar nu un război.

Ne exprimăm speranța că atât instanțele judecătorești, cât și Curtea Constituțională, care vor fi competente, în continuare, să soluționeze demersurile noastre, vor da o soluție care să nu ne fie favorabilă nouă, ca oameni, favorabilă nouă, ca partid politic, ci să fie favorabilă statului de drept și democrației în ansamblul său.

Vă mulțumesc, domnilor colegi.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc mult.

 
Gheorghe Funar (PRM) - declarație politică având ca subiect Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali;

Aveți cuvântul, domnule senator Funar, și, în același timp, vă urez "La mulți ani!".

 

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulțumesc, doamna președinte de ședință.

Doamnelor și domnilor senatori, Am să vă rețin câteva minute atenția în legătură cu o lege despre care se vorbește, cea a votului uninominal, și în care nu scrie - nici în titlul ei, nici în conținut - despre votul uninominal.

Avea perfectă dreptate domnul senator Adrian Păunescu când spunea că avem de-a face cu o ruletă nebună.

Am studiat, probabil că la fel ca și dumneavoastră, cu mult interes și Legea nr. 35/2008, și Ordonanța Guvernului nr. 97 din 27 august 2008, și alte ordonanțe și hotărâri de guvern date în aplicarea legii de bază.

Probabil că puțini dintre dumneavoastră au sesizat faptul că nici măcar în titlul legii nu se vorbește despre votul uninominal.

Se discută despre uninominal, dar nu scrie nicăieri despre acest lucru.

Și, în fond, nu avem de-a face cu o lege a votului uninominal, ci, spre deosebire de Legea nr. 273/2004, care prevedea votul pe liste de partid, pe verticală - candidații pentru Senat și Camera Deputaților fiind înscriși pe verticală -, de data aceasta, prin Legea nr. 35/2008, candidații partidelor politice sunt înscriși după sistemul oltenesc, domnul Mircea Geoană asumându-și paternitatea acestei legi.

După sistemul oltenesc, toți sunt pe locul întâi, dar în colegii uninominale.

În rest, nu este vorba despre niciun vot uninominal.

După aceste lansări fastuoase de zilele trecute ale candidaților la alegeri, am revăzut și am studiat din nou legea, ca să văd unde scrie "uninominal".

În titlul legii - Lege pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului - nu se face precizarea "prin vot uninominal".

În tot cuprinsul legii nicăieri nu scrie despre votul uninominal niciun cuvânt.

Se definește ce este un colegiu uninominal și, apoi, referitor la desemnarea candidaților, care sunt candidați uninominali, se precizează că desemnarea candidaților este o procedură de adoptare de către partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale și organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale a deciziilor cu privire la propunerile de candidatură.

Deci candidații sunt propuși de partide, nu candidează ei uninominal pentru că așa ar dori acei candidați, propunerea de candidatură aparține partidelor.

Ca să se poată fura în voie la viitoarele alegeri preconizate de alianța româno-maghiară PNL-UDMR, a fost redefinită frauda electorală.

Ca urmare, dacă acordați puțină atenție, doamnelor și domnilor senatori, textului din lege referitor la frauda electorală, veți constata că se poate fura în voie cât se dorește și de către cine dorește, și nimeni nu va păți nimic.

Ce spune legea?

"Frauda electorală este orice acțiune ilegală care are loc înaintea, în timpul, după încheierea votării sau în timpul numărării voturilor și încheierii proceselor-verbale și care are ca rezultat denaturarea voinței alegătorilor și crearea de avantaje concretizate prin voturi și mandate în plus" - mandate în plus nu pot fi, pentru că avem un colegiu cu un singur mandat -, deci "mandate în plus pentru un partid, alianță sau candidat independent."

Ce mai apare în această lege și prea puțin a fost sesizat și abordat în dezbateri publice? Faptul că organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale le este aplicabil același regim juridic ca și partidelor politice.

Mai mult, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale pot depune aceeași candidatură pentru Camera Deputaților în mai multe colegii uninominale.

Am căutat, doamnelor și domnilor senatori, în tot cuprinsul Legii nr. 35/2008 alte referiri la votul uninominal.

Nu am găsit niciuna, nici în titlu, nici în cuprins.

Guvernul, constatând că în faza de aplicare a acestei legi sunt foarte multe probleme, a venit și a adoptat în 27 august Ordonanța de urgență nr. 97/2008, neconstituțională, prin care modifică drepturile electorale și ajunge la concluzia de a modifica inclusiv art. 47 alin. (2) din lege și precizează "Biroul Electoral Central stabilește partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale care îndeplinesc pragul electoral".

Observați, doamnelor și domnilor senatori, că nu avem de-a face cu așa-zisul vot uninominal, ci cu o alegere a candidaților propuși de partidele politice într-o listă orizontală.

Intră în viitorul Parlament numai cei care depășesc pragul electoral al partidului, alianței politice sau electorale pe lista cărora s-au înscris.

Deci, din cei 456 de viitori senatori și deputați, este posibil, de pildă, ca 300 dintre ei să candideze pe listele unor partide considerate mici, după sondajele manipulate și date publicității mai ales acum în preajma viitoarelor alegeri, și, pentru că partidele pe lista cărora ei au candidat nu întrunesc pragul de 5%, aceștia nu devin senatori sau deputați, dar au fost aleși cu 90%, 95%, 98%.

Nu știu cine îi poate explica lui Gigi Becali, care are o minte ageră, că a câștigat cu 97% în colegiul în care candidează pentru Camera Deputaților, se pare în București, dar că el nu devine deputat pentru că partidul lui nu a întrunit 5%.

Ce propunem noi, cei din Partidul România Mare, Guvernului, care se tot joacă de-a modificarea Legii electorale prin ordonanțe și am înțeles că are pregătită arma la picior, varianta B a legislației în domeniul electoral, chiar și C, prin care să modifice, printr-o ordonanță de urgență, legislația în domeniul electoral, și dacă țineți, și țineți mulți dintre dumneavoastră la votul uninominal, este să se elimine pragul electoral.

Toți cei care câștigă în colegiul în care candidează și obțin aceste voturi cu mai mult de jumătate plus unu din numărul alegătorilor să devină senatori sau deputați, iar accesul în viitorul Parlament să nu fie legat de pragul electoral.

Colegii din grupul nostru parlamentar au făcut niște calcule și au ajuns la concluzia că acest prag electoral de 5% înseamnă 7 senatori și 16 deputați.

Ce prevede actuala lege? Că "poate deveni partid parlamentar și acela care are 3 candidați care se situează pe locul I în colegiile în care candidează pentru Senat și 6 candidați care se situează pe locul I în colegiile în care candidează pentru Camera Deputaților".

Deci 3+9 reprezintă justețea acestei legi.

Un partid politic să intre cu 7 senatori și 16 deputați, iar alt partid politic sau altă organizație a unei minorități naționale, dacă are 3 candidați pe locul I la Senat, respectiv 6 pe locul I la Camera Deputaților, subliniez, fără să fi câștigat în aceste colegii, să devină parlamentar.

Se intră la redistribuirea voturilor și este posibil ca toți cei 9 să nu devină senatori sau deputați, dar legea spune că acel partid este parlamentar fără să aibă parlamentari.

Ce mai propunem noi, cei de la Partidul România Mare, în afară de eliminarea pragului electoral, pentru a se realiza în fapt un vot uninominal, să se ajungă la ceea ce, în sfârșit, la cererea cetățenilor, s-a ajuns printr-o lege votată în Parlament: "să se interzică migrația politică a aleșilor locali".

Acest lucru s-a realizat deja și marea majoritate a cetățenilor sunt foarte mulțumiți.

Nu s-a stopat însă migrația politică a celor aleși în Senat și Camera Deputaților.

Se insistă de către cei care sunt adepții așa-zisului vot uninominal și aduc ca argument că este foarte importantă legătura dintre cel care va fi ales și cetățeni și așa mai departe, dar cel ales nu are nicio interdicție legală după ce a fost ales.

De exemplu, cei de la Partidul Conservator sunt obișnuiți să treacă de la un partid la altul, așa cum am avut și noi, de la Partidul România Mare, achiziționați de Partidul Conservator.

Aceștia își schimbă culoarea politică și se pune problema ce legătură mai există între cel ales uninominal, senator sau deputat, și alegător, dacă după alegeri, în funcție de anumite interese, pleacă la alt partid politic?

Iar noi propunem Guvernului ca printr-o ordonanță de urgență, dacă tot dorește să perfecționeze legislația în domeniul alegerilor, să stabilească "... încetează de drept mandatul senatorului sau deputatului care, ales în baza acestei legi, își schimbă culoarea politică".

Sperăm, astfel, să contribuim împreună la îmbunătățirea acestei legislații și, la primăvară, când ajungem să votăm, să avem o lege bună.

Vă mulțumesc. (Aplauze).

 
 

(Din acest moment conducerea ședinței este preluată de domnul Doru Ioan Tărăcilă, vicepreședinte al Senatului).

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumim.

Felicitări, domnule senator!

Ați făcut extrem de multe propuneri.

 
Viorica Georgeta Pompilia Moisuc (PRM) - declarație politică având ca temă dezastrul instituției doctoratului în România;

O invit pe doamna senator Viorica Georgeta Pompilia Moisuc să-și prezinte declarația politică.

 

Domnul Gheorghe David (din sală):

Eram anunțat, domnule președinte!

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Erați anunțat?

După aceea vă ofer cuvântul, domnule senator Gheorghe David.

Nu am știut că ați fost anunțat.

Sunt propuneri interesante, domnule senator, și trebuie să le ascultăm.

Aveți cuvântul. Vă rog.

 
 

Doamna Viorica Georgeta Pompilia Moisuc:

Mulțumesc.

Domnule președinte, Doamnelor și domnilor senatori, Aș dori să vorbesc în declarația mea politică despre dezastrul instituției doctoratului în România, în conformitate cu prevederile reformei învățământului care nu se mai termină de 20 de ani.

Am avut la sfârșitul săptămânii trecute examen de admitere la doctorat.

Specialitatea în care eu am dreptul să conduc doctorate este Istoria contemporană a României și, prin extensie, Relații internaționale și Istoria diplomației.

Doctoratul, prin formularea lui, este o consacrare, nu-i așa, a unui specialist sub îndrumarea altui specialist, a unei personalități recunoscute pe plan național și internațional.

Așa a fost, pentru că astăzi doctoratul nu este altceva decât obținerea unei diplome oarecare pe care o pui în ramă alături de alte diplome oarecare.

Doctoratul actual se reduce la un sistem care e preluat după modelul Bologna, sau este impus de acesta, preluat în mod cu totul și cu totul neproductiv, astfel încât s-a ajuns la o formalitate.

Doctoratul se caracterizează prin formalism, printr-o birocrație excesivă, iar cei înscriși vin la doctorat pentru a obține, cum spuneam, o diplomă.

În primul an de doctorat se fac tot felul de cursuri, în așa-zisa școală doctorală, cursurile nu sunt adaptate specialității pentru care doctorandul s-a înscris la această școală doctorală.

El trebuie să facă un proiect, înainte se numea referat.

Ce să proiecteze? Ce înseamnă un proiect în istorie, de exemplu, sau în științe sociale? Nu are niciun sens.

În al doilea an cel înscris la doctorat face un raport.

Ce să raporteze? Iarăși, nu are niciun sens în ceea ce ne privește pe noi.

La școala doctorală unde se țin cursuri doctoranzii nu vin.

De ce nu vin? Pentru că sunt răspândiți în toată țara și nu au cum să vină acolo, cursurile se țin sau nu se țin, mai mult nu se țin decât se țin.

În al treilea an doctoranzii fac teza de doctorat.

O teză de doctorat presupune cercetare, în primul rând, indiferent unde, în arhive, în biblioteci.

O cercetare foarte serioasă și aprofundată presupune, în primul rând, să aduci ceva nou, o contribuție personală, să duci cercetarea cu un pas înainte în domeniul pe care ți l-ai ales.

Nu se poate, pentru că într-un an de zile nu se poate face și cercetare, și serviciu, și altfel de obligații.

Mai mult decât atât, se face redactarea lucrării.

Această redactare trebuie discutată cu conducătorul de doctorat.

Când și cum? Ei bine, lucrul cu conducătorul de doctorat nu poate să aibă loc, pentru că acesta nu are condiții să realizeze acest lucru.

Prin urmare, doctoratul a căzut în derizoriu.

Vreau să vă spun că este un proces care s-a început cu domnul Andrei Marga, profesorul, rectorul Andrei Marga, și se duce mai departe, într-o veselie, sub comanda, sub conducerea domnului ministru Cristian Adomiței, care nu știu ce fel de grad didactic are, nu știu dacă are doctorat, nu știu dacă știe cam cu ce se mănâncă doctoratul sau ce este un doctorat și așa mai departe.

Cu alte cuvinte, învățământul nostru superior în domeniul doctoratului a ajuns în derizoriu în momentul de față.

Nu sunt de felul meu pesimistă, nu am fost niciodată un om lipsit de combativitate, m-am luptat întotdeauna, și înainte, și după 1989, cu tot felul de lucruri care mergeau anapoda în domeniul meu de activitate, în învățământ, în doctorat și așa mai departe.

Conduc doctorate de mai mult de 20 de ani.

Ei bine, ceea ce se întâmplă acum este fără precedent și vreau să vă spun că nu se întâmplă în nicio țară din lume.

Dacă nu se vor lua măsuri urgente pentru schimbarea acestei situații, vom fi pe ultimul loc în lume și la capitolul acesta al formării profesionale.

Ca să nu mai spun de dezinteresul liderilor, conducătorilor statului nostru, de multă vreme, nu de-acum de 4 ani de zile, de multă vreme această formare a specialiștilor la cea mai înaltă treaptă posibilă este văzută foarte prost, ca să nu vorbesc despre retribuirea conducătorilor de doctorat, despre care, dacă v-aș spune, nu m-ați crede.

Un conducător de doctorat primește ca retribuție pe un an de zile 4.000 de lei.

Aceasta este valoarea care i se acordă, din punct de vedere financiar, unui conducător de doctorat.

Doamnelor și domnilor, Nu vreau să vă rețin, am spus toate acestea pentru că am avut un preaplin de necaz, de amărăciune, pe care l-am strâns în ultimele zile, văzând cum vin doctoranzii, care este părerea lor, care este părerea colegilor mei cu care am fost în comisie, toți niște mari personalități în domeniul istoriei.

Toți sunt pur și simplu siderați de situația în care s-a ajuns.

Noi am vorbit, vorbim, am scris, am publicat, dar măsuri nu s-au luat în niciun fel.

Problema este mare, este complicată, are nenumărate aspecte care ar merita să fie bine discutate.

Nu știu dacă se discută în Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport, dacă s-au discutat, dacă se vor discuta de-aici înainte, timpul este scurt, dar...

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumesc.

Vă rog să încercați să concluzionați, doamna senator.

 
 

Doamna Viorica Georgeta Pompilia Moisuc:

Vreau să vă spun că aici este încă foarte mult de făcut.

Vă mulțumesc, domnule președinte.

 
 

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Vă mulțumim.

 
Gheorghe David (PD-L) - declarație politică cu titlul Bani cheltuiți fără eficiență în sănătate, și nu numai, exemplul Timișoara

Îl invit la tribuna Senatului pe domnul senator Gheorghe David, din partea Grupului parlamentar al PD-L.

Aveți cuvântul, domnule senator.

 

Domnul Gheorghe David:

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea se intitulează "Bani cheltuiți fără eficiență în sănătate, și nu numai, exemplul Timișoara."

În urmă cu mai bine de 15 ani, la Timișoara începea construcția din temelii a spitalului municipal.

Pentru o mai corectă înțelegere a importanței unei astfel de investiții în orașul de pe Bega, mă simt dator să fac câteva precizări.

Timișoara este un puternic centru universitar din componența căruia, la ora actuală, fac parte Universitatea de Vest, Universitatea de Medicină și Farmacie "Victor Babeș", Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară.

Acestora li se adaugă instituțiile de învățământ superior private.

Din datele pe care le am, în rețeaua timișeană, dacă punem la socoteală și Universitatea din Lugoj de învățământ academic, numărul studenților se situează în jurul a 50.000.

La serviciile Spitalului Clinic Județean Timișoara, în care își desfășoară activitatea un important corp medical apreciat prin profesionalismul său, format din cadre universitare, medici specialiști și personal mediu calificat, apelează nu doar populația județului Timiș, ci și foarte mulți bolnavi din județele limitrofe.

În afara clădirii principale, construită prin anii '70, cu o capacitate de circa 700 de paturi, în subordinea sa se mai află alte unități specializate.

Din păcate, multe dintre ele sunt găzduite în clădiri vechi, unele fiind construite chiar cu două secole în urmă, total improprii acordării asistenței medicale în condiții conforme cu cerințele actuale ale actului medical performant.

Am în vedere aici clinicile de dermatologie, oncologie, oftalmologie, psihiatrie, de boli contagioase și chiar de obstetrică și ginecologie.

Dintr-o astfel de perspectivă privite lucrurile, decizia construirii noii unități spitalicești mi se pare a fi fost bine-venită și alegerea locației, la marginea Timișoarei, pe Calea Torontalului, a fost cât se poate de bine gândită, numai că, după ce a fost adusă la roșu, cum se spune, de cel puțin zece ani lucrările sunt înghețate.

Ba mai mult, din câte am aflat, se cheltuiesc anual destui bani pentru conservarea noii clădiri.

Prima întrebare pe care îmi îngădui s-o adresez actualei conduceri a Ministerului Sănătății Publice este: ce a făcut vreme de aproape patru ani de zile pentru ca ceea ce s-a dorit a fi noul spital municipal să se adauge rețelei spitalicești din județul Timiș? După felul în care arată clădirea, răspunsul meu este simplu și categoric: nimic.

Din informațiile pe care le am, unitatea cu pricina a fost proiectată pentru o capacitate de 400 de paturi, la care, firesc, se adaugă spațiile destinate efectuării în cele mai bune condiții a actului medical.

Din surse nu neapărat oficiale, dar, oricum, avizate, se fac aprecieri: până a fi adusă la stadiul în care se află acum clădirea, s-au cheltuit în jurul a patru milioane de euro.

Ajuns aici, îmi permit să fac o precizare: niciun investitor serios, dornic să-și recupereze cât mai grabnic investiția, nu-și permite să cheltuiască un leu sau un euro dacă nu are certitudinea că ea va fi finalizată cât mai repede posibil.

Cea mai bună dovadă că nu greșesc făcând această afirmație sunt firmele străine care au investit în Timișoara.

Deși au început de la zero, noile unități au început să producă după șase luni, cel mult un an de zile.

Numai statul român, ale cărui unice resurse financiare sunt banii publici, nu a izbutit, nici până astăzi, să învețe această lecție, prin excelență, a eficienței.

Iată, acum, cea de-a doua întrebare: de ce? Este vorba de nevolnicie, de incompetență sau de iresponsabilitate? Îmi îngădui să afirm că este vorba despre toate laolaltă.

Evident, la acestea sunt datori să răspundă nu onor conducerea actualului minister din Guvern, ci toți cei care s-au perindat în fruntea guvernărilor actuale. Și nu este vorba doar despre Spitalul Municipal Timișoara, ci despre o puzderie de alte obiective finanțate din banii publici.

Mă rezum să amintesc doar faptul că, deși lucrările au început cu peste un deceniu în urmă, Timișoara nu are nici acum centură ocolitoare, iar reabilitarea drumului național pe secțiunea Timișoara-Lugoj este departe de a fi finalizată.

Surse din interiorul administrației locale mi-au confirmat faptul că, în urmă cu vreo cinci ani, dacă nu mai bine, s-a încercat urnirea din loc a lucrărilor la spitalul municipal prin parteneriat public-privat.

La un moment dat, s-a arătat a fi interesat un grup de investitori din Germania.

Au venit nemții la Timișoara și, după ce au aflat condițiile de asociere, au plecat și nu s-au mai întors.

Ba mai mult, experții lor tehnici au declarat că, față de ceea ce se dorește a fi noul spital, evident, cu dotări de ultimă oră, clădirea este total necorespunzătoare din toate punctele de vedere, inclusiv din cel al structurii de rezistență.

În lumea medicală există opinia că noua construcție ar putea fi foarte bine destinată, evident, după reproiectarea corespunzătoare a interioarelor, găzduirii uneia sau a două dintre clinicile amintite la începutul intervenției mele.

Ca acest lucru să se întâmple, obligatoriu este ca părțile direct interesate să depășească grabnic declarațiile de bune intenții și să se apuce de treabă.

Până atunci, și sper să fie cât mai repede cu putință, o ultimă întrebare, de această dată adresată Ministerului Economiei și Finanțelor: dacă banii care de vreo 15 ani zac îngropați în pământ ar fi fost puși deoparte în seifurile unei bănci, la cât s-ar fi ridicat numai dobânzile? Ca să nu mai vorbesc despre o îmbunătățire majoră a actului medical, iar prin aceasta a stării de sănătate a populației.

Mulțumesc.

 
 

(Lucrările ședinței sunt preluate de doamna Norica Nicolai, vicepreședinte al Senatului).

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc, domnule senator.

 
   

Adresse postale: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucarest, Roumanie vendredi, 13 décembre 2019, 18:50
Téléphone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro