Plen
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of October 14, 2008
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.99/24-10-2008

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
09-12-2019
04-12-2019
27-11-2019
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2008 > 14-10-2008 Printable version

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of October 14, 2008

43. Prezentarea de către Guvernatorul Băncii Naționale a României a unui raport referitor la consecințele colapsului Sistemului Bancar Internațional asupra economiei românești.

Domnul Eugen Nicolicea:

La pct.29 al ordinii de zi continuăm cu prezentarea, de către guvernatorul Băncii Naționale a României, a unui raport referitor la consecințele colapsului Sistemului Bancar Internațional asupra economiei românești.

Invit la tribună pe domnul Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României.

Domnul Mugur Constantin Isărescu (guvernatorul Băncii Naționale a României):

Domnule președinte al actualei ședințe,

Doamnelor și domnilor deputați și senatori,

Stimat auditoriu,

Voi încerca, pe parcursul a câtorva minute, să fac un punctaj al principalelor efecte pe care actuala situație financiară internațională, caracterizată la început ca fiind una de turbulență, mai recent ca fiind de criză, iar în ultimele două săptămâni ca fiind o criză fără precedent în plan financiar internațional după al II-lea Război Mondial și principalele efecte asupra economiei românești.

Subliniez de la început că Banca Națională a României își reiterează și aici, în fața dumneavoastră, punctul de vedere conform căruia aceste tensiuni, fenomene de criză nu au afectat și nu credem că au potențialul să afecteze direct economia și sectorul bancar din țara noastră, dar că există efecte indirecte, acestea sunt tot mai evidente și mai putem adăuga acum, într-un anumit context, efectele indirecte, dacă sunt amplificate de dezechilibre pe plan intern, pot, într-adevăr, să ridice probleme și economiei românești.

Vă mai spun de la început că Banca Națională monitorizează cu deosebită atenție evoluțiile de pe piețele internaționale, dar și de pe piețele interne și din economia reală și este pregătită pentru a lua măsurile adecvate în caz de nevoie.

Concentrând analiza asupra situației sectorului bancar din România, încep prin a vă spune că el are un rol dominant în sistemul financiar din România. România are un sistem financiar bancar de tip continental, deosebit de cel anglo-saxon. În acest sistem continental, băncile comerciale, băncile de afaceri - ca să folosesc o denumire din limba franceză, băncile comerciale au rolul dominant. În România, mai mult de 90 și ceva la sută din totalul activității de finanțare pentru întreaga economie și pentru întreaga populație se desfășoară prin sistemul bancar.

Piețele de capital sau piața de capital, ca și bursa de valori, ca și sistemul de asigurări ocupă o pondere mult mai mică. Fac această precizare atât pentru a spune din ce motiv mă concentrez asupra sistemului bancar, cât și pentru a sublinia că ceea ce se întâmplă la Bursa de Valori din București este, într-adevăr, îngrijorător, dar dimensiunea acestei îngrijorări trebuie să o adecvăm la influența sau la importanța bursei față de economia românească și față de întregul sistem financiar din România.

Făcând această precizare, subliniez de la început că noi am făcut la Banca Națională o analiză și sectorială și, să spunem bancă cu bancă, a sistemului bancar și am constatat și constatăm în continuare că impactul intensificării tulburențelor financiare internaționale este în continuare limitat. Și voi face referire la sfârșit unde se observă în prezent și unde credem noi că se vor observa și în viitor principalele influențe.

Dar, întrucât au apărut întrebări și în mass-media, au apărut întrebări și la nivelul publicului, categoric ele au o bază. În esență, întrebarea fundamentală este cum de reușește România să facă față acestor valuri de crize financiare internaționale.

Datoria mea este să repet în fața dumneavoastră de ce sistemul bancar românesc, fără să fie vaccinat, fără să pretindem că el nu va fi deloc afectat de criza financiară internațională, de ce sistemul bancar din România are această particularitate, adică, așa cum am declarat în repetate rânduri, este solid, este bine capitalizat și poate să depășească fenomenele de criză.

În primul rând, pentru că el a fost ferit de ceea ce acum întreaga lume vorbește sau cataloghează ca fiind produse toxice, produse financiare extrem de sofisticate - în terminologia de specialitate se numesc derivative - și, de asemenea, a fost ferit, nu a avut "șansa" să intre în contact nici cu expuneri pe produse financiare care se află la originea actualei crize și care, iarăși, în limbaj de specialitate se numesc creditele supreme din Statele Unite ale Americii.

De ce s-a întâmplat acest lucru? Nu pentru că sistemul a fost primitiv. În prezent, intermedierea financiară din România depășește 50%, în funcție de cum ea este comensurată, cu alte cuvinte nu mai avem un sistem bancar puțin dezvoltat, aș spune acum că avem un sistem bancar destul de bine dezvoltat. Motivele au fost altele. În primul rând pentru că băncile românești au găsit pe piața internă, în condițiile oferite de marjele ample de dobândă din economia românească, au găsit suficient câmp de dezvoltare.

Cu alte cuvinte, când noi vorbeam de creșteri ale creditului în România de 50-60%, și cam aceasta a fost media în România în ultimii patru ani, ne refeream la o bancarizare, dezvoltarea creditului nu în principal, ci aproape în exclusivitate în economia românească. A existat, într-adevăr, o tentație și pentru produse sofisticate, în special de partea băncilor străine. Ele sunt în legătură cu băncile-mamă. Dar, aici, Banca Națională a avut o atitudine, uneori catalogată drept exagerată, de întărire a normelor prudențiale, de supraveghere foarte atentă și această tentație, cât a existat ea, a fost descurajată înainte de a se materializa.

Al doilea motiv pentru care efectele asupra sistemului bancar românesc sunt limitate este legat de faptul că, în ciuda temerilor, uneori emoționale, ca să nu le numesc iraționale, emoționale, că ar exista un efect de domino, și anume că dacă banca care a investit într-o bancă românească ar întâmpina probleme, banca străină ar întâmpina probleme, atunci și banca românească ar întâmpina probleme, avem toate motivele și argumentele, pe care le-am dezvoltat ieri într-o conferință de presă și le spun din nou, pe scurt, în fața dumneavoastră, vă spunem în clar că un asemenea efect de domino nu există sau nu se poate întâmpla.

Avem, într-adevăr, două filiale de bănci străine, acolo legătura între banca-mamă și banca-fiică din România este mai directă. În rest, singurul lucru direct, ca să mă exprim așa, este de multe ori denumirea. O bancă care are denumirea din Franța, să spunem, se repetă cel puțin în jumătate din titlul din România. Încolo, în fapt, băncile românești, cea mai mare parte a lor, sunt bănci independente. Sunt constituite ca entități, ca persoane juridice românești, au capital propriu, care n-are o legătură directă cu banca-mamă, nu poate să fie retras sub nici o formă. În momentul în care ai investit în capitalul unei bănci, acela rămâne până la eventuala desființare a societății bancare. Au contracte de entități independente cu alte bănci, eventual și cu băncile-mamă, în această accepțiune, și băncile-mamă le pot influența cel mult prin numirea conducerii sau numirea de personal în conducerea acestor bănci, ca orice acționar majoritar.

În plus, ele sunt sub normele de prudențialitate emise de Banca Națională a României care, așa cum vă spuneam, a fost pe aici mai încăpățânată decât în mod obișnuit și nu a relaxat normele de prudențialitate. Sunt supravegheate de Banca Națională a României și, cu alte cuvinte, legăturile cu societățile-mamă sunt relativ limitate.

Mai este un al doilea argument, ca să nu intru în detalii, într-adevăr, ele s-au împrumutat, aceste bănci din România s-au împrumutat în sume considerabile din străinătate. Pasivele totale în valută ale tuturor băncilor din România se ridică la circa 23 de miliarde de euro, sumă considerabilă. Din acestea, 20 de miliarde de euro sunt împrumutate de la băncile-mamă, dar fac din nou precizarea să nu se înțeleagă spunând "mamă" că există vreo legătură directă, ombilicală cu băncile din România.

Suma este, de asemenea, mare, dar două treimi din această sumă, în jur de 14 miliarde de euro sunt credite sau împrumuturi pe care băncile românești le-au luat din străinătate cu scadență mai mare de un an de zile.

Nu au clauze deosebite, că s-a ridicat și această problemă de, să spunem, executare înainte de scadență, o bună parte din aceste 14 miliarde, aproape 70%, sunt cu scadențele peste doi ani de zile, deci un eventual efect de domino are șanse extrem de reduse să se declanșeze și băncile, bineînțeles, românești trebuie să se gândească la substituiri, atunci când apar scadențele respective.

Un al treilea argument este faptul că, din vreme, respectând normele europene, Banca Națională a României a cerut băncilor comerciale - și acest lucru a fost reiterat de doi ani de zile, de când facem un raport asupra stabilității financiare din țara noastră -, a cerut băncilor din România să aibă programe sau planuri de urgență, de situații speciale. Aceasta intră, să spunem așa, în funcțiune automat dacă anumiți indicatori se deteriorează. în ciuda faptului că există aceste planuri și în ciuda zvonisticii care a dominat, să spunem, viața socială din România cel puțin în ultimele 10 zile, niciunul dintre aceste planuri nu a intrat în funcțiune. Cu alte cuvinte, băncile au fost departe de o situație reală care să necesite intervenții. Și zvonistica o cataloghez, din nou, ca fiind simplă zvonistică, bineînțeles, exacerbate câteodată de repetițiile care apar, altminteri normale, în presă, la televiziuni despre criză, criză, cu referiri la criza financiară internațională. Aici este un pericol de imitație, trebuie să-l recunoaștem. Prin extrapolare, se poate ajunge la o judecată de tipul, dacă suntem în Europa și țările de acolo sunt în criză, noi de ce n-am fi, dar fundamental nu există motive pentru asemenea judecată.

Un al patrulea motiv este faptul, cum vă spuneam, că băncile românești sunt foarte bine capitalizate. Inițial, ele au fost foarte bine capitalizate pentru că lumea nu prea avea încredere în România și în anii '99-2000, 2001, după dificultățile financiare din acea perioadă, Banca Națională a României a cerut o supracapitalizare a băncilor românești.

La un moment dat, pe întreg sistemul românesc din România capitalizarea ajunsese la 26%. A fost poate un vârf, o excepție pe care o găsim rar în vreo țară din lume. O capitalizare normală este în jur de 8%. Apoi, indicatorul, chiar dacă a fost coborât la 12%, capitalizarea ca atare, ca medie la nivelul întregului sistem bancar din România, dacă a coborât undeva între 13 și 14%. Și avem în continuare bănci, chiar dintre cele care, nu știu dacă întâmplător sau nu, mai apar prin SMS-uri, prin bloguri, ca potențial având probleme, aceste bănci sunt cu capitalizări extrem de mari față de ceea ce se întâmplă în lume. Deci, nu este exagerat să spun că din acest punct de vedere băncile românești sunt chiar o excepție. Dar acum se dovedesc o excepție pozitivă. În condiții de bum, de creștere economică, un capitalist adevărat, optimist ar spune că băncile nu și-au utilizat cum trebuie capitalul, adică au fost mult prea prudente. Acum s-a dovedit că acest lucru este extrem de pozitiv.

Fără să fac nicio referire concretă, sunt numai la capitolul exemplificări, o să vă spun că băncile acelea, giganții aceia despre care lumea nu credea că se pot prăbuși și s-au prăbușit sau au fost naționalizați au ajuns cu capitalizarea adevărată, după ce și-au reevaluat activele, în funcție de ce s-a întâmplat pe piață, cu mult sub 8%.

Lichiditatea - al cincilea factor care a făcut și face ca impactul asupra sistemul bancar românesc să fie limitat. Aceasta este superabundentă. Banca Națională a rămas în toată această perioadă în poziția de debitor al sistemului bancar. Cu alte cuvinte, pentru a ne atinge obiectivul de inflație am absorbit lichiditate de la bănci, am plătit dobânzi, cum s-ar spune, băncilor comerciale pentru a le lua o parte din lichiditate.

Tindem spre o poziție de echilibru. Este adevărat că și datorită acestei zvonistici s-a retras ceva numerar din băncile comerciale și atunci lichiditatea a mai scăzut, dar, pe total sistem, există încă exces de lichiditate, iar la aceasta se adaugă nivelul foarte ridicat pe care nu l-am introdus, într-adevăr, nu pentru motive cu deosebire prudențiale, ci din considerente de politică monetară, atât la pasivele în lei, cât și la pasivele în valută, 20% pentru depozitele în lei, 40% pentru cele în valută.

Băncile au un stoc masiv de lichiditate, care este la Banca Națională în condiții de maximă siguranță și care poate să fie folosit oricând, dacă cumva ar apărea vreo problemă de lichiditate. În plus, conform legii pe care dumneavoastră ați aprobat-o, Legea Băncii Naționale, noi suntem o bancă națională, o bancă centrală, cu funcție de împrumutator de ultimă instanță. Suntem, deci, obligați prin lege că, dacă apare vreo problemă de lichiditate, nu de solvabilitate, de lichiditate în sistem, să asigurăm lichiditatea necesară.

Cu această ocazie, explic de ce nu ar trebui să luăm măsurile pe care multe din țările occidentale le-au anunțat, pentru că, în acele țări, băncile centrale nu erau neapărat împrumutător de ultimă instanță. Deci, noi nu vom face nimic altceva decât vom aplica legea, dacă cumva va apare vreo lipsă de lichiditate. Probabilitatea aceasta însă este relativ mică, pentru că băncile au acest nivel mare de rezervă minim obligatorie.

Un al șaselea motiv este legat de, cum vă spuneam, încăpățânarea Băncii Naționale să solicite permanent băncilor comerciale din România, inclusiv când euforia era la vârf și când noi eram într-un fel sub oprobriul, să nu zic public, dar, în orice caz, cel puțin al presei și al unor bancheri comerciali, să le solicităm ca mereu să aibă ca, să spun, portstindard prudența, și nu cota de piață.

Trebuie să spun acum, în fața dumneavoastră, că nu toate băncile ne-au ascultat, unele și-au pus cota de piață ca obiectiv principal și ele sunt primele care acum plătesc și care probabil s-au plâns sau se vor plânge public că respiră mai greu, ca să vorbesc metaforic. Dar normele prudențiale ale Băncii Naționale au ajutat și spun eu că acum ajută din plin sistemul bancar din România să depășească eventualele efecte negative care pot să apară din exterior.

Tot la capitolul prudență, noi, când am vorbit despre prudență și când am solicitat ca băncile comerciale să fie mai atente la creditare, ne-am referit la viteza de creditare. În general, când creditarea crește cu 60-70%, poți să fii cel mai bun bancher, cel mai inspirat și cel cu instinctul cel mai tare, probabilitatea de a greși crește. Exact ca un șofer care conduce cu viteză excesivă, deci probabilitatea de accident crește.

Cu alte cuvinte, niciodată Banca Națională, ca să fie încă o dată clar și pentru opinia publică, nu s-a opus creșterii creditării. Noi am discutat despre viteza cu care crește creditarea, viteza cu crește creditarea și care a fost excesivă. În consecință, și acum, când o să mai auziți despre faptul că se va bloca creditarea... creditarea va crește în România, crește și în aceste zile, viteza de creștere probabil că nu va mai fi de 50-60% și se va reduce pe la - dau o cifră orientativă - ceva 25-30% creșteri anuale.

Al șaptelea motiv pe care l-am pregătit pentru dumneavoastră se referă la funcționarea piețelor monetare și valutare, cele care sunt primele ce resimt eventualele elemente de risc. Cred că ați observat, de exemplu, că acum, în Europa, s-au luat măsuri de garantare a operațiunilor interbancare pentru că neîncrederea apare prima oară acolo. Băncile care operează cu expuneri unele față de altele la sume eventual mari, deci pe bază de încredere, se fac operațiuni rapide; în momentul în care aud o anumită zvonistică, prima lor reacție este să-și reducă expunerile, să-și reducă limitele și atunci, operațiunile interbancare efectuându-se din ce în ce mai greu, impactul este acesta de crunch, ca să folosesc terminologia anglo-saxonă, deci de restrângere automată a operațiunilor bancare cu impact asupra plăților ș.a.m.d.

Noi, aici, trebuie să recunosc că resimțim unele efecte. Nu sunt efecte fundamentale. Cum vă spuneam, nu avem probleme de lichiditate. Cu atât mai mult, nu avem nici un fel de problemă de solvență, dar tensiunile, neîncrederea, mișcarea aceasta dezordonată a informațiilor, uitați ce s-a întâmplat în Danemarca, uitați ce se întâmplă în Franța, precum și remarci, aș spune eu pripite, de tipul dacă ei au luat măsuri, noi de ce nu am lua, toate acestea, ca să mă refer numai la o parte dintre ele, au creat tensiuni în piața monetară și valutară. Și cum s-au observat ele? Dobânzile au crescut cu mult peste nivelul dobânzii de politică monetară practicat de Banca Națională, cu toate că, paradoxal, există la nivelul întregului sistem exces de lichiditate. Unele bănci, cele care au avut mai multă lichiditate, au preferat să țină lichiditatea, să nu câștige nimic, decât să se expună în piață.

Așa, ca o remarcă pe care aș vrea să o înțelegeți în contextul actual, și apariția potențială a Ministerului de Finanțe cu sume mari, care ar trebui să fie împrumutate de piața monetară, a creat același sentiment și contribuie la majorarea dobânzilor.

Pe piața valutară, aceleași tensiuni au dus la o volatilitate exagerată a cursului. Pentru economiști, pentru experți, lucrurile par normale, dar mișcările de curs, amplificate de temerea că nu se va face față la plata ratelor scadente pentru creditul în valută (peste 50% din creditul contractat de populație este în valută, sumă destul de mare, 14 miliarde de euro), toate acestea, de asemenea, au mers ca un cerc vicios, adică au mărit tensiunile și au amplificat volatilitatea cursului.

Dar, ca să nu lungesc prea mult vorba aici, am încercat ieri să explic și câteva mecanisme tehnice prin care se amplifică tensiunile, trebuie să vă spun că lucrurile sunt sub control, nu avem per total lipsă de lichiditate. Sunt bănci care găsesc mai greu lichiditate pe piața monetară, exact datorită acestei neîncrederi, Banca Națională este gata să le sprijine cu injecții de lichiditate, avem instrumentele necesare pentru acest lucru, pe unele le-am pus în funcțiune, pe altele le pregătim pentru a intra în funcțiune.

De asemenea, în domeniul cursului valutar, cu toate că am prefera cursul să fie determinat numai de către piață și, conform legii noastre și conform politicii și strategiei pe care am adoptat-o și în conformitate cu ceea ce se întâmplă în mod concret în lumea de astăzi, transmitem un mesaj în clar că nu agreăm variabilitățile extrem de mari de curs. Uneori, mișcările de curs sunt bune ele, au rolul de a regla, de a descuraja speculațiile ș.a.m.d. Când capătă amploare prea mare și mai ales când se desprind de realitate, când mișcarea de curs este amplă, iar volumul de tranzacție este mic, ceea ce s-a întâmplat în unele momente din zilele precedente, toate acestea le catalogăm drept anomalii și suntem gata să intervenim și pe piața valutară, indirect sau direct, pentru a le atenua.

Ultimele două puncte, și mă apropii de partea a doua a acestui raport.

Creditele neperformante. Oricât de bună ar fi lichiditatea, oricât de bun ar fi sistemul bancar, dacă volumul creditelor neperformante este mare, bineînțeles că, mai devreme sau mai târziu, sistemul bancar și financiar va resimți acest lucru.

Nu avem date nici trecute și nici prezente și extrapolările noastre, analizele noastre arată că nici pentru viitorul cel puțin apropiat care să arate o deteriorare semnificativă a portofoliului de credite neperformante, adică creditelor care nu se mai încasează, se încasează greu, sunt întârziate ș.a.m.d.

La nivelul întregului sistem bancar din România, cifra este de 2,7; o cifră mai mult decât rezonabilă, comparativ cu ce se întâmplă în alte țări. Este o medie, într-adevăr, cifra aceasta medie ascunde, ca orice medie, o dispersie destul de mare. Sunt, n-aș spune bănci, dar sunt câteva produse - și o spun fără nici un fel de malițiozitate, fără nici un fel de răutate - în special produsele acelea care au fost promovate agresiv și mai puțin responsabil pe la televiziuni, creditul cu buletinul, "Veniți la noi să vă dăm 5.000 de euro, că s-a terminat concediul și aveți nevoie de bani". Deci, avem produse unde gradul de nerambursare, deci neperformante, este semnificativ mai mare, uneori depășește 20%. Dar, repet, pe produse și acolo Banca Națională, prin organele de supraveghere, deja a acționat.

În sfârșit, ultima, ne referim la garanții. Deși 99,2% din totalul depozitelor bancare din România sunt sub 20.000 de euro, iar limita de garanție pentru economisirile populației este de 20.000 de euro, ca să spunem așa, 99,2% din deponenți sunt acoperiți de această garanție. Avem o asimetrie aici. Restul de 0,8% din depozite, adunate, reprezintă o cifră considerabilă, ceva de ordinul a 40% din totalul economisirilor. Este și aici o anumită polarizare și din acest motiv adăugăm faptul că o decizie în acest sens s-a luat și la nivelul Uniunii Europene, Guvernul - și noi suntem de partea Guvernului cu această decizie - hotărăște (înțelegem că se va hotărî probabil chiar astăzi) să majoreze nivelul de garantare la 50.000 de euro pe depozit. Ne aliniem și la noul standard european, 20.000 de euro era vechiul standard european, și în același timp acoperim o parte mult mai mare, mai substanțială din totalul depozitelor.

Tot aici trebuie să mai spun poziția de principiu exprimată lunea trecută de Guvern și de Banca Națională, și anume că ne vom alinia și vom lua toate acele măsuri care se iau la nivelul Uniunii Europene. Nu avem motive să ne lansăm noi primii. Aș vrea să înțeleagă formularea mea, cea care urmează, în adevăratul ei sens, cei care s-au lansat, țările care s-au lansat în a adopta măsuri suplimentare de garantare le vedeți acum pe lista cu anumite probleme. Deci, noi n-am avut motive să fim în față. În plus, personal nu cred că aici trebuie să intrăm într-o cursă a garanțiilor, pentru că este tot o formă de concurență neloială, cu efecte care trebuie atent studiate la nivelul unei uniuni monetare. Deci, în măsura în care țările europene vor adopta și alte măsuri, noi suntem gata să mergem în aceeași direcție.

Acestea sunt motivele pentru care asupra sistemului bancar românesc, componenta dominantă a sistemului financiar din România, efectele au fost și vor fi în continuare limitate, pe cale de consecință și asupra economiei românești. Totuși, nu trăim într-o oază, nu avem cum să trăim într-o oază, facem schimburi cu străinătatea. Cum vă spuneam, impactul indirect asupra băncilor românești poate să fie chiar major, mai ales dacă se manifestă sub forma unor momente de panică, cu deosebire.

Dați-mi voie să trec la a doua parte a raportului meu și să vă spun că eventualele efecte (nici nu mai pot să le numesc eventuale efecte, că s-au manifestat deja), efectele posibile, indirecte însă, asupra economiei și sistemului financiar românesc le-aș grupa în cinci categorii.

Indiferent ce ar face Banca Națională, avem o volatilitate mai mare de curs. Însă, aici, a stăpâni lucrurile..., cursul va manifesta o sensibilitate cu totul deosebită și la știri care anterior erau sau păreau nesemnificative. Noi vom încerca să atenuăm această volatilitate, dar și o prezență mult prea frecventă în piața monetară și în piața valutară nu cred că ar da bine.

Deci, aici trebuie să păstrăm un echilibru și să se înțeleagă faptul că aceste variații de curs au logica lor, uneori sunt chiar ca, să spunem, reacții de autoapărare ale sistemului bancar românesc și economiei românești la șocurile externe, deci în anumite limite au chiar rol pozitiv, sunt un fel de anticorpi care ne apără, descurajează, de exemplu, mișcările speculative, care altminteri s-ar manifesta direct pe rezerva valutară sau pe variabilele reale ale economiei românești.

Partea neplăcută, ca să n-o numesc altfel, a acestor variații de curs se referă - cel puțin la nivelul emoțiilor - la acea parte din populație care a luat credite în valută; sunt jumătate de milion de oameni, n-aș vrea să fiu în pielea lor. Noi încercăm să le majorăm confortul, dar aici, cum vă spuneam, efectele din exterior pot fi uneori chiar semnificative.

Al doilea efect, de data aceasta nu probabil, ci cert, s-a manifestat deja, este legat de creșterea costurilor finanțării externe. Chiar dacă dobânzile practicate de băncile centrale, marile bănci centrale ale lumii, Statele Unite, Anglia, Uniunea Europeană, Japonia, au fost scăzute semnificativ, pe piață dobânzile sunt cu mult mai mari decât în urmă cu un an de zile.

Aș spune că vom asista și la următorul paradox. În prezent au loc operațiuni de swap, de schimburi de valută între Uniunea Europeană, Statele Unite, Japonia, Marea Britanie. Piața monetară internațională este invadată, să spunem, de cantități mari de valută. Până când nu se reduce neîncrederea, până când nu se restabilește încrederea, confidența, cum se spune, în sistemul financiar internațional, vom avea dobânzi foarte mari.

Și aici, România trebuie să fie foarte atentă pentru că, istoric, țările mici sunt captatori de criză. Chiar dacă nu sunt declanșatori de criză, țările mici pot să ajungă în situația să capteze fenomenele de criză. Și nici cel puțin n-am face o excepție în istorie, mai degrabă aceasta este regula istoriei și de aceea invitația este spre mai mare prudență.

O primă victimă în România a creșterii în continuare a costurilor finanțării externe și a dificultăților în a găsi surse de finanțare externă va fi creditul în valută.

Avem și o parte bună în toată această poveste, în înțelesul că el, creditul în valută, extins uneori nesăbuit în România, a fost una din marile probleme cu care s-a luptat Banca Națională în încercarea de a ține sub control cererea-agregat și a tempera inflația. Deci, partea bună, o reducere a creditului în valută în limite rezonabile și, de asemenea, limitarea lui la cei care au toate motivele să facă credite în valută, să ia credite în valută, exportatorii, importatorii, deci cei care, prin activitatea pe care o desfășoară au venituri în valută și care nu trebuie să se acopere la riscurile valutare. Deci limitarea creditului în valută pentru toți ceilalți dornici de credite în valută, în esență, este un fenomen pozitiv, dar o reducere foarte abruptă a creditului în valută, probabil că va afecta și cererea la nivel global și anumite sectoare de activitate.

Al treilea impact este că în condiții de neîncredere, Banca Națională întrevede cel puțin o slăbire a ritmului de creștere, dacă nu chiar o diminuare în termeni absoluți a volumului intrărilor autonome de capital. pot să aibă loc în această situație și repatrieri de dividende până acum, România a beneficiat de faptul că la investițiile străine dividendele au fost reinvestite în mare măsură, în proporție covârșitoare, tot în economia românească, ceea ce a amplificat fenomenul pozitiv. Am putea să asistăm în perioada următoare la o amplificare a repatrierilor de dividende. Aici, legătura cu societățile-mamă din economia reală, s-ar părea că este mult mai directă.

Cum se poate face față la o asemenea eventualitate? bineînțeles, prin stimularea surselor interne de investiții, a economisirii interne și prin schimbarea, să spunem, a climatului de la o atmosferă care încurajează consumul și importul de resurse din exterior spre o atitudine care să încurajeze mai mult o poziție conservatoare, s-o numesc, prudentă și o atitudine de stimulare a muncii și a economisirii.

Și, în sfârșit, datorită recesiunii din economia mondială despre care acum nu mai vorbim în termeni potențiali, ci în termeni aproape reali, cu deosebire din economia Uniunii Europene, este posibil să asistăm la o decelerare a cererii pentru exporturile românești, vedeți, nu mă arunc în a spune că vom avea o scădere a cererii pentru exporturile românești, nu avem produse extrem de sensibile din acelea de tehnologie de vârf, adică primele care, în momentul în care economia intră în recesiune, scad. Exporturile noastre sunt încă exporturi tradiționale, dar sunt alte produse foarte sensibile la ciclul economic. Unul dintre ele este oțelul, de exemplu. Și ați observat că reacția producătorului de oțel de la Galați nu a întârziat să apară. Poate să fie compensate, bineînțeles, printr-o stimulare a, să-i spunem, unui sector de activitate în România, așa, potențial vorbind.

Ultima și cea care mi se pare cea mai importantă, România se va ajusta. Este un mesaj pe care vreau să-l aduc și aici în fața dumneavoastră, nu mai putem să amânăm o ajustare a economiei, ajustarea economiei înseamnă că ajungând la deficitul maxim de 14% din p.i.b. dintre balanța de plăți externe, în balanța conturilor externe, cu alte cuvinte, consumând și investind mai mult decât producem cam cu 14%, este o sumă considerabilă, în jur de vreo 18-19 miliarde de euro, este evident că, în noile condițiile, nu vom mai găsi resurse de a finanța un asemenea deficit și treptat va trebui să producem mai mult și să luăm mai puțin din exterior.

Acest proces de ajustare înseamnă și o reechilibrare între economisire și investiție, mai mult din investițiile care se fac în România trebuie făcute din economisirea internă. În prezent, investițiile interne ocupă undeva cam la jumătate, scuzați-mă, economisirile interne finanțează undeva cam la jumătate din totalul investițiilor. Se poate compensa și aici printr-o mai bună utilizare a fondurilor comunitare. ajustarea, de asemenea, trebuie făcută în raportul între producție și consum, producție și productivitate pe muncă și mai mult pe consum.

Ce formulare caut să am în fața dumneavoastră, eu cred că România, în perioada următoare, va trebui să aibă înțelepciunea politică, ca această ajustare s-o facă treptat, controlat, cu mintea limpede, cu luciditate și să nu lăsăm ca această ajustare care este inevitabilă s-o facă piața, pentru că piața o va face într-o manieră abruptă, așa cum s-a întâmplat, de exemplu, în țările baltice. Dintr-o dată de la 10% creștere economică s-au dus la -1%, piața o poate face sub formă de șocuri, de la un anumit punct, șocul poate să fie interpretat drept criză și piața poate s-o facă sub o formă total dezordonată, cu costuri colaterale extrem de mari. Este o opțiune pentru ceea ce iarăși, în terminologia internațională, se numește "soft landing" versus "hard landing", deci un aterizaj lin, o trecere ușoară spre un echilibru sau un dezechilibru extern finanțabil. experții Băncii Naționale a României l-au calculat, în condițiile actuale, ca fiind undeva între 9 și 10% față de 14% cât a fost anul trecut și, probabil, vreo 13% cât va fi anul acesta. Deci, deocamdată, corecția nu trebuie să fie majoră. Un "hard landing", de multe ori, forțează, pentru că creează și panică și sperietură, forțează o corecție mult mai abruptă. și, fără a face similitudini, vă reamintesc că suntem în al zecelea an de creștere economică, că după atâția ani de creștere economică, de regulă, logica ciclurilor economice ne învață că urmează și perioade de slăbire a creșterii economice și că, de data asta, cred că va trebui să avem înțelepciunea să evităm ce s-a întâmplat în '98-99, adică să ajungem în situația în care finanțatorii externi să ne oblige să facem această corecție.

Cam care ar fi principalele direcții de acțiune pentru acest lucru? în primul rând, stimularea economisirii. Noi, la Banca Națională a României, ați văzut că am majorat dobânzile, chiar dincolo de ceea ce uneori nu numai opinia publică, dar și analiștii au spus că am cam sărit calul, că am majorat dobânzile cam mult, dar dobânzile și depozitele bancare sunt numai o parte a economisirii. Economisirea într-o societate este un proces mult mai complex, deci e vorba de o atitudine față de consum, versus a pune bani deoparte. Deci, un alt timp de limbaj, cred, și alt tip de dialog public este absolut necesar. Nu este plăcut. Nu. Nu este plăcut ca în loc de promisiuni să vorbești despre cumpătare, despre un echilibru și așa mai departe.

O a doua direcție este stimularea creșterii productivității muncii. Productivitatea muncii a crescut cel puțin în ultimii 5 ani incredibil de rapid în România, 12, 13, 14%. Dar, vedeți chiar la aceste creșteri de productivitate, creșterile de salarii solicitate au fost mult mai mari. Recâștigarea unui echilibru între productivitate și salarii este, în opinia Băncii Naționale, un imperativ pentru perioada următoare.

Aici reformele structurale trebuie continuate, inclusiv pe piața forței de muncă, trebuie stimulată sub orice formă activitatea productivă și munca productivă, stimulate investițiile în noi domenii, stimulate domeniile unde avem potențial și unde apar blocaje, agricultura, investițiile în infrastructuri. Acolo avem blocaje evidente care, la un moment dat, ar putea să blocheze chiar creșterea economică.

Și, în sfârșit, a treia direcție pe care Banca Națională a României a făcut-o, de altminteri, publică, ceea ce vă spun acum nu sunt noutăți, le repetăm de un an de zile, este să facem efortul să ținem sub control cererea agrega. Bineînțeles că aici, de fiecare dată, optimiștii vin, dar decât să ținem sub control cererea mai bine să crească producția. Așa este. Dar producția nu crește pentru că cineva decretează, sau productivitatea, creștem cu 20% sau cu 15%. Este vorba de a ține sub control cererea agregat ca între cerere și producție să se păstreze un echilibru rezonabil și unul realist care să aibă în vedere ceea ce se întâmplă și în economia românească și în lume. Asta înseamnă politică de venituri mult, mult mai prudente decât a fost în ultimii ani.

Dar aici, în fața Parlamentului României, trebuie s-o spun din nou, dacă problema nivelului de trai și a veniturilor s-ar rezolva prin decizii politice, toate țările din lume ar fi bogate, or, experiența lumii a arătat că exact acolo unde legitățile economice fundamentale, cum este această corelație între productivitate și salarii, exact acolo unde nu au fost respectate aceste legități, țările respective au intrat într-un declin agresiv chiar al nivelului de trai și Argentina este cel mai bun exemplu al lumii, nu? În 1938 era a zecea țară a lumii ca nivel de dezvoltare și ca nivel de trai.

Bugetul României nu poate să fie în perioada următoare altfel decât cu un deficit extrem de mic, dacă nu echilibrat, deci o gândire mult mai atentă a veniturilor și a cheltuielilor este absolut necesară, iar politica monetară nu poate să fie relaxată, chiar dacă unii o solicită prea mult. Ea trebuie să rămână prudentă, adecvată situației interne și internaționale.

În final, vreau să spun aici, în fața Parlamentului României, că Banca Națională a României reiterează că va continua și pe viitor să manifeste maximă vigilență în îndeplinirea mandatului său prevăzut de lege, atât în ceea ce privește stabilitatea prețurilor, cât și în ceea ce privește asigurarea stabilității financiare și că și pe termen scurt și pe termen lung, stabilitatea prețurilor nu este incompatibilă cu creșterea economică, este perfect compatibilă, dar cu creșterea economică de durată, sustenabilă și cea care face bine României.

Vă mulțumesc mult. (Aplauze.)

 

În continuare, ședința a fost condusă de doamna Norica Nicolai, vicepreședinte al Senatului, asistată de domnii Valeriu Ștefan Zgonea și Dan Radu Rușanu, secretari ai Camerei deputaților, și Ivan Cismaru, secretar al Senatului. Din prezidiu a făcut parte și domnul Eugen Nicolicea, vicepreședinte al Camerei Deputaților.

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc domnului guvernator pentru prezentarea pe care a făcut-o Parlamentului României.

Adresse postale: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucarest, Roumanie lundi, 9 décembre 2019, 23:54
Téléphone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro