Plen
Sittings of the Senate of October 13, 2008
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.98/23-10-2008

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2008 > 13-10-2008 Printable version

Sittings of the Senate of October 13, 2008

  1. Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori:

 

Domnul Corneliu Pascu:

  ................................................
 

La declarații politice sunt înscriși din partea Grupului parlamentar al PSD: domnul senator Ioan Chelaru, domnul senator Ion Rotaru și domnul senator Adrian Păunescu; din partea Grupului parlamentar al PNL: domnul Mircea Mereuță și domnul Morțun Alexandru; din partea Grupului parlamentar al PRM: doamna senator Verginia Vedinaș și domnul senator Funar Gheorghe, iar din partea Grupului parlamentar al PD-L: domnul senator Gheorghe David și domnul senator Aurel Ardelean.

 
Ioan Chelaru (PSD) - declarație politică având ca titlu O versiune aproape modernă a poveștii lui Iuda;

Dau cuvântul domnului senator Ioan Chelaru, din partea Grupului parlamentar al PSD.

 

Domnul Ioan Chelaru:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică de astăzi este intitulată "O versiune aproape modernă a poveștii lui Iuda".

Stimați colegi, Vreau să vă aduc în atenție o situație care nu poate și nu trebuie să fie ignorată sau ascunsă într-un colț al memoriei.

Este încă o încercare, probabil nu cea din urmă, pentru salvarea Catedralei "Sfântul Iosif" din București, centru al comunității catolice din România, lăcaș de cult de o valoare artistică inestimabilă.

Imaginați-vă pentru un moment frumusețea acestui edificiu, amprenta goticului de tradiție italiană, îngemănarea coloanelor dintre nave, stucomarmura roșie cu care sunt placate acestea, mozaicul ce împodobește portalul.

Imaginați-vă, apoi, liniștea, calmul sacru ce te cuprind de la intrare, bucuriile sau durerile oamenilor care i-au trecut pragul, pacea pe care mulți au regăsit-o aici.

Și, acum, imaginați-vă că acest loc nu mai există, prăbușit ca un castel de nisip, căci asta se poate întâmpla oricând, iar de vină sunt numai oamenii, noi cu toții sau semenii noștri care, ignorând orice reguli morale sau legale, au permis construirea unei monstruozități de oțel și beton la mai puțin de 10 metri de peretele catedralei, afectând iremediabil acest loc sacru pentru noi, românii.

Într-un stat în care, din păcate - și o spun cu mult regret în suflet -, valorile reprezintă doar un cuvânt în DEX, legile și hotărârile organelor legislative sunt niște texte inutile și făcute pentru cei mulți.

Morala este anacronică și am început să conștientizăm dureros că banii, valorile patrimoniale sunt singurul chip cioplit la care ne închinăm aproape cu toții.

Nu vedem viitorul și nu ne interesează.

Nu educăm nici religios, nici umanist, nici tehnic, ci creștem viitoarele generații în aceeași cultură a banilor.

Nu păstrăm nimic, dar distrugem.

Nu plantăm un pom, nu așezăm un coș de gunoi, nu construim parcări, dar edificăm fără logică, într-un haos total, fără pic de respect pentru lege sau autoritate.

Construim monștri de oțel și beton ce ne dezumanizează, ne lipsesc de individualitate, ne acaparează zilnic fiecare bucățică de spațiu verde din orașul acesta, fiecare bucățică de suflet, până o să ajungem să ne sufocăm între betoane, într-un spațiu gol de frumos, auster și gri, reflectat în oglinzi impersonale pe altarul șmecheriei din România.

Intitulat ironic și disprețuitor, ba chiar sfidător, "Cathedral Plaza" este unul dintre cele mai disputate proiecte imobiliare bucureștene, un ghimpe de beton și oțel de 79 de metri înălțime, controversat, hulit, ilegal, în ciuda oricăror elementare reguli de bun-simț sau legale, dar ce contează, când această clădire se prefigurează a fi cea mai scumpă clădire de birouri din Capitală?

Ce importanță mai au atunci valorile culturale, respectul pentru alte clădiri cu o valoare istorică și arhitecturală enormă?

Ce mai contează, până la urmă, sfidarea unei întregi comunități creștine, indiferent că este catolică, ortodoxă sau protestantă?

Și dacă acestea nu contează, atunci să nu ne mirăm de incapacitatea autorităților noastre de a stopa un astfel de caz sau zecile de cazuri similare. Și vorbim aici nu de rea-credință, deși există și asta, nici neapărat de o posibilă corupție, ci de o incapacitate efectivă, de lipsa unor instrumente legale administrative care să facă posibilă oprirea unor astfel de construcții până la definitivarea în instanță a unui proces sau până la definitivarea unei anchete administrative.

Foarte recent, domnul Traian Băsescu, Președintele României, fiind primit la Roma de Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea, apoi de cardinalul Bertone, secretarul de stat al Vaticanului, a fost, în chip firesc, abordat în problema catedralei, fiind rugat să contribuie la soluționarea judicioasă a situației-limită create, pentru a salva Catedrala "Sfântul Iosif", pusă în pericol iminent de această nouă construcție.

Din păcate, și Domnia Sa, ca și alte autorități ale statului, și-a dovedit incapacitatea ca până în prezent să întreprindă ceva concret.

Aceasta în condițiile în care știa personal foarte bine că singurul partid care a votat public împotriva unor măsuri stabilite de Senat în favoarea salvării catedralei catolice a fost tocmai PD-L, copilul de suflet al Domniei Sale.

Interesantă este situația în care suntem în această problemă.

Hotărârile Senatului nu au nicio putere, Inspectoratul de Stat în Construcții are rol decorativ, Ministerul Culturii și Cultelor dă avize consultative, Guvernul este incapabil să pună în practică, prin norme concrete, hotărâri ale Senatului, oricare ar fi acelea, dar înființează comisii peste comisii care fac... ce?, vă întreb.

Cuvinte ca "rușinos", "este o bătaie de joc", "inacceptabil", "monstruos" au fost folosite de membrii Comisiei de petiții a Parlamentului European, referindu-se la acest imobil, și asta în cunoștință de cauză, după vizita efectuată în România în iunie 2008 și după prezentarea făcută de Monseniorul dr.

Ioan Robu în sesiunea din 11 septembrie 2008.

O primă măsură luată de membrii comisiei a fost ca Parlamentul European, prin președintele Hans-Gert Pöttering, să transmită scrisori de intervenție către autoritățile române de la cel mai înalt nivel.

Cu alte cuvinte, pata de rușine de pe obrazul administrației românești se vede acum și la nivel european.

Ne trezim așadar, stimați colegi, în fața unei catastrofe administrative într-un stat de drept în care, în fapt, instituțiile administrației publice nu au nicio prerogativă, nicio forță coercitivă, fiind simple marionete pe o scenă luminată de bani, mulți bani, prea mulți bani.

Și, stimați colegi, dacă nu vom fi conștienți de acest eșec al unui întreg sistem instituțional și nu vom lua măsuri urgente pentru redresarea lui, atunci chiar că trăim în țara pe care o merităm.

Vă mulțumesc. (Aplauze).

 
 

Domnul Corneliu Pascu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Mircea Gheorghe Mereuță (PNL) - declarație politică având ca temă zonele montane din România și din Europa;

Dau cuvântul domnului senator Mircea Mereuță, din partea Grupului parlamentar al PNL.

 

Domnul Mircea Gheorghe Mereuță:

Domnule președinte de ședință, Doamnelor și domnilor senatori, Declarația mea politică de astăzi a fost inspirată de participarea la Convenția a VI-a "Euromontana", care a avut loc în perioada 8-10 octombrie 2008 la Brig, în Elveția.

Pot să vă spun că la această întrunire a participat și comisarul european pentru agricultură Mariann Fischer Boel, de asemenea, ministrul francez al agriculturii și pescuitului și alte personalități din Uniunea Europeană care sunt preocupate de soarta zonei montane din întreaga Europă.

La sfârșit de legislatură parlamentară se poate observa faptul că, în afară de anumite reacții și atitudini populiste ale politicienilor de toate culorile politice, adevăratele valori și nevoi ale poporului român sunt ignorate și tratate cu superficialitate de către parlamentari.

Una dintre aceste probleme, nerezolvată nici după 18 ani, este problema regiunilor montane.

Într-o țară în care muntele reprezintă aproximativ 35% din suprafața țării, el este tratat doar din perspectiva turismului și a exploatării barbare privind seva sa cea verde, adică lemnul pădurilor, dar muntele nu înseamnă doar acest lucru, el reprezintă și tradiție, economie forestieră, mod de viață și păstrare vie a istoriei originii românilor.

Dacă în perioada comunistă se ducea o politică privind depopularea și decăderea zonelor montane în detrimentul zonelor agricole și urbane industrializate, după 1990 sprijinul guvernamental în această direcție a fost mai mult la capitolul teoretic, decât la cel practic.

Chiar și anumite legi, cum ar fi cea privind modificarea Legii muntelui, inițiată de un fost ministru al agriculturii al cărui nume nu mai contează, au avut doar un caracter formal și simbolic, inclusiv inițiatorul ei tratând problema într-un mod personal și superficial.

În schimb, actele administrațiilor locale și autorizațiile de tăiere emise de ocoalele silvice au dus la defrișarea accentuată a pădurilor montane.

Într-un raport al adunării generale a Forumului Montan din România se precizează situația reală a zonelor montane, și anume:

  • degradarea majoră și în creștere continuă a calității furajere din cele 2,1 milioane de hectare de pășuni și fânețe montane, cu afectarea și a biodiversității;
  • absența unor politici montane de protejare reală prioritară a producătorilor agricoli montani și de încurajare a tinerilor pentru a continua bunele tradiții agrozootehnice;
  • pierderile masive de locuri de muncă din zona montană, mai ales din mediul rural;
  • părăsirea definitivă și în număr alarmant de mare a activităților agricole de către tineretul montan și migrația masivă spre urban, unde sporește rata șomajului;
  • afectarea capacităților de consultanță, proiectare și formare profesională a tinerilor agricultori montani prin reducerea sistematică a numărului de cadre tehnice agricole și absența sau insuficiența sprijinului financiar pentru instituțiile specializate ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale;
  • slaba preocupare pentru păstrarea și protejarea patrimoniului național din zona montană de fenomenele de degradare și poluare excesive;
  • slaba preocupare pentru conservarea și valorificarea patrimoniului etnocultural;
  • neadaptarea sistemului de învățământ din ruralul montan la specificul agricol și la realitățile vieții la munte, ceea ce va conduce la pierderi masive și irecuperabile în domeniul meseriilor tradiționale și al artizanatului;
  • numeroase alte aspecte ce conduc la distrugerea sistematică a gospodăriilor țărănești montane și a tradițiilor vizând bunele practici agricole și aspectele cultural-spirituale, care, cumulate, determină afectarea gravă a echilibrului natural, a intereselor de ordin strategic pe termen îndelungat privind Carpații României, care au fost, sunt și trebuie să rămână munți populați cu gospodării și tradiții viabile, supuse modernizării durabile.

Din acest raport se poate trage concluzia că problemele agriculturii montane sunt prioritare, deoarece pierderile privind tineretul agricol montan, flora și fauna pajiștilor montane nu sunt recuperabile, iar rentabilitatea scăzută se cere compensată de calitatea produselor și de serviciile de îngrijire a mediului recunoscute de societate, rațiunile de ordin strategic fiind prioritare.

De asemenea, într-un raport al Comisiei Europene, publicat în septembrie 2008, se remarcă faptul că efortul statelor membre în privința zonelor montane, îndeosebi pentru zonele montane înalte și mijlocii, variază puternic de la stat la stat, nu vizează o dezvoltare globală și nu există un cadru european integrat, cum este cazul zonelor maritime.

De asemenea, participând la Convenția a VI-a "Euromontana", care a avut loc, după cum aminteam, în perioada 8-10 octombrie 2008 la Brig, în Elveția, m-a surprins interesul major al statelor europene privind pericolul decăderii regiunii euromontane.

Aceste arii teritoriale permit producerea unor produse agricole de înaltă calitate și pot contribui la diversitatea produselor agricole de pe piața europeană, la conservarea unor specii de animale și vegetale, la desfășurarea de activități industriale și turistice, precum și la combaterea schimbărilor climatice prin protejarea biodiversității și prin captarea bioxidului de carbon datorită pășunilor permanente și a pădurilor, iar exploatarea forestieră durabilă va face posibilă producerea de energie folosind deșeurile lemnoase.

Multe zone montane, dată fiind activitatea lor turistică, sunt supuse unei presiuni de urbanizare și există riscul ca peisajul tradițional să-și piardă caracterul agricol, frumusețea și valoarea, elemente esențiale pentru ecosistem.

Pornind de la aceste considerente, atât Comisia Europeană, cât și Parlamentul European au stabilit o serie de priorități privind necesitatea unei strategii a Uniunii Europene pentru zonele montane ale țărilor membre.

Sumar, aceste obiective au în vedere:

  • promovarea mai intensă a tinerilor fermieri și a egalității de șanse între femeile și bărbații care locuiesc în arealul muntelui, îndeosebi prin măsuri și ajutor financiar în favoarea familiilor și prin reglementarea timpului de lucru parțial și a normei întregi, echilibrarea vieții profesionale și capacitatea de a întemeia o familie în acest mediu;
  • îmbunătățirea condițiilor de acordare a ajutorului financiar specific industriei laptelui, existența fermelor de lapte și a întreprinderilor de prelucrare a laptelui în zona montană, care joacă un rol esențial în aceste zone, dată fiind lipsa de alternativă de producție;
  • acordarea de subvenții financiare pentru agricultura din zonele montane, având în vedere eforturile foarte mari de supraviețuire a acestei ramuri economice în respectivele areale;
  • printre altele, o intensitate a muncii și necesitatea muncii manuale, precum și acoperirea unor costuri mai mari, cum ar fi cele pentru utilajele și transporturile speciale.

Din păcate, aceste obiective europene nu au fost aplicate în România din cauza populismului demagogic și a oportunismului manifestat de mulți lideri politici care, în patru ani de mandat, nu s-au aplecat asupra măsurilor guvernamentale propuse în domeniu, ci, din contră, au tratat subiectul muntelui cu superficialitate legislativă și în funcție de favorizarea interesului propriu referitor la acest subiect.

În acest sens, vă supun atenției o serie de propuneri care, chiar dacă vi le prezint la sfârșit de mandat, ar trebui inițiate și continuate chiar în mandatul viitorilor senatori care, sperăm, vor fi aplecați mai mult spre nevoile muntenilor decât spre interesele de partid.

Îndrăznesc să vă supun atenției următoarele propuneri necesare dezvoltării reale a zonelor montane, propuneri regăsite și în apelul formulat de Consiliul director al Forumului Montan din România, lăsând astfel posibilitatea viitorilor parlamentari de a iniția chiar ei astfel de propuneri vizând:

  • propunerea legislativă privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale a Zonei Montane;
  • protecția producătorilor agricoli montani, a pajiștilor montane și a biodiversității, prin includerea unui preț minim garantat pentru produsul "lapte de vacă", începând cu 2009, prin care să se asigure minima rentabilitate pentru producători la nivelul de cel puțin 3 lei la litrul de lapte STAS, cu corectarea anuală în funcție de rata inflației;
  • acordarea unor subvenții prin plăți directe pe cap de animal la nivelul de cel puțin 50% față de sistemul ce s-a aplicat în UE pentru aceste zone;
  • menținerea acestor subvenții în paralel cu subvențiile prevăzute de Comisia Europeană pentru zonele defavorizate;
  • înființarea primelor cinci școli profesionale agromontane pilot la nivelul principalilor masivi muntoși, cu perspectiva multiplicării acestora în funcție de necesitate;
  • orientarea tehnologiilor producțiilor de lapte, carne, fructe și fructe mici care se obțin în zona montană spre produse ecologice de nișă și mărci locale recunoscute;
  • sprijinirea printr-un program special al Guvernului a primelor asociații de producători de tip cooperatist pilot, prin care să se valorifice, în primul rând, laptele obținut în condiții ecologice, cu obținerea de finanțări prin fonduri structurale;
  • sprijinirea de către Guvern a organizațiilor neguvernamentale reprezentând societatea civilă promunte pentru ducerea la îndeplinire a obiectivelor dezvoltării montane durabile;
  • în sfârșit, modificarea Legii muntelui, în consens cu nevoile reale actuale și orientările de perspectivă, și asigurarea de către Guvern, indiferent de succesiunile politice, a aplicării unei politici montane constante prin care să se asigure obiectivul strategic al munților populați, cu exploatații agricole viabile, în echilibru agrosilvic și cu păstrarea identității culturale a comunităților montane, urmând exemplul Italiei, Austriei, Franței, Elveției și așa mai departe.

În speranța că aceste propuneri și această declarație politică au fost ascultate și analizate de către colegii mei, de către mass-media care stă la balconul Senatului, inclusiv de liderii de facto ai Senatului, vă mulțumesc pentru atenție.

 
 

Domnul Corneliu Pascu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Verginia Vedinaș (PRM) - declarație politică având ca subiect modul în care cetățenii români ce ocupă funcții și demnități importante în statul român își exercită drepturile și libertățile fundamentale;

Are cuvântul doamna senator Verginia Vedinaș, din partea Grupului parlamentar al PRM.

 

Doamna Verginia Vedinaș:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Distinși colegi,

Eu aș vrea să vă vorbesc în câteva cuvinte - nu am mai apucat să ajung la pupitru, unde aveam pregătită o declarație politică - despre modul în care trebuie exercitate drepturile și libertățile fundamentale și, mai concret, despre acest principiu al bunei-credințe pe care Constituția, prin articolul 57, îl așază la baza exercitării drepturilor și libertăților fundamentale de către orice subiect de drept din România, persoană fizică sau juridică, și, mai ales, de către cei care ocupă funcții și demnități importante în statul român.

Concret, la ce vreau să mă refer? La modul în care sunt exercitate competențele autorităților publice și la necesitatea ca și aceste competențe să fie exercitate cu bună-credință.

Mă voi referi la unul dintre subiectele care au stârnit dezbateri și reacții în viața noastră publică în ultima perioadă.

Este vorba despre o instituție foarte importantă a statului român, și anume Curtea de Conturi, a cărei reglementare a trebuit să fie modificată, după ce în 2003, odată cu revizuirea Constituției, noi i-am modificat și statutul, în sensul că am luat de la Curtea de Conturi acele atribuții jurisdicționale care erau, inițial, prevăzute și le-am transferat către instanțele judecătorești.

În aceste condiții, în mod evident, se impunea o nouă lege organică a Curții de Conturi, lege pe care noi, Parlamentul, am purces să o elaborăm.

Au existat greutățile inerente elaborării unui asemenea document, a unei legi organice de o asemenea importanță, și cunoașteți foarte bine că ele s-au concretizat, în final, într-o lege pe care am transmis-o spre promulgare și cu privire la care șeful statului și-a exercitat dreptul constituțional de a se opune promulgării, cerând reexaminarea legii.

Am discutat în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări și, deși motivele pentru care ni s-a cerut reexaminarea erau discutabile, Senatul și Camera Deputaților, în înțelepciunea lor, au dat curs acestei cereri de reexaminare, au adoptat-o și au trimis, din nou, legea la promulgare.

Până să se întâmple acest lucru, Parlamentul avea dreptul, printr-un număr de 25 de senatori sau 50 de deputați, să sesizeze Curtea Constituțională, ceea ce s-a întâmplat.

Știți foarte bine, un număr de colegi ai noștri, un număr constituțional de parlamentari a făcut acest lucru, iar Curtea Constituțională s-a pronunțat atât asupra excepțiilor de neconstituționalitate invocate în sesizarea formulată, cât și asupra constituționalității legii, în ansamblul ei.

Pentru că, în aceste condiții, cu toții ne-am fi așteptat ca procedura de adoptare a legii să-și urmeze cursul, am putut constata că nu s-a întâmplat acest lucru și că, din nou, Curtea Constituțională a fost sesizată, de astă dată de șeful statului.

De ce vorbeam despre buna-credință? Fiindcă, domnii mei, și drepturile care derivă dintr-o funcție sau dintr-o demnitate publică trebuie exercitate în același spirit.

Deciziile Curții Constituționale - spune tot Constituția, legea fundamentală a statului - sunt obligatorii pentru toată lumea, cu atât mai mult pentru cei care ocupă demnități, magistraturi importante în stat, și mă refer cu precădere la cel despre care regretatul meu profesor Antonie Iorgovan spunea că "ocupă cea mai importantă magistratură în stat", respectiv șeful statului.

În condițiile în care aveam de-a face deja cu două revederi ale legii respective, una de către Parlament, cealaltă de către Curtea Constituțională, o nouă sesizare a Curții Constituționale, indiferent de cine a fost făcută, este evident că nu poate fi calificată altfel decât ca exercitare cu rea-credință a drepturilor pe care Constituția le prevede unei instituții în speță, dreptul de a sesiza Curtea Constituțională, care aparține și șefului statului, alături de alte subiecte de drept public.

Lucrurile, într-un fel sau altul, se vor tranșa, însă am simțit nevoia să atrag atenția asupra faptului că, mă rog, noi ocupăm anumite funcții, de la cea mai importantă până la funcția de secretar într-o primărie, într-o unitate administrativteritorială, dar este esențial ca modul în care facem acest lucru să valorifice, în primul rând, interesul național, să se pună, în primul rând, în slujba interesului național care trebuie să primeze deasupra oricăror interese de partid, politice, de grup sau de altă natură.

Eu mă rog lui Dumnezeu ca lucrurile să se schimbe cândva în România, ca și în România instituțiile statului de drept să se așeze pe un făgaș normal, ca acel caracter legal al competenței, care este o dimensiune esențială a oricărui stat de drept, să se regăsească și în viața publică din România și, poate, atunci putem să spunem că avem șanse să ne îndreptăm către o stare de normalitate, fiindcă normalitatea într-un stat de drept înseamnă, în primul rând, dimensiunea constituțională, respectarea principiilor legii fundamentale, a literei și spiritului ei, și respectarea tuturor principiilor care guvernează statul de drept.

Vă mulțumesc, domnilor colegi. (Aplauze.)

 
 

Domnul Corneliu Pascu:

Mulțumesc, doamna senator.

 
Gheorghe David (PD-L) - declarație politică având ca temă Parcul Botanic din Timișoara;

Are cuvântul domnul senator Gheorghe David, din partea Grupului parlamentar al PD-L.

 

Domnul Gheorghe David:

Mulțumesc, domnule președinte de ședință.

În declarația mea de astăzi mă voi referi la Parcul Botanic din municipiul Timișoara.

Atunci când se vorbește despre Timișoara, aproape de fiecare dată se amintește faptul că este orașul parcurilor și, nu de puține ori, orașul florilor.

Cele două atribute sunt pe deplin îndreptățite.

Suprafața totală a spațiilor verzi, în care sunt incluse perdeaua forestieră situată pe aliniamentul de nord-vest al orașului, Pădurea Verde, cele cincisprezece parcuri, scuaruri, aliniamentele stradale etc., este de peste 500 de hectare.

Calculând la o populație stabilă de 315.000 de locuitori, rezultă că fiecărui timișorean îi revin peste 16 metri pătrați de spațiu verde.

Dar nu prezentarea în sine a acestor realități este motivul pentru care mi-am propus să vă rețin atenția, ci modul în care este gestionat acest patrimoniu.

Mai concret, este vorba despre statutul juridic al Parcului Botanic.

Apariția lui pe harta orașului s-a produs în anul 1936.

Are o suprafață de aproape 10 hectare.

În amintitul an au fost amenajate 13.000 de rabate florale și s-a donat, pe spezele primăriei, o colecție de Canina Indica în 83 de varietăți.

Acesta a fost doar începutul, fiindcă în anii care au urmat, cu mici sincope cauzate de război, administrația parcului, consiliată de cadre didactice de la Facultatea de Agronomie și, respectiv, filiala Timișoara a Institutului de Cercetări Agricole și Silvice, întreținea schimburi de semințe și material săditor de interes botanic și didactic cu peste 100 de stațiuni și parcuri similare din țară și de peste hotare.

Firul acestor legături s-a rupt la începutul ultimului deceniu al trecutului secol.

După o dispută surdă asupra revendicării dreptului de administrare, în care au fost implicate Consiliul Local și Primăria Municipiului Timișoara, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului Timișoara și Spitalul Municipal Timișoara, situat în vecinătatea parcului, în cele din urmă s-a ajuns ca el să se afle în patrimoniul primăriei, care l-a dat în administrare Societății Comerciale "Horticultura" - SA, care, de fapt, îngrijește toate parcurile și spațiile verzi din municipiu.

Din informațiile pe care le am, știu că, până atunci, Parcul Botanic era în custodia Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului.

Nu știu însă dacă acest transfer s-a produs printr-un act juridic, ceea ce mă determină să pun întrebarea:

Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului mai este interesat de statutul acestuia?

Am toate motivele să susțin că respectivul minister este obligatoriu să fie interesat, și iată de ce: cine intră în parc, și sunt zilnic sute, chiar mii de timișoreni, părinți cu copii, bunici cu nepoți, care îl vizitează, cărora la sfârșit de săptămână li se adaugă tinere perechi care, imediat după cununia de la starea civilă, vin aici pentru a-și imortaliza evenimentul, nu întâlnește niciun element distinctiv care să-i învedereze că se află într-un parc cu adevărat botanic.

El nu se deosebește aproape cu nimic de oricare alt parc din oraș, adică aceiași arbori și arbuști, aceleași pergole florale, gazon și alei, aceleași bănci etc.

Este adevărat, totul este bine îngrijit, dar de unde să priceapă vizitatorul că se află, cu adevărat, într-un parc botanic? În afara panoului de la intrare din care află cum trebuie să se comporte în parc, nu i se spune nimic despre istoria și suprafața parcului, despre varietatea speciilor existente, despre scopul pentru care a fost amenajat, despre altele.

O hartă menită să elimine acest neajuns este indispensabilă, la fel cum normal ar fi ca de pe fiecare specie de arbore și arbust să nu lipsească tăblița din care privitorul să poată afla denumirea științifică și comună a speciei.

De unde să învețe copilul de orășean, ba chiar maturul neumblat prin păduri și pe câmpuri, care este deosebirea dintre un stejar, gorun, cer sau gârniță?

Eliminarea acestui neajuns nu înseamnă însă, nici pe departe, că, gata, putem vorbi cu adevărat despre un parc botanic.

Este doar un pas.

Pe lângă Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului, instituție în care, în afară de facultățile tradiționale, s-au înființat noi facultăți și secții: ingineria mediului, silvicultură, arhitectură peisagistică, există un grup școlar silvic, un altul de agricultură, o filială a Institutului de Cercetări Agricole și Silvice, unde se formează profesional circa 10.000 de elevi și studenți, coordonați de un corp didactic și de cercetători consistent și bine pregătit.

În afara pregătirii teoretice, unde își formează deprinderile practice?

Reamintesc: scopul înființării Parcului Botanic tocmai acesta a fost, un laborator în care elevul, ori studentul să poată urmări pe viu cum se seamănă, crește și se dezvoltă un arbore, cum este influențată evoluția lui de către factorii de mediu, care sunt relațiile omului de rând, ale orășeanului mai exact, cu mediul în care trăiește etc.

În mai toate marile orașe ale lumii există grădini botanice.

Deși l-a avut, la ora actuală.

Timișoara nu se poate spune că îl mai are.

De aceea, consider că este foarte necesară clarificarea statutului său juridic, în primul rând, în așa fel încât el să-și recapete funcțiile pentru care a fost creat.

Doamnelor și domnilor senatori, în situații similare sunt și alte multe orașe din România.

De aceea, propun ca, încă de pe acum, să ne gândim la adoptarea unei legi prin care, în funcție de numărul și densitatea populației pe unitate de suprafață, să fie instituită obligația amenajării unor astfel de parcuri.

În afara funcției lor estetice, ele trebuie să devină instituții de cultură și civilizație pentru toți cetățenii localității.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Corneliu Pascu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Ion Rotaru (PSD) - declarație politică având ca titlu Perdelele forestiere de protecție - o necesitate stringentă;

Are cuvântul domnul senator Ion Rotaru, Grupul parlamentar al PSD.

 

Domnul Ion Rotaru:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor senatori, Declarația politică de astăzi, intitulată "Perdelele forestiere de protecție - o necesitate stringentă", se dorește a fi un semnal de alarmă față de neglijența cu care este tratat programul de împăduriri în scopul realizării de perdele forestiere de protecție.

Deși ne aflăm la șapte ani de la data adoptării strategiei naționale și a Programului de acțiuni privind combaterea deșertificării, degradării terenurilor și secetei, deși Parlamentul României a adoptat Legea nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecție, se poate aprecia că realizarea în practică a obiectivelor propuse este un eșec de proporții.

Cu șefi ai "Romsilva" preocupați, mai degrabă, de câștigurile personale, care nu sunt deloc de neglijat, și mai puțin de soarta pădurilor și a împăduririlor, cu un guvern incapabil de a dezvolta și pune în practică programe realiste de implementare a strategiei, după un an 2007 în care ne-am confruntat cu cea mai gravă secetă din ultimii 60 de ani și un an 2008 capricios din punct de vedere al precipitațiilor, cu zone în care a plouat excesiv, dar cu un Bărăgan pârjolit de secetă, este indubitabil faptul că perpetuarea acestor fenomene extreme este o prognoză realistă, dar extrem de îngrijorătoare față de care nu se face nimic.

Realizarea în practică a unui sistem național de perdele forestiere de protecție ar trebui să constituie o preocupare majoră a oricărui guvern responsabil, având în vedere diversele funcții pe care le pot îndeplini acestea, respectiv protecția câmpului împotriva factorilor climatici dăunători, sporul de producție și păstrarea apei în sol, prevenirea efectelor catastrofale ale inundațiilor și alunecărilor de teren, protecția căilor de comunicații împotriva înzăpezirilor, protecția digurilor și malurilor etc.

Referindu-mă strict la această componentă a programului de împăduriri în scopul realizării de perdele forestiere de protecție, pot aprecia că, deși au fost elaborate actele normative necesare, s-au stabilit comandamente județene, s-a înființat o direcție specializată în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, au fost realizate fundamentări științifice privind necesitatea creării de perdele forestiere de protecție, în multe din județe, practic, nu s-a plantat niciun hectar.

O situație deosebit de gravă întâlnim în județul Brăila, județ al cărui fond forestier reprezintă doar 5,75% din suprafața totală, procent ce ne plasează între ultimele patru județe la nivel național.

Dacă comparăm acest procent cu media pe țară de circa 27 și cu optimul la nivel național de circa 33, putem observa situația extrem de precară în care se găsește, în acest moment, județul Brăila, privind fondul forestier.

Iată de ce, odată cu adoptarea Legii nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecție, Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Brăila a întocmit un studiu care relevă cu prisosință necesitatea înființării acestora, iar autoritățile locale au identificat și suprafețele necesare și au propus înființarea, în intervalul 2005-2012, a 8.445 de hectare, din care 567 de hectare în 2005 și câte circa 1.300 de hectare în următorii ani, până în 2012.

Deși documentația a fost transmisă la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale încă din anul 2004, până la această dată nu s-a plantat niciun copac în cadrul acestui program, neaprobându-se nici măcar studiul de fezabilitate și proiectul tehnic.

Cât despre fondurile alocate, ce să mai vorbim...

Art. 21 din legea menționată mai sus face trimitere la faptul că, citez: "Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va aloca în fiecare an fondurile necesare realizării perdelelor forestiere de protecție a terenurilor agricole pentru prevenirea și combaterea fenomenului de secetă și a deșertificării."

În acest context, ne punem întrebarea: care sunt criteriile pe baza cărora sunt sau ar trebui să fie alocate fondurile necesare, care este răspunderea ministerului, ce rol joacă Comitetul Național pentru Combaterea Secetei, Degradării Terenurilor și a Deșertificării, înființat conform Hotărârii Guvernului nr. 474/2004, cum se aplică Programul forestier național adoptat în anul 2005, care prevede inițierea acțiunilor de realizare a sistemului național de perdele forestiere de protecție a câmpurilor agricole și de combatere a secetei?

Până când Guvernul României va juca rolul de pompier de serviciu care intervine doar pentru a stinge focul, și nu de a-l preveni?

De ce într-o Românie în care Guvernul se laudă că am avut cea mai mare creștere economică postdecembristă, în care motoarele duduie, nu se alocă fondurile necesare și nu se acordă o minimă atenție cel puțin pentru întocmirea documentațiilor necesare, respectiv a studiilor de fezabilitate și a proiectelor tehnice?

Dacă autoritățile abilitate nu se angajează, în mod responsabil, să pună în practică urgent un program coerent de stopare a jafului tăierilor pădurilor, de realizare a împăduririlor, în general, și a perdelelor forestiere de protecție, în special, câmpiile României - și aici includ, desigur, și câmpiile Brăilei, altădată atât de mănoase - se vor transforma rapid într-un ținut arid.

Realizarea acestui program, împreună cu programul de reabilitare a sistemului de irigat pot contrabalansa efectele tot mai agresive ale naturii.

Să salvăm, până nu este prea târziu, Bărăganul românesc, să-l salvăm înainte de a deveni Sahara României!

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Corneliu Pascu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Gheorghe Funar (PRM) - declarație politică având ca temă Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului și pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, a Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali;

Domnul senator Alexandru Morțun a depus la secretariat declarația politică, care va fi inclusă în stenogramă.

Dau cuvântul domnului senator Funar Gheorghe, Grupul parlamentar al PRM, pentru încă șapte minute.

 

Domnul Gheorghe Funar:

Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință.

Doamnelor și domnilor senatori, În timp ce criza financiar-bancară din Statele Unite ale Americii se extinde în Uniunea Europeană și în România, la noi în țară au loc, între timp, și mișcări greviste, iar UDMR

pregătește pentru 30 noiembrie referendumuri locale în fosta Regiune Mureș Autonomă Maghiară, vizând autonomia teritorială pe criterii etnice a așa-zisului Ținut Secuiesc.

Pe această temă, atât Președintele României, domnul Traian Băsescu, cât și prim-ministrul, domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, au luat poziția struțului.

Mai mult, Guvernul minoritar și minor PNL-UDMR se încăpățânează să mențină data de 30 noiembrie 2008 pentru alegeri parlamentare organizate pe baza unor ordonanțe de urgență neconstituționale și a unei hotărâri de guvern care încalcă legea fundamentală a țării și Legea nr. 35/2008.

Această lege este botezată, aiurea și fără niciun argument, ca fiind Legea votului uninominal.

Legea nr. 35/2008 este o bătaie de joc față de alegători și candidați, precum și o bombă cu efect întârziat asupra Parlamentului și pluralismului politic.

Legea nr. 35/2008 este marea păcăleală pregătită românilor la 90 de ani de la Marea Unire.

În afară de Partidul România Mare, care este împotriva legilor organizate pe baza unei legi proaste și a unor ordonanțe de urgență ale Guvernului și hotărâri de guvern aflate pe rolul instanțelor de judecată, nu există niciun partid politic, nicio organizație civică și niciun ziarist care să susțină că Legea nr. 35/2008 este o lege bună.

Până și vicepreședinta Senatului Republicii Federale a Germaniei, doamna Susanne Kastner, a declarat că nu înțelege această lege.

Cum să înțeleagă alegătorii această lege, când ea stabilește că în peste 400 de colegii electorale vor fi doi câștigători în fiecare "țarc electoral", respectiv candidatul care obține locul I prin vot și care nu devine parlamentar și candidatul care a pierdut alegerile, situându-se pe locul 2 până la 5, dar pentru care calculatorul decide că va deveni senator sau deputat?

Deci legea votului cu doi câștigători stabilește următoarele:

  1. Candidatul care a câștigat alegerile cu 51 până la 100% într-un colegiu electoral nu ajunge parlamentar dacă partidul lui nu trece pragul electoral de 5%. Candidatul care a pierdut alegerile în acel colegiu va deveni senator sau deputat, fiind ales de calculator.
  2. Candidatul care se situează pe locul întâi în colegiul electoral cu un procent de 20 până la 49 din voturi are toate șansele să nu fie ales parlamentar de calculator. Candidatul situat pe locul 2 până la 5 în colegiul electoral are șansa să devină senator sau deputat, fiind ales de calculator în procesul de redistribuire a voturilor la nivel național.
  3. Candidații care au pierdut alegerile în colegiile electorale în care nimeni nu a obținut 50% plus 1 din voturi au șansa să fie aleși parlamentari de calculator prin redistribuirea voturilor din toată țara.
  4. Voturile date de către alegători candidaților care nu sunt stabiliți câștigători de calculator se redistribuie la alți candidați, inclusiv la alte partide politice și la UDMR.

În concluzie, legea votului cu doi câștigători, unul preferat de alegători și altul preferat de calculator, acordă rolul principal calculatorului în stabilirea componenței viitorului Parlament.

Adepții acestei legi susțin, fără temei, că va exista o strânsă legătură între alegătorii din colegiu și parlamentarii aleși de calculator dintre candidații din alte colțuri ale României.

Ce legătură va putea exista între senatorul sau deputatul care a fost votat de 1% din alegători și cetățenii din acel "țarc electoral" care au votat în procent de 99 pentru alt candidat, dar care nu devine parlamentar, pentru că partidul pe lista căruia a candidat nu a realizat procentul de 5?

V-am prezentat, doamnelor și domnilor senatori, doar câteva dintre absurditățile înscrise în Legea nr. 35/2008, în ordonanțele de urgență ale Guvernului nr. 97 și 98/2008, date în modificarea și completarea acestei legi, ordonanțe care aduc atingere drepturilor electorale, și, de asemenea, în Hotărârea Guvernului nr. 802/2008, considerată ilegală de către Președintele României.

Vă mulțumesc pentru atenție și sperăm, la primăvară, să avem alegeri pe baza unei legi normale. (Aplauze în sală.)

 
 

Domnul Corneliu Pascu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Aurel Ardelean (independent afiliat Grupului parlamentar al PD-L) - declarație politică având ca subiect lucrarea Sănătatea - un criteriu de eligibilitate a decidenților;

Dau cuvântul domnului senator Aurel Ardelean, din partea Grupului parlamentar al PD-L.

 

Domnul Aurel Ardelean:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor senatori, Recent, a apărut o lucrare deosebit de importantă, "Sănătatea - un criteriu de eligibilitate a decidenților", asupra căreia doresc să fac câteva referiri.

Lucrarea propune, în esență, o soluție științifică pentru decidenți, și anume selectarea personalului decizional pe criterii de sănătate.

Aceste criterii pot fi stabilite științific, concordant cu nivelul cunoștințelor actuale privind selectarea populației active, adaptate categoriei de decidenți care au ca menire conducerea destinelor comunității.

Evoluția societății românești din cele mai vechi timpuri și până azi a avut un aspect ondulant, în funcție de capacitatea conducătorilor ajunși în fruntea obștei datorită calității lor, prin străduință sau numai conjunctural, precum și datorită faptului că această calitate a conducătorilor a depins și de starea lor de sănătate.

Autorii definesc cele patru stări în care se poate afla, la un moment dat, omul - ca ființă născută liberă, rațională, afectuoasă și conștientă -, starea sănătoasă, normală, anormală și patologică, insistând asupra faptului că în fruntea obștei trebuie să fie admiși numai cei sănătoși, care prin această calitate suplinesc lipsa de instrucție în domeniul managementului conducerii.

În prezent, după cum cunoaștem, la diferitele alegeri periodice pentru funcții de decidenți în societățile democratice pot candida persoane cu pregătiri diferite, de diferite specializări.

Diferența în a obține rezultate pozitive sau negative în exercitarea atribuțiilor lor este dată și de propria lor stare de sănătate.

Lucrarea subliniază faptul că un rol deosebit de important îl are medicina sau, mai bine spus, implicarea medicinii în protejarea omului, în ipostazele lui complexe de existență, inclusiv în cele legate de exercitarea unor profesiuni mai mult sau mai puțin solicitante pentru sănătate.

Funcția de decident este descrisă ca fiind una foarte complexă și solicitantă.

Incapacitatea de exercitare a atribuțiilor pe motiv de alterare a stării de sănătate poate fi păguboasă atât pentru comunitate - atunci când respectivul ia decizii greșite -, dar și pentru el însuși, deoarece decizionalul poate fi pus în situația de a răspunde penal pentru greșelile sale.

Progresul cert înregistrat pe toate planurile în lumea contemporană - incluzând aici și cunoștințele medicale - se recomandă a fi folosit la examinarea candidaților pentru admiterea în funcții decizionale în stat.

O examinare medicală complexă, efectuată în raport cu exigențele semiologiei contemporane, ce cuprinde testarea capacităților funcționale de exprimare a subiectului în domeniile fizic și mintal, se impune obligatoriu.

Votul uninominal va facilita cunoașterea mai temeinică de către alegători a valorii candidatului la ocuparea unui post decident.

Întrucât evoluția stării de sănătate poate fi variabilă, este necesară observarea periodică a stării de sănătate a decidentului.

Decidenții la care se vor surprinde modificări negative vor putea fi încadrați mult mai ușor pe o traiectorie de recuperare medicală, înainte de progresiunea oricărei noi boli depistate, cu efect benefic pentru individul în cauză.

Doamnelor și domnilor senatori, Indiferent de concepția doctrinară a celor ce acced la putere, ei vor avea randament și succes în accelerarea tranziției și în funcție de calitatea stării lor de sănătate, așa că reglementarea legală a admiterii în posturi decizionale numai a acelora cu un anumit prag de sănătate fizică și psihică este în interesul întregii societăți românești.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Corneliu Pascu:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Adrian Păunescu (PSD) - declarație politică referitoare la: lipsa banilor necesari pentru creșterile salariale ale profesorilor; salariile mari ale președinților unor agenții; declarațiile nefondate ale europarlamentarului László Tökés făcute la Bruxelles; lipsa de interes a europarlamentarilor români în timpul dezbaterilor din Consiliul Europei;

Îi ofer cuvântul domnului senator Adrian Păunescu, din partea Grupului parlamentar al PSD.

 

Domnul Adrian Păunescu:

Îmi dau seama că mai avem două sau trei ocazii de a putea să ne adresăm unii altora declarații politice.

Aș avea foarte multe de spus.

Desigur, mă urmărește situația economică a țării, mă urmărește criza ale cărei resorturi și ale cărei consecințe noi încă nu avem toate datele să le putem înțelege.

Cred că s-ar fi cuvenit ca oamenii de autoritate din domeniu, în frunte cu prim-ministrul, să se adreseze Parlamentului în problema crizei, pentru că deriva la care este obligată în aceste zile - ca și în altele -

conștiința națională și conștiința fiecăruia dintre noi, ca exponenți ai acestei națiuni, nu înseamnă libertate.

Propriu-zis, trăim libertatea de a nu înțelege până la capăt despre ce este vorba.

Asigurările pe care ni le-a dat premierul - că vom fi scutiți de consecințele grave, majore ale crizei de dincolo de ocean - nu sunt suficiente.

Nouă ne trebuie, firește, argumente.

Trebuie să știm despre ce este vorba.

În această perioadă în care Domnia Sa refuză să mărească lefurile profesorilor, aducând ca argument lipsa de bani, au apărut, iată, dezvăluiri grave cu privire la banii mulți pe care îi primesc diverși oameni din suprastructura inutilă a acestei țări.

De fapt, constatăm că o birocrație groasă, mai groasă decât birocrația socialistă, înlocuiește ceea ce nouă ni se părea maximum în materie de nesimțire, aroganță și inutilitate agresivă.

Aflăm despre oameni care nu au niciun merit - decât că, de exemplu, distribuie niște energie pe care nu ei o produc - că au salarii de trei sute de milioane de lei, că rudele lor, soțiile, copiii, amantele, mă rog, toți cei apropiați de acei președinți de agenții, de acei secretari de stat, de acei miniștri, primesc, la rândul lor, sute de milioane de lei din acest buget despre care premierul ne-a asigurat că nu suportă lefuri mai mari pentru profesori.

Or, este o nedreptate vădită pe care cred că este momentul ca noi, ca Senat al României, s-o înfierăm mai mult chiar decât s-o criticăm. Și eu vă spun ceva - noi mai avem puțină vreme de lucrat împreună, era să zic de trăit împreună, dar era sinistru -, să știți că noi suntem răspunzători, finalmente, de toate abuzurile care se fac dincolo de cortină.

Ceea ce se întâmplă în birocrația românească trebuie să-și găsească explicațiile și rezolvările în Parlamentul României.

Noi suntem responsabilii cei mai înalți.

Vă readuc aminte că Parlamentul este forța de conducere a României.

Ce conducem noi, că nu știm nimic.

Acestea toate sunt niște infecții pe care le protejează niște nemernici care sunt foarte grijulii cu salariile profesorilor.

Acești apărători demagogici ai banului public nu dau bani pentru cercetarea științifică și batjocoresc cultura națională, neacceptând ca - în situația lui de suferință și de viață - un clasic al nostru cum este Fănuș

Neagu să-și poată tipări operele și să le vadă înainte de confruntările cu postumitatea, dar se fac a nu ști ce salarii au acei nenorociți care fraudează, în fapt, banul public.

Cer, în numele întregii conștiințe a luptătorilor pentru mai bine din România, să se vină urgent în Parlament cu situația exactă.

Situația actuală este intolerabilă.

Pe seama inconștienței unora dintre noi, sporește avuția unor ticăloși care, în loc să împartă banul public pentru categoriile care ar putea face România să progreseze, își iau ei banul public.

Ne mai amestecă și pe noi, mărindu-ne cu nu știu câte mii de lei salariul.

Personal, refuz această mărire, în condițiile în care banul public este jefuit în felul în care este jefuit.

Fac parte, de asemenea, dintre oamenii care au atacat în "Flacăra" veche și în alte ocazii pe care mi le-am creat birocrația socialistă.

Repet, acum birocrația capitalistă este mai urâtă, este mai groasă, mai nesimțită.

Nu doresc - și aici spun precis idealul meu - să se ajungă din nou la egalitarismul păgubos din vremea lui Nicolae Ceaușescu, cu raportul salariilor 1 la 6.

Câștigul nelimitat trebuie să fie valabil pentru domeniile creatoare, pentru domeniile productive, pentru cei ce sporesc evident bogăția țării și a lumii.

Am dat ieri la o televiziune, la televiziunea "Realitatea", exemplul unei familii de tineri români, Ingrid și Florin Păun, oameni de 30-40 de ani, care în Franța conduc pe alți români și conduc și pe alți francezi, și conduc treburile într-o societate de tip internațional, pentru că sunt inteligenți, pentru că sunt bine plătiți și pentru că nu-și găsesc locurile acasă.

Să suportăm la nesfârșit această nedreptate, când s-a dovedit, de către o presă activă, că banii țării există, dar sunt prost distribuiți? Asta nu se mai poate.

Măcar în ultima lună în care suntem senatori români, să spunem răspicat lucrul acesta și vă propun să ne gândim, de urgență, la o lege care să nu lase pe nimeni în România să trăiască la nivelul a 3 lei, și nici la nivelul a 20 de lei.

Ceea ce a propus, mi se pare, Dan Voiculescu, la un moment dat, în legătură cu pensia minimă garantată, este un lucru corect.

Nu este vorba numai de pensie, pentru că discuția am văzut că este dusă de factorii guvernamentali în mod diversionist în termeni tehnici, dacă este pensie, dacă este indemnizație.

Eu nu știu la ce anume termen să ne oprim, dar oamenii sărmani din România nu pot fi batjocoriți ca și când ar fi stat degeaba în România. Și-au muncit pământul, și-au îngrijit bărbații, au dus greul păcii - cum au dus bărbații greul războaielor -, și au născut, și și-au crescut copiii, iar acum trăiesc mai rău decât animalele.

Am scris în anul 2000 un cântec foarte violent și foarte stângist în care spuneam ceva ce credeam că nu va mai trebui să spun, dar, iată, situația mă obligă să spun:

TOTUȘI, DOAMNE

Veac de nedreptate,
Ni le-ați luat pe toate,
Și ca indivizi, și ca popor,
Dar să țineți minte
Până în morminte:
Dumnezeu rămâne-al tuturor!

Voi aveți avere,
Voi aveți putere
Și plăcerea traiului ateu,
Noi, prin nedreptate,
Le-am pierdut pe toate,
Dar îl mai avem pe Dumnezeu.

Așa nu se mai poate,
sunt prea urâte toate,
n-avem nici dreptul unei pâini,
trudind o viață-ntreagă,
în țara noastră dragă,
suntem tratați ca niște câini.

Democrații betege,
și-n legea fărdelege
cei buni și harnici nu mai pot,
în cel mai jalnic teatru suntem,
din patru-n patru,
hamalii urnelor de vot.

Nu, țara nu-i săracă,
dar avuția-i pleacă
precum o pradă de război,
hei, lideri de paradă,
nu-i om să vă mai creadă,
că prea vă bateți joc de noi.

Nici muncă, nici răsplată,
ca toți să fim îndată
bieți cerșetori, la semafor,
și nimeni nu răspunde
de crizele profunde,
de care-atâția oameni mor.

Voi, din mormânt complice
și până-n cicatrice,
stârniți neiertătoare boli,
copiii noștri, bieții,
cunosc amarul vieții,
de când îi aruncați din școli.

Impozite ne mușcă
în țara ca o cușcă
vândută astăzi pe un pol,
umil e tricolorul,
bolnav e viitorul,
stomacul omului e gol.

Doar cârciumi pretutindeni,
cravașe, gratii, pinteni,
se înrăiesc surori și frați,
bătrânii mor de foame
și-n cinice programe
cei tineri sunt abrutizați.

Ați dat pseudonime
grețoasei voastre crime
de-a vinde țara pe nimic,
soluție barbară,
să fim o bingo-țară,
să fim o țară-loz în plic.

Ne-nghesuiți cu biciul,
pe scara de serviciu,
ca niște slugi să vă servim,
dar noi vă dăm de veste
că România este,
în Europa, legitim.

La sărăcia noastră
roș-galbenă-albastră,
ne dați mizeria răspuns,
și, uneori, ne vine
să spunem, prin suspine:
Ce-am fost și, Doamne, ce-am ajuns!

Și totuși noi, aceștia,
nu ne-am pierdut nădejdea,
chiar dacă ni-i, mereu, mai greu,
cu ultima suflare,
strigăm, în gura mare:
Al nostru este Dumnezeu!

Prăpădul acesta trebuie să se termine.

În aceste mizerii stă embrionul viitoarei nenorocite lupte de clasă pe care o vom provoca dacă nu vom ști să reacționăm.

Să nu credem că ne importă cineva lupta de clasă și ne-o aduce aici.

Este nenorocirea pe care noi o producem, neacționând la timp.

Și, cum spuneam că suntem responsabili, suntem responsabili și de atacurile pe care le provoacă la nesfârșit diverși lideri maghiari din România la adresa României.

Am să vă dau câteva exemple.

Iată niște detalii despre ce spune europarlamentarul român, repet, al României!, László Tökés la conferința de presă de la Bruxelles, pe marginea raportului lui Leonard Orban.

Ce spune, de fapt acest om, că altfel n-am cum să-i spun? O chestiune esențială: "ungurii sunt bătuți în România deoarece își folosesc limba maternă".

Dacă dumneavoastră ați mai auzit așa ceva în România, vă rog să mă lapidați, cum zicea un prost vorbitor de limbă română, "să mă lapidați cu pietre", de parcă lapidarea s-ar putea produce și cu surcele...

Se poate vorbi în România de unguri bătuți pentru că își vorbesc limba maternă? Ce este această provocare? Ce este această chestiune care are darul de a se lansa în toată lumea? Românii îi bat pe unguri pentru că își vorbesc limba maternă?! Despre asta este vorba? Se întâmplă așa ceva în România?

Îi rog pe colegii de la UDMR să vină la microfon și să spună dacă așa stau lucrurile.

Sau la aceasta tac și vorbesc atunci când trebuie să spună, cum zice domnul Markó Béla, că limba maghiară nu trebuie să aibă statutul de a doua limbă oficială în anumite zone din Transilvania, pentru că această limbă ar trebui să aibă un statut eventual egal.

Eventual!, zice domnul Markó, pentru că, în rest, una trebuie să fie mai sus decât cealaltă.

Care? Vă dați seama...

Repet, toate sunt deodată, și asta mi se pare cea mai semnificativă dintre nenorocirile pe care le trăim.

László Tökés se plânge că în România ceangăii simt că sunt ignorați -

umblă la simțire domnul pastor -, iar identitatea lor nu este recunoscută.

Ce spui, domnule Pinoches? Ba da, este recunoscută.

Ceangăii sunt români trecuți într-o anumită perioadă istorică la religia catolică.

Să citească Markó pe Mărginaș și documentele istorice, și documentele științifice.

Pornirea aceasta de maghiarizare ipocrită, de a face tot felul de victime, acum în Moldova, mâine-poimâine în Oltenia -

pentru că au fost niște unguri care au administrat niște pământuri în Oltenia - și peste tot, atacurile permanente la România sunt dovezi de intoleranță și de nesimțire, ca și când România ar fi abstractă și nu ar simți, prin noi și prin atâția oameni, că trebuie să răspundă.

Iată, László Tökés nu cere ca limba maghiară să fie a doua limbă oficială, dar cere, în schimb, introducerea maghiare ca limbă oficială în Parlamentul României și ne atrage atenția: "tinerii maghiari au ridicat deja steagul autonomiei Bihorului de Nord".

Nu erau destule provocările cu privire la cele trei județe, Harghita, Covasna, Mureș, pe care le grupaseră și voiau să le facă ținut autonom.

Acum vor și Bihorul de Nord.

În fapt, ceea ce obțin dumnealor este neliniștea, un fel de autonomie a neliniștii, să nu poată fi liniștiți oamenii, mai ales cei din Ardeal, nici românii, nici maghiarii.

Între timp, László Tökés a obținut, sigur, dreptul la o universitate exclusiv maghiară în România, care, dorește păstorașul rătăcirii, să se numească "Partium", așa cum s-a numit una dintre cele 13 provincii ale Ungariei milenare, titulatură de la 1571, și care cuprindea nord-vestul Transilvaniei, adică Maramureșul, Bihorul, Zărandul.

De fapt, sonoritatea Partium duce la ideea de Ungaria mare. Și, repet, toate sunt deodată.

La întâlnirea cu președintele Traian Băsescu s-a cerut o autonomie asimetrică, frumos zis!, căci se lucrează și la subtilitățile dicționarului.

Dacă unii doresc mai multă autonomie, să ia mai multă, că tot se găsește autonomie pe toate drumurile! Dacă doresc mai puțină, să ia mai puțină, dar să fie autonomie!

Wass Albert, omul care nu de tribunalul comunist a fost condamnat - deși nici asta nu înseamnă totdeauna ceva ilegitim - la moarte pentru că a omorât 20 de români și de evrei din Ardeal în timpul ocupației horthyste a Transilvaniei de Nord, a fost sărbătorit în România, pe bani publici, proiectul fiind votat, împreună cu alte 89 de proiecte culturale, în Consiliul Local din Sfântul Gheorghe.

Asta este, pe de o parte.

Pe de altă parte, la Consiliul Europei, în indiferența europarlamentarilor români, se votează faptul că timocenii nu sunt români, ci vlahi.

Președintele Mișcării Democrate a Românilor din Serbia ne scrie că "reprezentanții României, Cezar Preda, Ilie Ilașcu, Relu Fenechiu și Mihai Tudose, lipseau de la dezbaterea raportului referitor la românii din sudul Dunării și Văile Timoc și Morava în plen și aceasta a dus la votul pe care europarlamentarul Cornelia Cazacu l-a susținut împotriva dorinței timocenilor de a avea dreptul la învățătură și liturghie în limba română.

Nu știu dacă este așa, știu însă că sesizarea există. (Intervine doamna senator Paula Maria Ivănescu.)

(La prezidiu, domnul senator Corneliu Pascu este înlocuit de doamna senator Norica Nicolai.)

Poftiți? Probabil că este o informație tulbure.

Dacă doamna Cazacu nu e, nu e.

De aceea am și fost circumspect.

Este o informație care sub această formă a ajuns în Serbia.

În orice caz, situația există și, indiferent cine își leagă numele de această nenorocire, trebuie să găsească neapărat soluția de a o îndrepta.

Haideți să vă mai dau un amănunt semnificativ cu privire la felul cum suntem tratați noi și istoria noastră.

La Bender a fost inaugurat un monument dedicat soldaților ruși.

Firește, acest monument nu putea fi construit decât distrugându-se cimitirul soldaților români, pentru că, se și explică, era părăginit și pentru că soldatul sovietic trebuia să aibă loc și în moarte pe seama soldatului român, de aceea au dărâmat o parte din cimitir.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Domnule senator, am o respectoasă rugăminte.

Am depășit timpul alocat declarațiilor politice și, de aceea, vă rog să vă apropiați de sfârșitul declarației politice.

 
 

Domnul Adrian Păunescu:

Doamnă vicepreședinte, mă apropii cu vehemență de sfârșit.

Mă bucur că vă aud vocea.

Trecuse timpul pentru declarațiile politice când am primit cuvântul, dar dumneavoastră nu erați aici.

Cum să nu treacă el de când îmi țin declarația?

Mai am de spus doar că premierul Călin Popescu-Tăriceanu ar trebui să vadă că premiile pentru olimpiadă s-au dus, mai degrabă, la funcționarii federațiilor, conform obiceiului nostru, și mult mai puțin la campionii noștri.

Aici sunt niște cifre pe care nu mai am timp să le aduc în discuție, deoarece trebuie să închei.

Și ar mai fi de spus că universitățile românești nu se găsesc între cele 500 de universități remarcabile ale lumii, și asta trebuie să ne doară.

Lucrul cu care chiar vreau să închei se referă la apariția în Ardeal a unor băuturi, un fel de votcă, băuturi care au pe sticle inscripționări batjocoritoare la adresa unor eroi ai neamului românesc.

Iată băutura, cică, Horia, Cloșca și Crișan, care se numește Horeev, Cloșcov și Crișnev.

Mai este și o altă băutură mai specializată, Mihail Viteazov.

Această informație mi-a fost trimisă de către un iubitor al istoriei naționale, un om de conștiință, Miron Neagu, din Sighișoara.

El ne-a sesizat.

Evident, așa ceva rănește sensibilitatea românilor din Ardeal și sensibilitatea tuturor românilor.

Eu nu știu cine a făcut măgăria cu pricina.

Poate au făcut-o niște români idioți, poate au făcut-o niște maghiari la fel de idioți, în orice caz, jocul acesta de-a votca rusească pe care, zice reclama tot în bătaie de joc, o prepară cel mai bine națiunea românească, ar trebui să înceteze.

Sunt provocări abjecte care nu vin decât să completeze un tablou mizerabil în care obiectele sunt obiecte, dar subiectele suntem noi. Și, măcar în ultima clipă, măcar în ultima noastră lună de lucru în Senatul 2004-2008, ar trebui să le privim ca pe niște abdicări de la bunul-simț și de la legalitate și să ne comportăm cu vehemență și curaj civic.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc și eu.

 
Emil Răzvan Theodorescu (PSD) - In memoriam George Emil Palade, singurul român deținător al Premiului Nobel;

Stimați colegi, dau cuvântul domnului academician Răzvan Theodorescu.

 

Domnul Emil Răzvan Theodorescu:

Doamnelor și domnilor senatori, Am urcat la această tribună pentru a vă aminti că acum 5 zile a încetat din viață cel mai vestit membru de onoare al Academiei Române și singurul român care a luat Premiul Nobel, George Emil Palade.

Se năștea acum 96 de ani la Iași.

A urmat traseul rarisim al unui savant care a trebuit să își găsească salvarea dincolo de hotarele patriei.

A lucrat exemplar în domeniul biologiei celulare.

După cum știți, în 1944 a fost distins cu Premiul Nobel pentru fiziologie și medicină.

Academia Română l-a onorat, în primul rând, și după ce Președintele Statelor Unite ale Americii Ronald Reagan i-a atribuit Medalia națională americană pentru știință autoritățile române l-au distins cu Ordinul Național Steaua României în grad de Colan.

Pe George Emil Palade am avut onoarea să îl cunosc.

A fost o mare conștiință, a fost un mare patriot, a fost, incontestabil, omul care a făcut cele mai mari servicii pe plan internațional României, a fost un om de o modestie exemplară. Și-a ajutat colaboratorii români, a fost iubit de către aceștia într-un chip pentru care stau mărturie declarațiile colegilor mei de Academie care au lucrat cu George Emil Palade.

A fost unul dintre românii iluștri și cred că Senatul României trebuie, și vă invit să o faceți în amintirea sa, să păstreze un moment de reculegere.

(Se păstrează un moment de reculegere.)

Vă mulțumesc.

 
 

Doamna Norica Nicolai:

Și eu vă mulțumesc, domnule senator.

 
Alexandru Ioan Morțun (PNL) - declarație politică având ca temă câștigurile salariale sfidătoare din cadrul unor agenții și regii din România (declarație politică depusă la secretariatul de ședință)

Domnul Alexandru Ioan Morțun (declarație politică depusă la secretariatul de ședință):

De ceva vreme trăim cu toții începuturile crizei economice care, începută în Statele Unite, a cuprins Europa Vestică, îndreptându-se încet, dar sigur, către România.

În același timp, apropierea campaniei electorale a trezit mișcarea sindicală care cere mărirea salariilor diferitelor grupe profesionale.

Prins între acestea și rigorile financiare ale BNR, Guvernul este supus unei mari presiuni.

Concomitent, media românească, și nu numai, dezvăluie lucruri pe care le intuiam, dar de care nu eram siguri.

Într-o țară încă săracă, unde majoritatea cetățenilor nici nu își permit să viseze la valoarea salariului sau a pensiei minime din restul Uniunii Europene, sunt concetățeni ai noștri plătiți din banul public care au venituri și, implicit, în timp, pensii ce depășesc cu mult salarizarea vestică.

Cum este posibil? De ce se întâmplă asta?

Un prim răspuns este dat de Guvernul României, prin vocea premierului, care a constatat și a criticat faptul că între retribuția pe hârtie la regii, agenții și întreprinderi ale statului și realitatea veniturilor totale este o imensă discrepanță.

Zeci de sporuri, prime, contracte de management, retribuții de realizare a obiectivului economic, tot de ei stabilit, fac ca sute, dacă nu mii de astfel de conducători, și nu numai, să sfideze prin câștigurile salariale.

Aflăm că șefii sau subșefii unor agenții, regii etc. ridică lunar de la casierie cam de 4 ori mai mult decât prim-ministrul și decât președintele Senatului, și dați-mi voie să mă îndoiesc că responsabilitatea lor o depășește sau este egală cu a acestora din urmă.

Cel mai grav este însă că ceea ce aflăm acum doar din investigații de presă a stat ascuns cunoașterii publice sub motivația confidențialității salariului și a veniturilor.

Cred că acest lucru este revoltător, pentru că, de regulă, cel ce plătește, adică contribuabilul român, trebuie să știe ce se face cu banul lui și de ce anumiți români câștigă sume amețitoare.

De ce, de unde, de la cine, pentru ce, cât, sunt doar câteva dintre întrebările românilor care și-ar găsi răspuns dacă s-ar renunța cât mai devreme posibil la această păguboasă confidențialitate din salarizarea românească.

Cred, de asemenea, că ar fi interesant de aflat și veniturile unor subșefi de agenții, regii aflate în subordinea centrală de prin județele României.

Nu de altfel, dar s-ar putea să avem surpriza ca atât Traian Băsescu, cât și Călin Popescu-Tăriceanu să fie depășiți în salarizarea lunară de nu știu ce șefuleți din Cuca Măcăii.

Poate doar de trei ori?!

Mulțumesc.

   

Adresse postale: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucarest, Roumanie mercredi, 22 janvier 2020, 6:39
Téléphone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro