Adrian Păunescu
Adrian Păunescu
Sittings of the Senate of October 13, 2008
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.98/23-10-2008

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
04-12-2019
27-11-2019
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2008 > 13-10-2008 Printable version

Sittings of the Senate of October 13, 2008

  1. Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori:
  1.8 Adrian Păunescu (PSD) - declarație politică referitoare la: lipsa banilor necesari pentru creșterile salariale ale profesorilor; salariile mari ale președinților unor agenții; declarațiile nefondate ale europarlamentarului László Tökés făcute la Bruxelles; lipsa de interes a europarlamentarilor români în timpul dezbaterilor din Consiliul Europei;

Domnul Corneliu Pascu:

................................................

Îi ofer cuvântul domnului senator Adrian Păunescu, din partea Grupului parlamentar al PSD.

Domnul Adrian Păunescu:

Îmi dau seama că mai avem două sau trei ocazii de a putea să ne adresăm unii altora declarații politice.

Aș avea foarte multe de spus.

Desigur, mă urmărește situația economică a țării, mă urmărește criza ale cărei resorturi și ale cărei consecințe noi încă nu avem toate datele să le putem înțelege.

Cred că s-ar fi cuvenit ca oamenii de autoritate din domeniu, în frunte cu prim-ministrul, să se adreseze Parlamentului în problema crizei, pentru că deriva la care este obligată în aceste zile - ca și în altele -

conștiința națională și conștiința fiecăruia dintre noi, ca exponenți ai acestei națiuni, nu înseamnă libertate.

Propriu-zis, trăim libertatea de a nu înțelege până la capăt despre ce este vorba.

Asigurările pe care ni le-a dat premierul - că vom fi scutiți de consecințele grave, majore ale crizei de dincolo de ocean - nu sunt suficiente.

Nouă ne trebuie, firește, argumente.

Trebuie să știm despre ce este vorba.

În această perioadă în care Domnia Sa refuză să mărească lefurile profesorilor, aducând ca argument lipsa de bani, au apărut, iată, dezvăluiri grave cu privire la banii mulți pe care îi primesc diverși oameni din suprastructura inutilă a acestei țări.

De fapt, constatăm că o birocrație groasă, mai groasă decât birocrația socialistă, înlocuiește ceea ce nouă ni se părea maximum în materie de nesimțire, aroganță și inutilitate agresivă.

Aflăm despre oameni care nu au niciun merit - decât că, de exemplu, distribuie niște energie pe care nu ei o produc - că au salarii de trei sute de milioane de lei, că rudele lor, soțiile, copiii, amantele, mă rog, toți cei apropiați de acei președinți de agenții, de acei secretari de stat, de acei miniștri, primesc, la rândul lor, sute de milioane de lei din acest buget despre care premierul ne-a asigurat că nu suportă lefuri mai mari pentru profesori.

Or, este o nedreptate vădită pe care cred că este momentul ca noi, ca Senat al României, s-o înfierăm mai mult chiar decât s-o criticăm. Și eu vă spun ceva - noi mai avem puțină vreme de lucrat împreună, era să zic de trăit împreună, dar era sinistru -, să știți că noi suntem răspunzători, finalmente, de toate abuzurile care se fac dincolo de cortină.

Ceea ce se întâmplă în birocrația românească trebuie să-și găsească explicațiile și rezolvările în Parlamentul României.

Noi suntem responsabilii cei mai înalți.

Vă readuc aminte că Parlamentul este forța de conducere a României.

Ce conducem noi, că nu știm nimic.

Acestea toate sunt niște infecții pe care le protejează niște nemernici care sunt foarte grijulii cu salariile profesorilor.

Acești apărători demagogici ai banului public nu dau bani pentru cercetarea științifică și batjocoresc cultura națională, neacceptând ca - în situația lui de suferință și de viață - un clasic al nostru cum este Fănuș

Neagu să-și poată tipări operele și să le vadă înainte de confruntările cu postumitatea, dar se fac a nu ști ce salarii au acei nenorociți care fraudează, în fapt, banul public.

Cer, în numele întregii conștiințe a luptătorilor pentru mai bine din România, să se vină urgent în Parlament cu situația exactă.

Situația actuală este intolerabilă.

Pe seama inconștienței unora dintre noi, sporește avuția unor ticăloși care, în loc să împartă banul public pentru categoriile care ar putea face România să progreseze, își iau ei banul public.

Ne mai amestecă și pe noi, mărindu-ne cu nu știu câte mii de lei salariul.

Personal, refuz această mărire, în condițiile în care banul public este jefuit în felul în care este jefuit.

Fac parte, de asemenea, dintre oamenii care au atacat în "Flacăra" veche și în alte ocazii pe care mi le-am creat birocrația socialistă.

Repet, acum birocrația capitalistă este mai urâtă, este mai groasă, mai nesimțită.

Nu doresc - și aici spun precis idealul meu - să se ajungă din nou la egalitarismul păgubos din vremea lui Nicolae Ceaușescu, cu raportul salariilor 1 la 6.

Câștigul nelimitat trebuie să fie valabil pentru domeniile creatoare, pentru domeniile productive, pentru cei ce sporesc evident bogăția țării și a lumii.

Am dat ieri la o televiziune, la televiziunea "Realitatea", exemplul unei familii de tineri români, Ingrid și Florin Păun, oameni de 30-40 de ani, care în Franța conduc pe alți români și conduc și pe alți francezi, și conduc treburile într-o societate de tip internațional, pentru că sunt inteligenți, pentru că sunt bine plătiți și pentru că nu-și găsesc locurile acasă.

Să suportăm la nesfârșit această nedreptate, când s-a dovedit, de către o presă activă, că banii țării există, dar sunt prost distribuiți? Asta nu se mai poate.

Măcar în ultima lună în care suntem senatori români, să spunem răspicat lucrul acesta și vă propun să ne gândim, de urgență, la o lege care să nu lase pe nimeni în România să trăiască la nivelul a 3 lei, și nici la nivelul a 20 de lei.

Ceea ce a propus, mi se pare, Dan Voiculescu, la un moment dat, în legătură cu pensia minimă garantată, este un lucru corect.

Nu este vorba numai de pensie, pentru că discuția am văzut că este dusă de factorii guvernamentali în mod diversionist în termeni tehnici, dacă este pensie, dacă este indemnizație.

Eu nu știu la ce anume termen să ne oprim, dar oamenii sărmani din România nu pot fi batjocoriți ca și când ar fi stat degeaba în România. Și-au muncit pământul, și-au îngrijit bărbații, au dus greul păcii - cum au dus bărbații greul războaielor -, și au născut, și și-au crescut copiii, iar acum trăiesc mai rău decât animalele.

Am scris în anul 2000 un cântec foarte violent și foarte stângist în care spuneam ceva ce credeam că nu va mai trebui să spun, dar, iată, situația mă obligă să spun:

TOTUȘI, DOAMNE

Veac de nedreptate,
Ni le-ați luat pe toate,
Și ca indivizi, și ca popor,
Dar să țineți minte
Până în morminte:
Dumnezeu rămâne-al tuturor!

Voi aveți avere,
Voi aveți putere
Și plăcerea traiului ateu,
Noi, prin nedreptate,
Le-am pierdut pe toate,
Dar îl mai avem pe Dumnezeu.

Așa nu se mai poate,
sunt prea urâte toate,
n-avem nici dreptul unei pâini,
trudind o viață-ntreagă,
în țara noastră dragă,
suntem tratați ca niște câini.

Democrații betege,
și-n legea fărdelege
cei buni și harnici nu mai pot,
în cel mai jalnic teatru suntem,
din patru-n patru,
hamalii urnelor de vot.

Nu, țara nu-i săracă,
dar avuția-i pleacă
precum o pradă de război,
hei, lideri de paradă,
nu-i om să vă mai creadă,
că prea vă bateți joc de noi.

Nici muncă, nici răsplată,
ca toți să fim îndată
bieți cerșetori, la semafor,
și nimeni nu răspunde
de crizele profunde,
de care-atâția oameni mor.

Voi, din mormânt complice
și până-n cicatrice,
stârniți neiertătoare boli,
copiii noștri, bieții,
cunosc amarul vieții,
de când îi aruncați din școli.

Impozite ne mușcă
în țara ca o cușcă
vândută astăzi pe un pol,
umil e tricolorul,
bolnav e viitorul,
stomacul omului e gol.

Doar cârciumi pretutindeni,
cravașe, gratii, pinteni,
se înrăiesc surori și frați,
bătrânii mor de foame
și-n cinice programe
cei tineri sunt abrutizați.

Ați dat pseudonime
grețoasei voastre crime
de-a vinde țara pe nimic,
soluție barbară,
să fim o bingo-țară,
să fim o țară-loz în plic.

Ne-nghesuiți cu biciul,
pe scara de serviciu,
ca niște slugi să vă servim,
dar noi vă dăm de veste
că România este,
în Europa, legitim.

La sărăcia noastră
roș-galbenă-albastră,
ne dați mizeria răspuns,
și, uneori, ne vine
să spunem, prin suspine:
Ce-am fost și, Doamne, ce-am ajuns!

Și totuși noi, aceștia,
nu ne-am pierdut nădejdea,
chiar dacă ni-i, mereu, mai greu,
cu ultima suflare,
strigăm, în gura mare:
Al nostru este Dumnezeu!

Prăpădul acesta trebuie să se termine.

În aceste mizerii stă embrionul viitoarei nenorocite lupte de clasă pe care o vom provoca dacă nu vom ști să reacționăm.

Să nu credem că ne importă cineva lupta de clasă și ne-o aduce aici.

Este nenorocirea pe care noi o producem, neacționând la timp.

Și, cum spuneam că suntem responsabili, suntem responsabili și de atacurile pe care le provoacă la nesfârșit diverși lideri maghiari din România la adresa României.

Am să vă dau câteva exemple.

Iată niște detalii despre ce spune europarlamentarul român, repet, al României!, László Tökés la conferința de presă de la Bruxelles, pe marginea raportului lui Leonard Orban.

Ce spune, de fapt acest om, că altfel n-am cum să-i spun? O chestiune esențială: "ungurii sunt bătuți în România deoarece își folosesc limba maternă".

Dacă dumneavoastră ați mai auzit așa ceva în România, vă rog să mă lapidați, cum zicea un prost vorbitor de limbă română, "să mă lapidați cu pietre", de parcă lapidarea s-ar putea produce și cu surcele...

Se poate vorbi în România de unguri bătuți pentru că își vorbesc limba maternă? Ce este această provocare? Ce este această chestiune care are darul de a se lansa în toată lumea? Românii îi bat pe unguri pentru că își vorbesc limba maternă?! Despre asta este vorba? Se întâmplă așa ceva în România?

Îi rog pe colegii de la UDMR să vină la microfon și să spună dacă așa stau lucrurile.

Sau la aceasta tac și vorbesc atunci când trebuie să spună, cum zice domnul Markó Béla, că limba maghiară nu trebuie să aibă statutul de a doua limbă oficială în anumite zone din Transilvania, pentru că această limbă ar trebui să aibă un statut eventual egal.

Eventual!, zice domnul Markó, pentru că, în rest, una trebuie să fie mai sus decât cealaltă.

Care? Vă dați seama...

Repet, toate sunt deodată, și asta mi se pare cea mai semnificativă dintre nenorocirile pe care le trăim.

László Tökés se plânge că în România ceangăii simt că sunt ignorați -

umblă la simțire domnul pastor -, iar identitatea lor nu este recunoscută.

Ce spui, domnule Pinoches? Ba da, este recunoscută.

Ceangăii sunt români trecuți într-o anumită perioadă istorică la religia catolică.

Să citească Markó pe Mărginaș și documentele istorice, și documentele științifice.

Pornirea aceasta de maghiarizare ipocrită, de a face tot felul de victime, acum în Moldova, mâine-poimâine în Oltenia -

pentru că au fost niște unguri care au administrat niște pământuri în Oltenia - și peste tot, atacurile permanente la România sunt dovezi de intoleranță și de nesimțire, ca și când România ar fi abstractă și nu ar simți, prin noi și prin atâția oameni, că trebuie să răspundă.

Iată, László Tökés nu cere ca limba maghiară să fie a doua limbă oficială, dar cere, în schimb, introducerea maghiare ca limbă oficială în Parlamentul României și ne atrage atenția: "tinerii maghiari au ridicat deja steagul autonomiei Bihorului de Nord".

Nu erau destule provocările cu privire la cele trei județe, Harghita, Covasna, Mureș, pe care le grupaseră și voiau să le facă ținut autonom.

Acum vor și Bihorul de Nord.

În fapt, ceea ce obțin dumnealor este neliniștea, un fel de autonomie a neliniștii, să nu poată fi liniștiți oamenii, mai ales cei din Ardeal, nici românii, nici maghiarii.

Între timp, László Tökés a obținut, sigur, dreptul la o universitate exclusiv maghiară în România, care, dorește păstorașul rătăcirii, să se numească "Partium", așa cum s-a numit una dintre cele 13 provincii ale Ungariei milenare, titulatură de la 1571, și care cuprindea nord-vestul Transilvaniei, adică Maramureșul, Bihorul, Zărandul.

De fapt, sonoritatea Partium duce la ideea de Ungaria mare. Și, repet, toate sunt deodată.

La întâlnirea cu președintele Traian Băsescu s-a cerut o autonomie asimetrică, frumos zis!, căci se lucrează și la subtilitățile dicționarului.

Dacă unii doresc mai multă autonomie, să ia mai multă, că tot se găsește autonomie pe toate drumurile! Dacă doresc mai puțină, să ia mai puțină, dar să fie autonomie!

Wass Albert, omul care nu de tribunalul comunist a fost condamnat - deși nici asta nu înseamnă totdeauna ceva ilegitim - la moarte pentru că a omorât 20 de români și de evrei din Ardeal în timpul ocupației horthyste a Transilvaniei de Nord, a fost sărbătorit în România, pe bani publici, proiectul fiind votat, împreună cu alte 89 de proiecte culturale, în Consiliul Local din Sfântul Gheorghe.

Asta este, pe de o parte.

Pe de altă parte, la Consiliul Europei, în indiferența europarlamentarilor români, se votează faptul că timocenii nu sunt români, ci vlahi.

Președintele Mișcării Democrate a Românilor din Serbia ne scrie că "reprezentanții României, Cezar Preda, Ilie Ilașcu, Relu Fenechiu și Mihai Tudose, lipseau de la dezbaterea raportului referitor la românii din sudul Dunării și Văile Timoc și Morava în plen și aceasta a dus la votul pe care europarlamentarul Cornelia Cazacu l-a susținut împotriva dorinței timocenilor de a avea dreptul la învățătură și liturghie în limba română.

Nu știu dacă este așa, știu însă că sesizarea există. (Intervine doamna senator Paula Maria Ivănescu.)

(La prezidiu, domnul senator Corneliu Pascu este înlocuit de doamna senator Norica Nicolai.)

Poftiți? Probabil că este o informație tulbure.

Dacă doamna Cazacu nu e, nu e.

De aceea am și fost circumspect.

Este o informație care sub această formă a ajuns în Serbia.

În orice caz, situația există și, indiferent cine își leagă numele de această nenorocire, trebuie să găsească neapărat soluția de a o îndrepta.

Haideți să vă mai dau un amănunt semnificativ cu privire la felul cum suntem tratați noi și istoria noastră.

La Bender a fost inaugurat un monument dedicat soldaților ruși.

Firește, acest monument nu putea fi construit decât distrugându-se cimitirul soldaților români, pentru că, se și explică, era părăginit și pentru că soldatul sovietic trebuia să aibă loc și în moarte pe seama soldatului român, de aceea au dărâmat o parte din cimitir.

Doamna Norica Nicolai:

Domnule senator, am o respectoasă rugăminte.

Am depășit timpul alocat declarațiilor politice și, de aceea, vă rog să vă apropiați de sfârșitul declarației politice.

Domnul Adrian Păunescu:

Doamnă vicepreședinte, mă apropii cu vehemență de sfârșit.

Mă bucur că vă aud vocea.

Trecuse timpul pentru declarațiile politice când am primit cuvântul, dar dumneavoastră nu erați aici.

Cum să nu treacă el de când îmi țin declarația?

Mai am de spus doar că premierul Călin Popescu-Tăriceanu ar trebui să vadă că premiile pentru olimpiadă s-au dus, mai degrabă, la funcționarii federațiilor, conform obiceiului nostru, și mult mai puțin la campionii noștri.

Aici sunt niște cifre pe care nu mai am timp să le aduc în discuție, deoarece trebuie să închei.

Și ar mai fi de spus că universitățile românești nu se găsesc între cele 500 de universități remarcabile ale lumii, și asta trebuie să ne doară.

Lucrul cu care chiar vreau să închei se referă la apariția în Ardeal a unor băuturi, un fel de votcă, băuturi care au pe sticle inscripționări batjocoritoare la adresa unor eroi ai neamului românesc.

Iată băutura, cică, Horia, Cloșca și Crișan, care se numește Horeev, Cloșcov și Crișnev.

Mai este și o altă băutură mai specializată, Mihail Viteazov.

Această informație mi-a fost trimisă de către un iubitor al istoriei naționale, un om de conștiință, Miron Neagu, din Sighișoara.

El ne-a sesizat.

Evident, așa ceva rănește sensibilitatea românilor din Ardeal și sensibilitatea tuturor românilor.

Eu nu știu cine a făcut măgăria cu pricina.

Poate au făcut-o niște români idioți, poate au făcut-o niște maghiari la fel de idioți, în orice caz, jocul acesta de-a votca rusească pe care, zice reclama tot în bătaie de joc, o prepară cel mai bine națiunea românească, ar trebui să înceteze.

Sunt provocări abjecte care nu vin decât să completeze un tablou mizerabil în care obiectele sunt obiecte, dar subiectele suntem noi. Și, măcar în ultima clipă, măcar în ultima noastră lună de lucru în Senatul 2004-2008, ar trebui să le privim ca pe niște abdicări de la bunul-simț și de la legalitate și să ne comportăm cu vehemență și curaj civic.

Doamna Norica Nicolai:

Mulțumesc și eu.

Adresse postale: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucarest, Roumanie dimanche, 8 décembre 2019, 21:27
Téléphone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro