|
Domnul Eugen Mihăescu: Vă mulțumesc, doamna președinte. Acesta este destinul acestei nații care se lipsește de eroi și nu are demnitate! După ce l-au adunat și ridicat în slăvi pe tiranul Ceaușescu, l-au împușcat ca pe un câine, l-au aruncat în groapa de gunoi, cei 40 de hoți care au pus la cale asasinatul, au înhățat comoara și de 20 de ani se chinuie să-și ascundă urmele. Acum, nu mai au loc unii de alții și sper să se "măcelărească" între ei, încercând să apuce ce a mai rămas din cașcavalul țării și, mai ales, din cel al Europei. Cei care l-au trimis la pușcărie pe generalul Stănculescu își vor primi răsplata mai curând decât se așteaptă, dar nu va fi aceea la care speră. L-am vizitat astăzi de dimineață pe general. Mi-a spus că are nervii tari, așa cum i-a avut și în decembrie 1989. Ca general al Armatei Române însă ar fi preferat să fie condamnat la moarte prin împușcare - deși este complet nevinovat - decât să fie umilit de niște nevolnici. Domnilor senatori, nu am fi fost astăzi pe băncile Senatului, dacă generalul Stănculescu nu ar fi dat ordin pe 22 decembrie 1989, la ora prânzului, ca trupele să se retragă în cazărmi, deși, unii dintre noi, poate, ar fi fost astăzi și pe lângă Ceaușescu să-i lingă tălpile. "Armata e cu noi!" s-a strigat acum 20 de ani. "Marii ostași nu mor niciodată, spunea Eisenhower. Ei doar se sting". Vă mulțumesc. (Domnul senator arată spre sală o pagina de ziar) Așa a fost atunci în toată presa mondială.
|
