Gabriel Mutu
Gabriel Mutu
Sittings of the Senate of April 6, 2009
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.45/16-04-2009

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Query debates
for legislature: 2020-present
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
27-10-2021
26-10-2021
25-10-2021
09-06-2021 (joint)
11-05-2021
Video archive:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2009 > 06-04-2009 Printable version

Sittings of the Senate of April 6, 2009

2. Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori:
  2.10 Gabriel Mutu (PD-L) - declarație politică intitulată "Praful care ne înconjoară";

Domnul Mircea Dan Geoană:

................................................

Dau cuvântul domnului senator Gabriel Mutu, din partea Grupului parlamentar al PD-L, se pregătește domnul senator Emilian Frâncu.

Domnul Gabriel Mutu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Mi-am intitulat declarația politică de astăzi "Praful care ne înconjoară".

Bucureștiul este pe primul loc în topul orașelor celor mai poluate din Uniunea Europeană, cu peste 400 de tone de praf pe kilometru pătrat, față de media de 20 de tone pe kilometru pătrat.

Principalii furnizori de praf sunt șantierele în construcție sau abandonate, betonierele, străzile neasfaltate, lucrările care presupun spargerea asfaltului și periferia orașului.

Amenzile anemice ale Gărzii de Mediu nu au convins încă pe nimeni să investească în rampe de curățare a roților de camioane, și nici să asigure transporturile de materiale cu plase speciale.

Vântul, cândva un fenomen salvator, provoacă adevărate tornade de praf din cauza aglomerării construcțiilor și, implicit, a blocării poluanților la nivelul la care respirăm.

Tot vântul aduce din zona periferică tone de praf din cauza defrișărilor masive și distrugerii perdelei de protecție din jurul capitalei.

Adesea, șantierele sunt deschise uneori chiar în locurile spațiilor verzi, asta în condițiile în care orice copac este un veritabil aspirator de praf, fiecare arbore matur reținând circa 20 de kilograme de praf.

Cum se integrează acest proiect în campania demarată de Primăria Capitalei în parteneriat cu Asociația "Green Revolution", intitulată "Capitala crește verde", în perioada 15 martie - 15 aprilie, rămâne de văzut.

Planurile urbanistice zonale care permit constructorilor să modifice structura clădirilor și să încalce obligativitatea de a rezerva un minim de 30% din suprafața terenurilor vegetației sunt aprobate de primării pe bandă rulantă.

În 2014 ar trebui să se ajungă la un standard de 26 de metri pătrați de spațiu verde pe cap de locuitor, care, probabil, va fi realizat pe blocuri, cum se întâmplă în SUA.

Având în vedere că, deocamdată, avem, în realitate, sub 8 metri de spațiu verde pe cap de locuitor, soluțiile se întrevăd, cel puțin, ingenioase.

Oricum, arborii din București se usucă prematur.

Un studiu al Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice arată că fiecare copac trimite în atmosferă circa 550 de litri de apă zilnic.

Într-o zi caniculară de vară această cantitate înseamnă enorm, iar răspunsul nostru este să ciuntim coroanele copacilor bătrâni, operațiune nemonitorizată, sau chiar să-i scoatem din peisaj, plantând, eventual, pe alocuri, arbuști tineri cu câteva bețe.

Legea spune că pentru un copac tăiat trebuie plantați patru.

Fiecare bucureștean are zilnic de făcut o alegere dificilă:

să meargă pe jos, cu bicicleta sau cu RATB-ul, adică să înghită în jur de 1 kilogram de praf pe zi, contribuind astfel la reducerea poluării, sau să ia mașina personală ori taxiul, inhalând astfel ceva mai puțin din amestecul nociv de gaze și praf, dar, în același timp, contribuind direct la creșterea cantității de praf.

Cinci minute de așteptare într-o stație de tramvai printre mașinile care demarează de la un semafor sau trec în viteză îi oferă bucureșteanului un cocteil otrăvitor de monoxid de carbon, metale grele și praf.

Organizăm campanii împotriva fumatului, însă nimeni nu spune că poluarea este la fel de nocivă.

Iată câteva dintre bolile profesionale ale unui bucureștean: alergii, conjunctivite, bronșite cronice, astm, anemii, oboseală cronică și stres.

Ca să nu mai menționăm plimbatul copiilor pe trotuarele unui bulevard, întrebându-ne apoi cum de sunt atât de sensibili și răcesc atât de ușor.

Nici la nivel național situația nu este cu mult mai bună.

Orașe aflate în plină dezvoltare urbană, precum Brașovul, Clujul, Constanța, Timișoara și altele, se confruntă cu aceleași probleme, nivelul maxim de pulberi nocive fiind depășit în mod constant.

Stimați colegi, avem legislația necesară, mijloacele ne sunt la îndemână, totul este să le punem în aplicare.

Vă mulțumesc. (Aplauze).

Domnul Mircea Dan Geoană:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Adresse postale: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucarest, Roumanie jeudi, 28 octobre 2021, 15:09
Téléphone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro