Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2009 > 12-05-2009

Ședința Camerei Deputaților din 12 mai 2009

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.36 Valeriu Alecu - declarație poltică cu titlul "România a fost o țară bogată";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Valeriu Alecu:

"România a fost o țară bogată"

Nu putem să nu recunoaștem că Dumnezeu a binecuvântat țara aceasta cu resurse naturale mai mult decât pe orice alt membru al Uniunii Europene și cu toate acestea, dărnicia naturii nu se reflectă nicidecum și în nivelul de trai al românilor.

Mai mult, în ultimii douăzeci de ani, exploatarea necontrolată și parcă răuvoitoare a resurselor a condus la o înrăutățire a acestora, cu un impact major asupra condițiilor de dezvoltare economică viitoare și mai ales asupra stării generale de sănătate a populației. Am exploatat păduri fără să plantăm nimic în locul lor, am exploatat fără vreo strategie bogățiile solului și mai ales ale subsolului, am poluat și continuăm să poluăm apele și aerul și încă nu se întrevede o strategie pe termen lung de ameliorare a acestor condiții.

Câți oameni politici sau decidenții din România s-au documentat asupra condițiilor negociate în procesul de aderare la Uniunea Europeană, cuprinse în Capitolul 22? Oricine ar citi documentul, ar constata că până în anul 2015, România trebuie să ajusteze condițiile minimale de protecție a mediului, atât din perspectivă industrială, cât și al dezvoltării comunităților locale. Cu toate aceste condiționalități, România nu se poate lăuda că ar fi făcut foarte multe.

Continuă să existe peste 40 de orașe, printre care și capitala, care deversează apele uzate direct în râuri, fără epurare prealabilă. Depozitarea deșeurilor menajere, industriale sau periculoase nu diferă cu nimic de epoca predecembristă, iar suprafața împădurită a țării a înregistrat scăderi până la limita țărilor cu climă temperată. Flora, dar și fauna au ajuns doar subiectul orelor de botanică și zoologie din școli.

Cu toții dorim dezvoltarea economică a țării. Fiecare dintre noi depune eforturi pentru ca produsul intern brut al României să crească. Însă, toate aceste idealuri trebuie realizate cu foarte mare respect față de natură, față de cea care furnizează materie primă pentru toate activitățile economice și resursele fundamentale pentru viață. Natura are capacitatea de a se regenera numai dacă și noi o ajutăm, iar prin sarcina pe care o avem, de a lua decizii pentru viitor, măsurile noastre trebuie orientate către generațiile ce vor urma. România poate redeveni o țară bogată! Acest lucru depinde numai de noi.