Valeriu Ștefan Zgonea
Valeriu Ștefan Zgonea
Ședința Camerei Deputaților din 12 mai 2009
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.67/22-05-2009

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
12-12-2019 (comună)
12-12-2019 (comună)
12-12-2019 (comună)
11-12-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2009 > 12-05-2009 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 12 mai 2009

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.46 Valeriu Ștefan Zgonea - declarație politică cu titlul "Ipocrizie și demagogie fără limite, marca PNL";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

"Ipocrizie și demagogie fără limite, marca PNL"

Nu mă surprinde faptul că liberalii se simt în elementul lor în joaca de-a moțiunile. Este dreptul opoziției să depună moțiuni, chiar dacă acestea sunt lipsite de conținut. PNL a tratat cu superficialitate toate problemele, indiferent dacă s-a aflat sau nu la guvernare.

Ceea ce mă uimește, însă, este ușurința cu care liberalii lansează acuzații la adresa actualului Executiv și își asumă un rol total nepotrivit pentru cei care au împins economia românească la marginea prăpastiei.

Liberalii vorbesc fără nici o reținere despre reperele de moralitate ale unei guvernări, despre compromiterea reformelor și a investițiilor, despre grija lor nemăsurată pentru cei săraci, ca și cum românii ar fi uitat cine a guvernat țara în ultimii ani. Dacă membrii PNL sunt cumva loviți de amnezie, trebuie să le aduc aminte că au irosit patru ani de creștere economică.

În toamna anului trecut, fostul premier Călin Popescu- Tăriceanu se lăuda cu cel mai mare p.i.b. din istoria țării, însă a lăsat în urmă un deficit bugetar de peste 5%. România riscă sancțiuni din partea Comisiei Europene din cauza incompetenței Guvernului liberal.

Liberalii au guvernat țara după principiul "După noi potopul!", cheltuind iresponsabil fondurile de la bugetul de stat. Au alimentat criza economică, iar acum se laudă că au fost campioni la investiții. Într-adevăr, este o adevărată "performanță" să termini 4 kilometri de autostradă în 4 ani. Este o dovadă de maximă "responsabilitate" faptul că liberalii nu au fost în stare, în doi ani de zile, să cheltuiască un euro din fondurile europene.

Mă întreb dacă cei care au semnat moțiunea de cenzură nu au avut nici o reținere, nici o jenă, gândindu-se că acuză partidele aflate la guvernare de politizarea serviciilor descentralizate, în condițiile în care principala preocupare a liberalilor a fost schimbarea din funcții pe criterii politice a tuturor șefilor de instituții. Fularul galben și carnetul de membru PNL erau obligatorii și pentru directoarele de grădinițe din satele patriei.

Moțiunile liberalilor sunt o dovadă clară de ipocrizie. Pentru că se apropie alegerile europarlamentare, PNL încearcă să revină în atenție, sperând că românii mai pot fi păcăliți cu niște abureli însăilate pe câteva pagini, în care liberalii se prezintă drept salvatorii neamului și cei mai mari specialiști în economie. În realitate lucrurile stau cu totul altfel. Actualul Guvern trebuie să repare tot ceea ce liberalii au stricat cât timp s-au aflat la guvernare.

În doar câteva luni, Executivul a reușit să achite datoriile uriașe lăsate de fostul Guvern, să accelereze ritmul absorbției fondurilor europene și să aloce 20% din buget pentru investiții publice. Actualul Guvern a reușit să mențină echilibrul social, în condiții dificile, de vulnerabilitate macroeconomică.

De la 1 aprilie a intrat în vigoare pensia minimă socială. PSD a susținut această măsură, pentru că, în România, peste 800.000 de români aveau pensii mai mici de 300 de lei. Din octombrie vom majora pensia minimă la 350 de lei, peste un milion de români urmând să beneficieze de pensia minimă garantată. Instituirea pensiei minime garantate reprezintă o măsură fără precedent, pe care am susținut-o și am promovat-o, prioritatea noastră fiind protejarea populației de efectele negative ale crizei.

La ora actuală, există premisele relansării economice. Datele financiare pe luna aprilie relevă revenirea sentimentului de încredere în economia românească și vă asigur că PSD va fi, în continuare, extrem de atent la modul în care sunt cheltuite sumele alocate pentru investiții, pentru că investițiile reprezintă principala măsură a strategiei anticriză.

Suntem consecvenți și vom acționa pentru a pune noi baze pentru creșterea economică.

Pentru PSD, interesul țării înseamnă interesul fiecărui cetățean român.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București joi, 12 decembrie 2019, 21:27
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro