Nicolae Jolța
Nicolae Jolța
Ședința Camerei Deputaților din 12 mai 2009
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.67/22-05-2009

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
04-12-2019
27-11-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2009 > 12-05-2009 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 12 mai 2009

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.55 Nicolae Jolța - declarație politică cu referire la "Drumuri mai proaste spre stațiuni mai promovate";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Nicolae Jolța:

"Drumuri mai proaste spre stațiuni mai promovate"

Lansarea imnului turismului românesc, cei 100.000 de turiști declarați de autorități ca fiind prezenți pe litoral în vacanța de 1 Mai, demonstrația de echitație a ministrului Udrea, toate acestea au făcut ca nimeni să nu observe sau să treacă prea ușor peste miile de mașini blocate la intrarea pe autostrada soarelui, peste cele 6 ore petrecute pe drum de mii de bucureșteni care se întorceau de pe litoral.

Nici măcar studiul realizat de compania de consultanță A.T. Kearney, studiu care previzionează că infrastructura rutieră din România va atinge un nivel similar cu cel înregistrat de țările dezvoltate din Europa Occidentală în 130-150 de ani, dacă va fi păstrat ritmul actual de dezvoltare, nu a reușit să aducă cu picioarele pe pământ reprezentanții Ministerului Transportului și Infrastructurii.

Este trist că în România, starea proastă a drumurilor și insuficienta dezvoltare a infrastructurii de transport nu mai impresionează pe nimeni. Ne-am obișnuit să vedem coloane nesfârșite de mașini pe toate rutele importante din țară, la fiecare sfârșit de săptămână, și ne-am obișnuit, din păcate, să privim nepăsători la cifrele puse la dispoziție cu generozitate de actualul Guvern.

Programul de guvernare al Guvernului Boc promite modernizarea a 5000 de km de drumuri naționale și aducerea acestora la standardele prevăzute pentru drumurile europene. Același document ne arată că până în 2012 vor fi refăcute peste 10.000 de km de drumuri județene.

Cu ce bani, domnule Berceanu? La recenta rectificare bugetară, ministerul pe care îl conduceți a pierdut peste 200 de milioane de lei. Este o sumă enormă comparativ cu cei 39 de milioane cu care a fost rectificat bugetul Ministerului Turismului. O să ajungeți astfel la performanța nedorită de a sabota eforturile depuse de colega dumneavoastră de la Ministerul Turismului, deoarece beneficiarii serviciilor turistice oferite de România nu vor putea ajunge, în lipsa unei infrastructuri de transport corespunzătoare, în stațiunile promovate în imnuri.

În colegiul uninominal în care am fost ales, lucrările demarate de Guvernul Tăriceanu la drumurile județene au rămas fără finanțări. Cum o să refaceți, domnule ministru, 10.000 de km de drumuri județene până în anul 2012 dacă tot ce ați reușit până în prezent a fost să stopați lucrările deja începute?

Cum o să modernizați 5000 de km de drumuri naționale, dacă încă nu au început lucrările de modernizare a celor 118 km ai DN 76 care leagă Deva de Oradea, în condițiile în care finanțarea pentru aceste lucrări a fost identificată încă din anul 2008. DN 76 traversează două orașe (Vascău și Ștei), două municipii (Brad și Beiuș), dar este și singura șosea națională care asigură accesul în stațiunea Băile Felix și, din păcate, în lipsa lucrărilor de modernizare, accesul auto dificil duce la întârzierea dezvoltării economice și turistice a zonei.

Stimați colegi, consider că trebuie să conștientizăm faptul că infrastructura rutieră constituie un important vector de dezvoltare și de aceea trebuie să privim această problemă cu responsabilitate și seriozitate, conștienți de faptul că, în lipsa unor investiții susținute în acest domeniu, vor avea de suferit și turismul și mediul de afaceri și alte domenii dependente de infrastructura rutieră.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 7 decembrie 2019, 15:44
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro