Emilian Valentin Frâncu
Emilian Valentin Frâncu
Sittings of the Senate of April 27, 2009
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.55/07-05-2009

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Query debates
for legislature: 2020-present
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
06-12-2021 (joint)
06-12-2021
25-11-2021
25-11-2021 (joint)
24-11-2021 (joint)
23-11-2021
22-11-2021
15-11-2021 (joint)
09-06-2021 (joint)
11-05-2021
Video archive:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2009 > 27-04-2009 Printable version

Sittings of the Senate of April 27, 2009

15. Din partea Guvernului au primit răspunsuri:  
  15.6 Emilian Valentin Frâncu - de la Dan Cârlan, secretar de stat în Ministerul Mediului;

Domnul Alexandru Pereș:

................................................

Îl rog pe domnul secretar de stat Dan Cârlan să răspundă și la interpelarea adresată de domnul senator Emilian Frâncu Ministerului Mediului.

Este vorba de situația depozitelor de gunoi din țară și din județul Vâlcea.

Microfonul 10, vă rog.

Domnul Dan Cârlan:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Depozitarea deșeurilor este reglementată la nivel comunitar de Directiva Consiliului nr. 31/1999, transpusă în legislația românească prin Hotărârea Guvernului nr. 349/2005 privind depozitarea deșeurilor.

Pentru aplicarea prevederilor acestei directive, România a obținut o perioadă de tranziție până la 16 iulie 2017, avându-se în vedere sistarea activității, etapizat, pentru un număr de 101 depozite de deșeuri municipale neconforme.

Toate celelalte depozite municipale neconforme, inclusiv spațiile de depozitare din zonele rurale, pentru care România nu a primit perioada de tranziție trebuie să-și sisteze activitatea, respectiv să fie închise și reabilitate, până cel târziu la 16 iulie 2009.

Conform inventarului realizat în anul 2004, au fost înregistrate un număr de 251 depozite municipale neconforme, dintre care: 11 depozite au sistat activitatea în anii 2003-2004; 139 depozite trebuie să sisteze activitatea cel târziu la 16 iulie 2009 și 101 depozite au primit perioada de tranziție, urmând să sisteze activitatea, etapizat, până la 16 iulie 2017.

Monitorizarea situației activității celor 139 depozite municipale neconforme este urmărită lunar, prin evaluarea și controlarea îndeplinirii măsurilor prevăzute în actele legislative, de către Agenția Națională pentru Protecția Mediului și Garda Națională de Mediu.

Această monitorizare a evidențiat că, din cele 139 depozite, au sistat activitatea, până în prezent, un număr de 73 depozite, urmând ca restul de 66 să-și sisteze activitatea cel târziu în 16 iulie 2009.

În ceea ce privește județul Vâlcea, din informațiile transmise de Agenția Națională pentru Protecția Mediului, situația sistării depozitelor pentru depozitele neconforme se prezintă astfel:

  • Râmnicu Vâlcea, termenul pentru sistarea activității a fost 31.12.2006, situația actuală, în operare;
  • Brezoi, termen de sistare a activității - 16 iulie 2009, situația actuală, sistat;
  • Călimănești, termen de sistare a activității - 16 iulie 2009, depozitul se află în operare;
  • Govora, termen de sistarea activității - 16 iulie 2009, depozitul se află în operare;
  • Bălcești, termen de sistare a activității - 16 iulie 2009, situația actuală, sistat;
  • Băbeni, termen de sistare a activității - 16 iulie 2009, lucru realizat în momentul de față;
  • Drăgășani - 16 iulie 2009, termen de sistare a activității, depozitul se află încă în operare;
  • Horezu, termenul de sistarea a activității - 16 iulie 2017.

Din datele de mai sus reiese că depozitele de la Călimănești, Govora și Drăgășani trebuie să-și înceteze activitatea până la 16 iulie 2009, iar depozitul de la Râmnicu Vâlcea trebuia să-și sisteze activitatea încă din 31 decembrie 2006.

Conform prevederilor actelor normative în vigoare, administrația publică locală are obligația respectării termenelor de sistare a activității de depozitare.

În speranța că și aceste informații v-au fost utile, domnule senator, vă mulțumim și vă stăm la dispoziție.

Domnul Alexandru Pereș:

Vă mulțumim, domnule secretar de stat.

Microfonul 2, domnule senator Emilian Frâncu.

Aveți cuvântul, vă rog.

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Într-adevăr, domnule secretar de stat, aceste informații mi-au fost foarte utile și îmi sunt foarte utile, pentru că pot să răspund cetățenilor din județul Vâlcea cu date exacte în acest moment.

Singura mea nedumerire este faptul că ministerul pe care dumneavoastră îl reprezentați nu reușește împreună cu autoritățile locale din Râmnicu Vâlcea să găsească cea mai bună soluție.

Acolo este o situație destul de gravă.

Au fost numeroase încălcări ale legii, schimbări de firme, schimbări de licitații, tot felul de lucruri care cad sub incidența legii penale, dar, pe lângă acestea, cred eu că Ministerul Mediului ar fi trebuit să se implice și trebuie se implice și de-acum încolo mai ferm pentru ca locuitorii din municipiul Râmnicu Vâlcea să aibă totuși o deponie corectă, iar la Fețeni, acolo unde se preconizează să se încheie lucrările, să se poată face, până la urmă, o recepție.

Mulțumesc.

Domnul Alexandru Pereș:

Vă mulțumesc, domnule senator.

Adresse postale: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucarest, Roumanie mardi, 7 décembre 2021, 2:04
Téléphone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro