Plen
Sittings of the Senate of June 15, 2009
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.81/25-06-2009

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Query debates
for legislature: 2020-present
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
24-02-2021
17-02-2021 (joint)
Video archive:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2009 > 15-06-2009 Printable version

Sittings of the Senate of June 15, 2009

2. Declarații politice prezentate de doamnele și domnii senatori:

 

Domnul Mircea Dan Geoană:

  ................................................
Iulian Bădescu (PD-L) - declarație politică având ca temă activitatea Cabinetului Emil Boc;

La punctul 1 din ordinea de zi sunt înscrise declarații politice.

Avem un număr de colegi care au depus deja la secretariatul ședinței textul declarațiilor politice.

Primul înscris pe listă, din partea Grupului parlamentar al PD-L, este domnul senator Iulian Bădescu, se pregătește domnul senator Ovidius Mărcuțianu - Grupul parlamentar al PNL.

Vă rog, domnule senator Bădescu.

 

Domnul Iulian Bădescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor senatori, Stimați colegi, Eforturile depuse de Cabinetul Emil Boc, de la preluarea mandatului și până în prezent, pentru identificarea căilor de acțiune menite să ajute economia românească să se relanseze sunt remarcabile, iar direcțiile de implicare guvernamentală, identificate prin pachetul de măsuri anticriză, sunt puse în aplicare punct cu punct, cu seriozitatea unui ceasornic elvețian.

Astfel, promisiunea Executivului de a reduce numărul de taxe și tarife nefiscale a ajuns la momentul materializării.

În ultima ședință de guvern au fost adoptate acte normative prin care a fost redus un număr important de taxe și tarife.

Au fost identificate 491 de dări pe care cetățenii le plătesc în prezent.

Dintre acestea, grupul de lucru a formulat propuneri pentru comasarea, reducerea sau anularea a 186.

În prezent, există acte normative aprobate de Guvern prin ordonanțe de urgență, hotărâri de guvern și ordine de miniștri pentru anularea, comasarea sau desființarea a 102 taxe.

Premierul Emil Boc ne-a spus că mai sunt 84 de dări care vor fi reduse sau comasate prin ordine ale miniștrilor.

Cu alte cuvinte, astăzi avem cu 102 taxe și impozite mai puține decât cele existente în România înainte de ședința de guvern de săptămâna trecută.

Stimați colegi,

Pe de altă parte, legea salarizării bugetarilor este și ea la punctul final în ceea ce privește elaborarea.

S-a spus de nenumărate ori că acest act normativ nu va căpăta o formă acceptabilă pentru membrii societății românești, din pricina presiunilor acelor categorii privilegiate ale societății ce au avut și până acum pârghiile necesare exercitării unui lobby eficient.

Realitatea ne spune că s-au încheiat deja negocierile cu reprezentanții tuturor ministerelor în vederea stabilirii salariilor din grila unică.

Săptămâna aceasta, grupul de lucru de la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale va finaliza proiectul de lege.

Vorbim, pentru prima oară în ultimii 20 de ani, despre punerea în drepturi a dascălilor.

Conform actului normativ aflat în stadiul final al elaborării, un profesor debutant va avea un salariu de 3.300 de lei, iar un profesor care și-a luat definitivatul va câștiga 4.300 de lei.

Un profesor cu gradul II va câștiga maximum 4.900 de lei, iar un profesor cu gradul I cu o vechime de peste 40 de ani va avea 5.500 de lei.

Doamnelor și domnilor, Aceste niveluri de venit vin să arate, pentru prima dată, că societatea românească postdecembristă înțelege să redea dascălilor întreaga demnitate de care este firesc să se bucure, din perspectiva activității vitale pe care aceștia o depun în vederea educării generației viitoare.

Legea salarizării unice va fi implementată pe o perioadă de trei ani, începând cu 2010, raportul dintre salariul minim pe economie și salariul de bază maxim urmând să fie de cel mult 1 la 15, prin creșterea salariilor mici și medii, concomitent cu înghețarea sau majorarea cu sume mici a salariilor mari.

"Nu vom mai avea legi sectoriale pentru diversele categorii de persoane care sunt plătite din fondurile publice în România și prin intermediul cărora, în decursul timpului, s-au creat sisteme privilegiate pentru diverse categorii de bugetari", a transmis prim-ministrul săptămâna trecută.

Doamnelor și domnilor senatori, Dacă măsurile de care am pomenit până acum se referă la planurile deja trasate de Cabinetul Boc la preluarea frâielor guvernării, la fel de important este să remarcăm faptul că provocările ivite pe parcurs, în ceea ce privește parcursul economiei românești, sunt la fel de importante pentru Guvernul pe care Partidul Democrat Liberal îl susține.

Cel mai bun exemplu este memorandumul privitor la sectorul agricol, elaborat săptămâna trecută de Executiv în urma semnalelor de alarmă trase de fermieri.

Măsurile identificate de membrii Cabinetului se referă la asigurarea unei mai bune reglementări și funcționări a sectorului agricol.

Astfel, Guvernul se preocupă de asigurarea resurselor financiare și plata ajutoarelor aferente sectorului agricol, respectiv plata națională direct complementară, începând cu luna august 2009.

Cu alte cuvinte, vor fi efectuate la timp plățile pentru sectorul zootehnic.

Pe de ală parte, Guvernul a recunoscut că fermierii români sunt dezavantajați de faptul că din import nu vine întotdeauna lapte de cea mai bună calitate, dar care este cu mult mai ieftin decât laptele autohton, iar asta creează o concurență neloială cu piața internă.

Pentru a respecta concurența loială și cadrul legislativ european, Cabinetul Emil Boc a decis înființarea unei comisii mixte, formate din reprezentanții Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, ai Direcției Generale a Vămilor, ai inspectoratelor fitosanitare, vamale și ai organizațiilor profesionale ale fermierilor, pentru verificarea calității produselor provenite din state terțe sau din schimbul intercomunitar.

Aceste controale se vor desfășura chiar în punctele vamale.

În plus, Cabinetul a decis compensarea datoriilor producătorilor agricoli către bugetul de stat cu sumele cuvenite acestora cu titlul de susținere financiară, prevăzute în bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

Ca o concluzie, putem spune că măsurile luate respectă strategia Guvernului de a reorienta cheltuielile publice către investiții și de a încuraja investițiile private.

În plus, în mod evident, activitatea Cabinetului Boc este orientată spre măsuri de protejare a grupurilor vulnerabile.

Noi, Partidul Democrat Liberal, suntem determinați să generăm prin politici bugetare venituri suplimentare la bugetul de stat și să grăbim procesul de redresare a economiei naționale.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Mircea Dan Geoană:

Mulțumesc foarte mult.

 
Florin Constantinescu (PSD+PC) - declarație politică având ca titlu Piatra de moară a economiei românești - condițiile drastice de accesare a unui credit;

Îi cer scuze domnului senator Mărcuțianu.

Pe lista noastră, din partea Grupului parlamentar al Alianței politice PSD+PC, era domnul Florin Constantinescu.

După expunerea domnului Florin Constantinescu va urma la cuvânt domnul senator Ovidius Mărcuțianu - Grupul parlamentar al PNL.

Vă cer scuze pentru omitere.

 

Domnul Florin Constantinescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică am intitulat-o "Piatra de moară a economiei românești - condițiile drastice de accesare a unui credit".

Stimați colegi,

Doamnelor și domnilor,

Înaintea oricărei furtuni există un moment de liniște care parcă ar prevesti-o.

Acum, la noi în țară, este o liniște bolnăvicioasă care prevestește o mare furtună.

Este probabil ca această furtună să poarte numele de "marea destrămare națională".

Cauza principală nu este criza mondială.

Criza este doar un factor amplificator.

Cine a călătorit recent în Occident a văzut imediat diferența.

În România fețele oamenilor sunt încrâncenate sau triste.

Oamenii merg îngândurați pe stradă, pentru că se gândesc ce să pună pe masă a doua zi sau cu ce-și vor îmbrăca copiii la școală la toamnă.

În România majoritatea salariaților așteaptă leafa pentru a o da, în aceeași zi, pe datoriile făcute pentru o casă, o mașină sau pur și simplu pentru nevoile personale.

În România cei care nu au luat un credit anul trecut, pentru că "au mai așteptat", nici nu-l vor mai vedea în acest an.

Românii au trecut, în doar doi, trei ani, de la frumoasă frenezie a muncii la păguboasa disperare a jucătorului.

Cele mai bune afaceri în România de azi sunt sălile de jocuri, cârciumile și acatistele.

La noi, unul din doi români joacă la loto, iar câștigul este așteptat cu sufletul la gură, ca o minune dumnezeiască, toți amăgindu-se că în duminica asta vor câștiga potul cel mare.

La asemenea realități, avem o politică pe măsură.

La noi toate partidele au câștigat la alegerile europarlamentare, dar au câștigat doar locurile în Parlamentul European.

Legitimitatea profundă, dată de o majoritate reală, nu există, pentru că prezența a fost slabă, iar cauza o reprezintă lehamitea de viața politică pe care o au cetățenii din România.

O spun cu toată responsabilitatea și tristețea, chiar dacă în colegiul meu prezența a fost relativ bună.

Aceasta este realitatea socio-politică.

Realitatea economică este mult mai gravă și, din păcate, nu se vede niciun semn bun.

Privind din teritoriu, nu pot fi mulțumit de performanțele de până acum ale Guvernului.

Ministerele economice fac joc de glezne, ministerele sociale dau mărunt din buze.

Statul nu mai poate face nimic dacă nu este susținut și de voință politică.

Conform analiștilor în domeniu, economia a scăzut constant de la începutul anului.

Așa cum se arăta deunăzi, în aprilie există o aplecare în jos, o decelerare de 1% a creditelor noi acordate companiilor.

Deși vor să se autosusțină, întreprinderile, companiile mari sau mai mici nu vor reuși nici măcar să mai ia un credit, darmite să-l plătească înapoi.

Situația este simplă și oarecum hilară.

S-au impus astfel de condiții, încât companiile nu pot contracta un credit.

Același lucru se întâmplă și cu persoanele fizice.

Chit că suntem buni plătitori ai creditelor, experții estimează că în următorii ani se vor dubla cazurile de incapacitate de plată, din cauza faptului că populația nu are economii, în timp ce riscul șomajului este din ce în ce mai mare.

Stimați colegi,

Un calcul simplu ne arată că, odată ce o bancă dă un credit unei companii sau întreprinderi în monedă străină, să zicem, în condițiile unei deprecieri a monedei locale, acesta este aproape imposibil de plătit.

Cu cât rata neachitării creditelor este mai mare, cu atât pierderile sunt mai mari.

Să zicem că o bancă oarecare are un capital propriu pe care îl consumă dând credite.

Cel puțin 10 procente din aceste credite nu mai pot fi încasate din cauza incapacității de plată a companiilor.

Capitalul propriu scade vizibil, iar banca respectivă are nevoie urgentă de capital proaspăt.

Dacă banca-mamă nu reușește să pună la dispoziție filialei din România acest capital, filiala va da faliment.

Dacă și acest lucru se întâmplă - și ca această filială mai sunt și altele, ale altor bănci -, atunci sistemul economic s-ar duce de râpă, iar statul, de asemenea, ar da faliment.

Atunci care ar fi singura variantă? Ca banca să intre în administrarea statului.

Dar cine mai poate salva statul? Vrem oare să se ajungă până aici? Iată întrebări pe care le consider esențiale pentru analiza situației actuale.

Îngreunarea condițiilor de creditare și schimbarea legislației în vigoare nu au făcut decât să dea întreprinderilor și oamenilor o bâtă în moalele capului.

Condiția absolut necesară de a rezista anului critic pe care îl traversăm este aceea de a revedea condițiile creditării.

Apreciem demersul domnului președinte Traian Băsescu de a discuta cu bancherii, dar acest lucru nu este suficient.

Nu putem accepta să devenim sclavii unor conjuncturi, dar nici nu putem face haiducie cu băncile.

Creditul și încrederea sunt două cuvinte înrudite.

Amândouă depind de predictibilitatea mediului social, economic și politic, iar predictibilitatea este în strânsă corelație cu coerența și buna aplicare a legilor.

Suntem capabili să construim o strategie de relansare economică.

Am mai făcut-o de-a lungul istoriei.

Vă propun să ne aplecăm asupra cadrului legislativ existent privind creditarea și să vedem ce anume putem modifica pentru a înlesni accesul companiilor la credite și pentru a facilita relansarea economică a României.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
Ovidius Mărcuțianu (PNL) - declarație politică cu titlul Optimismul oficial poate fi ușor confundat cu pesimismul;

Domnul Mircea Dan Geoană:

Domnul senator Ovidius Mărcuțianu.

Se pregătește, din partea Grupului parlamentar al UDMR, domnul senator Frunda György.

 

Domnul Ovidius Mărcuțianu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Declarația mea politică de astăzi vine după declarația anterioară a colegului meu - deci "Optimismul oficial poate fi ușor confundat cu pesimismul" -, se referă, din nou, la agricultură.

Este evident că, din punct de vedere economic, am atins un nivel atât de scăzut, atât de periculos, încât relansarea așteptată nu se poate întrevedea decât pe termen lung și foarte lung.

Agricultura nu poate face nici ea excepții.

Este recunoscut că se află într-o criză atât de profundă, încât a trecut de plutonul supercodașilor, și totuși nimeni nu se alarmează.

Nu se mai stingherește nimeni nici dacă bătrânii mor de foame sau de frig, nici de copiii subnutriți, nici de cei care își dau foc, nici de cei care se spânzură, nici de cei care se aruncă în cap de la etaj, nici de cei plini de râie, nici de cei care mor cu zile în spitale, lucruri despre care mass-media din România este plină.

Nimic din ce este mai rău nu mai este anormal.

Iată de ce, în loc să se îngrijoreze cât de cât, cei mai mulți factori ai actualei puteri consideră această stare absolut normală, un optimism bolnăvicios care îi stăpânește pe cei mai înalți în funcție, demonstrând distanța care îi separă de realitățile țării.

Atunci când spaniolii au cucerit America, au devenit proprietari furând sau cumpărând pământ de la indienii localnici și s-au apucat să facă agricultură.

Au început să cultive cereale, să crească vite și cai și să facă plantații de pomi.

Agricultura a fost prima ramură economică a Americii.

Cu ea a început America să fie mare și să ajungă ceea ce a ajuns.

Când englezii au cucerit Australia și Canada, tot cu agricultură au început.

Românii au devenit mari în istorie, în primul rând, prin agricultură.

La fel și europenii din Vest.

Agricultura, după ce s-a născut, s-a organizat, după ce s-a organizat, s-a tehnologizat.

Așa se face că în țările superdezvoltate, deși indirect în agricultură lucrează între 3% și 7% din populația țării respective, pentru ramurile economice din amonte și aval care au legătură cu agricultura lucrează circa 70% din populația activă.

Este evident și recunoscut că agricultura a fost cea care a demarat, a stimulat dezvoltările industriale, care apoi, la rândul lor, au susținut tehnologic și chiar financiar agricultura.

Aceasta este regula de bază a dezvoltării civilizațiilor moderne.

În România, după cel de-Al Doilea Război Mondial, lucrurile s-au așezat tot timpul invers, adică agricultura a rămas o ramură importantă care a subvenționat tot timpul industria, industrie care astăzi, după cum bine știți, nu mai există.

Și lucrurile nu s-au schimbat nici acum.

Optimismul generat de factorii puterii intră în contradicție cu logica fluxurilor și a necesității de dezvoltare, și aceasta din cauza inversărilor.

Drama agriculturii va fi de acum de lungă durată.

Agricultura românească se îndreaptă spre savanizare, africanizare, nicidecum spre europenizare.

Dacă nu dorim să devenim simpli culegători de mere pădurețe, și poate și de ciuperci, este absolut necesară relansarea unei gândiri constructive în agricultura românească, altminteri optimismul poate fi ușor confundat cu pesimismul realității românești.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Mircea Dan Geoană:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Frunda György (UDMR) - declarație politică având ca temă recenta emitere a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 61/2009 pentru modificarea și completarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative;

Domnul senator Frunda.

Se pregătește domnul senator Mihail Hărdău.

 

Domnul Frunda György:

Distins Senat,

Doamnelor și domnilor senatori,

Esența democrației și a statului de drept constă în faptul ca puterile statului să fie separate, să se controleze și să se echilibreze reciproc.

Acest principiu este prevăzut chiar în primul articol al Constituției României, act fundamental care prevede, de asemenea, că singurul organ legiuitor în țara noastră este Parlamentul.

Constituanta a stabilit însă și o derogare, permițând delegarea legislativă, pentru anumite situații, în favoarea Guvernului.

În baza acestei delegări, Guvernul poate adopta ordonanțe simple sau ordonanțe de urgență.

Întrucât până în 2003, anul revizuirii Constituției, a fost o avalanșă de ordonanțe de urgență și ordonanțe simple, numărul lor crescând de la o guvernare la alta, Constituanta, în 2003, a simțit nevoia să restrângă plaja ordonanțelor simple sau a ordonanțelor de urgență, arătând că ordonanțele de urgență trebuie motivate de Guvern, iar Parlamentul trebuie să discute și să adopte procedura de urgență solicitată.

Din nefericire, și noul Guvern a adoptat o serie de ordonanțe care au fost stabilite neconstituționale sau care sunt în dezbaterea Curții Constituționale.

Niciodată însă, din 1990 până astăzi, nu a existat o tentativă de înfrângere a democrației și a statului de drept așa cum face actualul Guvern prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 61 din 3 iunie 2009.

Ce dorește această ordonanță? Această ordonanță dorește nici mai mult nici mai puțin decât să-și permită să modifice prevederile proiectelor de lege adoptate de Parlament între momentul adoptării și momentul publicării în Monitorul Oficial.

Adică, doamnelor și domnilor colegi, Parlamentul nu va mai fi organ legislativ, corp legiuitor, dacă adoptăm această ordonanță, ci va fi un simplu instrument de recomandare, iar Guvernul poate, deciziile acestea, proiectele de hotărâri, să le modifice când și cum vrea, chiar să le abroge, să le proroge, să taie din conținutul lor sau să adauge la conținutul lor.

Dacă această ordonanță este admisă, doamnelor și domnilor colegi, înseamnă sfârșitul democrației și al incipientului stat de drept în România, înseamnă că Parlamentul României nu mai există, că Parlamentul României devine un corp de recomandare către onoratul Guvern, care poate să adopte ceea ce vrea el.

Avem actualul sistem în care, după adoptarea proiectelor de lege, acestea sunt trimise spre promulgare președintelui țării, care, potrivit Constituției, poate refuza promulgarea o singură dată și să formuleze o cerere de reexaminare, iar după cererea de reexaminare este obligat ca, într-un număr determinat de zile, să promulge legea sau, în perioada respectivă, anumite corpuri stabilite de Constituție pot ataca proiectul de lege la Curtea Constituțională.

După adoptarea ei, însă, de către Parlament, legea devine sfântă și trebuie respectată de toată lumea.

Mai mult decât atât, doamnelor și domnilor colegi, într-un stat de drept o lege, odată adoptată, nu poate fi schimbată de Guvern decât într-un timp rezonabil.

În țările occidentale, pentru o lege adoptată, cel puțin 6-8 luni Guvernul nu are nici posibilitatea de a modifica legea respectivă, nu ca la noi, când, prin ordonanțe de urgență sau ordonanțe simple, o lege adoptată este schimbată, la câteva zile după adoptarea ei, de către Guvern.

Vă dau un exemplu concret.

Legea salarizării profesorilor a fost modificată printr-o ordonanță de urgență despre care Curtea Constituțională a stabilit că este neconstituțională și își pierde efectele.

Ce avem de făcut, doamnelor și domnilor colegi? Cel mai simplu este să vă cer ca această ordonanță, care este pe ordinea de zi a comisiilor, să nu fie aprobată.

Acest lucru este mult prea puțin, doamnelor și domnilor colegi din coaliția guvernamentală.

Eu vă cer dumneavoastră, fiind convins de faptul că sunteți cu toții profund conștienți de importanța statului de drept și a democrației, să solicitați Guvernului revocarea acestei ordonanțe.

Ar fi singurul act de decență politică pe care Guvernul îl poate face.

Nu este admis să admitem o asemenea tentativă la înfrângerea fragilei instituții a statului de drept și a principiului democrației în România.

Dacă acceptăm acest lucru, ne merităm soarta, înseamnă că nu suntem parlamentari, înseamnă că poporul nu ne-a trimis aici să-l reprezentăm și să stabilim aici legea, înseamnă că am venit aici ca o anexă a Guvernului României, înseamnă că, din momentul adoptării ei, nu ne vom numi Parlamentul României, ci vom redeveni Marea Adunare Națională sau poate nici atât.

Puneți-vă mâna pe inimă, gândiți-vă lucid la interesele comune ale țării noastre.

Nu este suficient să fii patriot prin declarații, important este ca atunci când votezi și iei măsuri legislative să servești interesul poporului.

Or, cetățenii acestei țări acest lucru așteaptă, ca democrația, statul de drept și drepturile omului să fie respectate.

Dacă nu, degeaba stăm în aceste fotolii.

Vă mulțumesc că m-ați ascultat. (Aplauze.)

 
 

Domnul Mircea Dan Geoană:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
Mihail Hărdău (PD-L) - declarație politică intitulată Cercetarea din România - de la dezastru la normalitate;

Domnul senator Mihail Hărdău, din partea Grupului parlamentar al PD-L, urmează domnul senator Gheorghe Pavel Bălan.

 

Domnul Mihail Hărdău:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor senatori, mi-am intitulat declarația "Cercetarea din România - de la dezastru la normalitate".

De curând, am stat de vorbă cu un prieten care m-a întrebat: "După părerea ta, ce primează în dezvoltarea unei națiuni, politicul sau economicul?"

I-am răspuns că cele două formează un cuplu de forțe interdependente, care însă nu poate exista fără sprijinul dat de educație și cercetare.

Nu vă voi spune acum că trebuie să sprijinim cercetarea.

Acest lucru îl cunoaștem cu toții foarte bine, mai ales că majoritatea dintre noi a votat pentru un buget care a dat o lovitură grea cercetării din România.

Ne-am asumat consecințele negative provocate de reducerea substanțială a bugetului alocat cercetării, însă asta nu înseamnă că nu putem să facem, totuși, ceva pentru sprijinirea cercetătorilor și a programelor lor.

Dacă nu putem să le dăm bani, măcar putem să le creăm cadrul legislativ care să le permită să-și ducă proiectele la bun sfârșit și care, așa cum chiar cercetătorii se exprimă, să-i aducă la normalitate.

Probabil, cunoașteți faptul că foarte puțini dintre cercetătorii de vârf aleg să-și desfășoare activitatea la noi în țară.

Majoritatea pleacă, pe salarii foarte bine, spre alte zări, unde muncii lor i se acordă creditul pe care îl merită de drept.

Cei care totuși rămân se confruntă cu situații, de multe ori, fără ieșire: nu-și primesc banii la timp, se trezesc că nu mai au fonduri să-și ducă proiectele până la capăt sau, pur și simplu, nu pot intra în competițiile naționale, pentru că nu pot obține creditele necesare derulării unui proiect, chiar dacă îl câștigă.

Instituțiile de care aparțin cercetătorii sunt nevoite să crediteze proiectele din surse proprii pentru efectuarea cheltuielilor necesare.

Banii sunt primiți de instituțiile de cercetare doar după ce cheltuielile corespunzătoare unei etape a proiectului sunt realizate și după ce se face decontarea lor de la buget.

O etapă durează, de obicei, 6 până la 12 luni, iar ulterior finalizării etapei procesul de decontare mai poate dura câteva luni.

În tot acest timp, instituțiile trebuie să mobilizeze sume importante obținute din surse proprii.

În multe cazuri, instituțiile de cercetare, în special cele din domeniul cercetării fundamentale, nu au alte surse de finanțare care să le permită acumularea de fonduri proprii.

Astfel, majoritatea instituțiilor care desfășoară cercetare în România are dificultăți majore în a credita etapele proiectelor, iar cele care fac acest lucru sunt excepția, nu regula.

Majoritatea instituțiilor românești, inclusiv universități mari, se află în această situație, astfel încât este, practic, imposibil de realizat un flux continuu de încasări care să asigure funcționarea în parametri normali a instituției de cercetare, inclusiv prin plata regulată a salariilor.

Derularea în bune condiții a proiectelor este afectată grav de limitarea prin lege a avansului plătibil pentru proiectele de cercetare la 30%.

Se întârzie, de obicei cu aproximativ șase luni - durata minimă a unei etape -, studiile ce depind de achiziția unor echipamente prin faptul că, în loc să se facă achiziția echipamentelor pe loc, cu plata lor, trebuie obținută factura, decontată după terminarea fazei, și apoi făcută plata furnizorilor și obținerea efectivă a echipamentelor.

Dacă împreună reușim să realizăm un cadru legislativ care să permită finanțarea proiectelor de cercetare în avans cu până la 90%, se vor înlătura toate neajunsurile menționate.

Sunt conștient că nu vom rezolva toate problemele cu care se confruntă, însă le vom acorda o șansă.

Este responsabilitatea noastră să ne interesăm de soarta cercetării și este obligația noastră să oferim posibilitatea ca cercetarea din România să se ridice din dezastrul în care se află și să ajungă la normalitate.

Stimați colegi, Vă invit să reflectați asupra acestei probleme, a cărei rezolvare ar putea însemna ușurarea semnificativă a muncii cercetătorilor români.

În speranța că am reușit să trag un semnal de alarmă care nu va rămâne fără răspuns, vă mulțumesc pentru atenție. (Aplauze.)

 
 

Domnul Mircea Dan Geoană:

Mulțumim domnului senator.

 
Gheorghe Pavel Bălan (PSD+PC) - declarație politică având ca titlu Uzinele reșițene la ceas aniversar;

În continuare, domnul senator Gheorghe Pavel Bălan, Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC.

Se pregătește, din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul senator Marius Petre Nicoară.

 

Domnul Gheorghe Pavel Bălan:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor senatori,

Mi-am intitulat declarația politică "Uzinele reșițene la ceas aniversar".

Peste puține zile, uzinele Reșiței împlinesc 238 de ani de existență continuă, și nu doar de atestare documentare.

Dacă este să analizăm strict documentar, constatăm că industria Reșiței și a Banatului de Munte are o istorie chiar mai îndelungată decât cea a Statelor Unite ale Americii, ceea ce vorbește de la sine despre importanța acestui act aniversar.

Fără teama de a greși, putem afirma că uzinele Reșiței se numără printre cele mai vechi complexe industriale ale Europei, ele devansând, prin momentul construirii, renumitele uzine "Krupp", "Vitkovice", "Donawitz", MAN, "Sulzer", "Burmeister " Wein", ca să dăm doar câteva exemple în acest sens.

Pe de altă parte, nu există un alt eveniment care să fi influențat într-o astfel de măsură istoria economică și socială a așezărilor umane de pe Valea Bârzavei și din întregul Banat de Munte.

Dacă la început au fost doar două furnale, botezate "Franciscus" și "Josephus", cu timpul, la Reșița au început să apară atelierul de forjă, pudlajul și laminoarele, atelierul de fabricat tunuri, cocseria, oțelăria și turnătoria.

Toate acestea au pregătit terenul desfășurării unor activități economice de o însemnătate capitală pentru dezvoltarea societății.

Mă refer aici la fabricarea celei dintâi locomotive cu abur din România, în anul 1872, până la motoarele Diesel navale pentru petroliere și mineraliere, a turbinelor cu aburi și a centralelor hidroelectrice.

Practic, în ultimii 40 de ani nu există hidrocentrală în țară care să nu aibă încorporate în ea agregate fabricate de specialiștii și muncitorii Reșiței.

E drept, producția de motoare navale a fost trecută pe linia moartă, dar nu din vina angajaților, ci pentru că alții au distrus flota românească de-a lungul celor 20 de ani de democrație.

În ciuda vicisitudinilor tranziției, care au făcut din Reșița un veritabil pol al nemulțumirilor sociale - să ne amintim doar de marile proteste de stradă ale muncitorilor fostului combinat siderurgic -, industria de aici continuă să supraviețuiască.

În primul rând, este meritul noilor proprietari de la UCM Reșița și TMK, cei care duc mai departe tradiția industrială a Banatului de Munte.

Momentul pe care ne pregătim să-l sărbătorim trebuie să fie unul de reflecție, deoarece această îndelungată și glorioasă istorie creează, în același timp, și obligația de a o perpetua într-un mod corespunzător, folosindu-i experiența și tradiția.

În contextul în care trebuie să ne păstrăm valorile, dar și inteligența tehnică, uzinele reșițene ar trebui privite cu respect și tratate ca atare de noi toți.

Să nu așteptăm să se distrugă și, mai apoi, să dispară leagănul industriei românești, pentru că, să nu uităm nicio clipă, prin tot ce au făcut de-a lungul istoriei lor seculare, uzinele din Reșița aparțin Europei atât geografic, economic, cât și spiritual.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Mircea Dan Geoană:

Mulțumim domnului senator.

 
Vasile Nedelcu (PNL) - declarație politică cu titlul Pandemia nepăsării;

Urmează domnul senator Vasile Nedelcu, Grupul parlamentar al PNL, se pregătește domnul senator Gheorghe Bîrlea, Grupul parlamentar al PD-L.

 

Domnul Vasile Nedelcu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică se intitulează astăzi "Pandemia nepăsării".

Stimați colegi, Organizația Mondială a Sănătății definește pandemia ca o boală care atacă aproape toată populația unei regiuni sau a unei țări, cu răspândire foarte rapidă.

Trei factori principali sunt necesari pentru declanșarea pandemiei: apariția unui virus nou, infectarea oamenilor de pe cel puțin două continente și răspândirea rapidă a virusului.

Organizația Mondială a Sănătății a analizat joi, 10 iunie anul curent, situația gripei porcine și a ridicat nivelul de alertă pandemică la cel maxim, adică 6, oficializând astfel fenomenul de pandemie.

Decizia de ridicare a gradului de alertă pandemică a fost luată pe considerente de răspândire geografică, și nu de gravitate a bolii, virusul nefiind izolat nici până la această dată și neexistând elemente clare privind evoluția acestuia.

Dar era oare necesară panicarea populației printr-o măsură atât de drastică sau este vorba doar de o tehnică de manipulare la nivel mondial? Scuzați-mă, dar cum am putea caracteriza altfel decesul a 147 de oameni ca urmare a altor afecțiuni de care sufereau, și nu din cauza exclusivă a virusului A1H1?

E adevărat că boala s-a răspândit, în mod limitat, pe câteva continente, dar aproape toate decesele au avut loc în Mexic.

Tocmai de aceea se pune întrebarea dacă această boală poate fi caracterizată ca pandemie.

În realitate, cred că este vorba despre o nouă ocazie pentru vaccinări inutile și despre "dezinfectări" mediatice, în interesul companiilor farmaceutice și al șmecherilor locali și naționali.

Conducerile unor state își reactualizează stocurile de medicamente miraculoase, cum sunt Tamiflu sau Relenza, asigurând astfel viitorul companiilor respective prin convingerea populației de efectele benefice ale acestor produse.

Iată că istoria se repetă și retrăim psihoza mondială a gripei aviare, întreținută artificial în interesul producătorilor de medicamente și în detrimentul producătorilor de alimente, sprijiniți de elite politice cointeresate.

Ne mai amintim, cred, de mediatizarea exagerată și de campania agresivă desfășurată de fostul ministru al agriculturii Gheorghe Flutur, care a făcut din gripa aviară ce nu au reușit să facă alții în zeci de ani, cheltuind din banii ministerului de resort câteva sute de milioane de euro pentru publicitate și substanțe dezinfectante folosite inutil.

Dar să vedem cum este reflectată această criză a gripei porcine la condițiile României.

La nivel național, vorbim de o isterie generală și de o panică nejustificate, induse de mass-media și de ministrul sănătății Ion Bazac, care cheltuiește banii statului pe reclame deșănțate, pe comisii de criză, interzice comercializarea antiviralelor în farmacii, acestea utilizându-se doar în spitale, în loc să ia măsuri pentru remedierea situației deplorabile a spitalelor și a întregului sistem sanitar.

Stimați colegi, Știați că, la nivel global, mor în fiecare zi - de râs - în jur de 53 de persoane, conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății, iar la noi autoritățile panichează populația pentru 15 cazuri de îmbolnăvire cu virusul A1H1, fără legătură între ele și fără transmitere de la om la om?

Trăim într-o realitate distorsionată de către oameni politici cu funcții înalte, corupți, care pentru a-și desfășura acțiunile ilegale distrag atenția populației cu subiecte-șoc.

Dar, până la urmă, să vedem ce trebuie mușamalizat în politica românească.

Dacă este să ne referim la recentele evenimente de pe scena politică, mai precis alegerile europarlamentare, constatăm că a existat o multitudine de nereguli.

Guvernul PSD - PD-L nu a fost în stare să organizeze alegeri corecte, și nici să găsească și să pedepsească vinovații, alegerile fiind, de fapt, compromise de la început.

Astfel, peste 50% din alegători erau convinși că alegerile vor fi aranjate.

Acest fapt s-a și materializat printr-o singură formă de turism, acela electoral, al doamnei Udrea.

Pe de altă parte, chiar și strângerea semnăturilor pentru candidații independenți a fost ilegală, deoarece pionii bine instruiți ai partidelor îi convingeau pe oameni să semneze, fără ca acestora să li se precizeze pentru cine.

Este incredibil faptul că într-o țară democrată, membră a Uniunii Europene, oamenii se prezintă la vot cu buletinele expirate sau cu copii, existând și cazuri extreme, ca cel al tânărului care a votat de 30 de ori în zona Cluj, în schimbul a 250 RON, sau rețeaua de studenți care au fost plătiți cu sume între 50 și 300 RON pentru a vota EBA.

Există, totodată, și dovezi fizice clare, precum tabla dintr-un sediu PD-L pe care erau reprezentate strategii de votare pentru subalterni sau fondurile alocate pentru biserici și școli, cum ar fi cele alocate de Consiliul Local Ploiești, cu doar trei zile înainte de votare, sau faptul că PD-L a închiriat sute de microbuze și autobuze pentru turism electoral în toată țara.

Punctul culminant l-a constituit cina organizată de președinte pentru sărbătorirea victoriei fiice sale, EBA, la care a participat Ana Maria Pătru, vicepreședinte al Autorității Electorale Permanente.

Concluzia: România este afectată de o pandemie a nesimțirii, a nepăsării și a manipulării, nicidecum de una a gripei porcine.

Ceea ce este mult mai grav este faptul că nu se întrevede nicio schimbare în bine, ci o agravare a situației, dacă este să luăm în considerare anunțul făcut de președintele Traian Băsescu într-o zi și la o oră de maximă audiență, conform căruia "România este afectată de recesiune".

Ca și cum nu ar fi fost avertizat asupra acesteia încă din toamna anului 2008!

Iată un tablou sumbru al situației politice, economice și sociale actuale din țara noastră și, dacă ar fi să adresez cetățenilor țării un îndemn asemănător celui pe care l-a făcut Președintele României nu cu puțin timp în urmă, atunci aș spune: "Să boliți bine!", deși nu doresc acest lucru.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Mircea Dan Geoană:

Mulțumim domnului senator.

 
Gheorghe Bîrlea (PD-L) - declarație politică intitulată «Pururi tânăr... - 120 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu»;

În continuare, din partea Grupului parlamentar al PD-L, domnul senator Gheorghe Bîrlea.

Se pregătește, din partea Grupului parlamentar al Alianței politice PSD+PC, domnul senator Nicolae Dănuț Prunea.

 

Domnul Gheorghe Bîrlea:

Domnule președinte,

Domnilor senatori,

Intitulată "«Pururi tânăr...» - 120 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu", declarația mea politică, dincolo de crizele financiare, economice și morale, de disputele politice, dorește să vă amintească că exact astăzi se împlinesc 120 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, pentru a preveni, pe cât este posibil, uitarea inacceptabilă în cazul poetului nostru național.

"Pământul nostru e mai sărac în genii decât Universul în stele fixe și mai lesne se naște în văile nemăsurate ale chaosului un nou sistem solar decât pe Pământ un geniu", afirma Eminescu, aducând astfel un elogiu lui Kant, nebănuind că în adevărul axiomatic al acestei judecăți cu reverberații cosmice își surprindea și propriul destin, pentru că, după 120 de ani de convulsiuni spirituale, în spațiul cugetării românești un nou Eminescu nu a apărut, așa cum nu a mai apărut un Shakespeare pentru englezi, un Dante pentru italieni.

El face parte, așadar, din familia marilor spirite care prin titanismul creației, prin noblețea exemplară și exponențială a operei lor dau o șansă în plus unei culturi, unui popor, de a țâșni din carcasa temporalității și a istoricității spre sfera inefabilă a eternității valorilor, singura "stea fixă" care pare să scape eroziunii materiei în timp.

"Expresie integrală a sufletului românesc", cum îl numește Nicolae Iorga, Eminescu s-a răsfrânt ca un spectru solar în memoria neamului său pentru toate timpurile viitoare.

Din nevoia sinceră de a-i defini identitatea, el este numit adesea "Luceafăr", "planeta Eminescu", evident metafore și licențe poetice, stridente pentru unii, agreate de alții.

Optând pentru măsură, ne permitem să vedem în aceste licențe o încercare sinceră de a defini uimirea celui ce se adâncește în studiul și înțelegerea operei eminesciene, fără egal în istoria culturii române.

Indiscutabil, cu sau fără voia contestatarilor conjuncturali, care nu au lipsit în nicio epocă, Eminescu a dat neamului românesc un plus de măreție și identitate universală, a relevat ca nimeni altul sensibilitatea și spiritualitatea noastră, conturând cu rigoare de geometru un loc al nostru în matca umanității.

N-a așteptat poporul român, din mijlocul căruia "Dumnezeul geniului l-a sorbit", cum însuși se exprimă, ca opera lui, în vasta și caleidoscopica-i alchimie spirituală, să fie pusă neapărat pe cântarul judecății critice, pedant savante, ca să și-o aproprieze.

S-a petrecut, în cazul lui Eminescu, faptul miraculos și atât de rar în experiența spirituală a unui popor, în devenirea unei culturi, ca în opera sa poporul să se regăsească pe sine, oglindit cu toate ritmurile ființei și istoriei sale.

A resimțit și a conștientizat faptul că Eminescu a realizat "cea mai vastă sinteză făcută de un suflet român", cum se exprima Nicolae Iorga, că "veacul al XX-lea avea să înceapă sub auspiciile geniului său", cum inspirat și profetic spunea Titu Maiorescu, alt titan al cugetării, contemporan în timp și spirit cu poetul.

Eminescu a împărtășit soarta omului de rând, încărcat cu poverile zilnice, prin magnifica-i omniprezență în viața socială, nu doar a cugetării pure, pentru că geniul său își trage seva din ea.

Un binom existențial, creație și viață, coerent și provocator pentru toate generațiile ce au urmat.

S-a spus, pe bună dreptate, că fiecare generație are un Eminescu al ei, imaginat, definit, funcție de multiple circumstanțe și paradigme culturale specifice perioadelor istorice de după moartea sa.

Exaltărilor etnocentriste, mitizante, mesianice li s-a replicat cu cugetări profunde, judecăți de valoare corect obiectivitate în substanța și integralitatea operei eminesciene, aparținând unor personalități exponențiale ale culturii naționale, critici literari, istorici, filozofi, politicieni.

Dar nu au lipsit nici contestările, negările virulente ale omului Eminescu și operei sale.

Sămânța de scandal a fost, mai întotdeauna, nu atât excelența operei poetice, ci publicistica eminesciană.

Am putea spune că opera publicistică a lui Eminescu a fost mai mereu manipulată și cenzurată, ceea ce explică multiplele etichetări: precursor al legionarismului, al naționalismului xenofob, protomarxist, antisemit, antirus, antibulgar și așa mai departe.

Mereu s-au găsit "actori", veleitari, agresivi, care au "transpirat" intelectual în tentativele de maculare a gândirii eminesciene.

E de reținut că, în genere, contestatarii cei mai virulenți nu au rămas în galeria personalităților de referință din cultura română, și asta nu datorită faptului că l-au hulit pe poetul și cugetătorul Eminescu, ci pentru că resursele lor de exprimare intelectuală și morală au fost insignifiante și conjuncturale.

A nu se înțelege că Eminescu nu ar fi trebuit și nu trebuie supus unor judecăți critice, obiective, care să releve ambiguitățile și limitele operei și convingerilor sale.

Stau mărturie în acest sens lucrările unor eminescologi iluștri, dar care, în pofida rezervelor formulate, nu au adus atingere ideii și convingerii că Eminescu rămâne pentru totdeauna o conștiință exemplară a neamului și timpului său și o întruchipare a geniului creator.

Solidaritatea lui cu sufletul neamului nu a fost una exterioară, rece, ci s-a contopit ca o rană pe rana celor mulți.

Aici găsim explicația faptului că opera sa reprezintă o neîntreruptă întruchipare a patriei, iar Eminescu, reper pentru eternitate, nu încetează să ni se arate "pururi tânăr" nouă, urmașilor.

 
 

Domnul Mircea Dan Geoană:

Vă mulțumesc.

 
Nicolae Dănuț Prunea (PSD+PC) - declarație politică având ca titlu Piața de capital - stare de fapt, atitudine și cerințe;

În continuare, din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul senator Marius Petre Nicoară...

Mă iertați, vă cer scuze, domnul senator Prunea - Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC.

 

Domnul Nicolae Dănuț Prunea:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația politică se intitulează "Piața de capital - stare de fapt, atitudine și cerințe".

De acum se cunoaște prea bine rolul pe care îl are piața de capital într-o economie de piață.

Dacă ea este bine organizată, reglementată și condusă corespunzător, beneficiile se răsfrâng asupra economiei reale și asupra investitorilor.

Cu toate că această corelație se cunoaște prea bine, la noi în țară nu se respectă, iar piața de capital este tratată ca o adevărată Cenușăreasă, în sensul că posibilitățile ei de a propulsa activitatea economică și de a preveni și zădărnici marea corupție sunt nefolosite.

Desigur că o mare răspundere îi revine, în acest plan, Legislativului, care prin prevederile Legii nr. 279/2004 a politizat exagerat de mult conducerea CNVM, prin numirea comisarilor ei pe criterii exclusiv politice, în condițiile în care în acest domeniu foarte specializat ar trebui să găsim persoane de mare valoare profesională și morală.

Dacă ar avea ei asemenea calități, piața de capital și, mai ales, Bursa de Valori din România ar face pentru economia națională cel puțin ceea ce întreprinde Bursa din Varșovia sau ce fac bursele din Occident pentru o depășire mai rapidă a impasului provocat de actuala criză economică și financiară.

În loc să-și canalizeze energiile și priceperea spre direcțiile de bază, cum ar fi susținerea și fortificarea agenților economici din domeniul pieței de capital și, prin ei, a celor din economia reală, prin asistență tehnică, juridică, prin cursuri și măsuri cu caracter preventiv, conducerea CNVM consideră că înregistrează o mare realizare dacă reușește să-i slăbească, să-i reducă ca număr și să se opună dezvoltării Bursei de Valori București.

Intransigența manifestată în exterior nu este sinonimă cu eficiența și cu corectitudinea din interiorul CNVM.

O altă direcție de bază ar fi stimularea agenților economici să folosească pârghiile proprii pieței de capital pentru finanțarea dezvoltării activității lor.

CNVM se dă de ceasul morții pentru a-și crește salariile, care și așa sunt sfidător de ridicate, dar această creștere intenționează să o acopere cu surse bănești provenite din taxe și comisioane încasate de la agenții economici, în pofida faptului că aceștia consideră piața de capital românească foarte scumpă, abținându-se de la operațiuni în cadrul ei.

CNVM a redus anul trecut tarifele și comisioanele timp de două luni mai mult de formă, dar apoi a revenit asupra nivelului lor, fapt ce face ca Bursa de Valori București să fie cea mai scumpă bursă din Europa.

Or, sarcina CNVM, așa cum rezultă din Legea privind piața de capital, este dezvoltarea acesteia, nu îngustarea dimensiunii ei.

În condițiile în care performanțele CNVM-ului în conducerea, supravegherea și dezvoltarea pieței de capital din România sunt mai mult decât modeste, când latura opresivă este supradimensionată, comparativ cu cea constructivă, când preocuparea majoră a conducerii CNVM

este centrată pe câștiguri personale, nu pe cele ale activităților conexe pieței de capital, cer actualului Parlament și Guvernului analizarea oportunității și schimbării criteriilor de numire a comisarilor și înlocuirea grabnică a lor cu specialiști autentici, susținuți de o impecabilă ținută morală, cer salarizarea lor în funcție de performanțele obținute și în conformitate cu grila comună instituțiilor centrale din domeniul administrației de stat, fiindcă această struțo-cămilă care este CNVM, instituție bugetară autofinanțată din munca altora, nu justifică salariile mai mari decât cele de la Președinție.

Faptul că CNVM obține venituri și din alte surse nu justifică aplicarea altei grile de salarizare decât cea comună instituțiilor guvernamentale, mai ales că performanțele prevăzute de Legea privind piața de capital ies în evidență mai ales prin lipsa lor.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Mircea Dan Geoană:

Vă mulțumesc.

 
Marius Petre Nicoară (PNL) - declarație politică având ca subiect acțiunile Cabinetului Boc și unele gesturi ale Președintelui României, domnul Traian Băsescu (declarație politică neprezentată în plen);

Are cuvântul domnul senator Marius Petre Nicoară, Grupul parlamentar al PNL, cu scuzele de rigoare.

Ultimul de pe lista de vorbitori de astăzi, după domnul senator Nicoară, domnul senator Emilian Frâncu, din partea Grupului parlamentar al PNL.

Vă rog, aveți cuvântul.

 

Domnul Marius Petre Nicoară:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Deoarece subiectul a fost atins și de antevorbitor, deoarece suntem în întârziere și cred eu că principala noastră atribuție este de a legifera, voi depune declarația politică.

Nu-i mai dau citire.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Mircea Dan Geoană:

Vă mulțumesc.

 
Emilian Valentin Frâncu (PNL) - declarație politică cu titlul Votul obligatoriu - șansa reabilitării democrației;

Vă rog, domnule senator Frâncu, aveți cuvântul.

 

Domnul Emilian Valentin Frâncu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația politică de astăzi am intitulat-o "Votul obligatoriu - șansa reabilitării democrației".

În urmă cu aproape patru ani, oficialii de la Londra, alarmați de prezența foarte redusă la urne, au decis să ia în calcul introducerea obligativității votului.

Este bine să precizez că prezența slabă care le impusese insularilor tema votului obligatoriu era de 61%.

În România, la alegerile europarlamentare din 7 iunie anul curent, prezența a fost de 27,4% și ea se înscrie într-un trend descendent manifestat pe tot parcursul ultimilor 20 de ani.

Cum era și firesc, politicienii și analiștii au încercat să explice cauzele lipsei de interes din partea electoratului și efectele acestui fenomen pe termen scurt, mediu și lung, care par să fie profund negative pentru societate, în ansamblul ei.

Tot mai des este afirmată necesitatea votului obligatoriu.

Politicienii și juriștii responsabili, altădată adversari ai acestui concept, după alegerile de-abia consumate privesc votul obligatoriu dintr-o cu totul altă perspectivă.

Unii dintre ei apreciază că de o prezență foarte redusă sunt interesate acele forțe politice care mizează pe cumpărarea votului, cu efecte de genul celor pe care tocmai le trăim.

Votul poate fi cumpărat, cu predilecție ieftin, de la comunitățile sărace situate, de obicei, în zonele rurale.

Poate tocmai de aceea prezența la vot la europarlamentare a fost în mediul rural cu aproximativ 17% peste cea înregistrată în mediul urban. 17% este, practic, o diferență uriașă, care ar trebui să ne pună pe gânduri.

Sunt oare aceste comunități rurale mai interesate de structurile europene și de apartenența la ele decât comunitățile urbane?

Este vorba de o diferență atât de substanțială de cultură și conștiință civică între România rurală și cea urbană, cu ascendentul zdrobitor al primei față de a doua?

Din păcate, continuând cu acest tip de întrebări și, mai ales, cu răspunsul la ele, vom continua să ne situăm pe o pistă greșită.

Având în vedere situația de criză electorală în care ne aflăm și care riscă să lipsească de legitimitate forțele politice câștigătoare, sunt sigur că implementarea unei variante bine studiate de vot obligatoriu ar conduce către îmbunătățirea vieții politico-economice a României.

Cu o singură condiție:

această variantă să capete expresia unei legi bine elaborate și, mai ales, bine aplicate.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Mircea Dan Geoană:

Vă mulțumesc, domnule senator.

 
 

Doresc să informez plenului Senatului că următorii colegi au depus declarațiile politice: domnii senatori Gabriel Mutu, Dumitru Oprea, Ovidiu Marian, Toader Mocanu, Iulian Urban, Mihai Niță și Gheorghe David - Grupul parlamentar al PD-L; domnii senatori Nicolae Moga, Alexandru Cordoș și Chivu Sorin Serioja - Grupul parlamentar al Alianței politice PSD+PC, iar din partea Grupului parlamentar al PNL, în afara domnului senator Nicoară, care a anunțat acest lucru de la tribuna Parlamentului, a depus declarația politică domnul senator Marian Cristinel Bîgiu, iar din partea Grupului parlamentar al UDMR, domnul senator Cseke Attila.

 
 

Următoarele declarații politice au fost consemnate conform materialelor depuse de senatori la secretariatul ședinței:

 
Gabriel Mutu (PD-L) - declarație politică având ca temă bilanțul primului an de activitate a domnului Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei (declarație politică neprezentată în plen);

Domnul Gabriel Mutu:

Azi, orice copil care și-a aruncat privirea pe calendar a simțit o undă de bucurie în suflet, pentru că în fiecare an la data de 15 iunie începe vacanța școlară.

Tot azi, orice bucureștean care și-a aruncat privirea pe calendar a simțit tristețe.

De ce? Simplu, pentru că mai are de îndurat trei ani un primar general incompetent, pentru că a trecut un an de zile de când domnul Sorin Oprescu, dintr-un reflex întârziat al copilăriei, a intrat în vacanță.

Spre deosebire de elevi, actualul primar general a uitat că vacanța nu durează la nesfârșit.

Dacă fostului primar i s-a reproșat faptul că nu și-a făcut auzite realizările din cauza unei slabe comunicări, în schimb, domnul Oprescu comunică foarte bine cu bucureștenii, în pofida faptului că nu realizează mare lucru.

După un an de mandat, domnul Oprescu a realizat un bilanț în care ne-a prezentat realizările dumnealui.

Din păcate pentru București, promisiunile din campania electorală s-au dovedit a fi simple himere.

Altfel spus, după un an de mandat, nu vedem nimic din autostrada suspendată, nu respirăm aer mai proaspăt și nu avem mai multe parcări.

În schimb, fiecare bucureștean poate fi mândru că în orașul său a fost realizat cel mai mare cârnat din lume.

Poate că treaba asta cu cel mai mare cârnat nu e chiar întâmplătoare...

Tot domnul Oprescu este cel care a avut în acest an o serie de propuneri care au fost de netrecut pentru consilierii generali.

Dacă ne gândim numai la faptul că actualul primar era dispus să aloce câteva zeci de milioane de euro pentru o fântână arteziană cântătoare sau pentru camere video amplasate în cimitire, vom înțelege mai bine votul de blam al consilierilor.

Evident că la bilanțul final al mandatului Sorin Oprescu va acuza ostilitatea consilierilor generali, iar toate nerealizările sale vor fi puse pe seama acestora.

Nu trebuie să neglijăm nici faptul că actualul primar și-a dorit mai mult ca niciodată să câștige acest mandat, după ce fusese înfrânt de două ori în trecut.

Din păcate însă, domnul Oprescu nu a avut o viziune asupra a ceea ce se va întâmpla după alegeri și probabil că tocmai aici este sursa nerealizărilor dumnealui.

Ceea ce m-a determinat cel mai mult să am în vedere primul an de mandat al domnului Oprescu este faptul că, în ultimul timp, se vehiculează din ce în ce mai mult că Domnia Sa dorește să se înscrie în cursa prezidențială.

În pofida negărilor vehemente, se pare că dorește reluarea scenariului din urmă cu un an și în toamnă, când candidatul independent va reactiva coaliția 322 în vederea înfrângerii actualului președinte.

În calitate de bucureștean, dar și în calitate de reprezentant al unei părți semnificative a bucureștenilor, îl rog pe domnul Oprescu, în cazul în care va alege să se înscrie în cursa prezidențială, să își dea înainte demisia de la primărie.

În acest fel, bucureștenii vor reuși să scape cel mai simplu de un primar ale cărui realizări sunt puse atât de mult sub semnul îndoielii.

Așadar, dacă domnul Oprescu dorește să devină președinte doar din frustrarea că a pierdut o bătălie electorală în fața președintelui Băsescu, ar fi mai bine să se gândească de două ori înainte.

Nu este momentul să-și forțeze prea mult norocul, pentru că ulciorul nu merge de două ori la apă.

Asta așa, ca un sfat, pentru că am observat toți cum principalii consilieri ai domnului Oprescu au preferat să se disocieze de dumnealui după ce a înșelat așteptările cetățenilor care l-au votat.

Nefăcându-și temele mai bine de un an, dacă va alege să candideze la președinție, domnul Oprescu va susține un examen echivalent cu cel de corigență.

Din păcate pentru dumnealui, dar din fericire pentru noi, cetățenii, care vor reprezenta la acel moment examinatorul cel mai sever al actualului primar general, nu îi vor acorda o notă de trecere.

Dumitru Oprea (PD-L) - declarație politică având ca titlu Votul obligatoriu - soluția perfectă pentru ascunderea eșecului clasei politice (declarație politică neprezentată în plen);

Domnul Dumitru Oprea:

Domnule președinte al Senatului, Doamnelor și domnilor colegi, Stimați invitați, Declarația politică este intitulată "Votul obligatoriu - soluția perfectă pentru ascunderea eșecului clasei politice".

Previziunile pesimiste privind prezența la alegerile europarlamentare s-au confirmat din plin.

În România, rata de participare la vot s-a situat la un nivel net inferior mediei continentului (43,24%), mai puțin de o treime din cetățenii noștri fiind interesați de acest proces electoral.

S-au făcut pe această temă diverse comentarii și propuneri pentru viitor.

Una dintre ele este chiar aceea a introducerii votului obligatoriu în țara noastră.

Ar fi o măsură radicală, care ar rezolva formal problemele de legitimare a instituțiilor europene.

Fondul acestei crize ar rămâne însă neschimbat.

Înainte de a lua în calcul astfel de soluții, cred că este necesar să vedem, mai întâi, cauzele pentru care numai 27% din votanții români au mers la vot.

Absenteismul masiv are atât cauze interne, cât și externe.

Mai întâi, mare parte din campanie s-a axat pe teme prezidențiale, unele partide fiind mai preocupate de Cotroceni decât de Strasbourg.

Mai trebuie recunoscut și dezinteresul filialelor locale ale acestor partide față de euroalegeri.

Acolo unde nu au existat candidați eligibili, eforturile de promovare a temelor europene au fost clar neglijate.

În plus, toate formațiunile importante, fie că reprezintă familia politică populară, socialistă ori liberală, au eșuat în a face clare diferențierile dintre ele, privind abordarea doctrinară a problemelor importante de la Strasbourg.

Astfel, alegătorii nu aveau de unde să știe de ce ar fi mai bun un partid decât altul, votul făcându-se după simpatii politice locale, și nu după analizarea unor soluții diferite la problemele lor.

Pe lângă explicațiile interne ale absenteismului la europarlamentare, mai există și cauze externe.

Nu trebuie ascuns faptul că nici instituțiile europene nu sunt perfecte.

Parlamentul este perceput ca un monstru birocratic, supradimensionat și cu puteri neclare.

În plus, deciziile importante de la nivelul Consiliului sunt luate mai ales de marile puteri europene, țările estice ale Uniunii având mereu sentimentul marginalizării, al periferiei.

Apoi, aceleași instituții au reacționat slab și neconvingător atunci când au existat probleme sensibile pentru cetățenii români.

Cazurile denigrării românilor din Italia și abuzurilor din Republica Moldova sunt bine știute.

Iată, așadar, care sunt cauzele lipsei de interes față de alegerile europarlamentare.

Efectele sale sunt delegitimarea instituțiilor europene și recrudescența formațiunilor populistextremiste - iar aici este îndeajuns să reamintim situația României și Marii Britanii.

Responsabilitatea dezinteresului masiv pentru euroalegeri nu trebuie imputată însă cetățenilor de rând.

Incapacitatea de comunicare cu alegătorii este o vină care aparține partidelor naționale și instituțiilor europene.

Este un lucru serios care ar trebui să ne dea nouă de gândit, și nu alegătorilor.

Tocmai de aceea, consider că introducerea votului obligatoriu nu ar fi altceva decât soluția perfectă pentru a ascunde eșecul unei întregi clase politice.

Vă mulțumesc.

Ovidiu Marian (PD-L) - declarație politică intitulată Programul Prima casă - norme de aplicare (declarație politică neprezentată în plen);

Domnul Ovidiu Marian:

Declarația politică se intitulează "Programul «Prima casă» - norme de aplicare".

Programul național "Prima casă" se află la linia de start, s-au stabilit detaliile pentru punerea în aplicare a programului.

Condiția de bază pentru cei care doresc să aplice la acest program este să nu dețină în proprietate o locuință, individual sau în comun, împreună cu soții lor sau cu alte persoane, indiferent de modul în care a fost dobândită, și să nu aibă în derulare un credit ipotecar.

Dovada îndeplinirii acestei condiții se face cu declarație pe proprie răspundere a beneficiarului, dată în forma autentică, adică în fața notarului.

Această condiție este pentru a evita și pentru a preveni eventualele tentații ca, după adoptarea actului normativ, să se facă diverse tranzacții imobiliare pentru a putea să intri în program și să nu fi cu adevărat într-o situație în care să nu fi avut cu adevărat nevoie de o casă, de a nu fi în situația de a fi la prima locuință.

Cu alte cuvinte, toți cei care la data adoptării ordonanței de urgență, la începutul lunii iunie, nu aveau o locuință în proprietate sunt eligibili.

În legătură cu partea financiară, cei care vor dori să intre în programul "Prima casă" trebuie să dispună de un avans de 5% din prețul de achiziție a locuinței, dacă prețul acesteia este mai mic sau egal cu 60.000 de euro.

Acesta este avansul - 5% din 60.000, dacă locuința pe care o cumperi este până în 60.000 de euro.

Poți să îți achiziționezi și o locuință de peste 60.000 de euro, dar statul nu garantează decât în limita a 60.000 de euro, iar dacă dorești să-ți achiziționezi o locuință mai scumpă de 60.000 de euro, poți să o faci, dar plătești un avans mai mare, și anume: 3.000 de euro plus diferența dintre prețul de achiziție al locuinței și 60.000 de euro, dacă prețul acesteia este mai mare de 60.000 de euro.

De exemplu, dacă vrei să-ți cumperi o locuință de 100.000 de euro, plătești 3.000 de euro plus diferența de la 60.000 de euro la 100.000 de euro, deci plus 40.000 de euro avans.

Dacă dorești să-ți cumperi o locuință de 60.000 de euro, plătești doar 5% din 60.000 de euro, pentru că acest program are și o componentă socială, de a-i sprijini pe aceia care nu au resursele financiare să-și achiziționeze prima locuință și, în consecință, să poată plăti niște rate acceptabile la bănci, pe baza unui venit pe care îl au.

De asemenea, cei care doresc să intre în acest program se obligă să nu înstrăineze locuința achiziționată în primii 5 ani de la data dobândirii și, nu în ultimul rând, se constituie în favoarea statului român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, o ipotecă de rang I asupra locuinței achiziționate.

Băncile care sunt chemate să participe la acest program al Guvernului României vor trebui să îndeplinească următoarele condiții:

  • să aibă o acoperire teritorială la nivel național și/sau județean, adică să aibă o reprezentare la nivel județean, să nu fie vorba de o bancă care are doar sediul în București și nu are reprezentare teritorială;
  • costul creditării: rata dobânzii EURIBOR la trei luni plus o marjă de maximum 4% pentru creditele în euro și ROBOR la trei luni plus o marjă de maximum 2,5% pentru creditele în lei.

Asta înseamnă că acest cost total include nivelul total al comisioanelor percepute de bancă.

Niciun alt comision în plus perceput de către bancă.

Acesta este nivelul maximal al dobânzii.

Un exemplu de calcul, dacă se ia un credit de 60.000 de euro: astăzi, la condițiile pieței, dobânzile ar costa timp de 25 de ani 98.000 de euro, iar în programul "Prima casă" ar costa 50.000 de euro.

De aici se poate observa diferența și sprijinul consistent pe care statul îl aduce în avantajarea acelora care intră în programul "Prima casă".

Alte condiții pe care trebuie să le îndeplinească băncile se referă la faptul că nu percep comision de rambursare anticipată, contractul de credit nu conține clauze care să permită modificarea unilaterală de către bancă a acestuia.

În concluzie, după publicarea în Monitorul Oficial a normelor metodologice, băncile au la dispoziție 7 zile să răspundă ofertei Guvernului.

Toader Mocanu (PD-L) - declarație politică având ca titlu Alegerile europene - legitimitate și încredere absolută în proiectul politic al Partidului Popular European (declarație politică neprezentată în plen);

Domnul Toader Mocanu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Stimați colegi,

Declarația politică se intitulează "Alegerile europene - legitimitate și încredere absolută în proiectul politic al Partidului Popular European".

Partidul Popular European și partidele membre au primit, pentru a treia oară, încrederea cetățenilor europeni de a le apăra interesele în Parlamentul European.

La alegerile din 7 iunie anul curent, Partidul Popular European a obținut o victorie covârșitoare în fața celorlalte grupări politice: împreună cu Partidul Conservator din Marea Britanie, Partidul Popular European va avea în legislatura 2009-2014 aproape de două ori mai mulți europarlamentari decât cei ai socialiștilor.

În contextul actual, nu putem vorbi însă de o simplă victorie.

Cetățenii nu au blamat partidele de dreapta pentru criza mondială.

Dimpotrivă, au ales guvernele aflate la putere pentru mesajul politic plauzibil, proeuropean și pentru soluțiile identificate pentru depășirea crizei economice.

Prin contrast, programele stângii au fost primite cu neîncredere și respinse de un electorat matur, care nu mai permite cheltuirea iresponsabilă a banului public - din punctajul PD-L.

Așadar, comportamentul electoral arată că o mare parte a cetățenilor europeni sunt mulțumiți de soluțiile găsite de partidele de dreapta la problemele actuale.

Partidul Popular European a primit astfel un vot general de încredere pentru viziunea sa asupra viitorului Uniunii Europene.

Prin urmare, vom deține un rol central în stabilirea agendei parlamentare europene și în procesul de luare a deciziilor.

Fiind singura instituție supranațională aleasă democratic, Parlamentul European și-a câștigat de-a lungul timpului o poziție importantă în sistemul decizional al Uniunii Europene.

Alături de rolul legislativ, Parlamentul European va avea un cuvânt greu de spus în privința bugetului Uniunii, al numirii membrilor viitoarei Comisii Europene și, dacă Tratatul de la Lisabona va fi aprobat, va deține un rol important în definirea rolului președintelui Uniunii Europene și al reprezentantului pentru politică externă al Uniunii.

Parlamentul European are însă o influență considerabilă și asupra vieții cetățenilor europeni, chiar dacă aceștia realizează acest fapt sau nu.

În primul rând, legile adoptate de Parlamentul European se aplică în toate statele membre.

De asemenea, multe dintre legile naționale sunt elaborate ținând cont de directivele europene.

Mai mult, în anumite domenii Parlamentul European are competențe mai mari decât statele membre, cum este cazul politicilor de mediu sau al celor privind protecția consumatorilor.

Prioritare pe agenda europarlamentarilor în următoarele luni vor fi însă subiectele legate de criza financiară, energie, sănătate și comunicare.

Doamnelor și domnilor, Familia politică a Partidului Popular European a câștigat alegerile europene prin competență și responsabilitate.

Doresc să îi felicit pe cei 11 europarlamentari ai Partidului Democrat Liberal și, în egală măsură, pe toți parlamentarii români.

Îmi place să cred că, prin voință politică și determinare, toți cei 33 de eurodeputați români vor face echipă în Parlamentul European pentru interesul cetățenilor români, membri ai comunității europene.

Totodată, lansez propunerea de a ne întâlni și de a stabili împreună, parlamentari români și europarlamentari, o colaborare mult mai apropiată decât până acum.

Printr-o acțiune coordonată, vom reuși să-i reprezentăm mult mai bine pe cetățenii români în Parlamentul României și în Parlamentul European.

Iulian Urban (PD-L) - declarație politică referitoare la unele prevederi ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 42/2009 pentru modificarea Codului de procedură civilă (declarație politică neprezentată în plen);

Domnul Iulian Urban:

Sunt profesionist în colectarea debitelor, astfel încât sunt interesat ca executarea silită a debitelor să fie cât se poate de eficientă.

Sunt însă și mandatat de alegători să le apăr interesele în Parlament, acolo unde sunt senator de Ilfov din partea PD-L.

Însă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 42/2009, promovată de ministrul justiției și libertăților cetățenești, îl transformă pe un executor judecătoresc într-un personaj care, deși este, conform legii, un liber profesionist, ajunge să aibă puteri mai mari decât un magistrat, ceea ce este inadmisibil.

Resortul și interesul recuperării banilor din economia națională sunt unele vitale, iar eu sunt unul dintre cei care înțeleg cel mai bine cât de importantă este recuperarea rapidă a datoriilor.

Nu putem însă să subsumăm interesului eventual al deblocării economiei naționale încălcarea drepturilor celor care poate nu datorează bani, poate apar debitori dintr-o eroare și care vor putea fi supuși unor abuzuri nepermise într-un stat de drept.

M-am opus, ca atare, adoptării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 42/2009 în această formă, act normativ care, sunt convins, a fost promovat de ministrul justiției și libertăților cetățenești fără să existe acordul sau consultarea celorlalți membri ai Guvernului.

Așa cum puteți vedea prin consultarea actelor atașate la acest material, iată care este suma neregulilor care creează o poziție exclusiv dominantă a creditorului, care îl lasă pe debitor, practic, fără drepturi și fără posibilitatea de a se apăra, dacă nu datorează suma de bani pretinsă de executor:

1. În primul rând, se pun în executare silită mai multe categorii de titluri executorii.

Dacă în cazul hotărârilor judecătorești există un control judecătoresc făcut în fond, apel și, eventual, recurs, în cazul titlurilor executorii care țin de contracte bancare, contracte de leasing, titluri executorii ale statului, care au această putere conferită prin efectul legii, deci care pot ascunde abuzuri - știm că sunt cazuri în care băncile au executat silit debitori care, de fapt, aveau plățile făcute la zi -, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 42/2009 aceste abuzuri se continuă și se amplifică la adresa unui nevinovat.

2. La alin. (5) al art. 373 indice 1 din Codul de procedură civilă, în forma pe care o propune Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 42/2009, executorul judecătoresc îl va putea "invita" pe debitor pentru a-i cere, a-l obliga să dea în scris:

  • lămuriri în legătură cu veniturile și bunurile sale;
  • arătarea locului unde se află bunurile și conturile bancare, plus băncile unde își ține banii;
  • să îl "determine" să execute obligația...

Cum să îl determine? Prin constrângere, prin amenințare?

Dacă, de exemplu, executarea silită începe la București, iar debitorul este chemat de executor de la Satu Mare și nu vrea să vină? Păi hai să vedem ce se întâmplă.

3. La alin. (6) al art. 373 indice 1 din Codul de procedură civilă, în forma propusă de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 42/2009, "refuzul nejustificat" al debitorului de a se prezenta ori de a furniza informațiile cerute de executor va duce la primirea unei amenzi și chiar poate fi trimis în judecată penal pe legea penală.

Ce înseamnă refuz nejustificat al debitorului nu este clar, pentru că nu se definește nicăieri acest lucru, și inclusiv faptul că nu ai timp sau bani să vii la București, în exemplul meu de mai sus, va putea duce la trimiterea debitorului în fața organelor de cercetare penală.

Mai mult de atât, se pedepsește cu amendă sau cu dosar penal și împrejurarea în care debitorul dă "informații incomplete sau eronate".

Păi ce facem aici? Ajungem să-l pedepsim pe om pentru că a omis să ne spună că mai are un aragaz sau un frigider? Sau îl trimitem la închisoare pentru că a uitat de un cont bancar sau a greșit numărul contului bancar?

Asemenea puteri nu au avut niciodată executorii judecătorești în România democratică.

Ne aduc aceste prevederi aminte de Securitate, atunci când, dacă nu declarai tot ce aveai, bunurile mobile, imobile, bani, ajungeai la Sighet.

Asta vrem astăzi în România anului 2009?

Alin. (6) trebuie să fie eliminat din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 42/2009, și acesta este amendamentul propus de mine în Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări.

4. La alin. (2) al art. 373 indice 1 din Codul de procedură civilă, în forma propusă de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 42/2009, apare o altă nedreptate procedurală.

Asta pentru că nu se menționează faptul că încheierea de încuviințare a executării silite se comunică debitorului și creditorului.

Înțeleg că, atunci când se admite cererea de executare silită, debitorul nu are dreptul să promoveze o cale de atac, pentru a se preveni întârzierea executării silite.

Însă de ce nu se comunică aceste acte astfel încât debitorul să cunoască faptul că este executat silit, ca să poată formula contestație la executare?

Este o eroare să încercăm să executăm silit pe ascuns și riscăm condamnări grave la CEDO.

5. La art. 402 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în forma propusă de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 42/2009, formularea este de-a dreptul penibilă.

Se spune faptul că în contestația la executare părțile "vor fi citate în termen scurt".

Am sentimentul că multe legi se fac pe genunchi.

Așadar, "în termen scurt" - nu este stabilită nicio perioadă de timp concretă, ci se preferă formulări ambigue -, părțile "vor fi citate".

Adică se referă la momentul emiterii citației sau la momentul stabilirii termenului de judecată? Pentru că pe debitor îl interesează ca acțiunea prin care vrea să demonstreze că nu datorează banii să se judece cât mai rapid, iar eu cred că același interes îl are și creditorul, ca să fie depășite obstacolele și barierele care îl pot împiedica să-și realizeze creanța.

S-a spus că Asociația Română a Băncilor sprijină adoptarea acestei ordonanțe de urgență a Guvernului în forma propusă de Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, întrucât băncile ar avea o garanție în plus că își vor putea executa rapid debitorii.

Sunt de acord că orice creditor din România trebuie să aibă dreptul și posibilitatea să-și recupereze rapid creanțele, însă nu trebuie să uităm de debitori și de faptul că, așa cum un inculpat într-un dosar penal are dreptul să beneficieze de prezumția de nevinovăție, tot așa și debitorul are drepturi, are posibilitatea să demonstreze în instanță că nu datorează banii.

Dacă îl lăsăm pe debitor fără drepturi, creăm o poziție abuzivă, privilegiată și nefirească a creditorului și deschidem o portiță abuzurilor.

Nu există în România premise care să justifice conferirea către executorul judecătoresc a dreptului de a face dosare penale unui om care pur și simplu greșește.

Consider că executorii judecătorești din România nu au nevoie să primească asemenea puteri.

Executorul judecătoresc, tocmai pentru că este liber profesionist, trebuie să fie mereu în echilibru între creditor și debitor și să nu încline balanța exclusiv în favoarea creditorului.

Mihai Niță (PD-L) - declarație politică având ca titlu 450 mililitri de sânge - granița dintre viață și moarte (declarație politică neprezentată în plen);

Domnul Mihai Niță:

Declarația politică se intitulează "450 mililitri de sânge - granița dintre viață și moarte".

Ziua de 14 iunie a fost declarată Ziua Mondială a Donatorului de Sânge.

Această dată a fost aleasă de Organizația Mondială a Sănătății deoarece atunci s-a născut Karl Landsteiner, câștigătorul Premiului Nobel pentru descoperirea celor patru grupe de sânge.

Sărbătoarea este dedicată donatorului și își propune să sensibilizeze și restul populației asupra necesității donării de sânge.

Federația Internațională a Donatorilor de Sânge a hotărât ca, în acest an, Ziua Mondială a Donatorului de Sânge să se desfășoare sub deviza "Siguranța transfuzională este determinată, în primul rând, de trecerea la donarea benevolă și neremunerată de sânge", pe care o dorim în procent de 100%.

Toți suntem martori, cel puțin o dată pe zi, ai unor drame sociale în care copii sau adulți au nevoie urgentă de ajutor.

În fiecare clipă un om are nevoie de sânge pentru a trăi: oameni accidentați, oameni care sunt supuși intervențiilor chirurgicale în săli de operații, oameni care suferă de afecțiuni grave și a căror șansă este transfuzia de sânge.

De multe ori, pacienții așteaptă în spital sângele salvator pentru a putea fi operați, iar, pentru a salva o viață, medicii trebuie să apeleze la rudele și prietenii pacienților pentru a dona.

Ca fost manager al Spitalului Județean de Urgență Slatina, am constatat că o problemă stringentă cu care se confruntă instituția este legată de scăderea din ce în ce mai ridicată a rezervelor de sânge.

Datele statistice arată că în România una din trei operații se amână din cauza lipsei de sânge, iar mulți oameni își pierd viața pentru că nu primesc sânge în timp util.

Populația nu este interesată să doneze sânge, deși ar avea câteva avantaje, precum zile libere sau bonuri de masă.

Scuzele invocate pentru nepăsare sunt variate și pornesc de la frica de ace și până la teama de a nu contracta vreo boală incurabilă.

Chiar și în cazul în care o persoană se încumetă să doneze o singură dată sânge, nu este de ajuns, pentru că, spun specialiștii, este nevoie de donatori fideli, care să doneze cel puțin de două ori în șase luni.

De la acești donatori fideli se recoltează preparate sangvine, precum trombocitele și globulele roșii.

Pentru un bolnav de leucemie este nevoie de patru donatori de sânge ca să asigure cantitatea de trombocite de care are el nevoie.

Deci pentru un bolnav este nevoie de patru donatori fideli!

Spre deosebire de alte țări europene, în România, aproximativ 17 români din 1.000 donează sânge, în timp ce numărul donatorilor din alte state din Europa se situează între 40 și 80 de persoane din 1.000.

La nivel european, mai puțini donatori decât în România se înregistrează în Albania, cu cinci donatori la 1.000 de locuitori.

În prezent, în toate țările lumii, stocul de sânge pentru intervenții medicale de urgență este asigurat de la donatorii fidelizați.

În special pentru categoriile defavorizate social, în România donarea de sânge este văzută ca o ocazie spre a obține anumite gratuități.

Este îmbucurător faptul că la Slatina peste 500 de oameni vin lunar la Centrul de Transfuzie Sangvină (CTS)

Slatina pentru a dona sânge.

Numărul lor a crescut considerabil față de anul trecut, când erau, în medie, 300 de donatori pe lună.

Dacă anul trecut Centrul Județean de Transfuzii Sangvine Olt a înregistrat o cantitate record de sânge - peste 2.550 litri -, și anul acesta centrul a început cu dreptul: peste 3.000 de persoane au venit să doneze sânge de la începutul anului și până în prezent.

Toate spitalele din județul Olt beneficiază de sângele recoltat la Centrul Județean de Transfuzii Sangvine din Slatina.

Punem accent pe rezervele de aur și valută ale țării, dar uităm că mai există o rezervă tot atât de importantă - rezerva de sânge.

Aceasta constituie una dintre resursele de viață pe care le are o țară.

Din păcate, în România aurul roșu devine din ce în ce mai greu de găsit.

Gheorghe David (PD-L) - declarație politică cu titlul Argumente medicale împotriva avortului (declarație politică neprezentată în plen);

Domnul Gheorghe David:

Declarația mea politică se intitulează "Argumente medicale împotriva avortului", având ca motto "Cele ce iau doctorii de avort ucigașe sunt și ele vinovate." (Sfântul Vasile cel Mare).

După ce medicul obstetrician, americanul Bernard Nathanson, director al unei clinici speciale de avorturi, a făcut 60.000 de avorturi în numai doi ani, prin folosirea de metode ultraperformante - ultrasunete, examinarea electronică a inimii fătului, embrioscopie etc. -, a ajuns la concluzia că fătul este ființă omenească separată, cu toate caracterele specifice, este o persoană umană deplină.

El a demonstrat științific că fătul presimte amenințarea instrumentului ucigaș al avortului.

Faptul că el percepe pericolul reiese din următoarele: se mișcă violent și agitat, cresc bătăile inimii de la 140 la 200, deschide gura larg, ca într-un strigăt mut.

Astăzi, prin metode și mai performante - medicina nucleară -, s-a demonstrat fără dubii că:

  • la 18 zile se face simțită bătaia inimii fătului și se pune în funcțiune sistemul circulator;
  • la cinci săptămâni se văd clar nasul, obrajii și degetele fătului;
  • la șase săptămâni încep să funcționeze stomacul, rinichii și ficatul fătului;
  • la șapte săptămâni (50 de zile) se fac simțite undele encefalice, cele care dovedesc că o persoană adultă este încă în viață; micul copil are toate organele interne și externe definitiv conturate, are ochi, nas, buze, limbă;
  • la zece săptămâni (70 de zile) copilul nenăscut are toate caracteristicile pe care le vedem clar după nașterea sa (la 9 luni);
  • la 12 săptămâni - 92 de zile, adică trei luni, limită până la care avortul este legal permis, inclusiv în România - copilul din pântecele mamei are toate organele definitiv conturate, chiar și amprentele degetelor, nu-i lipsește decât respirația.

La trei luni fătul are atâta viață, încât reușește să-și întoarcă capul, să-și schimbe expresia feței și să se miște, să strângă pumnul, să găsească gura și să-și sugă degetul.

Toate acestea sunt dovezi indubitabile: încă din primele zile, fătul nu este "o bucată de carne", cum susțin proavortoniștii, ci o ființă vie care așteaptă să vadă lumina zilei.

Nicolae Moga (PSD+PC) - declarație politică având ca titlu Cui îi este frică de stânga în Europa? (declarație politică neprezentată în plen);

Domnul Nicolae Moga:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Declarația mea politică este intitulată "Cui îi este frică de stânga în Europa?".

Știm cu toții că atunci când votul "vorbește" speculațiile analiștilor politici, și nu numai ale lor, "tac".

Nu mi-am propus să deplâng astăzi așa-zisul eșec al stângii la recentele alegeri europarlamentare, chiar dacă, privit în ansamblu, rezultatul votului din 7 iunie, la nivel european, a înclinat balanța spre dreapta.

Mi-am propus să atrag atenția, mai bine zis să trag un semnal de alarmă asupra pericolului pe care îl poate reprezenta escaladarea unor adevărate mutații pe plan politic european, și anume pătrunderea în aparent deplină legitimitate și legalitate a unor partide de extremă dreapta în cel mai important for legislativ al bătrânului continent, Parlamentul European.

Și nu mă refer la pirații internautici suedezi care-și propun să își apere tentațiile aflate la limita infracționalitații navigației pe net ca pe un interes legitim, fără a fi, speră ei, trași la răspundere pentru asta, mă refer la modul în care forța de stânga, la nivelul întregii Europe, a fost penalizată pentru vina altuia, pentru vina dreptei de a ne arunca într-o criză fără precedent și ale cărei dimensiuni și întindere temporală încă nu le putem aprecia.

De altfel, președintele Institutului de Studii Europene de la Universitatea Liberă din Bruxelles, Mario Telo, crede că stânga a fost sancționată tocmai pentru discursul său acuzator, de factură "blairistă", în marasmul general oamenii fiind mai atenți și mai precauți, ca să nu zicem comozi, în dorința lor de a se agăța cu disperare de guvernele în exercițiu, decât să dea credit celor din opoziție.

Cu câteva excepții, desigur, printre care Grecia și Danemarca.

Eu nu împărtășesc însă pesimismul și amărăciunea pe care principalii lideri ai Partidului Socialist European le-au afișat imediat după anunțarea rezultatelor alegerilor, pentru că, să nu uităm, în România victoria electorală a fost a stângii, oricât nu le-ar conveni unora și oricât ar încerca alții să o contabilizeze tot la capitolul pierderi.

Cu 11 mandate câștigătoare, devansând chiar și PD-L, ca partener de guvernare, PSD a demonstrat că mesajul de stânga este preferat de majoritatea românilor.

Subliniez acest lucru pentru că ne aflăm în fața unei alte mari provocări, și anume alegerea unui comisar european care să reprezinte România, care să aibă un discurs clar și de primă mână la Bruxelles, care să plaseze țara noastră pe orbita interesului și respectului general, cu alte cuvinte, care să ne aducă în prima linie.

În calitate de reprezentant al partidului meu, susțin că numărul de mandate câștigate ar da dreptul Partidului Social Democrat să aibă un cuvânt decisiv de spus în privința nominalizării candidatului pentru postul de comisar european.

Între cele 27 de state ale Uniunii Europene, România s-ar situa pe locul al șaptelea dacă topul țărilor cu influență ar depinde de numărul de europarlamentari care îi revine fiecăreia.

Cu 33 de mandate în Parlamentul Uniunii Europene, România ar fi surclasată doar de Germania, Franța, Marea Britanie, Italia, Spania și Polonia.

Este evident că, luând în considerare un asemenea calcul, o repartizare a mandatelor în Comisia Europeană ar privilegia România, dându-i acesteia acces la un portofoliu important, care ar putea fi agricultura, justiția și afacerile interne, transporturile, industria și întreprinderile, afacerile economice și monetare.

Actualul președinte al Comisiei Europene, José Manuel Barroso, ar dori ca procedurile de numire să se desfășoare după un calendar alert, argumentând că mai ales acum, în vreme de criză, UE are în vedere propriul interes, și anume nevoia presantă de stabilitate instituțională și de capacitate de reacție pe măsură.

Este perfect normal și de înțeles însă ca greutatea unui stat în UE să se cântărească și după alte criterii: anii de vechime în peisajul comunitar, experiența deprinsă în forurile europene, imaginea bună pe care a reușit să și-o construiască în timp sau forța de lobby de care a dat dovadă.

Cu toate acestea, cred că România trebuie să lase deoparte interesele partinice și să aleagă soluția cea mai înțeleaptă pentru ca noi, ca nație, să avem de câștigat, să fim puși în mod legitim în fruntea bucatelor, pentru a avea mai multe șanse de a ne promova interesul național. Și să nu uităm că oferta stângii pentru România și pentru Europa, în general, este în mod real un atu pentru cetățenii săi, prin programele pe care s-a angajat să le susțină la nivel european:

  • o creștere economică reală și mai multe locuri de muncă până în 2020, dintre care aproximativ 2 milioane doar în sectorul de energie refolosibilă;
  • proiecte ample de mobilitate urbană, prin promovarea unui transport modern și eficient;
  • o rețea transnațională pentru centrale eoliene;
  • creșterea substanțială a fondurilor pentru cercetare și dezvoltare în vederea creării unui nou sistem energetic ecologic;
  • reformarea piețelor financiare prin implementarea unor noi standarde de transparență etc.

Domnule președinte, Doamnelor și domnilor senatori, Nu am dorit să realizez în intervenția mea de astăzi o pledoarie pentru valorile stângii, pe acestea îi las pe alegătorii noștri să le cântărească și să le acorde girul încrederii lor, așa cum au făcut recent, și să le evalueze la fel de corect și pentru viitor, așa cum mă aștept să o facă și la alegerile prezidențiale care ne așteaptă, am dorit doar să vă conving de faptul că un om politic poate oricând să transforme înfrângerea în victorie, dacă este suficient de motivat și dacă are forța maselor de alegători în spate, evident, și dacă știe să învețe din greșeli și nu le mai repetă.

Atâta timp însă cât există adevărate bastioane ale socialdemocrației în Europa, le transmit celor care se bucură prematur de rezultatul general al votului european: războiul nu este pierdut. Și ca o dovadă că timpul va lucra în favoarea noastră, a social-democraților, am să citez, în final, un european doar prin locul de baștină și, de ce nu?, prin vocație, și mă refer aici la politologul și fostul secretar de stat american Henry Kissinger, care afirma în lucrarea sa "Diplomația", în 1994: "Omul de stat (politicianul) trebuie să acționeze conform unor evaluări ce nu pot fi probate în momentul în care le elaborează; el va fi judecat de istorie după cât de înțelept a stăpânit schimbarea inevitabilă și, mai presus de orice, după cât de bine păstrează PACEA."

Uniunea Europeană ar trebui să fie un lider în promovarea păcii și a dezvoltării unei politici de securitate comune într-o lume în care cetățeanul să nu se mai simtă amenințat.

Noi trebuie să lucrăm împreună, să luptăm pentru pace, să eradicăm sărăcia și să fim solidari cu oamenii de pretutindeni.

Oamenii pe primul loc!

Vă mulțumesc pentru atenție.

Alexandru Cordoș (PSD+PC) - declarație politică având ca titlu Ziua Internațională a Donatorilor de Sânge (declarație politică neprezentată în plen);

Domnul Alexandru Cordoș:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

Declarația mea politică este intitulată "Ziua Internațională a Donatorilor de Sânge".

Ziua de 14 iunie este data la care comunitatea internațională sărbătorește, în fiecare an, Ziua Donatorilor de Sânge.

Această dată a fost aleasă de Organizația Mondială a Sănătății pentru a recompensa activitatea imunologului austriac Karl Landsteiner, laureat al Premiului Nobel în anul 1930 pentru medicină.

Meritul său este acela de a fi descoperit grupele de sânge AB0.

Data de 14 iunie este data la care s-a născut Karl Landsteiner, omul datorită căruia procedurile de transfuzii de sânge au devenit de rutină în practica medicală.

Cetățenii pe care îi reprezint, din Circumscripția electorală nr. 13 - Cluj, Colegiul nr. 4, în Senatul României, ca de altfel toți cei pe care îi reprezentați și dumneavoastră, au o serie de probleme specifice zonei din care provin, dar și unele aplicabile la nivelul întregii țări.

Una dintre aceste probleme ce ar putea să ne afecteze pe toți, în egală măsură, este lipsa sângelui din centrele de specialitate, lucru pe care îl conștientizăm doar atunci când o persoană apropiată nouă are nevoie de o transfuzie.

Din păcate, în anul 2009, an de criză economică în plină desfășurare, perspectivele nu sunt foarte îmbucurătoare nici în ceea ce privește sistemul sanitar, și nici în privința resurselor acestuia.

O persoană poate dona sânge, în condiții de deplină siguranță, o dată la 72 de zile.

Nevoia de sânge pentru transfuzii din spitale crește an de an, odată cu nivelul de complexitate al procedurilor medicale și chirurgicale moderne.

Foarte mulți români sunt afectați de lipsa sângelui din centrele medicale în momentul în care sunt într-o situație gravă.

Acești oameni ne-au acordat votul lor de încredere, fapt care ne obligă să fim atenți la fiecare aspect al vieții lor și să le fim alături atunci când întâmpină situații mai puțin plăcute.

În România, sub 2% din populație donează sânge, în timp ce la nivelul Uniunii Europene procentul este de 5%.

Mai mult, conform ultimelor statistici, românii sunt pe ultimul loc în Uniunea Europeană în rândul donatorilor de sânge, deși România este singura țară în care se acordă bonificații dacă ajuți cu sânge.

Pentru România, cea mai mare nevoie de transfuzii de sânge este la Spitalul Fundeni, Spitalul de Urgență Floreasca, din București, dar și la Spitalele Universitare din Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Târgu Mureș, Timișoara și Constanța.

Noi, astăzi, putem contribui prin donarea de sânge și salvarea de vieți.

De altfel, chiar în acest moment în care eu vă vorbesc, colegii mei de la Tineretul Social Democrat sunt la Centrul de Transfuzii Cluj și donează sânge, în speranța că altruismul lor va duce la salvarea de vieți.

Vă invit, stimați colegi, să reflectăm cu toții la problema semnalată și să facem azi, fiecare dintre noi, un pas înspre cei care au nevoie de ajutorul nostru.

Vă mulțumesc.

Sorin Serioja Chivu (PSD+PC) - declarație politică intitulată Glasul disperat al roților de tren (declarație politică neprezentată în plen);

Domnul Sorin Serioja Chivu:

Declarația politică este intitulată "Glasul disperat al roților de tren".

"Glasul roților de tren Să-l asculți în orice seară;

Și când mica-ți inimioară O să plângă într-o seară, Să-l asculți și te va mângâia."

Așa sună celebra melodie a lui Ion Vasilescu, pe versuri de Nicolae Constantinescu.

Din păcate, acest "glas" nu mai sensibilizează pe nimeni, și nici nu mai inspiră vreun artist liric.

De mai bine de o sută de ani, calea ferată a reprezentat principalul mijloc de transport în România atât pentru călători, cât și pentru marfă.

În perioada 1960-1990, calea ferată a avut parte de mari transformări și modernizări, constând în automatizăricentralizări electrodinamice, introducerea de bloc de linie automat, bariere automate, triaje mecanizate, dublări de linii, electrificări pe liniile magistrale.

Calea ferată avea în 1990 un efectiv de 260.000 de salariați, care, pe lângă activitatea propriu-zisă de efectuare a transportului feroviar, își produceau singuri, pentru uzul propriu, dar și pentru alți beneficiari, aproape totul, de la ac la computer.

Din păcate, după 1990 criza s-a accentuat de la an la an în sectorul feroviar, ca urmare a proceselor masive de restructurare, reorganizare, divizare, externalizare aplicate aici.

După cum se arată și în documentul POS-T, document care sintetizează liniile directoare ale dezvoltării infrastructurii de transport din România în perioada 2007-2013, acceptate de Comisia Europeană, condiția actuală a infrastructurii de transport și de servicii, de o calitate inferioară și care nu răspunde nevoilor prezente, împiedică circulația bunurilor și a forței de muncă, stabilirea afacerilor, competitivitatea și investițiile.

Așadar, se dorește ca în România să se dezvolte un sistem de transport echilibrat, legat de toate modurile de transport, prin încurajarea dezvoltării sectoarelor feroviar, naval și intermodal.

Iată care sunt avantajele transportului feroviar de marfă și călători:

  • eficiența energetică este superioară pentru transportul feroviar față de cel rutier;
  • eficiența energetică este mai bună pentru transportul feroviar, deoarece consumul de energie pe unitatea de transport este de 10% față de consumul pentru transportul rutier;
  • cauzează o poluare mai redusă a mediului înconjurător, cu o cantitate a poluanților aerieni de numai 10% față de transportul rutier;
  • pentru pasageri, calea ferată oferă un larg beneficiu social, datorită acoperirii extinse la nivel național, și este considerată mai sigură decât călătoria cu autobuzele sau autoturismele;
  • accidentele feroviare sunt mai rare pe pasager/kilometru și tonă/kilometru decât cele rutiere.

Cu toate acestea, sectorul feroviar beneficiază, în ultimii ani, nu de încurajări din partea statului, ci, mai degrabă, de piedici și de dezinteres, din ce în ce mai accentuate și cu consecințe din ce în ce mai grave.

O simplă trecere în revistă a situației alocărilor de fonduri pentru infrastructura feroviară ne relevă discrepanțe uriașe între finanțările pentru rutier și cele pentru feroviar, în același fel în care le observăm și în repartizările din bugetul de stat pentru 2009.

După cum se știe, proiectele POS-T pot beneficia de finanțări în valoare de aproximativ 5,7 miliarde de euro, din care:

Fondul de coeziune și Fondul european de dezvoltare regională - 4,57 miliarde de euro, iar bugetul de stat - 1,09 miliarde de euro.

Gura de oxigen pentru sectorul feroviar rămâne tot accesarea fondurilor europene, fără de care criza din sistem poate avea în următorii ani efecte iremediabile.

Din datele oferite de ministerul de resort, la sfârșitul lunii martie 2009, pentru acest domeniu, infrastructura de cale ferată, s-au înaintat Comisiei Europene spre aprobare proiecte însumând 187.636.354 de lei, în timp ce pentru domeniul similar "Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii rutiere de-a lungul Axei prioritare TEN-T nr. 7" s-au înaintat proiecte în valoare de 530.279.861 de lei.

De reținut că cele două domenii aveau pentru perioada 2007-2009 prevăzute alocări UE identice de circa 447 de milioane de euro - 2 miliarde de lei pentru fiecare.

Ignorarea sprijinirii dezvoltării infrastructurii feroviare desconsideră, practic, tendințele europene în domeniu.

România poate beneficia de investiții în feroviar de miliarde de euro nerambursabili, exploatând, în același timp, la adevărata valoare o rețea deja existentă, printre cele mai mari din Europa.

În bugetul de anul acesta, 10.653.165.000 de lei este suma totală destinată Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Pentru sistemul feroviar, cu toate că în lei sumele sunt mai mari decât cele alocate anul trecut - dar în euro sunt, în fapt, cu până la 25% mai mici -, ele sunt insuficiente în comparație cu necesitățile de întreținere și derizorii în raport cu proiectele de modernizare și dezvoltare vehiculate în ultimii ani.

Așadar, se continuă politica de favorizare netă a sistemului rutier, care beneficiază de cea mai mare parte din sumele acordate sistemului de transport din România.

Proporția inechitabilă dintre investiția în transportul feroviar și cea în transportul rutier ignoră, în mod evident, problemele legate de siguranța circulației, protecția mediului sau punctele de congestie, aceleași probleme pe care Uniunea Europeană le-a luat în calcul când a hotărât promovarea transportului feroviar.

Uniunea Europeană favorizează financiar, în mod evident, transportul feroviar, Regulamentul 1665/99 specificând foarte clar că investițiile în rețelele de transport paneuropene (TEN-T) trebuie direcționate în proporție de minimum 55%

către proiectele feroviare, și nu mai mult de 25% către transporturile rutiere.

Bugetul de stat propus să finanțeze politicile publice în domeniul transporturilor dezavantajează în mod evident transportul feroviar, ignorând încă o dată nevoile reale de finanțare imediată din acest sector.

Trebuie să atragem cu toții atenția ministrului de resort Radu Berceanu că situația de la calea ferată a devenit dramatică și, dacă nu se vor lua măsurile ce se impun, consecințele vor fi extrem de grave.

Trebuie să fructificăm oportunitățile pe care Europa ni le oferă și în acest domeniu.

O revigorare putem genera doar dacă reușim să atragem fonduri suficiente pe această componentă.

Din acel moment, putem vorbi de investiții, de consolidarea infrastructurii și de noi criterii de performanță pe calea ferată.

Se impune o poziție categorică a ministerului de resort.

Domnule ministru Berceanu, nu mai puteți folosi criza drept scuză, deoarece în acest sector criza durează de foarte mulți ani și efectele sunt iremediabile.

Vă recomand, domnule ministru Berceanu, să ascultați versurile melodiei "Glasul roților de tren", scrise de Nicolae Constantinescu... poate deveniți mai sensibil la "glasul"

disperat al roților de tren.

Vă mulțumesc.

Marius Petre Nicoară (PNL) - declarație politică având ca subiect acțiunile Cabinetului Boc și unele gesturi ale Președintelui României, domnul Traian Băsescu (declarație politică neprezentată în plen);

Domnul Marius Petre Nicoară:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor senatori,

La doar șase luni de guvernare, domnul premier Boc și-a arătat colții "împrumutați" de la Traian Băsescu.

Încălcând numeroase norme juridice, constituționale și europene privind separația puterilor în stat, premierul democrat-liberal ne pregătește un viitor regim de așa-zisă "democrație totalitară", cu acceptul tacit al unor lideri importanți ai social-democraților, care să fie pe gustul șefului său de la Cotroceni.

Profitând de alegerile europarlamentare și de distragerea atenției mass-media și opiniei publice de la problemele cotidiene ale țării, Guvernul Boc a adoptat o ordonanță de urgență prin care și-a asigurat cadrul legal de a bloca orice act normativ adoptat de Parlament.

Boc și-a inventat paravanul legal pentru a ocoli Parlamentul și a legifera, la nevoie, în locul său, așa cum inclusiv presa centrală a sesizat acest caz de încălcare flagrantă a normelor constituționale.

Executivul justifică posibilitatea de completare sau abrogare a unor acte normative înainte de intrarea în vigoare prin cazurile din ultimii ani, când s-a constatat că unele documente adoptate, dar neintrate în vigoare, nu pot fi aplicate în lipsa instrumentelor necesare sau nu mai reflectă nevoilor societății.

Dar ce uită guvernanții roș-portocalii este - așa cum afirma și conducerea Consiliului Legislativ al României, instituție pe care domnul profesor de drept constituțional Emil Boc se face că nu o cunoaște - că legislația în vigoare permite modificarea, completarea, abrogarea numai cu privire la actele normative intrate în vigoare.

Tentativele de iz politico-juridic, ale actualilor guvernanți, de interpretare a normelor privind elaborarea și adoptarea actelor normative reprezintă o formă diplomatică de a dinamita tot sistemul legislativ și chiar cel constituțional românesc, care au fost formate după 1989.

Chiar dacă avem sisteme legislative și constituționale incomplete sau care sunt în curs de adaptare la acquis-ul comunitar, nu cred că deciziile politice din ultima vreme vor reforma acești piloni instituționali, ci, dimpotrivă, ne vor întoarce cu cel puțin 15 sau 20 de ani în urmă.

Stimați colegi, Nu pot să nu remarc, spre sfârșitul acestei declarații politice, gestul președintelui Traian Băsescu de a crea premisele unui haos social, psihologic, totul în interesul său electoral.

Mă refer aici la atitudinile Domniei Sale de la ședința de guvern de ieri, duminică, 14 iunie 2009.

În aproape 19 ani de politică românească, de la mineriada din 14-15 iunie 1990 până astăzi, nu am putut să concep un gest de egocentrism, de diletantism și demagogie manipulantă politică, precum și de egoism autocrat din partea unui șef al statului român, care vine nonșalant și declară că suntem, pur și simplu, în recesiune economică, prezentând situația ca pe o apocalipsă privind viitorul apropiat al acestei națiuni.

Modul președintelui Băsescu de a găsi vinovați în Banca Națională a României, în sistemul financiar privat și în Guvernul anterior dovedește, încă o dată, incapacitatea reală a Domniei Sale de a conduce instituțional această țară, precum și neputința Guvernului său PD-L - PSD de a pregăti o strategie viabilă anticriză - pe care nu o vedem de mai bine de șapte luni de zile - și de a găsi metode financiare și sociale pentru susținerea concretă a societății românești.

Vă mulțumesc.

Marian Cristinel Bîgiu (PNL) - declarație politică având ca titlu Prima casă - ultima înșelătorie a Guvernului Boc (declarație politică neprezentată în plen);

Domnul Marian Cristinel Bîgiu:

Declarația politică se intitulează "«Prima casă» - ultima înșelătorie a Guvernului Boc".

Anunțat cu mare pompă, "Prima casă" pare, la prima vedere, un program care va aduce o casă pentru tot românul.

Dar nu este așa.

Privind datele pe care le oferă Guvernul până acum, dacă ar fi să evaluăm câți români se vor bucura de acest program, în condițiile în care garantarea s-ar face la suma maximă, ar rezulta 16.700 de credite, deci de familii ce vor beneficia de program.

De asemenea, programul prezintă mari deficiențe, deoarece este necorelat cu realitățile pieței imobiliare din diferite orașe: introducerea plafonului valoric de 60.000 de euro conduce la discriminare.

Dacă în București cu această sumă se poate cumpăra maximum un apartament cu două camere într-un bloc vechi, aflat la periferie, într-un oraș mic precum Turda sau Huși cu aceeași sumă poți cumpăra un apartament mult mai mare.

Mai mult, să privim puțin la calculele făcute de către profesioniști din sistemul bancar și imobiliar.

Aceștia ne spun că pentru un credit ipotecar de 60.000 de euro, pe o durată de 25 de ani, rata lunară este de circa 460 de euro, luând în considerare o dobândă anuală efectivă, care include toate comisioanele, de 9%.

În acest caz, venitul minim lunar solicitat de bancă este de circa 750 de euro, în funcție și de scoring-ul pe care îl realizează banca clientului.

Venitul minim se calculează plecând de la gradul maxim de îndatorare, care urcă până la 65% din venitul net.

Acest lucru înseamnă că rata lunară de 460 de euro nu trebuie să depășească 65% din venitul lunar, din care se scad cheltuielile de subzistență.

În cazul în care creditul ar fi contractat în moneda națională pe aceeași perioadă, rata lunară ar fi de 3.460 de lei - 823 de euro -, luând în calcul o dobânda anuală efectivă de 18%.

Avansul minim pe care îl solicită o bancă la contractarea unui credit ipotecar în valută este de 20-25%.

Deci concluzia este una singură: programul pe care domnul Boc și echipa sa îl prezintă ca fiind unul adresat majorității cetățenilor se va putea aplica doar celor care au venituri salariale peste medie, deci unei categorii restrânse.

Aceasta dacă programul va depăși impedimentele de ordin tehnic pentru punerea sa în practică.

Cseke Attila Zoltán (UDMR) - declarație politică intitulată Mai este Parlamentul unica autoritate legiuitoare a țării? (declarație politică neprezentată în plen)

Domnul Cseke Attila Zoltán:

Declarația politică este intitulată "Mai este Parlamentul unica autoritate legiuitoare a țării?"

Ne-am obișnuit cu toții, cei care am fost aleși prin vot uninominal de a reprezenta comunitățile din județele României, că Executivul actual, încă de la începerea sesiunii parlamentare de primăvară, nu acordă importanța cuvenită Parlamentului, forul care este principala instituție legislativă a țării.

Oricare dintre noi care am avut inițiativă legislativă în această sesiune a avut ocazia de a simți pe propria piele atitudinea de ignorare a Executivului față de munca parlamentară, de eforturile deputaților și senatorilor.

Doar și pentru faptul că parlamentarii nu dispun de o structură de specialitate consistentă în subordine care să-i ajute, în mod direct, la întocmirea propunerilor legislative ar trebui să determine Guvernul de a acorda o atenție sporită și respect față de munca acestora.

În loc de aceasta, avem de-a face cu întârzieri însemnate în emiterea punctelor de vedere ale Guvernului, care, în majoritatea lor covârșitoare, sunt nefavorabile și lapidar justificate de Executiv, indiferent de apartenența politică a inițiatorilor.

Cum acestea, probabil, nu erau de ajuns pentru a supune total Parlamentul și a continua diminuarea puterii legislative, Executivul a emis deja faimoasa Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 61/2009.

Pentru a ne putea pronunța asupra ei, vă propun să analizăm ce prevede de fapt, ce modifică acest act normativ.

Este vorba de modificarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Nu este deci o lege oarecare, ci exact aceea care acordă un cadru condițiilor de fond și de formă care trebuie îndeplinite la elaborarea, adoptarea și emiterea actelor normative.

Importanța acestei legi este dată și de faptul că, deși a cunoscut de-a lungul timpului mai multe modificări succesive, una singură a fost prin intermediul unei ordonanțe de urgență a Guvernului, și anume în anul 2003, când Executivul de atunci a reglementat necesitatea publicării pe internet a actelor de fundamentare care însoțesc proiectul de act normativ.

Toate celelalte modificări au intervenit în urma adoptării unor proiecte de lege sau propuneri legislative, adică prin trecerea lor în procedură parlamentară, așa cum este corect și trebuie să se întâmple în continuare.

Oare de ce a considerat Executivul că este necesar tocmai acum să aducă modificări esențiale acestei legi foarte importante printr-o ordonanță de urgență?

Reglementarea esențială a acestei ordonanțe de urgență privește posibilitatea completării sau abrogării actelor normative adoptate chiar și înainte de data intrării lor în vigoare.

Această dispoziție este, în accepțiunea noastră, nu numai neconstituțională, dar constituie și o violare a Constituției României, prin care Guvernul își atrage niște drepturi de care nu dispune conform actului fundamental.

Art. 61 din Constituție prevede, în mod expres, că "Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării".

Executivul, doar în mod excepțional, în situații extraordinare, cu motivarea urgenței sau în baza unei legi de abilitare, poate adopta acte normative cu forța juridică a unei legi.

Practic, prin această modificare a Legii nr. 24/2000, orice act normativ adoptat de Parlament care nu-i place Guvernului poate fi modificat sau abrogat de către acesta chiar înainte de a-și produce efectele, de a se constata dacă corespunde nevoilor societății și de a vedea care sunt efectele pe care le produce.

Întreb și eu: de ce mai avem nevoie de Parlament dacă Executivul este cel mai deștept, cel mai profesionist, singura instituție care poate adopta acte normative bune și corecte, iar noi, parlamentarii aleși - probabil din greșeală, pe deasupra și prin vot uninominal -, suntem neprofesioniști, iar Parlamentul, în ansamblul său, este o adunătură de oameni care nu este capabilă să adopte legi bune?

Printr-un comunicat de presă emis de Executiv ni se explică că motivul emiterii acestui act normativ, a cărui urgență nimeni nu o înțelege, este faptul că abrogarea actelor normative înainte de intrarea lor în vigoare a fost impusă de cazuri din ultimii ani.

În afară de faptul că nu ne sunt enumerate asemenea cazuri, se pornește din nou de la o premisă falsă, ca la introducerea impozitului minim forfetar, în cazul căruia s-a considerat că majoritatea întreprinzătorilor români fac evaziune fiscală.

Aici ni se sugerează că forul legislativ a adoptat acte normative care prezintă anumite probleme și ca să nu mai fie - că ne gândim noi, guvernanții, că Parlamentul va adopta astfel de acte și în viitor - prevedem această posibilitate de intervenție forțată asupra legilor votate de Parlament.

A motiva emiterea acestei ordonanțe de urgență cu trecutul - care nici el nu poate fi justificat - și a reglementa pentru viitor ceea ce nu știm că se va întâmpla, dar credem că așa va fi, înseamnă o desconsiderare totală a ideii de parlamentarism în România, a Parlamentului României și a celor aleși, culmea, de această dată și prin vot uninominal.

Prin această Ordonanță de urgență a Guvernului nr. 61/2009 s-a mai abrogat necesitatea întocmirii unui studiu de impact, prevăzut de Legea nr. 24/2000, care să însoțească obligatoriu proiectele de lege de importanță și complexitate deosebite, cele pentru care guvernul își asumă răspunderea, precum și cele de aprobare a ordonanțelor de guvern emise pe baza abilitării acordate Guvernului de către Parlament.

S-a eliminat astfel un instrument important prin care trebuiau prevăzute implicațiile juridice, sociale și economice ale acestor proiecte de acte normative.

Și mai interesant este că această obligație a fost introdusă ca urmare a propunerii legislative a două doamne deputat care fac parte din grupuri parlamentare care, în prezent, formează coaliția majoritară aflată la guvernare, propunere legislativă care a devenit Legea nr. 49/2007.

Eu nu mai înțeleg nimic, stimați colegi.

În 2007 era bine să avem studiu de impact, acum, când suntem la guvernare, nu mai e bine.

Iată o meteahnă importantă a clasei politice din România, aceea că avem un mesaj și măsuri duble, în funcție de cum suntem, în opoziție sau la guvernare.

Oricum ar fi însă, este evident că prin adoptarea acestui act normativ Executivul a încălcat grav separația puterilor în stat, instituindu-și prerogative de care nu dispune, iar atitudinea Guvernului Boc este o atitudine de reală nesocotire a ideii de parlamentarism în România și a Parlamentului României.

Ea încalcă și propriile promisiuni prevăzute în programul de guvernare - prin aceasta nesocotind din nou puterea legislativă, care a acordat încredere Executivului pe acest program -, promisiuni care vizau "principiul responsabilității Guvernului României în fața Parlamentului României", precum și "creșterea eficienței activității parlamentare și consolidarea credibilității acestei instituții fundamentale a democrației".

Din păcate, trebuie să constatăm cu toții că procesul marginalizării forului legislativ de către guverne, indiferent de culoarea lor politică, a atins un apogeu la care, totuși, nu credeam că se va ajunge.

Parlamentul a devenit, de-a lungul timpului, un accesoriu al guvernelor, fenomen ce trebuie eliminat cât mai grabnic.

Responsabilitatea pentru ce a fost până în anul 2009 ne aparține tuturor, celor care am fost într-un fel sau altul la guvernare, dar în acest an măsurile de supunere a forului legislativ s-au accentuat profund, iar responsabilitatea revine, în întregime, Executivului actual.

Este absolut necesar ca în perioada următoare Executivul, care dispune de o majoritate covârșitoare în Parlament, să se abțină de la legiferare, emițând acte normative cu putere de lege doar în cazuri cu adevărat excepționale, lăsând astfel Parlamentul să constituie ceea ce trebuie să fie, conform art. 61 din Constituția României, "unica autoritate legiuitoare a țării".

   

Adresse postale: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucarest, Roumanie vendredi, 26 février 2021, 9:50
Téléphone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro