Dan Ilie Morega
Dan Ilie Morega
Ședința Camerei Deputaților din 8 septembrie 2009
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.105/18-09-2009

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2009 > 08-09-2009 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 8 septembrie 2009

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.34 Dan Ilie Morega - declarație politică cu tema "După 20 de ani... reformă în educație prin asumare";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Dan Ilie Morega:

"După 20 de ani...reformă în educație prin asumare"

Educația, acest domeniu atât de "reformat" în ultimele două decenii, dar căruia i-a lipsit, în fond, o reformă structurală, bine gândită și durabilă, se găsește și zilele acestea - cum altfel? - în centrul evenimentelor.

Constanța cu care problemele din învățământ au revenit pe agenda publică de la instalarea la putere a Coaliției PSD-PD-L - efect al promisiunilor politicianiste, fără acoperire, din campania electorală - este egalată doar de consecvența ministrului educației de a încerca să le "rezolve".

Miclea vs. Andronescu = PD-L vs. PSD a reprezentat formula sub semnul căreia în luna august - când Guvernul a decis, din nou, să-și asume răspunderea pe un alt pachet legislativ - s-a dat startul competiției între actualul ministru al educației și fostul ministru de resort, Mircea Miclea, generând aprige dispute pentru supremația sau impunerea unuia dintre pachetele de legi aparținătoare celor două partide aflate la guvernare, interesându-i mai puțin problema națională, respectiv cei aproape 5 milioane de tineri din învățământul preuniversitar și universitar care au cu adevărat nevoie de o reformă reală pentru educație, ca și componentă națională a României.

Nu a fost greu de constatat că dezbaterea din precedenta lună a fost una încrâncenată, orgoliile sau doar încrederea exagerată și nealterată în propriile idei și soluții determinând rigiditate sau chiar "încremenire în proiect", niciunul dintre inițiatori neavând disponibilitatea, la început, să găsească un numitor comun, o negociere rezonabilă, o concesie. Când finalul părea previzibil, Ecaterina Andronescu, pusă față-n față cu remanierea, devine subit maleabilă și acceptă compromisul.

Codul Andro-Miclea, cum a fost numit de ziariști, rezultat al contopirii celor două viziuni, sperăm să nu fie iarăși o "struțo-cămilă" românească, o încrengătură de constructe conservatoare și idei europene.

O "reformă adevărată" în Educație este, într-adevăr, stringentă. Dar, în măsura în care aceasta a fost suspendată timp de 20 de ani între reformă și "contrareformă", contorsionată de viziunile tuturor miniștrilor de resort, cu repercusiuni grave asupra calității învățământului românesc, a predictibilității lui, toate acestea și la un loc trebuiau să se constituie într-un îndemn că lucrurile cu adevărat importante nu trebuie făcute în pripă, prin asumare guvernamentală, ...dacă nu vrei ca în scurt timp să fie "cu adevărat" nevoie de o altă reformă a Educației!

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 21 august 2019, 4:04
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro